Tribuna, noiembrie 1888 (Anul 5, nr. 248-272)

1888-11-08 / nr. 254

Pag. 1014 Din Bucovina. Cernăuţi, în Octomvrie 1888. La activitatea presentă a „Societăţii­­pentru li­teratura şi cultura română în Bucovina.“­­ „Consilia multorum salus republicae.“ Sentimentul de veneraţiune faţă cu toate in­­stituţiunile noastre naţionale, respectul, pietatea şi recunoscinţa către binemeritaţii noştri îna­intaşi, care ni le-au înfiinţat şi susţinut în tim­puri grele şi de nevoi cu multe şi mari sacri­ficii, onoarea şi conscienţa noastră de Români ne impune îndatorirea sacră, de a nu uita de interesele noastre comune, nici de puţinele in­stitute naţionale ce le avem, ci de a veghia asupra lor şi de a ne da seamă din când în când în publicitate despre starea acestora. Amintitele considera­ţiu­ni ne mai impun şi obli­­gământul, de a fi în tot caşul precauţi şi pru­denţi, dar­ conscienţioşi, juşti şi severi în de­­judecarea şi aprecierile noastre enunţate în pu­blic, mai cu seamă când e vorba despre acele instituţiuni naţionale, la care este angaj­ată onoarea întregului popor român din ţ­ară şi despre care istoria va trebui să ţină odată cont. Prin urmare, dacă voim a vorbi despre „societatea“ noastră, care după etatea şi des­­tinaţiunea sa ocupă primul rang între so­cietăţile române de aici, vom căuta cât se poate a urma devisei amintite. înainte însă de a vorbi de presentul „so­cietăţii“, ne permitem a arunca o privire re­trospectivă asupra originei şi trecutului ei, fiindcă numai aşa se va pute înţelege mai bine presentul. Mărturisim iuse din capul locului, că nu ne încercăm a face aci istoricul ei; aceasta rămâne pe seama oamenilor mai com­petenţi în materie. Declarăm asemenea, că dacă vom numi ici-colo persoane, nu voim a glori­fica numele şi meritele bărbaţilor, care fac mândria trecutului şi a presentului nostru, nici a micşora valoarea şi prestigiul celor­ ce luptă şi a stărji cu acelaşi zel pentru tot ce se face pe contul poporului român de aici. Suntem prea convinşi, că faptele măreţe şi persoanele binemeritate nu au lipsă de vre­un brevet spre a trece în lista nemuritorilor. Nu ne facem nici ilusiuni. Ceea­ ce voim este, de a îm­prospăta în memoria oamenilor noştri câte ceva din trecutul „societăţii“, a atrage atenţiunea asupra tristului ei present şi, dacă mai este cu putinţă, a deştepta un interes mai viu pentru viitorul ei. Solut este, că nici o naţiune pe faţa pământului n’a fost mai îndelungat schingiuită de soarte ca naţiunea noastră. Istoria Româ­nilor e plină de lupte, de grele şi lungi su­ferinţe, însă şi asta o stim, că în timpurile critice geniul bun nici­când nu ne-a părăsit. Prevedinţa, înduioşată de suferinţele Românilor, tocmai în momente de desperare, n’a întârziat a ne trimite geniii sei mângăitori şi mântuitori. Astfel s’a întâmplat şi cu poporaţiunea română din Bucovina. Evenimentele trecutului de tristă memorie, numele ilustre ale lui Aron Pumnul, Alexandru, Eudoxiu şi George Hurmuzachi, precum şi ale altor bărbaţi români demni de recunoscinţa eternă, vorbesc destul de clar pentru noi şi pentru cei­ ce vor să se înţe­leagă. Eare fructele ostenelelor acestor apos­toli ai deşteptării şi ai culturei noastre naţio­nale sunt prea cunoscute şi scrise deja cu li­tere neşterse pe paginele ce formează istoria Bucovinei. — Să trecem la obiect. Cu un pătrar de secol în urmă, era la 1 Maiu 1862, 4' de eternă memorie, după­ ce sămânţa ideii şi a simţului naţional, sămănată de numiţii luminători ai românismului de Dar’ în curând înţelesei, că nu era indiferenţă, ci intenţie la mijloc, şi eu îi eram recunoscă­toare pentru asta. Seara ne servi Catia ceaiul la acelaşi loc în salon, unde ne obicinuisem a-’l be pe când trăia mama. Sonja şi eu şedeam lângă dînsa; bătrânul nostru servitor Gregor îi aduse o pipă veche de ale tatei, pe care o mai găsise undeva, și el începu, tocmai ca în vremea de mai demult, a se plimba prin odaie. „Dacă te cugeţi numai bine, câte schim­bări înspăimântătoare nu s’au petrecut în casa aceasta veche!“ ,zise el oprindu-se din­­tr’odată. „Da“, răspunse Catia cu un suspin; şi acoperind iarăşi samovarul, se uită la oaspele nostru şi era să şi crumpă în lacrimi. „Cred, că-­ţi mai aduci aminte de tata d-tale ?“ — mă întrebă dînsul. „Puţin“, răspunsei eu. „Cât de bine ar fi pentru d-ta dacă ar mai trăi!“ grăi dînsul încet, în vreme­ ce trecu abătut cu privirea deasupra capului meu. „îl iubiam foarte mult pe tatăl d-tale!“, adause el şi mai încet, şi ’mi­ s’ a părut ca­­şi­ când ochii lui ar fi avut un lucru umed la cuvintele acestea. „Şi D-leu a luat şi pe mama noastră la sine!“ —­u'se Catia, şi apoi aruncă în­dată servieta preste vasul cu ceai, îşi scoase batista şi începu să plângă. „Da, s’au petrecut grozave schimbări în casa aceasta“, — repetă dînsul şi se în­toarse într’altă parte . . . „Sonja, arată-’i tu­aici, începuse a prinde rădăcini, după­ ce sufletele amorţite începură a reînvia, a câş­tiga iarăşi încredere în sine, primul fruct al acestei desamorţiri a fost înfiinţarea „Reu­niunii române de lectură din Cernăuţi“. Re­­sunetul ce a aflat această intreprindere na­ţională în sufletele zeloşilor noştri consângeni, îmbrăţişarea călduroasă, care a întimpinat reu­niunea aceasta de la început, a fost atât de încuragiatoare, încât la un an de 401® după înfiinţare, la 14 Maiu 1863, neuitatul şi mult meritatul ei urzitor şi vice-preşedinte Alex. Hormuzachi, dimpreună cu fraţii sei Eudoxiu şi George şi cu alţi bărbaţi devotaţi causei naţionale, pătrunşi de adevărul şi de convin­gerea, că literatura şi cultura sunt factorii cei mai puternici ai ai deşteptării, prosperării şi existenţei unui popor, au făcut un pas mai departe şi au pus fundamentul „Societăţii pen­tru literatura şi cultura română în Bucovina“. Scopul măreţ, intenţiunea nobilă la înfiinţarea acestui institut patriotic a fost, ca Românii bucovineni să aibă un focular propriu de lu­mină, un centru de unire, unde toţi, cu mic , cu mare, întruniţi laolaltă să poată conlucra solidari pentru prosperarea, cultura şi fericirea neamului său. Şi speranţa lor nu mi-a înşe­lat, căci cu toate­ că pe timpul acela aveam foarte puţină inteligenţă naţională conscientă, cu toate­ că afară de câţiva proprietari mari, afară de câţiva preoţi şi de puţini funcţionari publici, nu era nimenea, care să cugete la in­teresele naţional-culturale ale poporaţiunii ro­mâne, cu toate acestea vedem înfiinţându-se reuniunea, vedem, că puţina inteligenţă se grupează toată în giurul ei — şi în ianuarie 1865 se inaugurează proiectata „Societate pentru literatura şi cultura română în Buco­vina“ în toată forma. (Va urma). Premiile academiei române, cărţile propuse pentru concurs. Al doilea „Premiul statului Lazăr“, de 5000 lei, se va da sau celei mai bune cărţi române de conţinut scientific, din cele tipărite de la 1 Ianuarie 1888 pănă la 31 Decemvrie 1889, sau se va da acest premiu celei mai însem­nate invenţii scientifice făcute de la 1 Ianuarie 1888 pănă la 31 Decemvrie 1889. V. In anul 1890 se va da „Premiul statului Eliade Rădulescu“, de 5000 lei, celui mai bun manuscris despre „istoria şcoalelor în ţerile române în prima jumătate a secolu­lui XIX, pănă la 1864“, care va fi presentat pănă la 31 Decemvrie 1889. VI. în anul 1891 se vor da trei premii, din care „Premiul Alexandru loan Cuza“, de 10.000 lei, celui mai bun manuscris despre „Istoria Românilor de la Aurelian pănă la fun­darea principatelor“ şi care va fi presentat pănă la 30 Noemvrie 1890; al doilea „Pre­miul G. San Marin“, în sumă de 1500 lei, celui mai bun manuscris despre consideraţi­uni asu­pra comerciului României cu ţerile străine, atât la Orient, cât şi la Occident, începând cu secolul al 16-lea­ pănă la anul 1860, şi al treilea „Premiul statului Lazar“, de 5000 lei, celui ma­i bun manuscris despre „Higiena ţera­­nului român“. Locuinţa, încălţămintea şi îm­brăcămintea. Alimentaţiunea în diferite re­giuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului. Aceste două ultime manuscrise vor fi depuse pănă la 31 Decemvrie 1890. VII. în 1892 Academia va da „Pre­miul statului Eliade Rădulescu“, de 5000 lei, celui mai bun manuscris despre „nascerea şi îmormântarea la Români“, „datine şi cre­dinţe“, şi care va fi depus pănă la 31 De­cemvrie 1890. VIII. în 1894 va da „Premiul D. Hagi Vasile“, de 5000 lei, celei mai bune cărţi ro­mâneşci din cele tipărite de la 1 Ianuarie 1888 pănă la 31 Decemvrie 1893, al cărei cuprins va fi istoria comerciului la Români sau starea actuală a comerciului în România etc. Manuscrisele presentate la aceste con­cursuri vor fi anonime, purtând o devisă, care va fi reprodusă pe un plic sigilat, conţinând numele concurentului. I. în anul 1889 va da două premii: unul de 12.000 lei, numit „Marele premiu Năsturel Herăscu“, din seria B), celei mai bune cărţi românesti de ori­ce cuprins şi altul de 5000 lei, numit „Premiul Eliade Rădulescu“, celei mai bune cărţi româneşti de cuprins literar, publicată între 1 Ianuarie 1887 şi 31 Decemvrie 1888. Ori­cine ar vrea să concure la aceste premii, precum şi la cel următor, îşi vor tri­mite prin poştă la cancelaria Academiei în Bucuresci cărţile sale în câte 12 exemplare, fiecare pănă la 31 Decemvrie 1888. II. în anul 1890 va da un premiu de 4000 lei, numit „Premiul Năsturel Herăscu“, din seria B), celei mai bune cărţi române de ori­ce conţinut, din cele publicate între 1 Ia­nuarie 1888 pănă la 31 Decemvrie 1889. III. în anul 1889 se va da „Premiul statului Lazăr“, de 5000 lei, celui mai bun manuscris român despre „Studiul vinurilor în România“ din punct de vedere economic şi al composiţiei lor chimice, care manuscris va trebui să cuprindă materie cam pentru 300 pagine de tipar în 8° garmond şi să fie pre­­sentat la cancelaria Academiei pănă la 31 Decemvrie 1888. IV. în 1890 se vor da două premii, din care unul, „Premiul asociaţiunii craiovene pentru desvoltarea învăţământului public“, de 1500 lei, celei mai bune cărţi de şcoală în limba română, din câte se vor fi tipărit de la 1 Ianuarie 1887 pănă la 31 Decemvrie 1888. Până la această ultimă dată se va depune în câte 12 exemplare la cancelaria Academiei cărțile tale“, — adause el după un timp oare­care si eși în antisamblă. Cu ochii plini de lacrimi privii în urma lui când părăsi salonul. „Ce amic excelent!“ — zise Catia. Și într’adevăr, atât de bine îmi făcea condolenţa acestui bărbat străin şi bun! Au4iam cum rîdea Sonja şi cum se hâr­­jonia dînsul cu ea. Eu îi trimisei o tavă de teă. Au4irăm apoi cum se puse cu ea la pian şi cum începu să ciocănească cu mânile Sonjei pe taste. „Maria Alexandrovna!“ — îmi strigă dînsul, — „vină de cântă puţin!“ îmi plăcea, că mă provocase în chipul acesta simplu, prietenesc și poruncitor. Mă sculai și mă dusei la dînsul. „Ean cântă asta“, — zi se el, deschi- zend un caiet de Beethoven la adagiul sonatei quasi una fantasia. „Să vedem cum cânţi“, — adause el, şi se retrase cu ceaiul într’un colţ al odăii. Nu sciu cum s’a întâmplat, dar’ simţiam, că ’mi-ar fi fost cu neputinţă să-’i resping rugarea, sub cuvântul, că nu cânt bine. As­cultătoare mă pusei deci la pian şi începui să cânt după­ cum sciam, deşi mă temeam încâtva de judecata lui, deoare­ce vtiam, că era cunoscător şi iubia musica. în acest ada­giu se exprima un sentiment, care îmi rea­­mintia de conversaţia, pe care am purtat-o înainte de ceai, şi astfel cântai, cum se vede, destul de cum se cade. Dar’ n’a voit să mă lase să cânt scherzo. „Nu“, — zise el venind la mine, — „asta încă nu o vei putea cânta; lasă-o mai ocrii militare. Capelanul militar cl. I. Dimitrie Papp este transferat din dis­trictul militar preoțesc al Seraievo-ului în dis­trictul Si­bi­­u­lui, car’ capelanul militar cl. II. în reservă Aureliu Florian, preot al archidiecesei gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş, este numit capelan militar cl. II. în bine, dar’ partea ântâia n’a fost rea. Pare­­că eşti musicală“. Această laudă moderată mă îmbucură într’atâta încât roşii toată, îmi era un lucru atât de nou şi de plăcut, că el, prietenul şi oare­cum tovarăşul tatei, vorbesce cu mine de tot serios şi ca un om de aceeaşi seamă, şi nu precum o făcuse înainte, ca cu o copilă. Catia se duse în sus, pentru de a culca pe Sonja, care noi râmaserăm singuri în anti­sambră. El îmi vorbi de tata, îmi spuse cum au trăit împreună, ce fericiţi au petrecut împre­ună, pe când mă deprindeam eu încă cu cărţi de şcoală şi jucării; şi în conversaţia aceasta îmi apăru tata pentru întâia­ dată, ca omul simplu şi bun, precum nu-­l cunoscusem mai înainte. El se interesă şi de aceea, spre ce aş avea o mai deosebită aplecare, ce aş ceti, ce am de cuget să fac, şi îmi dădu sfaturi. Acum nu mai era pentru mine un tovarăş de joc, vesel şi glumeţ, ci un bărbat serios plin de sinceritate şi prietenie, pentru care simţiam stimă şi simpatie chiar şi fără să vreau. Asta îmi ticnia şi îmi făcea plăcere, şi totuşi simţiam totodată o strîmtorare fără de voe când vorbiam cu dînsul. Mă temeam de fiecare cuvânt al meu; aş fi vrut să mă fac doamnă de iubirea lui cu tot preţul, căci pănă acum mă iubia numai întru­cât eram fiica tatălui meu, nu pentru meritele mele proprii. (Va urma.) V­RIBUNA CRONICA. Dela Curte. Maiestatea Sa Monarchul a plecat Sâmbătă în 17 i. c. la München, ca să asiste la ceremoniile îmormântării ducelui Maximilian de Bavaria. Archiducesa Gisela, abia sosită la Gödöllő, a plecat îndărăt la München. La gara din Viena Principesa a fost întimpinată de Principele de Coroană Ru­dolf și principele Leopold de Bavaria. Ma­iestatea Sa împărăteasa-Regină Elisabeta nu a luat parte la îmormântare, neputând sosi în München la vreme. Ea a rămas în Korfu. Se vorbesce, că sărbătorile de Curte din se­­sonul acesta nu se vor ţine din causa doliului casei imperiale.* Visita Maiestăţii Sale Monarchului la Berlin. O telegramă privată a lui „Neues Pester Journal“ anunţă de la Berlin, că împă­ratul Wilhelm doresce, ca Maiestatea Sa îm­­păratul-Rege Francisc Iosif să-şi întoarcă vizita deodată cu Ţarul Rusiei. * activitate, împărţit fiind districtului mili­tar preoțesc din Ser­a­ie­v­o. * Numiri. Ministerul reg. ung. de justiţie a numit pe diurnistul de la jud. cerc. din Uioara loan Molnár de cancelist la trib. reg. din Alba-Iulia. Mai departe a numit pe Sa­muil Dózsa de executor la jud. cerc. din Geoagiul-de-jos. * Transferări. Ministerul reg. ing. de justi­ţie a transferat pe subnotarul Szandics dela jud. cerc. din Timişoara la jud. cerc. din Vinga. Pe subnotarul dela jud. cerc. din Careii-mari Iosif Debreczeni ’l-a transferat la trib. reg. din Satmar.* Camera advocaţială din Braşov aduce la cunoscinţă, că advocatul de acolo Ioan Kovács s’a înscris în lista acelei camere. * Maghiarisări de nume. „Budapesti Köz­löny“ publică următoarele schimbări de nume: Bernandin Löwy pentru fiii lui minoreni Os­car și Alfred în „Leszlényi“ ; Aron Fried­mann în „Foglár“; Mihaiu Klein în „Kis“; Iosif Szupits în „Jnbelci“, Irimie, Iosif și Ana Sári în „Sági“. * Afacerea steagului din Beiuș. După­ cum se scie, studentul Aurel Borgo­­van a fost condamnat de cătră judecătoria cercuală competentă la închisoare de o lună și la 50 fl. amendă în bani. Tabla regească voia să se ocupe 4ilele acestea de această afa­cere, dar’ a trebuit să retrimită actele in­stanţei prime pentru câştigarea unor des­luşiri. * Un act de binefacere. Filiala din Sibiiu a societăţii „Crucea Roşie“ a dat alal­tăieri damelor sibiiene ocasiune să-’şi arete în toată mărimea şi splendoarea nobilul sen­timent al carităţii, de care sunt pătrunse. De dimineaţa începând preste­aiua întreagă şi până noaptea târziu după mecul nopţii sala cea mare din „Gesellschaftshaus“ a fost tere­nul unei munci pline de abnegaţiune şi de entusiasm, cu care elita damelor din Sibiiu, doamne şi d-şoare de toate naţionalităţile, s’au întrecut în nobilă emulaţiune, de a contribui la fondurile acestei instituţiuni umanitare, al cărei mare scop este alinarea durerilor ace­lora, care sânt meniţi a sângera pe câmpul de luptă pentru patria comună. După lungi şi minuţioase pregătiri, pentru care într’o formă merită laudă damele din comitetul filialei cu damele, care ’şi-au oferit concursul lor bene­­vol, s’a ţinut alaltăieri o festivitate poporală în cel mai frumos înţeles al cuvântului, în-‘ trând după deschiderea festivităţii, care s’a făcut la oarele 11 a. m. în sala cea spaţioasă a „Gesellschaftshaus“-ului, rămâneai uimit de gustul, îngrijirea şi diligenţa, cu care s’au arangeat mulţimea de lucruri ce se vedeau acolo. Pe de marginile salei erau ridicate 19 bazaruri, care de care mai frumoase şi mai elegante, în care doamne şi domnişoare oferiau visitatorilor tot ce le poftia inima. Aici deli­catese, confiruri, licoruri, cafea şi vin, colo flori şi plante exotice vii şi uscate, de altă parte ţigări sau mezelicuri, apoi jucării, obiecte de galanterie, mărfuri şi ţăieturi ţe­­rănesci şi multe altele, pe care nu le vom mai înşira. Pănă seara toate damele au stat la locul lor şi serviau cu o amabilitate, pe care nici cel mai mărinimos muşteriu n’ar fi fost în stare să o răsplătească după merit. Frecvenţa bazarurilor de preste 4­ a fost de altmintrelea destul de mare. La oarele 7 seara aceeași sală s’a umplut de public, cum nu credem să mai fi fost vre-odată. întreg Sibiiul era adunat aici să audă și să vadă. Pentru delectarea aurului cele mai valoroase puteri musicale din societate au arangeat cu concursul capelei militare un concert, ale că­rei frumoase şi cu desăvîrşire perfect execu­tate numere au fost ascultate cu extremul interes, car’ plăcerea ce ele au causat se putea judeca din freneticele aplause, care au urmat fiecărui număr şi au silit pe fiecare concertant să se urce de repeţite­ ori pe podiu, în de­cursul concertului privelistea grupelor din ba­zaruri te transporta în toate timpurile şi toate locurile din lume. Damele şi domnişoa­rele, pe care le-am vezut şi preste ele erau Şi acum acolo, însă cum? Geniul surprinderilor a făcut ca prin minune din fiecare câte o lină. Mai toate lăpădaseră haina timpului modern şi puseră costume poporale, istorice sau de fantasie, preste care îţi fugiau ochii ca ferme­caţi. Una era în costum antic grecesc, dar­ nu nu­mai costumul, ci mai mult graţiile, cu care îl purta, te transportau cu fantasia în timpurile şi la frumseţile clasice, care au inspirat pe un Hesiod, Pindar şi Alceu. Alta îţi părea sosită anume din Romagna unde înfloresce portocalul, a treia îţi revoca prin că­maşa cu altiţe, salbă şi mărgele, doinele din văile Carpaţilor, care altele în costume popo­rale germane, maghiare, poloneze, apoi ca Ţigance, precupeţe, vrăjitoare şi câte şi mai câte oferiau un tablou, care nu se poate des­crie. După terminarea concertului o învălmă­şeală teribilă a umplut toată sala. Scaunele au fost depărtate şi publicul a început a baj­ba­ ca un roiu de albine. Pe la bazaruri oa­menii se îmbuhjiau, încât nu era chip de a-’i servi pe toţi, prin sală drăgălaşi „Gotschewer“-i femeiesci te invitau să-’ţi cerci norocul în lo­teria ce aveau. Ţigance îţi dădeau de noroc, precupeţe îţi oferiau mărfurile, într’un colţ se instalase un panoptic fisical, în care cu preţ moderat pănă la extrem puteai să faci o călătorie prin cele mai renumite locuri din lume. într’alt loc se vindeau foi ocasionale, una serioasă, alta umoristică. Ear’ acest mi­nunat târg de țeară se făcea între sunetele musicei, care executa cele mai frumoase piese, cu destulă considerarea fiind la composiţia in­ternaţională a societăţii. După oarele 10 s’a început şi jocul, dar’ nu era lucru uşor a juca în mijlocul imensei mulţimi, care nici gând nu avea să se rărească. Abia pe la mecul nopţii s’au mai dus aceia, care au vă- zut şi au cumpărat destul şi nu erau atraşi de masa Terpsichora. După aceea s’a mai pu­tut şi juca, deşi căldura, fumul şi pulberea se făceau neplăcute jucătorilor, care însă pănă după carele două le-au resistat cu bărbăţie. Astfel s’a săvîrşit acest frumos act de bine­facere, care, sperăm, că a adus tot atât de mare folos material, pe cât de mult a arătat nobilele sentimente perseveranţa, conlucrarea armonioasă şi mai presus de toate inima cea bună a damelor sibiiene. Mai notăm, că toate notabilităţile civile şi militare din Sibiiu au fost de faţă şi au luat parte la această fe­stivitate.* Hymen. Dl Ludovic Popa, cleric absolut al diecesei de Gherla, s’a logodit cu d-şoara Elena Stanu, fiica văduvei proprie­­tărese Paul Stanu din Lip­o. * invitare. Corul vocal român din Biserica­ Alba aranjează Sâmbătă seara în 24 Noemvrie n. c. în localitatea din „Burg“ o producţiune de cântări alese împreunată cu joc. — Progra­mele se vor distribui seara la cassă. Preţul de intrare pentru o persoană 60 cr., car’ seara la cassa 70 cr. Bilete se pot căpăta la d-nii: D. Balanescu, A. Mina şi T. Hepke. Cu toată stima. Bi s­e r i ca­ A 1 b a în 16 Noem­vrie 1888. Gorul vocal român. Roşu, pre­şedinte.* Supra-examinarea căii ferate Murăş- Ludoş—Bistriţa se va face cu începere de astăzi, Luni, în 19­­. c. dela staţiunea Murăş- Ludoş. Din partea ministerului reg. ing. de comunicaţiune a fost trimis inginerul Iuliu Bodnar.* Bal în comitatul Sătmarului. Ni se scrie din Botiz-Vosvarău, că acolo s’a ţi­nut la 6 Octomvrie a. c. un bal românesc, al cărui venit curat a fost destinat pentru fon­dul edificării bisericei gr.-cat din loc. Balul a reuşit foarte bine şi a adus un venit brut de 250 fl., ceea­ ce este mult pentru împregiură­­rile locului. Corespondentul nostru înse cu drept cuvânt se plânge, că inteligenţa română şi cu deosebire preoţimea din comitatul Săt­­mar, prea puţin interes a arătat faţă cu a­­ceastă petrecere românească, de care puţine se pot arangea prin acele ţinuturi expuse ale românismului. Afară de 4—5 familii sătmă­rene şi câţiva tineri din Sălagiu, balul româ­nesc din Botiz-Vosvarău a fost cercetat numai de Maghiari.* Spitalul „Carolina“ din Cluj. Rapor­tul conducătorului acestui institut arată urmă­toarele date: în anul 1887 preste tot au fost îngrijiţi în spital 2112 bolnavi, cei mai mulţi morboşi au întrat în spital în Martie, adecă 197, care în Iulie au întrat numai 139. Au murit preste an 139. Dacă fiecărui morbos ’i­ se numără separat 4'lele câte le-a petrecut în spital, adăugând 4'lele tuturor bolnavilor, avem o sumă de 56.493 4'le de îngrijire me­dicală. Venitele dela bolnavi se compută la 57.767 fl. pentru anul întreg, aşadară pe 4­­100 fl. 58 cl. Pentru medicamente s’au spe­­sat 5791 fl. Dintre cei 2112 morboşi s’au vin­decat 486, ca incurabili au fost declaraţi 124, în casa alienaţilor din Sibiiu au fost transpor­taţi 3. Au rămas la finea anului în spital 156. * La facultatea de medicină din Viena a candidat colegiul profesorilor în locul răpo­satului profesor Bamberger la catedra de medicină internă pe profesorii Kwinke din Kiel, Lichtheim din Berna și Schrö­tter din Viena. Schrötter este renumitul laryngo­­log, care a căutat şi pe împăratul german Frideric în timpul din urmă al boalei sale. * Alt concurs de frumseţă. Femeile din Turin sunt foarte supărate, că la concursul de frumseţă dela Spa nu s’a premiat nici o Italiană, deşi este cunoscută în lume frumseţă Italienelor. Dînsele, în unire cu câţiva bărbaţi însemnaţi din acel oraş şi din Italia, au ho­­tărît să ţină în Turin în anul viitor un con­curs de frumseţă cu mult mai mare ca cel de la Spa. Vor fi premii pănă la o sută de mii de franci, pentru­ ca ele să intereseze şi pe doamnele din lumea mare. Vor pute să par­ticipe la concurs fete şi femei din toate ţerile lumii. Juriul va fi compus din câte un mare artist (pictor, sculptor sau poet) din fiecare ţeară şi din ziarişti. Se vor oferi şi femeilor admise la concurs cheltuelile de călătorie şi de întreţinere, Ziua concursului nu este încă hotărîtă. * Păment, care se afundă. La Meran în Alpii austriaci, este un munte enorm, care de câtva timp se afundă mereu cu copaci, cu stânci şi cu locuinţe. Satele de pe el au ră­mas deşerte, locuitorii abia au putut să sară preste prăpastia deschisă între munte şi mar­ginile lui. Pe acest munte erau cele mai bune vii din partea locului. Locuitorii vin și se uită îndelung cu jale la nimicirea averii lor. Anul acesta strugurii s’au făcut în cantitate mare, însă chiar pe drugii cei mai lungi oa­menii nu pot să treacă pe munte. Maluri drepte lungi și înalte, se formează pe tot ciasul, apa cresce tot mai mult prin crepături. Se crede, ca în locul muntelui va apăre foarte curând un lac adune. Nr. 254 Câteva cestiuni metodologice. (Studiu asupra unor capitole din „Logica“ d-lui T. Maiorescu. Ed. II. Bucuresci 1886). De Ştefan Velovan (Urmare). Am înfăţiş­at raţionamentele, de care se folosesce metodul concordanţei la cercetarea raporturilor fie de coexistenţă ori de succe­siune. Exemplele de până aci vor fi învede­rând, că metodul concordanţei este procesul logic, prin care tindem a forma şi verifica no­ţiuni despre coexistenţe necesare ori legi des-

Next