Timpul, decembrie 1889 (nr. 16-38)
1889-12-03 / nr. 18
2 de 24 Decembrie pentru a alege doi consilieri. * * * D. Mihai Costache Miclescu este numit director al prefecturei de Botoșani. * * * S’a conferit medalia Serviciului Credincios următoarelor persoane: Clasa I. D-lui Slăvescu (Ion), membru in comisiunea interimară a orașului Oltenița. D-lui Simulescu (C. N.), perceptorul circumscripției 28 Racovița din județul Argeș. * Clasa II. D-lui Libaru (Ion), primarul comunei Micșunești-Greci, plasa Mostiștea, județul Ilfov. D-lui Ocnărescu (Nicolae), caporal in regimentul 2 dorobanți D-lui Uzunescu (Petre) primarul comunei rurale Chișcani. D-lui Jipa (Nicolae), consilier al aceleeași comune. ♦ * S’au înaintat pe ziua de 28 Noembrie, in Corpul Intendenței, la gradul de Intendent Dona Spiridon, sub-intendent de la 8 Aprilie 1884, de la intendența depositelor, la corpul III de armată ca șef al intendenței. Ia gradul de sub-intendent Mihăescu Constantin, adjunct clasa I de la 8 Aprilie 1884, din administrația centrală a resbelului, la intendența depositelor. Ia gradul de adjunct clasa I Seria III Antăiul rând la vechime Gheorghiu N. Petrovici, adjunct clasa II de la 1 August 1883, de la divizia VII infanterie, in administrația centrală a resbelului, Ia gradul de adjunct cl. II Andreescu Ioan, administrator clasa II de la 10 Maiu 1886, din divisionul gendarmi, la divisia VII infanterie. * S'a înaintat la gradul de veterinar de regiment : D. Budurescu Vasile, din regimentul 1 artilerie, veterinar de escadron * * * S’a primit demisia din armată a căpitanilor Calotescu Dimitrie și Bernescu Ioan. * * * S’au înaintat la gradul de sub locotenent in reservă, sergenții bacalaureați: Cernescu Constantin, din regimentul 3 linie, la corpul II de armată. Popescu Nicolae, din regimentul 3 linie, la corpul I de armată. Părgaru Gheorghe, din batalionul 4 vânători, la corpul IV die armată. A fi CRONICA MUZICALI Opera italiană—Puritani de Bellini Mercurea trecută, pentru representațiunea sa de adio, opera italiană a reluat Puritani, ultima operă a lui Bellini.—Nu se poate zice că trebuința acestei reluări era foarte simțită. TIMPUL—3 Decembre Decent căci dacă Puritani fu lucrarea de predilecțiune a lui Bellini, nu fu insă cea mai bună partițiune a compositorului Somnambulei și Normei. Iată 54 de ani de cănd s’a represintat această operă pentru prima oară la teatrul italian din Paris, și admirabila interpretațiune de atunci, încredințată acestui quartet neîntrecut de artiști cari se numeau Giulia Griși, Rubini, Tamburini și Lablache, ascunsese publicului adevăratele slăbiciuni ale acestei partițiuni mediocre, care avu, grație lor, un succes strălucit. E curios cum Puritani azi așa de demodat, fanatizase publicul parisian, la prima sa aparițiune. — Oare cunoscătorii de atunci, nu valorau pe cei de acum ? Cu toate acestea, Rossini deduse pe Guillaume TAS, Meyerbeer pe Robert Diavolul, orchestra conservatorului condusă de Hadeneck executa simfoniile lui Beethoven; deci se putea face comparațiuni cari să fie foarte defavorabile unei opere. Era intr’adevăr vremea marelor triumfuri ale lui Bellini, a cărui melancolică și melodică muză, produsese o egală sensație la Paris, ca și in toată Italia.—Norma, Somnambula cu cântecele lor pasionate, înduioșaseră toate inimile, cu toate slăbiciunele unui mod de a scrie naiv și neexperimentat, ale cărui neglințe, mai mult sau mai puțin intenționate, contrastau atăt de mult cu formele strălucitoare și bogate ale muzicii lui Rossini. Ceia ce este insă netăgăduit, e că după aceia, Puritani fu clasat nu alături de operele de căpetenie ale lui Bellini, pe cari le-am citat mai sus, ci fu considerat ca o operă foarte mediocră, de o inspirație puțin generoasă și mult inferioară lor. Puritani, ca și Sonambula, ca toate operile scrise de compositori italiani in vremea aceia, este compus dintr’o succesiune de arii, cavatine, duete, unele a căror audițiune face oarecare plăcere, altele de tot banale. Mai toate sunt la fel, scrise in același mod, cu inevitabila ri turnelă de orchestră care anunță melodia, cu sfârșiturile lor potrivite pentru a face să reiasă virtuositatea cântăreților. Caractere musicale ale personagiilor nu sunt de loc desinate, și toți au o aceiași ordine de idei melodice: Sir Giorgio, Elvira, Artur, Ricardo atacă unul după altul acelaș adagio, urmat de acelaș recitativ și de acelaș alegro. Din toate acestea rezultă un absurd de sacord intre situația sa dramatică și situațiunea muzicală. Instrumentația acestei opere e cu totul săracă și fără varietate. Orchestra urmărește cântul prin atăt de des repetitele triolete sau șaisprezecimi ale viorilor, și in recitative se produce adeseori un efect displăcut, din cauză că vocea e totdeauna nesusținută de acompaniament. Libretul Puritanilor, cu toate criticele ce i se aduc, nu ni se pare că e mai prost ca multe alte librete moderne. S’ar fi găsit destul de bun dacă ar fi fost pus in muzică de un Meyerbeer care, dănd operei o culoare istorică interesantă, creând mărețe caractere muzicale din Sir Giorgio și Ricardo, sau pasionate din Elvira și Artur, și dănd o mult mai mare importanță corurilor și orchestrei, ar fi invins prin talent monotonia acțiunei și banalitatea intrigei. Cătănd bine, s’ar putea găsi in Puritani pagini melodice fericite, d’o melancolică poesie și d’o declamațiune expresivă, cari sunt frumoase in genul lor. Quartetul din actul ăntiiu e bine scris pentru voci, și frasa tenorului ce se găsește intr’ensul. A te o cara, amor ta lora e d’un patetic efect.—Acest quartet este pagina cea mai bine armonizată și cea mai originală a lui Bellini. — Finalul actului al doilea e frumos. — In partea anteia a scenei nebuniei sunt accente melancolice și destul de adevărate, insă in partea a doua, Elvira vocalizează in paguba adevărului dramatic, pentru ca artista să poată debita publicului tot ce a învățat la conservator, in cadtele sale de studii. Celebra poloneză a Elvirei e plăcută; nu merită insă tot renumele ei. Cu toate că aceste părți ale partițianei iși păstrează oarecum farmecul lor expresiv, opera întreagă lasă o slabă impresie.—Asemenea muzică nu mai are azi rațiunea de a fi, dupe toate progresele făcute de drama lirică in acest scop. Operile scrise în genul Puritanilor sunt grele de cântat pentru artiștii din ziua de azi, căci arta vocalizațiunii se perde din ce in ce. Modemele partițiuni cer intr’adevĕr de la cântăreți, calități mai artistice decăt această gimnastică a vocii numită vocalizații, cer o declamațiune mai expresivă, un cânt mai susținut și o mai multă artă in compunerea personagiului. Artiștii operii noastre italiane au făcut ce au putut, și căte o dată au reușit să ne facă plăcere. D-șoara Brambila e o foarte gingașă Elviră; ea cântă cu multă expresiune părțile melodice și dramatice ale rolului. Volul ce-i acoperă vocea in notele medii, (căci de la do din linii in sus, notele sunt frumoase și clare) nu impedică ca timbrul acestei voci să fie căte o dată plin de farmec. Vocalizațiunea d-sale, fără a fi extraordinară, e dibace. In scena nebuniei in care are ocazie să’și arate talentul sub diferite aspecte, și ca cântăreață expresivă și ca vocalistă bună, d-sa a avut mult succes. D. Lombardi (Artur) știe să cănte, zice fraza muzicală cu sentiment, și ne ar face plăcere deplină, daca n’ar forța uneori mica sa voce. D. Silvestri cântă cu autoritate rolul lui Sir Giorgio. Cei l’alți mediocrii. Corurile slabe. Orchestra care are un rol de minimă importanță in această operă, face cu conștiință ce are de făcut. Se. C. Știrile zilei Cornelsanuil N. Vuras, care era și consilier comunal la Iași,și a tras in pept un glonț de pușcă. Rana e mortală. * * * Clubul liberal și Democratic se va deschide Luni. SERATA TEATRALA Teatru National Manevre de Toamnă (reluare) Să vorbesc de Manevrele de Toamnă. Ba nu zeu! Ar fi să zic publicului: „Haide tată să -ți arăt moșiile,“ și reputațiunea de enfonceur de portes ouvertes nu are cu ce să mă ispitească. Oricine cunoaște, in adevăr, fantesista comedie a lui Moser, sau mai bine zis, localizarea ei de d. Gusty, mai bună poate decăt originalul. Dar dacă astăzi cer cetitorului un moment de atențiune, nu este pentru a’i arăta ce a văzut, dar pentru a’i aminti că a petrecut in vremuri o serată plăcută, și că vremurile trecătoare s ’au intors, de hatârul lui. Da doamnă, da domnule, Manevrele de Toamnă, țin și iarna asta afișul și tot așa de bine sunt jucate. Tot d. Hagiescu, superbul burtă verde, prea iubitor de ai săi pentru a nu se teme de invazia militară in inimioarele femeești; tot d. Catopol, care a făcut o creațiune atăt de veselă din Țopărdea, grăbitul incurcă lume de ajutor de primar (salutare și frăție stimabile !); tot d. C. Costescu, al cărui elogiu nu mai e de făcut; tot d. I. Niculescu veselul și neprețuitul Chose... Machin... Fumureanu frate ! Fănică Fumureanu. Aici, o parentesă. Am zis de d. Niculescu că a fost slăbuț in L’Angely (Marion de Lorme) alaltăeri. Să dați lui Cesar ce e al lui Cesar: este minunat in rolul locotenentului Fălcă Fumureanu. Ce probează aceasta ? Că primul rol nu era in temperamentul d-sale, și că acesta i se potrivește. Nimic mai mult. In trupele de comedie italiene, este un actor care se numește 11 brioso astăzi, și in veacurile trecute se numea : 11 grazioso. Acesta este caracterul atistic predomnitor in d. Niculescu. Să și il păstreze. Pe d. Alexandrescu l’am văzut cu întristare lăsat in doilea plan in Femeile Noastre. D-sa probase in Manevre (medicul militar Corneanu), că este demn de importanța rolului ce i se încredințase. Bineînțeles că anul acesta nu a desmințit succesul dobândit in anul trecut. O figură nouă a luat est-timp farmacistul Necșoiu : el a împrumutat pe aceea a d-lui Toneanu, o nouă achizițiune a teatrului Național. D. Toneanu e tânăr, abia eșit din conservatoriu; experiența îi lipsește, dar stofa e bună. Fisic favorabil, vocea limpede, fisionomia expresivă și mobilă, prea mobilă chiar gestul just și sobru. Nu se putea să nu se facă imediat in spiritul spectatorului in paralel intre noul venit și d. Anestin, care a creat rolul ei bine, d. Toneanu susține comparațiunea fără prea mare dificultate. Față cu publicul, mi se pare că d-sa a nemerit de indată „momentul oportun.“ Partea femeiască nu s’a schimbat de loc. D-nele Dănescu, Ionașcu, Mateescu, Sarandi, Fulgeanu, nici un minut nu ’și-au desmințit isbănda dobândită in ziua creațiunei, ba chiar, progres simțitor la d-nele Ionașcu și Fulgeanu. Fetițele devin . . chose ... actrițe de valoare, ma parole de d’honneur. Sâmbătă, a doua representațiune in această stagiune. D. Știri teatrale Marțea viitoare o primă representațiune la teatrul Național: Cismulița (Le Fétiche) comedie intr’un act, și Prima Schîntee (Le premier amour) piesă in 4 acte, ambele localizate de d. I. Malla. Voiu reveni. * * * Mercuri altă primă representațiune, pe aceiași scenă, dar de astă dată cu trupa de operetă. Se va da Fata mamei Angel, tradusă de d. Col. Bengescu. Deși am putut asista la o repetițiune, nu voiu fi indiscret. Dar credem că putem anunța o surprisă mare și plăcută. * * * FOIȚA ZIARULUI „TIMPUL“ (5) albert despit CA IN VIAȚĂ PRIMA PARTE STANGLE EOR LIEE Ii Pe cănd sta bine bancherul Montfranchet repeta cu plăcere : — Vreau să dau copiilor mei o instrucțiune sănătoasă, căci cine știe ce aduce viitorul ? Trăim intr’o epocă de tulburări, incăt nici o dată nu ești sigur de ziua de măine. Vreau ca băiatul și fata mea să fie in stare de a’și câștiga pâinea. — Roland, intrat de timpuriu in coegiu, avu ocasiunea a-și căpăta o instrucțiune perfectă. Deja la 16 ani vase diploma de bacalaureat in litere, ocmai la etatea prescrisă de regulamentele universitare, și se puse serios pe studiul științelor. După ce trecu indostul examen, băiatul ar fi avut și dreptul să petreacă și să se înveselească. Averea lui tată-său, camaraderiile care il înconjurau etc., erau atâtea seducțiuni cărora, el resistă cu bărbăție, astfel că urmăndu-și studiile, acest milionar, ajunse licențiat in litere. Dânsul se pregătea să înceapă a face voluntariatul, dar comisiunea medicală il reformă. Nimic nu era grav, dar majorul regimentului se îngrijea numai de niste tulburări nervoase in regiunea inimei. Cu toată seriositatea tinereței lui, Roland se ducea din cănd in cănd, in lume. Bordoul este un oraș de plăceri, singura provincie din Franța, poate, in care se mănăncă și se petrece mai bine. Femeile acolo sunt mai toate frumoase, bune, voioase și fără răutate. Tenorul Roland intră cu înlesnire in bunele grații a cătorva din aceste distinse creaturi. Dânsul era un băiat frumușel, cavaler elegant, trăgător indemănatec, și cu aceste calități urma să cucerească fără multă bătie de cap aceste isbănci plăcute ce lingușește amorul propriu. D. Montfranchet socotea că fiul său il va urma in capul casei sale de bancă. Unde ar fi putut dânsul găsi pe cineva mai potrivit ? Roland avea darul rar, de a fi poliglot. El invață pe rănd, ca cum s’ar fi jucat, englezește, nemțește și italienește. In momentul cănd ruina tatălui său ii sdrobi existența, tânărul se hotărâse de a studia și limbele slave. Deșteaptă și bine înzestrată, ca și frate său, Alice urmă pilda celui mai mare, Léo Delibes in trecerea sa prin Bordo, avu ocasiunea de a face musică cu ea și rămase uimit. — E curios lucru, zise dânsul, că n’are de loc un talent de amator. Cunosc femei din societate care sunt excelente musicante, dar la ele se ved căt de colo, cunoscința necomplectă a studiului incepător. D-ra Montfranchet, are o voce admirabilă și după un an de conservator ar putea să debuteze la Opera. Și cum distinsul compositor dorea să afle secretul,i se spuse faimoasa frasă a bancherului. „Vreau ca copii mei să fie in stare de a -și câștiga pâinea.“ înainte de a ajunge un artist in arta sa, trebue ca cineva să fie mai vitéiu lucrător in meșteșugul lui. La etatea de 6 ani, Alice începu să invețe piano, și la 8 ani executa solfegiul. Astfel, fratele și sora, mersese unul lângă altul, ducând la bun sfărșit cele mai complecte lucrări și cele mai viariate. La 20 ani, fata era o femee desăvârșită. In tot ținutul Gerondei, era lăudată și se credeau măndri de această minune. Cănd erau întrebați despre raritățile din orașul lor, mulți burgezi ziceau: „Avem și pe d-ra Montfranchet, care e cea mai frumoasă fată, cea mai învățată și cea mai bine înzestrată din localitate !“ Natural, ea avea mulți adoratori. Ténorul ofițer cu mândirul elegant, ca și bieții de familie bună o doreau intr’ascuns ; dar tatăl său nu se grăbea de loc. Din cauză că fetele se mărită prea tinere, ele își perd sănătatea, și frumusețea lor se veștejește repede. Afară de asta, eu vreau ca să ’și aleagă Alice bărbatul, și o priimesc din ’nainte pe oricare mi o va arăta. Ea nu se grăbea câtuși de puțin să intre la stăpân, fiindcă se găsea foarte fericită in casa părintească, intre tatăl și fratele său, cari o răsfățau. Alice și cu Roland nu cunoșteau pe mama lor, care murise la nașterea fetei. Roland deși era mai mare cu trei ani, trăia nedespărțit de sora sa. Intre un băiat de 15 ani și o fată de 12, cari sunt uniți prntr’o strânsă comunitate de idei și de existență, se leagă intre dânșii o intimitate profundă și tandră. Zilele acestor doi ființe treceau dulce și surizătoare. Unul de 24 ani și altul de 21, amănduoi pășeau in viață fericiți; ei erau plăcuți aproapelui lor, fiind-că soarta le-a fost darnică și erau nepăsători și calmi, fiind-că viitorul le părea sigur. De odată isbucni catastrofa. Ce teribilă deșteptare după atâtea zile senine ! Copii d-lui Montfranchet, se regăsiră uniți și tari in mijlocul restriștei. Ei nu hestiară nici un moment inaintea datoriei lor. După ce au plătit pănă la cel din urmă, bași au achitat pe toată lumea, și au lichidat cu totul banca, fratele și sora se pregătiră cu hotărire a ține piept vieței. Tatăl lor se ucise, dar cel puțin cinstea numelui trăia incă.Ei rămaseră orfani, dar iubirea lor ii făcea destul de tari pentru a începe calea dureroasă. Cățiva amici se oferiră a-i servi, dar cu un aer așa de încurcat, și așa de rușinos, incăt tineri cu desgust le respinseră serviciile; afară de aceasta, dânșii se invoiră a părăsi Bordoul. Ei nu voiau să se vadă sărăcia lor, in acest oraș in care luxul de altă dată era invidiat de toată lumea. (Va urma).