Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)
1888-01-14 / nr. 9
Anul V Sibiiu, Joi 14126 Ianuarie 1888 9 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1ji an 2 fl. 50 cr., 1/2 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/3 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1li an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia; Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Lucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 13 Ianuarie st. v. Alegătorii d-lui P. Truţa vor fi, aşa credem, mâhniţi, că în zadar au ostenit, în zadar au alergat, în zadar s’au expus la persecuţiunile agenţilor stăpânirii, căci tot n’are să-’i represente în dieta din Budapesta omul, în care au ei încredere. N’au cuvinte de a fi mâhniţi. ’Şi-au făcut până în sfîrşit datoria, şi omul care-’şi face datoria, poate se fie mulţumit, ori-şi-ce s’ar întâmpla mai departe. Dacă dl P. Truţa ar fi ţinut cu ori-şi-ce preţ să aibă un scaun în parlamentul din Budapesta, ar fi făcut ca părintele Gureanu la 1884, ori, ceea ce era mai sincer, ca dl I. Beleş la 1887 — şi astăzi ar ave leit-poleit scaunul din parlament, alăturea cu domnul I. Beleş. Dl P. Truţa a avut însă ambiţiunea de a întră ca reprezentant al partidului naţional în parlament: căderea d-sale e deci o dovadă, că este socotit drept un aderent sincer al partidului naţional şi că alegătorii sei ’şi-au ales bine omul. — Altfel nu era combătut cu mijloacele, cu care a fost combătut. In ajunul alegerilor, — nu vom mai cerceta — pentru ce, — dl P. Truţa era considerat de mulţi drept un membru nu destul de sigur al partidului naţional. S'a mai întâmplat apoi, că partidul guvernamental n’a pus candidat pentru cercul Băii-de-Criş. Dacă dar’ dl P. Truţa ar fi obţinut majoritatea faţă cu candidatul oposiţiunii moderate, cel puţin cei ce ’l-au combătut în alegeri ar fi susţinut, că a obţinut majoritatea, fiindcă se afla în conivenţă cu guvernul, ceea ce unii dintre cei sfătoşi presupuneau şi despre dl general Traian Doda, care de asemenea n’avuse contra-candidat guvernamental. Căcând deci faţă cu candidatul oposiţiunii moderate, dl P. Truţa n’a perdut, ci a câştigat foarte mult în ceea ce privesce reputaţiunea sa politică, — un lucru foarte important pentru oamenii tineri ca dl P. Truţa. Acest câştig însă n’a devenit pe deplin sigur decât prin verificarea mandatului obţinut de dl Hollaky prin nisce manopere ca cele expuse în darea de seamă, pe care o publicăm în coloanele acestui ziar. Această verificare, în condiţiunile, în care a fost făcută, este un succes însemnat pentru partidul naţional, şi alegătorii d-lui P. Truţa pot să fie mulţumiţi cu gândul, că au ostenit, au alergat şi s’au expus la persecuţiuni, ca să-ș i obţină pentru partidul, din care fac parte, acest succes şi să ridice pe omul lor de încredere. Acum, după cele petrecute în cercul Caransebeşului, va înţelege, în sfîrşit, ori şicine, că pentru partidul naţional campania electorală a fost numai ocasiunea spre a aduna dovedi pentru susţinerea adevărului, că nu este deocamdată pentru Români loc în cadrul constituţiunii ungare. Alegătorii din cercul Băii-de-Criş au adunat cele mai frumoase dovezi de felul acesta, şi ei pot să fie siguri, că partidul va soi să se folosească de ele, când va fi sosit timpul oportun, în faţa faptelor petrecute cu ocasiunea alegerii de la Baia-de-Criş şi constatate în mod oficial, motivarea verdictului de verificare este un adevărat arsenal de arme pentru combaterea actualei constituţionalităţi din regatul ungar. Şi susţinătorii acestui constituţionalism n’au decât să proceadă tot ca pănă acum, pentru ca să nu mai fie departe timpul, când vom pută să ne folosim de aceste arme. Din punctul de vedere al partidului naţional rău ar fi fost, dacă s’ar fi cassat mandatul d-lui Hollaky, e însă norocul nostru, că adversarii ne sânt încăpăţînaţi şi lipsiţi de tact, încât nu stiu nici măcar să salveze aparenţele. Dacă politici dibaci ar fi, ei ar fi aruncaţi prin cassarea mandatului d-lui Hollaky un pumn de nisip în ochii lumii; ei însă ţin numai să ne arete, că sunt tari şi mari şi pot să facă tot ceea ce vor ei. Nici noi nu dorim decât să adunăm cât de multe dovezi pentru aceasta, şi sânt foarte preţioase dovezile, pe car’e le-am câştigat cu ocasiunea alegerii din cercul Băii-de-Criş. Maghiari şi Săcui, căci vă jendu-’i odată în falanga aceasta, îi va tracta cu toată dragostea. Nu ne îndoim, că Saşii ar întră foarte bucuros în falangă, căci — cine oare n’ar dori să fie tractat cu dragoste din partea unui guvern atât de puternic ca cel presidat de dl Coloman Tisza. Vorba e numai, că dl Coloman Tisza ţine ca Saşii să se lege la ochi mai nainte de a fi întrat în falangă. „Aşa nu!“ — răspund Saşii. Cel puţin aşa resultâ dintr’un articol publicat în „Sieb. Deut. Tageblatt“. „E lucru mâhnitor, — se face în acel articol, — dacă ministrul preşedinte declară: Saşii să dovedească prin fapte, că-’i sânt credincioşi statului. E cu totul dea îndoaselea procedura aceasta. După principiul de drept admis de toată lumea nu este iertat să considerăm pe nimeni drept om rău, dacă nu-’i vom fi dovedit mai nainte răutatea. Aici Saşii sânt declaraţi de infideli şi li se cere, ca ei să-’şi dovedească fidelitatea prin fapte ? S’au făcut, ei oare vre-odată vinovaţi de vre-o infidelitate? Şi ce se cere dela noi, ce fel de fapte avem să săvîrşim? Tot ceea ce un om singuratic şi un popor poate să facă spre a-şi afirma fidelitatea am făcut şi noi în timpul celei din urmă vieţi de om, întocmai ca în secolele trecute. Am plătit contribuţiuni şi am servit în armată, n’am conspirat nici odată cu duşmănii ţerii, ne-am pus totdeauna, ori şi cât de greu ni-ar fi căut, pe terenul legii, lucrăm prin municipii şi în genere în viaţa publică pentru binele întregului. Ce dară , pentru voia lui Dumnezeu, va să facă, să ne dovedim fidelitatea ? Toate cele înşirate de noi sânt fără îndoeală datoria noastră şi contrarul ne-ar face vrednici de osândă; dar’ putem să ne fălim şi cu împlinirea datoriei, când se afirmă pe nedrept, că ea ne lipsesce. Se crede oare în adevăr, că dacă ne-am fi făcut chiar şi numai cu gândul vinovaţi de vre-o infidelitate, nu s’ar fi întins mâna pedepsitoare a procurorului spre noi?“ „Dintr’o alusiune cuprinsă în discursul ministrului-preşedinte se poate conclude, ce este ceea ce se interpretă drept o infidelitate, căci nu se face în acel discurs: să nu li se adreseze plângeri conaţionalilor din străinătate“. „Ei bine! — plângerile au fost făcute, înainte de toate, şi în dieta ungară. Apoi ceea ce am făcut nu e decât ceea ce Maghiarii au făcut şi ei timp de mai multe secole fără de curmare. Cum s’ar pută să avem drept magistru nisce politici prudenţi, fără ca să învăţăm dela dînşii? — în sfîrşit, ceea ce e lucru de căpetenie, astădi desvoltarea unei ţeri nu se poate petrece, fără ca vecinul să bage de seamă. Noi seim societăţii geografice regale din Londra, un succes, — asemenea căruia, altul nu *’a mai primenit. Dar’ în Anglia entusiasmul nu se încheie cu vorbe. El face bani încă mai cu grabă, decât monetăria „Royal Mint“. Insă în şedinţă se decise o subscripţie în favorul doctorului Fergusson, care adusa îndată suma rotundă de 2500 punţi sterlingi. Această sumă ponderoasă sta în proporţiune cuvenită cu însemnătatea întreprinderii. Unul dintre membrii societății îi puse președintelui întrebarea, dacă doctorul Fergusson nu va fi presentat în mod oficial. — Doctorul sta la disposiția adunării, — răspunse dl Francisc M . . . . — Să vină în lăuntru, — strigară cu toții, — să vină în lăuntru; e bine să vedem cu ochii pe un bărbat de un curagiu atât de neobicinuit! — Mai soii, — observă un bătrân lovit de dambla, — nu care cumva să fim purtați de nas! — Și dacă doctorul Fregusson nici n’ar exista, — striga o voce răutăcioasă. — Atunci ar trebui inventat, — răspunse un membru glumeț al acestei societăți serioase. — Dl doctor Fergusson se poftească în lăuntru. —Gijise rece Francisc M . . . . astăcji ce ae petrece în Germania tot atât de bine precum acolo sânt sciute cele ce se petrec la noi. Să fie oare pentru noi o imputare, că Ie stăm acestora într’ajutor? — Lucrul acesta ar fi atât de inachitabil, încât chiar şi ministrul-preşedinte, spre a-şi motiva imputarea a adăugat, că sânt nedrepte plângerile. — Ei bine! — fiesce care esteel însuşi cel mai competent a se pronunţa, dacă ceva îi pare drept ori nedrept. Plângerile aceste au fost drepte, dacă erau adevărate, şi nedrepte ar fi, dacă n’ar fi adevărate. Numeroasele încercări de a restrânge plângerile Saşilor, pe cât ele au ajuns la cunoscinţa străinătăţii, au rămas fără efect: acolo unde vorbesc faptele şi legile atât de lămurit, negarea şi înfrumseţarea n’ajută nimic pe timp mai îndelungat. Şi Să ne fie permis la acest loc un cuvânt în cestiune personală. Răspunsul «zice: „faimosul (Ţar sibian“ şi câţiva domni dintre Saşi să înceteze a fi isvorul, din care conaţionalii din străinătate iau cele mai nedrepte acusuri contra noastră“. Nu ştim, dacă „Tageblatt“ e „Ţarul faimos“; dacă însă acesta e caşul, trebue să declarăm, că respingem simplu insinuarea, câtă vreme nu se va fi dovedit, că „Tageblatt“ a respândit acusări „nedrepte“, adecă neadevărate. Dar’ cât pentru străinătate şi acusările ei, putem afirma cu siguranţa consciinţei curate, că ceeace acolo s’a zis şi s’a scris pentru Saşi întrece de o miie de ori în ceea ce privesce adevărul şi temeinicia ceea ce din partea Maghiarilor s’a publicat contra noastră. Pe când în cele dintâi scrieri nu se poate găsi nici un adevăr consolut, cele din urmă bajbăe de neadevăruri. Ministrul-preşident zice, în sfîrşit, dacă Saşii fac ceea ce cu toată bunăvoinţa m i-am sfătuit, voiu face şi eu pentru dînşii tot ceea ce poate bunăvoinţa unui guvern. Adecă în anumite condiţiuni ni se pune în perspectivă bunăvoinţa guvernului. Declaraţiunea aceasta e fără îndoeală vrednică de recunoscinţă. Adecă în statul acesta tractarea cetăţenilor se schimbă, după cum guvernul este ori nu mulţumit cu purtarea lor. Nu e oare guvernul chemat a-i tracta pe toţi cu aceeaşi bunăvoinţă? Nu e dator a fi drept faţă de toţi ? Fără îndoeală d-nul ministru-preşedinte afirmă, că n’a făcut şi nu va face niciodată vre-o nedreptate. Luăm cu recunoscinţă act de această declaraţiune, şi este departe de noi gândul de a-l face responsabil pentru toate cele ce se săvîrşesc în numele lui, nu e însă oare o nedreptate, că în comitatul Târnavamică ne-Maghiarii trebue să plătească contribuţiune în favorul reuniunilor de maghiarisare, că universitatea nu poate să dispună de averea ei, că legea pen-Ear’ doctorul întră în mijlocul unui toiu de urări şi aplause, fără de a arăta altfel nici cea mai mică erucţiune. Era un om de statură şi constituţiune de toate cailele, cam la 40 de ani; temperamentul său sanguinic se arăta în coloarea negricioasă a feţii; trăsurile lui erau reci şi regulate, nasul — dupâ cum trebue să-l aibă oamenii meniţi pentru descoperiri, — era de forma unui cioc de corabie; ochii lui aveau o expresie foarte blânda, mai mult inteligentă decât cutezătoare, dând fisionomiei întregi un farmec deosebit; braţele lui erau lungi şi pasul îl dovedea că-i bun de picioare. , Oarecare importanţă serioasă se oglinda în toată înfăţişarea doctorului, şi era imposibil a cugeta numai, că el ar putea să fie unealta unei rătăciri fie cât de nevinovate. Şi nici încetară urările şi manifestările simpatice, decât în momentul, când doctorul Fergusson se rugă prin o afabilă mişcare de mână pentru linişte. El se postă lângă scaunul — ce ’i se aduse, apoi oblindu-’şi trupul, îşi ridică nemişcat, cu o privire energică, degetul arătator dela mâna dreaptă şi rosti un singur cuvent: „Excelsior!“ Intr’adevăr! Nici când o interpelaţiune neaşteptată a domnilor Bright şi Cobden, nici când un proiectde credit al lordului Patru naţionalităţi nu e respectată? — ori e dreptate ceea ce de mai mulţi ani se întâmplă la Bistriţa şi în comitatul Târnavei-mari ? — ori ceea ce se întâmplă cu scrisorile oficiale, care nu sânt adresate în limba maghiară? Se 4'C6) că lupta noastră e vehementă şi că oposiţiunea noastră e aspră. Desigur, că au fost aşa şi nici că puteau să fie altfel. Căci adevărul, care e pentru noi, e un domn suveran ce nu sufere împotrivire, şi dreptul, care în partea noastră, nu sufere ca contrarul lui să se numească altfel ca nedreptate. Cea mai adâncă temelie a vieţii de stat e dreptul. Pe terenul lui se pot împăca toate contrarietăţile. Noi stăm astăzi tot unde am stat sânt acum două- zeci de ani; nu cerem decât drept şi dreptate şi cerem pănă înŢi,a de aci în zadar“. FOIŢA „TRIBUNEI“. Cinci săptămâni în balon. De Julea Verne. Capitlul I. Sfîrșitul unei vorbiri primite cu mare entusiasm. — Presentarea doctorului Samuil Fergusson. — „Excelsior“. — Portretul complet al doctorului. — Un fatalist convertit. — Banchet la „Travellers Club“. — Toaste numeroase la această ocasiune. Era în zilua de 14 Ianuarie a anului 1862. Un număr mare de ascultători se imbulzia la şedinţa societăţii geografice regale din Londra, piaţa Waterloo Nr. 3. Preşedintele dl Francisc M . . . ., făcu într’un discurs, întrerupt foarte des de aprobări sgomotoase, o împărtăşire momentoasă onorabililor sei colegi. Acest rar exemplu de elocvenţă se încheia cu câteva trase avântate, din care se oglinda patriotismul în niste perioade compacte. „ Anglia, — mulţumită curagiului călătorilor sei, — a păşit pe calea descoperirilor geografice totdeuna în fruntea popoarelor. (Căci s’a făcut în genere observarea, că fie fcecare popor păşesce în fruntea altor popoare.) Doctorul Samuil Fergusson, unul din glorioşii ei fii, nu-’şi va nega originea. (Din toate părul Coloman Tisza, aruncând o privire înspre apus şi alta înspre răsărit, ’i-a poftit pe concetăţenii noştri saşi să între şi ei în falanga formată de zile: Nu, nu!) De va succede aceasta încercare se vor pute uni şi completa notiţele risipite ale cartologiei africane (aprobări sgomotoase), dar’ dacă nu, (nici odată ! nici odată!) ea va rămâne cel puţin una din încercările cele mai cutezate ale geniului omenesc“. (O frenetică gălăgie de aprobări.) Ura, ura! strigă adunarea, electrisatâ de aceste însufleţite cuvinte. „Trăească neînfricatul Fergusson“, strigă cu voce tare un individ din publicul ascultător. Strigăte entusiastice resunau din toate părțile. Numele lui Fergusson se audia din toate gurile, car’ noi avem cuvinte să credem, că el numai cu anevoe putea să se târască prin cotiturile gârlegelor engleze. Tremura sala ședințelor de el. Aci ședeau ei în număr mare, imbătrâniți, obosiți, — neînfricaţii caletori, care ’şi-au primblat temperamentul elastic prin toate cele cinci continente. Mai mult ori mai puţin, fisicesce ori moralicesce, dar’ au scăpat cu toţi de naufragii, de incendii, de tomaharcurile Indienilor, de securile sălbaticilor, de ţapă, de stomachul celor din Polinesia! Dar’ nimic nu putea împedeca inimile lor, ca în cursul vorbirii domnului Francisc M . . . ., să nu bată tare, — ear’ acesta a fost fără îndoeală cel mai splendid succes oratoric al „Excelsior!“ Ear’ acel venerabil bătrân, pe deplin dumirit asupra acestui bărbat rar, făcu propunerea, ca discursul lui Fergusson să se publice în tot cuprinsul său în Procee dings of the Royal Geographical Society of LondonP. (Analele societăţii geografice regale din London.) Cine era dar, doctorul acesta și ce voia să întreprindă? Tatăl tinerului Fergusson, un brav căpitan englez de marină, îşi exercită fiul încă de foarte timpuriu în primejdiile şi aventurile chemării sale. Şi acest băiat vrednic de dînsul, care se pare a nu fi scitit nici când de frică, dovedi în curând un spirit vioiu, un talent agil, scrutător şi o aplecare deosebită spre ocupaţiuni scientifice; mai avea băiatul o intenţiune neobicinuită de a se sei scoate din orice încurcătură; nici când nu era stroftorat, nici chiar când a luat pentru ântâia dată furculiţa în mânâ, un lucru, la cara,băieţii în genere au atât de puţin noroc. "L Saşii şi guvernul. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 13 Ianuarie st. v. Comitetul executiv al representanţilor germani din Boemia a refuzat alegerea delegaţilor pentru negociarea asupra cestiunii de limbă şi a reintrării Germanilor în dieta provincială. Astfel s’a zădărnicit încercarea de a ajunge pe cale neparlamentara şi fără concursul guvernului la o aplanare a conflictului naţional din Boemia. Comitetul Germanilor publică acum toate scrisorile, ce s’au schimbat în scopul iniţiării unor negocieri, şi după ce proposiţiunile vechilor încă sânt cunoscute, se vede lămurit, că vechii nu vor să ţină serios cont de dorinţele Germanilor Se vorbesce că ministrul-preşident Tisza voesce să răspundă încă în decursul acestei săptămâni la interpelaţiunile deputaţilor Helly şi Perezel asupra situaţiei externe, în cercurile parlamentare din Pesta circulă faimo, că răspundând la întrebarea asupra raportului monarchiei noastre cu Germania, dl de Tisza va accentua foarte hotârît, că Austro-Ungaria poate conta cu încredere deplină la aliatul ei, într’altele răspunsul va conţină un advertisment, cătră opinia publică a Ungariei, de a nu se lăsa sedusă şi alarmată prin orice fel de faime neliniştitoare. Ministrul de afaceri montenegrin din Constantinopol, dl Batsch, a cerut de la Poartă, în numele guvernului său, extrădarea Montenegrinilor compromitaţi în afacerea dela Burgas, pentru ca să-’i poată preda judecătoriilor montenegrine. Se scie, că după căderea prinţului Alexandru de Battenberg Rusia a format faţă cu Bulgaria aceeaşi pretenţiune relativ la cetăţenii şi asudiţii rusesci compromitaţi, şi extrădarea acelora s’a şi efectuit. Revoluţionarii rusesci, care au contribuit la răsturnarea ordinii merstou pentru cuirasarea stâncilor engleze n’a avut un asemenea efect. Discursul domnului Francis M. . . era întrecut, şi încă pe departe. Doctorul se arăta deodată sublim, mare, moderat şi aşezat; el rostise lozinca situațiunii .