Transilvania Jurnal, iulie 2001 (Anul 4, nr. 972-997)

2001-07-02 / nr. 972

Ministrul Administrației Publice, Octav Cozmâncă, a informat în teleconferința de vineri prefecții și președinții consiliilor județene că inscripționarea bilingvă a localităților care au o populație minoritară în procent de peste 20 la sută, trebuie deocamdată stopată. Octav Cozmâncă a declarat că lista cu aceste localități a fost trimisă specialiștilor din cadrul Academiei Române care vor hotărî dacă și cum vor fi inscripționate. Acesta a mai afirmat că acțiunea respectivă este una serioasă, științifică și nu trebuie făcută după ureche, n­u putem lăsa inscripționarea la inspirația unor primari. Mai rămâne numai ca tăblițele să aibă culorile curcubeului”, a declarat ministrul. în Sălaj sunt 54 de localități, care au populație maghiară în procente de peste 20 la sută (printre care se numără și Zalaul), 7 localități cu populație rromă și 4 cu minoritari slovaci, peste același procent de 20 la sută. Majoritatea localităților cu populație majoritară maghiară au fost deja inscripționate. Ne întrebăm ce se va întâmpla cu acestea dacă tăblițele deja amplasate nu vor corespunde propunerilor Academiei Române. Vor fi înlocuite cheltuindu-se astfel încă o grămadă de bani? Corina Știrb „Ochiu și urechea“ - variantă digitală Guvernul american violează corespondența electronică din toată lumea p­a­g­i­n­al 8 TB Velkommen Szilágy megye Pista Discotecă elvețiană la Pria Membrii comunității din localitate elvețiană Crassier au donat întreaga apartură necesară inaugurării noii discotei din localitatea Pria, comuna Cizer, înrățită încă din 1990 cu Crassier. Evenimentl a avut loc vineri seara, după ce la biserica in localitate s-a celebrat hramul „Sf. Petru și Pavei”. Slujbele au fost ținute de un sobe format din cei patru preoți ai comunei Cizer,n fruntea cărora s-a aflat protopopul de Șim­eu, Victor Tăutu. Vineri seara s-a inaugurat­­ noul Cămin Cultural din Pria, ocazie ci care pe scenă au evoluat formații artistice din Cizer (condusă de Nicolae Agache) și Hroatu Crasnei (condusă de loan Sur), preum și Ioan Seleși și Vasile Coca, cu formația. (D.S.) Cel mai mare salarii la CJAS: 5 milioane. Toți angajații Casei Județene de Asgurări de Sănătate (CJAS) au depus zilele trepte un jurământ care prevedea neîncălcare normelor casei, conform Ordonaței 4/2000. Pentru a elimina suspiciunile în legăură cu salariile care sunt „practicate” în CJ/3, s-a emis un ordin din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca tote acestea să fie „transparente”. Astfel,c­el mai mare salariu acordat la casa de asigrări de sănătate este de cinci milioane de le care revine directorului general; în cursul nului trecut, angajații CJAS erau „suspectă” de cadre din sistemul sanitar că salariul nei femei de serviciu este de peste cinci milioane de lei, afirmație care nu a fost demarurată până în prezent. (D.C.) Cehanii riscă să rămână din nou fără apă Locuitorii orașului Cehu Silvaniei risc s­ă rămână din nou fără apă. Primarul locității, Peter Carol, a declarat că de această­ată motivul îl constituie seceta din ultimele zle. Din cauza acesteia, debitul apei de la Slsig, sursa din care este asigurată apa pentu oraș, a scăzut considerabil, în plus, starea falică a conductelor face ca aproape 60 la sută in apa pompată de la Sălsig să se piardă p traseu. Edilii s-au întrunit într-o ședință pntru a discuta această problemă în vederea găsirii unor soluții. Sursa citată a precizat că exită riscul ca fosta regie locală de apă, actual SC Pro Urbe SA, să fie deconectată de la furnizarea energiei electrice. „Nu reușim­ă recuperăm banii pentru apă și canal, mod pentru care societatea înregistrează piereri lunare de 60-70 de milioane de lei”, a afinat primarul. „Cu toate acestea, în momentul e față apa curge încă, dar cred că vom ajune la găleată”, a conchis Peter Carol. (C.D.) Vara - te mănâncă iarna­­ te ustură de Ion Meșan „Viata bate câmpii”. Tatăl și fiica se judeca pentru 10 milioane de lei p­a­g­i­n­a Q 120 de minute Gratuite * d £ Moxon 3204 - 399 OOO JFjr Alcatel db Wietv - 6S9 OOO ß Motorola 2238 radio - 739 OOO 9 Sägern. 922 - 439 OOO CaáOOh temme Immateriaiebocr optiamete Dimtag * ta­rnea noaptea intre 21a7 si duminica Zabra­­ vis a vis de RomTelecom tei #62997 ----------------------_____________­_______________ Soarta Casei de Cultură din Varsai­ se decide­­­­ la București p­agina BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SUCURSALA JUDEȚEANĂ SĂLAJ Pentru acoperirea riscului de curs valutar, incepând cu luna mai 2001, BCR a introdus un nou produs bancar adresat atât persoanelor fizice cât și juridice, operațiunile de vânzare-cumpărare de valută la termen, denumite hedging. Utilizând acest produs oferit de Banca Comercială Română, Sucursala Județeană Sălaj veți avea posibilitatea întocmirii unui cash-flow stabil pentru tranzacțiile ce urmează să le efectua­ți în viitor. Așadar stimați sălăjeni apelați la BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ „Banca de care aveți nevoie!"

Next