Tribuna, februarie 1907 (Anul 11, nr. 25-47)
1907-02-01 / nr. 25
Anul XI. Arad, Joi 1|14 Februarie 1907. Nr. 25. REDACȚIA VHK Ferencz-utcza nrul 20 ABONAMENTUL Pe an an .............. 24 col. 'Pe jumătate an .. 12 ' Pe 1 tona.............. 2 *ire de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru România și America 10 coroane. Pentru România și străinătate * smnerit de zi pe an 40 franc?. ADMINISTRAŢIA Deak re rene zu teza orsi 19. INSERŢIUNILE de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 3 bani de fiecare publication. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon oraş şi comitat 502. Blăstămăţiile de la Bocşa. (*) Protestăm cu toată energia împotriva blăstămăţiilor ce se petrec în cercul electoral al Bocşei. Asta nu mai este alegere pentru parlament nici libertate garantată în constituţie, ci administraţia comitatului îşi face de cap, vrea să întreacă pe muscali. Introducerea blăstămăţiilor a început prin terorisarea atelierilor, cari n’au dat adăpost şi de mâncare celor ce luptă acolo pentru candidatura naţională. Au fost escortaţi — după cum se ştie — cetăţeni onorabili şi pacinici, numai pentru că ei sunt aderenţii partidului românesc. A urmat apoi şicanele administrative de tot felul, ca astfel alegătorii să fie înfocaţi. Se vede însă, că şi aşa, chiar oamenii stăpânirii, nu au speranţă să învingă. S’a recurs deci la apucături şi mai detestabile. Bărbaţilor de încredere ai candidatului partidului naţional nu li se permite să umble şi să angajeze trăsuri, pe când oamenii stăpânirii împart bani şi de trei ori cât se plăteşte pentru trăsură, ne mai vorbind de pomana care se face între patru ochi. Adunarea convocată (la Bocşamontană) pentru nainte de ameazi, s’a permis numai după ameazi, să ţină astfel în ger sute de români adunaţi s’asculte dornici glas românesc. Toate aceste cu cinci zile înainte de alegeri. Îşi poate închipui oricine cam ce a putut să se petreacă ieri noapte şi ce s’o fi petrecând azi noapte, în ajunul zilei de alegeri. Vom da despre toate amănunte, căci am trimis la faţa locului un redactor al nostru. Se poate constata însă chiar de p’acum, că guvernul nu se ţine de vorbă. Zadarnic contele Andrássy Gyula a făgăduit dlui Coriolan Brediceanu, că va ordona să fie respectată libertatea alegerii, cele ce se întâmplă de amint tot, ori mai bine , confirmă, că vorbele referitoare la măsurile luate »pentru ca alegătorii români să nu fie terorizaţi« însemnează ceea ce ziceam noi! Administraţia politică se foloseşte adecă de toate apucăturile pentru a smulge cu desăvârşire şi cu forţa pe alegători de sub influenţa morală a fruntaşilor români. Când nu laşi pe câte un fruntaş ţăran ori pe învăţător şi preot, să comunice cu alegătorii, când opreşti pe bărbaţii partidului român, să aducă pe alegători la centrul de alegere, asta însemnează suspendarea libertăţii electorale. Cu bani, făgădueli şi teroare, se va putea strânge o partidă oarecare şi pe seama guvernului. Pentru a învinge deci, e destul să împiedece venirea la alegere a comunelor fruntaşe, iar pentru asta nu-i nevoie să se tragă cu puşca, să se facă siluire asupra massei, ci (recunoaştem că Andrássy îmblânzeşte moravurile!) e destul să se zădărnicească strângerea românilor buni, prin sus arătatele apucături. Denunţăm opiniei publice această mişelie, iar cât despre fraţii români din cerc, ne place a crede, că ei vor trece cu isbânda şi peste această grea încercare. Şi fruntaşii cu ştiinţă de carte şi massa mare a poporului, aşa ştim, e conştientă de însemnătatea acestei alegeri, care trebuie să fie nu numai un răspuns la adresa acelora, cari au nimicit mandatul dlui Brediceanu, ci mai prevorbirea lui Prade, ministrul austriac, rostită la Reichenberg, înaintea alegătorilor săi, este viu comentată de presa austriacă, ba chiar şi de cea maghiară. Ministrul şi-a exprimat mai nainte de toate bucuria că s’a pus capăt unui parlamentarism de clasă şi prin inaugurarea sufrajului universal s’a dat putinţa unei cârmuiri cu adevărat a poporului. Parlamentele trecute, eflucse a tot felul de târguieli, se obicinuiseră în toate cu provizoratul, cu trăgănarile, cu ocuroarea, când pe cale parlamentară nu se putea isprăvi nimic. Viitorul Reichsrath însă, cu deputaţi aleşi de poporul ajuns în deplină posesie a dreptului electoral, este chemat să inaugureze în toate un spirit ce ţinteşte la definitiva resolvare a atâtor lucruri de importanţă pentru monarchie. E de însemnat îndeosebi acea parte a vorbirii lui, unde a spus că ori se va încheia cu Ungaria o transacţie mai favorabilă şi mai stabilă, ori se ajunge la o ruptură economică. Ziarele maghiare constată că dr. Prade, în ceea ce priveşte convenţiile economice, s’a arătat mai radical decât cei mai radicali maghiari : el nu se simte dator a respecta relaţiunile comerciale nici măcar până la 1915, până când au valoare convenţiile cu străinătatea, ci dacă ungurii nu cedează, rupe cu ei legăturile actuale economice. »Budapesti Hírlap« de la 12 c. o spune, că dacă e să se ia în serios cele ce a declarat ministrul austriac, apoi Ungariei nu-i rămâne decât să se îngrijească de bancă naţională maghiară (separată), de administrarea separată a dărilor de consum şi a altor instituţiuni ce trebue a se face în caz dacă guvernul austriac ţine să se facă politica preconizată în vorbirea lui dr. Prade. * Patriarhul Brancovici, luat la ţintă de radicali, este tot mai tare apărat de FOIŢĂ ORIGINALĂ A «TRIBUNEI». Nunta din Văleni. (Drama lui Brociner) De Horia Petra-Petrescu. Desigur Vă va interesă să auziţi ceva despre drama aceasta, care s’a jucat mai anii trecuţi pe scenele teatrului german şi care tractează un subiect din viaţa noastră românească. Aceeaşi curiozitate m’a stăpânit şi pe mine, când am cetit zilele trecute reporterul teatrului Battenberg din Lipsea şi am dat de premieraNunta din Vălenii. Teatrul Battenberg e o instituţie culturală de mâna a treia. Când am sosit pentru prima oră în Lipsea, am cercetat toate teatrele din oraş şi după Neues şi Altes Stadt-Theater, Schauspielhaus, Neues Operetten-Theater, scenele cele mai de seamă, am asistat şi la o reprezentaţie de la Battenberg. Piesa — o comedie franţuzească — s’a jucat atât de ridicol, de prost, încât mi-am propus să nu mai merg nici când în localul acesta. Hotărîrea mi-am schimbat-o îndată ce am cetit anunțarea »dramei« amintite. »Die Hochzeit von Văleni,« căci așa se chiamă piesa în original, a făcut oare-care zarvă prin anii 1889—92. A fost jucată pentru prima oră — ca premiera premierelor — pe scena teatrului Deutsches Volkstheater din Viena. Teatrul acesta îşi deschisese de curând porţile publicului (1889) şi după câteva săptămâni, apare pe afişul teatral »H. v. V.« cu Adela Sandrock în rolul principal — al Sandei. I A. Sandrock «e remarcase pe scena teatrului din Viena — după un succes frumuşel în »Cazul Clemenceanu de Dumas — fiiul — dar renumele de mai târziu al artistei dramatice olandeze îşi ia începutul cu »Nunta din Văleni,« în care a creat rolul ţigancei Sanda. Piesa s’a jucat în Viena pentru prima oră, în 28 Noembre 1889 şi mulţumită, reclamei evreieşti, s’a susţinut pe scenele din Viena, Berlin şi din provincie timp mai îndelungat. Din cuprinsul, pe care-l voiu schiţa pe scurt, Vă veţi putea convinge despre valoarea literară a acestui product al d-lor Ludwig Ganghofer şi Marco Brociner. Dar înnainte de a începe vreau să vă mai spun impresiile din teatrul Battenberg. Teatrul poate cuprinde vreo 8—900 de persoane — spectatori aleşi pe sprânceană. Un adevărat teatru de mahala, cum se găsesc atâtea în Viena, Berlin şi cum se vor găsi desigur şi mai multe în Paris. Preţurile sunt oribile de mici. Locul dintâi. 80 de Pfenici, (96 bani) o loje-balcon marcă şi aşa mai departe tot mai puţin până la 30 Pfenici. Publicul e îngăduitor la extrem. Recordul piezelor îl au melodramele. Aici vin fetele de prăvălii şi gazdele studenţilor, aici calfele de prin librăriile şi tipografiile oraşului. Cei mai mulţi îşi aduc mâncarea de acasă — căci se află şi locuri la mese puse — scot fără de nici o sinchiseală pachetul din buzunar şi mănâncă şi — rîd. Dar ascultaţi cuprinsul piesei noastre. Actul întâi. Castelul Băneşti, odaia de fumat a familiei Dumitru Fortunat. Mobiliatură elegantă, o risipă de oglinzi şi covoare. Familia mănâncă în odaia de alături. Se aude larmă veselă. Apare Moritz Grünspecht, pe lângă toate protestările servitoarei, vrea să vorbească îndată cu boierul. Înţelegeţi: Moritz Grünspecht nu mai poate aştepta piaţa celor 300.000 de fr., cu cari îi datoreşte Fortunat. Boierul vine dela masă, e agitat, plin de grije, n’are de unde plăti, îl roagă să aştepte încă, căci are o ideie: o să-şi căsătorească fiiul, care s’a întors zilele astea dela studii din Germania, cu dşoara Pia, fata milionarului Bogdan, fostul ministru. Dar vine de la masă şi Ionel, fiiul lui Fortunat şi mamă-sa şi Fantasie Ciucu, procurorul. Convorbirea se întrerupe brusc, evreul se uită odată suveran peste întreagă societatea şi urmează servitorului. Aţi înţeles de nou: evreul Grünspecht îi are în buzunarul cel mic pe toţi oamenii ăştia, o vorbă şi se dau peste cap. Părinţii nu voesc să facă cunoscută lui Ionel starea lor. O, şi cât îl plac, cum îi umblă în călcâi! Ciucu ăsta-i omul naibii. Fără de nici un scrupul. Urît de mama focului, cu o gheabă în spate, mic de statură, cu neşte ochi infernali — un fel de Richard al IlI-lea în ediţie mai mică, românească. Are cinismul lui Bel Ami şi şiretenia eroilor din romanele în sute de fascicole. Ionel e idealistul la extrem. In naivitatea sa îşi desfăşoară planurile înaintea lui Ciucu, cum va munci, cum va ridica poporul, cum se va întrepune pentru dânsul — la toate aste însă domnul Ciucu îi rîde în faţă cu un rîs sardonic de Mefistofel, uu rîs, care vrea să zică: »O să-ţi iasă părul prin căciulă, băiete!« Din vorbă ’n vorbă ajungem şi la Văleni. A, acum am dat de subiectul adevărat! La Văleni se află şi ţiganca Sanda. Sanda, fata lui Barbu, lăutarul. Şi vedeţi, Sanda asta a fost cu lipiri sus de toate, să fie o învăţătură pentru guvern, care crede să ne învingă prin astfel de mârşave apucături.