Telegraful Roman, 1883 (Anul 31, nr. 1-152)

1883-06-30 / nr. 74

Nr. 74. ABO­NAMENTUL Pentru Sibliu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 60 cr., 3 luni 1 fl. 75 ar. Pentru monarh­ia pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru Străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Si­blin, Joi B 6 Iunie (12 iulie) 1888. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sikini, atrioa Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se ref­usă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXI TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 or., — de trei ori 16 or. rândul on litere țarmond — și timbru de 30 ar. penna fie­care publicare. Resboinicul ministru de culte și instrucțiune. Cetitorii noștri cunosc deja hârtia dlui ministru reg. ung. de culte și instrucțiune publică cătră eppul gr. cat. din Gherla Ioan Szabó. Epistola este un unicum în analele ministerielor de culte și instrucțiune publică din lumea civilisată. Misiunea ori­cărui guvern din om­ și ce țoară civilisată este se susțină ordinea și liniștea între cetățenii statului și prin aceasta se înlesnească pro­movări­i binelui comun în toate direcțiunile. Fiind misiunea aceasta a guvernului în general, ea trebue se fie și a fie­cărui ministru în parte. Cu deosebire însă a ministrului de culte și instrucțiune publică, a ministrului căruia putem zlice, că i sunt încredin­țate spre guvernare și administrare comorile inte­lectuale ale statului. Un ministru de culte și instrucțiune publică noi ni-l închipuim că are se priveghere asupra cultelor și instrucțiunei și în anumite cazuri se se îngrijească chiar de instrucțiunea și luminarea tuturor cetățe­nilor de o­potrivă și de asemenea se privi­gheze înlesnirea pentru toți de a-și exercita cultul con­form așezămintelor confesiunei sale. Spre sfârșitul acesta el are se fie imparțial, va se p­ică, tuturor de o potrivă spriginitor și de multe ori împăciuitor, dacă se nasc diferențe între factorii cari, nu se con­­lucre la promovarea comorilor intelectuale. Epistola dlui ministru cătră cppul gr­eaz. al Gherlei nu ne înfățișează pe dl ministru în toga cea pa cinică ci în armatura resboinică. Epistola dlui ministru devine un signal îndreptat în afară contra unui stat vecin și în­lăuntru contra naționalităților nemaghiare. Nu vom se judecăm întru­cât este tocmai dom­nia sa chemat, și întru­cât pcesiunea aleasă a fost potrivită pentru a amenința cu resboiu pe un stat vecin din causa unui toast nereflectat la sfârșitul unui banchet. După noi sânt alte resorturi de gu­vern chemate a se îngriji de cele ce se întâmplă în vecinătatea noastră și de sigur că dl Kálnoky, ministrul de externe al monarh­iei, n’a așteptat să cetească enunciațiunea dlui ministru ung. de culte ca să ia măsuri pe lângă guvernul din Bucure­ști pentru toastul din Iași. Nu putem trece însă cu vederea enunciațiunea dlui ministru, care e în diametrală o posițiune cu art. de lege XLIV din 1868 și care în loc se ne prezenteze programa păcei și a linistirei cetățeni­lor, ne presentează programa resboiului declarat de ministrul de culte și instrucțiune contra celor de altă limbă întrucât aceasta nu e cea maghiară. Dl ministru vede numai în programa aceasta asigurat binele statului și gratulează prin­cppul Szabó, an­­ticipândo, tuturor, căror se vor sili a’l­imita. Nu este enunciațiunea ministerială o proscrip­­țiune pe față și ex officio a naționalităților nema­ghiare? Toată epistola, în fie­care cuvânt, poartă sub masca găurită a unui patriotism frențuros tim­brul proscripțiunei, mai ales însâ când vorbesce de veleitățile naționalităților de imposibilitatea statului poliglot și de amenințarea celor de a­casă etc. Guvernele trec și cetățenii statului român. Bată o mângăere față cu enunciațiunea dlui resboinic mini­stru de culte, care se vede că n’a cugetat ce pune pe hărtie când a scris epistola cunoscută, zicem că n’a cugetat, căci altmintrea nu ar veni sâ tulbure liniștea cetățenilor pacinici, cari n’au altă scădere de­cât că nu sunt urmași de a lui Arpad, Tuhutum, cum pretinde a fi dânsul.) Sfaturile pot fi poliglote, pot sâ aibă și „velei­tăți naționale“ cum le are chiar și art. de lege XLIV din 1868; căci dacă cetățenii de diverse limbi află mulțămire întrînsele, prosperează. Sfaturile însa nu pot prospera când sunt administrate și conduse de bărbați cari nu sunt la înălțimea misiunei lor și cari în loc se se urce pe catedra păcei se suie pe calul de resboiu al fraselor șoviniste și tulbură pacea și linistea intre cetățenii cei mai pacinici ai statului. Revista li^ică Dil»iiu, în 29 Iunie, ziarele din amândoaua capitalele monarh­iei pu­blică nota guvernului român adresată baronului Mayr, trimis estraordinar și ministru plenipotențiar austro unguresc în Bucuresci. Nota poartă datul i 23 Iunie (5 iulie 1883); cuprinsul este următor­ul: „Die Baron! Cuvinte nereflectate, pronunciate la Iași au produs în guvernul austro-unguresc o impresiune superăcioasă. Pentru a lucra în contra acesteia, „Monitorul“ a publicat un co­municat destinat a desaproba spiritul și tendența­­ acestor cuvinte. Acest comunicat cu toate acestea s-a aflat că e întârziat și insuficient. Aceste îndoeli despre sinceritatea declarațiunilor guvernamentului regal nu numai că nu ne pot lăsa nesimțitori, ci ne zace la inimă să le risipim. Absența Majestății Sale regelui și a mea din capitală au motivat întârzierea involuntară de câte­va zile de a da esplicațiuni, cari în adevăr nu lipsesc de a fi sincere și loiale, căci guver­nul Majestății Sale regelui nici când n’a avut o ati­tudine care ar fi putut admite presupunerea de ten­­dențe ostile față cu monarh­ia austro-ungară. Gu­vernul Majestății Sale nu condamnă întâia dată ori­ce oscitațiune ilegală, care poate fi îndreptată con­tra sigurității și liniștei staturilor vecine și prin ur­mare contra provinciilor austro-unguresci și că el a dat totdeuna un despot formal acelora cari au vrut sa atri­­bue regelui un titlu provocător de susceptibilități legi­time. Atitudinea noastră a fost constantă în toate privin­țele și noi am dat probe că avem consciință de relațiu­­nile dintre staturi și de datorința ce le incumbe și nu am tolerat agitări cari pot tulbura relațiunile de vecinătate bună. Nu acum după ce am întrat în concertul staturilor europene România și guvernul seu se va depărta dela aceasta linie de conduită și ve rog, domnule baron, a da în privința aceasta gu­vernului vostru asigurările cele mai positive. Pri­miți etc. Starăsa, „Wiener Abendpost“, foae oficioasă a guvernu­lui central, zice, că declarațiunea aceasta poate fi salutată cu satisfacțiune sinceră și asigură totdeo­dată, că guvernul austro-unguresc o recunoaște de satisfăcâtoare și exprimă speranța că prevenirea gu­vernului român prin care a delăturat incidentul re­gretabil va contribui la clarificarea unor politici ro­mâni, ca se poată cunoasce cât de nepatriotică este atitudinea și agitațiunea lor, carea pentru țeara lor crează numai perplesități, ba chiar și periculo și cât este de dorit în interesul general o relațiune sin­ceră de vecinătate bună. Va­lâ­lică, România a dat satisfacțiune și in­cidentul Grâdișteanu ar fi delăturat. „D. Zig.“ în foaia de seara de esi, vorbind despre delătura­­rea incidentului adauge, că ar fi de dorit ca inci­dentul acesta se vit lase nici o urmă discordantă. Cu toate acestea aceeași foae nu poate suprima pesimismul seu. Ea zice, că nici un om cu minte trează, care observă lucrurile nu se poate înșela, că România pâsese o față cu Austria tot mai rbsolută. Situațiu­­nea, după foaia vieneză, s’ar păre­a fi aceasta: regatul de la Dunărea de jos, mai curând sau mai târz­iu va pluti cu desăvârșire în apele politi­cei rus­eșc­i. Aceasta nu o va pute schimba nici chiar nota lui Sturdza. Clocotul politic din jumătatea cis­lau­ană a mo­narh­iei, din care mulți speră că se va nasce fede­ralismul, a început a produce curiosități enigmatice, încă in numărul trecut și la locul acesta, am făcut amintire despre comedia cochetării lui Bismarck cu slavii din Cis­ Lau­ania. Astăzi suntem din nou în *­ Dl ministru­l francez după origine. FORȚA. Cristian Waldo sau CAILE NOROCULUI. Roman de George Sand. (Tradus din franțuzesce de E. B.) (Urmare). Aci, bunul d. Goefle începu fără voe­a ride cu hohot, atât de hazlie și părea situațiunea lui Cristian Waldo. Tinerul om, iute și mândru, suporta cu greu înfruntarea directă și părea foarte dispus a replica cu vioiciune, cu atâta mai mult, că și Ulf, neprice­pând nici un cuvânt din cele ce Zicea dl Goetle, însă găsindu-i mânia din accentuațiunea sa, imita instictiv privirile și gestele sale, precând micul Nils, absolut în același cas, încât privea chestia, se era pus, față cu Cristian, într’o posiție trufașe și chiar amenințătoare. Cristian, iritat prin aceste două figuri, ce co­piau în mod­­ hazliu pe dl Goefle, era foarte dispus a trage tânărului un pumn și ștrengărorului una cu piciorul, dară el simțea, că nu este în drept, el era foarte întristat, că a vătămat pe un bărbat așa amabil și așa simpatic, precum era doctorul în drep­turi, și fisionomia sa, arătând o alternativă de ne­caz și de căință, era așa de espresivă, încât advo­catul fu dezarmat. Visul se­ dezarma și pe tovă­rășii săi, cari începură și ei a ride și se reînturnară la funcțiile lor, precând Cristiano istorisi dlui Goe­fle, în puține cuvinte, întâmplarea, ce contesa El­­veda o numia afront, de care însă el însuși nu se credea vinovat. Dl. Goefle îl asculta, cu toată graba ce avea, cu atenție și după ce sfârșise, el îi zise: „ De bună samă, tatul meu, dta n’ai făcut nimica, ce ar desonora numele Goetle, și bine sau nu, te ai purtat ca un om galant; dară de aceea nu mai încurcat mai puțin și pe mine într’o per­­plecsitate crudelă. Eu nu știu dacă baronul Claus a uitat sau na, accesul de furoare epileptică, ce i t’ai procurat dta, atâta însa sciu că vătămămarea nu o uită. Ți s’a spus, că el este un om, care nu uită nimic, și ai face bine, dacă ai dispărea cât mai îngrabă ca Goefle, de oare­ce Goefle este aici. Sâ nu eși din odaia aceasta fără mască, făre iarăși Cri­stian Waldo, și n’ai a te teme nimic. — Dară ce ași avea de temut din partea ba­ronului, rogu-te, dacă m’ași duce la el pe față? Este el în faptă capabil a da ordini sâ mâ ucidă? — Nu sciu Cristiane, eu îți jur pe onoarea mea că nu sciu nimica, din toate aceste, și mi poți crede; căci, dacă ași fi observat, în relațiile mele cu dân­sul, dovada cea mai mică a lucrurilor de care lu­mea îl acasă, relațiile aceste n’ar mai exista. Foarte puțin m­i-ar păsa de clientela lucrativă, și clientul meu n’ar scăpa de adevăruri dure, fire­ar­ele folosi­toare sau nu, însă unele zgomote simt atâta de acreditate și nenorocirile întâmplate acelora, cari au voit se stea față în față cu baronul, sânt atât de numeroase, încât m’am întrebat uneori, dacă n’are el privirea aceea rea, ce o numiți în Italia pe cum cred, gestatura­, destul că, spre a nu-mi atrage fără causă soartea aceasta­­ sinistră, dta îmi vei permite a spune, că nepotul meu este absent, de aZi-dimi­­neață, adecă el a plecat in călătorii îndepărtate. — Din momentul, în care te încurc și pe ata­mu vre­un pericol, contează la precauția mea. Eu n’am pe el de aici decât fără mască sau fără astfel de îmbrăcăminte ca sa nu recunoască nimenea în mine, galantul și prea cavalerul jucător de ani-noapte. După lămuririle aceste, dl Goefle și Cristian Waldo își strînseră mânile. Nils, a cărui funcțiuni se mărginiseră la dejun în decursul conversației, fu împachetat în blanele stăpânului seu, care 1 așeza pe capra săniei sale, și îi dede biciul și frânele a mână; odată așezat, Nils pleca ca o săgeată și coborî stânca cu multă deste­­ritate și siguranță. A mâna un cal era unicul lu­cru ce-l seia face, și - și făcea fără protest, încât pentru Ulf, dl Goefle îi dase, înainte de a pleca spre castelul nou, ordinile necesare, a găti

Next