Tribuna, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 222-247)

1888-10-09 / nr. 229

Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:B V* an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. g Sibiiu, Duminecă 9|21 Octomvrie 1888 Nr. 229 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. —TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr­, a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 8 Octomvrie st. r. Astăzji e tocmai săptămâna, de când congresul naţional-bisericesc s’a întru­nit în Sibiiu, şi cu toatea aceste el de-abia se află pe la începutul lucră­rilor sale. Şi nici că se poate altfel. Primele­­z­ile le petrece cu consti­tuirea, cu verificarea deputaţilor şi, dacă se mai lasă şi comisiunilor congresuale o­­ţi de lucrare, înainte de a patra ori a cincea o ţi dela deschiderea lui, con­gresul nu poate întră în desbaterile meritorice. între obiectele resolvate pănă acum sunt numai raportul general al consisto­­rului metropolitan plenar şi rapoartele consistorului cu privire la scrisoarea ministerială, prin care se face cunoscut, că ministrul nu a scutit preoţimea de la lucrările publice, şi cu privire la ordo­nanţa ministerială despre numirea loca­lităţilor în limba maghiară în corespon­denţele organelor bisericeşti şi şcolare cu alte organe publice. Asupra unui obiect dintre cele mai importante, asupra proiectului de regu­lament pentru alegerile de protopresbi­­teri, desbaterea este încă și acum în curgere. Obiectul acesta nu a fost prevă­tut în programul de muncă, pe care­­l-am fost desfășurat noi la timpul său pe baza cond­uselor congresuale de la 1886. Consistorul metropolitan a surprins, aşa zicând, congresul cu acest proiect şi, dacă ne tragem bine seama cu impor­tanţa alegerilor de protopresbiteri şi avem în vedere şi necesitatea uniformi­tăţii procedurii la astfel de alegeri în întreaga metropolie, un asemenea pro­iect era tocmai binevenit şi pus la timpul oportun pe masa congresului na­ţional-bisericesc. Desbaterea specială a acestui pro­iect de regulament a fost pentru noi foarte instructivă din multe puncte de vedere. înainte de toate constatăm cu bu­curie, că congresul nu a trecut preste acest obiect cu uşurătatea, cu care a tractat acum sânt doi ani regulamen­tul pentru afacerile disciplinare, care s’a fost acceptat în mod provisor, după o desbatere de vre-o câteva oare, cu toate defectele lui esenţiale şi stilistice. Nu a fost, nu­’i vorbă, nici pro­iectul din cestiune un cap de operă în ce privesce stilizarea; dar’ deputaţii con­­gresuali au avut de astădată răbdarea cuvenită, de a îndrepta şi stilul proiec­tului, aşa că sânt excluse dintr’însul echivocităţile şi frasele ce dau prilegiu la interpretări false, şi întreg regula­mentul se poate presenta drept nisce disposiţiuni clare şi lămurite, pe care le reclamă la toată întâmplarea şi nor­marea formelor pentru procedura la cu­tare ori cutare act constituţional. Am vă­tut mai departe, cum cei dela putere persistau prel­ungă acele dis­­posiţiuni din proiectul consistorului, care erau potrivite a lăsa deschise uşiţele pentru diferite abuzări de putere. Şi cu o mare satisfacţiune trebue să con­statăm, că representanţii preoţimii şi ai poporului au fost la înălţimea che­mării lor şi au scutit cu demnitate drep­turile ce „Statutul organic“ le garan­tează acelora, care şi-au trimis aici. Nici sofismele, nici fabulistica duş­manilor ascunşi ai constituţiei bisericesci, nici privirile încruntate ale cutărui Prea­sfinţii, nu au putut înrîuri asupra depu­taţilor, şi congresul a­solut aprecia atât vederile comisiunii organisătoare, — nu ale referentului, căci rolul ce-’l joacă d-sa numai găgăuţii nu-’l înţeleg — cât şi ale domnilor V. Babeş şi Dr. Al. Mocioni, pe care, afară de interesul pentru toate afacerile noastre naţionale şi bise­ricesci, îl mai leagă şi tradiţiunile fami­liare de constituţia bisericei greco-orien­­tale, şi care astfel nu putea lăsa ne­combătute teoriile ce tind la desorgani­­sarea bisericei. Afară de acest regulament, care se poate privi de aproape resolvat, con­gresul va avea să se mai ocupe în se­siunea aceasta şi cu alte obiecte tot atât de importante, şi, după toate semnele ce există, congresul de-abia pe la finele septămânei viitoare îşi va pute termina toate agendele sale. Sperăm, că representanţii preoţimii şi ai poporului vor lua cu toţii pănă în capăt parte la discuţiunile congre­suale şi vor tracta cu aceeaşi seriositate şi demnitate cestiunile, care mai sunt de resolvat. O aşteaptă aceasta de la ei preoţimea şi poporul, care şi-a trimis aici, şi o aşteaptă naţiunea întreagă, ale cărei priviri sunt acum îndreptate asu­pra congresului naţional bisericesc. Să-’şi câştige fiecare mângâierea, că-’şi împli­­nesce datorinţa ce o are faţă cu biserica şi cu poporul,— şi responsabilitatea pentru executarea hotărîrilor congresuale cade apoi în sarcina altora, care, dacă au inimă pentru popor, îşi vor trage, de aci înainte şi ei seamă cu faptele lor. FOIŢA „TRIBUNEI Crăiasa pinelor. De la George Coşbuc. Orcanul însuşi sta domol Şi ’n reverii se perde, Gând V­inele, cu peptul gol, Răsar pe lunca verde. Frumoase, ca speranţe vii, Cu trup ca nea de Faur, Cu părul blond, cu ochi căprii, Cu haine prinse ’n aur! Uşoare, ca de neguri, fug Prin liniştea adiincă — Obrajii roşi ca flori de rug Sânt nesărutaţi încă! Nu ve­ji tu zid d’argint, cu porţi Cioplite 'n roş ca focul ? ! Ca sufletele celor morţi,­­ Atât de piu e locul. Acolo ele ’n veci nu mor, Şi vara ’n veci nu moare, Şi ele­’şi au crăiasa lor Şi toate sânt fecioare. La ţeara lor nici smei n’ajung, — Dar’ într’o­­fi la poartă Yeni, de drum atât de lung Sdrobită şi mai moartă, O fată de 'mpărat, cerend Un adăpost sărmana, Şi se ruga milos şi blând. „Şi cum te cheamă?“ — „Ana!“ „Eu nu pot, Ano, să-’ţi descuiu, Acest drept al meu nu e, Crăiesei însă am să-’i spuiu Să vină să-’ţi descuie!“ Pe-un nor de purpur lunecând, Ea, nobila crăiasă, Venia, cu părul rîurând Fuior blond de mătasă. Obrajii ei — un alb de fulgi Şi-un roş de curcubee, Pe cap un văl de gingaş giulgiu Fantastic ’i­ se ’ncheie. Şi trupul sub un fin smarald S’ascunde, nu s’ascunde, Străvedi prin haină viul cald Al formelor rotunde. Ce vii sânt ochii ei crăiesei! La zid ea stă plecată: „Deschid, dar’ eu mă tem, că eşti Fecior?“ — „Nu, nu, sânt fată !“ Şi dându-’i ţ­inele-adăpost Trăia cu ele soră, De-atunci cu ele ’n rând a fost La jocuri şi la horă. Dar’ într’o Zi Crăiasa, ea De Ana dă cu ochii, Inel având, Ana­’şi făcea De joc în poala rochii. „Ce ai tu, Ana?“ — „Jucărei!“ Crăiasa schimbă feţe, Căci n’a văz­ut in viaţa ei Inel, şi ce mândreţe! Din peatra tronului din raiu Cioplit, în flori măiestre, El singur unui fiiu de craiu De-ajuns ’i-ar fi fost zestre. „Și cum îi zic?“ — „îi 4i° inel!“ Pe degetul subeget Al piuei sta lovit, cât el Crescut părea pe deget. „O, dă-’mi-­l mie!“ Drăgălaş Se roagă ea 'mbătată. „Ţi-’l dau eu, Doamnă, de mă laşi Să te cuprind odată!“ într’un extas atât de mut, A stat Crăiasa gata S’o strîngă ’n braţ chiar necerut. — Viclean a zimbit fata, Şi ea, cu ochi învioraţi, Cu drag întinse dreptul Şi strînse pe Crăiasa ’n braţ, De pept lipindu-’i peptul. Aşa se joacă şi doi prunci ! Când nu-’şi înţeleg jocul, — I Dar’ pinei­­i-a părut d’atunci Că ’i-a perit norocul. A doua 44 sub umbre rari într’un tufiş de nalbă, Jucând în palmi mărgăritari, Avea 'n mâni Ana salbă. Crăiasa vine ear’. Zărind Frumoasa jucăreie, Sălbatici ochii ei s’aprind De poftă, să­­i-o dee. „Cei asta?“ — „Salbă!“ Viu lucesc Margeanuri cât dau pară, Și ramuri înflorite cresc Şi scad şi s’aprind cară. „Aş vrea s’o am!“ Şoptia din graiu, Privind-o ca nebuna: „Ţi-o dau eu, Doamnă, dacă-’mi dai O gură, numai una!“ Pe nimeni ea n’a sărutat, Ori poate flori şi fluturi, Dar’ pentru salbă ’i-ar fi dat O sută de săruturi. Aşa se joacă şi doi prunci Când nu-’şi înţeleg vrerea, Dar’ farmecul a prins d’atunci Să-­şi duplice puterea. A treia Zi Pe mal de rîu, Privind în valuri creţe, C’un brâu se juca Ana, brâu în fel de fel de feţe. Îl ia Crăiasa ’n mâni, isteţ în copcii să-’l închidă, Cum stă pe trup! Cum strînge ’n creţi Purpurul din hlamidă ! Ea bate ’n pălmi, când vede ’n lac, Că strînsă-’i stă mai bine, Rotunde ca un cap de mac Stau sinurile pline. Şi cât de neted o prindea! Schimbat s’afla enormă, Că 'n larg vestment e toată ea Un trup fără de formă. Şi ochi­’i otrăviţi de dulci N’aveau mirării fine. „Ţi-’l dau eu, Doamnă, de mă culci La noapte ’n pat cu tine !“ „Dar’ Ano, pentru­ ce nu 'mi cer Altceva! Am eu multe —“ „Nu vreau!“ D’a fost capriţul ei, De ce să n’o asculte? — — Sciţi voi povestea, când un fiu De împărat odată, în pept cu dor turbat de viu, S’a îmbrăcat în faţă: „Naţiunea întreagă.“ „Az egész nemzet kezdi már látni . . . hogy minket elszegényít az Au­­striával való viszony („națiunea întreagă începe acum să vadă . . ., că raportul cu Austria ne sărăcesce“), — scrie „Egyet­értés“, reflectând­­tifumlm ceclric „Hlas Naroda“ în cestiunea de uniune perso­nală. Pentru­ că, precum se vede, în urma intrării lui Schönborn în cabi­netul lui Taaffe s’au deslegat limbile dincoace şi dincolo de Laita. „Pester Lloyd“ a făcut începutul, ameninţând cu uniunea personală. „Hlas Naroda“ răspunde Maghiarilor: „Nu ne pasă. Voi aveţi să vă daţi preste cap materialicesce.“ „Egyetértés“ de altă parte replică: „Nu vă doară pe voi ca­petele noastre! . . . „Naţiunea“ a învăţat din ex­perienţă, care sunt resultatele transac­­ţiunii privitoare la comunitatea econo­mică cu Austria. „Naţiunea întreagă începe acum să vadă . . ., că raportul cu Austria ne să­răcesce.“ înainte de a trece la modul cel nou de apreciare al dreptului public din mo­narchia austro-ungară, să stăm puţin la „naţiunea întreagă.“ Cine poate să fie „naţiunea“ aceea? Ca să nu greşim, credem, că va fi la loc să consultăm legile unguresci, în alinea primă a introducerii la articolul de lege XLIV din 1868 se poate ceti: „Fiindcă în înţeles politic şi după principiile fundamentale toţi ce­tăţenii Ungariei formează o naţiune ungară (magyar) unită şi nedespărţită, ai cărei membri egali în drept sunt toţi cetăţenii, aparţină ei ori­cărei naţionalităţi .... etc.“ Legislatorii Ungariei, care au vo­tat articolul de lege XLIV din 1868, din textul legii se vede, au avut cu­­noscinţă de existenţa cetăţenilor din Un­garia de mai multe naţionalităţi. Au avut însă intenţiunea, ca politicesce să-’i contragă pe toţi într’o naţiune politică a statului unguresc. De aceea „naţiune politică ungară“. Dacă aşa înţelege „Egyetértés“ şi dacă aşa înţeleg şi celelalte c­iare „na­ţiunea întreagă“, n’avem nimic de­cişi fiindcă nu este permis a contrazice legii votate şi sancţionate. în caşul acesta însă este o inexac­titate din partea lui „Eyetértés“, ca şi din partea oficiosului „Pester Lloyd“ şi din partea ori­cărui dintre organele de publicitate care representă interese speciale maghiare. Inexactitatea lor se cuprinde într’aceea, că vorbesc în nu­mele „naţiunii“, când ele representă cel mult o naţionalitate, naţionalitatea maghiară, care după lege face, ca şi fiecare dintre celelalte naţionalităţi, nu­mai o părticică din naţiune. Sau că li s’a dat plenipotenţă din partea vre­uneia ori doar­ chiar din partea tuturor naţionalităţilor, ca să se exprime în numele lor? N’avem scrie de astfel de plenipo­tenţă. Dar’ nici nu e cu putinţă să existe astfel de plenipotenţă, deoare­ce stim, că nu este cei lăsată de D-leu, în care una sau mai multe sau, afară de naţionalitatea maghiară, toate naţio­nalităţile să nu se plângă amar asupra politicei compatrioţilor maghiari. Deci acelora, asupra căror se plânge cineva, nu se dau plenipotenţe. Ar pută dar v­ohiarele­­ maghiare să fie mai economice în întrebuinţarea cu­vântului naţiune sau a cuvintelor na­ţiune ungară, dacă vor să nu vină în conflict cu legea, la a cărei votare Ma­ghiarii representaţi de dînsele mai mult au contribuit. Economia aceasta le re­comandăm să­­şi-o impună şi pentru­ că naţionalităţile nemaghiare, ţinând cont de lege, au dreptul de a protesta con­tra usurpaţiunii unui titlu, care după lege compete numai universităţii tuturor naţionalităţilor sau universităţii tuturor cetăţenilor cu drepturi egale din Ungaria, fără deosebire de naţionalitate. Stând astfel lucrul, putem afirma hotărît, că naţiunea întreagă nu are poftă de a asista la un joc nou de-a „dreptul public“ şi de-o „transacţiune“ nouă pentru de a ajunge la resultatul unei uniuni personale sau la o dis­­creţiune completă, pe mâna unei ad­­ministraţiuni şi mai asiatice ca cea de astăz­i. Sau cred bărbaţii politici ai com­patrioţilor maghiari, că a sosit timpul pentru o transacţiune nouă? Atunci naţiunea bine îşi va trage seama şi poate­ că o parte din naţiune va pr­ice, că nu-’i trebue uniune personală şi nici altfel de uniune, căci de uniuni impuse „de nobis sine nobisit, care nu mai sânt moderne, s’au cam săturat oamenii. Să bage bine de seamă, că Schmerling trăesce, car’ Schönborn a apărut pe scena politică. Din cuvintele 4’arel°r maghiare însă înţelegem, că politicii maghiari nu mai înţeleg „naţiunea“ aşa cum e pre­­cisată de lege. Ei înţeleg sub cuvân­tul naţiune numai pe Maghiari. Maghiarii sunt poporul ales, pănă când naţionalităţile nemaghiare numai dacă se învrednicesc a fi primite în si­nul naţionalităţii maghiare fac parte din naţiune. Da, fiindcă una este na­ţiunea­ în Ungaria, naţiunea m­a­­ghiară (magyar nemzet), nu însă na­ţiunea ungară, pentru care Maghia­rul nici termin n’are lipsă să aibă. Ei bine, suntem lămuriţi asupra „naţiunii“ cum e în lege şi cum e în publicistica maghiară, se înţelege con­tra legii. Am pută dar’ trece la partea meritorie. Vom trece şi la aceasta, însă cu altă ocasiune. REVISTA POLITICĂ. Sibiiu, 8 Octomvrie st. 1. Noul ministru de justiţie austriac contele S c­h­ö n b o r n a ţi­nut alaltăieri, când­­i-au fost presentaţi funcţionarii ministerului său, o cuvân­tare mai lungă, în aceasta a asigurat, că este un aderent necondiţionat al politicei ministerului Taaffe şi ca atare a intrat în cabinet. Mai departe a accentuat, că va apăra inde­pendenţa judecătorilor. Relativ la in­­tenţiunile sale legislative a­şA că va fi totdeauna stăruitor, ca resultatele scien­­tifice unite cu experienţele moderne să se unească întru reformarea legilor. Agitaţiunile vechilor ti­neri pentru recunoascerea dreptului de stat al Boemiei devin tot mai stărui­toare şi mai cutezătoare. Organul lor, „Narodni Listy“, enunţă, că ar fi o credinţă naivă, dacă s’ar presupune, că poporul ceclric s’ar mulţumi cu simpla ceremonie a încoronării Monarchului cu coroana lui Wenzel. Fără completa introducere practică a dreptu­lui public boemi­c, încorona­rea ar fi un simplu act religios fără nici o valoare, astfel se ex­primă organul D-rului Iuliu G r e g r Negociările pentru în­cheierea convenţiunii co­merciale cu Elveţia n’au

Next