Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)
1884-01-03 / nr. 1
Nr. 1 ABO NAMENTUL Pentru Sibiu pe an 7 fl., 6 luni 8 8. 60 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru Monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru strimitate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni Sf. Sibiiu, Marți 8/15 Ianuarie 1884. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni are adresa la Administrațiunea tipografiei arohidiececane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a bo adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoia*». Anul XXXII IHSERTIONILI Pentru odată 1 or., — de două ori în ar., — de trei ori 16 or. rfundal on litere garmond — fi timbru de 30 or. pentru Se pare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1884, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta atalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea îa domni abonați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Decemvre 1883, a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foiei *). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresa de la abonamentul ultim. Sibiiu, 2 Ianuariu, 1884. An nou fericit! Nu putem începe mai potrivit neobosita activitate a unui an decât cu salutarea de mai sus adresată cetitorilor tiiarului nostru. Cu ea am încheiat anul vechiul trecut deja în domeniul vecinicei uitări, cu ea începem noul an, în care cu nădejde am întrat. Cu nădejde, căci suntem deciși a lucra fără oboseală, onest, și cu moderațiune bărbătească și doamnă, ținând cont de factorii politici actuali, cu nădejde, căci noi mai credem încă în triumful adevărului și al dreptății. Nădejdea nu ne va părăsi nici pe viitoriu, deși avem leghioane de necazuri, leghioane de obstacole, cari pun la probă chiar și inima cea mai bărbătească, obstacole, cari sunt cu atât mai primejdioase, cu cât vin din partea connaționalilor noștri, și ele purcese din rea voință — ca se nu zicem mai mult — au de scop totala discreditare a noastră, denegându-ne nu numai bunăvoința și buna intențiune, ci folosindu se de frase tare îndatinate, frase al căror cuprins scade în proporție cu mărimea cercului lor, frase făcute la adresa inimilor agitate cu plan spre a nu pute ave liniștea recerută pentru o judecată matură și serioasă. Situațiunea noastră e cu atât mai grea, cu cât stăm între două focuri: loviturile ziarelor maghiare , fără escepțiune și ale ziarelor române în parte, în greaua situație, ne-ar părăsi nădejdea, dacă n’am avă antecedente în trecutul de 31 de ani al Ziarului nostru. Situația actuală însă cu nimica nu e mai precară, ca cea din trecut. Deosebirea e că s’au schimbat persoanele, și asta e totul. Odinioară era clevetit Șaguna, Marele Șaguna, astăzi e clevetit altul. Odinioară — ca se ne dăm jos — a fost clevetit antecesorul meu, astăzi nu densul este clevetit, ci altul. Această stare de lucruri nu o va contesta nime. Dacă ne a fost soarte a se fim tot învinuiți, nu este vina noastră, vina e a acelora, cari ne învinuesc pentru constanța și neobosirea întru promovarea intereselor noastre bisericesci și naționale. în asemenea împregiurări nu putem face pretensiuni la mari succese. Când vom ajunge la maturitatea politică să respectăm vederile fiecăruia, când vom fi conduși de toleranță în viața noastră publică și vom crede că încercarea de a ajunge ținta comună și pe alte căi, nu numai pe cea bătută de noi, încă nu ne îndreptățesce se aruncăm în fața fratelui stigma de trădătoriu, atunci și numai atunci vom pută Z’ce calea progresului e curățită de spini și polemici, e pardosită și păzită de atentări răuvoitoare. Conduși de frima convingere că numai prin muncă neobosită și consciențioasă putem ajunge la ținta noastră, care e înflorirea națiunei noastre și prin ea înflorirea și bunăstarea statului, nu vom lipsi niciodată de la postul nostru, ci ca cetățeni adevărați ai statului, cetățeni nu în sens modern, după cum presentează Ziaristica maghiară jidană, nu vom părăsi niciodată stindardul nostru, care este activitate neîntreruptă, activitate pe toate terenele. Cum că presa e putere și încă putere mare, nimenea nu se mai îndoiesce astăzi. Această mare putere a presei însă numai atunci aduce roade dacă se întrebuințează cu rațiune și consciențiositate. Ziaristica din statul nostru a luat direcțiuni greșite în multe privințe, direcțiuni cari în veci nu vor produce vre-un rod binefăcătoriu cetățenilor. Și ca să fim justi, trebue se ne ținem de principiul „suum cuique“, și se dăm locul prim Ziaristicei maghiare jidănite. Cu ce scop și tendențe se fac necurmatele agitațiuni ale Ziaristicei maghiare, nu e greu de gâcit. Conduse de separatism și egoismul cel mai drastic, ele Zi de Zi aduc invectivele cele mai nechipzuite asupra românilor în special, neescepționând în parte nici pe celelalte naționalități. Rola Ziarelor române s’a redus la apărare, apărare care trecu cu încetul, încetul la recriminări. Astfel pacînicii cetățeni ai statului trăiesc în vecînică agitațiune; una dintre ei se hrănesce cu multă sirguință, căci folosul e al Ziaristicei jidane, care „sine lege ragatul“, ne mai cunoscând nici lege, nici dreptate, nu sfințenia familiei, nu a caracterului public și personal, cu un cuvânt nimica. Că și o parte a Ziaristicei române a luat caracterul arătat jidănesc, tare ne doare, însă alunecarea n’a fost anevoioasă, ea se rentează foarte bine, căci nimica nu e mai ușor ca a arunca la invective, și întoarcerea de pe această cale e grea. în asemenea stare de lucruri ne-am tras seama că ce e de făcut. Prin nesațiul ațîțârei urei între cetățeni aruncăm numai uleiu pe foc, flăcările iau dimensiuni tot mai mari, și aprinderea edificiului e numai întrebare de timp. De va isbucni focul, — și el va isbucni, dacă i vom da nouă materia de mistuire, — de va isbucni focul, vom avă de înregistrat numai pagubele. Vorba va fi poate numai de aceea, care perde mai mult. Unii vor perde mai puțin avănd la ei toate cele necesare spre apărare, noi vom perde totul. Și se numi se mai Ziuă, că și așa nu mai avem ce perde. Am crezut de oportun a urmări ținuta noastră și cu mai mare perseveranță. Am crezut și credem că bună și potrivită a fost programa noastră, că bună și acomodată este ea și astăzi, în loc de a arunca uleiu pe foc, noii vom detrage materia combustibilă, în loc de a ajța pe furibundul prin provocări, din cari nu tragi nici un folos, noi ne vom sili a căuta să-l capacităm cu blândețe. Nu ne va succede, ci din contră el va atenta fără curmare la viața noastră, atunci vom și se ne ocupăm locul și în asemenea posiție. In acest chip vom lucra pentru salvarea esistenței națiunei noastre, cu asemenea arme vom lupta cu români, și dacă și după acestea vom mai fi obiectul provocărilor din partea surorilor noastre, atunci vom veni la convingerea, că cu ele deocamdată se nu mai stăm de vorbă. Le vom iubi ca surori, le vom stima ca oameni moderați, le vom respecta convingerile, ca oameni associabili, însă nu vom mai reflecta la ele. Politica nu se poate face în teorie fără a reflecta la starea actuală, fără a reflecta la factorii politici de azi. După cunoșcințele noastre două căi FORȚA. Un filo-român. Sibiiu, 1 Ianuarie, 1884. Un geniu al poesiei germane, amic bun al raselor latine, mai ales al italienilor și românilor, dl profesor Cavaler Uli Schanz, de naționalitate german din Sacsonia, petrecu în vara trecută mai multe săptămâni în Transilvania, și anume în Sibiiu, de unde făcu escursiuni pe la Rășinari, Gurariu, Săliște, Deva, Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni, s. a. cu scop de a studia datinele și preste tot caracterul poporului român. Cu asemenea scop petrecuse profesorul Schanz înainte de a veni la noi, mai multe luni în capitala României și în alte orașe principale din statul învecinat, unde a lăsat mai ales în sferele scientifice, cele mai plăcute suveniri. Simpatiile lui vii pentru elementul român le a lăudat profesorul Z. Antinescu într’o schiță literară publicată acum e anul în Zariul din Ploesci „Vocea Prahovei.“ Pre cât timp a fost amicul nostru în Sibiiu, nu s’a prea interesat să facă multă cunoscință cu connaționalii sei Sași de aceia, pentru că despre ei avea încă de acasă, din Dresda, informațiuni exacte pănă la cele mai neînsemnate detaiuri, dar cu atât mai mult a conversat cu românii, și a fost un oaspe bine veZut la cele mai bune case româneșci. Esperiințele și impresiunile de pe la noi le va comunica desigur dl Schanz prin presa Germaniei; deocamdată ne întâlnim cu numele și inima dsale în Ziarul din Palermo „Rivista Ftaliana“, carea raportează cu datul de 20 a lunei trecute următoarele: „Un amic vechiu și binemeritat al Italienilor și al tuturor raselor latine, bravul profesor german, Comtur etc. Schanz, se ocupă cu acea, ca în Dresda, capitala cea frumoasă și sanetoasă a Sacsoniei, se stabileze un pensionat pentru tinerii italieni și români, cari voiesc se-și facă studiile în Germania doctă. Profesorul Schanz locueșce acum în Dresda. Sperăm că toți Italienii cari își trimit fiii săi preste Alpi, ’și vor aduce aminte de ilustrul bărbat, care a petrecut aproape 16 ani in frumoasa noastră patrie, și ’și vor concrede lui cu plăcere fiii, spre a profita de o educațiune bună și înțeleaptă. Schanz va mulțămi pre toți, pre părinți și pre băiați, îi urăm tot binele de la Dumnezeu. Credem că va fi de oarecare interes pentru cetitorii foaiei noastre, dacă luăm notiță aici de unele din momentele petrecerii domnului Schanz în Sibiiu. Precum atinserăm, dșa era bine venut la casele române de aici, și după obiceiul poeților, primea cu plăcere vinurile bune. Scsind aceasta stăpânul unei case, la care se opria mai adese ori, îi făcu într’o zi la prânz surprindere cu un vin vechiu de Micăsasa, într’o butelie menită se și o iea pe drum, căci avea să plece la munți. Pe butelie era o vignetă cu inscripțiunea „Via de Transilvania“ (Micăsasa, 1857) iar în loc de citade, vigneta conținea împregiur dedicațiunea următoare, scrisă cu caractere mărunte în limba latină, și adecă în frunte: Viro clarissimo, Ulio equiti a Schanz, amico charissimo, aetate terquinque diebus minori, ÎDgenio centies millies maori, animo iunctus..................................... nus. „Dat pira, dat poma, Donum meum : hocce vinum Qui non habet alia dona“ Si non múltúm, certe bonum. ear mai la vale: Ingenio acri Studiis incumbens, Fiii Germaniae! Vera requirens, Suserpe stylo Rerumnas populi Divae humanitatis Cultoris oppressi Cibini, IV. Id. Iul. MDCCCLXXXIII. La aceasta surprindere plăcută favoritul maselor prof. Schanz, îndată la reîntornare grăbi a respunde în următoarele versuri scrise în limba rasei sale docte: In dem festlichen Getriebe, Das mich Tag und Nacht umrauscht, Ist das höchste doch die Liebe, Deren Pfänder wir getauscht. Salz und Brot habt ihr geboten Und dazu den Becher Wein, Festgesch'u.igen ist der Knoten, Mög’ er unauflösbar sein. Terrae, quam nunc obis, Tempora redibunt, Tibi opitulanti Gaudia ferent. Hoc fata monent, Optat amicus; Hoc praestolatur Avide Romanus. $LCrt i