Timpul, noiembrie 1892 (nr. 241-266)
1892-11-21 / nr. 259
ANUL AL PATRUSPREZECELEA. No. 259_______________EDIȚIA A TREIA_______SÂMBĂTA 21 NOEMBRE (3 DECEMBRE) 1892 CUM SI CE FEL ? Mulți s’au mirat când au văzut la așa zis congresul liberal din Iași pe d. Dim. Sturdza alături cu bol. D. Giani și Pană Buescu, recomandând turmei fără păstor unul și același program. Ce iei ? se întreabă lumea, acești dușmani neîmpăcați s’au făcut buni prieteni acum. Oare neprihăniții demagogi de la Românul și de la Buna Credință au jertfit principiile lor pe altarul Voinței Naționale? Cum se face că încăpățînatul Mitiță Sturdza a primit în programul sei idei ce le repudiază ? Prin ce minune, moștenitorii politici ai lui C. A. Rosetti au consimțit a se asocia la proclamarea șefiei lui D. Sturdza? Eiste negreșit aici o taină. Dar vălul care acoperă această nouă fază a partidului liberal nu este așa de des, încât să nu putem afla ce se ascunde sub cutele lui. Să ne întoarcem cu câteva săptămâni înapoi. Știm că redactarea Hor Grădișteanu și Giani fusese respinsă cu toate onorurile datorite unor așa distinși jurisconsulți. Românul își arăta colții, Pană Buescu mârâia. Nu vom ceda nici o dată, ziceau demagogii. Nici noi, răspundeau cei de la Voința Națională. Nu era vorba atunci decât de program, iar nu de șefie. Ori, cestiunea șefiei a schimbat de-odată fața lucrurilor. Este în partidul liberal o serie întreagă de locotenenți cari se cred destoinici pentru a lua moștenirea generalilor dispăruți. Odinioară se priveau ca viitori urmași ai lui Ion Brătianu cei trei Benjamini ai șefului: G. Kitzu, Ioan Câmpineanu și Eug. Stătescu. Cel d’intuiti s’a retras înainte de vreme din politică, al douilea a murit. Al treilea... voi vorbi de dânsul mai la vale. După moartea lui Ion Brătianu, toți colectiviștii ar fi dorit ca să proclame șef pe d. Stătescu. Dar se făcuse împăcarea cu D. Brătianu și nu se putea retrage acestuia șefia ce i-o dăduse chiar fratele său. S’a constituit atunci pe lângă d. Dim. Brătianu un fel de consiliu compus din d-nii Eug. Stătescu și D. Sturdza. Intimii ar putea să ne spună cu câtă greutate bătrânul liberal a primit pe d. Stătescu și cu câtă greutate acesta a uitat lupta sa în contra șefului disidenților. Relațiuni politice s’au stabilit, dar nu relațiuni de prietenie. D. Sturdza se folosi de aceste împrejurări pentru a se pune în evidență. La moartea d-lui C. Brătianu numărul pretendenților la șefie crescu. In primul rang erau negreșit d-nii Eug. Stătescu și D. Sturdza. Apoi veniau d-nii P. S. Aurelian și Stolojan. In al treilea rang d. N. Fleva. In al patrulea rang, din partea rosettiștilor, d-nii Giani și Grădișteanu. D. Aurelian e un om liniștit. Ar fi primit să ’l silească partidul a se face șef, dar nu va suferi d’a nu fi acel șef. Se va mulțumi cu perspectiva unui portofoliu, ori cât de depărtată ar fi perspectiva. Cât pentru d. Stolojan, densul știa bine că nimeni nu ’i va propune și că mulți ’i ar refuza chiar un portofoliu, și visul său este de a fi ministru al afacerilor străine. D-nii Giani și Grădișteanu nu și-au făcut vre-o dată cea mai mică iluzie asupra soartei candidaturei lor. Dar la denșii, ca și la d. Stolojan, există această convingere: cu d. Stătescu nu ne vom putea împăca. D. Giani nu a iertat nici o dată d-lui Stătescu că a pricinuit căderea cabinetului d-lui Dim. Brătianu și că l’a silit să părăsească, după trei luni, portofoliul justiției. D. Stolojan, pe care d. Stătescu nici n’ar vrea să-l primească în comitetele clubului, și d. Pană Buescu, pe care d. Stătescu l’a blackbulat când s’a prezintat pentru a face parte din comitetul executiv, erau cu totul dispuși a se asocia în contra lui. Din aceste rancune s’a născut ideia d’a se conferi șefia d-lui D. Sturdza, care nu aștepta altceva, deși protestează că nu vrește să fie decât un harnic lucrător al partidului: îndată ce a văzut putința d’ași realiza visul, cel pe care d. G. Palladi îl numea acum trei-patru ani «ignobilul Sturdza», s’a grăbit a’și modifica programul. Mai întâiu s’a pus lucrarea sub ocrotirea patronului d-lui Giani, Tudor Vladimirescu, apoi s’au Introdus unele din cererile demagogilor. D. Stătescu, care ne este dușman, dar este un om de Stat cinstit, ar fi refuzat o capitulare rușinoasă asupra principiilor. D-nul Sturdza, pentru a dobândi șefia, a primit. Are drept d’a fi mulțumit, căci a fost felicitat de d. Dimancea. Acum noul șef întâmpină oarecare dificultăți. Liberalii ’1 împing spre Palat, iar demagogii ’1 somează d’a rupe ori ce relațiuni cu Regele. La cei d’Intuia d. Sturdza se dă ca persona gratissima; la ceil alți se jură că va începe în curând o campanie anti-dinastică. D. Stătescu ascultă, zîmbește și așteaptă. Dânsul nu poate crede nici în viitorul unui program care este o operă de necinste politică, nici în trăinicia unei șefii care este o operă de rancună personală. Cât pentru opinia publică, ea privește cu nepăsare aceste încercări ale unui partid care ’și caută echilibrul fără a’l găsi, și a uitat deja că s’a ținut un congres la Iași și că s’a citit un program. Ea nu ține minte decât un singur lucru, și anume, că d-nul D. Sturdza, prevăzând că iarna va fi lungă și aspră, a luat cojocul și Căciula lui Tudor Vladimirescu. Lucian TELEGRAME Afacerea Panama.—Desgroparea cadavrului baronului Reinach. Paris, 1 Decembre. D. Ricard a anunțat comisiunea de anchetă că a dat ordin să se confisce cele 26 cecuri ale casei Thierrée. D. de Rotschild a declarat că a primit de la banca Franciei 2 cecuri de câte un milion fiecare, ce i s’au dat ca plată pentru cassa Rotschild din Frankfurt, Paris. 1 Decernire. «La Libre Parole» publică facsimilul unei scrisori a d-lui de Reinach către d-nul Antoniu Prouest, deputat, cu data de 31 iulie 1886, prin care îi dădea o mie de obligațiuni Panama. Mai mulți membri ai comisiunei de anchetă au cerut ca să le facă cunoscut banca Franciei numele semnăturilor celor 26 cecuri. Trei membri s-au ?i duse la bancă și au recunoscut trei cecuri liberate de cassa Thierrée, având o valoare de 2.040.000 fr. dar care nu privesc afacerea Panama; ei n’a găsit numele andosatorilor celor.’alte cecuri. Paris, 1 Decembre. D. profesor Brouardel va desgropa în curând cadavrul d-lui de Reinach și îi va face autopsia în prezența a 2 doctori delegați de tribunal. Francezii în Dahomey. Paris, 1 Decembre. Generalul Dodds a telegrafiat că a părăsit Abomey la 27 Noembre și că a sosit la 30 la Portonovo. Locotenentul-colonel Grégoire comandă trupele rămase la Abomey. Locuitorii din Widah primesc suveranitatea Franciei. După ocupțiunea Wydahului, coloana se va duce la Allada și va merge direct la Abomey, pentru a asigura complecta ocupare a țărei. POLITICA Cestiunea la ordinea zilei este dotațiunea Principelui moștenitor. Nu știm încă ce atitudine va adopta opozițiunea liberală față cu proiectul de dotațiune ce va veni din inițiativa Puterei legiuitoare. In orice caz, liberalii nu pot să -și motiveze opunerea pe faptul că odinioară o parte din conservatori au criticat înființarea domeniului Coroanei, înainte de toate să nu uităm că campania contra domeniului Coroanei nu se îndrepta în contra fondului cestiunei, ci în contra formei. Conservatorii ziceau că o sporire indirectă a listei civile făcută de o Cameră, din care opozițiunea conservatoare era aproape exclusă, punea pe Suveran într-o situațiune de dependență față cu un prim-ministru atot-putinte, care luase asupră șî de a revizui Constituțiunea. Conservatorii voiau ca țara întreagă, iar nu numai regimul colectivist, să ia parte la un act atât de însemnat ca sporirea venituturilor Coroanei. Iată cauza principală a atitudinei opozițiunea din 1884 față cu înființarea domeniului Coroanei. Astăzi însă cestiunea este cu totul alta. E vorba de o alianță strălucită a aceluia care va purta Coroana Țerei. Acest eveniment se restrânge și asupra situațiunei noastre exterioare. Făcând parte din familia Statelor europene și Casa noastră regală încuscrindu-se cu o altă Casă puternică ce ocupă unul din cele mai mari Tronuri ale lumei, suntem datori a contribui la strălucirea Curiei Principelui moștenitor și a soției sale. Dotațiunea Principelui Ferdinand nu trebuie privită din punctul de vedere material. Ce sunt câteva sute de mii de franci pentru budgetul țerei. Ea trebuie considerată ca o cestiune de demnitate pentru țară. Chiar dacă Principele moștenitor și soția sa ar dispune de un miliard, România ar trebui să le dea o dotațiune. TOI MASA GUVERNULUI A mai găsit în sfârșit opoziția mâna guvernului amestecată într’o cestiune pe care a început să o exploateze de două zile. Colonelul Bengescu este autorul unei operete Olteanca, pe care d. Ștefănescu,impresariul teatrului Maican, a pus’o în repertoriul său liric și avea de gând să o joace fără autorizarea autorului. Lucrul e așa de simplu, încât oricine ar putea să răspunzá : Colonelul Bengescu este stăpân pe lucrarea sa, are un drept recunoscut, garantat prin legea teatrală care zice : «Nici o piesă nu se poate juca fără învoirea autorului». Colonelul Bengescu s-a adresat deci printr’o petițiune către Direcțiunea Teatrelor, declarând că n’a dat autorizația să se joace Olteanca pe altă scenă decât aceea a Teatrului Național și cerând Direcțiunea să facă a i se respecta drepturile de autor. Și colonelul Bengescu și Direcția Teatrelor audreptate. Acest lucru atât de simplu, care nu merita mai mult decât onorurile unei informațiuni, e exploatat de presa din opoziție într’un chip demn de imaginațiunea unui scriitor de romanuri. Aci e mâna guvernului, zic opozanții, e ordinul generalului Lahovari dat inferiorului său colonel Bengescu, în urma rugăciunelor d-lui Grigor Cantacuzino, pentru a lovi în interesele d-lui Ștefănescu, directorul trupei lirice, care face concurență societăței dramatice ! ! ! Ar fi fost destul, pentru cei ce au născocit această fabulă, să cugete cinci minute pentru a se convinge cât de mult bat câmpii. Apoi, oare d. Ștefănescu n’are în repertoriul său de cât Olteanca ? — Are vre-ro 14 operete care nu sunt eșite toate din pana unui militar. Prin urmare, ce folos poate trage societatea dramatică din faptul că s’a scos din repertoriul teatrului Maican o singură operetă ? — Nici un folos. Doarmă dar liniștit d. Ștefănescu pe pupitrul său de șef de orchestră la noul teatru liric, mâna guvernului nu-1 va deștepta din somn. Doremi. --------------------«a--------------------Programul liberalilor și ^A-TrldVC A-T^A. 1) III Să examinăm acum al douilea punct al programului militar al partidului liberal, care cere schimbarea actualei legi asupra pozițiunei ofițerilor, pretinsă de dânșii prea centralizatoare. Am arătat în numărul de Mercurî cât de nedreaptă este această alegațiune și suntem datori a pune în vedere ce înțeleg liberalii prin această cerință *și care este partea legei care i-a supărat atât de tare , vom pune imediat degetul pe rana care îi framenta neîncetat, amintind că dispozițiunile acestei legi relative la limitele de vârsta și la determinarea numărului de ani de serviciu ce pot provoca retragerea din oficiu a unui ofițer, au adus trecerea în această pozițiune a generalilor Cernat și Racoviță ! Numai și numai această chestiune de persoane, considerată exclusiv din punctul de vedere politic și de partid, îi face de se bocesc de un an de zile în fiecare dimineață în toate ziarele ce inspiră, blestemând legea și efectele sale care au atins aceste două înalte personalități ale partidului! In zadar s’a demonstrat în lungile discuțiuni ce au avut loc anul trecut în ambele Adunări, că nevoia reîntoarcerea în aceasta privința la principiile sănătoase al ^gei franceze, pe care o abrogaseră , pentru care interes, era simțit"' afar de dânșii înaintea căderei lor la putere! Tu zadar li s’a pus sub veni legea prezentată de un ministru de răsboiu al lor și votată de Senatul lor care cuprindea condițiuni mult mai severe decât legea franceză, în vigoare și astăzi sub Republică, și la care ministrul conservator voia să revie! Orice argument bazat pe interesul superior al armatei, pe sentimentul de grijă ce trebuie să inspire formarea spiritului militar al corpului nostru de ofițeri, pe preocupațiunea legitimă de a-i menține sus prestigiul de care are nevoie și care se perde când nu poate elimina din sinul sau elementele rele ce ar cuprinde, au fost de prisos; legea era condamnată din momentul ce putea să atingă 800 persoane pentru care desigur și dânșii au mai multă considerațiune ca partizani politici decât ca buni militari. In discuția legei s’a vrut foarte lămurit că partea atingătoare de punerea la retragere la limita de vârstă sau după împlinirea unui numar de ani de serviciu, era aceea pe care o atacau cu mai mare înverșunare. Așadar, nu pretinse principii îi conduc în această campanie, ci iarăși și iarăși numai interesul a vreo două membri ai partidului ce hasardul împrejurărilor ii îmbrăcase în uniformă militară. Dar, dacă liberalii cred că vor mulțumi sentimentul de avânt spre progres al armatei, prin dorința de a menține in capul ei capacități de natura acelora, pe care se plâng cu atâta amar, și insulte la adresa celor ce își fac datoria depărtâniule, să înșală în mod vădit și neîndoios ! Cumi? Pleiada întreagă de ofițeri învățați, muncitori, corecți, cu inimă și cu dor de meseria armelor, trebuie să fie osândiți să râmâe vecinie pe loc sub comanda unor persoane moștenite dintr’o epocă când nu exista în țară nici o școală militară, fie de gradul cel mai inferior ! Ei s’au făcut ofițeri pe atunci când nu se cerea nici măcar un examen de scris și de citire! Au înaintat așa de repede din cauza înzecirii armatei încât au ajuns a sta câte douăzeci de ani in gradul cel ma înalt, la care poate ajunge cineva, și tot nu le este de ajuns ! Uitând ori ce demnitate militară, se îmbracă cu o haină politică pentru a se înțepeni la locurile de unde îi impinge impulsia puternică a nouei generațiuni mai învățate și, din norocire, mai corectă în toate privințile. Suntem încredințați că nici această parte a programului liberal nu va găsi favoare în armată. Progresul acestei frumoase instituțiuni este prea vechi ca legile ce îi asigură demnitatea și avântul să nu fie bine înțelese și aprobate de toate elementele bune care se înmulțesc zilnic in armată. Nimeni nu regretă pe acei cari au fost ocrotiți atâta timp în rândurile ei și cari, drept mulțumire, aruncă acum insulte celor ce îî au ajutat a păstra forma unui comandament, ce se mărginea întotdeauna intr’o simplă iscălitură de dat 1 --------------------------------------------7. 1) A se vedea numerile precedente. CRIZA DIN FRANȚA Demersurile d-lui Brisson.—Câteva amănunte și prevederi.—Eșitarea d-lui Carnot.—Voci din presa franceză asupra căderei cabinetului Loubet D. Brison continuă demersurile sale pentru formarea noului cabinet, aceasta a fost ultima telegramă pe care am primit-o aseară din Paris asupra crizei ministeriale. Pe de altă parte, informațiile telegrafice din Paris ale ziarelor vieneze pe care le-am primit, tot aseară, ne mai aduc unele amănunte interesante asupra acestor tratative. Nimeni nu se mai îndoiește că d. Brisson va reuși să formeze noul cabinet. De aceea mai ales nu vor fi fără interes declarațiile făcute de d. Brisson imediat după ședința în care ministerul Loubet a fost răsturnat. D. Brisson a zis : «N’aveam intenția de a răsturna cabinetul, ca să ajung la guvern. Dacă însă vom fi chemat să iau asupră-mi greutatea situațiunei, sunt gata». D. Brisson ține mult să păstreze în noul cabinet pe câțiva membri ai cabinetului trecut. O depeșă a Agenției H‘imas ne vorbea de d-nii Freycinet și Ribot. Depeșa ziarului este Frice Presse însă nu pomenește de d. Ribot. Ea zice: D. Brisson vrea să aibă în ministerul său mai ales pe d-nii Freycinet și Burdeau, ministrul de marină. Radicalul Bourgeois e vorba să schimbe portofoliul instrucțiune! cu cel al internelor, iar d-nii Charles Dupray să ia portofoliul instrucțiune!, Gerville Réache p’al comerțului. D. Brisson ar voi să-și rezerve justiția, încă un amănunt de interes. Se afirmă că, deși d. Loubet a recomandat d lui Carnot imediat pe d. Brisson pentru succesiune, prezidentul a eșuat aproape 24 de ore până să se decidă a chema pe d. Brisson. Despre intenția pe care acesta din urmă ar avea o, de a opri preșidenția consiliului d-lui Bourgeois, îndată ce cabinetul ar fi constituit, ziarele vieneze n’au încă nici o informație. In ce privește ziarele franceze, până acum n’avem decât impresiile lor din ziua căderei ministerului Loubet. Nici unul din ele nu pune la îndoială onorabilitatea și tăria de caracter a d-lui Loubet; cele mai multe, și chiar fără deosebire de partid, năpădesc asupra capului tuturor răutăților, fostul ministru de justiție Ricard.