Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)
1887-12-03 / nr. 124
Nr. 124 Sibiiu, Joi 3/15 Decembre 1887. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 er., 3 luni 1 fi. 75 er. Pentru monarhie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază. Anul XXXV INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Nibilu, în 2 Decembre, 1887, îndelungate au fost luptele susținute de românii ardeleni cu elementul maghiar și ele par că nu o se mai aibă capăt în veci. O parte din români s’au retras dela luptă și s’au perdut încrederea in reușita luptei. Numai așa ne putem explica procederea românilor alegători din cercul Blașului, — cari după cum suntem informați — nu s’au presentat nici unul ca se aleagă membrii în comitetul municipal al comitatului Albei-inferioare, și președintele designat pentru de a conduce actul de alegere, după așteptări de câteva care a trimis un protocol despre aceasta la vice-comitele comitatului menționat. Ce vasă aceasta alta decât, că românii din comitatul Albei de jos și-au perdut încrederea în reușita luptei pentru drepturile și interesele lor. Noi nu aprobăm modul de cugetare al alegetorilor din comitatul Albei inferioare, și ori a voit să fie demonstrație, ori nu, lucrul în sine este și rămâne greșit. Greșit, pentru că procederea aceasta numai va încuragia pe stăpânii comitatului, de a merge pe calea apucată, nefiind nimenea, care se lecrete cu legea în mână, că nu oblăduesc comitatul așa, după cum cer interesele marei majorități, ci cum cer interesele unor oameni, cari nu fac nici un secret din aceea, că unde numai pot, delătură tot, ce e român și are inimă pentru popor și pun în serviciu o mulțime de oameni necualificați, cari mâne poimâneau să tragă pensiuni. Nu aprobăm deci procederea, ce au urmat alegătorii din cercul Blașului la 28 Novembre n, și dacă se va adeveri, că nu demonstrațiune au voit să fie absentarea totală, ci un indiferentism păcătos, atunci și mai mult avem cuvânt fie a reproba pe aceia, cari odată erau și încă și astăzi se țin de cei mai mari naționaliști. Bătrânii românilor nu au urmat ca strănepoții lor și dacă așa urmau, desigur că jugul iobăgiei și așii ar atârna de grumazii noștrii. Am combătut totdeuna indiferentismul, ne am ridicat vocea, de câte ori am văzut, că oamenii nu sunt și nu vor să fie la locul lor și datorința ne impune să o facem și de astă dată. Nu reclamăm pentru noi dreptul de a fi conducători în politică, căci acest drept și l’au arogat pentru sine alții de mult, ca in realitate să nu presteze nimica pentru poporul român, ci să-l lase dus la prăpastia economică și morală. Dacă e bine ca înteligința română și încă o inteligență înzestrată cu toate atributele, cum e și cea I din Bias să se retragă de la luptă, ba chiar să stea în pasivitate absolută față cu viața din comitat nu voim se cercetăm, dar cum că aceasta procedere dă ansă la feliurite interpretări e evident. Nu suspicionăm, căci nu ne este meseria de a suspiționa, dar vorbim de cas concret, —dacă în formațiunea primită corespunde stărei faptice. Nu e bine să amuțească vocea celor chemați a apăra drepturile poporului, a descuragia pe aceia, cari doar ar simți vocațiunea de a mai lucra, de a mai alerga și de a mai stârni în români credința, că încă nu e de desperat, că încă o să mai vină și timpuri mai bune, și ca acele timpuri nu pot veni fără lupte, fără jertfe, ba chiar și fără abnegațiuni personale, credem, că e de prisos a o mai accentua. Revista politică. Alarma dată de sleamul „Fremdenblatt“ a produs mare impresiune în toate cercurile politice, și cu toate că după atitudinea celor din Viena situațiunea n’ar fi așa acută, fiind-că alarma s’a dat de un chiar oficios, e lucru firesc ca toate șiirele străine să se ocupe de marea cestiune și să discute asupra relațiunilor dintre Austro-Ungaria, Rusia și Germania. Orice altă cestiune este așa privită numai ca un lucru de a doua mână. Toți se nizuesc să afle noutăți și păreri interesante în privința eventualului răsboiu. Mai mare sensațiune pare că a produs comunicatul oficios din Berlin și nemții au fost cei dintâiu, cari au examinat lucrul cu mai mare scrupulositate. Ziațele din capitala împărăției germane, fără colorit de partidă, se tem tare de atitudinea Rusiei și răspund cu unanimitate comunicatului oficios, că e datoria Rusiei a înceta cu concentrarea de trupe la granițile dinspre Austria și Germania, e datoria celoralalte puteri, ca să caute a împedeca pe Rusia și a nu o lăsa să-și adune atâtea forțe militare la un astfel de loc, după care ușor se poate presupune, că ea se pregăteste mereu pentru a scărmâna cojocul vecinului. piartul „Kreutz-Zig“ merge așa departe, încât pretinde, ca Rusia să fie pusă într’o astfel de posițiune, ca ea să înceteze cu măsurile sale strategice, ce se observă la granița Austriei, sau dacă nu să și motiveze atitudinea cea atât de bătătoare la ochi prin declarațiuni oficiale, deoarece se teme acest șiiar, că toate asigurările de pace, ce se fac din partea Rusiei, sunt numai meșteșugiri și vor avea un rezultat tocmai contrariu. Nimenea nu poate vorbi de pace și de pretenie, cât timp faptele dovedesc contrariul, deoarece acela devine mai suspect și e mai periculos totodată ca acela, care umblă cu planul deschis și nu încearcă a-și ascunde în tot modul intențiunile lui dușmănoase. „Vossiche Zig“ voind a domoli spiritele, apare mai puțin pesemistă ca celelalte jurnale, făcând următoarele aprecieri: Mișcările de trupe ruseșci la granița austriacă poate nu au alt scop decât o demonstrațiune morală contra Austriei, pentru ca aceasta silită să se plece intențiunilor și voințelor ruseșci, ori poate că unele cercuri politice din Rusia au credut, că așa e mai ușor a ațîța pe Austria să atace și să se încurce într’un răsboiu cu Rusia, lipsindu o prin aceasta de sprijinul Germaniei. Nu-i posibil, ca Rusia să încerce a și pune față în față armatele aliate ale Germaniei și Austriei și nici chiar aceea, că ar avea intențiunea să slăbească forțele Germaniei printr’un atac din partea francezilor. Aliment la discutarea cestiunii au mai dat și cuvintele țarului, care din incidentul unei sărbări a rostit următoarele vorbe: Sunt convins, că în răsboiul, ce-i va purta Rusia, cavalerii ordinului St. George se vor arăta tot atât de glorioși ca până acum, ei vor culege laurii victorii pentru mărirea și vâsta Rusiei. Tot aici trebue să mai înregistrăm, că pe când starea aceasta abnormală a lucrurilor ține încordată atențiunea bărbaților de stat, în monarhia noastră se văd simptoame de tot deprimătoare. Vestitul orator și deputat ceh, Eduard Gregr, a ținut în dieta Boemiei un discurs înfocat, în care atacă vehement pe ministrul de Gautsch și ceice, că acest ministru trebue delăturat, pentru că numai așa poporul ceh va putea urma pe calea, ce duce la propășire. Oratorul, fără pic de sfială, înfățișează soartea poporului ceh, care e de tot nemulțămitoare și amărîtă și arată și urmările, ce ar proveni, dacă poporul va mai suporta astă vieață, făcând apoi apel la cehii, cari sciu să aducă în timpuri critice mari jertfe. Sensațională e și scirea, ce ni se împărtășesce din dieta Dalmației. Aici s’a presentat un proiect pentru introducerea limbei rusesci în școalele medii dalmațiene, în cele din urmă crisa ministerială din Francia pare a se fi aplanat. După ce nici Goblet, care se zicea, că e sprijinit din partea rușilor și nici Fallieres n’au putut forma un ministeriu din causa neînțelegerilor între consecutivi și radicali, s’a format acum Tirard. Firul telegrafic ne aduce scirea, că presidentul republicei Sadi-Carnot a și subscris decretul,prin care sunt numiți: Tirard, ministru că: oricine s’o sui în părul acesta ce-1 vedeți înainte-ve, afară de mine, ca să culeagă pere, acolo se remână încurcat între crengi, și să nu să poată da jos pănă atunci, pănă când nu voiu crice eu. Bine! ’i-a <zis atunci sf. Petru, fie ție după cum poftesci — și au plecat mai departe amândoi călătorii. Biata babă grija cum a aufjit ea vorbele acestea, a răsuflat numai decât mai ușor, și toată grija și supărarea ce o muncea, i s’a luat deodată de la inimă. Nu-și mai găsia loc de bucurie, când îi venia în minte cum o se vadă ea pe hoțomanul cei tot fură perele, prins în păr, ca într’o capcană. Dar apoi când se mai gândia cum o să culeagă ea perele cele frumoase, cum o să-și îndulcească inima cu ele, irenia se sară în sus de bucurie, credeai, că toată lumea FOIȚA. — BABA GRIJA. — Snoavă. — (Urmare.) Când perele erau roșii și frumoase de ți rîdeau ochii, când te uitai la ele, când erau aproape coapte, și „baba grija“ aștepta din inimă ziua, în care se le culeagă, vedeai numai că numai sunt. .......! Le strîngea cine le strîngea pe toate, de nici coadă nu mai rămânea pe păr. I se întâmplase babei poșna aceasta în toți anii d’arândul, de când părul începuse a da roade, dar ea nu putuse nici într’un chip să afle, că cine-i poate duce ei perete, așa pe nesimțite. Destul își bătuse ea capul, destul pând la fiul și noaptea, ca să afle pe hol dar nu putea să i dea de urmă doamne feresce! Când perele erau aproape să dea în copt, ea de sub păr nu se mișca; tot cu ochii la el sta și cu toate acestea dela o vreme nu le mai vedea; parcă nu era lucru curat, într’o șli cum stătea baba noastră sub păr, și se uita lung după pere, care erau aproape coapte, eacă că vin pe drum cătră ea doi călători, pe cari ea nu i mai văduse niciodată în vieața ei. Aceștia erau: dl Christos cu sf. Petru. Călătorii cum ajung lângă ea o întreabă de sănătate, și o roagă ca să le dea sălaș preste noapte, căci n’au în sat nici un cunoscut, la care să rămână până în șiua următoare. Baba bună de inimă cum era, nu stă mult la îndoială și le spune, că le dă din toată inima din cât are și poate, și îi chiămâ un bordeiu. Călătorii, cari se vede, că erau tare osteniți de drum, cum au intrat înlăuntru, s’au ghemuit într’un unghiu al bordeiului și au și adormit numaidecât. Des de dimineață, până când nu răsărise încă soarele, călătorii erau în picioare gata de drum. Mai înainte de a-și lua rămas bun de la bala, care îi găzduise preste noapte, a emis unul dintre ei, care era sf. Petru — cătră ea. Muere bună, fiindcă nu ți-a fost urît de noi, și ne ai primit de am dormit la tine preste noapte, n’am vrea să plecăm și noi de aci ca dela o moară stricată, fără să te mulțămim cu ceva; deci cere dela noi, ce vei voi tu, căci aceea fie lucru cât de mare, ți se va împlini, după cum poftesci. Baba, care nu avea altă grijă de un ținp încoace, decât de părul ei, la care îi sta șliua și noaptea gândul, fără de a gândi mult că pare ce ar fi mai bine să ceară de la sf. Petru, orice cătră el: Eu oameni buni și ai lui D-jeu, dacă e vorba de așa, că orice dorință a mea puteți să mi o împliniți, n’ași cere multe — numai nu soiu și eu dacă mi s’ar pută împlini. A-și vrea sârmana de mine, e a ei.* Trecuse câtăva vreme de când cei doi călători umblase pe la baba grija, și perele din păr erau coapte — puteai șlice, cum se cade. O cji, două își pusese baba de gând, ca tot să le mai lase neculese, pentru că acum și așa nu mai avea nici o teamă, că i-le o mai fura cineva. Chiar în fiur când avea de gând să le culeagă — era o cai frumoasă — dacă se apropie de bordeiul ei o babă slabă și urîtă, pe care cum a văslut-o baba grija i s’a sculat părul în cap defrică. Aceasta era moartea. Ea se apropie numai^