Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)

1889-01-13 / nr. 9

Anul VI Sibiiu, Vineri 13125 Ianuarie 1889 mm ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Vi an 2 fl. 50 cr., 1/s an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: "V"­­ r 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., Va an 9 fii 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca l­a Ianuarie v. 1889 se începe Abonament nou „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în cari li s’a trimis Ţarul pănă acuma. Administraţiunea diacului „T­ribun­a“, la Sibiiu, 12 Ianuarie st. v. Discuţiunea asupra proiectului de lege militară în casa deputaţilor Un­gariei încă nu e terminată nici în des­­batere generală. Este însă şi din cele de pănă acum scitte din discuţiunea acea­sta foarte caracteristic un lucru. Mul­ţimea oratorilor pro şi contra vorbesce ca­ şi­ când în Ungaria nu ar mai fi alţi oameni afară de Maghiari. Cum se poate aceasta din partea unor oameni cu pretensiuni cum sânt ale politicilor maghiari, nu se poate ex­plica altfel, decât că domnii, care dis­cută aşa, sânt cuprinşi de o grando­manie fără margini. Ei nu mai au nici o consideraţiune faţă cu naţionalităţile nemaghiare, ci trec preste ele ca preste nisce lucruri, care nici că mai există, în toată discuţiunea, când este vorba de limba, în care sânt de a se face exame­nele aspiranţilor de oficer de reservă în armată, cât pentru ţerile unguresci oratorii, pretind respectarea limbii ma­ghiare ca­ şi­ cum în ţerile unguresci altă limbă nu s’ar vorbi decât numai şi nu­mai cea maghiară. Dacă atitudinea aceasta observată de toate partidele, observată şi de gu­vern, corespunde intereselor adevărate ale ţerilor unguresci sau nu corespunde, se vede, că puţin le pasă domnilor din dieta Ungariei. Domnii din casa depu­taţilor Ungariei se vede că lim­ba ma­ghiară o consideră de superioară inte­reselor regatului unguresc, aşa după­­cum este el lăsat de D-­jeu. Domnii din casa deputaţilor Ungariei se vede că cred, că toată fericirea regatului atîrnă numai de la limba maghiară. în adevăr, dacă numai limba ma­ghiară ar fi preţul, cu care s’ar pută răscumpăra fericirea ţerilor unguresci, n’ar fi scump acel preţ. Fericirea ţeri­lor însă prin urmare şi a celor ungu­resci atîrnă cu totul dela alţi factori, care, dacă vor fi nebăgaţi în seamă, cum la noi de vre-o douăzeci de ani încoace sânt nebăgaţi în seamă, vor avă urmări foarte grele. Bunăstarea în privinţa intelectuală şi materială a cetăţenilor sânt factorii, care constituesc fericirea cea adevărată pretutindenea. Ţerile ungu­resci nu pot face excepţiune în privinţa aceasta. Printr’o limbă, care este a unei părţi nu de tot considerabile a locuito­rilor regatului unguresc, bunăstare, şi intelectuală şi materială, nu se poate efectul. De aceea noi considerăm de eroare capitală politică, că din partea politicilor maghiari se pune pond într’o măsură atât de mare pe limba lor. Soartea proiectului de lege de la ordinea Trei în casa deputaţilor Unga­riei am spus-o mai nainte, care are să fie. Este asigurată majoritatea, cu care să se voteze ori­ce proiect de lege. Este însă altă soarte,despre care în uua de asta­ e cu greu omului cu sentiment în adevăr patriotic a se pronunţa. A­­ceasta este soartea cetăţenilor statului unguresc, care n’are majoritate în par­lamentul unguresc, dar’ care înainte de toate ar trebui asigurată, căci valo­rează mai mult decât ori­ce proiect de lege, din câte vin la desbatere în par­lamentul unguresc. De soartea aceasta, cea mai pre­ţioasă, însă părinţii patriei de astăz n’au timp să se intereseze. FOIŢA „TRIBUNEI“. Laocoon. — Notiţe. — De G. B. Duică. 1. „Tribuna“ va publica o traducere a lui L a o c o o n, de L e s s i n g, o carte, de a cărei „valoare canonică“ vorbesc toţi cei­ ce se îndeletnicesc cu artele, cu firea şi legile lor. Care estetic n’a studiat-o cu răgaz şi cine n’a învăţat ceva din ea? Germanii o curăţă bu­curos de elementele de erudiţie şi o publică în ediţii poporale, să o poată ceti tot omul cult, să o cetească uşor şi cu plăcere. A mijloci dar’ şi publicului mare românesc cunoascerea acestei scrieri a celui dintâiu critic din Eu­ropa, cum ’i-a acis Macaulay lui Lessing, este o încercare ce merită câtăva atenţie. Ce fac ediţiile poporale germane va fi făcut şi tra­ducătorul; va fi ţinut seamă şi de publicul mai puţin deprins cu acest fel de cetiri. Pănă să se publice, eu aş încerca să îm­părtăşesc câteva împregiurări şi fapte, care să înlesnească priceperea ei: aceste vor fi în spi­ritul lui Laocoon şi pe seama celor­ ce nu le vor fi cunoscând, şi aş mai încerca apoi să indic câte o idee ori lege, pe care esteticii moderni nu o mai primesc decât cu modifi­cări, lărgindu-le ori micşorându-le sfera ce le-a dat-o Lessing de aproape o sută douăz­eci­­şi­ trei de ani. Aceste însemnări vor fi puţine şi scurte. Să le discuţi pe larg, nu poţi, dacă nu voeşci să ieşi din cadrul unei introduceri foi­­letonistice la Laocoon. Le voiu aduce în­tr’un mic excerpt al cuprinsului acestei scrieri. Excerptul îl socotesc necesar pentru o înţele­gere deplină, legată a lui Lessing; scie-se doară, că­ Lessing nu scrie cărţi, ci neregu­late colecţiuni, cum (f'ce el, nu scrie un sistem, ci face numai cercetări şi une­ori se abate de pe calea largă şi pe poteci; se scie, că el este vecinic polemic, că pornesce dela greşelile al­tora, le demonstra şi adevărul ’ţi-’l dă gata numai după­ ce ’l-ai urmărit cu atenţiune în toate apucăturile lui, în arangiarea tactică a argumentelor, în asaltarea lui, în cucerirea lui. Astfel Lessing are un stil mişcat, drama­tic, în care el îşi obiectivează felul lui de a gândi, firea lui ageră, neastâmpărată, lacomă după adevăr. Excerptul desface vederile lui de acest aparat, care de altfel îi dă cărţii valoarea unei opere artistice eminente. Aşadar’ n­u pentru cine scie aceste lu­cruri, şi câţi nu le sc­u­­ci pentru cei­ ce n’au avut prilegiu să le cunoască le-am scris, toc­mai ca şi revistele literare. Şi astfel socotesc, că am făcut şi fac un lucru bun. Aceasta e aducându-­mi aminte de nisce notiţe foarte inexacte şi puţin cuviincioase ce s’au scris despre mine, drept răspuns la a­r­­t­i­c­o­l­i­i mei în câteva sâre de ale noa­stre. Dela „Convorbirile Pedagogice“, spre pildă, am aştepta cel puţin o serioasă obiectivitate. Dar’ să revin la Laocoon. 2. Despre asemănările şi potrivirile poesiei cu pictura s’a scris destul de des; dar rare­ori s’a scris şi atât de clar, încât ele se fie ferite de influenţe rele. Influenţele aceste se văd la poesie în mania descrierilor, la pictură în alegorii; oamenii au voit adecă să facă din poesie un tablou cu gr­a­iu, fără să scie anume ce poate zugrăvi şi ce să zugrăvească; din pictură au voit să facă o poesie mută, fără să scie dacă ea va zu­grăvi idei şi ce fel de idei. Greşelile aceste nu le-ar fi făcut, dacă oamenii s’ar fi gândit după cuviinţă şi la deosebirile lor. Aşa scrie Lessing în fragmentele rămase de la el. A pătrunde cu agerime deosebirile feluritelor lă­­muriri ale activităţii spiritului omenesc este un semn caracteristic al firii lui Lessing; el a îndreptat mult din ce au greşit multe veacuri. Trebue să fii tim­ăr, scria la bătrâ­neţe Goethe, care cetise pe Laocoon ca stu­dent în Lipsea, să-­ţi poţi închipui ce efect a produs el. Ricala vechie şi rău înţeleasă at pictura poesis se şterse; deosebirea între ar­tele plastice şi retorice se clarifică, vîrfurile lor se despărţiră, ori­cât erau de aproape ba­­sele lor. Cele dintâiu lucră pentru sensul ve­derii, ce nu se mulţumesc decât cu ce-i fru­mos, cele din urmă pentru fantasia, care mai sufere şi ce-i urît. Se făcea lumină. Dar­’ cine pricinuise întunerecul, confusia? „Antitesa orbitoare“, că poesia este o pictură cu graiu şi pictura o poesie mută, este vechie de tot, este a Grecului Simonides; dar’, după Lessing, Simo­nides trebue că s’a gândit mai mult la efec­tul lor, când le-a comparat astfel, nu la mij­loacele lor. După socoteala altora trasa asta este o vorbă mai mult paradoxă, decât lămu­rită în idee, deși se basează ori­cum pe un sentiment instinctiv corect de adevăr. De altfel în toată anticitatea nu există nici un scriitor, care să se fi ocupat mai din­adinsul cu cestiunea aceasta, nici chiar Aristote­les. Nu-i vorbă, câte-o observare găsesci pe ici şi pe dincolo şi la ea, spre pildă ideea, că poetul poate să­’ţi vorbească de ori­ce, căci are cuvinte deajuns, în vreme­ ce sculptorul, care se luptă şi cu materialul, se mărgineşce numai la un moment al acţiunii; ori ideea, că vorbele nu sunt zugravi atât de destoinici ca văpselile; dar’ mai amănunţit şi mai lămurit esteticii vechi nu s’au ocupat de cestia noa­stră. Anticitatea productivă, artiştii ei aveau un simţ foarte desvoltat, sciau pănă unde se întinde hotarul artelor lor, fără să cugete mult la el, aplicau inconscient legile, pentru care Lessing a trebuit să cheltuească atâta muncă și pe care astă­­i o mulţime de poeţi şi artişti ar trebui să le caute prin manuale. Statuele perfecte grecesti umpleau toate lo­curile, ochii artiştilor erau vecinie sub nemij­locita lor impresie, ele erau dascălii lor şi afară de ele erau vieaţa şi întocmirile publice dascăli. Frumseţa grecească este scitită. Un corp urît era la Greci o excepţie, vorba lui Curtius. Şi aşa este şi plastica lor un pro­­duct al unei intuiţii perfecte, lămurite, noro­coase. Şi ea încă nu-i altfel. Şi de aceea esteticii n’au avut motiv să grăească. Dar’ motivele veniră cu vremea. „E vremea, când arta decade. Arta păgânismului de căt­at se atinge aici cu a evului mediu. Religia romană nu mai individualizează prea în acelaşi grad ca cea grecească, ci îi pri­vesce mai mult ca representanţi ai puterilor fisice şi spirituale. Virtutea, abundanţa, con­stanţa, sunt plăsmuiri vii, persoane. Această înţelegere alegorică se lăţi în raport cu silin­ţele celor ce apărau păgânismul prin explicaţii simbolice. Creştinismul primi unele figuri de aceste drept expresiile feluritelor relaţii şi calităţi. Poeţii creştini le folosiau cu predi­lecţie, unele poesii lucrau numai cu acest a­­parat alegoric. Arta asemenea cade roabă ale­goriei spre sfîrşitul imperiului; este un ame­stec minunat de tipuri vechi antice şi alte fi­guri mitologice cu alegoriile romane şi cele inventate de nou creştine“. Se mai adaugă şi alt moment. Poporul nepricepător al evului mediu învaţă din simboluri, din picturi, ce nu putea învăţa din carte, ca cei luminaţi. Pictura în­­locuesce la el cărţile sfinte. Simbolul şi ale­goria primesc astfel o hrană priincioasă. Gustul îi era protector, ea, alegoria, s’a întărit îndată ce arta s’a pus în slujba unor scopuri străine de firea ei; treptat, treptat, ea stăpânesce şi literatura şi împreună cu ea se pun în curs şi descrierile lungi şi late. E la înţeles, că acum au şi critic­i ori esteticii de ce să se ocupe. Dar’ afară de rătăcirile poe­ţilor şi artiştilor, grăesce car’ Lessing la alt loc din fragmente, paralelele între poesie şi pictură ’i-au sedus şi pe ei, de au judecat ne­­temeinic, ei au găsit, că deosebirile acelor opere de artă şi poesie, ce au răsărit din acelaşi motiv, sunt greşeli; adecă ele trebuesc să se potrivească tocmai pe tocmai! Se înţe­lege, aici sim­tem deja în vremile mai nouă. Căci greşelile ce le combate Lessing şi pe care le găsim şi la renascere, ca şi în evul mediu, se scoboară în cursul vremilor, însemnându-­şi urmele şi în operele celor mai geniali artişti, ca Giotto, Rafael, Ru­bens şi alţii şi alţii. De la un timp se domo­lesc şi vin să se frângă apoi, mai ales în ce privesce poesia, de critica germană a lui L e s s i n g. Am zcis mai ales în ce privesce poesia, căci în sculptură şi pictură pănă acum nu se prea simte vre-o influenţă a principiilor discu­tate şi dovedite în Laocoon, şi parţial, nu este nedrept, că nu se simte. L­essi­n­g însuşi le-a dat artelor plastice mai puţină atenţie, decât s’ar crede, socotind după titlu, adecă REVISTA POLITICA. Sibiiu, 12 Ianuarie st. v. Proiectul de lege militară în dieta ungară, în dieta Ungariei se continuă des­­baterea generală asupra proiectului de lege militară, în şedinţa de Marţi a vor­bit mai anteiu oposiţionalul Sza­­d o v s z k y. Lui a urmat Demkó, care a făcut oposiţia atentă, ca să nu agiteze tinerimea şi să nu ducă pe stradă discuţiunea asupra unui obiect atât de important pentru patrie. Iosif Madarász a dovedit apoi, că în­treaga lege de transacţie e în contra geniului maghiar. După el, proiectul din cestiune e un atentat în contra constituţiei şi a libertăţii- Carol P­u­­­s­z k­y a vorbit pentru proiect. Ludovic Mo­­csáry încă a rostit un discurs fulmi­nant în contra proiectului şi a pledat pentru o armată ungurească indepen­dentă. Cu privire la limba germană, oratorul a expus, că aceea cu timpul va scoate din şcoale toate celelalte dis­cipline. Dacă aceasta va merge tot aşa, în curând nu va mai exista nici o in­strucţiune ungurească, nici o şcoală un­gurească. Reflectând la discursul dlui Pulszky, dl Ludovic Mocsáry ’şi-a ter­minat pledoarul astfel: „Discursul lui Pulszky învoalvă negaţiunea statului un­gar. Cestiunea naţionalităţilor atinge nu­mai afaceri interne, să facem noi şi din­­tr’însa o afacere comună ? Deputatul Iss­­kay a întrebat ieri foarte corect, că unde este analogia între raportul, în care stăm noi cătră monarchie, şi între acela, în care stau Maghiarii faţă cu naţio­nalităţile din Ungaria ? Noi ne supu­nem supremaţiei unei limbi străine, dacă învăţăm nemţesce, naţionalităţile însă, în­văţând limba maghiară, îşi însuşesc nu­mai limba naţiunii politice, în al cărei stat trăesc. Ele învaţă limba maghiară în propriul lor interes, pentru­ ca să-­şi poată exercia ingeren­ţa ce le compete asupra afacerilor publice ale ţerii. N’are deci nici un înţeles a­dice să ne ger­­manisăm, pentru­ ca să putem fi în­dreptaţi a maghiariza. Aici însă nu se tractează de cestiunea naţionalităţilor, ci de aceea, ca să apărăm limba ma­ghiară faţă cu supremaţia celei germane, căci altfel sântem ameninţaţi cu diso­luţi­une“. Discursul din­ Mocsáry, care în unele puncte stă în contra­cere cu ati­tudinea lui de pănă acum faţă cu na­ţionalităţile nemaghiare, a fost viu aplaudat de întreaga oposiţie din dietă şi guvernamentalul „Pester Lloyd“ se află îndemnat a-ş i face următoarele aprecieri: „Deputatul Ludovic Mocsáry, care, după­ cum se scie, s’a despărţit de bunăvoe de cătră acel partid, căruia a aparţinut un lung şir de ani, pare­ că în sfîrşit a dorit oară să fie aprobat de soţii lui de principii de odinioară şi a rostit un discurs în contra armatei comune, sciind prea bine, că pe această cale îşi poate ajunge scopul mai bine. El s’a arătat de cel mai mare exaltado ma­ghiar, el a afirmat chiar, că privesce în ordonanţa contelui Csáky o violare a constituţiei şi era oară acel Ludovic Mo­csáry nefalsificat de odinioară, Ludovic Mocsáry de pe acele vremuri, când nici Saşii neîmpăcaţi, nici Românii nemul­ţumiţi nu îl priviau ca pe un comba­tant de al lor. Dacă onorabilul repre­­sentant din Caransebeş a avut oară plă­cerea a se preface într’un şovinist or­todox, împace-se pentru aceasta cu ale­gătorii sei şi cu aceia, care în anii din ur­mă şi-au însoţit paşii cu depeşi de aprobare emfatice, şi nu avem nimic în contră, dacă partidul independent primesce eară pe rătăcitul şi ispăşitul ei fiiu. Dacă însă dl Mocsáry diformează şi legea de transacţie, atunci noi vom trebui să protestăm în contra acesteia.“ După unele reflexiuni ale deputa­tului Pulszky, s’a ridicat şedinţa şi probabil că desbaterea generală asupra proiectului militar va mai ţină întreaga săptămână, deoare­ce încă tot mai sânt şepte oratori insinuaţi. Măsurile militare ale Rusiei. Cele mai noue­ măsuri mili­tare ale guvernului din Petersburg sânt comentate de însăşi presa rusească într’un mod, care nu mai lasă nici o în­­doeală asupra însemnătăţii lor. „Novoie Vremia“ crice în această privinţă fără sfieală, că scopul acestor măsuri este exclusiv de a aduce puterile de luptă ale Rusiei în districtele vestice la un nivel cu cele ale statelor învecinate. Prin transformarea batalioanelor de re­servă în regimente, armata se sporeşce cu 350 ofițeri şi 19.880 soldaţi. Cinci batalioane de artilerie ale brigadelor de linie, care acum se transformează în re­gimente de artilerie cu câte două bata­lioane, îşi au garnisoanele în districtele militare din Varşovia, Kiev şi Odessa, prin urmare de asemenea în Vest şi în Sud. „Novoie Vremia“ justifică aceste măsuri în acelaşi fel, cum a făcut-o „Rusky Invalid“ în anul trecut, ară­­tând, că Rusia nu e în stare să mobi­­liseze atât de curând ca şi vecinii ei şi ast­fel trebue să ţină o parte a puterilor Nr. 9 sale de luptă gata pentru răsboiu. Aceeaşi foaie împărtăşesce mai departe, că măsurile aceste sânt insufi­ciente şi că numărul de nou createlor regimente de artile­rie va ave să se duplice. Situaţia în România. „Correspondance de Pesti“ pri­mesce dela corespondentul seu din Bu­curesci următoarele informaţiuni, pe care le reproducem pănă la altele cu re­servă : Fiecare minister, care nu are omo­genitate, poartă în sine din oua ve­­nirii sale la putere, germinele căderii sale. Cabinetul Rosetti—Carp din ne­norocire nu va face excepţiune de la această regulă generală. Un guvern nu este tare şi solid, pănă cân­d toţi bărbaţii de stat, care-­l compun, nu apar­ţin aceleeaşi fracţiuni parlamentare . . . . Trebue să ne aşteptăm la o criză ministerială, dar­ este foarte greu a predice lista miniştrilor viitori. După întrunirea ca­merei se va discuta o propunere pre­­zentată de opoziție, care cere a pune fostul minister Brătianu în stare de acasă. Această propunere fără îndoială va fi respinsă. Între proiectele de lege, care se vor supune în curând votului camerei, sânt unele de importanţă foarte mare, între care şi acela de a restitui privilegiile por­turilor Galaţi şi Brăila şi unul pen­tru înamovabilitatea judecătorilor. Regele a agraţiat pe toţi acusaţii şi condam­naţii din răscoala ţeranilor. Această mă­sură a făcut impresie foarte bună în toată țeara. Schimbarea de cabinet în Serbia. Regele Milan nu se gândesce deloc de a demisiona actualul cabinet N­i­c­o­l­a­e Christi­ci. Regele voesce, ca actualul minister să intervină la elaborarea or­­dinei de alegeri, asupra căreia tocmai acum s’au început consultările în comi­­siunea de revisiune mai restrînsă şi care trebue să fie stabilită pănă la 1 Maiu a. c., şi apoi să rămână în funcţiune pănă la alegerile ce se vor ţină la 14 Septemvrie pentru Scupcina ordinară. Regele crede, că numai atunci va pută compune un cabinet, care corăs­­punde adevăratei majorităţi.

Next