Transilvania, 1873 (Anul 6, nr. 1-24)
1873-07-15 / nr. 14
Ioann Corvinu de Hunedoar’a, originea, genealogi’a, faptele sale immortali. (Urmare.) Armat’a confederata după ce inainte prin Serbi’a, stete la riulu Morava*), unde se asiedia in castre (in tabara, lagaru) si luk mesuri de trecere. La inceputu au trecutu riulu numai vreo cinci sute calarime usiara, atatu spre a espjora pe inemici, catu si spre a câstiga virtualii. Era inse ca acea ceta usióra a si datu preste una trupa mai mica de turci, cu care se si incaiera taliandu mai multi dein ei, era pe alti’i prinse. Comandantele cetei Christiane aflandu dela captivi, ca in vecin’a pădure aru sta la panda cu dupe mii de calarime turceasca, se retrase iute cu ai sei; turcii iuse prorupsera totu asia iute dein pădure si luara la goana pe creștini, era la fulu Morav’a i ajunseră. Se incinse batalia crunta, in care cet’a crestina era se pera toata, deca unu casu ferice nu’i venia in ajutoriu. In acea ora regele petrecea la venatore in padurea ce se intendea pe malurile Moravei. Audiendu elu si comitiv’a sa sunetulu si pocnetulu armeloru, esse iute dein pădure, trage si alte cete la sene, si trecimdu fluviulu, ia la fuga pe spahiii turcesci. După acea batalia mica ostea confederata trece fluviulu Moravia, unde abia se asiedia orasi in castre, pi’e candu esploratorii (spionii) aducu scrrea despre apropierea grosului oastei turcesci. Indata regele committe lui Ioanu Corvinu ca se essa in contra inemicului cu corpulu seu de 12 mii calarime compusa parte mare dein ostasi veterani patiti si invirtosiati prin viétia plina de tatige si lupte, se’lu caute, si dandu peptu cu elu, se sparga drumu pentru grosulu armatei confederate. Avendu Corvinu spioni fórte buni, aceștia ’lu conduseră dreptu la oastea turceasca, care pausa fbra multa grija; elu nuse astepta ca se întunece. Era noapte senina dein 2. spre 3. Novembre. La lumina lunei Corvinu incongiura dein toate partile una este turceasca ca de 20,000 si rapediendu-se deintr’odata asupra ei, o aduce in confusiune si strimtoare estrema. Turcimea in prim’a spaima se incerca se scape cu fug’a, era vediendu ca’i era închise toate calile de scapare, chiaru si flora voli’a sa inpumna armele si de se sparga p’intre liniele calaretiloru lui Ioanu Corvinu si se easa de in cursa in care cadiuse. Dara brațiale cele vigoroase ale oastei Christiane au infrantu pe turci intru atata, chtu batali’a se prefach in adeveratu macellu, in carnagiulu celu mai cruntu, carele durk plina demaneti’a. Castrele tur’cesci cadiura in potestarea victoriloru cu avuții foarte mari; vreo dupe mii de turci remasera morti, alti vreo patru mii cadiura in captivitate, ceealalta este se x’espandi in tote partile, intr’aceea pe mai multi turci fugari ii ucidea locuitorii dein acelu trenutu, carii s’au fostu saturatu de crudimile loru. Intre captivi au fostu 13 oficiali de statu majoru. Dein astea Christiana inca au cadiutu vreo cinci sute. Dein vreo siese scriptori contempui’ani nu scie se spună nici-unulu, cine a fostu nefex’icitulu comandante tiurcescu care a luatu acea bataia terribile dela Ioanu Corvinu, era cele ce • sciiu Engel si Hammer despre acésta batalia nu sunt intemeliate, in citu e de a te mira, cumu de incai Hammer nu a potutu limpedi lucrulu după istorio- i grafii turcesci, pe cari’i avuse la mana, ba inca elu confunda acésta batalia dela riulu Morava dein 3. Nov. cu alt’a intemplata după aceea la cetatea Nissa, despre care vomu vorbi indata. Atata se scie de siguru, ca sultanulu Murad II. nu a fostu de facta in acea batalia nefericita pentru ai sei; elu era pe atunci in Asi’a mica, unde avea unu altu bellu periculosu cu mohamedani de ai sei. A doix’a batalia. Ioanu Corvinu, carele dedese si asta-data probe noue, atritu de belliduce ingeniosu, crtu si de bravura personale cu orice altu erou mai’e, voliendu a se folosi de victori’a castigata, după unu scurtu repausu apuca cu brav’a sa este spr’e cetatea Nissa, pe care o ia cu asaltu, o da in pred’a ostasiloru, apoi o si destina flacariloru. De aci Corvinu luk calea catra cetatea Sofia, dara trei generări turcesci (pașii), carii, acuma prea tardiu, venia spre ajutoriulu nefericitei Nisse, se incérca se tiena drumulu ostei Christiane, se o incongiure si nimicésca. Corvinu vediendu pericolulu, stringe iute toata astea sa la unu punctu, se rapede cu toate poteiile sale mai antaixi asupra unui pasia, ilu bate si’lu ia la fuga, apoi in aceeasi di atacandu si pe alu duoilea, ilu sfarma si pe acela, după care ’ia fostu usioru ca se infranga si pe alu treilea totu in acea di. Pe duoi dein acei comandanţi turcesci ii numesce insusi Ioanu Corvinu in epistol’a sa tramisa catra Nicolae de Uilacu. Acei comandanţi au fostu anume Eze, mai bene Isa, care la txurci semnifica Isusu, era altulu Turachanu, amenduoi bei după rangulu Ioni. Numele celui de alu treilea nu se scie. A trei’a batalia. Ioanu Corvinu vediendu’si calea curatita de turci, purcede înainte spre Sofi’a si ocupandu-o cu trenutu cu totu, o dkarasi in pred’a soldatiloru; de acolo inse belliducele se reintorce impede mai totu pe calea de înainte spre a se reuni cu armat’a regelui. Caus’a acestei reintorceri iuti a fostu, ca unu altu pasia readunandu trupele celoru trei pasi batuti de Corvinu si punendu-le in ordine buna, era p’aci se lovesca in flanca (in cóste) pe grosulu armatei confederate si se o rupă de catra ostea lui Corvinu. In acelasiu tempu una alta este comandata de Turachan-bei se apr’opia spre a se uni cu cea readunata de pasi’a celu nou. Se mai lati inca si fatin’a, ca sultanulu Murad s’a reintorsu dein Asi’a, spre a reapuca elu insusi comand’a suprema in contra astei confedei’ate. Situatiunea era critica. Scopulu lui Corvinu era ca se apuce a se x’euni cu armat’a principale prna a nu ajunge turcii la ea. Cu totu mersulu fortiatu, turcii apucara pe caii diverse *) Margns vel Margis apud D’Anville. 158