Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1897 (Anul 1, nr. 123-248)

1897-09-11 / nr. 173

Anul I Arad. Joi 11/28 Septemvrie 1897 Nr. 173 Manuscripte nu se înapoiază.TRIBUNA REDACTIA ARAD, STR. AULICH (ADAM)­­ ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungar­ia: pe 1 an fl. 10; pe */3 an fl. 5; pe */l de an fl. 2 50; pe 1 lună fl­­. jX-rii de Duminecii pe an p. l.fiO. Pentru România și străin­ătate : pe an 40 franci. ADMINISTRAŢIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: ar­­­şir garmond: primia-cistă 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia­ oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publi­­caţiune. Atât i­bonamentele cât şi inserţiunile sunt a r­e plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. PUNCTUL FICS In acelaşi timp în care peste Leitha se accentua tot mai tare necesitatea de a schimba actualul dualism cu un alt sistem de guvernare, dincoaci, în Ungaria, presa maghiara agita în giurul operei lui Deák şi Andrássy. Bar’ când dincolo a început să se vorbească despre federalism, presa maghiara, Incepend cu „Pester Lloyd“ şi terminând cu „Magyarország“ — două extreme deci — ameninţă straş­nic. Foaia guvernamentala spune, că nici­odata Ungaria n’ar putea să încheie tovărăşie decât cu o Austrie... constituţionala, par’că federalisarea m­onarchiei nu s’ar putea face în cadru constituţional! — Ceastalaltâ vede apropiată vremea pentru a se proclama uniunea personalii, idealul kossuthist de a nu avea comun cu Austria nimic afară de... monarch! Ear’ drept conclusie la toate po­lemicele ce aveau, și de câte­ ori în­registrau luptele ce decurg şi acum între popoarele de peste Leitha, zi­arele ungureşti nu uita să spună sus şi tare ca singurul punct fics în Austro-Ungaria este Team­-Ungureasca, unde totul funcţionează regulat: con­stituţia nu e o ficţiune, ci un fapt ce fericeşte pe toţi cetăţenii, justiţia e de model, administraţia bună şi pă­rintească care libertăţile fără păreche în Europa. De aceea aici naţionali­tăţile stau liniştite, dupa­ cum declara acum însăşi ministrul de interne, nu e vorba nici măcar de. Introducerea unor măsuri extraordinare pentru a înfrîna pe naţionalităţi, nefiind nevoie de aceasta, deoare­ce lupta întreagă a naţionalită­ţilor se reduce numai la nişte sforţări ziaristice... Par’ că nu în Ţeara ungurească ar fi şi acum temniţele pline de luptă­tori naţionali, parcă conflictul cu Croaţii şi cu Fiumanii nu aici s’ar fi petre­cut, parcă Serbii cu congresul lor ar fi în Camciatca, parcă noi Românii şi Slovacii am fi cu desăverşire molco­miţi şi gură fac numai cei de pe la ziarele naţionale. Câtă neruşinare! Ne înăbuşe cu geandarmii ori­ce manifestare naţională, ne întemniţează chiar şi pentru-că iscălim o convocare, suspendeazâ congres bisericesc şi to­tuşi zic că aici e linişte. Marginea neruşinării o trec însă cei de la presa ungurească în comentarea visitei împeratului Germaniei. Se vede că nu sunt obicinuiţi cu cinstea mare, căci de când şi-a ajuns norocul cu visita împeratului Wilhelm „patrioţii“ îşi ies din fire... Ei se văd deja punct fix nu numai în monarchie, dar, în tripla alianţa, îşi închipue că au ajuns arbitrii şi că dela denşii de­pinde pacea ori resboiul, — va să zică soarta popoarelor!... Contribue la această îmbatare a lor şi scrisele presei germane. Nu numai presa vieneză, dar­ şi ziare mari ca „Kölnische Zeitung“ şi „Norddeutsche Alig. Zeitung“ scriu, cu prilegiul visitei împeratului Ger­maniei, cele mai elogioase articole despre Maghiari. Laudă însuşirea lor politică de a şti să se impună în mo­narchie ca factor care în tripla alianţă ca element de care se ţine seamă. Şi e natural ca presa germană să îi laude. Nicăiri Wilhelm II n’a fost primit cu sgomotul şi parada dela Budapesta. Este îndeobşte cunoscută firea ungurească, expanisivă şi foarte proprie de a crea aparenţe cari în­­şală pe cei cari nu ştiu că dincolo de pinteni şi de „dismagy­ar “-urile cu şnur aurit nu e decât fudulia goală. Ear’ Germanii sunt departe şi peste tot, s’au mulţumit întot­­dea­una să ştie atâta: la Viena Nem­ţii, în Budapesta Ungurii! Naţionalităţile au fost considerate ca umpluturi. Aşa că dacă de astă­­dată, presa germană arată dragoste deosebită pentru Unguri, apoi contri­bue şi legătura de sânge şi interesele, de rasă. Şi iată cum. In Austria Germanii se răsboiesc pe moarte şi vieaţă cu Slavii. Ei consideră perde­­rea heghemoniei ca o îngenunchiare a germanismului. Nu e deci mirare ca Germanii toţi să aibă simpatie pentru Ungurii cari strigă şi ei con­tra Slavilor şi se arată geloşi de ori­ce schimbare politică supărătoare pentru Nemţii austriaci. Un element atât de preţios pentru germanism, fără îndoială că trebue menageat. Eată de ce întotdeauna Bismarck a ţinut cu Ungurii, iată de ce în fine, Ungurilor li­ s’a făcut hatârul să pri­mească şi ei un cap încoronat în ca­pitala lor, iată de ce probabil că li­ se ve lăsa mâna liberă încă multă vreme. Depinde înse şi dela noi naţiona­lităţile, ca „domnia“ aceasta să se mai scurteze. Dacă vom şti să ne impunem prin solidaritatea noastră, prin alianţa ce am încheiat şi­ lup­tele ce vom porni, natural că noro­cul lui Bánffy are să se schimbe. Aceiaşi factori ai triplei alianţe vor trebui să recunoască necesitatea păcii de acasă, din Ţara Ungurească, pentru ca Ungurii să poată sluji păcii celei mari. Vor stărui deci şi ei ca prin recunoaşterea drepturilor naţionale să se pună capăt şi frământărilor din Ungaria, întocmai cum nici în Austria nu mai poate fi pace până­ ce nu se vor da drepturi depline tuturor naţio­nalităţilor. Că acordându-se aceste drepturi se­­ întăreşte şi elementul slav, întocmai cum peste Leitha de asemeni, slăbirea germanismului este o urmare a întă­ririi slavismului, — aceasta nu ne poate face pe noi Românii să stăm pe griji ori să curmăm în ori­ce luptă, de frica slavismului. Ce e drept pentru noi, e drept şi pentru Slavi. Şi apoi noi numai atâta vreme am putea avea simpatie pentru Slavi, câtă vreme ei nu tind la des­­naţionalizarea altora. In acest înţeles luptă şi fraţii noştri din Bucovina, care au de altfel destulă experienţă câştigată sub regimul heghemoniei nemţeşti. E sigur însă, că dacă nu vom mişca, ci vom sta tot în amorţirea actuală, atât de rău batjocorită de ministrul de interne chiar într-un comunicat publicat şi în organul „autorizat“ de la Sibiiu. Ungurii vor continua să se bucure tot mai mult de toate avan­­tajele ce au pe urma faptului că atât la Viena cât şi la Berlin, sunt, într’a­­devăr, consideraţi ca element preţios, ca singurul „punct fix“ în învălmăşeala atâtor lupte naţionale. Deschiderea Reichsrathu­lui. Duminecă presidiul Reichsrathului a încunoştinţat pe toţi deputaţii, că în sensul art. 5 din regu­lamentul intern, îndată ce dieta se va în­truni în şedinţă în numerar recerut, se va purcede la alegeri. Aşa se speră, că în prima şedinţă vor fi aleşi presidentul, vice­­presidenţii şi secretarii. După­ curm se aude, nemţii liberali deja la chestia presidenţiei după vîrstă vor să înceapă cu obstrucţia. Chestia presidenţiei încă nu e tranşată de­finitiv. Kathreiner a încunoştiinţat, prin fir tele­grafic, că el nu­ o primeşte. Unii susţin, că Ehenhoch va fi presidentul, dar’ nici acesta nu e încă sigur. Alţii car’ cred, că jung-ce­­hul Kramatz, vice-presidentul de până acum va ocupa scaunul presidial. In acest cas Reichsrathul ar alege de vice-presidenţi pe A­braham­ovitz si Ehenhoch. * Pacea greco-turca și Rusia. După sem­narea contractului de pace preliminar în Constantinopol, se comentează foarte viu faptul, că ori de câte ori era vorba de în­vingerea greutăţilor ce se opuneau pertrac­tărilor de pace, aceasta în­totdeauna se pu­tea mulţumi Rusiei. Dar’ Rusia din această intervenţie n’a tras numai foloase morale ci şi practice, căci ştirea dată din Petersburg, că Rusia primeşte conducerea în desvoltarea mai de­parte a evenimentelor din Orient se confirmă. In partia de sach ce Anglia şi Rusia au ju­cat pe teritorul turcesc, cea din urmă a eşit învingătoare. In locul încurcăturilor din Orient sufocate de Anglia, Rusia a asigurat pacea, dar­ a dobândit şi mână liberă pe teritoriul european. Rusia din nou îşi dă toată silinţa să a­­pară ca prietinul Turciei, rol pe care l’a jucat şi pe timpul răsboiului. Kar’ Anglia a ajuns acolo, că padişahul nu numai ca sul­tan, dar’ şi ca calif a devenit duşmanul ei. Se simte aceasta deja acum atât în Asia, cât şi în Africa, dar’ se va simţi şi mai ne­îndoios într’un viitor apropiat. Lucrurile nu se pot nega şi tocmai de aceia încheierea Toasturile celor doi împăraţi. La prânzul de gală a Curţii ce s’a dat ieri la orele 5 în palatul din Buda, Majes­­tatea Sa Imperatud-Rege Francisc Iosif I, a rostit următorul toast: „Adânc mulţumit de vizita, ce Ma­­jestatea Voastră aţi binevoit a-­mi face, îmi serveşte spre nemărginita bucurie, că pot saluta Majestatea Voastră în capitala şi reşedinţa mea maghiară. Salut în Majestatea Voastră pe amicul şi aliatul meu sincer, pe neobositul lucrător la marea operă a păcii, căreia nu încetăm a sacrifica puterile noastre cele mai bune, şi pătruns de identitatea sentimentelor ce ne conduce întru măreaţa noastră muncă, ridic păharul pentru sănăta­­tea Majestăţii Voastre strigând: Să trăească Majestatea Sa Imperatul Wilhelm!“ La aceste cuvinte Majestatea Sa Impera­tul Wilhelm a răspuns cu următorul toast: Cu cele mai profunde sentimente de recunoştinţă primesc urările căl­duroase de bine venire ale Majestăţii Voastre. Graţie invitării Majestăţii Voastre ,mi­ s’a dat să vizitez acest frumos oraş a cărui primire mă­reaţă m’a cucerit cu totul. Cu in­teres şi simpatie urmărim la noi acasă istoria cavalerescului popor maghiar, a cărui iubire de patrie a devenit proverbială, şi care în trecu­tul seu résboinic nu s’a dat Indéret când era vorba de a-’şi sacrifica ave­rea şi sângele seu pentru apărarea crucii. Nume ca Zrinyi şi Sziget fac ca şi în ziua de azi inima fiecărui tiner german să bată mai tare. Cu admiraţie simpatică am petrecut ser­barea zilei naşterii de 1000 de ani pe care credinciosul popor maghiar adunat în giurul iubitului său rege a prăznuit cu mărire atât de surprinză­­toare. Falnicile monumente ale architec­­turii vestesc simţul lui artistic, pe când spargerea stâncilor de la Porţile de fer au deschis căi noue pentru comerciu şi comunicaţie şi a ridicat Ungaria la o treaptă cu celelalte mari popoare civilisate. Ceea­ ce însă m’a impresionat mai profund în de­cursul petrecerii mele în Ungaria şi îndeosebi la primirea mea în Buda­pesta, este alipirea însufleţită a Ma­ghiarilor cătră persoana sublimă a Majestăţii Voastre. Dar’ nu numai aici ci în întreagă Europa şi îndeo­sebi la poporul meu arde aceiaşi flacără de însufleţire pentru Majesta­tea Voastră, de care mă încălzesc şi eu, când ca şi un fiiu privesc la Ma­jestatea Voastră ca la prietenul pă­rintelui meu. Mulţumită înţelepciunii Majestăţii Voastre, alianţa legată spre fericirea popoarelor noastre stă tare şi indisolubilă şi păstrează de timp îndelungat pacea Europei şi va păstra-o şi de aci înainte. Alipirea însufleţită cătră Majestatea Voastră sunt încredinţat, că arde şi azi în păcii nu e privită ca încetarea evenimentelor din Orient, ba din contră, chiar ca preludiul unor evenimente cu mult mai grave și im­portante, a căror scenă — probabil cât mai curând — vor fi locurile întinse ale Asiei și Africei.

Next