Timpul, mai 1893 (nr. 95-116)
1893-05-23 / nr. 110
ANUL AL CINCISPREZECELEA. — NO. 110 ABONAMENTELE ' n țară pe um an......................40 lei „ pe 6 luni...................................20 lei „ pe 3 luni....................................10 lei Pentru streinătate, un an.........................50 lei ____ EDIȚIA TELEIA Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI. 23 —TIMPUL Un exemplar 15 Bani DUMINICĂ 23 MAIÜ (4 IUNIE) 1893 ANJINCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV.....................0,40 Reclame........... »III........................1,50 „ ..................... II....................2,50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Laval, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația — 23, STRADA DOAMNE*!, 23 — Un esemplar 15 Bani m MISEI SI LAȘI ) __. ) Nerușinatul fost poligam al lui Cuza-Vodă, care în noaptea de 11 Februarie 1866 a fost găsit beat sub masă, a primit alaltă ori o tardivă, dar foarte meritată lecțiune. De vreo cinci ani încoace, acest ipochimen, după ce și-a mâncat în berbandlîcurs avutul părintesc, după ce a înșelat pe unii și pe alții și nu mai găsia credit de două parale în această țară, a întemeiat o industrie murdară, dar lucrativă, cu care să’și câștige pânza de toate zilele, a înființat ziarul Adevărul Negreșit că în spiritul celor ce l’au ajutat la crearea acestui ziar n’a intrat nici odată ideia de a face din el o gazetă de șantaj și de scandal. De aceea ei l’au și părăsit când li s’au deschis ochii și au văzut cât de scârboasă e meseria lui A. V. Beldiman. Dar Beldiman, departe de a regreta o asemenea despărțire, s’a simțit mai la largul său când a rămas singur bun stăpân pe gazetă, înconjurat numai de o droaie de străini și de vagabonzi, de niște bandiți ai condeiului de cea mai rea specie, al căror demn căpitan era el, nedemnul prefect al lui Vodă Cuza. Beldiman își zisese cu drept cuvânt că într'o țară în care pressa e tratată ca iresponsabilă — de vreme ce se bucură de o quasiimpunitate — într’o țară în care minciuna, calomnia, trivialitatea, insulta sfruntată și înjurătura abjectă se vinde cu mărunțișul și produce gologani în loc de închisoare și amenzi, ca în alte țâri unde există libertatea pressei.... și-a zis Beldiman că într’o asemenea țară nu poate fi, pentru un om incult și vițios ca el, o meserie mai ușoară și mai lucrativă decât a se pune la răspântii și a oferi trecătorilor, pe un gologan, sub formă de gazetă, o otreapă plină de cele mai infecte murdării. Zis și tăcut. Și iată de ce asistăm de mai mulți ani la acest spectacol revoltător de a vedea că în țara românească, sub domnia legilor și a Constituției, insulta publică e rădicată la rangul unui drapel, înjurătura murdară e transformată în meserie lucrativă, că se deschide tarabă în fața acestei noui industrii și că locuitorii României libere și independente, cari au scăpat de capitulațiuni, cari aveau naivitatea să creadă că legile acestei țări garantează onoarea fiecăruia, tot așa ca și proprietatea, ca și viața fiecăruia — căci sunt proști cari țin la onoare mai mult chiar decât la viață—să vedem, zic, pe toți locuitorii acestei țeri dați pe mâna lui Beldiman, ca să facă cu onoarea lor ce vrea el, fără a se expune la cea mai mică supărare. Căci dacă îndrăsnește cineva să ceară lui Beldiman sau bandiților săi cea mai mică socoteală pentru terfelirea onoarei sale, Beldiman, nărăvit prin o prea îndelungată impunitate, răspunde: — Onoarea cetățenilor?... acesta e domeniul meu, aceasta e pânea mea de toate zilele, pe care mi-o garantează Constituția. Iată unde am ajuns cu așa zisa libertate a pressei și, față cu indiferentismul pe care l’au arătat până acum și guvernele și particularii, noi ne mirăm numai de un lucru, că până astăzi Beldiman n’a cerut încă ministerului domeniilor, pentru noua sa industrie, beneficiul legii pentru protecțiunea industriei naționale. Ar avea tot dreptul să ’i ceară, căci nu ’i lipsește nici un titlu pentru aceasta. * * * Oricine în țara asta poartă un nume respectat, oricine prin faptele sale, prin munca sa, prin serviciile aduse țărei, merită stima și considerațiunea concetățenilor săi, ca să nu zicem mai mult, e o victimă desemnată de mai înainte mârșeviei escrochilor de la Adevărul. Și e firesc lucru ca omul care a mâncat banii Statului și căruia i s-a făcut proces-verbal de insolvabilitate, care a mâncat banii Ligei și nu i-a restituit decât după ce a fost amenințat în public de proces corecțional, e firesc lucru ca un asemenea om să declare răsboiu de moarte la tot ce e cinstit și respectabil în această țară. De aceea nici un om cinstit și de omenie nu e cruțat de această gazetă de scandal și acela a cărui onoare a scăpat neterfelită până astăzi nu poate ști ce -i va aduce ziua de mână. Pentru 20 de lei Beldiman e gata să spună, în gazeta sa, despre omul cel mai cinstit, că a comis crimele cele mai odioase și tot așa e gata să atace în modul cel mai infam pe acela care ’i va refuza o sumă pe care el i-a cerut’o. Și acest banditism se pune sub scutul Constituției, invoacă libertatea pressei! Dar atunci cerem să fie dați în judecată cei cari au prins și omorît pe Licinski, căci nici acesta nu făcea altceva decât ce face Beldiman, numai sub altă formă și în alt mediu. Cel d’Intaia opera cu carabina în mlăștinele Dobrogei, ce stă-l’alt operează cu condeiul — armă cu mult mai periculoasă — în stradele Capitalei. Ei bine, această destrăbălare, această depravare, această degradare a presiei este un scandal care nu mai trebuie tolerat și cei cari au sarcina de a conduce și a lumina acest popor au și datoria de a pune capăt unei asemenea stări de de lucruri. Căci ce poate fi mai demoralizator pentru un popor, și mai ales pentru partea cea mai puțin cultă a acestui popor, de cât de a fi hrănit zilnic cu proza scârboasă și necinstită din Adevărul? Ce școală, ce educațiune se dă unui popor tînâr, care nu citește aproape nimic altceva decât gazete, când i-se spune zilnic în aceste gazete că tot ce ar trebui el să respecte în această țară, de la vlădică până la opincă, de la rege până la simplul soldat, este corupt, stricat, prevaricator, abuziv, necinstit, fără nici un ideal nobil și fără altă țintă decât îndestularea patimilor celor mai josnice ? Judece orice om cuminte dacă existența unor asemenea foi de scandal nu e pentru poporul român tot așa de primejdioasă, cum ar fi pentru tineretul fraged citirea cărților imorale sau expoziția publică a faptelor obscene! * * * După această expunere, ce să mai zicem de bătaia pe care ați mâncat’o alaltă ori, în propria lor redacție, energumenii Beldiman, Roman și Jecu ? Negreșit că am fi cei d’Interü a protesta în contra unui asemenea act de violență, dacă n’am avea înaintea noastră împrejurările cu totul extraordinare care l’au provocat. Și noi suntem gazetari, și noi putem să fim chemați la răspundere pentru un articol care nu i-ar place celui pe care l’ar privi. Dar întotdeauna am fost și suntem gata a da oricui cuvenita reparațiune, pe orice teren, pe terenul rectificarei reale și oneste, când buna noastră credință a fost înșelată, pe terenul armelor, când credem că altă satisfacțiune nu se cuvine. Așa procede oare Adevărul? El insultă pentru a insulta, acuză fără dovezi, denunță fapte imaginare, scornite cu rea credință și când i se cere o rectificare, o refuză sau o acordă pe jumătate, cu rea credință, când i se cere o reparațiune prin arme, o refuză pe temeia că «principiile» redactorilor Adevărului îi împiedică de a se bate. Această glumă nesăbuită durează de mult timp și mulți s’au întrebat adesea ce le rămâne de făcut în fața unei asemenea situațiuni. Să se adreseze justiției ? Dar toți ștm ce însemnează aceasta când e vorba de delict de presă și apoi onoarea atacată în mod infam nu poate aștepta totdeauna lungimile procedurii. Nu e clar nici o mirare dacă ofițerii batalionului I de vănători, în fața unei atât de scandaloase purtări a nerușinaților măzgălitori de hârtie și de onoare de la Adevărul, și-au perdut răbdarea și au recurs la violențe, care, dacă în orice altă împrejurare ar fi reprobabile, în cazul de față sunt nu numai scuzabile, dar chiar indicate ca unicul mijloc de apărare în contra infamiei, a calomniei și a insultei criminale. Căci acești ofițeri s’au dus la Adevărul să implore cu blândețe o rectificare reală și deplină și n’au luat la trânteală pe Beldiman și pe cei l’alți pungași, cu cari operează, decât în urma refuzului, a obrăzniciei și a nouilor lor insulte. Armata română, de atâtea ori insultată în tot ce are mai scump, în onoarea ei și în șefii ei supremi, de ceata de jidani și de bandiți adunați ca un roiű de vespi în jurul Adevărului, nu și-a primit alaltă orî decât o slabă satisfacție în comparație cu noianul de murdării ce aceste litfe au secretat atâta amar de vreme prin glandele lor veninoase și spurcate. Conștiința publică onestă adresează felicitările ei maiorului Cocea și camarazilor săi de arme, iar noi repudiem pe scribii de la Adevărul din rândul ziariștilor și declarăm că această foaie murdară și abjectă nu merită a fi atinsă decât cu acele clește de care se servă unii colecționari ce trec dimineața pe strade și prin curțile particulare, ținând o doniță în mâna stângă și cleștele în cea dreaptă, ------------------------♦-----------------------cale între Viena și Petersburg. Aceasta a provocat la Berlin o mare satisfacție pentru că faptul corespunde unei dorințe permanente a guvernului german. Scrisoarea din Petersburg exprimă înalta satisfacțiune provenită din înțelepciunea și tactul manifestat de Frantz-Iosef, evitând de a vorbi de tripla alianță și de evenimentele recente din Balcani. Discursul imperial nu poate să producă decât impresiunea cea mai liniștitoare, cu atât mai mult, cu cât creditele cerute delegațiunilor pentru armată sunt foarte moderate. Englezii in Africa. Politica esterioară. Berlin, 1 Iunie. Tageblatt află că societatea engleză din Africa orientală a evacuat Uganda. Consulul general englez Portal a proclamat protectoratul englez. Londra, 1 iunie. Camera Comunelor.Guvernul a declarat că n’a primit nici o știre de la consulul Portal de la sosirea sa la Uganda și prin urmare el nu știe nimic de actele ce se atribue d-lui Portal de către ziare. Ar trebui așteptat un raport al d-lui Portal. Guvernul a declarat de asemenea că nu e în interesul Statului de a publica corespondența anterioară asupra triplei alianțe. In ceea ce privește întrebuințarea forțelor engleze, nu s’a făcut nici o promisiune care să nu fie cunoscută de Cameră. După comunicațiunile guvernului precedent în această privință (4 iunie 1891) nu s’a modificat nimic și nu s’a schimbat nici o coresondență. Guvernul nu crede că trebuie a se cere Franciei declarațiuni în privința modului de a opera la Mekongul. Home Rule Londra, 2 iunie. Camera Comunelor.In cursul discuției unui amendament al d-lui Wyntham tinzând a ridica legislațiunii irlandeze controlul asupra poliției, d. Balfour a zis că acest control ar da legislațiunei puterea de a crea o putere armată, ceea ce ar fi un pericol pentru Anglia. D. Gladstone a respins că va prezintă un amendament precizând sensul articolului, căci puterea de a crea o putere militară nu trebuie să fie conferită legisațiunii irlandeze. D. Balfour s-a declarat satisfăcut. Amendamentul d-lui Wyntham, precum și alte două au fost respinse. In timpul discuției, d. Butekers a vorbit despre o știre care circula în privința unei mașini infernale descoperită la Dublin. D. Morley a zis că speră că această știre este o simplă glumă. Londra, 1 Iunie. Camera Comunelor a respins cu 241 contra 203 propunerea de amânare a d-lui Forster. Această propunere trebuia să constituie un blam în contra guvernului, care era acuzat că nu ia nici o măsură în contra sporirii crimelor agrare în oarecare părți ale Irlandei.D. Morley a zis că crimele agrare au dispărut, au scăzut de când cu venirea guvernului Gladstone. Votul obligatoriu în Belgia Bruxelles, 1 iunie. Camera în discuția revizuirii Constituției, e decis ca votul în alegeri să fie obligatoriu, afară de oarecare cazuri ce se vor stabili de lege. —----------------------------------------------- TELEGRAME Reforma electorală în Franța Paris, 1 iunie. Camera a adoptat proiectul circumscripțiunilor electorale, modificând în același timp votul său de Marți, astfel încât să fie incompatibilitate numai pentru funcționarii retribuiți de Stat și pentru miniștrii religiunii. Un discurs politic Paris, 1 iunie. D. Leon Say a pronunțat un discurs la un banchet oferit de «Journal des Debats». El a zis că trebuie primiți toți raliații la Republică ; el a aprobat legea școlară și legea militară, însă aplicațiunea lor nu trebuie să fie tiranică. Oratorul a blamat socialismul, a cerut reduceri de cheltueli și a conchis zicând că programul liberalilor este și va fi totdauna apărarea libertății cetățenilor. Relațiunile ruso austriace . Viena, 2 iunie. Politische Correspondenz primește scrisori din Berlin și din Petersburg, constatând excelenta impresiune ce a produs ultimul discurs al împăratului Frantz-Iosef. La Berlin se crede că s’ar putea conchide la restabilirea relațiunilor într’adevăr ami EPISOD din viața generalului I. Em. Florescu Em s au adus în București rămășițele mortuare ale generalului I. Em. Florescu, care vor fi conduse astăzi, cu pompa ce li se cuvine, la locuința de veci. Fiecare țară își are oamenii săi cu cari se mândrește. Țara românească era mândră de generalul Florescu, ca unul care a fost, în cea mai mare parte, organizatorul armatei române. El a făcut onoare țărei sale și in viață și după moarte, căci nu trebue să uităm că armata franceză a dat onorurile sale militare rămășițelor funebre ale generalului Florescu, încetat din viață la Paris. Guvernul român, credincios interpret al sentimentelor națiunei, îi va face astăzi o ceremonie și mai impozantă, având — pe cât mi se pare din programul ceremonial— mai cu seamă caracterul unui omagiu postum ce se aduce de armata română părintelui ei. Pare că văd și acum acea figură falnică și măreață, impozantă și simpatică. Mi-a fost dat de soartă să-l cunosc de aproape. Era delicat, afabil, nobil, real și corect, un adevărat gentleman. L’am cunoscut dar bine, însă nu vin aci să ’i fac nici biografia, nici panegiricul. Mi-e inima încă strânsă de durerea ce am simțit la moartea acestui bărbat patriot, conservator cu sentimente liberale și democratice și pentru care cuvânt i-am fost și rămas unul dintre cei mai devotați prieteni. Altădată și altundeva, demi va da Dumnezeu sănătate, mă voi încerca și eu a scrie biografia neuitatului general Florescu, ca militar, ca om politic, ca amic al răspândirei instrucțiunei, dacă ne aducem aminte că generalul Florescu, abia întors din străinătate, a fost profesor la școala militară, efor al școalelor publice și, la bătrânețe, președinte al «Societăței invățăturei poporului român», unde, afară de •4onațiunile importante ce a făcut zisei societăți, se ducea dimineața de da lecțiuni elevilor din acea școală, precum de asemenea nu trebue să uităm, că el a fost și unul dintre membrii și sprijinitorii Ateneului român. In fața însă a omagiului postum ce se aduce de armata română la ceremonia funebră a rămășițelor mortuare ale generalului Florescu, nu mă pot stăpâni de a nu da drumul gândurilor mele asupra unui episod din viața sa ca militar. Era la 1877 —78, când România, silită de împrejurări, trebui să intre și dânsa în resbelul ce s’a urmat între Rusia și Turcia. Armata română înșirată pe linia Dunărei era gata de a trece pe câmpiile Bulgariei. Pornită spre rasboiu, atunci când, cum zice Theodor Văcărescu, istoricul «Luptelor Românilor», «ochii soldaților căzând «mândru și hotărît, oglindesc gândurile «care le înalță sufletul până la cel mai «sublim act de sacrificiu și de devotament «ce se poate cere naturei omenești, acela «de a’și da voioși și fără șovăire viața pe «un ordin, pe un cuvânt, pe un semn «chiar, de la mai marii lor», generalul Florescu cerea și dânsul să intre în focul luptei și nimeni nu’l auzia el! care consacrase toată viața sa pentru organizarea armatei române, spre a o duce într’o zi la gloria strămoșească, el organizatorul armatei.... părintele ei.... fu depărtat de dânsa ! Nu este nici timpul acum, nici locul aci, de a judeca invidia și ura care au plămădit neagra prigonire. Tot ce pot spune, este că această crudă prigonire ’i-a amărît sufletul și nu voi uita nici o dată ziua in care l’am văzut, cu ochii umezi de lacrămî, pe acest soldat bătrân, pe acest bărbat încercat în luptele politice, pe acest om, care înfruntase atâtea decepțivinî in viața sa, fără a se plânge ! Dar câtă amărăciune nu i se vărsase în inimă’ de neagra prigonire! Indignarea sentimentului de dreptate părea a se manifesta, când, de o dată, vocea puternică a aceluia care a cântat vitejia armatei române din ultimul rasboiu, aducându-ne ca un echo sentimentele națiunei, nemuritorul V. . Alexandri, printr’o scrisoare adresată generalului Florescu și publicată la acea epocă, exclamă : Noî top din depărtare, pe al morței câmp de pradă Cătăm a zări ’n soare lucind betrâna’țî spadă, L'a noastră ostășime, în foc iuțindu-și pasul, forța, cerea prin tunuri, ca să-’țî audă glasul, Căci astă vie, jună, eroică armată, Sub Diena și sub Carol prin tine a fost creată Și ie -n dreptate se cuvenea unicul Fruntaș de a fi în luptă, tu, organizatorul. Și mai departe : Amice, fii In pace, alină a ta durere, in tot oșteanul astăzî tu vezi o mângâiere, Căci astăzî tot românul cunoaște, simte ’n sine, Că arma strămoșească s’a ascuțit prin tine, Și când privești stindardul cu ochi plini de uimire, Stindardul vii tresare, cu-o mândră fâlfâire ! Stindardul astăzî fâlfâie pe peptul rece al generalului Florescu, dar vai ! nu poate a-l încălzi, pentru ca, reînviind, să poată vedea că armata română nu și-a uitat părintele ei! G. Marian. ------------------------♦----------------------- MESAGIUL DE ÎNCHIDERE A Sesiune| Corpurilor legiuitoare Iată textul Mesagiului regal de închidere a Corpurilor legiuitoare, citit alaltăieri la Senat de către d. Lascar Catargiu și la Cameră de către d. P. P. Carp : «Demnilor senatori, «Dv.»viilor deputați, «închizând a doua sesiune a acestei legislaturi, după o plină și rodnică activitate, MS simt fericit de a vă exprima vina mea mulțumire pentru modul cu care ați răspuns programului de reforme ce vi s’a înfățișat de Guvernul Meu. «în această sesiune proiectele de legi, anunțate de Guvernul Meu, au fost supuse deliberărilor dom’niilor voastre, îndrumându-se astfel din ce în ce mai mult viața noastră parlamentară către deprinderea sănătoasă de a îndeplini în cursul sesiunei programul de lucru pentru care a fost deschisă.