Tribuna, mai 1884 (Anul 1, nr. 21-37)
1884-05-10 / nr. 21
Anul I Sibiiu, Joi în 10/22 Maiu 1884 Nr. 21 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Va an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fl., Va an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Mileniu, 9 Maiu st. v. O recoreală plăcută adie despre Budapesta: poliţia din Cluj a oprit o întrunire proiectată de studenţi şi senatul universitar a pornit cercetare disciplinară contra iniţiatorilor tumultelor dela 14, 15, 16 şi 17 Maiu. Dacă este aşa, atunci putem să vorbim şi noi mai desgheţat, înainte de toate „pro domo“. Ni s’a făcut la Cluj şi nouă onoarea de a fi executaţi cu mare tămbâlău. „Tribuna“ a fost înfiptă în băţ, dusă cu mare triumf la locul, unde steteau ordinioară furcile Clujenilor şi după toate aceste a fost dată în prada flăcărilor mistuitoare. Au asistat la acest act solemn vre-o două mii de persoane, studenţi, funcţionari publici, băieţi de prăvălie, calfe şi ucenici de meşteşugari, a fost şi musică funebră, s’au intonat şi imnuri naţionale, nici o dată nu ne-am fi crezut atât de importanţi, nici o dată vrednici de o manifestaţiune atât de imposantă. Pagubă numai c’a fost totodată şi atât de ridicolă. Cum adecă ? — noi am provocat, chiar provocat opinia publică ma, ghiară ?! Inima deschisă, cu care ne-am presentat în publicitatea patriei noastre, sinceritatea, necondiţionata noastră iubire de adevăr, sunt aceste provocări ? ! S’a produs în timpul din urmă în patria noastră o încordare, care poate să devie fatală atât pentru naţiunea română, cât şi pentru cea maghiară, şi această încordare nu va pută să înceteze decât aşa, dacă ne vom spune unii altora fără de încungiur ceea ce vorn, ceea ce simţim, ceea ce gândim. Noi am venit să împlinim această datorie patriotică şi amicală. Le-am spus Maghiarilor: iată ce simte, iată ce vrea, iată cum gândesce poporul român, pe care noi îl cunoascem mai bine decât voi şi cu care noi ne-am identificat, iată ce voim noi, purtătorii vieţii intelectuale române. Ne aşteptam, ca diarele maghiare să ne răspundă arătând în formulare clară şi fără de încungiur ce voiesce poporul, pe cirsc îl representă ele, ce gândesce, cum simte el. Astfel s-ar fi început o ciocnire de idei, în care, punând argument lingă argument, încetul cu încetul ne-am fi apropiat unii de alţii, am fi găsit în cele din urmă terenul comun, pe care ne putem întâlni, şi am fi produs atât în ţară, cât şi în societatea europeană, care se interesează de noi, impresiunea, că suntem două popoare, care, unite prin interese comune, dau o garanţie destul de sigură pentru menţinerea ordinei, de care se simte atât de mare trebuinţă în vederea organisării Orientului şi a civilizării lui. Se vede însă, că în adevăr opinia publică maghiară nu poate suporta adevărul, când el iubeste în înclinările ei. Recunoascem, că suntem noi Românii un fel de pericol elementar pentru naţiunea maghiară cu aspiraţiunile ei de astăzi, tocmai de aceea partea luminată a naţiunii maghiare trebue să aibă curagiul civic dtru a se uita cu ochiul liniştit în faţa acestui pericol şi de a se gândi cu toată seriositatea asupra mijloacelor ce noi propunem pentru înlăturarea lui. Ungaria trebuie să remâie un stat poliglot şi dreptul ei public trebuie să se desvoarte mai departe în acest sens, altfel nu este în lumea aceasta putere, care să poată împedeca disolvarea lui, şi cine scie ? ! — cine are criminala îndrăsneală de a afirma, că în procesul de disolvare a statului nu vom peri şi noi, cele două naţiuni ce-i dau caracterul special şi, înţelese între densele, pot să-l susţie faţă cu orişice primejdie. Drept argument contra, acestei mese susţinute de noi, colegii noştri din Cluj ne răspund, că suntem Daco-români. Nici noi nu zicem că nu. Suntem parte din poporul român, cel mai mare popor din Orientul Europei şi cel mai închegat, vre-o zece milioane de oameni, care cu toate că stau respândiţi până înspre Tisza şi Nistru şi chiar, peste Dunăre prin Serbia, Bulgaria şi Dobrogea, vorbesc acelaşi dialect numit daco-român, din aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi, tradiţiuni în ceea ce privesce comorile de poesie populară, şi representă acelaşi tip.. Acesta e un adevăr etnografic, pe care mai ales noi nu-l vom tăgădui. Ce urmează însă din acest adevăr? Urmează, că în mod fatal viaţa intelectuală, desvoltarea etică, cultura acestor ciece milioane de oameni este aceeaşi şi că prin noi, a treia parte din poporul român, patria noastră poate să stabilească cele mai intime relaţiuni cu Orientul şi să împlinească cea mai însemnată parte din misiunea ei civilisătoare. Astfel s’a şi urmat în mai multe rânduri. Cele dintâiu cărţi româneşci au fost, tipărite la Braşov, la Sibiiu, la Orăştia şi la Alba-Iulia, iar tradiţiunile culture moderne române se încep tot în Ardeal şi la Viena. Cea dintâiu şcoală românească în Muntenia a fost înfiinţată de G. Lazăr, un Ardelean, care şi-a făcut studiile la Sibiiu şi la Viena; cea dintâiu şcoală românească în Oltenia a fost înfiinţată de I. Maiorescu, alt Ardelean, care şi-a făcut studiile la ■ Blaj şi la Viena, şi tot Ardelean a fost cel dintâiu profesor de limba română în Bucovina; tot Ardeleni, Ungureni şi Bană ţeni au fost în mare parte organisatorii instrucţiunii de toate gradele în Moldova şi Muntenia. Iar acolo, unde am pus noi începuturile de cultură, sunt astăzi centre de lumină pentru întregul Orient. Credem, că patria noastră poate săfie mândră de treaba, pe care a facut-o prin noi în Orient, şi afirmăm hotărît, că numai prin noi putea să facă treaba aceasta. Ce vor acum Maghiarii? Voi nu voiţi cultură, — ne strigă ei, — rivniţi la putere; voiţi unirea voastră naţională! Când am scis noi, că o voim aceasta? N’aţi dis, — răspund ei, — dar o voiţi în taină? în taină? Apoi ceea ce nu se manifestă, politicesce nu există ca voinţă, ci numai ca inclinare vagă şi încă neformulată. Negăm, că e pronunţată această înclinare ; chiar admiţând însă, că ea există, treaba oamenilor luminaţi nu este de a o formula prin articole defiare, nici de a o întări prin agitaţiuni ridicole, ci de a suprima orişice încercare de a o formula şi de a căuta în toată liniştea un ventil de siguranţă contra ei. Acest ventil, crrcem noi, e desvoltarea dreptului public al patriei noastre în sens poliglot, în loc de a se încerca să ne convingă, că nu este aşa. Clujenii sparg ferestri şi uşi, bagă spaimă în familiile române, tulbură petrecerile fraţilor noştri de acolo, fac versuri pline de insulte la adresa publicului nostru şi ard în cele din urmă beata hârtie, care n’are alt păcat decât pe acela de a fi servit drept mediu pasiv pentru comunicarea adevărului. Şi aceste sunt argumente, nu însă argumente ale unor oameni chibzuiţi şi iubitori de ordine, ci argumente de oameni dispuşi a risca totul pe o carte. Nu, — răspund ei, — câtă vreme există un picior de Maghiar în ţara aceasta, ea trebue să remâie maghiară şi numai maghiară. Prea bine! — noi aşteptăm ca forţa împregiurărilor să-i silească a vorbi altfel. Ne pare dar bine de măsurile luate de guvern, pentru că ele ne lesnesc aşteptarea în toată liniştea. Am dori însă ca fraţii noştri să nu considere măsurile luate de guvern drept o satisfacţiune dată celor insultaţi. E o satisfacţiune, pe care şi-o dă guvernul sie însuşi; buna reputaţie a poporului maghiar a fost compromisă şi e interesul guvernului să-i dee reparaţiune. Apoi , prin măsurile luate contra iniţiatorilor tulburărilor de la Cluj d-l Tisza îşi câştigă aparenţele dreptului de a lua cele mai severe măsuri şi contra noastră. Bunul cumpăt, statornicia şi trezia minţii, aceste să fie bazele liniei noastre de conduită. Să dovedim că suntem un popor iubitor de ordine, dar tare în hotărîrile sale, şi de ruşine va rămână ori şi-cine s’ar încerca să atingă buna noastră reputaţiune. Să fim noi firmi şi nimeni nu ne poate lovi fără de a se compromite. Cetim în „Telegraful“, oficiosul din Bucuresci, de la 8 Maiu a. c. următoarea apreciare asupra celor petrecute la Cluj: E dureros pentru noi să fim martorii neînţelegerilor crescânde dintre Românii din Ungu şi Maghiari. Am vorbit în mai multe rânduri în aceste coloane despre chipul cum pacea şi linişcea ar pute întră acolo, unde acum ura domnesce cu spumele ei, şi cum în locul luptelor sterpe şi uricioase, munca producătoare ar face din Ungaria unul din statele cele mai prospere şi linistite. Scenele petrecute în Cluj, cu ocasiunea aniversarii zilei de 3 Maiu 1848, ne-au umplut de durere; speram un moment că tinerimea ungară, odraslă viguroasă a unui popor cavaler, uitând ura veche şi iară raţiune, va întinde, ca cel puţin, mâna Românilor cu cari trăiesce în acelaşi stat; ne făceam ilusiunea că generaţiunea nouă, mai liberală ca bătrânii care au făcut pe 48, vor forţa, prin atitudinea lor, mâna părinţilor pentru a îndreptăţi naţionalităţile atât de încercate de sub coroana Stului Ştefan. Modul cum s’a purtat tinerimea universitară ungară din Cluj, cu ocasiunea zilei de 3 Maiu, ne-a scos din inimă această ilusiune. Ne-a fost dat să vedem că Ungurii, tineri ca şi bătrâni, culţi ca şi inculţi, n’au făcut nici un progres în această privinţă şi că ei, cari au ajuns să stimeze şi să iubească pe Evrei, uresc ca şi acum un secol pe Românii muncitori şi leali, cari contribuesc în parte egală cu Ungurii la sarcinele statului, iuteîi în Revistă politică. Uşile parlamentului din Sândorutcza s’au închis şi închise vor română până la 13/25 Septembre. Reposaţii deputaţi se vor întoarce în cercurile lor electorale şi-şi vor espune isprăvile văduve şi nevădute în timpul espiratei perioade de trei ani. Agitaţiunile şi corteşirile vor pune în mişcare întreaga ţară pănă la sosirea hotărîrii definitive, adecă pănă când alegătorii îşi vor da verdictul lor. Alegerile, conform ordonanţei ministrului de interne, se vor sevârşi în intervalul de la 1/13 pănă la 10/22 iunie. Diarele din capitală se ocupă cu mult interes de raportul deputaţiunii regnicolare în cestiunea Fiume. Aprecierile ce se fac, sunt deosebite, după cum adecă diarul este binevoitor sau nu guvernului. „Pester Lloyd“ doresce ca guvernul să păşească resolut, să ia măsuri pe cale administrativă şi să nu mai aştepte pănă când se va întruni o nouă deputaţiune regnicolară, spre a resolva în mod definitiv cestiunea Fiume. Şovăirea în impregiurările actuale ar avă de resultat perderea simpatiilor populaţiunei de pe teritorul Fiume, în cestiunea conferenţei menite răula finanţele egiptene, încă nu sta la o soluţiune definitivă. Francia a cere să se schimbe programul angus stabilit în nota circulară a lordului Granville, prin care puterile au fost invitate să fee parte la conferenţă. Cu toate aceste în sferele iniţiate în tainele diplomaţiei se crede, că neînţelegerea dintre Francia şi Englitera va dispără cât de curând. Lordul Granville, printr’o a doua circulară, va deschide Franciei o poartă, prin care ea să poată aduce în discuţiune pretenţiile ei. Despre Germania se zice că ar fi dispusă să apere vederile Franciei. Pe când celelalte parlamente iau vacanţe , scupştina sârbească se apucă de lucru. De astădată însă deputaţii nu au mai fost convocaţi la Belgrad, nici la Kragujevac, unde se ţinea mai nainte adunarea ţerii, ci la Niş, astfel că scupştina