Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)
1891-10-18 / nr. 232
Anul VIII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: luni 85 cr., l/i an 2 fl. 50 cr., llt an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., */• an 3 fl. 50 cr., •/• an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numit platindu-ae înainte. Sibiiu, Vineri 18/30 Octomvrie 1891 Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Fum fără foc se poate? Ori şi ce posiţiune am lua faţă cu scirile despre „împăcări“ intenţionate, un lucru trebue să-l admitem: în sferele înalte din Budapesta se plănuesce ceva privitor la Români. Văd şi pe acolo, că nu mai merge nici cu aristocratica ignorare, nici cu minciuna, că în Ungaria Românilor le merge mai bine decât în regat. Numai cât oamenii politici maghiari sunt unici în felul lor. Ei și după ce s’au convins despre necesitatea unui lucru, dacă acesta le vine cu oarecare scădere, caută să scape de dînsul. însă așa, ca să nu li se poată trice ei au umblat, ca prin scăpatul de dînsul să pricinuească altora neajunsuri. După nefericita adunare de la Mercurea în 1869 se inaugurase din partea maghiară o atitudine înrudită foarte de aproape cu cea de acum. Românii peste tot erau nebăgaţi în seamă. Mai mult. Erau persecutaţi, încât începuseră a se lua de gând, în sferele înalte din Budapesta, simţindu-se oamenii siguri de puterea lor, cu Românii nu mai aveau consideraţiuni deloc şi nici într’o privinţă. Adunarea dela Mercurea nu lăsase altă urmă după sine, decât proclamarea pasivităţii la alegerile la dietă, şi aşa cei dela Budapesta cugetau, că ce să le mai pese lor de Români. Ei aşa stiau, că Românii stau expuşi fără pic de scut vânturilor şi viscolelor politice din toate părţile. Dar, în fine Românii îşi aduc aminte, că au un comitet naţional electoral, peste care adunarea dela Mercurea trecuse fără de a lua notiţă de dînsul. Câtră acesta se adresează unii şi alţii dintre Români. Eare acesta în anul 1872 întrevine la metropoliţi spre a exopera ţinerea unui congres naţional, sau a unei conferenţe naţionale. Nu întrăm în amănuntele întâmplărilor de atunci. Pentru scopul nostru e deajuns să constatăm, că atât metropolitul din Sibiiu de atunci, Andrem baron de Ş a g u n a, cât şi cel din Blaj Ioan Vancea de Buteasa au dat ascultare comitetului şi au întrevenit la guvern în favorul unui congres sau a unei conferenţe. Ce a făcut atunci guvernul? N’a refuzat cu desăvîrşire ţinerea congresului sau a conferenţei, dar’ nici n’a încuviinţat-o după cum a fost cerută. Aveau să se facă alegeri la dietă. Se pornise o mişcare între Români în favorul alegerilor şi contra pasivităţii. Şi poate că conferenţa aducea lucrurile, ca Românii în toate părţile să proceadă la alegeri. Guvernul unguresc de atunci, cel puţin se vede că s’a temut de aşa ceva. De aceea a încuviinţat ţinerea conferenţei, însă numai pe timpul după alegeri. într’aceea ministrul-president de atunci n’a aşteptat nici trecerea alegerilor, nici întrunirea conferenţei, ci a venit el între Români cu „intenţiuni“ de a-ş i „împăca“ şi, după un nesze semmit fogd meg joi, a zădărnicit ulterior şi conferenţa şi transacţiunea cu Românii, ca ignorarea şi persecuţiunile să se continue şi mai departe şi totodată şi mai potenţate. Cu toate aceste mai târziu Românii au fost cei judecaţi şi condamnaţi. Ministrul a vrut să-’i „împace“, dar’ n’a „isbutit“. Experienţa atinsă numai în conturile ei generale, este instructivă nu numai pentru situaţiunea dela 1872. Ea poate servi de admoniţiune şi în present şi în viitor. Putem dar’ să ne aşteptăm, după scirile ce le cetim în presa maghiară despre împăcări sau transacţiuni, la împlinireaJisei, că acolo da unde ese fum, şi foc trebue să fie. Noi însă pănă acum, afară de ce cetim în 4*are, n’avem date positive despre aceea, că fie guvernul unguresc, fie altcineva dintre Maghiari, s’ar fi pus cu cineva în legătură pentru vre-o „împăcare“ sau transacţiune. Acei indicaţi de presa maghiară nu stiu nimica despre astfel de lucruri. Cel puţin ei aşa afirmă din toate puterile. S’ar pută dur’, ca sferele budapestane să mai cerce odată mijlocul probat. Preţul pentm care ’l-ar încerca este atât pentru guvernul unguresc, cât şi pentru o posiţiune vrednic de a risca ceva. Sânt, după cum şi „Kreuzzeitung“ din Berlin, 150 de cercuri electorale, în care Românii pot decide, şi pentru un astfel de preţ pentru ce nu s’ar încerca de a mai duce odată pe Români pe ghiaţă? întrebarea însă este acum, că oare Românii să nu fi învăţat şi ei ceva din trecut? Cu vorbe goale şi promisiuni aerice nu credem că vor mai isbuti cei din Budapesta cum odată au isbutit. Mărunţişurile presentate de presa maghiară ca răsplată pentru un triumf nou, chiar reale să fie, nu sânt obiecte de ajuns, pentru care să se entusiasmeze o naţiune de trei milioane, care pururea, în rău şi în bine, a rămas cu statornicie exemplară credincioasă patriei sale. Cei de la Budapesta, dacă au de gând să vină spre a sta de vorbă cu când în când îi trecea ca fulgerul prin minte, dar’ ce ar fi, dacă cineva ar bănui. . . Tristeța lui nu-’l opria nici chiar dela aceea, ca după masă să nu facă nebunii cu Emil, să nu se joace cu el de-a capra . . . Jocul acesta ’l-au arangiat pe câmp, lângă un islaz . . . , dar’ ce mult rămase încurcat Sanin, când tocmai săria ușor peste Emil, Tartaglio îl făcu atent prin lătratul seu, că se apropie ceva străini, și când privind, făcu doi ofițeri. Recunoscu în ei pe protivnicul seu de ieri, pe baronul Dönhoff, și pe martorul Richter. Amândoi își apăsară chipiul pe ochi, și-l priviră zimbind . . . Sanin se lăsă la pământ, întoarse spatele privitorilor, își îmbrăcă haina pe care adineaori o desbrăcase, spuse câteva cuvinte în grabă lui Emil, și plecară cu pași repezi amândoi. Numai seara târziu se reîntoarseră la Francfurt. — Desigur, că acasă o să mă certe, srise Emil lui Sanin. — Dar’ ce-mi pasă, când am petrecut atât de plăcut ar fi. Ajungând la hotel, Sanin găsi acolo o scrisoare dela Gemma. Ea’i dedea întâlnire într’o grădină publică, de care sânt o mulțime în Francfurt și în giurul lui. Cât de tare-’i batea inima. Ce fericit se simția Sanin, vetjând că ea’l ascultă . . . Dereule mare, ce va aduce ,fil,a domâne, atât de mult aşteptată . . . Românii în cestiuni politice, trebue două lucruri să le aibă înaintea ochilor: 1. Să nu umble ca să-’i păcălească, că nu se vor mai lăsa a fi păcăliţi. 2. Să nu vie la ei cu mărunţişuri ; dreptul public este, care are să reguleze raporturile dintre Români şi Maghiari aşa după cum s’a desvoltat în decursul timpurilor. Regele Carol la Berlin. Biuroul de corespondenţă trimite dela Potsdam şi dela Berlin următoarele depeşe: Regele României a sosit împreună cu principele de Hohenzollern la Potsdam la 10 oare 30 minute dimineaţa şi a fost primit la gară de împăratul cu toţi prinţii casei regale. Salutarea reciprocă a ambilor monarchi a fost foarte cordială. O companie de vânători de gardă a prevăut serviciul de onoare. împăratul Wilhelm s’a urcat cu regele într’o trăsură trasă de patru cai. înainte și după trăsură se aflau câte un detașament de cavalerie Carde du Corps. Dela gară pănă la castelul regal din oraș infanteria și cavaleria făceau spații. Apropiindu-se trăsura de Lange Brücke s’au dat 101 salve de tunuri. în curtea castelului sta o companie de gardă cu steagul şi cu musica. La 7 oare seara a avut loc în noul palat în onoarea regelui o masă de gală cu o sută de tacâmuri. După ameazi regele a făcut vizite membrilor casei regale şi aristocraţiei. „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ publică din incidentul sosirii regelui României un articol, în care se face: „Capitala imperiului german salută în regele României nu numai pe domnitorul unei naţiuni împrietenite şi progresive, pe ruda şi amicul împăratului, ci şi pe principele, care s’a dovedit in vremuri de pace ca bărbat de stat înţelept, în vremuri de răsboiu ca beliduce şi ca soldat, totdeauna o odraslă vrednică a neamului Hohenzollern distins prin cele mai înalte virtuţi de domnitor. Poporul german doresce, ca regele să primească prin călătoria sa la Germania siguranţa, că el şi poporul seu au în inima Europei amici, ale căror simpatii pline de abnegaţii ne pentru soartea României precum în trecut aşa şi în viitor vor fi totdeauna probate“. FOIŢA „TRIBUNEI Valurile primăverii. Roman de Ivan Turghenev. XXVI. (Urmare din nr. 230.) Sanin îl întreba pe Emil despre tatăl său, maică-sa, sora sa, şi în genere despre relaţiunile lor familiare, căutând la orice întrebare ca nu cumva să-i scape numele Gemmei, gândindu-se numai în taină la ea. De altfel nici nu se gândia la ea, ci laJiua de mâne, în care are să fie atât de fericit. .. Pe dinaintea ochilor lui se legăna un văl fin, subțire ... în dosul cărții își imagina o figură tinera, cu zimbet prietenos pe buze, cu privirea ochilor lăsată în jos. . . Chipul acesta nu era al Gemmei, ci al fericirii. Și iată, vălul a dispărut, buzele. — D-reu a devenit visibil, — ah, această lumină, această bucurie şi încântare sânt inexplicabile! . . Se gândia la ziua de mâne, şi cu toate aceste faţa lui era tristă. Tristeţa aceasta nu-’i era însă spre greutate. îl urmăria la fiecare pas, fără a-’i fi neplăcută. Nu-l reţinea dela aceea, ca să mănânce cu Emil într’un restaurant, numai din Părea a sorbi cu ochii scrisoarea Gemmei. Cât de mult slovele îi amintiau degetele ei subţiri, albe şi moi ... îşi aducea aminte apoi, că nu le-a atins încă cu buzele . . . „Femeile italiene“, se gândia în sine, „orice s’ar vorbi, sânt cu pudoare şi severe. . . . Mai ales Gemma! Ea i o regină ... o zeiţă . . . mai curată, mai vergină decât marmura !“ . . . „Dar’ va venili.a—şi nici că e departe“... Cel puţin în noaptea aceea a fost un om fericit în Francfurt ... A dormit, dar’ de aceeai s’ar fi potrivit cuvintele poetului. „Dorm . . dar’ inima ’mi-e trează“ . . . Şi în adevăr, inima lui se mişca, încet ca aripile fluturelui, care atîrnându-se de firul înnouat al unei ierbi, se scaldă în ţactele soarelui. . . XXVII. Sanin s’a sculat la cinci oare, la şese fu îmbrăcat complect, car’ la şese şi jumătate se plimba în sus şi în jos prin grădina, în care Gemma îi scrisese să o aştepte. Era o dimineaţă liniştită, caldă, cam înorată. Aerul era plin cu ceaţă, de părea că vrea să plouă. . . înfimpend însă mâna, nu simţia nici un picur, numai pe nasturii de metal al hainei sale vedea o aburire, în formă de mici mărgele, care însă se risipiau iute... Pic de vânt nu batea. . . Din depărtare se aui^ia ceva sgomot — ca uitat, de ieri prin Se telegrafează din Sofia cu data de 27 Octomvrie. Astăzi la ameadi a fost deschisă de cătră principele Ferdinand cu ceremonialul obicinuit sesiunea ordinară din estimp a Sobraniei. în mesagiul de tron, foarte scurt, prinatmosferă, şi se simţia un dulce miros de reseda şi salcâm. Prăvăliile erau încă închise, ici-colo se zăria câte un om, şi trecea câte vre-o trăsură, în grădină nu era nici un om. Abia grădinarul venise să mai aranjeze pe acolo câte un strat de flori, car’ de sub un desiş esia o babă bătrână, pe care deşi n’o asemenise cu Gemma, totuşi lui acum ii bătu inima când o vădju. în turnul bisericii bătuse oarele şepte. Sanin se opri. Dar’ dacă ea nu va veni? . . Un fior rece îi trecu prin tot trupul. Cu câteva minute mai târejiu sensaţia aceasta care se repetă, din altă causă însă. Sanin auzui la o parte un pas uşor și șuşneală derochie. . . Se uită îndărăt: era ea! Gemma venia pe o potecă strimtă. Purta o haină sură și pălărie. Privi la Sanin, apoi își întoarse capul de el, și după ce-’l ajunse, trecu repede înainte. — Gemma, zi‘se Sanin cu glas încet. Ea-’i facă semn cu capul și-’și continuă drumul. Sanin o urmă. Inima-i bătea cu putere, abia mai răsufla. Picioarele era aproape să nu-’l mai țină. Gemma ocolind la dreapta pavilonuluil din grădină, trecu pe lângă un basin mare de peatră, în apa căruia nişte vrăbii se scăldau cu sgomot, şi se asertă pe o bancă, sub oăsătoria prinţului moştenitor al României. „Kölnische Zeitung“ comunică, că logodirea prinţului moştenitor al României cu princesa Maria de Marea Britanie a devenit fapt împlinit. Publicarea logodirii e iminentă. Sibiiu, 17 Octomvrie st. v Cestiunea papală. „Pol. Corr.“ primesce din Roma următoarea scrie telegrafică: în consistoriul ce se va ţine în primele zile ale lui Noemvrie, Papa va rosti o alocuţiune, în care va accentua, că din decursul tulburărilor dela 2 Oct. resultă în mod convingător, că actuala situaţie a Vaticanului, cu deosebire în vederea unor anumite eventualităţi, nu garantează siguranţa materială desăvîrşită a Satului Scaun. După aceea Papa va face alusiuni la anumite hotărîri extreme ce probabil va lua pentru paza libertăţii şi dignităţii sale. Un înalt dignitar din împregiurimea Papei a numit înspăimăntătoare situaţia Sfilui Scaun. Această expresiune corăspunde sentimentelor Papei, care este îngrijat, că sub anumite împregiurări masse de popor vor întră în Vatican şi vor ameninţa persoana sa, în caşul unui răsboiu şi al intrării trupelor franceze în Italia, Vaticanul, contra căruia s’a răspândit acasa neîntemeiată, că lucră împreună cu Francia la dărâburirea Italiei, ar fi fără îndoeală ameninţat şi este întrebarea, că fi-va guvernul italian în stare să apere Vaticanul și persoana Papei în timp de răsboiu contra masselor agitate. Este adevărat, că Papa e hotărît să părăsească Roma înjiua isbucnirii războiului, dar’ este îndoios, că pută va realiza această hotărâre. Papei prin urmare nu-ș i rămâne alta decât să părăsească Roma. Acest eveniment însă, în vederea adâncilor bătrâneţe ale Papei, este a se considera de neprobabil. „Courrier de Bruxelles“ publică pretinsul conţinut al normativului decretat de Papa Piu IX, pentru viitoarele conclave: între acesta Papa ar fi întărit dreptul de alegere exclusiv al cardinalilor şi ar fi dispus, că cardinalii aflători în Roma la moartea Papei au să decidă cu majoritate de voturi că are să se facă alegerea Papei în Roma sau afară de Italia. Dacă independenţa membrilor conclavei, sau locul unde se ţine aceasta, ar fi ameninţat, conclava va trebui să se ţină afară de Italia. Deschiderea Sobraniei în Bulgaria. cipele dă expresiune satisfacţiei sale, că în întreg principatul domnesce linişte. Mai departe mesagiul enumeră proiectele de lege, care vor fi presentate Sobraniei în decursul sesiunii presente. Relativ la situaţia externă mesagiul de tron nu conţine nici un cuvânt. Nr. 232 Replica junimii noastre academice. Apel către publicul român: întreprinderea nobilă a fraţilor noştri universitari români din Bucuresci şi Iaşi este încă în memoria tuturor. Impresia puternică ce a produs memoriul lor în Apusul Europei, precum şi nenumăratele dovezi de simpatică aprobare, cu care presa şi întreaga inteligenţă străină au sprijinit causa noastră a celor asupriţi, nu a putut să nu producă o adâncă mâchnire în rândurile acelora, pe al căror stindard este scrisă nimicirea noastră naţională. Drept aceea pentru a se rehabilita într’un proces, pe care ei dealtmintrelea demult ’l-au perdut, ’şi-au luat refugiul la un răspuns, care geme de neadevăruri, sofisme şi chiar insulte ordinare. Este de astădată, netăgăduit, a noastră datorinţa, a junimii academice române din Transilvania şi Ungaria, săiacem şi noi un cuvânt în această luptă, în care noi sântem între cei dintâiu interesaţi. Acest adevăr recunoscut, am hotărît ca toţi universitarii români din Transilvania şi Ungaria să scriem şi să edităm o demnă replică la răspunsul junimii academice maghiare. De acea ţinem, că replica noastră nu este decât împlinirea unei datorinţe faţă cu poporul care ne-a născut, faţă cu iubiţii noştri colegi bucuresceni şi iăşeni, faţă cu lumea civilizată şi imparţială care, precum se stie, cu nerăbdare vrea să afle adevărul nemistificat. Sântem pe deplin consoli de greutatea sarcinei ce ni-am impus. Iubirea caldă de neam însă, și dreptatea, care pe a noastră parte este, vor ajuta, sântem siguri, să triumfăm. Comitetul executiv al junimii academice române, după exemplul colegilor maghiari, cu ziua de aiâi a lansat liste de subscripţii benevole pentru acoperirea cheltuelilor de tipar şi expediţie etc. ale replicei. Notăm aici, că replica noastră este aproape terminată; ea va cuprinde la 80 de pagine în format VIII, care va apără în patru limbi: românesce, italienesce, franţuzesce şi nemţesce, şi va fi răspândită gratuit în toată lumea cultă,tufă de lilieci. Era un loc adăpostit. Sanin se aşeită lângă ea. Trecu un minut, fără ca unul dintre ei să zică ceva. Ba Gemma nici chiar se uita spre el, car’ el deasemeni nu o privia în faţă, ci se uita la mânile ei, în care ţinea o mică umbrelă . . . La ce să vorbească ? Ce ar şi pute vorbi, unde ar găsi cuvintele să exprime atâta, cât exprima împregiurarea carei-a făcut să se afle amândoi, aşa de dimineaţă, unul alături de altul? — Nu cumva eşti supărată pe mine ? zise Sanin. Cu greu Sanin ar fi putut spune o prostie mai mare, aceasta recunoscu și el, dar’ în fine tăcerea fu întreruptă. — Eu ? întrebă ea. Pentru ce ? . . Nu. — Și mă crezi? — Ce? Cele ce ’mi-ai scris? — Da. Gemma își lăsă capul în jos, și nu răspunse. Umbreluța îi alunecă din mână. O prinse însă, înainte de a căde la pământ. — A, crede-mi mie, crede ceți-am scris, zise Sanin tot mai aprins; dacă e pe pământ dreptate, dreptate sfântă și care nu te duce la penare, atunci amorul meu pentru d-ta, Gemma, este și el tot atât de sfânt! (Va urma.)