Tribuna, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 250-274)
1889-11-21 / nr. 267
I/ ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/a an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Va an 10 franci, l/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.\Oi? Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. gau 15 bani rom. Aliul VI Sibiiu, Marţi 21 Noemvrie (3 Decemvrie) 1889 Mr. 267 iinnm'iniwi“»——n—an——7 i«uMiri rT~tAi iwi'iffi» mimwi t Sibiiu, 20 Noemvrie st. v. (A) Ecce........ sobolii! Om de cuvânt e dl Tisza. A promis că va descoperi sobolii. Care soboli? Cei primejdioşi pentru patrie. Este atotputernic dl Tisza şi teribil în mânie. Cel puţin aşa îl ţin unii. Sobolii se scape dinaintea feţei domniei-sale ? O seamă de desbateri parlamentare în felurite rânduri au dovedit, că domnul Tisza, când promite ceva, şi face. După desbaterea generală a budgetului unguresc, care desbatere s’a încheiat în săptămâna expirată, şi după propunerea deputatului Irányi pentru modificarea legii incolatului, se mai poate îndoi cineva, că domnul Tisza, când promite, că va descoperi sobolii, îi scie şi descoperi ? S’ar pară că e ironie ceea ce am scris în cuvintele premergătoare. Insă şi dacă ironie ar fi, este cu mult mai puţină în cuvintele acele, neasemănat mai puţină, decât în faptele şi numai câte s’au petrecut în parlamentul unguresc de atunci, de când domnul ministru-preşedinte a ameninţat cu descoperirea, prindereaşi nimicirea sobolilor primejdioşi. Căci serios vorbind, dl ministrupreşedinte Tisza, deşi proroc a fost, când între aplausele casei deputaţilor unguresci spunea, cum şi cu ce resultate are să facă vânătoare de soboli, n’avea idee, că ce fel au să fie acei soboli. Sigur, că el gândia la Români, la Sârbi, la Slovaci, şi cu un cuvânt la naţionalităţile nemaghiare. La toată întâmplarea nu la nemijlocita apropiere de focularul vieţii politice maghiare şi nicidecum la parlamentul maghiar, la a cărui maghiarizare nu puţin a contribuit şi dinsul. Şi tocmai într’aceasta este ironia cea mare a întâmplării. Căci precând guvernul dlui Tisza pentru eroarea sobolilor pusese o armată de „mirositori“ şi denunţanţi în mişcare, precând acestora le dase plenipotenţe extraordinare pentru a nepăcui şi a aduce cetăţeni nevinovaţi pe cărarea temniţelor, numai ca să-şi potă trece în ochii lumii de soboli, veritabilii soboli, preste voea dlui Tisza şi a guvernului seu, îşi ridică capetele în însuşi parlamentul maghiar, dintre şirurile acelora ce nu „gravitează în afară“ şi nu sunt contrari „naţiunii“ şi „ideii“ maghiare de stat. Săracul dl Tisza ! Dînsul cu sobolii sei n’a păţit-o ca Saul, când a plecat să caute asinii tatălui seu. Acela a plecat după asini şi a găsit coroană. Domnul Tisza a plecat după soboli şi până când batea câmpurile să-i afle printre naţionalităţile nemaghiare, îl deşteaptă ca dintr’un vis înşişi veritabilii soboli de lângă dînsul, odinioară tovarăşi politici ai dînsului, pe care în admiraţiunea, cu care îi onorifică, îi numesce nici mai mult, nici mai puţin, decât detronisatori. Greu cuvânt a eşit din gura ministrului când a rostit cuvântul detronisatori. Şi orişi-cât a umblat după ce ’l-a rostit să-’l împodobească şi să-’l atenueze, dar’ a rămas rostit. Ear’ detronisatorii, va concede ori-şi-cine, şi dl Tisza, sünt mai răi şi decât gravitatorii în afară, chiar şi când aceştia ar exista, precum se vede că există detronisatorii, fie şi numai titulari. Sünt însă leali detronisatorii titulari ai domnului Tisza, leali ca şi dînsul. Se poate. Nu-i supunem examenului. Deputatul Polónyi dealtmintrelea a spus-o, până unde sânt lealii hotărîţi a merge cu lealitatea. Dacă Regele, — aceasta e cuintesenţa, — va asculta de leali, şi dînşii vor asculta de Rege. . . . Situaţiunea este acum de tot clarificată. Patrioţii per excellenţiam ni au clarificat-o, încât mai mult de atâta nu putem aştepta. Cea mai mare satisfacţiune pentru noi Românii însă este şi rămâne, că dl Tisza a dat de urma sobolilor. Gestiunea, cum şi când a dat de ei, nu ne preocupă. De aceea nici cu cestiunea, dacă a dovedit prin aceasta, că este om mare de stat, nu ne vom bate capul. Om de cuvânt cel puţin pănă la descoperirea sobolilor este. Şi pentru noi aceasta e mai de mare preţ, decât dacă ar fi făcut cine ştie ce altă minune. Dacă îi va şi strivi pe soboli, este numai treaba dînsului, în care noi nu ne amestecăm nici baremi cu un cuvânt. FOIŢA „Ti V o ich iţa. Jos şi mai din jos, La ţeara de jos, La ţară şuşară, La mică ciupară, La cei munţi de rouă, La cea casă nouă, Cinen ea şedea? Cine locuia? Constantin Cu Din Şi cu şepte fraţi, Toţi mari şi bărbaţi, Şi cu-a lor soruţă Frumoasa Voichiţă. Peţitori veniau, Pe Voica peţiau, Tot de preste mări Şi din nouă ţeri. Dinu îmificea: „Măiculiţa mea, „Dă tu pe Voica“. Mumă-sa-m i oicea : „Ba, Dinule, ba, „Nu oiu mărita „Pe Voichiţă mea „Preste-acele mări „Şi preste-acele ţeri, „Că-i străinătate „Şi-i tare departe!“ Constantin ’ficea: „Lasă, maica mea, „Că noi vom pleca „După Voichiţă, „Şi noi ’ţi-o vom aduce, „Că ni-e soră dulce, „Vara de nouă ori, „Iarna de două ori“. Măică-sa slăbia, învoeala-’şi da, Peţitori veniau, Pe Voica peţiau Şi ’mi-o logodiau, Nuntă ridicau Şi se cununau. Cu nunta pleca, Voichiţă plângea Şi din graiu grăia: „Aiufi, Constantine, „Şi aueji tu, Dine, „Eu cu nunta plec „Şi’n lacrimi me ’nec, „Voi m’aţi depărtat, „M’aţi înstrăinat, „Se dea Dumnezeu „Se v’ajungă rău, „Ciuma vă lovească, „Pe toți vă cosească, „Numai maică-mea „Să-’mi rămână ea, „Singur’ singurea „Numai cu mâţa“. Nunta se ducea, Vremea îmi trecea, Ciuma că venia, Pe toţi îi lovia, Pe toţi îi cosia, Numai rămânea Maica singurea, Nimai cu mâţa. Tare ea’mi plângea, La mormânt pleca, De cruci scutura, Cu lacrimi le-uda Şi-aşa se cânta: „Scoală, scoală, Dine, „Şi tu, Constantine, „Pe Vochiţa mea „Aduceţi la maica, „Vara de nouă ori, „Iarna de două ori, „C’aşa aţi vorbit „Când făr’ ea-’mi udit“, *) Constantin Şi Din, Când îmi aucjiau, Umbre se făceau, Din mormânt ieşiau, La Voica plecau. Treceau munţi înalţi înalţi şi minunaţi, Cu paseri multe Şi cu coadele citite, Versuri îmi cântau Şi-una o minau: „Fiu şi foio fiu „Merge mort la viu!“ Treceau preste mări, Preste nouă ţeri, De Voichiţa’mi dau Şi ei îi grăiau : „Haida, Voice, haida, „Haida păn’ la maica, „Ca să te gostesci, „Sé te veselesci, „Că noi ne ’nsuram „Neveste luăm“. *) Remas. Voichiţă auijia, Deloc se punea, Mânile-’şi sticla, Sueia mâneci largi, De-’mi făcea colaci, în traistâ-’i punea, Cu cei doi pleca. Mergeau cât mergeau, La munţi ajungeau, Treceau munţi înalţi, înalţi şi minunaţi, Cu paseri cam multe Cu coadele citite, Ce versuri cântau, Şi una-o minau: „Fiu şi foio fiu, „Duce mort pe viu!“ Voica c’amjia, Pe ei întreba, Ce paseri-s astea, Şi lor lejicea : „Eu mă ’ntorc din drum, „Că nu-i lucru bun“. Constantin Şi Din Aşa îijicea: „Haida, soro, haida, „Al lor le e versul, „Ear nouă ni-e mersul“, înainte mergeau, în sat ajungeau* Constantin Cu Din Deodată periau, în mormânt mergeau, De se odichiiau. Voica-’mi rămânea Şi se spăimânta, Acasă mergea, La uşe striga : „Maică, măiculiţa! „Deschide uşiţa „C’a venit Voichiţă“. Maicâ-sa’i striga: „Dute, ciumă, dute, „Că nu eşti Voichiţă, „Ci îmi eşti dumiţa, „Doar’ te-ai săturat „Ficiori ’mi-ai luat“ ! Voica se punea, Semnu-’i atâta, Mumă-sa-’l vedea Şi îi deschidea, Şi când ’mi-o vedea, Se îmbrăţişau, Atâta plângeau Pănă îmi pocniau, Moarte jostipicau! Coşteiu, în 27 Oct. v. 1889. Comunicată de V. Micu. Avram Corcea. Rozan. La curţi mari şi curţi domnesci, Curţi frumoase boeresci, Boeri mulţi se adunau, Şi într’una se gustau, Voe bună îşi făceau, C’acele curţi că erau Ale văduvei Ilenei, Boerească Prea aleasă. Pat cald pentru „Tribuna“. * Mulţi sânt şi de multe feluri duşmanii, pe care ’i-’i-am făcut noi „Tribunei“, şi ni se par’că vedem cu ochii, cum fiesce-care din aceşti duşmani se folosesce în cercul lui de înrîurire de toate mijloacele ce-’i stau la îndemână, ca să facă preste putinţă continuarea lucrării pornite prin întemeierea „Tribunei“. Din când în când iese câte unul la iveală, şi violenţa, cu care dă năvală asupra noastră, ne încredinţează, că simţământul zădărniciei silinţelor sale ’l-a făcut să-’şi peardă rostul, încât nu-’şi mai dă seamă despre ceea ce dice ori face şi nu simte, că voind să se dreagă, mai vîrtos se strică, şi că voind să ne strice nouă, mult ajutor ne dă. Simţindu-o aceasta, îşi perd şi ceialalţi rostul, şi nu odată fraţii noştri români au fost alarmaţi de năvala, pe care o dădeau cu toţii în mod concentric asupra noastră, în vreme ce noi stăteam la mijloc ca înfipţi în pământ, uimiţi de efectul, pe carel-am produs, de importanţa ce ni se dă, de sgomotul ce se face împregiurul nostru. Aşa a trăit „Tribuna“ dinŢaia intrării ei în fiinţă şi pănă astăzji. Mulţi dintre cei ce au susţinut-o fie prin munca lor, fie prin jertfă din roadele muncii lor, au suferit lovituri grele; mulţi dintre cei ce au cetit-o au fost mustraţi de mai marii lor pentru aceasta, încât trebuiau să o cetească prin ascuns ; mulţi ’şi-au câştigat merite ori s’au scutit de prigoniri stăruind cu succes, ca lumea să nu o mai cetească; multe puteri vii s’au consumat în opintirile făcute pentru ca să n i se fee „Tribunei“ condiţiunile de existenţă, dar’ „Tribuna“ e tot ceea ce a fost din ziua întemeierii ei. Un lucru firesc ar fi deci, ca să seim aeji lămurit, unde sânt duşmanii „Tribunei“ şi unde putem să găsim pe prietenii ei. Şi credem în adevăr, că o şi ştim aceasta. Am avut destule pensiuni, ca să ne convingem, că e un adevărat act de eroism, ca vre-un funcţionar public ori vre-un preot din diecesa Aradului ori din archidiecesa Sibiiului să vorbească pe faţă altfel decât rău despre „Tribuna“. Sânt cu toate aceste şi între aceştia oameni, care vorbesc bine: e un act de eroism, pe care îl admirăm, dar’ nu-’l cerem, îl primim cu deosebită mulţumire, dar’ nu-’l solicităm. Am avut deasemenea destule ocasiuni de a ne convinge, că tot un fel de act de eroism e şi pentru aceia, care au termine de plată la unele bănci „naţionale“, să vorbească bine despre „Tribuna“. Ni-am căutat deci prietenii numai între Românii, care pot să-şi permită luxul de a vorbi şi de a face ceea ce îi trage inima. Aflăm acum, că mai avem o categorie de duşmani, despre care nu vtiam pănă acum nimic, şi un întreg şir de prieteni, la care nu ne-am gândit deloc. Ear’ meritul de a o fi constatat aceasta e al guvernamentalilor din Cluj. Vorbind în numărul de la 27 Noemvrie al organului lor „Kolozsvár“ despre Ovrei, ei admit, că multe averi nobilitare din Ardeal au trecut în stăpânirea acestor concetăţeni harnici ai noştri, „în părţile ardelenesci însă“, — ejc „guvernamentalii din Cluj“, — Ovreii sunt adevăraţii aliaţi ai maghiarismului. Ei sunt un popor silitor, priceput, capabil de desvoltare şi accesibil. Acolo, unde este el cel mai tare, Ovreul se îmbogăţeşce, şi orişicare ar fi naţionalitatea ţinutului, în care se află, el îşi validitează înrîurirea câştigată pentru susţinerea intereselor maghiare. îndată ce se ridică din starea sărăciei, el se interesează pentru toată causa umană şi patriotică. El cumpără cărţi maghiare, ţine diare maghiare, caută societatea maghiara. „în ţinuturile românesc“ (oláh), unde vre-un Român ia cârcuma în arendă şi se îmbogăţesce pe spinarea elementelor slabe şi expuse, acolo se plămădesce un pat cald pentru ideile „Tribunei“. „Dacă însă în aceeaşi posiţiune vre-un Ovreu ajunge prin averea lui la putere, maghiarisarea câştigă o mică insulă“. Iată deci, că alăturea cu duşmanii scitiţi pănă acum mai sânt şi Ovreii, care se îmbogăţâsc ca cârcîmari în ţinuturile cu poporaţiune română, car’ în rîndul prietenilor noştri mai avem şi pe cârelmarii români, numai însă după ce ei fac avere. Constatarea aceasta, mai ales fiind făcută în coloaneleŢarului „Kolozsvár“, e precât de preţioasă, pe atât de instructivă. Nu noi pretindem, ci guvernamentalii din Cluj afirmă, că acolo, unde vre un Român, fie chiar şi ca cârcimar, adună avere, se aşterne pat cald pentru „Tribuna“. De ce ? Pentru că averea îi dă pănă chiar şi cârcimarului putinţa independenţei de caracter. Constatând deci ceea ce constată, guvernamentalii trag numai conclusie din adevărul recunoscut şi de dînşii, că orişicare Român din ţeara aceasta, ajungând la o posiţiune, în care poate se spună ceea ce are pe inimă, mărturisesce fără de sfieală ceea ce mărturisim noi şi aşterne în casa lui pat cald pentru „Tribuna“. Atât ni e destul nouă, pentru ca să ne pătrundem de gândul, că bună e şi românească lucrarea, pe care o săvîrşim şi că trebue să stăruim cu hotărîre bărbătească în lucrarea aceasta. Atât însă fi e destul şi fraţilor noştri români, pentru ca să stie, cum au să-’i judece pe aceia, care-şi mistuesc vieaţa opintindu-se să zădărnicească o lucrare ce resultă în mod firesc din starea ce li s’a creat Românilor în ţeara aceasta: ei ori nu-’şi dau seamă despre ceea ce fac, ori n’au în inimile lor decât setea de a exploata pe cei „slabi şi expuşi“. Noi stăm aici, unde ne-a chiemat o grea datorie, şi nici miseriile ce nise fac nu ne vor desgusta, nici greutăţile ce ni se pun nu ne vor descuragia, căci ideile emise de noi au pat cald in inimile Românilor, chiar şi în ale celor ce ari încă nu se încumet a le mărturisi. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 20 Noemvrie st. v. Din parlamentul maghiar. In şedinţa dela 29 Noemvrie nou s’a terminat în sfîrșit desbaterea generală asupra proiectului de budget. Ne mai fiind nimenea prenotat la cuvânt, au mai vorbit numai referentul Hegedűs, recomandând primirea budgetului, și bătrânul Daniil Iványi, recomandând primirea cunoscutei sale propuneri relative la incolatul lui Kossuth, în cestiuni personale au luat cuvântul mai mulţi, între care şi baronul Ivor Kaas, surprinjând casa cu schea, că pe timpul desbaterilor asupra legii militare ar fi fost plănuit un atentat de dinamită contra ministrului-preşedinte Tisza, care însă a fost zădărnicit prin intervenţiunea unui deputat oposiţional. Venind lucrul la votare, proiectul de budget a fost primit, care propunerea lui Irányi, precum şi aceea a lui Boda, amândouă relative la modificarea legii de incolat, au fost respinse, în cestiunea