Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-09-11 / nr. 106
428 TELEGRAFUL ROMAN. Un lucru pare în tot cazul sigur: reînceperea conferenței. Oficiosul din Berlin „Kreuzzeitung“ acceaptă în tot momentul, ca guvernul britanic se trimită nota de convocare celorlalte cabinete; el î și exprimă cu această ocasiune încredințarea, că d. Gladstone va avea considerație de interesele și susceptibilitățile tuturor puterilor, proroces ce însă conferenței de pe acum o muncă grea și îndelungată. Deocamdată ambasadorii din Constantinopol sunt pe cale a se întruni în conferență, spre a da o soluțiune diferendului turco-grec. în adevăr, Grecia este măiastră în a da naștere la diferendum. Incidentul s-a ivit ca din senin; cu toate aceste el pare destul de serios; cabinetul atenian, cel puțin, întrebuințează toate mijloacele spre a-i da un colorit sumbru și turnura unei neînțelegeri grave, poate să se transforme în orice și într’un conflict. Grecia cere Turciei cedarea unei fășii de teritoriu la granița Tesaliei; ea se referă la Tratatul de Berlin, spare a’și întemeia această pretenție. Tot la acest tratat se raportă însă și Turcia spre a persista într’o atitudine negativă. Lucrul pănă aici era simplu: remânea ca un arbitriu, fie o putere, fie mai multe, în nepărtinirea cărora părțile ar fi avut încredere, se declare de care parte este dreptatea. Așa procedează alte țări în neînțelegeri de o importanță mai mică. Se pare însă că Grecia nu prea doreșce o soluțiune pacinică a diferendului. Ea a făcut tot ce i-a fost în putință, spre a îndârji Poarta și a o determina la o atitudine cât mai intransigentă. D. Trikopis și-a permis să declare Porței într’o notă, că dacă nu va ceda, „Grecia va lua refugiu la arme“. Pe de alta parte s’a început formarea de bande, cari să treacă granița și se ducă tulburarea în provinciile mărginașe turcesci. în Creta în sfârșit, s’a rescolit din nou cenușa insurecțiunilor și agitațiile se vede cât de colo că poartă semnele patriotismului atenian. Evident dară că Grecia caută ceartă cu luminarea. Această purtare a micului stat elin nu a putut întimpina nicăiri simpatii. Corespondentul din Berlin a lui „Köln Zig“ spune, că d. Rangabe, ministrul grec pe lângă curtea germană, a făcut rău că a plecat tocmai acum un concediu, deoarece s’ar fi putut încredința în persoană de desaprobarea generală cu care e tratată în sferele politice germane atitudinea Greciei față de poartă. „Principiul naționalităței, Șlie „Köln. Zig.“ nu e recunoscut de puteri decât în mod foarte condiționat și nici una din trânsele nu ar ceda nici un sat pe baza acestui principiu. Cu toate acestea areopagul european a smuls Turciei fără nici un titlu de drept și a dat Greciei, pe temeiul principiului naționalităței, câteva sute de mituri pătrate, în așteptarea categorică că in chipul acesta Turcia va avea odată liniște. Deoarece așteptarea aceasta nu se împlinesce, trebue se se arate odată Greciei că nu poate face, nepedepsită, necurmat pe tulburătorul păcei.“ Conferență își va face desigur datoria în această privire și și-o va face cât mai în grabă, spre a da o soluțiune diferendului turco-grec mai înainte de a veni pe tapet cestiunea egipteană. O agitațiune serioasă a început în provinciile baltice ale Rusiei contra elementului german. Ura dintre Ruși și Nemți există încă de mult; la Petersburg toată activitatea partidei naționale sau slavofile are scopul se purifice administrația, justiția și diplomația de vlăstarii familiilor germane, cari exercitau odinioară o influență hotărîtoare în imperiul lui Pentru cel mare, traducerea antipatiei în fapte de represiune materială e însă cu desăvîrșire nouă și denotă pănă la ce grad a ajuns astăzi încordarea între cei doi vecini. Nesce studenți ai universității germane din Dorpat se întorceau într-una din zilele trecute, seara târziu, de la o petrecere scolastică din Mollatz. Trăsurile au fost atacate de nesce necunoscuți cu petrii și doi studenți au suferit serioase confusiuni, unul la braț, altul la spate. Patru profesori, tot nemți, cari se întorceau o zi în urmă pe la 11 oare seara de la un banchet, scăpară ca prin minune de a nu fi sdrobiți. Pe povârnișul ce formează drumul de la Mollatz dând în drumul la Petersburg, s-a găsit o grindă pusă de a curmezișul drumului. Caii se împedecaseră de ea și vișitiul i-a putut opri în loc; dacă trăsura ar fi fost însă resturnată, profesorii erau trântiți de la o înălțime de 7 urme pe petrile drumului. „Ne găsim aici ca în Irlanda“, esclamă corespondentul din Petersburg al lui „Köln. Zig.“ , „pănă la acest grad a pătruns în popor sămânța urei, aruncată și îngrijită de partida națională.“ Agitațiunile anti-germane din Paris găsesc o deplină aprobare în Petersburg. „Curierul rusesc“ dacă se declară în contra lor, o face din cauză că ele nu ar fi politice. Țipetele de revanșă nu au deocamdată alt resultat, decât cel de-a alarma pe Germania de a o face să se păzească și de-ași spori armata. Datoria Franciei ca și a Rusiei ar fi să ia deocamdată o atitudine reservată și așteptătoare: „încolo,zice corespondentul din Petersburg a lui „Köln. Zig.“, cei mai mulți Ruși cred că o coalițiune a Franciei și Rusiei ar trânti fără nici o osteneală imperiul german și eu am auzit nu o dată (ficându-se că Germania e aproape de o catastrofă ca cea din 1806“, care să ne contesteze dreptul de a avea, de a o profesa și de a o urma? „Le Temps“ (trad. „Naț.“) fiarele germane și politica Franciei, fiarele germane sunt pline de supărare. Ele invidiază pe Anglia pentru că cutează să se înarmeze, să facă campanie, să aibă o politică, și toate astea întocmai ca o națiune mare, fără să consulte decât interesele sale, fără să facă cunoscute proiectele sale la Berlin. Ce grozav ’i-ar plăcă s’o trimită la usinele și comptoarele ei dacă ar îndrăsni. Dar neputând, se mulțămesce să-i critice operațiunile de răsboiu, și să ’și arete pe față dorința de a o vedea bătută. Această ură, de altfeliu, este explicabilă; la Berlin nu plac actele de independență, independența, este aproape revoltă. Dar ceea ce este curios, este că asprimea presei nemțesci nu este mai puțin îndreptată în contra Franciei decât în contra Angliei. Ciuda lor este că acestea îndrăsnesce să lucreze, și că aceea nu consimte a se indigna. Nu pot pricepe nesinchiseală cu care privim noi amestecul Britaniei la Nil. Caută se ne ațîțe la joc, ne asvîrl sarcasme. Eice, Egiptul nu mai e oare țeara pe care au făcut’o cunoscută învățații francezi, pe care capitalele franceze au adus’o la preț, și unde geniul francez a tăiat un istm ? Ce s’au făcut acele timpuri în cari Mediterana trebuia să fie un loc franțuzesc ? Unde este acea nobilă rivalitate odată mereu gata se ia foc în contra orgoliului și perfidiei Marei Britanii ? Cele două manifestațiuni de ură despre cari vorbim au aerul a fi contradictorii, dar ele pleacă din același sentiment. Ceea ce politica nemțească vede în Anglia, este o alianță naturală a Franciei; ceea ce se spera la Berlin din incidentul egiptean, este că el trebuia se devie o ocaziune de ceartă între aceste două puteri. In fine intervențiunea amânduora ne având loc și neputând prin urmare să tragă pe Francezi și pe Englezi în cursă, jurnalele nemțești au recurs la susceptibilitățile amorului nostru propriu, ele ar vrea să vadă deșteptânduse șovinismul, isbucnind și făcând pentru mult timp imposibil orice raport de amicie între cei doi vecini. Aceste escitațiuni interesate vor fi în paguba lor. Dacă nu strălucim în Francia tocmai prin cunoștința relațiunilor esterioare și prin cunoștința de noi înșine, ne pricepem ceva și în una și în alta spre a vede destul de clar niște intențiuni așa de răuvoitoare și niște viclenii așa de grosolane. A fost, ce e drept, la Paris, un acces de șovinism, dar bunul simț național s’a ridicat iute mai presus. Iute s’a înțeles aceste două lucruri: că espidițiunea engleză, departe de a ne vătăma, servea interesele noastre, și că a ne certa cu Anglia ar fi tot una cu a face un joc de perdere sigură. Trebue se spunem că Anglia s’a arătat fără cusur în circumstanțele de cari vorbim. Nu s’a mișcat câtuși de puțin de acest dispreț care a cuprins pe ai noștri: ea, cu tot refusul nostru de la cooperațiune, n’a încetat a ne socoti oarecum ca asociații săi, într’o întreprindere pe care o urmăria singură; ea a recunoscut destul de explicit interesele speciale cari dăduse loc odată situațiunei privilegiate a celor două țări. Engliteza ține tot atât la amiia noastră cât ținem și trebue se ținem noi înșine la așa: ea știe că răceala bunelor raporturi între cele două țări ar insemna isolarea politică pentru ea ca și pentru noi. Atât cât vom avea o polică esternă în Francia, atât cât nu vom trăi de a fi pănă mâne, fără grijă de mărirea de puterea și de independiațe națională, pivotul relatiunilor noastre esterioare va remânea buna înțelegere cu Marea Britanie... Pentru cine scie să distingă înțelesul lucrurilor, n’a fost alta cestiune în joc în afacerea egipteană: ea este cel puțin aceea care a dat celorlalte importanța și gravitatea lor. Conferința de la Constatinopole, s’a învărtit numai împregiurul intereselor de politică generală. Italienii, cari, fără îndoială, sunt copiii teribili ai concertului european n’au făcut dificultăți spre a mărturisi aceasta, era vorba pentru puterile printale ale Europei de a împedeca sau de a disolva unirea acestor două puteri occidentale. Și această cestiune, care a presidat în secret la toate deliberațiunile conferinței, este destinată a trăi cu dânsa. Espedițiunea din Egipt nu va suprima-o, din contră va infățișa-o în termini mai lămuriți, ii va da un interes mai positiv, mai palpitant. Iată aceea ce guvernul francez trebue să’și zică chiar de a fi, și la ce trebue să se prepare. Francia nu vrea aventuri, s’a spus într’un mod care nu mai admite nici o ecivocitate. Franța e setoasă de pace, ea nu se teme de a o proclama, înstituțiunile noastre ne ordonă pacea, ne-o impun, fiarele streine cari, în acest moment au aerul a ne pune la îndemână proiecte de acțiune, de întreprindere, de ligă in contra oricui ar fi, aceste fiare dau dar probă de o ignoranță ridicală, nu numai de înstituțiunile noastre, dar și de situațiunea noastră. Este o stupiditate dacă nu este o rea credință. Sau poate crede cineva că, speriindu-ne, ne va impedeca de a cunoaște unde sunt interesele noastre permanente și de a le urma? Interesul nostru, acela al păcei chiar, este siguranța care nu merge fără independență, independența care în starea actuală a Europei este incompatibilă cu isolarea absolută. Eată toată politică noastră, oare nu se poate spune? și să găsesce oare vreunul Varietăți. * Principele și princesa de coroană au sosit alaltaeri la 12 oare 6 min. în M. Oșorheiu. După dejun au plecat mai departe spre Gurghiu. * (în garnisoana de aici) a sosit pentru regimentul cel nou Nr. 82, ce are a se înființa, batalionul 5 dela regimentul de inf. Nr. 2 (Olteni și Bârsani). în 25 Septemvre n. va sosi batalionul 5 dela regimentul 63 (dela Bistriță Năsăud). Batalionul 5 dela reg. 62 (Secui), care încă concurge la regimentul cel nou Nr. 82 remâne în M. Oșorheiu. Batalioanele remân deocamdată cu colorile de egalitare carele au avut; culoarea carmpasină o va purta regimentul dela 1 Ianuarie 1883 încolo. Garnisoana din Sibiiu se va mai spori cu un batalion trupe de geniu. * (Schimbare de garnisonă.) Luni pleacă batalionul 2 dela regimentul 82 (mai nainte batal. 5 dela regimentul 31) la Orlat. * (Postal.) între Sibiiu și Rimnicare a se deschide în timpul cel mai de aproape comunicațiune poștală regulată pentru persoane. * (Hirnea). Dl. Pavel Budiu profesor gimn. din Brașov și dșoara Filotea M. Moldovenescu vor serba cununia dlor duminecă în biserica S. Nicolae din „Scheii“ Brașovului. * (Serbarea dela Chiseteu.) Dela Lugoj ni se telegrafează, că serbătoarea jubileului dorului de plugari a fost splendidă. Au luat parte 11 reuniuni de doruri de plugari români. Sucesul serbătoarei a fost strălucit. Publicul a fost numeros, la 2000 oameni. Telegramele și representațiunile au fost numeroase. — Dela Sibiiu nu s’a espectat telegramă din cauză că funționarii dela telegraf n’au solut unde se pot especta telegramele pentru Chiseteu. * (Necrolog.) Primim următoriul anunț funebru: Fiii Avram P. Păcurariu, preot rom. ort, cu soția lui Maria; loan, cu familia; Danii preot, cu familia; Nicolae cu familia; Simeon primeodrean și Avram Sim, candidat de preoție; în numele și celorlalți consângeni cu inima sfâșiată de durere înșciințează încetarea din vieață a bunei și neuitatei lor mame, resp. soacre, bune mătușe și cumnate. Parascheva P. Păcurariu urmată după o boală îndelungată, la 8. Sept. 9 oare seara st. v. în etate de 70 ani. Rămășițele pământesci a adormitei în Domnul se vor aședa la repausul vecinic în 10 Sept. st. v. după amea(li în cimiteriul din loc. Lancrem, 8 Septemvre 1882. în veci amintirea ei! * (Emigrările) din Ungaria superioară nu încetează cu toată recolta favorabilă, din contră iau dimensiuni mai mari. Ministeriul de interne se vede silit a ordona o enchetă care se descopere causa emigrărilor. * Dr. Miletici. Biațele maghiare răspândiseră scirea că Dr. Miletici, conductorul politic al Șerbilor ungureni, este smintit într’un număr al barului „Zastava“ Dr. Mladen Iolkiei, medicul cetății Neoplantei, declară că solrile răspândite de barele unguresci sunt lipsite de orice temeiu. Dr. Miletici sufere de congestiuni și de insomnie, însă să speră ca în curând se va însănătoșa. " (Dincoace și dincolo de Laita). Dincoace de Laita se termuresce cât se poate libertatea lim-