Telegraful Român, 2014 (Anul 162, nr. 1-48)

2014-08-01 / nr. 29-32

Fondator: Mitropolit Andrei Şaguna, 1853 Publicaţie bisericească a Arhiepiscopiei Sibiului Anul 162­5 nr. 29-32­­ şi 15 august 2014 • SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI • 9 Sfântul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU-figură emblematică de conducător creştin A­nul 2014 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bise­ricii Ortodoxe Române ca an al Sfinţilor Mar­tiri Brâncoveni, având în vedere că în acest an se împlinesc 300 de ani de la sfârşitul martiric al domnitorului Constantin Brân­­coveanu, dimpreună cu cei patru fii ai săi şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache. Având în vedere tema conferinţei, am socotit de cuviinţă să subliniez câteva dintre aspectele definitorii care l-au caracterizat pe domnitorul român trecut în rândul sfinţilor, aspecte care pot servi drept izvor de inspiraţie şi în zilele noastre. Neamul Brâncovenilor începe de pe vremea lui Mi­­hai Viteazul, im­­punându-se prin reprezentanţii lui în Divanul ţării, dar şi în viaţa eco­nomică. Bunicul dinspre tată, Pre­da Brâncoveanu (fiul lui David din Brâncoveni), pos­telnicul din vremea lui Matei Basarab (fiind căsătorit cu nepoata de soră a lui Matei Basarab) şi mare logofăt în vremea lui Con­stantin Şerban, era foarte bogat, stăpâ­nind vreo 200 de sate, 18.000 de iepe, 5000 de boi, 4000 de porci, 300 de stupi şi 1500 de robi ţigani, încât cunoscutul călător Pavel din Alep mărturisea că fusese „foarte bogat şi fără de pereche în această (ţară), ca şi în orice altă ţară”. Ctitorise şi Mănăstirea Dintr-un Lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (1634-1635) şi Mănăstirea Brâncoveni (refăcută în 1633), fiind şi ctitor la Mănăstirea Gura Mo­­trului cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, zugrăvită ulterior ( 1705) de Constantin Brâncoveanu [ Maria Holban, Călători străini în ţările române, vol. VI, „Călătoria lui Paul din Alep”, traducere M.M. Alexandrescu - Dersca Bulgara, București, 1976, p. 215]. Tatăl său, Papa Brâncoveanu, nu mai puţin bogat, ajunge şi el postelnic şi prin căsătoria cu Stanca, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino (ginerele lui Radu Şerban, înrudit cu Mihai Viteazul), devine şi el foarte bogat. Intr-un manuscris al Liturghierului, aflat azi în Arhiva Academiei de Ştiinţe din Belgrad, scris de Radu Sârbu în Ţara Românească pe la 1654, este zugrăvit, în două imagini diferite, Preda Brâncoveanu cu familia sa [Virgil Cândea - Constantin Simonescu, Prezenţe româneşti peste hotare: Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, Bucureşti, 1987, p. 52-53 şi fig. 49-50]. Avea doar un an Constantin Brâncovea­nu, când tatăl său, în februarie 1655, în timpul răscoalei seimenilor şi dorobanţilor, ridicaţi împotriva domniei, este omorât în casele sale din Dealul Mitropoliei, fiind socotit complotist. Viitorul domn avea să fie crescut de mama sa şi bunica după tată, Păuna Greceanu, şi mai ales de unchiul Constantin Cantacuzino, căruia i se adresa cu apelativul „tată”. Copilărind la Bucureşti, în casele părinteşti, aproape de curtea domnească, învaţă carte grecească şi latinească. Murindu-i şi cel de-al doilea frate, Barbu, în 1674, Con­stantin Brâncoveanu devine singur moştenitor al bogatei sale familii şi căsătorindu-se cu nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, adaugă mult averii sale, în timpul domniei unchiului său Şerban Cantacuzino, Brâncoveanu devine „viitori postelnic” (al doilea postelnic) la 20 de ani (1674) şi „vitori logofăt”, după doi ani, în timpul domniei lui Duca-Vodă, mare agă (comandant al trupelor de dă­­răbani şi seimeni şi răspunzător de paza capitalei) la numai 25 de ani, în timpul domni­ei unchiului său, Şerban Cantacuzi­no, ajungând apoi ispravnic de sca­un, mare postelnic şi, în 1682, mare spătar (cu funcţii militare ca acelea de general, şef al poliţiei şi ministru al apărării naţiona­le din timpurile moderne), în numele voievodului Şerban Cantacuzino, Brâncoveanu este trimis la curtea prinţului Mihail Apafi, în Transilvania, la împăratul austriac şi la ţarul Rusiei, ca diplomat al voievodului. Aceste antecedente biografice au generat unanimitatea alegerii lui ca domn din partea boierilor ţării, după cum spune şi cronica: „Şi făcură socoteală că Constantin lo­gofătul Brâncoveanu este de neam de al lui Matei vodă şi are şi alte bunătăţi, blândeţi şi altele, să-l ridice pre dânsul domn, că şi om este în vârsta de va putea chivernisi domnia cum să cade, în vreme ce este ţara ocolită de oşti şi de primejdii... Şi aleseră pe Constantin logofătul Brân­coveanu să le fie domn şi să ridicară cu toţii din curtea domnească şi merseră la Mitropolie, unde este obiceiul a să pune domnii şi îndată ce au sosit acolo... ziseră cu toţii: Logofete, noi cu toţii pohtim să ne fii domn! El zise: Dar (continuare în p. 2)­­ Dr. LAURENŢIU STREZA, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului Ctitor şi binefăcător al unor aşezăminte bisericeşti din Transilvania Domnitorul Constantin Brâncoveanu este cunoscut în istoria poporului nostru ca un martir al credinţei orto­doxe, ca un mare ctitor şi restaurator de locaşuri sfinte, ca un îndrumător al culturii româneşti medievale, ca un sprijinitor al popoarelor ortodoxe din Balcani şi Orientul Apropiat căzute sub dominaţie otomano-islamică, într-un cuvânt, ca un adevărat reprezentant „al Bizanţului de după Bizanţ”. Dar, în acelaşi timp, Constantin Brâncoveanu a fost şi un mare ctitor şi binefăcător al mai multor aşeză­minte bisericeşti din Transilvania învecinată. Prin aceasta el continua politica de secole de sprijinire a Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania, care, încă din secolul al XIV- lea, era în strânse legături cu mitropoliţii Ţării Româneşti, dar şi cu domnitorii de acolo, care, în tot decursul istoriei, au ctitorit biserici şi mănăstiri în teritoriile intracarpatice. înainte de toate Constantin Brâncoveanu a fost un spri­jinitor al Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, cu sediul la Bălgrad (Alba Iulia), în momentele cele mai dramatice din istoria ei, după ce Transilvania fusese încorporată între gra­niţele Imperiului Habsburgic în 1688, iar după câţiva ani, în 1698-1701, s-a petrecut dureroasa dezbinare a Bisericii Ortodoxe ardelene. Constantin Brâncoveanu, cunoscând (continuare în p. 4) Pr. Prof. Mircea PĂCURARIU Din cuprins:­­Visarion, Episcopul Tulcii O comemorare a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu la Făgăraş acum 100 de ani \ pagina 6 t Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor Localitatea Brâncoveni, „leagănul" voievodului sfânt Constantin Brâncoveanu­­ pagina 7 Acad. Alexandru Surdu Constantin Brâncoveanu și Cetatea lui Dumnezeu | paginile 4 și 9

Next