Tribuna, 1964 (Anul 8, nr. 1-53)

1964-12-03 / nr. 49

SĂPTÂMÎNAL DE CULTURĂ 3 decembrie 1964 Anul VIII, nr. 49 (409) Lărgirea bazei documentare în cercetarea istoriei Acum cîțiva ani, președintele Secției de Științe istorice a Aca­demiei R.P.R., acad. C. Daicoviciu, referindu-se la unele probleme fundamentale ale istoriografiei­­ noa­stre, condiționa rezolvarea acesto­ra, în primul rînd, de lărgirea și întărirea continuă a bazei docu­mentare, prin publicarea unor ,,Corpus­-uri de documente arheo­logice și istorice, elaborate după cele mai riguroase norme științi­fice. Incontestabil, în cei douăzeci de ani de la eliberarea patriei noa­stre de sub jugul fascist, știința istorică a înregistrat succese re­­marcabile, concretizate într-o se­rie de studii și monografii, precum și în cîteva colecții de documente, în fruntea cărora se situează monu­mentala colecție. Documente pri­vind istoria Romîniei. încununa­rea tuturor acestor succese o con­stituie, însă, grandioasa realizare de interes național, Tratatul de istorie a Romîniei, din care au a­­părut 4 volume. Elaborarea acestei valoroase o­­pere de sinteză constituie o dovadă concludentă a stadiului avansat la care a ajuns istoriografia noastră. Totodată, ea oferă un bun prilej de examinare a sarcinilor care revin, în continuare, istoricilor, în scopul dezvoltării și ridicării pe o treaptă superioară a cercetării științifice. Aceste sarcini vizează, în primul rînd, tratarea multilaterală și elu­cidarea completă a unor probleme de bază, precum și abordarea unor aspecte noi sau insuficient studiate, care n-au putut primi o rezolvare definitivă în Tratat, din lipsa, prin­tre altele, a unei baze documen­tare corespunzătoare. * t In lumina acestor considerente vom sublinia doar cîteva din pro­blemele fundamentale din istoria patriei legate de importanta perioa­dă a genezei capitalismului, care necesită o studiere mai a­­dîncă pe baza unor noi materiale documentare, aflătoare în tezaurele noastre arhi­vistice și care vor tre­bui cu­ mai curînd puse în circui­tul științific. Conținutul genezei capitalismu­lui este foarte bogat și variat și cuprinde, în ultimă analiză, un complex de inițiat pentru probleme. Criteriul studierea acestora este stabilirea factorilor care au determinat trecerea de la feuda­lism la capitalism. După cum se știe, un rol deosebit în grăbirea trecerii de la relațiile de produc­ție feudale la cele­ capitaliste 1-a avut procesul așa-numitei acumu­lări primitive a capitalului, a că­rui esență se reduce la separarea producătorilor direcți de mijloa­cele de producție și la concentra­rea acestor mijloace, precum și a bogățiilor bănești, în mîinile unui mic grup de persoane, puternic din punct de vedere economic. în această problemă fundamen­tală, putem afirma cu toată certi­tudinea că ne aflăm încă în faza inițială a studierii procesului res­pectiv, care stă la baza dezvoltării epocii moderne și care are o sem­nificație deosebită. Aceasta, în pofida existenței unui imens mate­rial documentar arhivistic, care permite tratarea și elucidarea te­meinică și multilaterală a unei problematici atît de vaste. E su­ficient să amintim doar faptul că nu dispunem, pînă în prezent, de un studiu monografic de amploare, pe bază de material concret­, pri­vind procesul care stă la baza ge­nezei capitalismului, așa-numita (Continuare în pag. a 8-a) AL. NEAMȚU Citiți Di CnteACalui KwartC: Acad. prof. EUGEN A. PORA: Radiațiile și efectele lor asupra vieții AL. CĂPRARIU: Versuri alese (cronică literară) MIRON SCOROBETE: Legende ION ARCAȘ: Intelectualii satului M. BOTEZ: O'Neill pe scenele bucureștene 50 bani Cum te vreau, tinere coleg ! Parafrazînd cuvintele lui Lenin «Poți deveni comunist numai a­­tunci cînd îți îmbogățești memoria cu cunoașterea întregului tezaur pe care l-a elaborat omenirea”. Ma­xim Gorki și-a exprimat convinge­rea că, fără a cunoaște istoria culturii, nimeni nu poate să fie om cult, deoarece necunoscînd tre­cutul este imposibil să înțelegi sensul adevărat al prezentului și scopul viitorului. De aceea, încercînd să stabilim coordonatele studenției — în speță ale studenției în medicină —, nu ne pare inutil să reamintim cuvintele tatălui medicinii, Hipocrat din Kos, din urmă cu 2300 de ani: „Oricare ar vrea să stăpînească intr-adevăr arta medicinii, trebuie să aibă ur­mătoarele calități: darul de la na­tură, o pregătire corespunzătoare, să știe să-și aleagă locul potrivit pentru studiu, să fie bine educat și inițiat, să aibă dragoste pentru muncă și multă răbdare, în frunte stă talentul: toate sînt zadarnice, cînd nu sînt ajutate de aptitudinea firească. Cînd însă natura arată drumul cel bun, însușirea artei va duce la perfecțiunea dorită. învăță­celul trebuie să și-o cucerească cu pricepere, mergînd la timp să înve­țe acolo unde condițiile sînt mai favorabile pentru studiu. Sîrguința sa în tot timpul lung al învățătu­rii trebuie să fie neostoită, dacă vrea ca știința să prindă rădăcini în sufletul său și să dea rod bine­­cuvîntat și bogat...” Intr-o activitate de dascăl care cuprinde aproape cinci decenii, am putut să-mi cristalizez o pă­rere despre aspectul studentului serios care promite să devină un medic bun, uneori chiar excelent. Am ajuns la convingerea că avem în fața noastră trei tipuri funda­mentale, între care există forme de trecere. Cînd aceste forme­­ de trecere se contopesc uneori în a­­ceeași persoană, asistăm la naște­rea viitorului medic excelent, crea­tor și cu­lt. Am amintit studentul bun și nu­mai despre acesta va fi vorba în cele ce urmează. Despre chiulan­giu, cea mai penibilă speță, despre mediocrul încă destul de frecvent, din care va ieși cel mult un funcțio­nar sanitar fără personalitate, des­pre buchisitorul mecanic, de o in­teligență foarte mijlocie — onora­bil, bietul de el, dar incapabil să facă saltul calitativ de la acumu­larea de cunoștințe la dobîndirea de cunoașteri noi — am scris în­ alte articole, arătînd ce lest greu reprezintă el pentru învățămîntul nostru superior. Aceste specimene, grafie selecției severe care se face azi la porțile universității, sînt pe cale de dispariție. Viitorul este al acelora pe care vom încerca să-i analizăm. Inăinte de toate, la studiul medi­cinii nu are ce căuta tînărul care și l-a ales fără pasiune. A spus-o Pavlov. Dacă vrei să devii medic, nu trebuie să calci pragul Insti­tutului de medicină cu grndul că vrei să-ți cîștigi o diplomă oareca­re, care pentru viitor să-ți asigure o pline. Pîinea aceasta nu va fi întotdeauna albă și moale. Misiu­nea medicului e grea, calea pe care o apucă de multe ori e spinoasă. Pentru ca să o poți străbate, tre­buie să ai ceea ce numește Hipo­crat „darul de la natură’, dorința de a te consacra oricît, oricît de greu î­i va fi, omului în suferință, de a te adunei în micile și marile lui necazuri, nu numai de a da sfa­turi pentru întîmpinarea și învin­gerea lor, ci și de a pune umărul, de a te opinti, cu sacrificiu, ca să-l ajuți. Cu un cuvînt, să-ți faci de la bun început examenul de conștiință, dacă în tine arde flacăra umanita­rismului. Asta va da pasiunea. (Continuare în pag. a 8-a) Prof. dr. VALERIU L. BOLOGA RODICA ȘWINTIU: Colectivistă I I Moment portretistic . Prin mintea căruțașului Oprișan Dumitru se perindă game de gînduri, imagini de oameni, aspecte de sat, uneori și soa­rele, deși e iarnă. Pe Ioan Miheț, brigadier din Ilia, iubitor al emisiunilor de radio, l-a văzut citind din Sadoveanu, în timp ce Mihai Crișan pleca în excursie cu motocicleta, luîndu-și soția (a fost astfel pînă la Muntele Găina). Crescătoria de pă­sări rare a lui Mihai Bolea e ciudată și frumoasă; Bolea s-a împrietenit cu ele ca un dresor și s-a fotografiat alături de ele. „Dar ce, parcă eu n-am îndrăgit calul?" — își zise în gînd Oprișan, căruțașul. Acum două zile, în tîrg la Simeria, am aflat că Ștefan Bat­­hori a fost cel care a zidit castelul de acolo, unde s-a născut principele Bethlen. Am văzut cum se scoate balast pentru be­ton, cu mașini grele. In orizont se ridică o mîndrețe de pă­dure, exploatarea verde a Dochrei. Acolo copacii cresc cum vrea omul și tot el îi infringe cum gîndește. Cineva trecea, să tot fie doi ani de-atunci, și se auzea cum cîntă din vioară fără să o aibă. Știu, avea un radio portativ, dar eu, necunos­cînd ziceam în gînd. Phil, cîntă necuratul din om, doar s­pre ceteză. Gospodăria Unirea­ Chimindia m-a trimis acum cu saci de grăunte la moară într-o comună destul de depărtată. Oi fi avînd eu peste cincizeci de ani, dar sînt încă tare în fața gerului. Ce-i cu promoroaca asta pe mustăți? E, nu-i nimic. Dar ce mă fac cu calul? Multe drumuri am făcut cu tine, măi Murgule. Dar trebuie să recunoști, te-am hrănit destul de bine. Așa-i că te înțeleg? Cum te leg, așa te și dezleg. Dar, acum tu ești mai trudit ca mine, te-am tot înhămat și m-ai tot purtat. Ți-i greu drumul prin iarnă, poate prea greu. Ce m-oi face, dacă n-o să mai poți? Să nu îndeplinesc misiunea? Să mă întorc învins? Nici tu nu vrei asta. Unde să ne oprim pe frigul ăsta, ca să te poți odihni fără să mă gîndesc că te îmbolnăvești? Nici pentru mine n-ar fi noaptea noapte. Și cum ne-am putea întoarce cu căruța de la moara aceea, dacă am ajunge cu chiu cu vai? ... Nu cred că o să stric cu ceva socotelile gospodăriei, planificarea, dacă nu o să mă duc așa departe și o să merg la moara din satul acela mai apropiat. Doar moară-i și asta și, cu toate că n-o fi chiar așa de renu­mită, știu că face făină destul de bună, chiar bună. De părere de rău, o să iau un rachiu, ce să fac altceva. Trebuie să fiu om, nu pot altfel". Mai tine minte de cînd îl ducea călare și erau amîndoi ca un singur fulger. Și de cînd poposeau și ieșea luna dintre brazi, seara pe deal. „De la Dobra coboară șoferi tineri, înșirînd un convoi de mașini, de departe, poate privind surîzători printre fulgii care joacă în priviri la geamurile camioanelor. Ca mîine, Murgule, îi va lua locul un atelaj cu motor ce va durui pe drumurile acestea. Îmi va părea rău de tine, dar n-am ce face, așa-i bine. Și șoferul trebuie să fie prieten cu motorul. De-ar fi cum sînt eu cu tine. Acolo sînt și muncitori forestieri. Și tractoriști. După ce va trece zăpada asta, iar vom îngrășa pămîntul, măi Mur­gule. Se duce și gerul. Tractoriștii ne vor ajuta să scoatem cioturile, apoi la arat. Ne trebuie forță la primăvară, și teh­nică, nu glumă, doar vom desfunda și desțeleni multe hectare, să le avem lingă cele bune de acum". Și căruțașul visează la rodul pămîntului, cum visa cineva

Next