Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)

1891-05-23 / nr. 57

Nr. 57 Si­bi­iu, Joi 23 Maiu (4 hmm) 1891. TELEGRAFUL RO Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 76 cr Pentru monarc­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru streinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. XXXIX INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rendul cu litere garmond — ți timbru de 80 c. pentru fie­care publicare. La cestiunea fondului de pensiune preoțesc. Kibiiu, 22 Maiu. Nici odată preoțimea din archidiecesa Transil­vaniei nu a fost mai in nedumerire, ca Înainte de a se pune in discuție proiectul pentru pensionarea preoților. Așteptarea preoților noștri se se facă și pentru ei ceva în direcțiune bună, era și este pe cât de le­gitimă, pe atât și de justă. Nu au cerut și nu cer preoții alta, decât ca biserica să le vină in ajutoriu ca și ei in­­ JU © grei), la neputință să nu fie fără sprijin. Sinede ppresbiterale, colegii preoțesci cu oca­siunea alegerilor s’au pronunțat și rugat pentru în­ființarea fondului de pensiune, ba unele sinode ppresbiterale au mers și mai departe. Au decretat adecă, că la cas dacă se mai tra­­gănă cestiunea acesta, atunci preoții din tract iși vor forma ei un fond de ajutorare. Intre astfeliu de impregiurări pertractările, cari erau încă tot cu stadiul de studiare, trebuiau acce­lerate și finalisate in o formă. Unora din omeni nu le a plăcut, cum s’a re­zolvat cestiunea. Ar fi dorit mulți ca sinodul să rămână pe lângă un statut de pensionare, după care cuozele d­e solvire ale participanților erau așa de mari, încât nici un­a din preoțimea arh­idiecesei nu ar fi fost in stare să le suporte. Mai mult. Nu este nici o bancă de asigurare, care ar ave un tarif de premii mai mare, ca cum erau contemplate pensionările preoților. E drept, că era lăsată posibilitatea, ca biserica să vină in aju­toriu cu fondurile și să servescă ea din cas în cas pentru cei ce nu pot selvi. In atare cas unde era să începem, unde să isprăvim. Unde era acela, care să afirme, că el pute plăti și unde era acela, care să nu aducă motive familiare și alte motive pentru incapacitate de a servi și așa rămânea ca partea cea mai mare să o servescă pentru ei fondurile. Dacă am dispune de atari fonduri, ca să putem din ele ajutora pe toți preoții, atunci fondul de pen­siune ar fi devenit cu totul de prisos. Nu am ară decât să dăm celor ce au necesitate,— și Domne cât de mare e numărul lor. Dar din ne­norocire atari fonduri, cari să suporte atari erogate nu avem și chiar de­re am ară, ele s’ar consuma în timp scurt fili ca să fi îmbunătățit sortea preo­­țimei. S’ar fi ajutorat unii și alții momentan, pe timp scurt, dar posițiunea preoților noștri întru nimica nu s’ar fi ameliorat, nici siguranța aceea, că pe­n jile negre familia lor are o bucătură de pâne, nu și - ar fi câștigat Era deci inevitabil ca să se pună cestiunea pe alte base. Era necesar ca biserica se caute o altă cheiă spre deslegarea acestei cestiuni. Și cheia nu era ușor de aflat, deși biserica prin votul sinodului a sancționat un ajutoriu permanent din y4 parte al venitelor fondului Rudolfin. Trebuiau angajate și personele beneficiante, trebuia luat în calculul combinațiunilor paroh­iile, trebuia căutate resurse posibile să alimenteze acest fond spre a-i face capace se suporte cheltuelile, cari vor deveni în sarcina lui. Mulți dintre tineri fără ani de ser­vicii ar fi optat bucuros pentru acele vederi, că adecă fondul să se pună în lucrare numai după anumiți ani și că anii prestați până acum în serviciul bi­­sericei să nu numere. Dorința acesta ar fi fost forte nedreptă. Bătrânii au făcut fondurile, cari le avem, ei au luptat pen­tru constituțiunea nostră, de ei s’au lovit tóte ne­­cazurile și ar fi fost nedrept, negeneros din partea celor tineri, când le ar fi­­ jcis: „nu considerăm întru nimica serviciile prestate de voi­t. Demnitatea sinodului, a omenilor tineri, a ele­mentelor cu viitoriu în biserică a fost angajată ca să nu lucre în o direcțiune atât de periculoșii. Cel puțin jumătate din preoții actuali s’ar fi substras dela îndatorirea de a participa ca membrii ai fondului, încă z­eci de ani de­­ lile am fi avut preo­­tese văduve lipsite, copii orfani neconsiderați de biserică. Ei bine, așa o soluțiune a cestiunei era cea mai nenimerită și chiar nedreptă. Biserica nu putea se trăcă cu vederea serviciile prestate, nu putea să desconsidere pe bărbații, cari au rupt ghiața, nu putea fi fără privire la faptele lor săvârșite pentru năm­ul și legea nostră. De aici se explică clar, că numai ecuitabil a fost când s’a decis, ca immediat după un an de punere în prad­ă să se și acorde pensiuni acelor ce au mun­cit și asudat ani in serviciul bisericei. întrebarea, dacă fondul în chipul acesta nu este periclitat, este resolvită prin împregiurarea, că tac­­sele fundamentale și tacsele pentru anii de serviciu formăză partea neatacabilă a fondului, care din an în an se sporesce și în cei dintâi 40 ce ani nu póte fi vorbă ca să vină atâtea pensionări cu cât concurge fondul Rudolfin, comunele bisericesci și celelalte isvore. In acest timp capitalul se sporesce, am pute zice să duplică cu interesele lui și cu tacsele dela membrii cei noi intrați, deci va fi capace a suporta cheltueli îndoite ca în cei dintâiu 10 ani, și consis­­toriul nostru de bună sămnă va fi cu atențiune la acordarea de pensiuni, la bugetul real al venitelor fondului. Este o parte gingașe a cestiunei și adecă mo­dalitatea de solvire a tacselor fundamentale și a fac­­telor anuali pentru cei ce au deja ani de serviciu și cu partea aceea ne vom ocupa în unul din nu­­merii procsimi. Revista politică. Guvernul ungar are grăși­nile grele. In dietă s’au început desbaterile proiectului pentru reforma administrativă și ele decurg în un mod de tot ve­hement. Oposițiunea extremă se folosesce de tote mijlocele, ca să împedece votarea proiectului. Pănă acuma presa a purtat polemia și în special­­ sinaliul „Egetértés“ într’un șir de articoi vehemenți la adresa guvernului combate aspru tendințele proiec­tului. Se vorbesce, că deputații radicali la desbate­­rea specială vor cere votare nominală la fie­care articol și paragraf, ca așa se obosescă camera. După semnele, ce se arată proiectul va fi pri­mit cu mare majoritate pentru desbaterea specială Oposița moderată va vota cu partidul guvernamen­tal pentru primirea în desbatere specială. Acesta se vede din vorbirea contelui Apponyi, conducătoriul opoziției moderate, carele a accentuat, că proiectul ’și are inițiativa în partidul seu și nici de cum la guvern și ’și va reserva al combate în disposiți­­unile lui speciale. Un punct mai marcant în vor­birea lui Apponyi ’1 formeză declararea, că proiec­tul să aducă tuturor cetățenilor patriei mulțămire și să nu le răpăscă atributele la egala îndreptățire. Declarerea acesta a făcut-o ca răspuns la vor­bele cam în doi peri ale ministrului președinte Szapáry, carele pe de o parte voesce să realiseze ideea de stat, pe de o altă parte însă vrea să mul­ FOIȚA. Odă La jubileul de 25 ani al Academiei române. „Și a­și îs Dileu: Se se facă lumină! Și s'a făcut lumină“ I. Moise 1, 3. In prima zii, când Creatorul Produse­ o lume c’un cuvânt, El, care’n tainică lumină Se ’mbracă ca într’un vestmânt,­­Ghiemă lumina, se ridice Preste diapte fața sa. Nfi’ndată se făcu lumină, lumea’n ea se oglinda, negurele ca zavare, Ce țin adâncu’ncătușat, suie, se pogor, se sfarmă, lumina’nvinge ne’ncetat , leț răsare sfântul sare, puava lună stă pe cer­­ miriadele de stele, Și lesnele s’ascund și pier. Ieruncii fără reutate Se jocă tinerii comeți,­­ glob de aur se alege ^Pământul dintre frați planeți, d’al luminei dulce farmec, Și d’al căldurei ochiu de foc, Cu flori să ’mbracă, cu verdăță, Și omului gătesce loc. Și Tu ce ’n neapropiată Lumină, Dómne, locuesci, La om ii dai lumină duplă, Părtaș îl faci cu cei ceresci, Lumină, a cunosce lumea Cu a­le ei mii de minuni, Lumină a te sei pre Tine, Ce ’n sine­’Ți tote le aduni. Da, cu făclia minței sale El stăpânesce pe pământ, Căci tot ce-i sus, ce-i jos, să pleca La înțeleptul lui cuvânt: Și pescii mărei­i­ se’nchină, Și fiarele se umilesc, Și paserile spre plăcere, Ca unui rege-i ciripesc. Și del și vale el străbate, Produce grâu, sădesce vii, Uscat și mare încrucișată, Grădini vrăjesce din pustii. Și tot pământul aservesce Cu mintea sa, cu mâna sa, Și-apoi pre el, pre sine însuși Se ’nchină, Dómne, ’n mâna Ta! Secuii preste secuii se rostogolesc, Nemuri după nemuri nasc și se sfârșesc, Și’n carpați d'odată un surcel răsare, Ce-i sădit aicea drept de Roma mare. Și surcelul prinde rădăcini adânci, Deal și vale ’mbracă șes și ’nalte stenci O grădină este Dacia ferice. Numără-8e falnic între-a Romei fiice. Dar’ al Romei sare se ascunde ’n m­ori, I Și furtuni cumplite viu adese­oa. Ordele barbare trec în unde late Ale Daciei plaiuri binecuvântate. Roiuri de locuste, pradă, pustiesc Tot ce află ’n cale lucru omenesc; Sartea se ’năspresce, perde-se lumina, împreună plânge ramul cu tulpina. Dar’ schinteia ’n spusă arde ’ncetișor, Și deodată ’n lume­șt’un nou popor Cu ale Romei sonuri, dulci armoniose, Cu ale Romei datini, urme luminóse! Tu ești, Traiani de popul românesc! Toți vecinii ’n giuru­ ți stau și se uimesc, Te credeau de marte, ba și de ’ngropare, Tu răsai ca cedru în regenerare ! Tu ești, Traianide, tu ce ’n felini teu, Nu te ’nalți la bine nu desperi la rău , Tu, poporul mare, ce Carpații ’ncinge, Tu, ce însa­și mortea o ai solut învinge! Răsăritul se clătesce: un popor cumplit s’arată, Ca un foc, ce arde câmpii, ca o mare revoltată . Omenimea să 'nfioară, semiluna stă pe cer, Populilor se anunță: ori islam, ori foc și fer! Și potopul greu se varsă preste lumea jumătate. Dar deodată cu ’ngrozire se opresce se abate : Căci bătrânul Istru ese cu tridentu ’nfricoșat Și ’i ameninț’, a nu trece preste peptul seu cel lat. Masele înspăimântate de resbele sângerose. Se ascund prin munți, prin codri de prin văile mănăse. Când și când numai lucesce ochiul lor dum­nez­eesc. Câte-o sfântă mănăstire drept refugiu ’și găsesc, Dar’ credința ’n pept nu pere , crucea ’nvinga semiluna. Arta și solința vesel­ii ofer din nou cununa Și lumina car, răsare cu dumnez­eescul dar Și lumină cei lumină se întrunesc în mare far. Da, ca steua demineței, ba ca sőre în mărire Te ’nal­i, o A­cad­e­mie, stegul cel de mân­tuire ! Barbaria se ascunde, pere­­ n stepele pustii, Și Carpații ard în focuri de mărețe veselii. Dela răsărit și-apusuri, dela mare, dela munte, Fii tăi s’adun la tine,întunerecul să ’nfrunte; Și lumină și căldură și viață Tu trimiți Pâ’n la ultimele margini la toți frați risipiți. O far dulce de scăpare fie viața ta ferice. Și ferice al Tău popul, care al Romei fiu se zice; Unduleze a Ta lumină dela Istru la Carpați Valuri, piscuri se vestască, că românii sunt toți frați! Pănă unde mai pătrunde limba Romei re’n­viează, Pănă când în pept mai bate înc’o inimă bar­bară. Ești o viță, ești o limbă, ai o lege, nn Prin lumină, prin vârtute una ești

Next