Tribuna, septembrie 1893 (Anul 10, nr. 194-217)

1893-09-11 / nr. 202

Anul X Nr. 202 Sibiiu, Sâmbătă 11/23 Septemvrie 1893 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., V1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., */2 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1­ an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.­­ TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti. Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un immar costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Duplica domnului Septimiu Alpini. PROCESUL NOSTRU. Când procurorul Dr. Láz­á­r Sándor­­şi-a terminat replica sa, care nu o publicăm se­parat, după­ ce acusaţii şi apărătorii în dupli­­cele lor amintesc toate punctele replicei acu­­satorului, nu numai publicul ascultător, ci chiar şi unii dintre juraţi au isbucnit în strigăte de eljen. Iar’ când acusatul S Albini s’a sculat să-’şi rostească duplica ce urmează, se auziau voci între juraţi „Rövi­den !“ „Késő az idő!“ „Magyarul !“ (pe scurt! E târziu! Ungureşte!) şi se observau între ei vădite semne de impacientare. S. Albini: Domnilor juraţi! După sem­nele ce d-voastră daţi, ar fi poate mai bine să nu vorbesc nimic, căci aşa se vede, d-voastră sânteţi deja hotărîţi că ce aveţi să faceţi, car’ eu numai de geaba aş mai vorbi. Aceasta trebue să o cred, văzând că d-voastră chiar de pe scaunul de juraţi aclamaţi pe acusatorul meu, dar’ pe mine nici că voiţi să mă ascultaţi, nici pro forma nu mai aveţi pa­­cienţă să luaţi în considerare şi argumentele apărării. Nici nu am de gând să vorbesc în in­teresul meu, căci în această privinţă sânt şi eu împăcat cu soartea ce ’mi­ se pregăteşte, dar’ dl procuror a atins în duplica sa unele lucruri, care nu mă privesc numai pe mine personal, ci causa ce o represent, şi de aceea ţin să-m i răspund următoarele: 15. Pentru­ ca se ne presente înaintea d-voas­­tre ca pe nişte oameni cât se poate de ne­mernici, dl procuror v’a spus, ca noi acusaţii dela „Tribuna“ agităm sistematic, nu din alt motiv, ci numai din „kenyérkereset“, din mo­tivul adecă de a ne câştiga pânea. Va să zică la noi agitaţia contra Maghiarilor ar fi o me­serie, care am îmbrăţoşat-o pentru­ că altcum nu am fi în stare să trăim. Drept dovadă a afirmării sale dl procuror a susţinut, că noi trei dintre acusaţi, care nu suntem redactori responsabili, ne-am ascuns după un Strohmann, după dl Balteş, după un simplu culegător-ti­­pograf, care este cu mult mai puţin inteli­gent decât noi. Să mă ierte însă dl procuror, dar’ ar­­gumentaţiunea d-sale este slabă de tot. Căci înainte de toate ce meserie lucrativă poate fi aceea de ziarist a unui popor sărac şi asuprit ? Ce câştiguri putem noi trage din munca noas­tră, în care vecinii suntem huiduiţi şi ame­ninţaţi cu temniţă şi amenzi grele ? Cine poate crede că pofta de câştig ne îndeamnă să ne expunem într’o luptă atât de grea, în care avem contra noastră nu numai întreg statul oficial, ci şi întreagă societatea maghiară? Nu, dlor juraţi, nu pofta de câştig este motorul activităţii noastre, ci sentimentul de datorinţă cătră poporul din care am eşit şi din care facem parte. Dacă numai după câştig am umbla, am face şi noi cam cum a mai făcut câte unul din neamul nostru, am abandona opoziţia naţională şi ne-am pune în serviciul puternicilor zilei, asigurându-ne vre­un post sigur, mai comod şi bine plătit, care cu acest sacrificiu sigur nu ni­ s-ar refusa, după­ cum nu s’a refusat nie' altora. Şi însuşi dl procuror a constatat, c­ăm­ ne lipseşte inteligenţa, ca să facem şi noi vre-o treabă cum o fac şi alţii. Să nu ne vorbească dar’ dl procuror nouă de kenyérkereset. Mai departe trebue se protestez cu toată hotărîrea contra insultei ce se face dlui A. Balteş, presentându-­l de Strohmann, de unealtă inconştie a noastră. Lucrul nu stă aşa, dlor juraţi. Precum s’a constatat deja, acesta este al unsprezecelea proces de presă al „Tribunei“. Mai după fiecare a stat câte un redactor sau câte un colaborator al nostru în temniţă, cu lunile şi cu anii. Mie însumi, precum v’am spus deja, ’mi­ s’a făcut până acuma de două­ ori acest onor. Nu sântem dar’ noi oamenii care se ne ascundem după cineva. Şi dacă astăzi vedeţi pe dl Balteş înaintea d-voastre, nu d-sa şi nu noi sântem de vină, ci d-voastră, adecă curtea cu juraţi din Cluj. Până acum trei ani eram eu re­dactor responsabil al „Tribunei“. Atunci însă am fost aruncat în temniţă, după­ ce mai îna­inte îmi premerseră pe câte un an de zile alţi doi colegi ai mei. Când eu am plecat la temniţă s’a oferit dl Babteş să gireze el foaia în calitate de redactor responsabil. Dl Balteş, om din poporul nostru, care simte cu noi împreună şi aproabă lucrarea noastră, a făcut acest sacrificiu nu pentru­ ca să-­şi asigureze în chipul acesta câştiguri materiale, căci ni­menea nu-­i dă nimic pentru timpul seu zăcut în temniţă, ci ca Român adevărat­­şi-a ţinut de onorifică datorinţă să-­şi ofere serviciile sale causei poporului seu. Ear’ aceasta nu ca să ne cruţe pe noi, care şi aşa sântem destul de expuşi, ci pen­­tru­ ca să contribue la susţinerea şi eşirea ziarului nostru. Protestez dară contra insi­nuării că ar fi un Strohmann, după care noi ne pon­rinim UV­UUVM11UV111. Altă observare am de făcut contra celor­ ce domnul procuror v-a spus în aface­rea pe care o putem subsuma sub numele de Kosztenszky. Domnul procuror a zis, că acest Kosztenszky este un băiețandru de vre-o 22 de ani, care a scris pe barba lui, de cumva are barbă, nişte idei exaltate şovi­­niste, şi că noi nu avem dreptul să acusăm naţiunea maghiară pentru aiurările unui băiat, pe care nu-­l aproabă nimenea. Aşa ar fi, dacă ar fi vorba numai de Kosztenszky. Acest pretins băieţandru este însă un fenomen simp­tomatic în vieaţa publică maghiară. Nu de el eftte virhn.. pi­ere curentul pare ’l-a creat. Ideile debitate de el nu le-a născocit dînsul, ci ele sânt dogme în vieaţa publică maghiară. Sânt adecă emanaţiunile aşa numitei „idei de stat maghiar“, sub care d-voastră înţelegeţi şi noi trebue să înţelegem unificarea naţională a statului, va să zică desnaţionalizarea noas­tră. Spre acest scop criminal este îndrep­tată toată activitatea statului şi a societăţii maghiare, după­ cum dovedeşte eliminarea lim­bilor nemaghiare din vieaţa publică, legile maghiarizătoare, kultur-egylet-urile etc. Şi în felul lui Kosztenszky au mai scris şi alţii. A scris precum aţi văzut, faimosul Grün­wald, scrie mereu Beksics şi scriu zilnic toate foile şoviniste. Kosztenszky are numai meritul de a-­şi fi spus mai sincer ca ori­şi­­cine vederile şi numai importanţa, că aiură­rile lui au fost întimpinate cu aplause de toată lumea şi de toată presa şovinistă. Dl procuror nu-a mai amintit, fără­ ca noi să-ş i fi dat pri­­legiu, şi afacerea cu recunoştinţa exprimată lui Kosztenszky de către ministrul de interne Hieronymi. D-sa a zis, că ministrul nu ’i-a exprimat recunoştinţă, ci numai mulţumită pentru­ că ’i-a trimis un exemplar din broşura sa, car’ aceasta numai ca un simplu act de curtoasie, care­’l săvîrşeşte faţă cu ori­ce au­tor, când îi trimite vre-o carte. Apoi recu­noştinţă sau mulţumită, asta nu impoartă mult. Important este numai, că eu neg a fi la mijloc un simplu act de curtoasie, şi susţin că este un omagiu adus de ministrul de interne cu­rentului şovinist. Am urmărit şi eu afacerea şi ştiu că am cetit mai întâiu în archiguver­­namentalul „Fester Lloyd“, că ministrul ar fi exprimat recunoştinţă lui Kosztenszky pentru debutul seu patriotic. Adevărat că mai târziu, dar, foarte târziu, tocmai cam la două luni, după­ ce se făcuse larmă la noi şi în străi­nătate contra acestui act fără păreche din partea unui ministru, am cetit în acelaşi „Pester Lloyd“, că nu a fost recunoştinţă, ci numai mulţumită din simplă curtoasie că şi-a trimis broşura. Ei bine, nu e greu a ghici noima acestui lucru. Şi apoi nu este adevărat că dl mi­nistru Hieronymi este atât de compresant faţă cu toţi aceia care îi trimit operele lor. Să vă dau un exemplu: în vara anului trecut, când am fost noi Românii cu Memorandul la Viena, ţinând noi ca corifeii politicei ma­ghiare să cunoască numai­decât textul Memo­randului şi rămânând eu,­­din întâmplare, şi după reîntoarcerea deputaţiunii mai multă vreme în Viena, am fost însărcinat cu tipa­rirea şi expedarea versiunii maghiare a Me­morandului Astfel am trimis apoi tuturor fruntaşilor maghiari din presă şi din parla­ment, precum şi tuturor miniştrilor câte un exemplar al Memorandului. Dar­ nici domnul Weckerle, nici dl Hieronymi, nici altul nu mi-au exprimat mulțumită, ci din contră s’a pornit contra noastră cercetare crimi­nală. Ei bine, cum stăm acum cu curtoasia domnului Hieronymi? Domnul procuror a mai binevoit a ne decreta de lași, pentru­ că am declarat îna­intea d-voastră, că nu primim răspunderea pentru articolul încriminat. Această insultă, foarte ieftină de la masa de acusator public, o resping cu toată hotărîrea. Am avut noi cei de la „Tribuna“ destul prilej să dovedim, şi am şi dovedit, că ştim să răspundem şi să ne expunem pentru convingerile noastre. Apoi am declarat dlui procuror, şi am să mă ţin de promisie sub toate împrejurările, că îi pun, dacă voeşte toţi articolii scrişi de mine la disposition ca să mă acuse şi să mă închidă pe basa lor. Dar’ să iau răspunderea înaintea legii pentru un articol, care nu ’l-am scris şi la a cărui publicare n’am influenţat, numai pentru a-m i face plăcerea să ne poată arunca atât de co­mod în temniţă, să mă ierte, că această plă­cere nu ’i-o fac. (Im­pacientându-se juraţii, presidentul pro­voacă pe acusat să vorbească scurt şi să răs­pundă numai la punctele din replica procu­rorului.) S. Albini: Eu ’mi-am notat cele replicate de dl procuror, şi îl chem de măr­turie pe d-sa, care înţelege româneşte, că nu am făcut altceva, decât am răspuns la câteva din punctele sale, dacă însă domnii juraţii nu mai au pacienţa să mă asculte, apoi nu mai zic nimic. (Procurorul constată că acusatul a vorbit la obiect) S. Albini: Ca să nu vă plictisesc prea mult, voiu mai reflecta, dilor juraţi, numai la un singur punct. Dl procuror a binevoit a vă arăta o telegramă oficială din B e­i­u­ş , după care Românii din acele părţi s’ar pregăti de revoluţie din incidentul onomasticei Ţarului R­u s i­e­i, aşa că solgăbirăul respectiv s’a văzut necesitat să ceară asistenţă militară pentru restabilirea liniştei. Recunosc că această telegramă îi este bine venită dlui procuror. Ce argument mai puternic îi trebuia, ca să poată zice: iată efectele agi­taţiunilor „Tribunei“. Eată roadele muncii suverane a agitatorilor. Luaţi-’i numai pe acusaţi şi-’i aruncaţi cât se poate de afund în temniţă, căci patria este în pericol ! Nu e vorbă, minunat argument de a vă dispune să ne condamnaţi la sigur. Eu nu ştiu, de unde ’i-a venit dlui procuror acest argument, acest deus ex mach­ina tocmai în momentul când îi vine mai bine la socoteală, dar’ ceea­­ce ştiu este, că nici­decum nu-­mi impune şti­rea cu revoluţia din Beiuş. Astfel de „revoluţii“ am mai avut noi destule în timpul din urmă. Mai anul trecut a fost una în Zarand, în cercul Bradului, înainte de aceea alta la Măgura în graniţa Bucovinei, mai lunile tre­cute ear’ alta la Scărişoara în Munţii­ Apuseni. Totdeauna solgăbiraele au raportat că Ro­mânii sânt în ferbere şi că patria este în pericol.­­Totdeauna s’a cerut ajutor ’militar, şi în mai multe rînduri s’a şi trimis putere armată la faţa locului. S’au făcut apoi cercetări, închisiţii şi perchisiţii, dar’ nici-odată nu s’a putut afla nici măcar un singur Român, un revoluţionar, dar’ nici măcar cu petri în buzunar. Din contră tot­deauna s’a constatat, că revoluţia a existat numai în creerii solgăbiraelor, sau în con­­ştienţa cea rea a celor­ ce bine ştiu, că Ro­mânii au destule motive de a fi nemulţumiţi. Eu nu ştiu ce s’a întâmplat la Beiuş, dar­ sânt convins că tot aşa de ridicol ca şi cele premergătoare se va sfîrşi şi „revoluţia“ aceasta. în convingerea mea mă întăreşte foarte mult naivitatea cu care pretinsa miş­care a Beiuşenilor este adusă în legătură cu Ţarul Rusiei. Atât este de absurdă această poveste, atât de stupidă, încât ori­ce cunos­cător, fie cât de superficial, al raporturilor româneşti, mă va dispensa de a mă ocupa cu ea. Aceste observări am avut să vi­ le fac, dlor juraţi, la replica dlui acusator public. Repet că nu le-am făcut pentru a mă apăra, ci numai pentru a restabili adevărul. D-voas­tră aveţi acum să judecaţi Eu din parte-îmi nu doresc alta, decât să puteţi pronunţa ver­dictul ce veţi da cu aceeaşi conştienţă lini­ştită, cu care sunt eu gata să-’l primesc. * I­mu­plica domnului I­­I. loan Van­ovici. On. tribunal regesc! Onoraţi juraţii Fiindcă faţă cu apărarea se accentuează atât de des, ca se rămână la obiect, declar că precum s’a ocupat foarte pe scurt cu mine dl procuror în răspunsul seu, astfel și eu voiu răspunde scurt și voiu face numai vre-o câ­teva observări la observările domnului procuror n/lfAnnl­t rr­­î r­­uuiuoatt-­UHU. Dl procuror zice, că am început cu aceea, că apărarea e limitată, ceea­ ce n’am avut lipsă să spun, fiindcă am vorbit cinci sferturi de oară şi prin urmare n’am fost împedecat. Cer scuze, eu însă limitarea sau libertatea apărării nu o văd în aceea, că poate vorbi cineva un timp oare­care sau ba, ci restrîn­­gerea apărării o văd în aceea, că apărătoru­lui nu­­i­ se permite a determina direcţiunea în care să conducă apărarea, ce să privească de aparţinător obiectului şi când este între­rupt apărătorul şi pentru de acelea care apar­ţin strict obiectului. Dl acusator public zice, că am citat toate din legea naţionalităţilor, numai §­213 nu, care spune, că limba oficioasă a jude­cătoriilor denumite de stat e limba ma­ghiară. N’am avut lipsă să citez acest para­graf, fiindcă articolul încriminat zice: „do­rim .. . folosirea limbii noastre în administra­ţi­une şi şcoală“, prin urmare eu numai la fo­losirea limbii în administraţiune şi şcoală am avut să reflectez, car’ acestora nu aparţine §. 13. Şcoala şi administraţiunea nu este iden­tică cu judecătoriile denumite prin guvern. Dl acusator public mai observă şi aceea, că de acestea şi mai nainte şi în altă formă de nenumărate­ ori s’au spus aici, dar’ cu de acestea aici nu se pot câştiga lauri. Eu cred că o pertractare înaintea judecătoriei penale nu aparţine acelor ocasiuni unde s’ar pute câştiga lauri şi nici nu pleacă nime să caute lauri. Dar’ îl încredinţez pe dl procuror, că dacă apărarea prin inserarea d’al­de acestea nu câştigă lauri, e mai mult ca sigur că dl procuror prin procedura sa, care încu­­ragiază deviarea dela dreptate, nu va câş­tiga lauri. ’Mi-a răspuns dl procuror că am citat pe Grünwald, ceea­ ce nu aparţine obiectului, căci Grünwald nu este împrocesuat. Doară nici eu n’am zis ca Grünwald ar fi împrocesuat, ci am arătat numai că în ce mod prost, pro­vocator şi ne mai pomenit a scris despre ne­maghiari. Acest fapt nu-’l face nefăcut dl procuror prin observarea, că Gri­nwald nu e acusat. Dl procuror concede, că iei-colo s’au în­tâmplat incorectităţi, ilegalităţi şi volnicii, dar’ din acestea nu este permis să făureşti armă contra întregei naţiuni maghiare. Sigur că nu se poate, dar’ asta nici n’a făcut-o nime. în articolul încriminat nu este vorbă despre ură contra naţiunii sau rasei maghiare, acolo se află numai observări contra guvernului din in­cidentul nerespectării legii naţionalităţilor. Referitor la demolările de case a răs­puns dl procuror, că resultatul cercetării in­troduse contra acelor demolanţi nu depinde de la organele administrative, căci fără probe nu se poate nimeni pedepsi, şi fiindcă şi acolo se ştiu apăra ca şi aici, adecă neagă. Curios răspuns! Răspund numai atât, că acolo de­geaba neagă ceva, ale cărei urme sunt acolo. Dar’ dacă şi acolo ştiu nega şi dacă fără probe nu se poate nimeni pedepsi, apoi aici doară acusaţii numai de aceea sunt ponibili, pentru­ că nu este nici o probă şi pentru­ că ei neagă culpabilitatea­­ ? Unde e aici logică ? Despre aceea, că pe ce basă e cli­entul meu Albini acusat, n’a spus dl procuror până acum nici un cu­vânt. Aceea că Andreiu Babteş a declarat în decursul cercetării, că membrii redacţiunii se consultează referitor la publicarea ori­cărui articol politic, nu se poate lua în considerare, ântâiu fiindcă aceasta s’a adeverit de neadevăr și imposibilitate, de altă parte mai cu seamă fiindcă numai aici se poate judeca pe basa probelor desvoltate și constatate în de­cursul pertractării finale. în decursul pertrac­tării de astăzi Insă nu s’a probat­­ despre ar­ticolul încriminat nimic ce s’ar pută referi la clientul meu. Stau pe lângă toate cele expuse de mine şi colegii mei apărători. Rog să absolvaţi clientul meu. * I­ulipicc‘M Domnului Dr. Stefan Pop. Domnilor •juraţi! Fiind timpul foarte înaintat, la miezul nopţii, voiu reflecta numai foarte pe scurt la replica dlui procuror. Trebue să încep numai­decât cu cele­ ce am avut deja onoare să accentuez: fără probe nimenea nu poate fi osândit, nu e permis să fie osândit! Iar’ în caşul de faţă dovezi îngreunătoare contra acu­­saţilor nu s’au adus. Dl procuror ’şi-a făurit arma cea mai puternică din deposiţiile ce acusatul Balteş ar fi fâcut înaintea judelui de instrucţie. D-sa aşa se vede, uită, că la un proces de presă sânt a se lua în consideraţie numai şi numai cele­ ce verbal, aici în faţa juraţilor s’au zis. Dovezi ce s’ar fi câştigat în decursul cerce­tării judecătoreşti, nu se pot lua ca normă. Dar’ în caşul de faţă nici nu există asemenea dovezi. Toată încurcătura s’a făcut prin felul cum s’au dresat procesele verbale. Şi de altfel acusatul Balteş şi Dordea s’au rectifi­cat, ab­ia înaintea d-voastră, respective au retras cuvintele ce fără voea lor li­ s’au pus în socoteală. Cât despre spirituala (?) observare a domnului procuror, care a zis că dacă ar fi să impoarte ceva din Rusia, apoi ar aduce cnutul (kancsuka), observ numai atâta, că In­şi şi Maghiarii s’au întors cu scârbă de aşa zişii „gyász magyarok“ de la 1848. Trebue apoi se protestez în contra apu­­r căturii domnului procuror, ca să cetească aici o telegramă sosită în decursul pertractării, cu acea vădită intenţie ca să influenţeze pe juraţi. Fac aceasta nu pentru­ că­­mi-ar fi teamă că este adevărat ce se cuprinde în te­legramă; sânt convins că şi aceasta este tot aşa de puţin exactă, după­ cum au fost ştirile răspândite anul trecut printr’un ţeran român, cărui Ungurii ’i-au dat să bee într’un birt din Brad atâta bere, până­ ce n’a mai ştiut de dînsul, când apoi­­i­ s’a pus în socoteală că ar pacta cu Ignatiev, şi că prin urmare toţi Românii sânt vânduţi Ruşilor; protestez însă contra cetirii telegramei pe motivul că nici legile, nici bunul simţ nu îngădue astfel de apucături. Vă rog, dlor juraţi, judecaţi după drep­tate, judecaţi aşa, că dacă v’aţi pune între­barea în conştienţă d-voastre să puteţi zice că aţi dat verdictul după­ cum v’aţi convins, că articolul cuprinde ori nu agitare. * Cererea de nulitate înaintată de d-nii apărători Dr. Miloş Ste­­fanovici, Dr. Ioan Vanovici şi Dr. Stefan C. Pop în numele dlor Balteş, Albini, Russu şi Dordea, în contra condamnării prin curtea cu juraţi din Cluj, este în traducere verbală ur­mătoarea : Onorat tribunal reg. ca curte cu juraţii Motivele principale din care am insinuat cererea de nulitate pentru cassarea sentenţei aduse la pertractarea finală ţinută la 12 Sep­temvrie 1893 în urma causei insinuate sub Nr. 2015/1893 sunt următoarele: 1. Cu toate­ că acusatul de a II. de rîndul II Eugen Brote nu s’a presentat la pertractarea finală, aceasta totuşi s’a ţinut.

Next