Timpul, mai 1893 (nr. 95-116)

1893-05-23 / nr. 110

ANUL AL CINCI­SPRE­ZECELEA. — NO. 110 ABONAMENTELE ' n țară pe um an......................40 lei „ pe 6 luni...................................20 lei „ pe 3 luni....................................10 lei Pentru streinătate, un an.........................50 lei ____ EDIȚIA TELEIA Redacția și Administrația — 23,STR­ADA DOAMNEI. 23 —TIMPUL Un exemplar 15 Bani DUMINICĂ 23 MAIÜ (4 IUNIE) 1893 ANJINCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV.....................0,40 Reclame........... »III........................1,50 „ ..................... II....................2,50 In Paris anunciurile se primesc la Agenția Laval, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația — 23, STRADA DOAMNE*!, 23 — Un esemplar 15 Bani m MISEI SI LAȘI ) __. ) Nerușinatul fost poligam al lui Cuza-Vodă, care în noaptea de 11 Februarie 1866 a fost găsit beat sub masă, a primit alaltă­ ori o tar­divă, dar foarte meritată lecțiune. De vreo cinci ani încoace, acest ipochimen, după ce și-a mâncat în berbandlîcurs avutul părintesc, după ce a înșelat pe unii și pe alții și nu mai găsia credit de două parale în această țară, a întemeiat o in­dustrie murdară, dar lucrativă, cu care să’și câștige pânza de toate zilele, a înființat ziarul Adevărul­ Negreșit că în spiritul celor ce l’au ajutat la crearea acestui ziar n’a intrat nici odată ideia de a face din el o gazetă de șantaj și de scandal. De aceea ei l’au și pă­răsit când li s’au deschis ochii și au văzut cât de scârboasă e mese­ria lui A. V. Beldiman. Dar Beldiman, departe de a re­greta o asemenea despărțire, s’a simțit mai la largul său când a rămas singur bun stăpân pe ga­zetă, înconjurat numai de o droaie de străini și de vagabonzi, de niște bandiți ai condeiului de cea mai rea specie, al căror demn căpitan era el, nedemnul prefect al lui Vodă­ Cuza. Beldiman își zisese cu drept cu­vânt că într'o țară în care pressa e tratată ca iresponsabilă — de vreme ce se bucură de o quasi­­impunitate — într’o țară în care minciuna, calomnia, trivialitatea, in­sulta sfruntată și înjurătura abjectă se vinde cu mărunțișul și produce gologani în loc de închisoare și amenzi, ca în alte țâri unde există libertatea pressei.... și-a zis Beldi­man că într’o asemenea țară nu poate fi, pentru un om incult și vițios ca el, o meserie mai ușoară și mai lucrativă de­cât a se pune la răspântii și a oferi trecătorilor, pe un gologan, sub formă de ga­zetă, o otreapă plină de cele mai infecte murdării. Zis și tăcut. Și iată de ce asistăm de mai mulți ani la acest spectacol revol­tător de a vedea că în țara româ­nească, sub domnia legilor și a Constituției, insulta publică e ră­dicată la rangul unui drapel, în­jurătura murdară e transformată în meserie lucrativă, că se des­chide tarabă în fața acestei noui industrii și că locuitorii României libere și independente, cari au scă­pat de capitulațiuni, cari aveau na­ivitatea să creadă că legile acestei țări garantează onoarea fie­căruia, tot așa ca și proprietatea, ca și viața fie­căruia — căci sunt proști cari țin la onoare mai mult chiar de­cât la viață—să vedem, zic, pe toți locuitorii acestei țeri dați pe mâna lui Beldiman, ca să facă cu onoa­rea lor ce vrea el, fără a se ex­pune la cea mai mică supărare. Căci dacă îndrăsnește cine­va să ceară lui Beldiman sau bandiților săi cea mai mică socoteală pentru terfelirea onoarei sale, Beldiman, nărăvit prin o prea îndelungată im­punitate, răspunde: — Onoarea cetățenilor?... acesta e domeniul meu, aceasta e pânea mea de toate zilele, pe care mi-o garantează Constituția. Iată unde am ajuns cu așa zisa libertate a pressei și, față cu indife­rentismul pe care l’au arătat până acum și guvernele și particularii, noi ne mirăm numai de un lucru, că până astăzi Beldiman n’a cerut încă ministerului domeniilor, pentru noua sa industrie, beneficiul legii pentru­ protecțiunea industriei na­ționale. Ar avea tot dreptul să ’i ceară, căci nu ’i lipsește nici un titlu pentru aceasta. * * * Ori­cine în țara asta poartă un nume respectat, ori­cine prin fap­tele sale, prin munca sa, prin ser­viciile aduse țărei, merită stima și considera­țiunea concetățenilor săi, ca să nu zicem mai mult, e o vic­timă desemnată de mai înainte mâr­­șeviei escrochilor de la Adevărul. Și e firesc lucru ca omul care a mâncat banii Statului și căruia i­ s-a făcut proces-verbal de insolvabili­tate, care a mâncat banii Ligei și nu i-a restituit de­cât după ce a fost amenințat în public de proces corecțional, e firesc lucru ca un asemenea om să declare răsboiu de moarte la tot ce e cinstit și res­pectabil în această țară. De aceea nici un om cinstit și de omenie nu e cruțat de această gazetă de scandal și acela a cărui onoare a scăpat neterfelită până astăzi nu poate ști ce -i va aduce ziua de mână. Pentru 20 de lei Beldiman e gata să spună, în ga­zeta sa, despre omul cel mai cinstit, că a comis crimele cele mai o­­dioase și tot așa e gata să atace în modul cel mai infam pe acela care ’i va refuza o sumă pe care el i-a cerut’o. Și acest banditism se pune sub scutul Constituției, invoacă liber­tatea pressei! Dar atunci cerem să fie dați în judecată cei cari au prins și omorît pe Licinski, căci nici acesta nu făcea alt­ceva de­cât ce face Bel­diman, numai sub altă formă și în alt mediu. Cel d’Intaia opera cu carabina în mlăștinele Dobrogei, ce stă-l’alt operează cu condeiul — armă cu mult mai periculoasă — în stradele Capitalei. Ei bine, această destrăbălare, a­­ceastă depravare, această degradare a presiei este un scandal care nu mai trebuie tolerat și cei cari au sarcina de a conduce și a lumina acest popor au și datoria de a pune capăt unei asemenea stări de­ de lucruri. Căci ce poate fi mai demoralizator pentru un popor, și mai ales pentru partea cea mai puțin cultă a acestui popor, de cât de a fi hrănit zilnic cu proza scâr­boasă și necinstită din Adevărul? Ce școală, ce educațiune se dă unui popor tînâr, care nu citește aproape nimic alt­ceva de­cât ga­zete, când i-se spune zilnic în a­­ceste gazete că tot ce ar trebui el să respecte în această țară, de la vlădică până la opincă, de la rege până la simplul soldat, este corupt, stricat, prevaricator, abuziv, necins­tit, fără nici un ideal nobil și fără altă țintă de­cât îndestularea pati­milor celor mai josnice ? Judece ori­ce om cuminte dacă existența unor asemenea foi de scandal nu e pentru poporul ro­mân tot așa de primejdioasă, cum ar fi pentru tineretul fraged citirea cărților imorale sau expoziția pu­blică a faptelor obscene! * * * După această expunere, ce să mai zicem de bătaia pe care ați mâncat’o alaltă­ ori, în propria lor redacție, energumenii Beldiman, Roman și Jecu ? Negreșit că am fi cei d’Interü a protesta în contra unui asemenea act de violență, dacă n’am avea înaintea noastră împrejurările cu totul extraordinare care l’au pro­vocat. Și noi suntem gazetari, și noi putem să fim chemați la răspun­dere pentru un articol care nu i-ar place celui pe care l’ar privi. Dar în­tot­dea­una am fost și suntem gata a da ori­cui cuvenita repara­­țiune, pe ori­ce teren, pe terenul rectificarei reale și oneste, când bu­na noastră credință a fost înșelată, pe terenul armelor, când credem că altă satisfacțiune nu se cuvine. Așa procede oare Adevărul­? El insultă pentru a insulta, acuză fără dovezi, denunță fapte ima­ginare, scornite cu rea credință și când i se cere o rectificare, o re­fuză sau o acordă pe jumătate, cu rea credință, când i se cere o re­­parațiune prin arme, o refuză pe temeia că «principiile» redactorilor Adevărului îi împiedică de a se bate. Această glumă nesăbuită durează de mult timp și mulți s’au între­bat adesea ce le rămâne de făcut în fața unei asemenea situațiuni. Să se adreseze justiției ? Dar toți ștm ce însemnează aceasta când e vorba de delict de presă și apoi onoarea atacată în mod infam nu poate aștepta tot­de­auna lungimile procedurii. Nu e clar nici o mirare dacă o­­fițerii batalionului I de vănători, în fața unei atât de scandaloase purtări a nerușinaților măzgălitori de hârtie și de onoare de la Ade­vărul, și-au perdut răbdarea și au recurs la violențe, care, dacă în ori­ce altă împrejurare ar fi repro­babile, în cazul de față sunt nu numai scuzabile, dar chiar indicate ca unicul mijloc de apărare în con­tra infamiei, a calomniei și a in­sultei criminale. Căci acești ofițeri s’au dus la Adevărul să implore cu blândețe o rectificare reală și deplină și n’au luat la trânteală pe Beldiman și pe cei l’alți pungași, cu cari ope­rează, de­cât în urma refuzului, a obrăzniciei și a nouilor lor in­sulte. Armata română, de atâtea ori insultată în tot ce are mai scump, în onoarea ei și în șefii ei supremi, de ceata de jidani și de bandiți a­­dunați ca un roiű de vespi în ju­rul Adevărului, nu și-a primit a­­laltă­ orî de­cât o slabă satisfacție în comparație cu noianul de mur­dării ce aceste litfe au secretat atâta amar de vreme prin glandele lor veninoase și spurcate. Conștiința publică onestă adre­sează felicitările ei maiorului Cocea și camarazilor săi de arme, iar noi repudiem pe scribii de la Adevărul din rândul ziariștilor și declarăm că această foaie murdară și abjectă nu merită a fi atinsă de­cât cu acele clește de care se servă unii colec­ționari ce trec dimineața pe strade și prin curțile particulare, ținând o doniță în mâna stângă și cleștele în cea dreaptă, ------------------------♦-----------------------­cale între Viena și Petersburg. Aceasta a provocat la Berlin o mare satisfacție pentru că faptul corespunde unei dorințe permanente a guvernului german. Scrisoarea din Petersburg exprimă înalta satisfacțiune provenită din înțelepciunea și tactul manifestat de Frantz-Iosef, evitând de a vorbi de tripla alianță și de evenimentele recente din Balcani. Discursul imperial nu poate să producă de­cât impresiunea cea mai liniștitoare, cu atât mai mult, cu cât cre­ditele cerute delegațiunilor pentru armată sunt foarte moderate. Englezii in Africa.­ Politica esterioară. Berlin, 1 Iunie. Tageblatt află că societatea engleză din Africa orientală a evacuat Uganda. Consulul general englez Portal a proclamat protecto­ratul englez. Londra, 1 iunie. Camera Comunelor.­Guvernul a decla­rat că n’a primit nici o știre de la consulul Portal de la sosirea sa la Uganda și prin urmare el nu știe nimic de actele ce se a­­tribue d-lui Portal de către ziare. Ar trebui așteptat un raport al d-lui Portal. Guvernul a declarat de asemenea că nu e în interesul Statului de a publica corespon­dența anterioară asupra triplei alianțe. In ceea ce privește întrebuințarea forțelor engleze, nu s’a făcut nici o promisiune care să nu fie cunoscută de Cameră. După comunicațiu­­nile guvernului precedent în această privință (4 iunie 1891) nu s’a modificat nimic și nu s’a schimbat nici o coresondență. Guvernul nu crede că trebuie a se cere Franciei de­­clarațiuni în privința modului de a opera la Mekongul. Home­ Rule Londra, 2 iunie. Camera Comunelor.­In cursul discuției unui amendament al d-lui Wyntham tinzând a ridica legislațiunii irlandeze controlul a­­supra poliției, d. Balfour a zis că acest con­trol ar da legislațiunei puterea de a crea o putere armată, ceea ce ar fi un pericol pen­tru Anglia. D. Gladstone a respins că va prezintă un amendament precizând sensul articolului, căci puterea de a crea o putere militară nu trebuie să fie conferită legis­ațiunii irlandeze. D. Balfour s-a declarat satisfăcut. Amenda­mentul d-lui Wyntham, precum și alte două au fost respinse. In timpul discuției, d. Butekers a vorbit despre o știre care circula în privința unei mașini infernale descoperită la Dublin. D. Morley a zis că speră că această știre este o simplă glumă. Londra, 1 Iunie. Camera Comunelor a respins cu 241 con­tra 203 propunerea de amânare a d-lui For­ster. Această propunere trebuia să constituie un blam în contra guvernului, care era a­­cuzat că nu ia nici o măsură în contra spo­ririi crimelor agrare în oare­care părți ale Irlandei.­D. Morley a zis că crimele agrare au dispărut, au scăzut de când cu venirea gu­vernului Gladstone. Votul obligatoriu în Belgia Bruxelles, 1 iunie. Camera în discuția revizuirii Constituției, e decis ca votul în alegeri să fie obligatoriu, afară de oare­care cazuri ce se vor stabili de lege. —-----------------------------------------------­ TELEGRAME Reforma electorală în Franța Paris, 1 iunie. Camera a adoptat proiectul circumscrip­­țiunilor electorale, modificând în același timp votul său de Marți, ast­fel în­cât să fie in­compatibilitate numai pentru funcționarii re­tribuiți de Stat și pentru miniștrii religiunii. Un discurs politic Paris, 1 iunie. D. Leon Say a pronunțat un discurs la un banchet oferit de «Journal des Debats». El a zis că trebuie primiți toți raliații la Re­publică ; el a aprobat legea școlară și legea militară, însă aplicațiunea lor nu trebuie să fie tiranică. Oratorul a blamat socialismul, a cerut reduceri de cheltueli și a conchis zi­când că programul liberalilor este și va fi tot­d­auna apărarea libertății cetățenilor. Relațiunile ruso austriace . Viena, 2 iunie. Politische Correspondenz primește scri­sori din Berlin și din Petersburg, constatând excelenta impresiune ce a produs ultimul dis­curs al împăratului Frantz-Iosef. La Berlin se crede că s’ar putea conchide la restabilirea relațiunilor într’adevăr ami­ EPISOD din viața generalului I. Em. Florescu Em­ s au adus în București rămășițele mortuare ale generalului I. Em. Florescu, care vor fi conduse astăzi, cu pompa ce li se cuvine, la locuința de veci. Fie­care țară își are oamenii săi cu cari se mândrește. Țara românească era mândră de gene­ralul Florescu, ca unul care a fost, în cea mai mare parte, organizatorul armatei ro­mâne. El a făcut onoare țărei sale și in viață și după moarte, căci nu trebue să uităm că armata franceză a dat onorurile sale militare rămășițelor funebre ale genera­lului Florescu, încetat din viață la Paris. Guvernul român, credincios interpret al sentimentelor națiunei, îi­ va face astăzi o ceremonie și mai impozantă, având — pe cât mi se pare din programul ceremonial— mai cu seamă caracterul unui omagiu pos­tum ce se aduce de armata română pă­rintelui ei. Pare că văd și acum acea figură falnică și măreață, impozantă și simpatică. Mi-a fost dat de soartă să-l cunosc de aproape. Era delicat, afabil, nobil, real și corect, un adevărat gentleman. L’am cunoscut dar bine, însă nu vin aci să ’i fac nici bio­grafia, nici panegiricul. Mi-e inima încă strânsă de durerea ce am simțit la moartea acestui bărbat patriot, conservator cu sen­timente liberale și democratice și pentru care cuvânt i-am fost și rămas unul dintre cei mai devotați prieteni. Altă­dată și alt­unde­va, dem­i va da Dumnezeu sănătate, mă voi­ încerca și eu a scrie biografia neuitatului general Flo­rescu, ca militar, ca om politic, ca amic al răspândirei instrucțiunei, dacă ne adu­cem aminte că generalul Florescu, abia întors din străinătate, a­ fost profesor la școala militară, efor al școalelor publice și, la bătrânețe, președinte al «Societăței invăță­­turei poporului român», unde, afară de •4onațiunile importante ce a făcut zisei so­­cietăți, se ducea dimineața de da lecțiuni elevilor din acea școală, precum de ase­menea nu trebue să uităm, că el a fost și unul dintre membrii și sprijinitorii A­­teneului român. In fața însă a omagiului postum ce se aduce de armata română la ceremonia funebră a rămășițelor mortuare ale gene­ralului Florescu, nu mă pot stăpâni de a nu da drumul gândurilor mele asupra u­­nui episod din viața sa ca militar. Era la 1877 —78, când România, silită de împrejurări, trebui să intre și dânsa în resbelul ce s’a urmat între Rusia și Turcia. Armata română înșirată pe linia Dună­rei era gata de a trece pe câmpiile Bul­gariei. Pornită spre rasboiu, atunci când, cum zice Theodor Văcărescu, istoricul «Lupte­lor Românilor», «ochii soldaților căzând «mândru și hotărît, oglindesc gândurile «care le înalță sufletul până la cel mai «sublim act de sacrificiu și de devotament «ce se poate cere naturei omenești, acela «de a’și da voioși și fără șovăire viața pe «un ordin, pe un cuvânt, pe un semn «chiar, de la mai marii lor», generalul Florescu cerea și dânsul să intre în focul luptei și nimeni nu’l auzia­­ el! care con­sacrase toată viața sa pentru organizarea armatei române, spre a o duce într’o zi la gloria strămoșească, el­ organizatorul armatei.... părintele ei.... fu depărtat de dânsa ! Nu este nici timpul acum, nici locul aci, de a judeca invidia și ura care au plămă­dit neagra prigonire. Tot ce pot spune, este că această crudă prigonire ’i-a amărît sufletul și nu voi­ uita nici o dată ziua in care l’am văzut, cu ochii umezi de lacrămî, pe acest soldat bătrân, pe acest bărbat încercat în lup­­­tele politice, pe acest om, care înfruntase atâtea decepțivinî in viața sa, fără a se plânge ! Dar câtă amărăciune nu i se vărsase în inimă’ de neagra prigonire! Indignarea sentimentului de dreptate pă­rea a se manifesta, când, de o dată, vocea puternică a aceluia care a cântat vitejia armatei române din ultimul rasboiu, adu­­cându-ne ca un echo sentimentele națiunei, nemuritorul V. . Alexandri, printr’o scri­soare adresată generalului Florescu și pu­blicată la acea epocă, exclamă : Noî top din depărtare, pe al morței câmp de pradă Cătăm a zări ’n soare lucind betrâna’țî spadă, L'a noastră ostășime, în foc iuțindu-și pasul, f­orța, cerea prin tunuri, ca să-’țî audă glasul, Căci astă vie, jună, eroică armată, Sub Diena și sub Carol prin tine a fost creată Și­­ ie -n dreptate se cuvenea un­icul Fruntaș de a fi în luptă, tu, organizatorul. Și mai departe : Amice, fii In pace, alină a ta durere, in tot oșteanul astă­zî tu vezi o mângâiere, Căci astă­zî tot românul cunoaște, simte ’n sine, Că arma strămoșească s’a ascuțit prin tine, Și când privești stindardul cu ochi plini de uimire, Stindardul vii tresare, cu-o mândră fâlfâire ! Stindardul astă­zî fâlfâie pe peptul rece al generalului Florescu, dar vai ! nu poate a-­l încălzi, pentru ca, reînviind, să poată vedea că armata română nu și-a uitat părintele ei! G. Marian. ------------------------♦-----------------------­ MESAGIUL DE ÎNCHIDERE A Sesiune| Corpurilor legiuitoare Iată textul Mesagiului regal de închidere a Corpurilor legiuitoare, citit alaltă­ieri la Senat de­ către d. Lascar Catargiu și la Ca­meră de către d. P. P. Carp : «Demnilor senatori, «Dv.­»viilor deputați, «închizând a­ doua sesiune a acestei le­gislaturi, după o plină și rodnică activi­tate, MS simt fericit de a vă exprima vina mea mulțumire pentru modul cu care ați răspuns programu­lui de reforme ce vi s’a înfățișat de Guvernul Meu. «în această sesiu­ne proiectele de legi, anunțate de Guvern­ul Meu, au fost su­­­puse deliberărilor dom’niilor­ voastre, îndru­­mându-se ast­fel din ce în ce mai mult viața noastră parlamen­­tară către deprinde­rea sănătoasă de a îndeplini în cursul se­­siunei programul­­ de lucru pentru care a fost deschisă.

Next