Telegraful Român, 2017 (Anul 165, nr. 1-48)

2017-08-01 / nr. 29-32

2 Nevoia de monahism (urmare din p. 1) fetism şi sacerdoţiu. Dacă avem şi azi monahism, e graţie votului ascultării, care i-a disciplinat pe egumeni în faţa episcopilor, au mai sărit scântei, dar nimeni nu s-a zidit în sminteala unei schisme, aşa cum şi ierarhii s-au smerit în faţa giganţilor duhovniciei, nedevenind persecutori ai monahismului. Prin iubire de Hristos, echilibrul dintre mistică şi teologie s-a impus, spre slava lui Dumnezeu şi bunăstarea Bisericii. In Ortodoxia românească, prăbuşirea comunismului a prilejuit renaşterea monahismului, care a rodit prin înmulţirea obştilor noi şi restaurarea celor vechi. Unii sociologi, mai seci în raţionalismul lor empiric, au văzut în valul vocaţiilor postdecembriste şi o „soluţie” contra sărăciei. Dar cum să scapi de sărăcie, depunând voturile monahale, care o includ de bună voie? A fost mai curând altceva: o sărbătoare a libertăţii regăsite, căci nu există fiinţă umană mai liberă decât monahul, deşi aparenţele par să susţină contrariul. Fapt este că, pentru foarte mulţi compatrioţi, pelerinajul la obştile monahale de pe tot cuprinsul ţării reprezintă un reazem sufletesc nepreţuit, o sursă de energie primenită, de bucurie şi pace, de învăţătură şi curăţie. Am ajuns recent, pe fondul unei conferinţe la Deva, pe la Prislop: mă temeam să dau acolo peste „excesele” pietiste ipocrit acuzate de presa tabloidă şi de deformatorii opiniei publice, însă am descoperit la mor­mântul marelui părinte Arsenie Boca un paradis silvestru bine rânduit şi răcoritor. Poate că în alte zile­­ de hram sau legate de personalitatea celui aflat acum în cercetarea comisiei de canonizare conduse de IPS Laurenţiu - mănăs­tirea hunedoreană e sub asaltul numerelor mari, suferind de patosul dezordonat al mulţimilor. Dar tot poporul Lui Dumnezeu e şi atunci la lucru, cu toate „exagerările” la care fariseii şi cărturarii fini mai strâmbă din nas. Ca să nu anticipez şi să mă socotesc mai presus de hotărârea Bisericii noastre, nu m-am rugat la mormânt cu vocativul „Sfinte Arsenie”; deocamdată, l-am însoţit pe Părintele Arsenie cu gândul la opera sa de co-faurire a Filocaliei româneşti şi cu răbdătoarea aşteptare a mireanului care ştie că Dumnezeu ne va lămuri întotdeauna adevărul celor ascunse. TELEGRAFUL ROMÂN MAICA DOMNULUI -pururea­ mijlocitoare pentru sufletele noastre (urmare din p. 1) preoţi şi cere iertare şi ne îndeamnă pe toţi să-i cerem iertare lui Dumnezeu pentru ca să putem primi iertarea adevărată, să ne iertăm unii pe alţii, dar să ne ierte şi Dumnezeu pe noi. Există însă o limită! Intr-o istorioară din Pateric, un părinte care era smerit întru toate a primit toate batjocurile care au venit asupra lui şi a acceptat totul, dar în momentul în care i s-a spus „ eşti eretic ”, a spus, asta nu, până aici. Noi vă rugăm să fiţi înţelegători, să înţelegeţi şi să ju­decaţi cum ştiţi dumneavoastră, în credinţa în care v-aţi născut şi care aţi crescut. Dar în momentul în care este în pericol credinţa noastră, în momentul în care este în pericol moralitatea şi spiritualitatea moşilor şi strămoşilor noştri, pe care am primit-o ca dar de la Dumnezeu, trebuie să reacţionăm. Cu tact pastoral, Biserica, aşa cum afirma In­­tâistătătorul Mitropoliei Olteniei, Mitropolitul Irineu, îşi ia răniţii din linia întâi a frontului, îi aşează pe targă şi îi duce în spatele frontului pentru a-i îngriji, indiferent de slujirea pe care o au în Biserică. E un mare dar că ne-am născut ortodocşi, nu ne lăudăm că suntem numai noi singurii pe pământ, dar Ii mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-am născut ortodocşi şi vrem să apărăm credinţa ortodoxă. Maica Domnului este modelul curăţiei şi al vieţii de familie Maica Domnului, pe lângă faptul că este mijlocitoarea noastră la tronul ceresc, este şi modelul curăţiei şi al vie­ţii de familie. Ea este şi maica mamelor noastre. Curăţia fecioriei a fost dublată, în cazul ei, de darul sfânt al ma­ternităţii, cu care Dumnezeu a învrednicit această fiinţă, care se numeşte femeie. Dumnezeu i-a dat femeii, de când a creat-o, această menire, pentru ca prin ea să se continue lucrarea aceasta sfântă, perpetuarea fiinţei umane. Noi ştim cu toţii, şi simţim lucrul acesta, că existenţa noastră, prin rânduiala lui Dumnezeu, se datorează acestei fiinţe din familie, care este mama ce ne-a născut în lumea aceasta. Reţineţi, vă rog, două lucruri, două chemări sfinte: Fiţi apărătorii curăţiei şi ai sfinţeniei vieţii de familie, învă­ţaţi pe copiii dumneavoastră să înţeleagă şi să păstreze în curăţie ceea ce Dumnezeu a rânduit, anume ca tinereţea să fie o perioadă de puritate. Tinerii care-şi păstrează curăţia fecioriei lor până în clipa în care primesc binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Căsătoriei dau naştere la copii binecuvântaţi şi Dumnezeu totdeauna îi va ocroti, pentru că Dumnezeu nu Se va lăsa dator niciodată. Şi a doua chemare sfântă o adresez mamelor, îndem­­nându-le să-şi cinstească statutul binecuvântat hărăzit de Dumnezeu la creaţie, şi anume naşterea de fii. Dacă pe toate căile astăzi sunt promovate plăcerile trecătoare, provocatoa­re spre desfrânare, dacă frica de sărăcie face ca oamenii de astăzi să se ferească de naşterea de prunci, apelând uneori şi la cel mai greu păcat înaintea lui Dumnezeu care este avortul, princuciderea, şi dacă gândim că totul este permis, vai, nouă, ce va fi în ziua judecăţii, în care fiecare dintre noi, nu numai mamele, ci şi taţii, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu, ce-am făcut cu tinereţea noastră, ce-am făcut cu familia noastră. Cu toţii trebuie să ne îngrijorăm astăzi văzând că familia creştină este într-o stare de criză. Vreau să vă mărturisesc că semnez zilnic, cu durere în suflet, cereri pentru divorţuri pronunţate deja în instanţa civilă. Cei ce sunt într-o astfel de situaţie cer binecuvântare pentm a doua căsătorie şi noi le-o dăm pentru că ei sunt deja împreună şi pentru că păcatul să nu continue şi cu voia noastră le dăm binecuvântare. Se înregistrează tot mai puţine cununii şi foarte multe divorţuri. Unde vom ajunge? Vom vedea noi. Dacă cei în vârstă credem că nu vom ajunge să vedem sau să primim pedeapsa, ne înşelăm. Dacă cei tineri credeţi că veţi scăpa să nu treceţi prin momente deosebit de grele, iarăşi vă înşelaţi. Nu criza economică, nu criza financiară sau alte crize prin care trece lumea sunt greutăţile cele mai mari, ci greutăţile care cu adevărat apasă asupra neamului şi ameninţă existenţa lui sunt păcatele pe care noi le săvârşim, le îngăduim şi le acceptăm uneori cu nepăsare, în momentul în care într-o familie, chiar tacit sau cu îngăduinţă, tinerii trăiesc împreună fără să primească binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, de unde să ne aşteptăm noi la prunci sănătoşi, de unde să ne aşteptăm la nepoţi şi copii care să ne binecuvânteze bătrâneţile noastre? Toţi suntem în mod egal responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă împrejurul nostru. Dacă noi am fi mai buni, dacă noi am încerca prin tot ceea ce facem să-i sfătuim pe copiii noştri să se ferească de păcat şi să ne împotrivim noi înşine până la sânge păcatului, lumea noastră ar fi mai bună şi speranţa de mântuire mai sigură. Trebuie să ne implicăm într-o lu­crare de stăvilire a oricăror stări şi păcate contrare moralei creştine, să ne împotrivim şi să acţionăm împreună prin iubire, prin solidarizare împotriva păcatelor care bântuie astăzi, a stării acesteia de indiferenţă faţă de tot scandalul şi imoralitatea ce sfidează bunul-simţ. Este păcat să ne retragem, să nu ne implicăm în ceea ce se întâmplă rău în jurul nostru. Dacă nu ne interesează ce se întâmplă cu vecinul nostru, vom ajunge cu timpul să nu ne mai pese nici de cele ce se întâmplă în familia noastră. Suntem cu toţii o familie binecuvântată de Dumnezeu şi familia aceasta se numeşte Sfânta Biserică. Maica Domnului este chipul Bisericii, este imaginea vie a Sfintei Bisericii. Dacă ea L-a purtat în pântece pe Mântuitorul lumii, Biserica ni-l oferă pe Hristos, Mântuitorul lumii, în Taina Euharistiei şi ne bucurăm când veniţi să vă împărtă­şiţi. Ne bucurăm că încercaţi să vă pregătiţi pentru lucrul acesta, pregătindu-i şi pe prunci, aducându-i de mici să se împărtăşească, pentru că ei nu au păcate responsabile. Obligându-ne noi să-i aducem la împărtăşanie pe prunci, să ne pregătim pe noi înşine pentru acest moment. Când observăm că unii copii se sperie de împărtăşanie, ne dăm seama că părinţii i-au adus mai rar pe la biserică. Se spe­rie copiii şi de medicament, dar în cazul împărtăşaniei se sperie de „Pâinea vieţii”. Dar dacă mama se împărtăşeşte ea mai întâi, atunci şi copilul îi va urma pilda. Să spunem, aşadar, cu toţii: „Intru Naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”. Deci Maica Domnului, cea care nu a murit, ci s-a mutat din moarte la viaţă, care a rămas cu noi, este mijlocitoarea noastră şi ne poate mântui din moarte sufletele, adică nu ne scuteşte pe noi de a muri, de a trece dincolo în ceea ce este rânduit pentm fiecare dintre noi, ci ne scoate pe noi din moar­tea păcatului, din îndepărtarea de Dumnezeu, din moartea spirituală. Maica Preacurată este Maica Vieţii. Chemaţi-o în rugăciuni, faceţi mijlociri către ea, luaţi-o ca pildă de mamă! în această zi de prăznuire, Maica Preacurată să fie ală­turi de noi şi să mijlocească pentm ca fiecare în parte să dobândim mântuirea. Are Dumnezeu o judecată mai presus de orice altă judecată Sf. Apostol Petru a luat ramura de funie din mâna Maicii Preacurate şi i-a atins pe toţi cei care erau orbi, cei care au orbit datorită necredinţei lor. Şi l-a atins şi pe cel căruia i-au rămas mâinile agăţate de sicriul Maicii Domnului şi s-a vindecat. Astfel a rămas atmosferă de bucurie, toţi preamărindu-L pe Hristos, mulţumindu-I lui Hristos pentru Maica Preacurată şi pentru mijlocirile ei. Tot aşa trebuie să facem şi noi. Să ne rugăm pentru cei ce ne ocărăsc, să ne rugăm ca Dumnezeu să-i întoarcă, pentru că nu trebuie să facem nicio acţiune, să judecăm noi sau să ne lăsăm în seama judecătorilor acestei lumii. Are Dumnezeu o judecată mai presus de orice altă judecată şi totuşi ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să ierte nedreptăţile noastre, ale fiecăruia, începând de la cel mai mare şi până la cel mai mic credincios al Bisericii. Suntem, într-adevăr, în stare să spunem că „păcatul meu şi frica mea este pururi”, după cum spune Psalmistul, iar în faţa Sf. Altar mărturisim că „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu”. Deci nu te poţi apropia de Sf. împărtăşanie dacă nu spui că dintre păcătoşi tu eşti cel dintâi. Pentru că altfel te mândreşti şi mândria te îndepărtează de Dumnezeu. nr. 29-32/ 1 și 15 august 2017

Next