Timpul, aprilie 1996 (Anul 7, nr. 68-91)
1996-04-01 / nr. 68
5 POPOR ROUÁfI. W GREȘESTE CINE CREDE Zv TINE t ANUL VII NR. 68 (1609) REȘIȚA LUNI 1 APRILIE 1996 J COTIDIAN ISQCIAE^OLITIC-CULTURAL INDEPENDENT ISSN 1221-1184 8 pagini - 3Q^T I I I Seismograf J Europa, federalizare sau parteneriat De la Atlantic la Urali, Europa este In renovare. NATO și Rusia încearcă să se înțeleagă, într-o zonă a intereselor proprii, cu privire la extinderea Alianței Nord-Atlantice spre Est, pînă la compromisul sugerat de Boris El■ țin, în Norvegia. Acceptarea țărilor din Europa de Est, doar în structurile politice ale NATO , nu și militare. Din punctul de vedere al secretarului general al NATO, extinderea spre Est este ireversibilă, dincolo de orice dorință a Rusiei. Intrebarea nu este dacă NATO se va extinde, ci cît, cînd și pînă unde ? Coordonatele noii fațade ale Europei, nu se pun numai politic și militar. Ele sînt condiționate și de realizarea unității economice a Europei. Uniunea Europeană se vede ea însăși pusă față în față cu neg voia readaptării la realitățile continentului. Procesul este taraiei, și presupune aprofundarea integrării economice , statelor membre ale UE, dar și a extinderea UE spre Răsărit. Recenta reuniune de la Torino și-a impus tratarea aspectelor care au apărut, în procesul integrării economice a Europei, după decembrie 1991, cînd, la Maastricht,, s-au pus bazele unei noi structuri europene, și chiar după reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga, cînd șefii statelor și uvernelor țărilor comunitare i-au propus deschiderea spre Europa Centrală și de Est. Prioritățile care definesc reînnoirea construcției comunitare, în viziunea „celor 15“, diferă de la țară la țară. Italia, care deține și președinția UE, a sugerat reforma instituțiilor comunitare, concepute pentru un grup restrîns, pînă la exinderea votului la majoritatea alificată și distribuirea votuilor în funcție de demografică a fiecărui pondere. Franța a lansat modelul stat social european, potrivit căruia la Europa nu poate sacrifica coeziunea sa pe altarul unei economii fără frontiere. Pledoaria sa a fost pentru o Europă care oferă siguranță și protecție. Ca de altfel și a Germaniei, împreună au susținut înfăptuirea neintîrziată a uniunii monetare. Germania a mai plasat proiectul unei Europe federale, adică a unei reforme politice profunde. Marea Britanie spus unei Europe federalizate, a una cu geometrie variabilă.Viitorul UE, în concepția englezilor este ca un parteneriat de națiuni. Șomajul, condițiile de viață, programe In favoarea tineretului s-au regăsit ca alte priorități în opinia liderilor „celor 15". Dorina SGAVEHDIA într-un an cu buget auster, în județ se pierd 372 milioane lei ■ Intre vinovații de această situație sunt primarii de la : Oravița, Grădinari, Vrani, Bozovici, Vărădia, Dalboșeț , Ticvaniu Mare, Anina și Văliug D und e vorea să se justifice In fața electoratului, unii primari din județ își pun ineficienta pe seama bugetului auster. In realitate, lucrurile se petrec invers. Nici puținul care vine nu este investit în obiective, nu este cheltuit sau pur și simplu nu este decontat. Pentru luna martie 1995, consiliilor locale din Caraș-Severin le-a fost alocată suma de 1,5 miliarde lei. Dl Ioan Anderca, directorul Trezoriei din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, a făcut intervenții la Ministerul Finanțelor pentru suplimentarea acestei sume cu încă 200 milioane lei. Obișnuitul control de sfirșit de trimestru a conturilor consiliilor locale a arătat că nu a fost decontată suma de 372 milioane lei. In aceste condiții Ministerul Finanțelor are o motivație întemeiată de a nu viza cele 200 de milioane lei. Dl Ioan Drăghicescu, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin ne-a pus la dispoziție lista restanțierilor comentînd: „Ni se solicită bani de către consiliile locale și Pe urmă nu-i mai consumă“. Pe listă figurează nouă consilii locale care nu și-au deconturile pînă la data de depus 27 martie 1996 : Oravița — 100 milioane lei; Grădinari — 02 mi- Florina CÎND V (Continuare în pag. a 6_n) La Reșița. Concurs internațional de gimnastică La sfîrșitul săptămînii a avut loc, concursul internațional de gimnastică sportivă masculină de seniori, dintre primele reprezentative ale României și Bulgariei. Concursul, devenit tradițional, a avut drept scop verificarea stadiului de pregătire în care se află gimnaștii noștri, reveniți recent din Franța unde, pengă antrenamentele propriu-zise au susținut cîteva întreceri demonstrative. Amănunte de la această competiție veți găsi în pagina a 4-a. SC Confecții SA Reșița. Pe miînile unei firme misterioase Cea de-a doua tentativă a FPS privind vânzarea de acțiuni, prin licitație, ale unei societăți comerciale din județul nostru a fost încununată de succes. Pînă la proba contrarie, se-nțelege, adică semnarea contractului de vînzarecumpărare și... respectarea acestuia. Pentru că surprize s-au mai văzut, Gheața s-a vrut spartă cu SC Comat SA Caraș-Severin, dar n-a fost să fie (cumpărător). Acum, mai exact vineri, 29 martie, a venit rîndul unei societăți din Industria ușoară, unde rareori întîlnești firme neatractive FPS a organizat, la sediul filialei județene, licitația fără preselecție pentru vînzarea a 40 la sută din acțiunile SC Confecții SA Reșița. Capital social — 1,45 miliarde lei. Acțiuni puse în vânzare — 23.315 Preț de pornire a licitației — 25.000 lei/acțiune, cu facilități Eugen COTARCEA (Continuare în paga 8 a) Retragerea licenței de dealer, o măsură electorală? Sau o bună funcționare a pieței valutare? In urma unui comunicat al Băncii Naționale a României s-a decis retragerea autorizației de dealer societăților bancare : Dacia Felix SA, Credit Bank SA, Columna Bank, Bankcoop SA și ING Bank. Prin retragerea dreptului de dealer se încearcă să se evite speculațiile care ar putea afecta buna funcționare a pieței valutare interbancare, prin vînzarea de valută cumpărată mai ieftin și stocată sub forma pozițiilor valutare lungi. Măsura a fost catalogată de unii, drept una electorală. Cele cinci bănci mai sus amintite funcționează, începînd cu 19 martie a.c., în calitate de brokeri, ceea ce înseamnă că acestea vor fi intermediari autorizați să funcționeze în nume propriu, dar executînd numai ordinele clienților sâi, la cursurile de schimb stabilite de băncile dealer. In conformitate cu noile reglemen AUna DIMA (Continuare In pag. a 3-a) Oștilu și timpanul Tînărul și vajnicul ofițer de la SRI Caraș_Severin, Adrian Cubrelaru, era cît p_aci să_și piardă obiectul muncii. Simțind el că a_ rechea nu_l mai ascultă cum trebuie, a înțeles că era înfun_ dată. Iar pentru a_și curăța ca_ nasul de recepție a folosit un băț de chibrit. Pe care l-a uitat însă în ureche. Aranjîndu-și freza a lovit bățul, care la rîndul lui, a lovit timpanul. Acesta s-a spart. Așa că, acum, ofițerul, aflat în solda lui Măgureanu își tratează singurul organ care o ajută în munca informativă. Se vede că trăim între o perioadă de austeritate și SRI nu a reușit să-și doteze cadrele cu echipamente și mijloace de protecție la nivelul tehnicii de virf. (S.R. Ies). Cu ajutorul guvernului, de astăzi, Radio Reșița emite un eter ■ După ce a desființat embargoul, iar guvernul Văcăroiu agricultura din Caraș-Severin, dl prefect Nicolae Ștefănescu a hotarit la ultima ședință a comisiei administrative eliminarea din calendar a zilei de 1 aprilie. Așa că astăzi sîntem în 32 martie. Informația a fost difuzată în eter de Radio Reșița. ■ Tot pe această cale am aflat că Excelența Sa, ex-prefectul Traian Zamfir nu mai trebuie să dea nici o explicație pentru cele 18 milioane lei, investite cu spirit de răspundere în mesele de protocol. Nu! Premierul, ministrul de externe și alți membri ai guvernului, l-au felicitat pentru decizia înțeleaptă, iar dl Năstase s-a rugat insistent ca, în calitatea pe care o are acum, să depășească cu protocoalele modesta sumă de 13 milioane lei. Aceasta era estimată doar pentru un auster. Dacă nu reușește buget aceasta performanță, nu va putea fi promovat ambasador plin. M Am aflat cu bucurie că dl președinte Gheorghe Pavel Bălan și dl președinte și director general al C.C.I., Sorin Frunzăverde s-au hotărit să nu se mai întoarcă din Egipt. Vor candida acolo pentru funcția de președinte Consiliului Județean al Piralmidelor. ■ Dl vicepreședinte Ilie Mustăcilă, în calitate de ecologist, va trimite învingătorului trofeul „Capra neagră“ doborît cu pușca . Cronica parlamentară, nouă Dl senator Ștefan David și dl deputat Cornel Sturza și-au strîns mmp, s-au îmbrățișat și apoi au apărut în binecunoscuta emisiune „De la egal la egal, amical“, a B.B.C. Mediator , dr. Ioan Păun Otiman. ■ Evenimentul zilei, dl deputat Adrian Vilău s-a mutat la Reșița. ■ Dl deputat Mircea Popescu (PDSR) promite să nu mai fie atît de activ în le_ (Continuare în pag. a 8-a) Castraveți cu frișcă ■ Fabulația) de luni Asociația Cofetarilor este revoltată pentru politizarea produselor de cofetărie și, aparent, pe bună dreptate. Prăjitura Iliescu ori prăjitura Petre Roman ar putea părea o inadmisibilă intervenție, in forță, revoluție chiar, în istoria desertului nostru. Adică, după ce te-ai îndestulat cu o ciorbă de fasole și o iahnie de cartoafe, să te trezești că, la cantina săracilor, joia și duminica, Iți este servită pe tavă o gogoașă Iliescu sau un Petre Roman cu frișcă. Și ce dacă, se poate zice, din moment ce ne îndulcesc sufletele ? Și chiar zic, Păpăm tot, vă asigur, firimitură nu rămîne și tare mi-ar place, metoda să se extindă. In acest fel, ne-am duce la cofetărie și am putea cere, spre Nota de plata, exemplu, o porție de halva Văcăroiu, o marmeladă Gherman, o cutie de stafide PNȚCD, minciunele PUNR, bombonele Năstase, nuci în poleială Constantinescu, halvița Patriciu, Mircea CAVADIA (Continuare în pag. a 8-a)