Tribuna, mai 1891 (Anul 8, nr. 98-122)

1891-05-23 / nr. 116

Anul VIII Nr. 116 Sibiiu, Joi 23 Maiu (4 Iunie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., '/, an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */1 an 3 fl. 50 cr., */s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */i an 10 franci, 1/j an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. 0 retragere. Deabia au trecut trei luni de 4de de când guvernul maghiar a mobilisat toate penele biroului seu de presă, pen­tru a arăta cu degetul aici in ţeară, cât şi în străinătate asupra „i r r e d e n t is­­mului“ român, care­­şi-a aflat chip şi formă în „Liga pentru unita­tea culturală a Românilor“ în­temeiată la Bucuresci. Nici la înteme­ierea, nici la inaugurarea Ligei n’au luat parte decât cetăţeni ai regatului român. Cu toate aceste trebuia să fie la mijloc „irredentism“, căci aşa ’i­ se potrivia guvernului maghiar. Străină­tatea mai ales, dar’ şi cercurile maghiare din ţeară trebuiau preocupate în contra poporului român, şi nimic nu-’l putea compromite în ochii tuturor mai mult decât nelealitatea şi irredentismul. în curând după aceea s’a trimis în lume tot dela Bucuresci memoriul universitarilor români. Acest memoriu, precum se scie, n’a fost scris la adresa Românilor din patria noastră, ci la adresa străinătăţii. Conţinutul lui e o înşirare de fapte istorice, care do­vedesc, că cele trei milioane de Români supuşi coroanei Sfântului Ştefan sunt ameninţaţi în existenţa lor naţională. Un lucru, pe care îl scie şi îl simte aici la noi fiecare băiat de şcoală. Cu toate aceste guvernul maghiar a oprit trecerea în ţeară a acestui memoriu, a pus la cale pe cei doi Români re­negaţi, despre care dispune, ca se scrie în foile maghiare în numele Românilor în contra memoriului bucu­­rescean, şi studenţii din Cluj au pornit acţiunea patriotică ce s’a poreclit afa­cerea „contr­amemoriul­ui“. Acţiu­nea din Cluj a aflat un viu răsunet la Budapesta, unde se produsese o viuă mişcare în cercurile universitare. Dl Rényi şi domnul Ignatz Waizenkorn se asociază cu Moldován Gergely şi cu Dr. Alexics în o teribilă alianţă pentru apărarea maghiarizării contra „minciu­nilor“ şi „calumniilor“ române. De atunci a trecut la mijloc timp multişor şi par că dintr’odată trifoliul maghiar-evreesc-armenesc-serbesc a pe­rit în pământ cu contramemorand şi cu „minciunile“ şi „calumniile“ române cu tot. Nimeni nu mai pomenesce de el, par’că nici n’a fost vorbă vre-odată de el. N’am da nici o importanţă acestui fapt, dacă el n’ar fi fost succedat de altul tot atât de caracteristic. In 12/24 Maiu a. c. se ţine la Bucuresci un congres al Ligei, la care au luat parte foarte mulţi Ro­mâni din afară de regat, în special din Ungaria şi Transilvania. Unii din aceştia au luat şi cuvântul şi au rostit vorbiri, care au însufleţit întreaga adu­nare. Era de aşteptat, ca Maghiarii acum să sufle mai tare în trimbiţa irredentismului, ba să chiem­e chiar în ajutor pe procurorul în contra „agita­torilor“. Din toate aceste nimic. Rapor­torul oficiosului „Pester Lloyd“, care a fost faţă la congresul Ligei, se face că nici nu vede şi nici nu aude nimic afară de „mâncărimea de trase a dlui Urechie“ şi de „demagogia sa pro­fesorală“. Pentru d-sa Românii transil­văneni şi ungureni de faţă n’au existat, iar’ Liga, din temută ce era, a ajuns a fi „un foc de paie“, care în curând se va stinge! Codiţa dela Cluj vine tot cu această ocasiune a se bate preste gură, când ea apără pe Românii arde­leni şi ungureni în contra învinovăţirii, inventată tot de ea, că ei ar gravita spre Bucuresci! Că simbriaşii guvernului, chieme-’i pe ei Moldován Gergely, Ignatz Wait­­zenkorn, „Pester Lloyd“ sau „Ko­­loszvár“, nu de capul lor cârnesc şi se desmint, se vede destul de limpede din chiar atitudinea guvernului ma­ghiar. Ei sünt simbriaşi şi tocmai pentru aceea n’au permisiune să aibă vr’o convingere, ci trebue să se învîrte precum le poruncesce stăpânul și hră­nitorul. Ear’ stăpânul li-a poruncit a mai slăbi din dragoste, căci treaba nu merge bine. însuși contele Szapáry, ministrul-president, află de necesar a scoate neprovocat la iveală chiar acum în parlament cestiunea na­ţionalităţilor şi a se pronunţa în termini neobicinuit de blântei asupra ei. Ba şi conducătorul oposiţiunii, contele Apponyi, nu poate trece cu vederea această cestiune şi se află în această direcţie în deplin acord cu capul gu­vernului. Din toate aceste putem dar’ să constatăm o retragere a şirurilor şovi­­niste, însă această retragere pentru noi nu poate însemna altceva decât o dovadă, că noi am apărat causa noa­stră cu dreptate şi mergem calea cea adevărată, car’ pentru Maghiari în­seamnă, că a sosit timpul, când ei în­cep a simţi, că au apucat o cale gre­şită, care va trebui să o părăsească. Cu cât mai mult se va întări această convingere în ambe părţile, cu atât mai tare ne vom apropia unii de alţii. Adecă cu cât Românii îşi vor vei apăra mai resolut limba şi naţionalitatea, cu cât ei nu se vor abate din calea dreaptă şi vor păşi cu bărbăţie îna­inte, cu atât mai mult se vor con­vinge Maghiarii de stricăciunile şovinis­mului lor. Retragerea şovinismului exagerat, ce domiia pănă acum, pen­tru noi Românii trebue să fie o încu­­r­agi­are la o păşire resolută şi bărbă­tească în apărarea causei noastre na­ţionale. Măsuri noue de m­aghiarizare. Mi­nistrul de comunicaţiune Baross a trimis tuturor funcţionarilor şi oficiilor, ce stau sub direcţia sa, o ordonanţă, în care li­ se porun­cesce, ca în comunicaţia lor între sine să se folosească exclusiv de limba ma­ghiară. Numai în comunicaţia cu publicul e permisă folosirea şi a altei limbi, dacă va fi necesitate. Pe o parte porunca, pe altă parte permisiunea şi şi aceasta numai con­diţionată. Baross e de bună seamă con­vins, că căile ferate ale ţerii n’au alt scop, decât a contribui la maghiarizarea miilor de funcţionari aplicaţi, care publicul­­ vadă el cum se va înţelege cu aceşti funcţionari publici, dacă ei nu vor găsi „necesitatea“ de a face întrebuinţare de „permisiunea“ ministrului, a comunica şi in altă limbă decât în cea ma­ghiară. Unde e îndatorirea funcţionarilor de a sei limbile patriei? FOIŢA „TRIBUNE!" Discursul dlui Dr. Gavriil Tripon (membru al „ Aso­­ciaţiunii transilvane pentru cultura şi literatura poporului rom.11), ţinut în 17 Maiu a. c. la adunarea constituantă a desparţementului NX., nou înfiinţat în Beclean. Onorată adunare! Sciţi, că membrii „Asociaţiunii“ au drep­tul de a vorbi în ori­care despărţământ. Deci Vă rog să aveţi bunăvoinţa a mea asculta şi pe mine, deşi nu sunt din cercul acesta! (Să auijim!) La cele­­1,se de­c 11 preşedinte Gr. Puş­­cariu şi dl părinte Ioan Cupcea vreau şi eu se mai vorbesc ceva despre scopul „Asocia­ţiunii“ , despre cultura şi literatura poporului român. (Se au­jim!) Ce i cultura? E un dar, un lanţ d­ireesc, care cuprinde vieaţa noastră întreagă, cu toate menirile ei ! Cultura însemnează: a te învîrti prin­tre vitele tale, a le nutri, griji, curăţi aşa, încât ale tale să fie mai frumoase în sat şi mai căutate la târguri. Cultura înseamnă: a te cuprinde cu grădina ta, cu pomii tăi, a-’i cultiva, a-’i curăţi ca mama bună pe pruncii săi, şi a te bucura de roadele ce cresc după mâna ta şi înaintea ochilor tăi! Cultura însemnează, se pricepi, că pă­mântul de sub picioarele tale, moșia t­a, e darul dumneijeesc, dar’ care cere să-’l grijesci ca pe prietenul tău, să-­i dai intremânt po­trivit, lucrare temeinică, să-’i înmulțesci p­u­­terea roditoare, ca să nu fie pământ mai bine lucrat ca al tău, și astfel, ca să te poată în tot anul desfăta şi răsplăti cu fructe bogate pentru ostenelile tale. Cultura însemnează­ că tu vrei să fii şi să rămâi lumină curată ca faţa soarelui în casa ta, între copiii tăi şi în societa­tea, în care trăesci; vecinie cu cugete lă­murite, vecinie cu inimă liniştită şi înălţată. Cultura însemnează : a stărui vecinic, ca priceput şi isteţ să fii în măiestria ce o porţi, şi care are a-­ţi aduce pânea în casă şi cinstea pe frunte ! Cultura însemnează: a te vei înfăţişa în biserică, în şcoală şi ori­unde în lumea lui Dumnezzeu, precum se cu­vine, aşa, ca vecinie să te laude oamenii şi neamurile şi să le pară rău, când se vor despărţi de tine! Cultura însemnează: a ajunge între păcătoşi, între rătăcitori, şi totuşi a rămâne curat, cu virtutea, cu toată bună­tatea în suflet, cu mintea deşteaptă. Cultura însemnează : a umbla şi a înainta vecinie pe căile lui Dumnezeu, pe ale per­fecţiunii, desăvîrşirii generale, care se încep cu vieaţa, dar’ care sânt extinse, fără de capăt, precum e Dumnezeu ce ni le-a pus înainte! Aceasta e cultura, acesta e scopul jumătate al „Asociaţiunii transilvane!“ Dar’ ce e literatura poporului ro­mân? A doua jumătate a scopului „Asocia­ţiunii“. Mă văiu lăpăda aci de domnii literatori, şi în loc de a Vă da definiţiunea literaturii, Vă voiu întreţină cu o întâmplare din vieaţa noastră! (Să auijim!) Aveam un prieten la şcoală în Cluj, sărac tare, fără părinţi, fără protectori şi fără toate, afară de suflet şi vieaţă. Ajunse în lipsă ex­tremă odată, cât nu mai avea nici mâncarea de amealji. M’am fost nimerit din întâmplare la el.­­L-am aflat culcat pe o laviţă cu o carte cam mare în mână, adâncit în cetit. După salutări reciproce îmi dă şi mie o carte şi mă roagă să tăcem şi să cetim, îl ascult. Amicul era palid şi slab, disgustat şi derangiat, cum numai torturile sărăciei extreme şi ale foamei îl sem­ face pe om. Dar g­eată, minune! Nu trecu mult şi amicul meu sare în picioare, ochii îi strălu­cesc însufleţiţi, braţul drept şi­ se înalţă ase­menea ca fruntea lui înseninată; pieptul ’i-se ridică, umerii par’că ’i­ se lăţesc; cu cartea în stânga face câte un pas înainte şi din toate mişcările, privirile şi conduita lui se vedea, a fi transportat de un extas mic ne mai cu­noscut. Amicul a uitat disgustul şi a devenit un atlet în toată bărbăţia sa! Nerăbdarea de a sei causa schimbării sufletesci a prietenului mă făcu necruţător, îl prind de mână şi-­l întreb : „Ce cetesci tu, frate ?“ Mă uit şi văd; adecă el cetia o is­torie din veacurile de bărbăţie, de glorie şi de însufleţire ale strămoşi­lor noştri. Era la pagina: unde spiritul avântat vorbia şi lupta faţă cu inferioritatea şi renitenţa nejustificată a egoismului omorî­­tor, unde inspiraţiunea cerească ridica valoa­rea morală la învingere asupra păturilor ce cu măsura lor nu mergeau mai departe de la gunoiul sentimentelor detestabile. Onorată adunare! Această întâmplare m’a învăţat ca o lecţiune sfântă a judeca, că ce e literatura unui popor ! ? Acum aşa judec, că: Literatura e slovă moartă, fără înţeles şi fără însemnătate, numai pentru aceia, care ei înşişi sânt morţi sufletesce, încât nu mai doresc a sei, a scruta, a se întregi cu depositul literar şi cultural al sufletelor producătoare. Pentru cel­ ce are dorul sufletesc pentru întregire şi perfecţio­nare lucrul stă altcum. Pe seama acelora în cuvintele scrise se pune pe hârtie lumea întreagă a cugetărilor noastre, lumea întreagă a sentimentelor noastre, se pune şi se întru­pează pe hârtie toată vieaţa sufletu­lui nostru. Astfel, şi atunci, Literatura nu e numai fotografia spiritului nostru, din care acesta se poate cunoaste, ci e ceva şi mai mult: e darul şi minunea lui Dumnezeu, prin care sufletele de a­ fi, — fie ele chiar şi omorîte, — cetind trecutul, scrutând prin cele scrise, cel puţin pe un moment trăesc şi se duc cu veacuri înainte, în vremile demult tre­cute; scrutătorii învaţă a­ fi dela aceia, care de mult nu mai poartă vieaţa; luptă astă­zi cu puterile, cu învăţăturile, cu experienţele şi cu tăria spiritului acelora, care deja de veacuri ’şi-au primit liniştea eternă. Prin literatură dară sufletul de a f­i producător, nu numai aici îşi face întrare şi împărăţie în sufletele celor de astăzi, ce-’l vor pricepe şi-’l vor ceti, ci el trece cu veacuri înainte şi înapoi ;în o vieaţă scurtă, începe a pricepe şi a gusta eterni­tatea, umblând cu sufletul, cu cugetul pe scenele vremilor bătrâne, ba ceva mai mult; căci acela ce scrie şi îşi pricepe sufletul seu, îl scie şi întrupa după adevăr, pe hârtie, în literatură: acela îşi asigură stăruinţele sufletului seu,­­ după puterea, de care dispune chiar şi pentru veacurile următoare. Vedeţi dar’, domnilor, că ce lucru şi dar mare e şi literatura, în vieaţa­­jilnică omul, care cetesc e, de regulă representă atâtea vieţi şi atâtea suflete, pe câte Ie pricepe şi le cuprinde; şi cu cât cetesce cineva mai multe spirite înzestrate cu lume bogată în cunoscinţe şi în sentimente înalte, cu atâta devine omul mai nobil, mai perfect, mai cult prin literatura cetită. De aci vine, de 4*° neamurile, şi zicem şi noi Românii, că „lite­ratura noastră este mama culturi­i noastre“" Dar’ să judecăm şi laturea ceealaltă. — Cugetaţi un om cult în adevăr, cu minte luminată de cunoscinţe frumoase, cu suflet înalt, cu putere cuceritoare; dacă acesta va lua condeiul în mână şi va pune pe hârtie adevărurile sfinte din vieaţă şi din lume; dacă acesta va zugrăvi virtutea şi păcatul, pe sine şi pe alţii, atunci cultura devine sufletul şi creatoarea li­e­ Contele Apponyi şi partidul opo­­siţional. Ocupându-se de discursul contelui Apponyi ţinut în parlamentul maghiar despre reforma administrativă, „Egyetértés“ scrie urmă­toarele : .... Acest partid (al lui Apponyi) a văitat îndată, că cu ziua de astăz­i contele Apponyi n’a devenit nimic alta, decât un vot interesant al partidului guvernamental. Şi unul sau două voturi mai multe­ sau mai puţine, ori­cât de interesante ar fi ele, nimic nu decide. Partidul independenţei nu se sparie, dacă voturile partidului guvernamental în parlament se spor­ie, chiar dacă s’ar spori cu contele Apponyi şi cu amicii sei personali. Căci cu contele Apponyi a încetat cu ziua de astă­ji a exista oposiţia moderată ca partid politic. Ca o societate pri­vată întemeiată pe cunoscinţele personale ea va mai pute exista, ea va exista poate pănă la alegerile proxime ; la îndreptă­ţ­i­rea ei principală însă ea a renunţat pentru totdeauna. Biserica greco orientală, din Buco­­vina. O telegramă particulară din Viena a „Gazetei Bucovinei“ datată din 30 Maiu n. comunică, că statutul congresului bisericesc gr.-or. din Bucovina nu s’a aprobat şi au să se escrie noue alegeri pentru congresul, care va ave să facă proiectul unui alt statut. Căuşele neaprobării statutului sunt necunoscute. Partidul naţional-liberal din Româ­nia. „ Voinţa Naţională“ (unul din 21 Mai. v.) publică în fruntea foii o declaraţie a partidului naţional-liberal, semnată de toţi membrii fruntaşi ai partidului, în frunte cu Dimitrie Brătianu, între altele serice aci. „. . . Partidul naţional-liberal simte adânc golul ce lasă perderea dintre noi a lui loan C. Brătianu. Dar’ ori­cât de mare este acea­stă perdere, el are conscienţă de puterea sa şi de datoriile sale cătră ţeară, el este hotă­­rît să meargă înainte cu bărbăţie“. „. .. Astăzi loan C. Brătianu nu mai este. Dar’ simţămintele, nevoile şi aspiraţiunile ţerii sunt aceleaşi. Partidul naţional-liberal, pă­­strându ’şi neatinse ideile şi principiile, îşi ur­mează neclintit misiunea, găsind în durerea ce-’il lovesce un îndemn de a aduce în luptă încă mai multă rîvnă şi mai multă energie“. „. . . Pătrunşi cu toţii de acelaşi sim­ţământ, strînşi uniţi în acelaşi gând cu şeful nostru, dl D. Brătianu, urmăm fără şovăire tradiţiunile glorioase ale partidului nostru şi vom găsi, ca în trecut, în credinţele noastre puterea de a învinge toate greutăţile şi de a răspunde aşteptării legitime a ţerii“. Cam târfliu! Faţă cu spirile pănă acum nedesminţite aduse şi comentate de în­treaga­­floristicâ, că toţi suveranii străini au trimis felicitări suveranilor români cu ceasta iubileului, afară de curtea Rusiei. „Poli­tische Correspondent11 comunică din B­u­cu­re­ş­t­i cu data de 1 Iunie­­. următoarea des­­minţire: „Cu opasiunea jubileului, regelui Carol­­i-a venit scrisori de felicitare de la toţi suveranii Europei“. REVISTĂ POLITICĂ, Sibiiu, 22 Maiu st. v. Reforma administrativă-La desbaterea din parlament des­pre proiectul de reformă administrativă a mai luat parte de p. Mocsáry şi Otto Hermann, vorbind ambii contra pro­iectului. Comitatul Solnoc-Dobâca s’a pro­nunţat oar’ pentru, comitatul Sibiiului contra reformei. Cestiunea primatelui Ungariei. Ministrul de culte contele C­s­á­ky, scrie „Neue Freie Presse“, a declarat unui colaborator de la „Magyar Hirlap“, că scriea clericatului „Magyar Állam“, că guvernul ar fi renunţat la planul s­t­ră­­mutării scaunului primaţial la Budapesta, este cu totul falsă. „Eu nu sciu“, simise ministrul, „de unde foaia a primit această informa­­ţiune, însă precum în multe alte ca­şuri, aşa şi acum, a fost informată fals. De timp îndelungat încoace studiez cestiunea strămutării scaunului prima­ţial şi şi acum mă ocup cu această cestiune precât de importantă, pe atât de interesantă, fără­ ca pănă în present să fiu în stare de a lua personal posiţie pentru sau contra c e s t i u n i­i. Guvernul ca atare însă n’a avut pănă acum preste tot ocasiune şi astfel ori­ce scrie de asemenea na­tură trebue privită ca născo­cire. Cât timp nu voiu fi studiat toate caşurile de precedenţă şi datele respective şi până a nu fi luat însumi în matură combinaţie toate eventuali­tăţile, această cestiune nu poate ajunge preste tot înaintea guvernului, nici nu poate fi decisă“. Ministrul făcu tot­odată amintire de zvonurile diverse asu­pra persoanei viitorului pri­mate. „Este natural“, zise contele Csáky, „că se ivesc diverse nume, căci fiecare ţinut şi fiecare clasă socială îşi are candidatul seu. Pot însă declara hotărît, că toate aceste combinaţii sunt nebasate şi premature. Pănă de present nu s’a intreprins nici un pas decisiv pentru denumirea viitorului pri­mate şi o asemenea decisiune nici că va urma în timpul mai de aproape. Cestiunea denumirii probabil că se va ivi numai atunci, când se va fi luat o decisiune cu privire la strămutarea scaunului primaţial. Reducerea taxelor vamale în Berlin, în şedinţa de la 1 iunie­­, a ca­merei deputaţilor cancelarul de­­ a p r i v i a comunicat, că ministerul de stat nu s’a putut hotărî a re­comanda consiliului fede­ral scăderea vămilor pe ce­reale. O lipsă generală nu există. Prospectele recoltei ar fi mai bune decât înainte cu 14 ci.ile. Un avantagiu ge­­neral nu s’ar pută aştepta dela scăde­rea vămilor. Ministerul de stat a decis a nu propune deocamdată convo­carea parlamentului. Alianţa Franciei cu Rusia. Slugărnicia excesivă şi servilitatea scârboasă, cu care de mulţi ani se cul­tivă tot ce e rusesc în Francia şi în spe­

Next