Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)
1897-09-11 / nr. 173
Anul I Arad. Joi 11/28 Septemvrie 1897 Nr. 173 Manuscripte nu se înapoiază.TRIBUNA REDACTIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe */3 an fl. 5; pe */l de an fl. 2 50; pe 1 lună fl. jX-rii de Duminecii pe an p. l.fiO. Pentru România și străinătate : pe an 40 franci. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: arşir garmond: primia-cistă 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât ibonamentele cât şi inserţiunile sunt a re plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. PUNCTUL FICS In acelaşi timp în care peste Leitha se accentua tot mai tare necesitatea de a schimba actualul dualism cu un alt sistem de guvernare, dincoaci, în Ungaria, presa maghiara agita în giurul operei lui Deák şi Andrássy. Bar’ când dincolo a început să se vorbească despre federalism, presa maghiara, Incepend cu „Pester Lloyd“ şi terminând cu „Magyarország“ — două extreme deci — ameninţă straşnic. Foaia guvernamentala spune, că niciodata Ungaria n’ar putea să încheie tovărăşie decât cu o Austrie... constituţionala, par’că federalisarea monarchiei nu s’ar putea face în cadru constituţional! — Ceastalaltâ vede apropiată vremea pentru a se proclama uniunea personalii, idealul kossuthist de a nu avea comun cu Austria nimic afară de... monarch! Ear’ drept conclusie la toate polemicele ce aveau, și de câte ori înregistrau luptele ce decurg şi acum între popoarele de peste Leitha, ziarele ungureşti nu uita să spună sus şi tare ca singurul punct fics în Austro-Ungaria este Team-Ungureasca, unde totul funcţionează regulat: constituţia nu e o ficţiune, ci un fapt ce fericeşte pe toţi cetăţenii, justiţia e de model, administraţia bună şi părintească care libertăţile fără păreche în Europa. De aceea aici naţionalităţile stau liniştite, dupa cum declara acum însăşi ministrul de interne, nu e vorba nici măcar de. Introducerea unor măsuri extraordinare pentru a înfrîna pe naţionalităţi, nefiind nevoie de aceasta, deoarece lupta întreagă a naţionalităţilor se reduce numai la nişte sforţări ziaristice... Par’ că nu în Ţeara ungurească ar fi şi acum temniţele pline de luptători naţionali, parcă conflictul cu Croaţii şi cu Fiumanii nu aici s’ar fi petrecut, parcă Serbii cu congresul lor ar fi în Camciatca, parcă noi Românii şi Slovacii am fi cu desăverşire molcomiţi şi gură fac numai cei de pe la ziarele naţionale. Câtă neruşinare! Ne înăbuşe cu geandarmii orice manifestare naţională, ne întemniţează chiar şi pentru-că iscălim o convocare, suspendeazâ congres bisericesc şi totuşi zic că aici e linişte. Marginea neruşinării o trec însă cei de la presa ungurească în comentarea visitei împeratului Germaniei. Se vede că nu sunt obicinuiţi cu cinstea mare, căci de când şi-a ajuns norocul cu visita împeratului Wilhelm „patrioţii“ îşi ies din fire... Ei se văd deja punct fix nu numai în monarchie, dar, în tripla alianţa, îşi închipue că au ajuns arbitrii şi că dela denşii depinde pacea ori resboiul, — va să zică soarta popoarelor!... Contribue la această îmbatare a lor şi scrisele presei germane. Nu numai presa vieneză, dar şi ziare mari ca „Kölnische Zeitung“ şi „Norddeutsche Alig. Zeitung“ scriu, cu prilegiul visitei împeratului Germaniei, cele mai elogioase articole despre Maghiari. Laudă însuşirea lor politică de a şti să se impună în monarchie ca factor care în tripla alianţă ca element de care se ţine seamă. Şi e natural ca presa germană să îi laude. Nicăiri Wilhelm II n’a fost primit cu sgomotul şi parada dela Budapesta. Este îndeobşte cunoscută firea ungurească, expanisivă şi foarte proprie de a crea aparenţe cari înşală pe cei cari nu ştiu că dincolo de pinteni şi de „dismagyar “-urile cu şnur aurit nu e decât fudulia goală. Ear’ Germanii sunt departe şi peste tot, s’au mulţumit întotdeauna să ştie atâta: la Viena Nemţii, în Budapesta Ungurii! Naţionalităţile au fost considerate ca umpluturi. Aşa că dacă de astădată, presa germană arată dragoste deosebită pentru Unguri, apoi contribue şi legătura de sânge şi interesele, de rasă. Şi iată cum. In Austria Germanii se răsboiesc pe moarte şi vieaţă cu Slavii. Ei consideră perderea heghemoniei ca o îngenunchiare a germanismului. Nu e deci mirare ca Germanii toţi să aibă simpatie pentru Ungurii cari strigă şi ei contra Slavilor şi se arată geloşi de orice schimbare politică supărătoare pentru Nemţii austriaci. Un element atât de preţios pentru germanism, fără îndoială că trebue menageat. Eată de ce întotdeauna Bismarck a ţinut cu Ungurii, iată de ce în fine, Ungurilor li s’a făcut hatârul să primească şi ei un cap încoronat în capitala lor, iată de ce probabil că li se ve lăsa mâna liberă încă multă vreme. Depinde înse şi dela noi naţionalităţile, ca „domnia“ aceasta să se mai scurteze. Dacă vom şti să ne impunem prin solidaritatea noastră, prin alianţa ce am încheiat şi luptele ce vom porni, natural că norocul lui Bánffy are să se schimbe. Aceiaşi factori ai triplei alianţe vor trebui să recunoască necesitatea păcii de acasă, din Ţara Ungurească, pentru ca Ungurii să poată sluji păcii celei mari. Vor stărui deci şi ei ca prin recunoaşterea drepturilor naţionale să se pună capăt şi frământărilor din Ungaria, întocmai cum nici în Austria nu mai poate fi pace până ce nu se vor da drepturi depline tuturor naţionalităţilor. Că acordându-se aceste drepturi se întăreşte şi elementul slav, întocmai cum peste Leitha de asemeni, slăbirea germanismului este o urmare a întăririi slavismului, — aceasta nu ne poate face pe noi Românii să stăm pe griji ori să curmăm în orice luptă, de frica slavismului. Ce e drept pentru noi, e drept şi pentru Slavi. Şi apoi noi numai atâta vreme am putea avea simpatie pentru Slavi, câtă vreme ei nu tind la desnaţionalizarea altora. In acest înţeles luptă şi fraţii noştri din Bucovina, care au de altfel destulă experienţă câştigată sub regimul heghemoniei nemţeşti. E sigur însă, că dacă nu vom mişca, ci vom sta tot în amorţirea actuală, atât de rău batjocorită de ministrul de interne chiar într-un comunicat publicat şi în organul „autorizat“ de la Sibiiu. Ungurii vor continua să se bucure tot mai mult de toate avantajele ce au pe urma faptului că atât la Viena cât şi la Berlin, sunt, într’adevăr, consideraţi ca element preţios, ca singurul „punct fix“ în învălmăşeala atâtor lupte naţionale. Deschiderea Reichsrathului. Duminecă presidiul Reichsrathului a încunoştinţat pe toţi deputaţii, că în sensul art. 5 din regulamentul intern, îndată ce dieta se va întruni în şedinţă în numerar recerut, se va purcede la alegeri. Aşa se speră, că în prima şedinţă vor fi aleşi presidentul, vicepresidenţii şi secretarii. După curm se aude, nemţii liberali deja la chestia presidenţiei după vîrstă vor să înceapă cu obstrucţia. Chestia presidenţiei încă nu e tranşată definitiv. Kathreiner a încunoştiinţat, prin fir telegrafic, că el nu o primeşte. Unii susţin, că Ehenhoch va fi presidentul, dar’ nici acesta nu e încă sigur. Alţii car’ cred, că jung-cehul Kramatz, vice-presidentul de până acum va ocupa scaunul presidial. In acest cas Reichsrathul ar alege de vice-presidenţi pe Abrahamovitz si Ehenhoch. * Pacea greco-turca și Rusia. După semnarea contractului de pace preliminar în Constantinopol, se comentează foarte viu faptul, că ori de câte ori era vorba de învingerea greutăţilor ce se opuneau pertractărilor de pace, aceasta întotdeauna se putea mulţumi Rusiei. Dar’ Rusia din această intervenţie n’a tras numai foloase morale ci şi practice, căci ştirea dată din Petersburg, că Rusia primeşte conducerea în desvoltarea mai departe a evenimentelor din Orient se confirmă. In partia de sach ce Anglia şi Rusia au jucat pe teritorul turcesc, cea din urmă a eşit învingătoare. In locul încurcăturilor din Orient sufocate de Anglia, Rusia a asigurat pacea, dar a dobândit şi mână liberă pe teritoriul european. Rusia din nou îşi dă toată silinţa să apară ca prietinul Turciei, rol pe care l’a jucat şi pe timpul răsboiului. Kar’ Anglia a ajuns acolo, că padişahul nu numai ca sultan, dar’ şi ca calif a devenit duşmanul ei. Se simte aceasta deja acum atât în Asia, cât şi în Africa, dar’ se va simţi şi mai neîndoios într’un viitor apropiat. Lucrurile nu se pot nega şi tocmai de aceia încheierea Toasturile celor doi împăraţi. La prânzul de gală a Curţii ce s’a dat ieri la orele 5 în palatul din Buda, Majestatea Sa Imperatud-Rege Francisc Iosif I, a rostit următorul toast: „Adânc mulţumit de vizita, ce Majestatea Voastră aţi binevoit a-mi face, îmi serveşte spre nemărginita bucurie, că pot saluta Majestatea Voastră în capitala şi reşedinţa mea maghiară. Salut în Majestatea Voastră pe amicul şi aliatul meu sincer, pe neobositul lucrător la marea operă a păcii, căreia nu încetăm a sacrifica puterile noastre cele mai bune, şi pătruns de identitatea sentimentelor ce ne conduce întru măreaţa noastră muncă, ridic păharul pentru sănătatea Majestăţii Voastre strigând: Să trăească Majestatea Sa Imperatul Wilhelm!“ La aceste cuvinte Majestatea Sa Imperatul Wilhelm a răspuns cu următorul toast: Cu cele mai profunde sentimente de recunoştinţă primesc urările călduroase de bine venire ale Majestăţii Voastre. Graţie invitării Majestăţii Voastre ,mi s’a dat să vizitez acest frumos oraş a cărui primire măreaţă m’a cucerit cu totul. Cu interes şi simpatie urmărim la noi acasă istoria cavalerescului popor maghiar, a cărui iubire de patrie a devenit proverbială, şi care în trecutul seu résboinic nu s’a dat Indéret când era vorba de a-’şi sacrifica averea şi sângele seu pentru apărarea crucii. Nume ca Zrinyi şi Sziget fac ca şi în ziua de azi inima fiecărui tiner german să bată mai tare. Cu admiraţie simpatică am petrecut serbarea zilei naşterii de 1000 de ani pe care credinciosul popor maghiar adunat în giurul iubitului său rege a prăznuit cu mărire atât de surprinzătoare. Falnicile monumente ale architecturii vestesc simţul lui artistic, pe când spargerea stâncilor de la Porţile de fer au deschis căi noue pentru comerciu şi comunicaţie şi a ridicat Ungaria la o treaptă cu celelalte mari popoare civilisate. Ceea ce însă m’a impresionat mai profund în decursul petrecerii mele în Ungaria şi îndeosebi la primirea mea în Budapesta, este alipirea însufleţită a Maghiarilor cătră persoana sublimă a Majestăţii Voastre. Dar’ nu numai aici ci în întreagă Europa şi îndeosebi la poporul meu arde aceiaşi flacără de însufleţire pentru Majestatea Voastră, de care mă încălzesc şi eu, când ca şi un fiiu privesc la Majestatea Voastră ca la prietenul părintelui meu. Mulţumită înţelepciunii Majestăţii Voastre, alianţa legată spre fericirea popoarelor noastre stă tare şi indisolubilă şi păstrează de timp îndelungat pacea Europei şi va păstra-o şi de aci înainte. Alipirea însufleţită cătră Majestatea Voastră sunt încredinţat, că arde şi azi în păcii nu e privită ca încetarea evenimentelor din Orient, ba din contră, chiar ca preludiul unor evenimente cu mult mai grave și importante, a căror scenă — probabil cât mai curând — vor fi locurile întinse ale Asiei și Africei.