Tribuna, 1964 (Anul 8, nr. 1-53)

1964-07-23 / nr. 30

MAGDA ISANOS: Versuri Ediția recentă de Versuri a Magdei Isanos, îngrijită de Ma­rin Bucur, se înscrie pe linia urmată în ultimul timp de Edi­tura pentru literatură de a da culegeri complete, editate cu competență și exigență. Volu­mul are marea calitate de a fi primul care însumează întrea­ga creație a talentatei poete, moartă prea de timpuriu. El înglobează nu numai cele trei volume publicate anterior: Poe­zii (1943), Cîntarea munților (1945) și Țara luminii (1946), dar și versuri antume, risipite prin periodice, sau versuri pos­tume, rămase în manuscris. încercarea editorului este me­ritorie, mai ales că volumul este însoțit de o întinsă pre­față, în care se definesc prin­cipalele trăsături Astfel, prefațatorul ale poetei, subliniază îndeosebi patosul trăirii Mag­dei Isanos, umanismul adînc al operei sale, insistînd îndelung Ț asupra poeziei vieții și morții (Poemul femeii care iubea, pri­­ni­măvara, Viață nu mă părăsi,­­ Pomii cei tineri, în diminețile­­ clare, Copilul meu să nu­ mă­­ cauți, Cel puțin legănați-vă ra­muri ... etc.), ca apoi să dez­bată mesajul major al poeziei sale din ultima parte a vieții, care se îmbogățește cu noi ac­cente sociale. Citind poezia Magdei Isanos ai într-adevăr certitudinea unei ■înfrigurate pasiuni pentru via­ță și oameni. Pagini întregi tran­scriu, într-un suflu poetic învă­luitor, credința nestrămutată a poetei în oamenii epocii sale, într-o descătușare apropiată a lor. Trăind o viață scurtă și zbuciumată, M. Isanos a rămas în istoria literaturii noastre ca un scriitor original, cu o poe­zie care te cucerește prin sim­plitatea ei. Lirică prin exce­lență, creația sa anticipează în unele versuri lirica feminină continuată la noî de M. Banuș, V. Porumbacu și Nina Cassian. Lumea imaginată de poetă se statornicește temeinic în gra­nițe cît mai precise, cît mai apropiate de realitate. Uneori, contururile ei sînt abia între­văzute, dar alteori creionate cu precizie, îndeosebi atunci cînd poeta agită flamura chemării la revoltă, pentru întronarea unei lumi mai drepte. Un anu­me patos se străvede tocmai în acele versuri, în care poeta, cu­tremurată de ororile lumii bur­gheze, este străfulgerată de vi­ziunea alteia, mai dreaptă. Ver­sul devine aici dinamic, în aceste momente el este capabil să înscrie tumultul mulțimilor, să condenseze în el energiile lor uriașe. Lirica Magdei Isanos nu este altceva decît o aspirație spre o lume nouă, o poezie a descătușării, a eliberării. Poezii­le din Cîntarea munților sînt, în acest sens, concludente, mar­­cînd piscul cel mai înalt atins de concepția cetățenească și ar­tistică a poetei. Poeta adresează lumii o che­mare umanitară de pace, avînd încredere deplină într-o lume nouă și dreaptă, care se va sta­tornici prin lupta poporului muncitor: „Dă-mi mina, să dorîm abatoarele istoriei. Ieși din sicriu și privește: răsare soarele ...“ (Aștept anul unu) MIRCEA AL. POPA ANGHEL DUMBRAVEANU: Pămîntul și fructele Anghel Dumbrăveanu e un senzorial refulat, atenuat de educație și cultură. Ciclul ero­tic întrebările mării (din vo­lumul Pămîntul și fructele, E.P.L., 1964) îl reprezintă cu suficientă exactitate. Poetul nu­mește cu neliniște înfiorată va­lențele senzuale ale feminității: sînii, coapsele, genunchii. Sînii, în special, îl torturează cu su­gestiile lor latente. Poetul le găsește ispititoare coresponden­țe vizual-gustative: „Erau sînt, ca două fructe­ amare“. Altăda­tă, transcrie impresii tactil-vi­­zuale: sînul —spune el — e de o „frăgezime negrăită“. Coapsele iubitei sînt „sculptate“, au mo­liciunea „atlasului". Cînd vor­bește de genunchi, poetul își pierde subit calmul liric de­scriptiv. Febril, el ne comunică un ceremonial erotic nervos: genunchii sunt acoperiți de „bu­zele, frunze fierbinți", de săru­tările bărbatului. Singura ana­logie încercată de poet în le­gătură cu mai sus-numitul ele­ment corporal („genunchii ei de rotundă lumină“) invită și ea la reflecții. Genunchiul femeii pro­voacă un moment de maximă efervescență erotică, de beatitu­dine a simțurilor , traduse liric prin intermediul unei aso­ciații exclamative (lumina ro­tundă a genunchilor). în sta­rea de exaltare în care se află, poetul găsește pentru „genunchi" (element extrem de palpabil și de terestru) corespondentul „lumină" (element ceva mai pu­țin palpabil și terestru). Intensi­tatea fluxului erotic produce, astfel, o imagine poetică mai puțin concretă, decît în alte cazuri (amintite mai sus). Liri­cul nu îndrăznește, însă, să-și afirme cu vigoare iubirea sen­zuală, liberă, spre care tinde. „Cînd palmele“ îndrăgostiților „se ating întîmplător" — afirmă el — aceștia „înmărmuresc tă­cuți și stînjeniți". Pudoarea re­duce, astfel, din directitatea senzorială a erosului. Cadrul este hieratic și solemn: „O, și vîntul galben aiura într-una, / Și plopii ardeau spre cer tre­murătoare făclii“. Iubita devine „o amforă de cîntece”, o „liră" atîrnînd de umăr și chiar „luna cu trupul subțire și-nalt“. Na­­vigăm in plină simbolistică ero­tică. O legătură, totuși, se pă­strează între simbolurile inte­lectuale (amforă, liră, lună) și motivele poetice terestre (sîni coapse, genunchi). înclinația li­ricului în spre formele feminine pline, armonioase, rotunde a in­fluențat alegerea simbolurilor erotice rafinate. Amfora, lira luna amintesc undeva de aspec­tul circular, sferic, al sinilor, coapselor, și genunchilor... Li­rica erotică a lui Dumbrăveanu este interesantă prin amestecul de primordial și rafinament, de senzualitate și suavitate. De fapt, însuși poetul îi surprinde nota caracteristică, atunci cînd spune: „Numai prin ei (prin genunchi — n.n.) aveau sens toate candorile..." încercarea de a introduce­­ în poezia erotică o undă tragică eșuează, însă, în declarativism (Poemul depărtării). Dumbră­veanu e un temperament solar, optimist (Odă soarelui). Munții înalți și marea albastră îi smulg strigăte exultante, exclamații patetice și naive. Caucaz și Su­­humi transcriu, astfel, în ver­suri nude, vidate de metafore inedite, o stare sufletească — beatitudinea iscată de un pei­saj solar. Meditațiile pe tema condiției­ umane sunt extrem de slabe; în Frumusețe, de pildă, Dumbră­veanu ne informează că omul, în general, și poetul, în parti­­cular, „sînt frumoși cînd gîfv­­desc“, „în galaxii necunoscute-! Voi duce rîsul tău și umbra rară / A șoldurilor tale legăna­te ..." — mai afirmă el. Și, în continuare, „ ... voi crea ozonul pe stele-ndepărtate". Optimistă promisiune! este apanajul în definitiv, visul poeților! Altă poezie, Chemare, ne comunică o constatare cu totul „inedită": „Cei ce iubesc frumosul rămîn­­de-a pururi tineri..." Poetul nu­­răămîne, însă,­ tot timpul în zona­­înaltă a abstracțiunilor, a corn­ceptelor, ci coboară și în rea­litatea concretă. (v., în special, ciclul Discurs despre tinerețe). Tehnica folosită? Mai întîi, ni se comunică­ ideea artistică a poemului, apoi se imaginează o scenă epică ce materializează ideea poetică, pentru ca în final să se revină la declarația de principii. în Sîntem expresia entuziasmului, de exemplu, Dumbrăveanu se referă la tine­retul­ patriei. Tinerii spune el — sînt „expresia entuzias­mului sînt „ ... mai puternici și mult mai frumoși / Decît în­seși visele...“, rămîn „expresia entuziasmului“, pun „inimii ari­pile necuprinse / Ale entuzias­mului“. Urmează argumentul epic. „Fata de lîngă mine" — zice autorul — a urcat „în piscul jurnalului“ „două zile după bătut majoratului“ și a lu­crat acolo, sus, pe ploaie și pe­ vînt. Apoi, poetul se lansează în declarații patetice: „Visele și bucuriile noastre-nfloresc / Ca niște crengi ale vitalității. / ... văzduhul întreg se preface / Intr-o legănare de crengi și de flori“ etc. Cu excepția capitolului erotic, al doilea volum de versuri al lui A. Dumbrăveanu interesează numai în mică măsură. VASILE FRATEANU ..PAGINI CONTEMPORANE" Recenta culegere editată de Casa regională a creației popu­lare din Brașov, în colaborare cu Filiala Uniunii Scriitorilor, Pagini contemporane, înmănun­chează 17­ poeme și 8 lucrări în proză. Din cei 12 autori de poezie semnalăm nume ca Ion Lupu, Natalia Pătărău sau Apathy Géza, întîlnite cu consecvență și în celelalte culegeri. Fie că este vorba de Natalia Pătărău, care semnează poezia cea mai realizată din culegere (Spre mausoleul lui Lenin) sau de poemul Mereu în lumină al lui Ion Lupu ori de poezia Braț la braț a lui Apathy Géza, con­statăm o pregnantă investigare a realității și o creștere a sen­sibilității artistice. Se remarcă, de asemenea, Con­stantin Olteanu cu poezia Zarei limpede, în ciuda unor accente de retorism. Lirica erotică este reprezen­tată prin poeziile Cînd te ivești de Gherghinescu Vania și Cupa de Alexandru Brad. In ceea ce privește proza din Pagini contemporane, nu știm de ce aceasta se află, aproape întotdeauna, cu cel puțin un pas în urma poeziei. In gene­ral, lucrările în proză lasă im­presia situării autorilor în afara problemelor în care își anga­jează eroii, indiferent dacă este vorba de sat (Și oamenii ăștia cum sînt de Ion Popescu-Topo­­log și Un căuș de mălai de Ci­lim­pia Mărcuș) sau de oraș (Oi legătură nouă de Constantin Milov­an). Ceva mai izbutit, ni se pare­­reportajul Cei de la motoare,­ semnat de Constantin Roșcat deși i se poate reproșa autorul­­lui că acordă pe un spațiu res­trâins prea multă­ atenție proce­­­sului tehnologic­, ca de exemplu, în capitolul Ultima probă, iar alteori urmărește poanta, secă­­tuind astfel, conținutul. N. STOE □ fi­ncer ALFRED GRIEB: Soldatul Swejk Și, vrînd-nevrînd, revenim la fotbal. Nu ne mai solicită competiția, obsesia golurilor, euforia victoriilor, dar ne revin mereu gînduri, preocupări, su­gestii pe care le-am uitat, solicitați diurn de ceea ce se-ntîmplă. într-o duminică dimineața, datorită inspiratei inițiative a televiziunii, ne-am amintit de rotunjimile de cîrpă ale copilăriei și de tăpșanul cu gropi. To­tul a pornit de la meciul de pitici din­tre echipele Palatului ,pionierilor și Rapi­dului. Comparația, ca oricare altă com­parație cu trecutul, are un aspect hi­perbolic în sfera termenului prezent. De aceea comentariile celor doi fotba­liști de la Rapid, Ion Ionescu și Du­­mi­tr­iu II, ni s-au părut semnificative. Ca și copiii, ei au început să joace fotbal în anii noștri și n-au de unde să-și amin­tească mingea de zdrențe. Despre meci în sine, nu se pot spune decît lucruri foarte bune: se joacă spectaculos, cu multă fantezie tehnică, dantelării utile fente, preluări cu călcîiul, pase ș.c.l. Nea surprins plăcut transmisia lui Ion Iones­­cu. Debitul verbal, observațiile subtile, plasticitatea explicațiilor tehnice și de re­gulament sînt certe calități de repor­ter. Pretextul odată găsit, un pretext mi­nunat, nu-l vom scăpa ușor. De ce, a­­dică, nu s-ar organiza mai dese me­ciuri între pitici? Și nu numai în Bucu­rești. Doar există numeroase loturi la Arad, Oradea, Cluj, Brașov, Constanța Sibiu, Turda, Bistrița, loturi care în ultimii ani au dat fotbalului romînesc nume de prestigiu național. Firește, nu putem pretinde o competiție în toată regula, dar întîlniri periodice ar fi foar­te utile pentru antrenori și specialiști. Este de presupus că extinderea ac­țiunii comportă și alte multe obligații Prin aceste alte multe înțelegemi și edu­cația spectatorului tînăr. Pornind de la premisa, poate falsă, că oamenii maturi complică problemele simple, vom spune că rezervarea unor locuri fixe­ pentru copii în tribunele stadioanelor ar fi un lucru mai mult decît util. Spunea, cu toată seriozitatea, un puști: — Dacă aș fi mare așa aș proceda, în sectorul de margine al tribunei să stea numai copii. Chiar fără bilete, în­țelegeți? Nu chiar toți copiii. Unii, cu aptitudini sportive. Ințelegeți? Dar să vină cu profesorul. Dînsul să le explice fazele, unii termeni tehnici, regulamen­tul. Vom vedea noi dintr-un unghi di­ficil, dar cele mai frumoase goluri tvtt din unghi dificil se marchează. Ce fru­mos ar fi! Ca-n filme, înțelegeți? Cum să nu înțelegi? Azi­ mîine încep confruntările interna­ționale. Invităm echipe renumite, no­torii pentru calitatea fotbalului prac­ticat. Vrem ca jucătorii noștri să vadă la lucru teamuri tehnice. Să ținem cont și de copil. Să-și însușească cele mai moderne fente, preluări, șuturi, circu­lații tactice... Cu spiritul lo­r de obser­vație hipersensibil, ar deprinde multe și ar căuta să imite. Cîștigul n-ar în­­tîrzia. Să rămînem, totuși, expliciți. Nu se poate sconta o creștere radicală a nu­mărului fotbaliștilor prin introducerea copiilor în arene și prin contractarea unor meciuri de pitici. Unu la sută din­tre combatanți și microbiști dacă va ieși fotbalist, tot este un cîștig. In schimb, cîți spectatori calificați! Cîți consumatori de fotbal autorizați. Acesta ar fi marele cîștig prezumtiv. Iată, pleci de la televiziune !— și tot la sfaturi ajungi! ION ARCAȘ sport Copii pe stadion

Next