Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-10-09 / nr. 118

Nr. 118 ARO MAMIMTUL Pentra Sibila pe an 7 fl., 6 lani 8 fl. 50 er., 8 lani 1 fl. 76 at. Pentru ■ •■trohle pe an 8 fl., 6 lani 4 fl., 8 lani 2 fl Pentru itrim­itire pe an 12 fl., 6 lani 6 fl., S lani 8 fl. Sibiiu, Marți 9/21 Octombre 1884. PeHtra abonamente și insertion! a ie adresa la Adamnistrad­MM tipografial arahidlaoaitM sibian, strada Măcelarilor 47 Corespondențele «Unt­a­re adresa la: Radaoțlaaaa „Talagrafalal Raaiia“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refuse. — Articalii nepublicați nu se Înapoiați, Anul XXXII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. IMBERTIUMILX Pentru odată 7 or., — de donă ori 18 or., — de trei or 16 er. rindal au litere garmond — și timbra de SO er. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 8/20 Octombre, 1884. Poblema cea mai grea este a te cunoaște pre tine însuți. Dacă este ea grea, apoi nu mai puțin este și importantă. Dela norocoasa ei deslegare atârnă posibilitatea de a pogressa și noi cu pași mai re­pezi. Cunoscându-ne pre noi înșine ne vom putea cumpăni puterile și vom înăinta cu plan, având înă­­intea ochilor de visa: Vana sine viribus­ira. O cunoaștere proprie trebue se urmeze agii mane, și ea va fi mama înțelegerei între noi, stîr­­pind hidoasa de discordie, care — blestem vechiu — ne stăpânește în cele politice, estimjindu-și domnia și în vieața noastră socială, nu mai puțin și vice­versa. Cunoaștem cazuri concrete, și la cas de lipsă, nu ne vom sfii a le înșira. Cutezăm a susținea că în Ungaria nu există român, care n’ar dori schimbarea sorții noastre in bine. Fie el dascăl pe sate, jude s’au notariu co­munal, fie diregetoriu cu cancelisrul începând pănă la curte, fie advocat, preot sau gazetariu — recitus politic de profes­iune, românul în toate împregiu­­rările simte, că rău stăm, ticălos de râu, și că o schimbare spre bine e conditio sine qua non a pro­­gressărei statului. Simțindu-se această necesitate prima urmare logică este, că fie­care român lucră pentru reali­­zarea acestei dorințe generale, ce ni se impune ca necesitate. Lă vorbim și mai clar: Nișuințele noastre sunt îndreptate spre înaintarea noastră, desvoltare în direcțiune națională, căci astăzi la români înain­tare fără desvoltare națională nu se mai poate închipui. Am ajuns adecă a constata cu toții, că o desvoltare cu desconsiderarea intereselor noastre specifice naționale pentru noi nu este progress, ci regress. O constatăm aceasta toți românii și vrem sa știe înaltul guvern și întreagă pre­sa maghiară, nu mai puțin și cea jidiană, că românii din această convingere și-au format cult, și ei vor persista in această convingere a lor pănă la moarte, și în ca­șul extrem nici de mijloace escepționale nu se vor feri, încât adecă ei în mod fatal vor fi impinși la asemenea mijloace. Avem deci toți un scop: înaintarea noastră ca națiune. Scopul acesta este comun, el insuflă pre toți bărbații națiunei noastre, și în această privință dl Babeș este egal domnului Ga­. Desseanu din Arad lui Brâdiceanu din Lugoș și Diaconovich de la „Vii­­toriul“ domnului Slavici de la „Tribuna.“ Acesta este punctul unde se întâlnesc estremele, și aceasta atât la bătrâni, cât și la cei tineri. Urmarea naturală ar fi să fie, ceea ce nu este, și ea astăzi este, ceea ce nu ar trebui să fie. Sco­pul e comun la toți, și mijloacele pot să fie dife­rite: picem pot să fie, căci pănă acuma nu putem­­ zice ca vechii spartani, sau cu pasivitatea învingă­tori sau pe pasivitate cu gîtul frânt. Așa a și fost pănă în anul acesta, și aceasta trebue să constatăm, căci ea servește spre onoarea pressei române. dour Dela dualism încoace între români s’au format partide. Așa numiții pasiviști au predicat și predică și astăzi. Să nu luăm parte la viața pu­blică a statului, căci legile sunt nedrepte, strige­­toriu la ceriu de nedrepte, și să stăm acasă pănă ce legile se vor schimba. Așa numiții activiști, au predicat toți într’un glas pănă tocmai acuma e anul. Să luăm parte la viața publica a statului, căci legile sunt nedrepte, srigătoriu la ceriu de nedrepta, din comună înce­pând pănă în dietă, să luăm parte la viața publică în stat, să stăruim noi a se schimba legile, căci după socotința omenească, cei ce le-au adus, de dra­gul nostru nu le vor schimba. Pe scurt: pasiviștii au glie, nu mergem la dietă în Budapesta, activiștii au glis: să mergem la dietă în Budapesta. Dela 1867 pănă acuma sunt tocmai 17 ani. In lungul șir de ani 17 românii s’au frecat între Bine cu principiul politic „pasivitate“ pe steag, și ei n’au ajuns la nici un resultat Tabereie inamice au stat față în față păstrându-și fie­care statul major și in anul acesta activiștii pășesc mai resolut și în fața alegerilor înființează un­­ siariu la Budapesta, cu scopul de a susținea cu mai mult zel stindardul activității. Nu mult după aceasta o parte a activiștilor, cari in viața lor poartă pe buze, dar numai pe buze, numele unui providențial bărbat al nostru, o parte a activiștilor din activiști învăpăiați se tre­zesc pasiviști înflăcărați și fondează un nou­­ siariu aici în Sibiiu. Se fac pregătirile necesarie pentru alegerea de representanți la conferența națională, ce era a se ținea la Sibiiu, unde era residența comitetului ales la 1881, pentru inițiarea organisărei noastre na­ționale. tanți. Aici în Sibiiu erau de a se alege 4 represen­­te adună poporul blând și bun, ca se aleagă dintre domni 4 representanți. Lumea credea că lu­crul se va termina domol, căci erau toți aderenți ai principiului politic passivitate. Era adecă indi­ferent, dacă în Sibiiu vor fi aleși corifeii vechilor pasiviști, sau corifeii neofiților, deveniți pasiviști în urma unei ciudate întâmplări. S’a desvoltat însă lucrul de tot alicum. Din un lucru bagatel s’a făcut capital politic, căci era vorba de popularitate în afară, și noi știm că s’a făcut scandal, care a adus ocară asupra întreg, neamului românesc. Acesta a fost prologul comediei. Cine are ochi de văd­ut a putut prevedea, că noi în cele politice suntem tare înverșunați, și că înverșunarea de la principiu politic a trebuit să treacă în animosități personale. Sibiiul ca centru a trebuit să ne deie dovadă vie despre elementele cu care avem de lucru în lupta noastră națională, și cu privire la cravalul dela alegerile din Sibiiu, îndrumăm pe cetitorii no­­­ștri la­­ ziarul „Observatoriul“ care în numărul 28 a. c. a făcut unele portrete politice de tot potrivite. Această îndrumare o facem spre a nu ui se face im­putare că vorbim noi de la noi, și ca să se poată pricepe cele ce au mai urmat. După conferența din Budapesta a urmat cea din Sibiiu. Iu Pesta s’a decis activitate în Sibiiu passivitate. De aici apar neplăceri de tot soiul. S’a d­is că cutare bărbat al națiunei este om de nimica, fiind el pentru principiul activității. S’au tras în tină bărbați onorabili, s’au predicat disprețul asupra tu­turora, câți nu vor fi pentru pasivitate, și în spe­cial neofiții spre a se insinua, loviau fără cruțare chiar în aceia, cărora pănă ori alaltă ori se închinau plecați pănă la pământ. Scene de tot dureroase s’au întâmplat, și ca durerea se fie și mai mare, crezând că vor fi ori­ginali, unii au venit cu anatemisarea, isgonind din sinul națiunei pre toți românii cu principii politice opuse celor adoptate de ei. Ca lucrul să fie și folositoriu, au prostit pre preoții dela sate și i-au pus la cale ca să deie fel de fel de subscrieri. Astfel apoi preoții noștri cre­deau că fac lucru bun, eicomunicând din sinul lor pre frații lor, chemați a servi la un loc și a predica pacea cea adevărată, care nici­un clin nici un mâ­necă n’are de a face cu pasivitatea sau activitatea, după cum cred că lucru bun fac astăzi, subscriind lucruri, cari lovesc fără cruțare în arh­iereul și biserica noastră. Animositatea s’a schimbat în vrășm&șie și astășii oamenii nici în viața socială nu se mai salută. Suntem deci mai răi ca animalele sălbatice, căci ele cele de un soiu nu se sfâșie între sine. FOIȚA. Amintiri din vieața dela gimnasiu. (Urmare.­­ a­ și Maghiarul e dela fire fălos și ambițios. I place afirma la ori­ce ocasiune superioritatea sa asupra­ altora. Ambițiunea pronunțată de stăpân o veț­i la maghiar atât în vieața privată cât și în activitatea publică. Aceasta­­ ambițiune îl face de­spot când se află în posițiunea de a o afirma. In gimnasiul calvin, de care ne este vorba, corpul di­dactic era tare stăpânit de acest despotism perso­nal. Abea se ivea un cal de delict disciplinar — în fond de tot neînsemnat și îndată se punea în aplicare tot aparatul disciplinar, ca să se constate faptul și să re­dicteze una dintre numeroasele pe­depse prevă­lute în legile școalei. Cercetarea se făcea cu un zel, care era la loc în prelegeri. Cazuri disciplinarie deveniau adeseori, pentru că studenții de regulă erau cam desfățați și apoi și tempera­mentul cel înflăcărat al magharilor făcea să se re­­peteze adeseori asemenea cozuri. Pedepsele în cla­sele de jos era bătaia și închisoarea, în clasele de sus mulete în bani. Sub clasele de sus se în­țeleg ab­ia clasa VII și VIII, așa numitul curs filo­sofic. Studenții din aceste clase aveau prerogative academice, aveau dreptul de a se folosi de „pipe.“ Maghiarul când e domn se presează cu atributele indispensabile ale domniei, cu pipa tradițională și cu bășcăul. Aceste prerogative ce le aveau „filo­sofii“ (lucus a con lucendo) trebuiau respectate și de aceea și pedepsele, esceptând cazurile disciplina­rie mai grave, trebuiau conformate cu rangul. Dar in clasele de jos pedepsele degenerau uneori în acte de barbarism. Pre lângă bastonadă, de care am vorbit mai sus, pedeapsa cea mai de aproape era închisoarea. Voiu povesti un cas con­cret despre acest fel de închisoare. Studenții ro­mâni din clasa VI și-au permis odată a merge sua sponte la biserică. In­­ liua de botezul dlui. — A doua gli, li s’a dictat drept pedeapsă închisoare. Era o odaie fără ferești lângă podurile cole­giului. Tomma murise un învâțătoriu, care din cauză că reformații nu țin priveghiu la morți, fu ținut închis in aceasta odae pănă la ț­iua înmormântărei. Abia câteva­­ zile după înmormântare ni se dictase pedeapsa și unul câte unul furăm închiși în acea­stă odae întunecoasă. Era acest un feliu de „Dun­kel­arest“ gimnasial. Din norocire osândiții erau studenți mărișori, altfel ușor i-ar fi cuprins o spaimă Dulucească în acest career. Pagubă că dintre noi nici unul nu era poet, căci i s’ar fi dat ocasiune sa conjure umbrele mortului și să intre in relațiuni cu infernul. Puțin lipsia ca acest career să aibă atributele unui local de chin. Mai trebuia niște instrumente de tortură și odaia ne representa un career incuisitoric din evul mediu — în optim­a forma. Va fi de ajuns acest exemplu pentru a carac­­terisa specia pedepsei cu închisoare. Din aceste indign­ări ori­cine ’și poate face o idee despre modul de disciplinare. Acum voiu spune ceva despre controla asupra internaților din colegiu. Colegiul se închidea de regulă la oarele 8 sara. De la aceasta oară înainte toți trebuia să fie în odăile designate și să studieze pănă la 10 oare. Inspecțiunea în diversele odăi, unde se aflau elevii, o esercita câte un „filosof“ s­au student din clasa VII și VIII. Filosofii trebuiau să locuiască necon­diționat în colegiu, precând cei din clasele de jos puteau fi așezați și prin oraș. Cine venia după oarele 8, trebuia să tragă clopoțelul de la ușa cole­giului, elevul care era la gardă, mergea la inspec­torul, care avea cheia porții la sine, (inspector era un învățător din clasele inferioare) și apoi slobozia pe cel întârziat în colegiu; după ce i constata iden­titatea, ducea cheia înapoi și spunea inspectorului numele celui ce a întrat. Inspectorul îl lua ad no­tam și a doua ș­i i se dicta pedeapsa disciplinară.

Next