Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-12-03 / nr. 127

Nr. 127 AL­ON­A­MENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marti 3/15 Decembre 1885. Pentru abonamente și inserțiuni , se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIi. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de doua ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. Sibiiu, 2 Decembre 1885. In statul nostru s’au pus oamenii pe reforme, și nu putem nega, că lucrurile au ajuns departe în ce privesce tendența de a produce și efect în apli­carea de reforme radicale. Legislativa a dat mâna cu așa numita vieață socială. Nu greșim dacă afirmăm, că reformele acestea în ambele direcțiuni au un singur mobil: ideia de stat unguresc, care în timpul din urmă a început a lua dimensiuni tot mai mari și a nu se presenta în forme tot mai concrete. Protecst a fost și este încă cultura. Părțitele succese se ivesc în ce privesce legis­lativa pe terenul instrucțiunei publice, căreia din puteri îi secundează activitatea reuniunilor de ma­­ghiarizare pe terenul social. Mai exista pănă astăzi un fel de sfieală în m­a­­nifestațiunile oficiale ale statului nostru. întreagă activitate a curentului modern se învălue pănă acum în refrenul, binele statului. Acest refren conduce vederile și enunciațiunile și in desbaterea reformei cu privire la prelungirea mandatului deputaților de la 3 la 5 ani. Proiectul guvernului privitoriu la această reformă tocmai acuma se pertracteaza în parlamentul Un­gariei. Pre noi încă ne privesce foarte de aproape proiectata reformă a legei electorale, însă numai așa, dacă se vor face esențiale modificări. Din desbaterile de până acuma noi nu ne-am putut face oglindă chiară despre folosul popoare­­lor din proiectata prelungire a mandatului repre­­sentanților poporului suveran. Am urmărit până acuma desbaterile parlamen­tare, și am observat, că comunicările diarelor sunt foarte maștere în expunerea adevăratului prognos­­ticon în întreagă desbaterea: Biațele guvernamentale reproduc numai cuvân­tările aderenților guvernului, cele oposiționale se mărginesc la comentarea cuvântărilor oratorilor de la oposiție. Nici unele nici altele însă nu ne co­munică cuvântarea deputatului Truța sau cea a deputatului Babeș, cari se par a se fi ocupat cu ex­­cepționala lege electorală din Transilvania. Suntem de credință, că ambii deputați români vor îngriji ca cuvântările lor să fie publicate prin ziarele române. Cu chipul acesta vom ajunge și noi la cunoștința lucrurilor din parlamentul Ungariei, și ne vom da seamă despre importanța proiectatei­­ reforme cu privire la toți cetățenii din patriă. Nu credem să se intenționez­ o radicală reformă a legei electorale. Sunt 10 ani de când gemem sub o lege escepțională noi ardelenii. De­­ zece ani de­­ jile se fac esperimente cu noi, resultatele de pănă acuma nu vorbesc în defavorul curentului inau­gurat într’un moment de nefericită inspirațiune și pentru noi și pentru elementul­­ domnitoriu, care se simte fericit, având aeji puterea în mână. Se crede că interesul statului pretinde încor­darea între naționalitățile din Ungaria, interesul statului unguresc pretinde, ca românul din Ardeal să simtă, că el e considerat del element destructor în organismul statului, și că prin urmare interesul comun pretinde, ca acest element să fie stirpit cu fer și foc. Proiectul de sub întrebare va da însă puțini­lor deputați români din parlamentul Ungariei, ca ei să pretindă reformarea legei electorale încât ea apasă pe nedrept populațiunea română din Transil­vania, și din rapoartele ziarelor se vede, că ei au și pășit în fața parlamentului cu acest just grav a­men al românilor ardeleni. Dacă se va asculta glasul deputaților români, cari pretind dreptate, atunci va fi de interes și pentru noi activitatea parlamentului din Un­garia. Se va trece la ordinea bilei preste reforma legei electorale, și cum că se va trece, ne arată semnele de pănă acuma, — atunci noi românii n’avem nici un interes din proiectata prelungire a mandatului de deputat de la 3 la 5 ani. Este egal dacă peri­­oda de apăsare ’și va remania representanții tot din 3 în 3, sau tot din 5 în 5 ani. Reforme radicale cerem noi românii. Să nu mai fim tractați ca dușmani ai acestui stat, pentru care jertfim avere și sânge, se nu se mai susțină lege electorală escepțională pentru Transilvania, se nu mai fie strivite scoalele noastre, maltratată biserica noastră. Cerem reforme pe baza egalei îndreptățiri, le cerem dela parlamentul Ungariei, spre a se întări credința în noi, că el spie cumpăni valoarea noastră în pace, și aceasta spre a putea conta la ea în tim­puri de grea cercare, căci nimica nu e mai schim­­băcios în lume, ca și mobila roată a norocului. Revista politică. în dieta Ungariei se continuă discuția asupra prelungirei mandatului deputaților dietali dela 3 la 5 ani. In ședința de Joi a vorbit între alții și dl depu­tat P­e­t­r­u T­r­u­ța în contra proiectului de lege. Vorbirea n’o aflăm publicată în întregul ei nici într’un jurnal din capitală. O comunicăm deci în estract, după cum o aflăm. Dl deputat Truța crede, că prin lungirea mandatului dietal se scurtă nu numai drepturile poporului, dar se înalță și atot­puternicia guvernu­lui. E foarte caracteristic la noi, că drepturile ba­­sate pe pactul nostru fundamental, în loc ca să fie estinse în cercuri cât mai largi, — ele se restrîng din­ții în <ji. Vorbitoriul combate mand­tățile legei electorale; pentru Transilvania sunt alte norme, ca pentru Ungaria propriu z­isă, astfel că acolo sunt eschiși mulți dela dreptul electoral, pe când în Un­garia tot cu acelaș cens au drept de a participa la alegeri. De aici urmează, că deputații ardeleni sunt aleși în realitate de oficianții statului, cari sunt prin posiția lor addicții guvernului și prin clasele privilegiate, în sfârșit de chlară, că se alătură la proiectul de cond­us al deputatului Daniil Irányi, cu acel adaus, ca regimul să modifice întreaga lege electorală pe baza principiului de egalitate. Imediat după dl deputat Truța a vorbit mini­strul president Colom­an Tisza, care a aflat de cuviință a nu reflecta­­ a justele expuneri ale depu­tatului nostru național, deoarece discuția asupra mo­­dificărei legei electorale n’ar fi la ordinea țlilei! E interesant într’adevăr de a observa țînuta dlui ministru president față cu deputații naționali, de câte ori aceștia ’și ridică glasul împrotiva ne­dreptăților comise în contra naționalităților. Dl ministru president se­e totdeauna afla, sau un pre­tec­t, ca să poată tăcea, — sau într’un limbagiu bombastic a ironisa pe deputații naționali în afacerile cele mai serioase, ca bunăoară cu ocazia interpe­lărilor adresate guvernului prin dlii Babeș și Truța, între vorbitorii „contra“ e insinuat și dl Vincen­­țiu Babeș. Așteptăm cu mult interes vorbirea dlui Babeș, precum și deslușirile dlui ministru. Vorbind de declarațiunile făcute cu privire la fortărețele bulgare de președintele cabinetului ro­­m­â­n cu ocasiunea interpelării dlui Nicolae Ionescu, „La Correspondance de Vienne“ adaugă următoa­rele : FOIȚA, în serile de iarnă. Când am intrat odată în postul crăciunului, de ar fi timpul cât de moale, de ar înflori ici colea chiar și viorelele, noi tot țînem una, că ne-am băgat în iarnă. Totul ne arată că a trecut vara, că a trecut toamna — precum trec toate în lume, și n’avem decât să așteptăm gerul iernei, — căci vorba românului „iarna ne mânâncă lupul,“ și vai de omul pe care l’a apucat iarna fără lemne și fără bani, precum ne ajunge pe noi o samă de oameni. E postul crăciunului, și serile sunt lungi, a în­văța pe cei tineri la colinde — precum era datina din bătrâni, — par’că nu ne mai vine astăzi de mul­tele năcașuri. Te ai pune se dormi, — să mai scurți din noapte, să’ți mai alini gândurile, se mai uiți de po­verile ț­ilei și de năcașurile lumei, — dar somnul fuge. Te întorci pe o dungă, te ’ntorci pe cea­laltă și somnul tot nu mai vine, pare că și el fuge de omul trudit, de omul năcăjit. El, bine a sciut românul ce cântă, când a cântat: „Necăjit e omul Doamne, Când se culcă și nu doarme." Cauți societate, distragere, dar nu o aflii, căci la noi în provinția în z­iua de auii în ori­care timp și ori­unde te întorci, nu mai aud­i o veste bună, nu mai poți rosti o glumă, fără ca să te temi că te aude porcălașul de ungur, ca apoi se te de­nunțe, să te negrească, să te facă aceea ce nu ești, și ce n’ai voit se fii nici când, ear ca să-ți mai faci încă și vre-o sară bună, — nici vorbă, — căci astăzii nu mai dai de o față veselă, și ori­unde te -ntorci nu întâlnesci decât fețe sarbede, posomo­rite, marcate de griji și de neîncredere, iar dacă te ai trimite la vre­un discurs, apoi ține minte ! Nu mai au­ ji alta decât tot numai tânguiri, despre­­ greutățile țlilei, despre asupriri și persecuțiuni, încât îți vTag une­ori de­creții, că de va mai ținea mult așa, apoi­ trebuie se se apropie coada veacului; iar altă dată­­,îți vine să te isolezi și se te încui într’un loc ascuns, ca, să nu te mai vaita lumea, să nu te mai zărească­­ suflet de om. Cu ce să-ți petreci așadară serile ce?le lingi ? Se asculți poveștile din bătrâni ? — dar­ par’că și acelea se înpuținează pe­­ji ce merge, și­ oamenii tineri par’că îmbătrânesc cu bile înainte­­ de vreme, cu toate că și a<ji ’mi aduc aminte cu­­ multă plăcere, când în copilăria mea în serile de iarnă ascultam cu multă curiosi­­tate poveștile, (pe cari poporul român are o comoară nesecată: despr­e doi feți logofeți, despre balauri, despre năzdrăvani) despre smei, despre pricolici și câte alte duhuri necurate, — pe cari și astăzi le-aș asculta mult mai bucuros, decât să ascult eremi­­adele și tânguirile cu ridicata, ce sunt astăzii pe la noi la ordinea ț­ilei. Vorba e­ cu ce să-și omoare omul urîtul în aceste seri lungi de iarnă? Me cugetam și eu la aceasta, ca nu cum­va în urma urîtului să devin pessimist, mai târz­iu poate melancolic și în fine chiar misantrop, — când apoi am gătat-o. Me cugetai ce bine ar fi dacă învățam și eu când­va vre­una dintre meseriile cele multe? căci pe un meseriaș — deși își are și el greutățile sale, — cel puțin nu’l vesten­esc, nu-’l frământă gândurile, — și­’și scurtă se­rile ceste lungi — cu câștig. Eu însă d’aste n’am învățat, căci încă de mic mi se băgase în cap ca­­prițiul, că eu trebue să învăț carte, ca așa apoi să ne fac popă sau domn, — asta și nimica! Prostuț cum eram ca băiețăl, dar de lucru greu me cam feream încă de p’atunci, căci cugetam în tea mea, că tot va fi mai bine ca cucuruzul min­uneu să mi-l sape alții, după ce vedeam că oamenii cre­scuți prin școli nu sapă, nu cosesc, nu îmblătesc. Mai mare respect aveam ce e drept de îmblăcit, cu cari făcând odată o probă, și întorcând hădăragul d’andăratele mi-am spart capul ș’apoi de radeș mai căpătai dela fericitul meu tată încă și o bă­taie bună. M’am și jurat încă de p’atunci, că n’o să mai iau în mâna mea îmblăcit cât voi trăi. —-

Next