Timpul, februarie 1896 (nr. 24-47)
1896-02-14 / nr. 34
ANUL AL OPTSPREZECELEA. — NO. 34 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an.........................................03 lei « pe 6 luni.........................................18 lei « pe 3 luni.........................................10 lei Pentru streinătate, un an.............................50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0.20 b. numărul la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la tote chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei. 16 — NU ȘTIU CE VOR Ședința de er! la Senat a fost plină de învățăminte; ea a descoperit în toată goliciunea și nedestoinicia adversarilor noștri. Era la ordinea zilei proiectul de modificare a unor articole din legea de organizațiune administrativă. Se știe că cu tot acest titlu pompos, proiectul de lege se reduce la suprimarea unui oarecare număr de subprefecți, adică la o măsură pur budgetară. Cu cea mai mare bună voință nu se poate descoperi în această lege cea mai mică tendință spre faimoasa descentralizare administrativă, care rămâne ceea ce au rămas toate făgăduelile liberalilor, adică, o mare minciună. D. Niculae Ionescu, care a devenit Ventant terrible al majorităței guvernamentale, a pus degetul pe rană. D-sa a rostit un discurs cam lung, cam difuz; dar din acest nămol de cuvinte reese un adevăr pe care de altmintrelea l’am repetat în nenumărate rânduri: guvernul actual și partizanii săi nu știui ce vor ! D. Niculae Ionescu a voit să silească pe d. Stolojan de a se explica în privința intențiunilor guvernuui relativ la îndeplinirea programului de la Iași. D-sa a arătat că suprimarea a vr’o sută de subprefecți nu este nici o reformă, nici o schimbare de sistem, ci o măsură de economie. Cu acest prilegiu bătrânul orator a amintit ministrului de interne că, în discursul pe care l’a pronunțat la Iași, a mers până a promite strămutarea scaunului Mitropolitului Primat în a doua capitală a țării și l’a întrebat dacă și cu cele l’alte promisiuni va merge tot așa, cu alte cuvinte dacă ele vor fi tot atât de mincinoase ? Răspunsul dlui Stolojan a fost încurcat, dar încurcat rea. D sa n’a găsit nimic alta de zi decât banalități ca: „sunt soldat credincios al partidului liberal“, „nu m’am gândit, nici nu mă vom gândi niciodată a forma grupuri sau a face disidențe“și alte fraze de acelaș calibru. Despre sinceritatea acestor protestări de devotament nu mai vorbim, căci atitudinea d-lui Stolojan minte de a intra în cabinet răspunde mai elocinte decât orice critică și surîsurile care sburau pe buzele senatorilor în fața profesiunei de credință a noului ministru au trebuit să’i arate cât ere ■zămănt au declarațiunile sale. Dar puțin ne pasă în definitiv dacă d. Stolojan s'a împăcat sau nu ; de al de-astea sunt bune la ceaiurile sale parlamentare. Vorba este: Cum rămâne cu descentralizarea ? L’a întrebat d. Niculae Ionescu, l’au mai întrebat și d-niî Costescu- Comăneanu și Al. Constantinescu ; și s’au cerut chiar declarațiuni formale în privința realizărei programului liberal. Ce a răspuns la toate acestea ? Despre descentralizarea administrativă nici o vorbă! Mai mult încă, d-sa a înlocuit-o yim"d descentralizarea intelectuală, zicând că, înainte de a ne gândi a descentraliza politicește, trebuie să ne gândim a descentraliza instituțiunile culturale, împărțindu-le în alte centruri decât Capitala. Auzi concepțiune de bărbat de Stat! Pare că descentralizarea intelectuală, admițând chiar existența acestei locuțiuni, se poate decreta! In orice caz, naște întrebarea: Ce caută descentralizarea intelectuală a dlui Stolojan într’o discuțiune în care era vorba de modificarea organizărei administrative ? Pare mi-se că la un ministru care vorbește astfel într’o cestiune serioasă de organizare nu mai poate fi vorba de descentralizare, ci de desechilibrare inelectuală ! Pe semne este scris ca toți miniștrii colectiviști să fie rînd pe rînd a arăta toată insuficiența lor. Oriunde vreunul dintr’ei și- a pus mâna, sub pretext de a organiza și de a îmbunătăți, el n’a izbutit decât a strica și a desorganiza. In armată se propune o lege de înaintare monstruoasă și alte legi și mai boacăne. In justiție se vine cu o pretinsă reformă a judecătorilor de pace și rezultatul este de a reveni la o organizare condamnată prin o experiență îndelungată. In instrucțiunea publică vedem cum acelaș minstru care a prezentat sub regimul conservator un proiect de rezorm cu >_.u—coți [UNK]Jinge UHU.arpingin.., vine sub regimul liberal cu un proiect care arată tendința diametral opuse. In administrație, în fine, primul pas al colectiviștilor a fost eliminarea unui ministru care a avut naivitatea de a lua în serios făgăduielile date în opozițiune și de a voi să scoată partidul sau din făgașul apucăturilor rele. Unde te întorci, nedestoinicie, destrăbălare, sete de răsburare și distrugere, absolută incapacitate de a crea. Și suntem abia la început! D-zeu știe ce va fi în urmă! TELEGRAME Din Camera franceză Paris, 24 Februarie Carera deputaților. Camera adoptă cu 502 voturi contra 29 creditul pentru cheltuelile de reprezentație ale Franciei la Încoronarea Țarului. D-nul Delonele desvoltă o interpelare asupra învoelii Siamului și ses teme ca nu cumva această țară să fie în neputință de a face să se respecte avantagiile acordate Franciei. D-nul Delone se întreabă afară de asta dacă.d.Berthelot vrea să continue în Egipt politica predecesorului séului.D-nul Berthelot apără învoiala SiamuUrmarea discuției s’a amânat pe Jos. Remanierea cabinetului bulgar Sofia, 24 Februarie Se constată în cercurile guvernamentale că politica nu este întru nimic în remanierea cabinetului și că aceasta nu va da loc la nici o schimbare pe terenul politicei străine deoarece, prin recunoașterea prințului, această politică și-a atins scopul. Evenimentele din Transvaal Londra, 24 Februarie. Agenția Reuter află din Johannesburg că guvernul Tramvaiului își dă toate silințele pentru a atrage pe indigenii din Congo spre a-i angaja ca lucrători. La Camera Comunelor, d. Chamberlain declară că compania anglo-sud-africană are de gând să numească pe Carl Grey, administrator-girant al companiei. D. Chamberlain vrea să aprobe această numire. Johannesburg, 24 Februarie. Un incendiu mare a distrus o fabrică de postavuri. Pagubele se urcă la 75.000 lire sterline. Haga. 24 Februarie. D. Leyds, secretar de stat al Tramvaiului, a plecat ieri la Paris, Bulgaria și Europa Sub titlul acesta, Le Temps publici un articol din care traducem partea finală: «Circumstanțele nu mai sunt cele din 1880. Recunoașterea din partea Europei Întregi va da principatului bulgar, prințului și guvernului o bază de acțiune largi și solidă. Nu trebue să -și ascunzi nimeni la Sofia că avantagiile acestea considerabile își au prețul necesar. O Bulgarie intrată in cercul națiunilor, o Bulgarie la relațiuni normale, fie cu Suzeranul ei la Constantinopole, fie cu marile Puteri europene în capitalele lor respective, nu poate și nu mai trebue să fie o Bulgarie revoluționară, afilul incendiatorilor Orientului Întreg, baza de operațiuni a organizatorilor de revolte In Macedonia sau a bandiților din restul Turciei. Noblesse oblige. Un stat regulat Își datorește fie însuși, datorește lumii Întregi să fie EDIȚIA A TREIA, seamă de dreptul ginților, le legea internațională. Nu numai regiunii Stambulov cu scandalurile sale, cu abuzul puterii, cu torturele, cu spionagiul, suspanarea garanțiilor elementare ale proprietății, lbertății și vieții trebue să fie amintirea unei stări de lucruri desființată pentru totdeauna.In istoria principatului e un eveniment, de, grație bunei voințe a Europei și tactului unei diplomații hotărât doritoare de pace, a dat roade de cât ar fi convenit poate Bulgarie : voim să vorbim de anexarea revoluție,a>ă a Rumeliei orientale. Chiar acum situațiunea juridică bizară creată de dualismul, din punctul de vedere al tratatelor, guvernului unui principat semi-independent și al unei provincii a imperiului otoman ar putea crea dificultăți grave, dacă din toate părțile nu ar exista hotărârea de a trece cu buretele peste faptele împlinite. E în afară de orice îndoială că o repetiție a acestei comedii nu ar putea fi tolerată de Puteri. Europa vrea înainte de toate și mai presus de toate pacea. Ea nu înțelege ca conflictul de ambițiuni premature în Macedonia să reaprindă, odată cu topirea zăpezilor, incendiul abia stins în Anatolia. Ea are dreptul, nu să ceara cutoaș terei prințului Ferdinand^ disolvate, ca carîPXvräM«!«mare să fie acel al desarmării și supunere! și ca Bulgaria să-și îndeplinească în mod real datoria de principat vasal și obligațiunile de membru al marei comunități de Statele europene regulate». Flota noastră credem că a sosit timpul să sporim flotila noastră de pe Dunăre. Sobrania bulgară a votat 1.200.000 lei pentru crearea unei flotile de resboiu pe Dunăre, ceea ce dovedește că chiar un Stat, al cărui pavilion este aproape absent de pe marele fluviu și care nu are nici un sfert din litoralul nostru, înțelege nevoia unei flotile puternice. Nădăjduim că guvernul nu va pierde timpul și va profita de sesiunea aceasta chiar ca să ceară creditele necesare. MERCURI 14/26 FEBRUARIE 1896 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag IV . . . Reclame..........................HI . r .. 2*1 « ......................n .■ Y In Paris anunciurile se primesc la țn Havas, 8 Place de la Bourse.», REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 1. — 16, Strada Academiei. 16 — REFORMA Am învinuilui primar . Am văzut că atât după legea din 1893 cât și după proiectul de lege liberal, cheltuiala construcțiunei localurilor de școale cade în sarcina comunelor. Ca să facă față acestor cheltueli, cheltueli care în cele mai multe cazuri se înfățișează sub forma unei anuități de împrumut, căci comunele rar pot construi din veniturile lor ordinare, legea din 1893 dă comunelor dreptul d a înființa zecimele adiționale necesare (art. 86 aliniat final). Este de prisos să spunem că nici în legea de la 1864, nici in proectele de lege anterioare celui de la 1893 nu se spune absolut nimic asupra acestei chestiuni. In realitate nici unul din proectele de lege anterioare celui de la 1893, nici al d-lui Sturdza, nici chiar al d lui Poni nu se ocupă de chestiunea construirea localurilor școlare decât pentru a pune principiul că cheltuiala este în sarcina comunelor. Sistemul admis de legea din 1893 și după care comunele pot pune zecimi adiționale pentru acoperirea anuităților necesitate de construirea de localuri școlare, d. Poni îl menține întocmai în articolul 8 al proectului seu de lege relativ la clădirile școlare. Și în această privință prin urmare legea din 1893 rămâne neschimbată. Tot așa se menține ideia că județele pot veni în ajutorul comunelor prea sărace. In legea din 1893 (art. 86) lucrul reese din faptul chiar că legiuitorul dă drept, iar nu și obligație județelor ca să pună anuitățile clădirilor școlare rurale în sarcina comunelor și că prin urmare județele pot chiar păstra ele toată sarcina. Proectul d-lui Poni reglementează acest ajutor, îl limitează și indică și unele resurse din care să se poată acoperi. Deși ar fi multe decis asupra acestei reglementări, chestia este prea de detaliu ca să putem insista. O altă cestiune importantă este aceea de a hotărî cine va construi localurile școlare. Până la legea din 1893 nu era nimic decis în astă privință în tăcerea legei comunele care aveau să suporte chetuiala au luat asupra-le și esecutarea clădirilor. La orașe lucrul în parte a reușit. La sate nu, și nu trebue să ne mirăm de acest insucces. Comunele rurale nu au încă nici mijloacele, nici aptitudinea de a face asemenea lucrări. Proectele de legi dinainte de 1893 iarăși nu spun nimic în cestiunea aceasta. Se știe că d. Take Ionescu în anteproectul său dedese această atribuțiune Statului, care ar fi construit localurile școlare primare pe socoteala comunelor. Consiliul de miniștri găsind ideia d-lui Take Ionescu prea centralizătoare, s’a ajuns la un compromis care a fost articulat în legea de la 1893 și pe care proiectul d-lui Poni îl păstrează neschimbat. In adevăr, după legea din 1893 trebue să deosebim comunele urbane de cele rurale. In comunele urbane se lasă tot comunelor executarea construcțiilor școlare în comunele rurale însă această executare se dă consilielor județene. Motivul acestei dispozițiuni este că în practică se dovedise că consiliele județene au asemenea aptitudini—consiliele județene de Ilfov, Iași, Romanați etc., practicaseră deja cu succes clădirea de localuri școlare în sate—și în aceaș timp era un termen mediu între excesul descentralizărei dinainte și centralizarea absolută propusă de d. Take Ionescu. In acelaș timp legea din 1893 prevede ce se va face în cazul în care comunele urbane pentru școalele urbane și consiliele județene pentru Pentru această ipoteză, legea din 1893 prevede dreptul și datoria ministerului instrucției publice de a construi localurile școlare pe socoteala comunelor urbane sau județelor și cu dreptul de a înscrie în budgetele lor și din oficiu anuitățile necesare spre a se despăgubi Statul. Proiectul d lui Poni menține în totul acest sistem. După proiectul d-sale ca și dură legea din 1893 comunele urbane construesc localurile școlare urbane și județele construiesc localurile școlare rurale Dacă aceste autorități nu fac construcțiunile, le face Statul pe socoteala lor, înscriind din oficiu în budgetele lor sumele necesare pentru plata anuităților (art. 10). Ceea ce este curios este că d. Poni aprobând în totul sistemul legei din 1893, declară totuși în expunerea sa de motive că acest sistem este inaplicabil. Ca să dovedească că aserțiunea sa este întemeiată, ministrul liberal ne spune că numai câteva comune urbane s’au supus legei și din județe numai unul. Această afrmare a d-lui ministru ne va pune pe cale să descoperim izvorul greșelei sale. Nu este exact că un singur județ s’a supus legei, adică a decis să contracteze un împrumut ca să facă construcțiile școlare din potrivă. Ceea ce este exact este că un singur județ a reușit să vadă trecută prin Cameră legea care-l autoriza la acest împrumut. Ori aceasta este cu totul altceva, de întârzierile Camerei legea din 1893 nu poate răspunde. Cum se face însă, ni se va zice că in două ani nu au fost mai numeroase județele care să reușească a îndeplini toate formalitățile legae ca să se poată pune la lucru ? Răspunsul este simplu. Pe de o parte a trebuit un timp în care să se studieze în diferitele județe proiecte complecte după care aveau să se execute clădirile școlare. Doui ani după punerea în aplicare a legei nu este un timp lung, este așa de puțin lung încât legea din 1893 prevedea trei ani pentru stadiul de preparație și de studiu. Și probă că altfel nu se poate, este că și proiectul d-lui Poni propune ca operațiile să înceapă de la 1 Aprilie 1897, iar nu de acum, încă o dovadă că și azi, necum în cei din urmă doui ani, avem nevoie de studii serioase și lungi ca să ne pronunțăm. Pe de altă parte legea din 1893 nu este complectă: ea pune principii excelente, principii pe care d. Ponn le a păstrat, dar nu se ocupă și de operația financiară pe care o faci indipensabilă prescripțiile ei. Intr’adevăr când legea din 1893 spune că Statul va construi localurile școlare pe care nu le-au construit comunele urbane și județele la vreme, se pricepe lesne cum Statul își va procura fondurile necesare. Când însă aceeași lege spune că comunele urbane și județele vor contracta împrumuturi ca să construiască localurile școlare, este sigur că lucrul nu e complect. Legea din 1893 spune, ce e drept, că comunele și județele se vor împrumuta de la case particulare sau de la Casa de depuneri. Case particulare astăzi cam greu se găsesc în țară care să împrumute autorităților locale sume cu condiție de a fi plătite în anuități. Casa de depuneri are și ea un dublu inconvenient . Cel dintâia este că nu poate înprumuta pe termene prea lungi și prin urmare anuitatea devine prea mare; al douilea este că de multe ori ea nu dispune de fonduri, și că mai ales acum când guvernul liberal a sporit de la 10 milioane la 20 mili, pe care ea o poate împrumuta Statului, județele și comunele vor fi refuzate. Aceste greutăți legiuitorul conservator de la 1893 le cunoștea. De aceea în gândul său, după legea din 1893 mai trebuia să mai fie ceva, o lege care să înființeze o casă, care să dea bani cu împrumut comunelor și județelor pentru construcții. Zicem pentru construcții, iar nu pentru construcții școlare, pentru că noi, conservatorii, știind că județele și comunele au și alte construcții de ridicat, ca spitale, aziluri, cazărmi etc, voiam să le oferim aceeași înlesnire pentru toate construcțiile. Dar se va zice că ceea ce spunem astăzi despre gândul nostru de atunci este o născocire făcută într’adins ca să împuținăm meritele guvernului liberal ! Pe cei cari ar crede astfel îi trimitem la desbaterile Senatului de la 8 Maiu 1893, unde vor citi următoarele cuvinte în discursul prin care d. Take Ionescu respundea d-lor Sturdza și Poni: —«F. bine, v’ați închipuit—d-voastri ci nuî vom veni numai cu proiectul de lege al învățământului ca să regulăm această parte financiară ? Dar nici nu ne gândim numai la Casa de depuneri (și de aceea am pus în lege că județele se vor împrumuta la case particulare sau la casa de depuneri, pentrucă trebue să regulăm odată această chestiune a împrumuturilor județene necesare, d-lor, nu numai pentru școale, ci și pentru alte edificii , pentru cazărmi, palate etc. Județele vor trebui să se administrative împrumute și în starea de azi nici comunele, nici județele nu găsesc să se împrumute. Fără a voi să fiu indiscret, pot să ne spun că colegul meu de la finanțe este în prepararea unui sistem pentru a fonda o casă care să împrumute pe comune și pe județe în condițiuni ușoare.» Proiectul de lege de care vorbea d. Take Ionescu la Senat și care, putem să spunem, era să intereseze și creditele fondate, noi nu am avut timpul să 1 supunem Parlamentului. Restrângându-1 numai la construcțiunile școlare, d. Poni propune acest proiect de lege anunțat de noi încă de la 1893. Că proiectul d-lui Poni are lipsuri, că greșește când admite ideia că anuitatea de plătit de către comunele rurale să se întindă pe 44 de ani, adecă o vreme mai lungă decât poate să dureze localul ce se plătește cu acea anuitate, că acest proiect se resimte de un fel de egoism liberal, care, vorbind numai de 30 milioane în 6 ani, lasă sarcina cea mare de vre-o 70—80 de milioane în spinarea noastră când ne vom întoarce la putere, că este nedrept când nu ai decât 30 de milioane să împrumuțim comunelor urbane care tot găsesc ele să se împrumute, că în fine este lucru îndoios dacă guvernul ce-l vom avea peste un an va executa sau nu vărsământul anual de 5 milioane prevăzut în legea d-lui Poni—sunt toate lucruri secundare, care nu ne împiedecă de a recunoaște că în această parte a proiectului său d. Poni a nemerit o mult mai bine decât în celelalte. Lucrul era și firesc. In toate celelalte modificări ministrul liberal a căutat să schimbe principiile legei de a 1893 și neapărat a greșit. Aici ministrul liberal părăsindu și cu desăvârșire ideile sale de altâ dată, a executat întocmai sistemul legei din 1893 și iarăși, firește, a făcut un lucru bun. Indiscutabil se putea face mult mai bine. Când te gândești însă la restul legii nu poți să nu rămâi încântat chiar de un rezultat mediocru. De aceea în astă privință urăm d-lui Poni ca ceea ce a pus pus pe hârtie în privința casei școalelor să se execute și, când se va executa, voioși îl vom recunoaște meritul de a fi știut să aplice principiile stabilite într’o lege pe care toate încercările de a o desfigura au rămas și vor rămâne zadarnice. Suntem fericiți că încheiăm studiul nostru cu un curent de aprobare. Mâine vom rezuma proiectul d-lui Poni și vom trage și concluziunea studiului nostru. Părerea anul „patriot“ asupra Românilor D. Slavici este dintre toți patrioții cu brevet cel care scrie mai mult și mai des ca să dovedească că cine nu este cu d-sa nu poate fi patriot. Nu este rou să reproducem pentru știința cititorilor noștri dintr’un articol apărut în TAbuna de la 19 Februarie 1896 și semnat de Alexandru Vaida-Voevod părerile dlui Slavici asupra calităților sufletești ale Românilor.