Telegraful Roman, 1890 (Anul 38, nr. 6-110)

1890-09-11 / nr. 95

Nr. 95 ~L­I ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1­0. 75 er Pentru monarc­ie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fi Pentru streinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 V. Sibiiu, Marți 11/28 Septembre 1890. Apare Mari­ia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafulu Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază Anul XXXVIII. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei or 16 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fie­care publicare. Sibiiu. 10 Septembre. Nu despart încă numai câteva săptămâni până vom fi în posițiune de a vede proectul ministrului de interne relativ la introducerea administrațiunei de stat. în public până acum nu a străbătut ni­mica din cele ce se lucră. Omenii fac combinațiuni, dau cu socotela, dar în ministeriu se lucră cu ușile încuiate. Nu seim, dacă se va păstră vre­o umbră de autonomie în comune, nu seim, dacă sistemul vi îiliștilor va fi susținut și mai departe în paguba ma­jorității locuitorilor, tot ce serm este, că ideea de stat unguresc are să fie validitată în tote amenin­tele. Dacă a petrecut cineva numai o fii, ori o lună in o comună, a putut observă, că numai o clasă de omeni sunt, cari direg afacerile comunale. Dacă aceia ar fi înzestrați cu tote atributele unor omeni de omenie și drepți, atunci noi am fi fost cei din urmă, cari am fi strigat contra acestei anomalii. Din nenorocire pe lângă acesta bătaie de joc a autonomiei comunale, am văi­ut eșit la ivelă drep­tul pretorelui de candidate, și în urma acestui drept dat lui am văzut, că primarii și notarii nu au mai fost aleșii poporului, decât agenții volniciei ce­lei de sus, dictată de interesele streine. Cercul ca atare și comuna au fost băgate în căldarea cea mare a comitatului, a­l cărui centru er s’a designat câte un orășel m­agiar, — ori a fost centru, ori ba, — nu de administrațiune bună și grabnică a fost vorba, ci de interesele speciale ale rasei magiare și a intă­­rirei ei și de atunci de drumuri bune nu mai dai prin comune, nici cercurile nu mai au nici o in­­fluin­ță in ce privesce trebile lor, nu se plătescă cât li se cere și mai departe se se lase în grija dom­nilor celor dela putere din centru. Acest sistem greșit a înstrăinat omenii de la vi­­ața municipală, bărbații devotați binelui public au dispărut din satele comitatelor, clicele cele vănă­­tore de interese s’au stabilit in fie­care comitat, acele au împărțit posturi, acele au lucrat fără pic de mu­strare de consciință a ceea ce au cred­ut, că convine intereselor lor. Și dacă din nenorocire aceste elice au soiut se până sub influința lor stricăciosă și pe cornițele su­prem, atunci fără nici o rușinare au influințat ale­gerile în cercurile electorale, au comandat și și au impus voia lor, cât nici cel mai incarnat absolutism nu putea să facă aceea ce ele făceau fără nici o res­ponsabilitate. Dacă întrebai pe câte un comite su­prem, că cum de nu se respectăză și dreptul po­porului contribuent la alegerea cutărui ori cutărui funcționariu, ți se răspundea, că acel om nu are în­crederea alegătorilor, ci dacă mergeai și mai de­parte cu intrebarea, că cine i-a înzestrat cu putere discreționară, da din umere, căci dar nu era atât de naiv, ca se nu scie, că alegerile lor s’au întâmplat fără scrrea alegătorilor, s’au întâmplat la comandă cu primari și notari, fără ca alți alegători să scie de­­ ziua de alegere. Ori­cine a cutezat a se folosi de dreptul seu de alegătoriu a fost timbrat de agitătoriu, preoții și învățătorii noștri au fost luați la ochiu,­­lați în grija gendarmilor apoi, ca să vadă de tot pasul ce-l fac. Și acesta la noi a fost autonomie în timp de 15 ani, de când a luat în mânile sale frâul guver­nului dl Tisza. O astfeliu de administrație, în care se formase o Oligarhhie din câteva familii în fie­care municipiu nu putea se mai trăiscă nici o­­ zi, fără ca Ungaria să devină compromisă în ochii su­­mei civilisate. Trebuia deci sau să se creeze legi liberale, în care cetâțănul să și validiteze votul seu, sau apoi să se ia din mâna poporului dreptul elec­toral și să se dea în mâna ministrului. Părerea din urmă a triumfat. O administrațiune onorabilă nu pute eschide mai mult elementul român dela eserciarea dreptului con­stituțional, censul cel ridicat, care îi făcea imposi­bil a se validi că trebuia odată scăzut, căci pănă­­ lumea nu mai pose­sta anomalia aceea, că un par­lament se fie compus din omeni aleși pe alte clase de cens și se nu cumva să se dea de gol, că în Un­garia naționalitățile sunt nișce elemente fără nici o viață, fără nici o cultură, fără nici o aspirațiune mai nobilă, ideea de stat unguresc a cerut ca să se introducă administrațiunea de stat, să se ia drep­tul de alegere din mâna cetățenilor. Pentru așa drept avut noi nu ne plângem, ne-am­ fi plâns, când dreptul de alegere ar fi fost sânt și exerd­area ace­lui drept nu ar fi întimpinat atâtea greutăți câte au întimpinat. In atare cas am fi luptat bucuros în rându­rile acelora, cari vor să-l mai susțină, în cașul de față trebue să observăm o ținută proprie, să ne ui­tăm cu mânile în șolduri, cum ’și păpară singuri un­gurii dreptul lor de alegere prin întrebuințarea cea rea ce au soiut să facă de el. Au tot cârpit din o lege în alta, numai să ne facă din majoritate ce sun­tem minoritate, au lăsat ușile pentru ei și noue ne au pus ziduri dinaintea casei, acum vadă ce au fă­cut. Dreptul de alegere, care ar fi fost chemat a ne înlesni educațiunea politică, noue ne a adus nu­mai amărăciune și ne au înșelat în legitimele nóstre așteptări, când cu inaugurarea constituționalismului ungur­esc Credeam, că absolutismul cel crâncen va fi fost lecțiune de ajuns ca frații magiari să nu o introducă întocmai, dar vedem, că puțin au în­vățat din pățăniile acele și ceea­ ce au învățat a fost numai, că cum se aplice ce e rău față de tota su­flarea neunguresca. Intr’aceea edificiul s’a putrezit și trebuia să cadă dreptul electoral ca să nu se mai scule în veci. Nu ne facem ilustrui nici dela sistemul cel nou, el va fi intocmit tot după sprâncenă, dar cel puțin acum avem pe cine să facem responsabil la cas, când nu vor fi respectate interesele poporului, care face în Ardel pretutindenea majoritatea afară de cele 4 CG ui state atrulua SCI. Revista politică. Facend o revistă asupra manevrelor, ce s’au făcut pănă acum trebue să le dăm și importanța politică, ce li se cuvine. Manevrele de la Narva, la care au luat parte țarul Rusiei și impăratul german au fost numai o paradă militară în comparare cu manevrele cele mari ruseșci, ce s’au făcut la marginile Galiției și la cari au fost concentrate 150.000 de omeni. Comenta­riile despre aceste manevre deduc importanța lor și din aceea impregiurare, că Rusia nu se sfiesce a păși pe față cu planurile sale, înfricând statele ve­cine cu colosul de armată, ce­­ pate pune in miș­care și care se află partea cea mai mare concentrat la granițele vestice. Și și mai mare importanță se dă acestei cestiuni prin impregiurarea, că precum se afirmase in vară, se vor face mari manevre și în Galiția austriacă și la aceste manevre va asista Mar. La monarh­al. Pre­gătirile erau făcute, când d’odată vine vestea, că monarh­ul a abci­s de a merge în Ga­iția la mane­vre și că manevrele mari s’au sistat acolo numai din causă, că Austro Ungaria se nu provoce nici chiar bănueli. Rusia însă a trecut preste bănueli la ordinea dilei și nu s’a sfiit a-și duce în îndeplinire planurile, și precum se afirmă încă cu succes. La acele ma­nevre au luat parte cei mai buni comandanți și ge­nerali, cei mai aprigi căpitani, cari în zelul lor de a escela nu s’au sfiit a aruncă injurii la adresa ger­manilor în fața trupelor, ce le conduceau. Și la manevrele acestea, ce au durat 7­­ Zile, s’au făcut tóte combinările și planurile, ce ar pute deveni într’un cas de resboiu anumit cu Austro-Ungaria. Ca un feliu de răspuns pacinic al manevrelor ruseșci au fost manevrele armatei austro ungare, ți­nute în inima Ungariei la Debrețin și Szăkelyhid. Acestea incă­­ și au importanța lor. La ele au asi­stat toți atașații puterilor aliate, atașatul turcesc și rus, japonez etc. ministrul român de răsboiu, ca­ FOIȚA. Pentru dietetica sufletului. Din fliariul bar. Ernst de F­euch­ter sieb­en, co­municate în românesce de Jer­o­ni­m G. Bari­țiu. (Urmare.) „Ceea ce sperăm cu putere intensivă, aceea se și realiseza. Un cuvânt cam hazardat, dar care este de un farmec consolator. * * * Tristeța vine din lăuntru și subsapă din adânc organismul omenesc. O neplăcere, ce ne vine din afară restabilesce mai bine ca ori­ce echilibrul. * * Dacă succede, fie prin conversațiunea cu un amic sau prin lectura unei cărți, fie prin aducere aminte, ori împlinirea datorinței a concentra aten­țiunea asupra unui punct dat, atunci tristeța internă și mai mult incă durerea fisică ’și va perde ascu­țișul. Mai sigur încă, dacă acesta directivă i se pute da pacientului pe nesimțite de către un altul: "î* * *t " Prin cugetare profundă — <jice flipper ^cit)­­dăm sufletul nostru la un fel (kw asistentă afara de corp; el se prepară prin o cale preste câmp pen­tru unul mai mare, care ne este destinat tuturor. * * * Abstragerea, așa numitul „a se distrage“ nu e de nici un folos, în timp ce constant fiisez pro­punerea și o esprim în infernul meu, de a abstrage deja obiectul A sau B, ficsez tocmai prin aceea obi­ectul A sau B în mine și nu-mi ajung scopul. Fic­­sând insă obiectul C dispar de sine A și B. * * * Numai prin posițiunea unui altui obiect se pote ceva nega în adevăr. O lege acesta, care ’și are rezultatele cele mai importante nu numai pentru dietetica sufletului, dar pentru viața intrega. Comu­nul, răul, falsul și uritul numai atunci sunt în ade­văr negate, când ele sunt înlocuite cu nobilul, bu­nul, adevărul și frumosul. Cel ce consideră tote acele rele ca realități și le combate, este perdut, trebue trac­tate ca nimic și a crea ceva în locul lor. * * * Un optimism moderat, care­­ de altcum și reese dintr’o filosofie adevărată a vieței, încă aparține de die­tetica sufletului. Cel ce nu este mulțămit cu lumea nu pate fi mulțămit nici cu sine insuși, și cel care nu este mulțămit cu sine, nu se va consumă el are în indisposițiunea sa? ’și va pută el conservă să­nătatea lui internă? * * * Nu există om, care să nu fi ^^^^F în viața sa un bine neașteptat, voi desperă de viitoriu. Cugetă-te^^E^sta și nu Suvenirea -l^precum o nu­­mesce un poet — va deveni nutritat­ea speranței. * * * Să ne tractăm așa, precum a des­ceil că-și tracta pacienții sei, cei incurabili percheztiv, viața, nici­odată înse speranța.* * * Posibilitatea manifestării individualității față cu puterile universului se baseza pe energie. Totă ener­gia însă ce nu o putem dă se basază pe cultură. Ener­­giele — conform esperinței — sunt: cea inertă (vis inertiae), cea persistentă, cea tăcută, cea firmă, cea tenace, cea din cas în cas, cea pasivă, cea delicată, cea sălbatică, cea veselă și aceea, care intrunesce mai multe din aceste criterii. * * Cu totul altceva sunt facultățile singuratice în potențarea lor: inteligință, voință, fantasie s. a. „Ener­gia“ ca espresiune sumară, se reference la resulta­­tul acestora, sau la forța cea mai individuală, a că­rei sorginte nu este cunoscută, ci este m­ăscută fiin­ței viețuitore.* * * A nu fi indispus — este o pretensiune ce nu se poate face unui om. Cordele unui instrument sunt discordate prin atmosferă (asemenea higrometrului=

Next