Tribuna, 1959 (Anul 3, nr. 2-53)

1959-01-10 / nr. 2

cronica literară „DIN ZILELE NOASTRE"' Pe lingă de celelalte minorități naționale, populația germană din Republica Populară Romnia par­ticipă activ la efortul comun de transformare socialistă a țarii. Majoritatea țăranilor sași sau șvabi fac parte din gospodariile agricole colective. Muncitorii germani se gtraduiesc, alacri de tovarășii lor rom­ni ori maghiari, să contibuie la o producție cit mai sporită atît din punct de vedere cantitativ, cît și cantativ. Intelectualii, aparținând minorității națio­nale germane, s-au încadrat, in marea lor majoritate, în frontul cultural comun, militând pentru principiile ideologiei marxist-leniniste, pentru o literatur­ă artă realist-socialistă. Regimul de democrație popu­li­lară a făcut tot posibilul pentru a stimula, pe linia noii culturi socialiste, dezvoltarea energiilor crea­toare; astăzi funcționează o serie de școli în limba germană, de asemenea există teatre în limba germană, precum și ziare și periodice. Principalele edituri au și cite o secție germană care pune la dispoziția populației săsești sau șvăbești din țara noastră, cărți numeroase în limba lor maternă. Condițiile materiale ale noii culturi au generat o eflorescență, fără pre­cedent, de opere literare și artistice. Scriitorii ger­mllani din Republica Populară Romma, unii cu o ac­tivitate creatoare mai veche, alții formați în anii puterii populare, au aderat la don­ul nostru literar comun, propunundu-și sa reflecte cit mai veridic, cît mai atent, transformările revoluționare ale societății în care trăiesc, apariția și cristalizarea tipului de om nou, socialist. Printre aceștia, Anton Breitenhofer, ocupa un loc de frunte. Volumul de schițe și poves­tiri. Din zilele noastre,*) aparut recent, cuprinde bu­căți inspirate atit din lupta eroică a ilegaliștilor în anii întunecați ai dictaturii fasciste, cît și subiecte care împlinesc imperativul celei mai stricte actualități. Însuși titlul cărții constituie o garanție a actuali­tății surselor de inspirație ale autorului. Vechi luptă­tor antifascist, Anton Kreitenhofer, este înainte de toate un scriitor militant, un combatant activ pentru cauza comunismului. După cum în perioada trecătoare, dar sinistră, a domniei cămășilor brune a găsit uz Kamu­mița morma a rezistenței sale, tot așa astăzi partinitatea îi călăuzește activitatea creatoare pusă în serviciul comandamentelor majore ale colectivității. Dintre cele opt bucăți adunate în volum, cea mai reprezentativă, mai emoționantă și mai antrenantă sub raport epic este Al cincisprezecelea, o schiță, se pare, cu caracter autobiografic. Acțiunea se desfășoară în toamna anului 1940 la Reșița. Eroul principal, mun­citorul Wilhelm, este un element cinstit, fără să nutrească însă la început o dorință prea vie de­ a participa la acțiunile politice ale colegilor săi de uzină. La o ședință dramatică, în care agentul pa­tronilor și al siguranței, Petre Cojocaru, încearcă să spargă unitatea organizației muncitorești, sub privirea oblăduitoare a comisarului de poliție Custin, se ajunge la vot: patrusprezece muncitori intimidați votează în sprijinul manevrei diversioniste a lui Co­jocaru (anume ca muncitorii romîni să adere la asociațiile legionare, iar cei germani la cele hitleris­­te); patrusprezece muncitori conștienți votează, demni și curajoși, împotriva propunerii de fascizare. Wilhelm este singurul care n-a votat încă. De votul său depinde totul. Evident, toate privirile sunt îndreptate spre el. In acest moment dec­siv și de lna­rg tensiune dramatică Wilhelm alege calea cea justă: votează împotriva propunerii lui Cojocaru. Urmează aresta­rea lui, după o percheziție la care odioșii ei execu­tori își dovedesc brutalitatea și ignoranța, intero­gatoriul și întreg șirul de suferințe la care sunt supuși adevărații reprezentanți ai clasei muncitoare. In închisoare Wilhelm își regăsește prietenii. Oscilant la început, în închisoare își dă seama că mai pre­sus de deosebirile de naționalitate, pe care fasciștii încearcă să le speculeze în scopuri diversioniste, stă unitatea clasei muncitoare; eroul devine tot mai con­știent de finalitatea luptei comune și dintr-un ele­ment preocupat mai mult de problemele imediate ale acțiunii sindicale se transformă într-un adevărat comunist: „In disperarea mea cea mai adîncă, tovarășii mei de celulă mi-au deschis prin perseverența, umanitatea și credința lor ne­zdruncinată o lume nouă. A fost un drum presărat cu spini, drumul acela pe care am pășit în închi­soare, dar el a oferit vieții mele un conținut nou. M-am convins că viața îl pune pe­ fiecare om, odată, în fața unei alternative, și sunt fericit că am ales atunci calea cea justă. Cînd măcelul mondial a în­ceput să-și ceară victimele, puteam să privesc drept în ochii copiilor mei, a văduvelor și orfanilor de război ...“ Cu această profesiune luminoasă de cre­dință se termină schița — povestea transformării unui om dintr-un muncitor limitat la preocupările sale familiare și profesionale într-un revoluționar conștient. Prin cîteva trăsături simple, dar preg­nante, sînt creionați tovarășii de suferință, luptă și victorie ai lui Wilhelm: Vasile și Szabó, un român și un maghiar, care împreună cu eroul principal, formează o trinitate simbolică a celor ultragiați de fasciști și de exploatatori, indiferent de apartenența lor națională. Există în schițele lui Anton Breiten­­hofer o solidaritate, mai presus de discriminări na­ționale, a celor oprimați, care nu este decât un aspect al internaționalismului proletar. După cum exploata­torii se simt mai apropiați între ei de scopurile lor odioase decît de limba pe care o vorbesc. Tot in mediul muncitoresc bănățean se petrece și acțiu­nea schiței Pastorala (este vorba de schiiloiua lui neetho­­ven). Personajul principal, muncitorul maghiar Be­­rencz D., dotat cu o vie inteligență, autodidact, pa­sionat de științele naturii și admirator fără rezerve a lui Lamark, Darwin și Haeckel, este totuși un om singuratic și bizar. Iubește natura mai presus de orice, rătăcește zile întregi prin păduri, cunoaște păsările și plantele ca un ornitolog ori botanist ver­sat, dar nu arată nici cea mai mică înțelegere față de frumusețile artei. Un prieten al său îl obligă să asculte Pastorala lui Beethoven. Efectul e aproape catastrofal. Berencz este adus de muzică într-o stare­a vecină cu nebunia, rătăcește noaptea prin păduri, pe ploaie torențială, contracteaza o congestie pul­monară și zace bolnav timp îndelungat, totuși întrî­­nirea acestui suflet naiv dar sălbatic, ca și natura pe care o iubea atîta, cu arta iși va da roadele­­ m­ai tirziu. Cu ocazia unui bombardament la Arad își pierde soția și fiul cel mic. Anii trec și prietenii se reîntîlnesc. De astă dată Ferencz, ridicat de puterea populară în postul de conducător al oco­lului silvic local, ascultă entuziasmat Adagio-ul din Simfonia a noua. Pornit pe confidențe, mărturisește că ascultînd Pastorala, „divinitatea mea, natura, a fost întrecută și detronată de creația unui om“ și că în clipele tragice, după pierderea soției și copilului, melodia beethoveniană i-a oferit, prin conținutul ei adinc uman, unica mîngîiere. Povestirea demonstrează înaltul rol educativ al artei, misiunea ei umaniza­toare. Pastorala cuprinde și pasaje de analiză muzicii lui Beethoven, care pe lingă o solidă cu l­a­tură muzicală dovedesc și fina sensibilitate a autorului. Se pare că problema raportului dintre natură și artă constituie o temă predilectă, căci e abordată și în schița S-a întîmplat toamna, unde Anton Breiten­­hofer se dovedește încă o dată receptiv și atent la poezia naturii. (in această ordine de idei trebuie menționată și Marea). In această schiță termenii sînt inversați. Natura depășește prin aspectul ei gran­dios, prin spectacolul sublim pe care-l oferă, frumu­sețea artei. Natura, sau mai bine zis realitatea, devine unica și adevărata sursă generatoare a oricărei arte autentice. Tînărul zețar Egon Heim se ocupă în orele sale libere cu pictura. Incercînd să redea un colț de natură, din preajma Lacului Roșu, între­prinderea nu-i reușește. Atunci, descurajat, vrea să-și rupă în bucăți schița începută, dar apariția unui muncitor de la hidrocentrala din Bicaz îl oprește de la acest gest. Muncitorul îi invită la el acasă, unde îi povestește despre munca lui și a tova­rășilor săi. Tot aici tînărul pictor amator află una din numeroasele legende despre lacul Ghilcoș. În­văluită de legendă și poezie natura se îmblânzește, devine mai umană, iar Egon Heim se reîntoarce cu hotărîre și curaj la îndeletnicirile sale artistice. Schi­ța cuprinde observații interesante despre psihologia creației artistice, insă n-are suport epic. Una dintre calitățile prozei lui Anton Breitenhofer este humorul ei, care atunci cînd obiectivul scriito­rului se îndreaptă asupra malversațiunilor claselor exploatatoare se transformă în satiră virulentă. Re­prezentative în acest sens sunt schițele Strict confi­dențial (concepută sub formă de epistolă a unui vlăstar de „familie bună“, trimisă de la Govora unei prietene, în care domnișoara Senta, autoarea scrisorii, dă dovadă de snobism și stupiditate, căzînd pînă la urmă, datorită unui ieftin romantism, victimă unui impostor) și Blumenheid (numele unei gospo­dării agricole de stat). In Blumenheid, tînărul re­porter Paul Weber, provenit din finul clasei mun­citoare și văr al secretarului regional de partid, este indus în eroare de frazeologia pseudo-științifică și demagogică a directorului adjunct al gospodăriei agricole de stat, Franz Gerber, care îl și „înJulcește“ cu cîteva pahare de vin roșu, și de Radu Trăilă, res­ponsabil de cadre al aceleiași gospodării, în fond un alcoolic înveterat și un fost negustor de cereale. Pînă la urmă însă, muncitorii­ gospodăriei îi deschid ochii tînărului reporter neexperimentat și mașinațiile dușmanilor de clasă adiunați în fruntea gospodăriei Blumenheid sînt demascate: „cînd vîntul proaspăt de toamnă a adiat peste cîmp, a măturat forte buruie­nile de pe cîmpiile neîngrijite ale gospodăriei agri­cole de stat Blumenheid“. Schița Pantalonii, care deschide volumul, zugră­vește cu un realism viguros regimul brutal de înjo­sire a personalității umane la care erau supuși ado­lescenții germani în organizațiile hitleriste, precum și conflictele de conștiință ale tînărului Alfred Kun­­schner, ostil nazismului și războiului dar încă nu îndeajuns de lămurit asupra utilității unei acțiuni antifasciste organizate. Schițele lui Anton Breitenhofer, folosind mijloacele descrierii realiste, ne prezintă un mediu puțin cu­noscut în literatura noastră: acela al muncitorilor din marile centre industriale din Banat, pe care mai presus de diferențele de naționalitate îi unește o fermă conștiință de clasă, oameni simpli și cinstiți, dar și cu preocupări artistice, surprinși în specificul lor local, impresionează complexitatea psihologică, do­rința de cunoaștere și progres, amestecul de fermi­tate și delicateță al eroilor pozitivi. Autorul dovedește, totodată, un profund atașament față de clasa mun­citoare și față de partidul ei, ceea ce asigură schi­țelor sale și o înaltă valoare educativă. O pasiune deosebită pentru muzică, o sensibilitate deschisă fru­museților naturii și un simț ascuțit al humorului com­pletează recuzita mijloacelor de prozator a lui Anton Breitenhofer, a cărui creație stă în mod efectiv sub semnul principiilor realismului socialist. Ar fi bine dacă bucățile reprezentative din volum ar fi traduse și în limba romînă. RADU ENESCU *) Anton Breitenhofer: Aus unseren Tagen, ESPLA, 1958. 2 IVr­ 2- Tribuna 1959 LÉTAY LAJOS Străbatem prin tării Știam că o să trecem prin stihii, Știam că noi vom drumeți întii, Lăsînd în urmă norii sidefii, S-ajungem, Taină, în tării. In stele inima ni s-a deschis, Cît am crescut­ spre Infinit am zis — Efortul ne zăcea de mult închis In fericire și în vis. Știam că noi vom birui tăria Și totuși, totuși e de necrezut In drumul nostru spre necunoscut Să vezi, zburînd, cum draperia Divinelor palate — atît de­ albastră Atîrnă sfîșiată-n urma noastră. In rom­înește de AUREL PAVEL Omagiu Stea roșie, incandescentă stea, Omagiu viu spre înălțimi astrale. Peste planetă, peste țara mea cu luminezi din cercuri siderale. Simbolic este zborul tău prin spații, Și ard în tine gîndurile noastre, Sfărmînd tiparul vechii constelații Vom explora întinderile­ albastre. In cele patru puncte cardinale Iradiază viu lumina ta. Tu far ne ești spre înălțimi astrale Planînd în zbor incadencentă stea. Și te rotești măreață printre astre Planetă roșie în sfere­ albastre. NEGOIȚĂ 1RIM1E Fundație Ce inimi nu zvîcnesc mai viu, mai tare? O odă strălucirilor de-o clipă Rotunde-n univers și trecătoare. Efortul nostru bate din aripă, Pătrunde-n spații interplanetare. Cuvîntul „infinit“, „eternitate“, Să se mai lege de zădărnicie Și în oglinda lor să zaci tu, moarte? In ele-i simt pe cei care-o să vie, Văd viață și urmași pînă departe. Destinul cosmic al viitorimii Și veșnicie și nemărginiri Ard în privirea mea și a mulțimii. Aceste­ aeriene străluciri Sînt cosmogonici sori ai albăstrimii. Pe noi o să ne­văluie uitări? Pieri-vor și teluricele astre? Sîntem Movilă nou, în zări albastre Urmașii noștri vor sui ca-n scări. De-aici pînă la ei nu-i nici un istm. Un sol purtîndu-și roșul ca pe-o cască E sigur semn aprins de eroism Ce cu urmașii o să ne-nu unească In nemurire și în comunism. ION RAHOVEANU urmare din pag "!­« Realități și cifre care realizările însemnate ale poporului nostru, ca și planul dez­voltam Vmpuri, ei au ul­ui cu minuțiozitate științifică, pe baza studieri și cunoașterii legilor de dezvoltare ale societății noastre, nu de­monstrează tocmai contrariul? Numai dispunînd de un instrument pu­ternic cum este statul democrat-popular și avînd asigurată conducerea partidului marxist-leninist, clasa muncitoare poate sa înlăture toate piedicile din calea sa și să unească in jurul­ sau întreg poporul mun­­citor pentru transformarea rădicăm a societății. V. I. Lenin a aratat în nenumărate rînduri că sarcinile dictaturii proletariatului sînt com­plexe, că ele nu se reduc numai la reprimarea exploatatorilor, ci pre­­supun totodată înfăptuirea unor uriașe sarcini economice, in cuvînta­­rea pe care a ținut-o la cel de al lll-lea congres general al sindica­telor în 1920, Lenin spunea că pentru a învinge în domeniul sarcinilor economice „e nevoie de forțele organizatoare ale proletariatului și că ,,aici putem învinge numai dacă, proletariatul Iși va exercita dictatura — măreață forță organizată, or­ganizatoare și morală pentru toți oa­menii muncii“ (V. I. Lenin, Opere vol. 30 pag. 500). Planul de dezvoltare a economiei naționale, ca și bugetul de stat pe 1959, reflectă totodată politica externă a R.P.R. de apărare a păcii și de întărire a colaborării cu toate statele indiferent de orînduirea lor social-economică, pe baza principiului coexistenței pașnice. Politica agresivă a statelor imperialiste obligă însă statul nostru democrat­­popular să-și ia măsurile corespunzătoare privind întărirea capacității de apărare a țării. Cheltuielile de apărare s-au menținut la același nivel ca în anul precedent. In același timp, R.P.R. duce o politică de strînsă colaborare cu toate statele socialiste în frunte cu U.R.S.S. Unitatea lagărului socialist, în frunte cu Uniunea Sovietică, este cea mai sigură garanție a securității, independenței și înfloririi economice și culturale a patriei noastre. Comparația între bugetul statului nostru și­­ al statelor capitaliste ne demonstrează totodată deosebirea principială între statele socialiste și statele imperialiste. Câtă vreme bugetul statului socialist se formează în primul rînd din veniturile din sectorul socialist, realizările bănești din impozitele și taxele de la populație, reprezentînd doar 8,9% din totalul veniturilor bugetare, iar cheltuielile bugetare merg în cea mai­­ mare parte pentru dezvoltarea economiei și culturii, bugetele statelor imperialiste au ca principal izvor impozitele care cad pe umerii oa­menilor muncii (în S.U.A. în 1956/57 impozitele au crescut față de 1937/38 de 13 ori), iar cheltuielile bugetare sînt destinate în primul rînd în scopuri militar'-apr'siv'' iatroximativ 2/3 din bugetul S.U.A.) și întreținerii aparatului de reprimare. Aceasta dovedește încă­ o dată superioritatea incontestabilă a sta­tului socialist asupra statului capitalist faptul că statul socialist este un stat al oamenilor muncii, pentru care grija față de om este legea su­premă.

Next