Transilvania, 1871 (Anul 4, nr. 1-24)
1871-08-01 / nr. 15
174 — sultatu. Intr’aceea fortun’a bellica era si se mai intorse una data in favoarea turciloru. Atunci serbii se vediura strimtorati intre dupe focuri. Intr’aceea ei totu avea a se teme mai multa de vindict’a furioasa a turciloru ca de perfidi’a iesuitiloru, carii precumu bene se scie, pre atunci era prepotenti in Vien’a. Asia serbilor a celoru compromissi la turci nu le remase altu midiulocu de scapare, decatu ca sculanduse cu familiele si cu tota averea cata era in stare de a’si lua cu sene, se’si caute refugiu d’incace de Dunăre. Asia veniră ei sub conducerea patriarchului lorn anume Arsenin Cernoviciu, sî se asiediara prin tienuturile pe unde’i vedemu sî astadi amestecati cu vechii locuitori, narte connationali de ai loru, sî parte mare romani marincace in Banatu. Acuma incepiu sî curtea Vienei a medita asupra unora midialece, prin care se se inpace spiritele serbiloru. Resultatulu fu diplom’a imperatului Leopoldu I, emanata in favoarea serbiloru cu data din 20. Aug. 1691. Prin acea diploma serbii castigara unu feliu de autonomia eclesiastica, amestecata sî cu unele drepturi politice. Ei adeca in sensulu aceleia avea se dependa atktu in aifacerile eclesiastice, chtu sî in cele politice dela patriarclulu loru sî dela ai loru deregatori. Alu duoilea după patriarchiu era vicevaivodulu serbescu, carele in casu de necessitate avea dreptulu a chiama pe serbi sub stendartu sî a’i comanda. Mai incolo prin diploma se assecura serbiloru libertatea in essercitiulu religiunei in una mesura, in care acela sub domni’a coronei unguresci sî sub sceptrulu Habsburgiloru nu era assecuratu la neci una alta confessiune sî poporu, era in Transilvani’a domnita de aristocrati’a sa cea calvinita, necumu romanii orientali, dara neci romano-catolicii nu se bucura de libertate religioasa asemenea celei coprinse in diplom’a data serbiloru. Intr’aceea noi cunoscemu de aicea, ca tocma pe atunci, adeca in a. 1691, era in lucrare sî diplom’a destinata ca se assecure libertățile Transilvaniei, ale poporaloru sî confessiuniloru ei. Serbii colonisati in modulu aratatu in tierile numite ale coroanei unguresci, se aratara prea îndestulati cu coprinsulu diplomei imperatesci emanate in favoarea loru. Ei atunci indata ’si alesera de vicevaivodu pe unu connationalu anume Monasterii, amu iubitoriu de arme sî lupte. Din acelu tempu inainte serbii au fostu de mare ajutoriu imperiului ataitu in contra turciloru, catu sî in contra Curutiloru lui Emericu Tökölyi sî Franciscu Rákóczi, adeca in totu decursulu revolutiuniloru unguresci paina in an. 1712. Incuragiati prin diplom’a castigata sî prin alte promissiuni mari venite dela Vien’a, serbii combatea cu mare furia revolutiunea unguresca sî facea multe sî mari rele unguriloru, ale caroru sate sî orasie le depreda sî aprindea, era pe locuitori ii trecea prin ascutitulu săbiei. De aru fi locuitu acei colonisti serbi cateva sute de ani cu ungurii (magiarii) la unu locu, sî de aru fi suferitu ei dela oligarchi’a sî aristocrati’a ungurésca, de ess. relele pe care le suferise pina atunci poporulu romanescu, ba sî insusi poporulu magiaim, atunci furi’a serbiloru colonisti in contra locuitoriloru Ungariei totu ar fi mai avutu unu sensu, asia inse e invederatu că ei combatea revolutiunea parte cu instrumente orbe, parte cu scopu ca se câstige sî mai multu dela imperatu sî imperiu. In fine revolutiunea ungureasca fu calcata sî inpaciuita abia. Multime de averi confiscate dela Curuti fusera donate Lobontiloru, adeca celoru carii au trenutu cu casa Habsburg in contra lui Tökölyi sî mai tardiu in contra lui Rákóczi. In acelea tempuri serbii inca asteptara ca se fia remunerati cktu se poate mai bene pentru atâta sânge ce au versatu ei in unu periodu de vreo dupedieci de ani, Red sau instelatu, pentru ck in casulu de fatia inca se póate applied cunoscuta sententia a poetului germanu: „Der Mohrhat seine Schuldigkeit gethan, der Mohr kann gehen.“ (Arapulu si-a inplinitu datori’a; Arapulu poate merge), adeca: Ai inplinitu porunc’a; hai, cara-te, ce mai vrei, vedi’ti de cale, seu cr’ti tragu un’a. Cardinalulu archiepiscopu Kolonits sî toti iesuitii d’in Vien’a, in a caroru potestate se afla bietulu imperatu Leopoldu I., mai astepta inca sî una alta proba de fidelitate sî devotamentu dela serbii colonisati. Ei adeca le dicea: Faceti-ve catolici. Pre cktu tempu voi nu ve faceti catolici, nu poteti fi siguri neci de grati’a imperatului, neci chiaru de a lui Ddieu. — Urmarea acestei politice fu, ca serbii in locu se mai câstige ekte ceva in cursulu aniloru, incepura a observa cu mare dorere sufletesca, cumu inca sî d’in drepturile accordate sî recunoscute in diploma, incetu sî cresi cumu pe nesimtite se restringe sî se calea unulu ckte unulu. Inse cea mai profunda dorere pe care o simtia serbii in acelea dile era, ca acuma nu se mai afla unu singuru barbatu intre densii, carele se fia cutezatu a reclama sî protesta in contra perfidiei ministriloru d’in, Vien’a, pentruca desî in acel ani de mari probe sî insociti de atatea guere infricosiate, mai multi bărbaţi serbi esiendu pe deasupra multimei isi castigasera auctoritate sî renume, dara gubernulu de atunci ca sî oricare altulu, sciuse cumu se proceda, pentru ca la toti aceia se le astupe gurele una-data pentru totu-deauna. Titluri, ranguri, decoratiuni, pensiuni, cate unu donu in bani seu in mosii, isi au, mai alesu la unu poporu semibarbaru, effectele loru; era deca totusi aru intempina si caractere stoice. Catonice, de bronzu, atunci se mai afla ele si alte midiulece sigure, prin care asemenea oameni au se dispara de pre scena in unu modu seu in altulu. După móartea patriarchului Arseniu Cernoviciu gubernulu interdise fóarte strinsu successoriului seu D iac o viciu titlulu de patriarchu; era după mórtea vicevaivodului Monasterii, alegerea de vicevaivodu inca le fu interdisa colonistiloru. In locu de vicevaivodu imperatulu ii supuse comandei unui generariu nemtiescu. Lucru era si usioru de priceputu. Despotismulu d’in natura sa nu sufere omogeneitate de elemente naționali, neci solidaritate de interessé la