Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)

1889-11-21 / nr. 126

Nr. 126 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 îl. 50 cr., 3 luni 1 îl. 75 cr Pentru monarc­ie pe an 8 fi., 6 luni 4 11., 8 luni 2 11. Pentru streinătate pe an 12 11., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 11. Sibiiu, Marți 21 Novembre, (3 Decembre) 1889. Anul XXXVII. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de tre. or. 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 80 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 20 Novembre, îndată după aprobarea statutului organic, pe care și l-a dat biserica nostră sie­și în deplina sa libertate, românii cei de bine au crezut, că vor intra în o epocă nouă, în o epocă de b­uisce și de pace, în care fie­care membru al bisericei implinin­­du-și datorințele după forțele sale, în aceea­și mă­­sură va contribui la fericirea ei. Și credința acesta era cu atât mai motivată, căci alt teren de lucrare și așa nu avem — nefiin­­du-ne dată posibilitatea de a ne afirmă cu succes pe alt teren. Pre aceste base s’au creat apoi regulamente și pre aceste base s’au adus cond­use sinodali și con­­­gresuali, și eram in drept se vedem biserica ca o instituțiune, ce are se mârgă în fruntea progresu­lui intelectual și moral, in fruntea întreprinderilor salutari pentru popor, în fruntea acțiunilor filantro­pice și umanitare. Bunăvoința nu a lipsit nici­odată factorilor dă­tători de ton din viața bisericei, dar trebue să măr­turisim, că cele mai bune intențiuni a­le bisericei au fost interpretate rău, așa că o parte considera­bilă a clerului nostru ar fi crede de resolvită este­marea sa, dacă indeplinesce ritualele și disposițiu­nile tipice ale cultului divin. încetul cu încetul a intrat apoi — cel puțin în unele părți — o apa­tie neexplicabilă, a intrat un feliu de indiferentism în afacerile nóstre bisericesci și omenii astepta to­tul de sus, inițiativa proprie este redusă la unele co­zuri tari și sporadice. Trebue se mărturisim fără sfială, că este un punct tare delicat, care ne impedecă pe noi de a face pro­grese cum se cade și punctul acela este, că nu in tot locul avem aeji un cler, care se scie de pept cu tote atacurile, cari se fac la sentimentul religios al poporului. Biserica este un­­de ții înjosită de străinii cu cari conviețuim, poporul are trebuințe, pe cari nu îi le mai mulțămesce un om care nu cetesce nici barem un ț­iar, care nu convine cu omeni mai aleși și care nu și dă silința a se ține la nivelul solinței și al pro­gresului, ce­­ face lumea cu pași gigantici. Societatea română întrâgă trebue să dea mână de ajutoriu bisericei ca să-și potă împlini chemarea cum se cade, și acesta nu e posibil pănă nu-i dă omeni luminați din sinul ei, cari să se aplice de preoți, ca tot ațâța apostoli ai îătirei luminei și culturei în popor. Nu este și nu pote fi de ajuns pentru o bise­rică, dacă are numai în centru și în fruntea ei omeni aleși și luminați, — ea trebue să îi aibă pănă în cel din urmă colț, unde sunt credincioșii ei resfirați, dacă voesce să se afirme ca o putere morală activă în so­cietate. Și fiind­că deocamdată nu este posibil ca să avem atari bărbați în cel din urmă sat, este o ne­cesitate imperativă ca­re-i avem în fruntea trac­­turilor protoprezbiterali, căci iregularitate numai acolo se pute nasce, unde cel pus în frunte se află în o posițiune piezișă față de subalternii sei, nu dis­pune de vad­a, stima și autoritatea ce-i compete, și ce trebue se o aibă față de subalternii sei. țime. Slăbindu-se odată legăturile între șef și preo­țiune, poporul numai ascultă nici de sfaturile cele așed­ămintele nóstre culturali se clatină din temelii, simțul de religiositate dispare cu aplicarea omenilor goli la capete sau bani, și așa se revoltă simțul de dreptate al celor mai buni, așa se inau­gurază un sistem de hatiruri și corupțiuni în jos la popor, când e vorba de a aplică funcționari mai mici ai bisericei. Trebue deci să insistăm cu totă tăria la apli­carea de dignitori ai bisericei, cum sunt protopres­­biterii, să se caute omeni cu tragere de inimă pen­tru popor, omeni, cari ne dau garanță, că sunt ca­­paci de acesta chemare și vor fi devotați cu trup cu suflet pentru binele poporului, omeni, cari se nu pregete a eși în popor, a le da sfaturi bune, și în fine omeni, cari se aibă mai pe sus de tote mâni curate pe lângă cualificațiunea cerută de lege, îndată ce vom ave în fruntea fracturilor pro­­topresbiterali atari bărbați, aceștia ’și vor ține de ambițiune ca și preoțimea subalternă se fie la culme, să fie iubitore de ordine și de muncă, se fie dori­­tore și însetată de solință și de progres — și fiind preoțimea așa — poporul se regenerăză, scăderile se impuținază, legăturile se întăresc și așez­ămintele culturale cresc și înfloresc. Un om de ispravă și pus la locul seu, e în stare să regenereză pe vrem de ani un ținut întreg. Răsar fonduri școlari și paroh­iali sub atari conducători, se adăposteză tineri în ele, se încăl­zesc săraci și orfani, și tote aceste vor contribui la ridicarea nemului nostru. Generațiunile viitore vor binecuvânta pe cei ce au sorut să le dea atari omeni, cari nu se mulțămesc numai cu aceea ca să aibă ei ce băga în gură și cu ce se îmbrăca, ci mai cugetă și la alții, la sutele și la miile, ce privesc cu încre­dere la ei. Avem totă încrederea că lucrurile în acesta di­recțiune se vor desvolta. Revista politică. După multe ședințe furtunase și după o durată de două săptămâni a trecut dieta ungară preste des­­baterea generală a bugetului și așa s’a primit de basă la desbaterea specială. La câtă animositate a dat prilegiu desbaterea generală a bugetului se vede din ședințele din urmă și în special din ședința, în care s’a pus la vot pri­mirea. Președintele a fost constrins din partea opo­­sițiunei să declare, că dânsul pe viitoriu nu se va mai alătură ca membru la nici un club, va fi de tot imparțial în conducerea desbaterilor și va spri­­jini intențiunile bune ale tuturora. Însă la aceste animosități a dat o interpretare adresată președintelui cu privire la conferința, ce o a ținut clubul liberal, și în care s’a hotărit, ca pre­ședintele să țină strict la regulamentul desbaterilor și să scotă afară pe aceia, cari nu se mulțămesc cu nici o lucrare a actualului cabinet și cari se pun pe terenul discusiunoi personale și nu pe cel po­litic și obiectiv, vadă. Ori­cum s’ar privi acestă conferință, ea e da­că partidul liberal caută să și strângă șiru­rile și pentru a da o mai mare importanță s’a aflat de cuviință ca însu­și ministrul de justiție, care se bucură de multe simpatii la oposițiune să declare că cabinetul pășește solidar pe calea deschisă a re­formelor și că nu există nici cea mai mică­­ diferință de idei între membrii actualului ministeriu. Nu puțină sensațiune a provocat descoperirea dar. Ivor Kaas la observările referentului Acest lup­­tătoriu înfocat al oposițiunei a zis între altele: Dom­nia personală, ce Tisza voeace să o etabileze cu for­mele parlamentare, după tote datele isorice, conduce numai la atentate. Așa are dânsul cunostință de­plină, că pe timpul desbaterei proiectului de lege militariu, s’a plănuit și contra ministrului Tisza un atentat. Nici eu nici alt membru al casei deputați­lor nu e amestecat în acestă afacere. Dinamita a fost procurată și sfera încă a fost pusă și nu se aștepta decât momentul ca să facă sfârșit dlui Tisza. Deputatul Polonyi încă a Z* *s, că are cunos­tință despre acest atentat și că „ei“, adecă membrii partidei oposiționale totu­și s’au îndurat al de latura. Desbaterile din dieta ungară și în special șovi­nismul pentru cultul ex-guvernorului Kossuth a dat material de discusiune și foilor ruse. Ele se ocupă cu raporturile interne ale monarh­iei nóstre și mai cu sema „Wiedomosti,“ evitând desvoltarea lucruri­lor din monarh­ia nostră, trimite câteva sfaturi că­­zăcesci „națiunei magiare“ și totodată bătrânului FOIȚA. * Cântece populare. Din satul Gioagiul de sus, de sub palele munților apuseni. (Urmare.) Copiliță mândră dragă, Hai cu mine prin dumbravă, Se vedem noi dumbrava Se vedem verde-i ori ba? De-a fi verde dumbrava Eu mândruță te-oi lua ; De-a fi dumbrava uscată Tu rămâi nemăritată; De-a fi cumva mugurită Tu vei fi a mea iubită Și de-a fi ea iedera Tot vei fi mândruța mea. * * * *­ Bată-te bădiță bată Și pe tin’ acum odată, Numerusu de pe-un ban, Sărbătorile ’ntr’un an, Slujba de la mănăstire, Multe fete-ai scos din fire. Ș’acum de doué-trei Zile Vrei sĕ me scoți și pe mine; *­ Urmeza câte-va cântece de casnă. Dar pe mine nu mi-i scote, Nu mi-i scote, păn’ la marte. Că nu i la­ce lăcomi Când vei sta a socoti: Că nu­i pământ de ogor Numai cioreci cu șinor; Și nu s pământ de-o găiată, Numai cap cu cușmă negră; Ba nu-s sunei cu carne lungi, Nici bucate să te ajungi; Ba nu-s bai cu carne largi, Numai pipă cu cănaci, Și nu-s garduri streșinite Numai prime slobozite, Și nici grădină cu pruni, Numai colop cu mununi. * * * Me uitaiu din vârf de munte Pela voi bade prin curte, VeZui brusturi și cucute Și gândiți că’s vite multe ... Dar’ la voi bade prin șură Nu-i nici o adunătură. In cămară, Ca afară, Poți umbla cu ’n valitare, Că nu te-atingi de unsóre, In pivniță, Ca’n uliță, Și casa ii loc de boi Și tindai oc °l de oi, Poți umbla’n haine spălate, Pă nu li’i pica de lapte. Nici cu gându n’am gândit, Cine-așa rău m’a câșnit, Rădăcină dintre jele Drăguțu pretenei mele. Mai bine se peiu din lume Decât să nu-i puiu un nume, Mie grâu și lui tăciune; Mie strugul înflorit Și lui râțoiu ciuperii; Mie frunză de mușcată Și lui față deșelată ... Vorba mea când auzia Și el încă îmi zicea: Că e flore din grădină Și eu sunt gunoiu din tină. Las’ se fie, Ce mi mie, Că florea se vestejesce Nimerui nu i trebuesce, Dar gunoiu plóia-i spălă Și totul de trebuila. * # * Seracă inimă arsă Ori că bei, ori că te lasă, Dacă n’ai voie de-acasă. Seracă inimă bună Reu te strica­ și pentru-o glumă. * * * Mai bădiță fala ta, Numai pipa și bâta Și jocu Dumineca. Hup, tup, că n’am se ’mbuc, Nici la mare n’am se duc, Nici în straiță n’am băgat, Nici acasă n’am lăsat. De-ar fi mândra ca o flore, Dacă-i vine ciasa mare, De-ar fi mândra ca o cruce, Dacă mare’n gropu-o duce. * * * Bade de urîtu teu, M’aș face trestie’n teu. — Fă-te mândră, ce ți-i face, Că și eu atunci m’oiu face Un bour mândru de baltă, Și-oiu mânca trestia tată, Ba­te-oiu mânca și pe tine Și tot nu i scăpă de mine. — Bade de a ta dulcață M’aș face flore’n fânațe. — Fă te mândră ce ți-i face Că și eu atunci m’oiu face Un voinic cu cosa’n spate Ș’oiu cosi florile tate, Ba te-o­u cosi și pe tine Și tot nu-i scăpă de mine. ________ (Va urmă.),

Next