Timpul, februarie 1896 (nr. 24-47)

1896-02-14 / nr. 34

ANUL AL OPT­SPRE­ZECELEA. — NO. 34 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an.........................................03 lei « pe 6 luni.........................................18 lei « pe 3 luni.........................................10 lei Pentru streinătate, un an.............................50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0.20 b. numărul la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la tote chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei. 16 — NU­ ȘTIU CE VOR Ședința de er! la Senat a fost plină de învățăminte; ea a desco­perit în toată goliciunea și nedes­­toinicia adversarilor noștri. Era la ordinea zilei proiectul de modificare a unor articole din legea de organizațiune a­dministrativă. Se știe că cu tot acest titlu pompos, pro­iectul de lege se reduce la suprima­rea unui oare­care număr de sub­­prefecți, adică la o măsură pur bud­­getară. Cu­ cea mai mare bună voință nu se poate descoperi în această lege cea mai mică tendință spre faimoasa des­centralizare administrativă, care ră­mâne ceea ce au rămas toate fă­­găduelile liberalilor, adică, o mare minciună. D. Niculae Ionescu, care a deve­nit Ventant terrible al majorităței gu­vernamentale, a pus degetul pe rană. D-sa a rostit un discurs cam lung, cam difuz; dar din acest nămol de cuvinte reese un adevăr pe care de altmintrelea l’am repetat în nenumă­rate rânduri: guvernul actual și par­tizanii săi nu știui ce vor ! D. Niculae Ionescu a voit să si­lească pe d. Stolojan de a se explica în privința intențiunilor guvernuui relativ la îndeplinirea programului de la Iași. D-sa a arătat că suprimarea a vr’o sută de sub­prefecți nu este nici o reformă, nici o schimbare de sistem, ci o măsură de economie. Cu acest prilegiu bătrânul orator a amintit ministrului de interne că, în discursul pe care l’a pronunțat la Iași, a mers până a promite strămu­tarea scaunului Mitropolitului Primat în a doua capitală a țării și l’a în­trebat dacă și cu cele­ l’alte promi­siuni va merge tot așa, cu alte cu­vinte dacă ele vor fi tot atât de mincinoase ? Răspunsul d­lui Stolojan a fost în­curcat, dar încurcat rea. D sa n’a găsit nimic alta de z­i de­cât banalități ca: „sunt soldat credincios al partidului liberal“, „nu m’am gândit, nici nu mă vom­ gândi nici­odată a forma grupuri sau a face disidențe“și alte fraze de acelaș calibru. Despre sinceritatea acestor protestări de devotament nu mai vorbim, căci atitudinea d-lui Stolojan minte de a intra în cabinet răspunde mai elo­­cinte de­cât ori­ce critică și surîsurile care sburau pe buzele senatorilor în fața profesiunei de credință a noului ministru au trebuit să’i arate cât ere ■­zămănt au declarațiunile sale. Dar puțin ne pasă în definitiv dacă d. Stolojan s'a împăcat sau nu ; de al­ de-astea sunt bune la ceaiurile sale parlamentare. Vorba este: Cum ră­mâne cu descentralizarea ? L’a întrebat d. Niculae Ionescu, l’au mai întrebat și d-niî Costescu- Comăneanu și Al. Constantinescu ; și s’au cerut chiar declarațiuni for­male în privința realizărei progra­mului liberal. Ce a răspuns la toate acestea ? Despre descentralizarea adminis­trativă nici o vorbă! Mai mult încă, d-sa a înlocuit-o yim"d descentralizarea intelectuală, zi­­­­când că, înainte de a ne gândi a des­centraliza politicește, trebuie să ne gândim a descentraliza instituțiunile culturale, împărțindu-le în alte cen­­truri de­cât Capitala. Auzi concepțiune de bărbat de Stat! Pare că descentralizarea inte­lectuală, admițând chiar existența acestei locuțiuni, se poate decreta! In orice caz, naște întrebarea: Ce caută descentralizarea intelectuală a d­lui Stolojan într’o discuțiune în care era vorba de modificarea orga­­nizărei administrative ? Pare mi-se că la un ministru care vorbește ast­fel într’o cestiune serioasă de organizare nu mai poate fi vorba de descentralizare, ci de desechilibrare in­­electua­lă ! Pe semne este scris ca toți miniș­trii colectiviști să fie rînd pe rînd a arăta toată insuficiența lor. Ori­unde vre­unul dintr’ei și- a pus mâna, sub pretext de a organiza și de a îmbunătăți, el n’a izbutit de­cât a strica și a desorganiza. In armată se propune o lege de înaintare monstruoasă și alte legi și mai boacăne. In justiție se vine cu o pretinsă reformă a judecătorilor de pace și re­zultatul este de a reveni la o organi­zare condamnată prin o experiență îndelungată. In instrucțiunea publică vedem cum acelaș min­stru care a prezentat sub regimul conservator un proiect de re­zorm­ cu >_.u—coți [UNK]Jinge UHU.arpingin.­.­, vine sub regimu­l liberal cu un proiect care arată tendința diametral opuse. In administrație, în fine, primul pas al colectiviștilor a fost elimina­rea unui ministru care a avut naivi­tatea de a lua în serios făgăduie­lile date în opozițiune și de a voi să scoată partidul sau din făgașul apu­căturilor rele. Unde te întorci, nedestoinicie, des­trăbălare, sete de răsburare și dis­trugere, absolută incapacitate de a crea. Și suntem abia la început! D-zeu știe ce va fi în urmă! TELEGRAME Din Camera franceză Paris, 24 Februarie Carera deputaților. Camera adoptă cu 502 voturi contra 29 creditul pentru cheltuelile de reprezentație ale Franciei la Încoronarea Țarului. D-nul Delonele desvoltă o interpelare asupra învoelii Siamului și ses teme ca nu cum­va această țară să fie în neputință de a face să se respecte avantagiile acor­date Franciei. D-nul Delone se întreabă afară de asta dacă.d.Berthelot vrea să continue în Egipt politica predecesorului séu­­lui.D-nul Berthelot apără învoiala Siamu­Urmarea discuției s’a amânat pe Jos. Remanierea cabinetului bulgar Sofia, 24 Februarie Se constată în cercurile guvernamentale că politica nu este întru nimic în­ rema­nierea cabinetului și că aceasta nu va da loc la nici o schimbare pe terenul politicei străine de­oare­ce, prin recu­­noașterea prințului, această politică și-a atins scopul. Evenimentele din Transvaal Londra, 24 Februarie. Agenția Reuter află din Johannesburg că guvernul Tramvaiului își dă toate silințele pentru a atrage pe indigenii din Congo spre a-i angaja ca lucrători. La Camera Comunelor, d. Chamberlain declară că compania anglo-sud-africană are de gând să numească pe Carl Grey, administrator-girant al companiei. D. Chamberlain vrea să aprobe această nu­mire. Johannesburg, 24 Februarie. Un incendiu mare a distrus o fabrică de postavuri. Pagubele se urcă la 75.000 lire sterline. Haga. 24 Februarie. D. Leyds, secretar de stat al Tram­vaiului, a plecat ieri la Paris, Bulgaria și Europa Sub titlul acesta, Le Temps publici un articol din care traducem partea finală: «Circumstanțele nu mai sunt cele din 1880. Recunoașterea din partea Europei În­tregi va da principatului bulgar, prințului și guvernului o bază de acțiune largi și solidă. Nu trebue să -și ascunzi nimeni la Sofia că avantagiile acestea considerabile își au prețul necesar. O Bulgarie intrată in cercul națiuni­­lor, o Bulgarie la relațiuni normale, fie cu Suzeranul ei la Constantinopole, fie cu ma­rile Puteri europene în capitalele lor respec­tive, nu poate și nu mai trebue să fie o Bul­garie revoluționară, afilul incendiatorilor O­­rientului Întreg, baza de operațiuni a orga­nizatorilor de revolte In Macedonia sau a bandiților din restul Turciei. Noblesse oblige. Un stat regulat Își dato­­rește fie însuși, datorește lumii Întregi să fie EDIȚIA A TREIA, seamă de dreptul ginților, le legea interna­țională. Nu numai regiunii Stambulov cu scandalurile sale, cu abuzul puterii, cu tor­­turele, cu spionagiul, suspanarea garanțiilor elementare ale proprietății, lbertății și vieții trebue să fie amintirea unei stări de lucruri desființată pentru tot­deauna.In istoria prin­cipatului e un eveniment, d­e, grație bunei voințe a Europei și tactului unei diplomații hotărât doritoare de pace, a dat roade de cât ar fi convenit poate Bulgarie : voim să vor­bim de anexarea revoluție,a>­­ă a Rumeliei o­­rientale. Chiar acum situațiunea ju­ridică bizară cre­ată de dualismul, din punctul de vedere al tratatelor, guvernului unui principat semi-in­dependent și al unei provincii a imperiului otoman ar putea crea di­ficultăți grave, dacă din toate părțile nu ar exista hotărârea de a trece cu buretele peste faptele împlinite. E în afară de ori­ce îndoială că o repetiție a acestei comedii nu ar putea fi tolerată de Puteri. Europa vrea înainte de toate și mai presus de toate pacea. Ea nu înțelege ca conflictul de ambițiuni premature în Macedonia să rea­­prindă, odată cu topirea zăpezilor, incendiul abia stins în Anatolia. Ea are dreptul, nu să ceara c­u­t­­oaș terei prințului Ferdinand^ disolvate, ca carîPXv­räM«!«mare să fie acel al desarmării și supunere! și ca Bulgaria să-și îndeplinească în mod real datoria de principat vasal și obligațiunile de membru al marei comunități de Statele europene regulate». Flota noastră credem că a sosit timpul să sporim flotila noastră de pe Dunăre. Sobrania bulgară a votat 1.200.000 lei pentru crearea unei flotile de resboiu pe Dunăre, ceea­ ce dovedește că chiar un Stat, al cărui pavilion este aproape ab­sent de pe marele fluviu și care nu are nici un sfert din litoralul nostru, înțe­lege nevoia unei flotile puternice. Nădăjduim că guvernul nu va pierde timpul și va profita de sesiunea aceasta chiar ca să ceară creditele necesare.­ ­ MERCURI 14/26 FEBRUARIE 1896 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag IV . . . Reclame..........................HI­­ .­­ r .. 2*1 « ......................n .­­■­­ Y In Paris anunciurile se primesc la ț­n Havas, 8 Place de la Bourse.», REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA­ 1. — 16, Strada Academiei. 16 — REFORMA Am învinui­lui primar . Am văzut că atât după legea din 1893 cât și după proiectul de lege liberal, chel­tuiala construcțiunei localurilor de școale cade în sarcina comunelor. Ca să facă față acestor cheltueli, chel­­tueli care în cele mai multe cazuri se înfățișează sub forma unei anuități de împrumut, căci comunele rar pot construi din veniturile lor ordinare, legea din 1893 dă comunelor dreptul d a înființa zecimele adiționale necesare (art. 86 aliniat final). Este de prisos să spunem că nici în legea de la 1864, nici in proectele de lege anterioare celui de la 1893 nu se spune absolut nimic asupra acestei chestiuni. In realitate nici unul din proectele de lege anterioare celui de la 1893, nici al d-lui Sturdza, nici chiar al d lui Poni nu se ocupă de chestiunea construirea loca­lurilor școlare de­cât pentru a pune prin­cipiul că cheltuiala este în sarcina co­munelor. Sistemul admis de legea din 1893 și după care comunele pot pune zecimi a­­diționale pentru acoperirea anuităților necesitate de construirea de localuri șco­lare, d. Poni îl menține întocmai în articolul 8 al proectului seu de lege re­lativ la clădirile școlare. Și în această privință prin urmare le­gea din 1893 rămâne neschimbată. Tot așa se menține ideia că județele pot veni în ajutorul comunelor prea sărace. In legea din 1893 (art. 86) lucrul reese din faptul chiar că legiuitorul dă drept, iar nu și obligație județelor ca să pună anuitățile clădirilor școlare rurale în sar­cina comunelor și că prin urmare ju­dețele pot chiar păstra ele toată sarcina. Proectul d-lui Poni reglementează acest ajutor, îl limitează și indică și unele re­surse din care să se poată acoperi. De­și ar fi multe de­cis asupra acestei re­glementări, chestia este prea de detaliu ca să putem insista. O altă cestiune importantă este aceea de a hotărî cine va construi localurile școlare. Până la legea din 1893 nu era nimic decis în astă privință în tăcerea legei comunele care aveau să suporte che­tuiala au luat asupra-le și esecutarea clădirilor. La orașe lucrul în parte a reușit. La sate nu, și nu trebue să ne mirăm de acest insucces. Comunele rurale nu au încă nici mijloacele, nici­­ aptitudinea de a face asemenea lucrări. Proectele de legi dinainte de 1893 ia­răși nu spun nimic în cestiunea aceasta. Se știe că d. Take Ionescu în ante­­proectul său dedese această atribuțiune Statului, care ar fi construit localurile școlare primare pe socoteala comunelor. Consiliul de miniștri găsind ideia d-lui Take Ionescu prea centralizătoare, s’a a­­juns la un compromis care a fost arti­culat în legea de la 1893 și pe care pro­iectul d-lui Poni îl păstrează neschimbat. In adevăr, după legea din 1893 tre­bue să deosebim comunele urbane de cele rurale. In comunele urbane se lasă tot comunelor executarea construcțiilor șco­lare în comunele rurale însă această exe­cutare se dă consilielor județene. Motivul acestei dispozițiuni este că în practică se dovedise că consiliele jude­țene au asemenea aptitudini—consiliele ju­dețene de Ilfov, Iași, Romanați etc., prac­ticaseră deja cu succes clădirea de localuri școlare în sate—și în ace­aș timp era un termen mediu între excesul descentrali­­zărei dinainte și centralizarea absolută propusă de d. Take Ionescu. In acelaș timp legea din 1893 prevede ce se va face în cazul în care comunele urbane pentru școalele urbane și consi­­liele județene pentru Pentru această ipoteză, legea din 1893 prevede dreptul și datoria ministerului in­strucției publice de a construi localurile școlare pe socoteala comunelor urbane sau județelor și cu dreptul de a înscrie în budgetele lor și din oficiu anuitățile ne­cesare spre a se despăgubi Statul. Proiectul d lui Poni menține în totul acest sistem. După proiectul d-sale ca și dură legea din 1893 comunele urbane construesc localurile școlare urbane și ju­dețele construiesc localurile școlare rurale Dacă aceste autorități nu fac construcțiu­­nile, le face Statul pe socoteala lor, înscri­ind din oficiu în budgetele lor sumele ne­cesare pentru plata anuităților (art. 10). Ceea ce este curios este că d. Poni aprobând în totul sistemul legei din 1893, declară totuși în expunerea sa de motive că acest sistem este inaplicabil. Ca să dovedească că aserțiunea sa este înteme­iată, ministrul liberal ne spune că numai câte­va comune urbane s’au supus legei și din județe numai unul. Această af­rmare a d-lui ministru ne va pune pe cale să descoperim izvorul greșelei sale. Nu este exact că un singur județ s’a supus legei, adică a decis să contracteze un împrumut ca să facă construcțiile școlare­ din potrivă. Ceea ce este exact este că un singur județ a reușit să vadă trecută prin Cameră legea care-l auto­riza la acest împrumut. Ori aceasta este cu totul alt­ceva, de întârzierile Came­rei legea din 1893 nu poate răspunde. Cum se face însă, ni se va zice­ că in două ani nu au fost mai numeroase ju­dețele care să reușească a îndeplini toate formalitățile lega­e ca să se poată pune la lucru ? Răspunsul este simplu. Pe de o parte a trebuit un timp în care să se studieze în diferitele județe proiecte complecte după care aveau să se execute clădirile școlare. Doui ani după punerea în aplicare a legei nu este un timp lung, este așa de puțin lung în­cât legea din 1893 prevedea trei ani pentru stadiul de preparație și de studiu­. Și probă că alt­fel nu se poate, este că și proiectul d-lui Poni propune ca opera­­țiile să înceapă de la 1 Aprilie 1897, iar nu de acum, încă o dovadă că și azi, ne­cum în cei din urmă doui ani, avem ne­voie de studii serioase și lungi ca să ne pronunțăm. Pe de altă parte legea din 189­3 nu este complectă: ea pune principii exce­lente, principii pe care d. Ponn le a păstrat, dar nu se ocupă și de operația financiară pe care o faci indipensabilă prescripțiile ei. Intr’adevăr când legea din 1893 spune că Statul va construi localurile școlare pe care nu le-au construit comunele urba­ne și județele la vreme, se pricepe lesne cum Statul își va procura fondurile ne­cesare. Când însă aceeași lege spune că comunele urbane și județele vor contrac­ta împrumuturi ca să construiască loca­lurile școlare, este sigur că lucrul nu e complect. Legea din 1893 spune, ce e drept, că comunele și județele se vor împru­muta de la case particulare sau de la Casa de depuneri. Case particulare astăzi cam greu se găsesc­ în țară care să împrumute au­torităților locale sume cu condiție de a fi plătite în anuități. Casa de depuneri are și ea un dublu inconvenient . Cel din­tâia este că nu poate înprumuta pe termene prea lungi și prin urmare anuitatea devine prea mare; al douilea este că de multe­ ori ea nu dispune de fonduri, și că mai ales acum când guvernul liberal a sporit de la 10 milioane la 20 mili, pe care ea o poate împrumuta Statului, județele și comunele vor fi refuzate. Aceste greutăți legiuitorul conservator de la 1893 le cunoștea. De aceea în gândul său, după legea din 1893 mai tre­buia să mai fie ceva, o lege care să în­ființeze o casă, care să dea bani cu îm­prumut comunelor și județelor pentru construcții. Zicem pentru construcții, iar nu pen­tru construcții școlare, pentru că noi, con­servatorii, știind că județele și comune­le au și alte construcții de ridicat, ca spitale, aziluri, cazărmi etc, voiam să le oferim aceeași înlesnire pentru toa­te construcțiile. Dar se va zice că ceea­ ce spunem as­tăzi despre gândul nostru de atunci este o născocire făcută într’adins ca să îm­puținăm meritele guvernului liberal ! Pe cei cari ar crede ast­fel îi trimi­tem la desbaterile Senatului de la 8 Maiu 1893, unde vor citi următoarele cuvinte în discursul prin care d. Take Ionescu respundea d-lor Sturdza și Poni: —«F­. bine, v’ați închipuit—d-voastri ci nuî vom veni numai cu proiectul de lege al în­vățământului ca să regulăm această parte financiară ? Dar nici nu ne gândim numai la Casa de depuneri (și de aceea am pus în lege că județele se vor împrumuta la case particulare sau la casa de depuneri, pentru­­că trebue să regulăm odată această chestiune a împrumuturilor județene necesare, d-lor, nu numai pentru școale, ci și pentru alte edi­ficii , pentru cazărmi, palate etc. Județele vor trebui să se administrative împrumute și în starea de azi nici comunele, nici județele nu găsesc să se împrumute. Fără a voi să fiu indiscret, pot să ne spun că colegul meu de la finanțe este în prepararea unui sis­tem pentru a fonda o casă care să împru­mute pe comune și pe județe în condițiuni ușoare.» Proiectul de lege de care vorbea d. Take Ionescu la Senat și care, putem să spunem, era să intereseze și credi­tele fondate, noi nu am avut timpul să 1 supunem Parlamentului. Restrângându-1 numai la construcțiu­­nile școlare, d. Poni propune acest pro­iect de lege anunțat de noi încă de la 1893. Că proiectul d-lui Poni are lipsuri, că greșește când admite ideia că anuitatea de plătit de către comunele rurale să se întindă pe 44 de ani, adecă o vreme mai lungă de­cât poate să dureze localul ce se plătește cu acea anuitate, că acest proiect se resimte de un fel de egoism liberal, care, vorbind numai de 30 mili­oane în 6 ani, lasă sarcina cea mare de vre-o 70—80 de milioane în spinarea noastră când ne vom întoarce la pu­tere, că este nedrept când nu ai de­cât 30 de milioane să împrumuți­m comunelor urbane care tot găsesc ele să se împrumute, că în fine este lucru în­­doios dacă guvernul ce-l vom avea peste un an va executa sau nu vărsămâ­ntul anual de 5 milioane prevăzut în legea d-lui Poni—sunt toate lucruri secundare, care nu ne împiedecă de a recunoaște că în această parte a proiectului său d. Poni a nemerit o mult mai bine de­cât în cele­l­alte. Lucrul era și firesc. In toate cele­l­alte modificări minis­trul liberal a căutat să schimbe princi­piile legei de a 1893 și neapărat a greșit. Aici ministrul liberal părăsindu și cu desăvârșire ideile sale de altâ dată, a executat în­tocmai sistemul legei din 1893 și iarăși, firește, a făcut un lucru bun. Indiscutabil se putea face mult mai bine. Când te gândești însă la restul legii nu poți să nu rămâi încântat chiar de un rezultat mediocru. De aceea în astă privință urăm d-lui Poni ca ceea ce a pus pus pe hârtie în privința casei școalelor să se execute și, când se va executa, voioși îl vom recu­noaște meritul de a fi știut să aplice principiile stabilite într’o lege pe care toate încercările de a o desfigura au ră­mas și vor rămâne zadarnice. Suntem fericiți că încheiăm studiul nostru cu un curent de aprobare. Mâine vom rezuma proiectul d-lui Poni și vom trage și concluziunea studiului nostru. Părerea anul „patriot“ asupra Românilor D. Slavici este dintre toți patrioții cu brevet cel care scrie mai mult și mai des ca să dovedească că cine nu este cu d-sa nu poate fi patriot. Nu este rou să reproducem pentru ști­ința cititorilor noștri dintr’un articol a­­părut în TAbuna de la 19 Februarie 1896 și semnat de Alexandru Vaida-Voevod părerile d­lui Slavici asupra calităților sufletești ale Românilor.

Next