Telegraful Român, 2016 (Anul 164, nr. 1-48)

2016-08-01 / nr. 29-32

2 (urmare din p. 1) în ţările româneşti medievale, s-au tipărit cărţi abia după anul 1508, când apare Liturghierul slavon al ieromona­hului Macarie la mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte. Trecuse mai bine de o jumătate de secol de la inventarea tiparului de către Johann Gutenberg, în jurul anului 1455. Cu alte cuvinte, în ţările noastre nu s-au tipărit „incuna­bule”, deci cărţi imprimate între anii 1455 şi 1500. Cu toate acestea, se cunosc câteva lucrări scrise de oameni de carte originari din Transilvania, ale căror lucrări au văzut lumina tiparului în Apusul Europei înainte de anul 1500 (Gheorghe din Romos de lângă Orăştie, autorul unei cărţi în limba latină despre turci, tipărită în 1482, sau un preot Pelbartus din Timişoara, care a tipărit o carte de predici în limba latină la Nürnberg, în 1498). Dacă n-a existat nicio tipografie pe pământ românesc în perioada incunabulelor, în Ţara Românească, dar mai ales în Moldova au existat adevărate „centre” de copiere a unor manuscrise liturgice sau a unor opere patristice şi postpatristice, ale căror manuscrise stau cu cinste alături de incunabulele din Apusul Europei. După părerea unor slavişti, două dintre cele mai vechi manuscrise cu text slav s-ar fi scris pe pământ românesc prin secolul al XI-lea; este vorba de aşa-numita Savina Knige şi Codex Supraslienisis sau Manuscrisul slav 682 din Biblioteca Academiei Române, scris prin secolul XI-XII, sau Triodul­ Penticostar din secolul al XIII-lea, aflat azi în Biblioteca Arhiepiscopiei Sibiului, și altele din secolul XV, între care cunoscutul Tetraevanghel al Sfântului Nicodim de la Tismana din 1404-1405, se pare copiat la mănăstirea Prislop, în timpul lui Alexandru cel Bun, în Moldova (1400-1432), a trăit la mănăstirea Neamţ unul dintre cei mai renumiţi caligrafi şi miniaturişti de la noi, ieromonahul Gavril Uric, căruia îi aparţin în mod sigur 13 manuscrise slave copiate între anii 1424 şi 1449, şi altele a căror paternitate este discutabilă, între acestea se numără Tetraevanghe­­lul copiat la solicitarea doamnei Mălină, soţia lui Alexandru cel Bun, în 1429, cu text paralel slavon şi grecesc, păstrat azi în Biblioteca Bodleiană din Oxford, în timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504), şcolile de copişti-miniaturişti de la mănăstirile Neamţ şi Putna au ajuns la perioada lor de glorie, prin diaconul Teodor Mărişescu de la Neamţ şi ieromonahul Nicodim de la Putna, şi alţii. Acest Nicodim este cel care a copiat un Tetraevanghel pentru mănăstirea Humor, cea mai remarcabilă operă ca­ligrafică şi miniaturistică din epoca lui Ştefan cel Mare, scris pe pergament, cu frontispicii şi chenare bogate, cu chipurile celor patru evanghelişti, dar şi cu portretul policrom al lui Ştefan cel Mare, în genunchi, oferind Evanghelia Sfintei Fecioare Maria, care stă pe tron cu Pruncul Iisus în braţe. Şcoala moldoveană de caligrafi şi miniaturişti a con­tinuat şi în secolul al XVI-lea, pentru ca să atingă din nou apogeul datorită mitropolitului Anastasie Crimca (1608-1617 şi 1619-1629), cel care a creat o nouă şcoală de caligrafiere şi miniatură, la mănăstirea Dragomirna, ctitoria sa, unde au fost copiate peste 25 de manuscrise, majoritatea fiind împodobite cu miniaturi. în Ţara Românească, numărul manuscriselor este mult redus în comparaţie cu Moldova. Au existat şi aici şcoli de caligrafiere, la mănăstirile Cozia, Bistriţa, Tismana şi altele. Am prezentat succint aceste lucruri, pentru că manu­scrisele slavone de la noi au precedat cărţile tipărite. Ele vor inspira pe meşterii tipografi de mai târziu, care şi-au împodobit cărţile cu frontispicii şi iniţiale înflorate sau gravuri. Manuscrisele noastre sunt o capodoperă a culturii româneşti medievale, care au pregătit calea cărţii tipărite. Tiparul în Biserica Ortodoxă Română (urmare din p. 1) nostru, vrednicul de pomenire Episcopul Emilian. Alege­rea locului potrivit şi, mai ales, dezafectarea lui de începu­tul unei fundaţii de bloc, cu toate împotrivirile vecinilor, au fost prezentate, susţinute şi apărate de redactorii noştri, în numele preoţilor şi al credincioşilor. Sunt edificatoare şi apologetice, în acest sens, articolele alcătuite cu măiestria gazetărească cunoscută de către Părintelui Dr. Vasile Pe­­trica, din rubrica „Atitudini”, cu titlul:,Mentalităţi vechi în context nou”, perseverare diabolicum..., sau, după ce a mutilat biserica monument istoric, acum pozează în postura de ocrotitor al ei şi mare ne-a fost bucuria, trecând peste atâtea greutăţi, să vedem catedrala cum se înalţă de la un subsol funcţionabil, cu 150 de cripte, şi urcă până la cupole. Le mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit, minunaţilor credincioşi care şi-au dorit acest sfânt locaş, dar mai ales Preasfinţitului Lucian, actualul Episcop al Caransebeşului, care a încununat această măreaţă lucrare cu turle şi cupole şi cu cele necesare intrării ei în serviciul liturgic, fiind sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Foaia Diecezană a susţinut, a motivat şi a ajutat noua Secţie de Teologie-Istorie de la Caransebeş, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu"din Reşiţa, pe care am înfiinţat-o cu forţe locale, dar mai ales cu sprijinul unor mari istorici, profesori universitari, precum: Domnul Pro­rector Dr. Nicolae Bocşan şi Domnul Prof. Dr. Gheorghe Lazarovici. Această şcoală academică de Teologie şi Istorie a împlinit nevoile pastorale şi didactice ale Eparhiei, dar şi vocaţia istorică a intelectualilor Banatului de Munte. Ca publicaţie eparhială, Foaia Diecezană a zugrăvit şi dinamizat continuu activitatea din cele patru protopopiate, susţinând cu argumente practice înfiinţarea Protopopiatu­­ lui Băile Herculane, prin împărţirea în două a protopopi­atului Caransebeş. A fost susţinută, de asemenea, şi viaţa spirituală din cele şase mănăstiri existente şi din cele 18 noi centre monahale, care au dus la sporirea numărului că­lugărilor din eparhie. în paginile revistei au fost prezentate sfinţirile de biserici noi sau restaurate şi multele hirotonii ale tinerilor preoţi şi diacon, precum şi toate sărbătorile locale din parohiile eparhiei, în acest an, în care din iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ne aducem aminte de marii tipografi ai Bisericii noastre, îi includem în această misiune spirituală şi culturală a Ortodoxiei Româneşti şi pe ostenitorii Foii Diecezane, de peste timp. Pentru tot ce s-a realizat din punct de vedere spiritual şi cultural prin Foaia Diecezană de la Caransebeş, mulţumim Bunului Dumnezeu şi ostenitorilor acestei publicaţii, pomenind cu evlavie pe cei plecaţi la Domnul, ierarhi şi redactori, şi preţuind pe toţi cei care au lucrat şi continuă să împlinească această muncă spirituală şi culturală în ogorul Bisericii străbune. Adăugăm acestui act de cinstire şi rugăciunea şi bi­necuvântarea Noastră faţă de toţi cei ce vor primi Foaia Diecezană în continuare, cu dragoste, interes şi bucurie, rugându-L pe Preabunul Dumnezeu, Cel în Treime Prea­mărit, să dăruiască tuturor „ toată darea cea bună ” şi prin intermediul publicaţiei eparhiale bănăţene, care va ajunge în bisericile parohiale, în instituţiile publice, în casele şi în sufletele credincioşilor noştri. «FOAIA DIECEZANĂ» de la Caransebeş9 Continuarea tradiţiei publicistice a Bisericii şi nevoia de înnoire 9 TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 29-32/1 și 15 august 2016

Next