Tribuna, septembrie 1893 (Anul 10, nr. 194-217)
1893-09-11 / nr. 202
Anul X Nr. 202 Sibiiu, Sâmbătă 11/23 Septemvrie 1893 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., V1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., */2 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti. Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un immar costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Duplica domnului Septimiu Alpini. PROCESUL NOSTRU. Când procurorul Dr. Lázár Sándorşi-a terminat replica sa, care nu o publicăm separat, după ce acusaţii şi apărătorii în duplicele lor amintesc toate punctele replicei acusatorului, nu numai publicul ascultător, ci chiar şi unii dintre juraţi au isbucnit în strigăte de eljen. Iar’ când acusatul S Albini s’a sculat să-’şi rostească duplica ce urmează, se auziau voci între juraţi „Röviden !“ „Késő az idő!“ „Magyarul !“ (pe scurt! E târziu! Ungureşte!) şi se observau între ei vădite semne de impacientare. S. Albini: Domnilor juraţi! După semnele ce d-voastră daţi, ar fi poate mai bine să nu vorbesc nimic, căci aşa se vede, d-voastră sânteţi deja hotărîţi că ce aveţi să faceţi, car’ eu numai de geaba aş mai vorbi. Aceasta trebue să o cred, văzând că d-voastră chiar de pe scaunul de juraţi aclamaţi pe acusatorul meu, dar’ pe mine nici că voiţi să mă ascultaţi, nici pro forma nu mai aveţi pacienţă să luaţi în considerare şi argumentele apărării. Nici nu am de gând să vorbesc în interesul meu, căci în această privinţă sânt şi eu împăcat cu soartea ce ’mi se pregăteşte, dar’ dl procuror a atins în duplica sa unele lucruri, care nu mă privesc numai pe mine personal, ci causa ce o represent, şi de aceea ţin să-m i răspund următoarele: 15. Pentru ca se ne presente înaintea d-voastre ca pe nişte oameni cât se poate de nemernici, dl procuror v’a spus, ca noi acusaţii dela „Tribuna“ agităm sistematic, nu din alt motiv, ci numai din „kenyérkereset“, din motivul adecă de a ne câştiga pânea. Va să zică la noi agitaţia contra Maghiarilor ar fi o meserie, care am îmbrăţoşat-o pentru că altcum nu am fi în stare să trăim. Drept dovadă a afirmării sale dl procuror a susţinut, că noi trei dintre acusaţi, care nu suntem redactori responsabili, ne-am ascuns după un Strohmann, după dl Balteş, după un simplu culegător-tipograf, care este cu mult mai puţin inteligent decât noi. Să mă ierte însă dl procuror, dar’ argumentaţiunea d-sale este slabă de tot. Căci înainte de toate ce meserie lucrativă poate fi aceea de ziarist a unui popor sărac şi asuprit ? Ce câştiguri putem noi trage din munca noastră, în care vecinii suntem huiduiţi şi ameninţaţi cu temniţă şi amenzi grele ? Cine poate crede că pofta de câştig ne îndeamnă să ne expunem într’o luptă atât de grea, în care avem contra noastră nu numai întreg statul oficial, ci şi întreagă societatea maghiară? Nu, dlor juraţi, nu pofta de câştig este motorul activităţii noastre, ci sentimentul de datorinţă cătră poporul din care am eşit şi din care facem parte. Dacă numai după câştig am umbla, am face şi noi cam cum a mai făcut câte unul din neamul nostru, am abandona opoziţia naţională şi ne-am pune în serviciul puternicilor zilei, asigurându-ne vreun post sigur, mai comod şi bine plătit, care cu acest sacrificiu sigur nu ni s-ar refusa, după cum nu s’a refusat nie' altora. Şi însuşi dl procuror a constatat, căm ne lipseşte inteligenţa, ca să facem şi noi vre-o treabă cum o fac şi alţii. Să nu ne vorbească dar’ dl procuror nouă de kenyérkereset. Mai departe trebue se protestez cu toată hotărîrea contra insultei ce se face dlui A. Balteş, presentându-l de Strohmann, de unealtă inconştie a noastră. Lucrul nu stă aşa, dlor juraţi. Precum s’a constatat deja, acesta este al unsprezecelea proces de presă al „Tribunei“. Mai după fiecare a stat câte un redactor sau câte un colaborator al nostru în temniţă, cu lunile şi cu anii. Mie însumi, precum v’am spus deja, ’mi s’a făcut până acuma de două ori acest onor. Nu sântem dar’ noi oamenii care se ne ascundem după cineva. Şi dacă astăzi vedeţi pe dl Balteş înaintea d-voastre, nu d-sa şi nu noi sântem de vină, ci d-voastră, adecă curtea cu juraţi din Cluj. Până acum trei ani eram eu redactor responsabil al „Tribunei“. Atunci însă am fost aruncat în temniţă, după ce mai înainte îmi premerseră pe câte un an de zile alţi doi colegi ai mei. Când eu am plecat la temniţă s’a oferit dl Babteş să gireze el foaia în calitate de redactor responsabil. Dl Balteş, om din poporul nostru, care simte cu noi împreună şi aproabă lucrarea noastră, a făcut acest sacrificiu nu pentru ca să-şi asigureze în chipul acesta câştiguri materiale, căci nimenea nu-i dă nimic pentru timpul seu zăcut în temniţă, ci ca Român adevăratşi-a ţinut de onorifică datorinţă să-şi ofere serviciile sale causei poporului seu. Ear’ aceasta nu ca să ne cruţe pe noi, care şi aşa sântem destul de expuşi, ci pentru ca să contribue la susţinerea şi eşirea ziarului nostru. Protestez dară contra insinuării că ar fi un Strohmann, după care noi ne ponrinim UVUUVM11UV111. Altă observare am de făcut contra celor ce domnul procuror v-a spus în afacerea pe care o putem subsuma sub numele de Kosztenszky. Domnul procuror a zis, că acest Kosztenszky este un băiețandru de vre-o 22 de ani, care a scris pe barba lui, de cumva are barbă, nişte idei exaltate şoviniste, şi că noi nu avem dreptul să acusăm naţiunea maghiară pentru aiurările unui băiat, pe care nu-l aproabă nimenea. Aşa ar fi, dacă ar fi vorba numai de Kosztenszky. Acest pretins băieţandru este însă un fenomen simptomatic în vieaţa publică maghiară. Nu de el eftte virhn.. piere curentul pare ’l-a creat. Ideile debitate de el nu le-a născocit dînsul, ci ele sânt dogme în vieaţa publică maghiară. Sânt adecă emanaţiunile aşa numitei „idei de stat maghiar“, sub care d-voastră înţelegeţi şi noi trebue să înţelegem unificarea naţională a statului, va să zică desnaţionalizarea noastră. Spre acest scop criminal este îndreptată toată activitatea statului şi a societăţii maghiare, după cum dovedeşte eliminarea limbilor nemaghiare din vieaţa publică, legile maghiarizătoare, kultur-egylet-urile etc. Şi în felul lui Kosztenszky au mai scris şi alţii. A scris precum aţi văzut, faimosul Grünwald, scrie mereu Beksics şi scriu zilnic toate foile şoviniste. Kosztenszky are numai meritul de a-şi fi spus mai sincer ca orişicine vederile şi numai importanţa, că aiurările lui au fost întimpinate cu aplause de toată lumea şi de toată presa şovinistă. Dl procuror nu-a mai amintit, fără ca noi să-ş i fi dat prilegiu, şi afacerea cu recunoştinţa exprimată lui Kosztenszky de către ministrul de interne Hieronymi. D-sa a zis, că ministrul nu ’i-a exprimat recunoştinţă, ci numai mulţumită pentru că ’i-a trimis un exemplar din broşura sa, car’ aceasta numai ca un simplu act de curtoasie, care’l săvîrşeşte faţă cu orice autor, când îi trimite vre-o carte. Apoi recunoştinţă sau mulţumită, asta nu impoartă mult. Important este numai, că eu neg a fi la mijloc un simplu act de curtoasie, şi susţin că este un omagiu adus de ministrul de interne curentului şovinist. Am urmărit şi eu afacerea şi ştiu că am cetit mai întâiu în archiguvernamentalul „Fester Lloyd“, că ministrul ar fi exprimat recunoştinţă lui Kosztenszky pentru debutul seu patriotic. Adevărat că mai târziu, dar, foarte târziu, tocmai cam la două luni, după ce se făcuse larmă la noi şi în străinătate contra acestui act fără păreche din partea unui ministru, am cetit în acelaşi „Pester Lloyd“, că nu a fost recunoştinţă, ci numai mulţumită din simplă curtoasie că şi-a trimis broşura. Ei bine, nu e greu a ghici noima acestui lucru. Şi apoi nu este adevărat că dl ministru Hieronymi este atât de compresant faţă cu toţi aceia care îi trimit operele lor. Să vă dau un exemplu: în vara anului trecut, când am fost noi Românii cu Memorandul la Viena, ţinând noi ca corifeii politicei maghiare să cunoască numaidecât textul Memorandului şi rămânând eu,din întâmplare, şi după reîntoarcerea deputaţiunii mai multă vreme în Viena, am fost însărcinat cu tiparirea şi expedarea versiunii maghiare a Memorandului Astfel am trimis apoi tuturor fruntaşilor maghiari din presă şi din parlament, precum şi tuturor miniştrilor câte un exemplar al Memorandului. Dar nici domnul Weckerle, nici dl Hieronymi, nici altul nu mi-au exprimat mulțumită, ci din contră s’a pornit contra noastră cercetare criminală. Ei bine, cum stăm acum cu curtoasia domnului Hieronymi? Domnul procuror a mai binevoit a ne decreta de lași, pentru că am declarat înaintea d-voastră, că nu primim răspunderea pentru articolul încriminat. Această insultă, foarte ieftină de la masa de acusator public, o resping cu toată hotărîrea. Am avut noi cei de la „Tribuna“ destul prilej să dovedim, şi am şi dovedit, că ştim să răspundem şi să ne expunem pentru convingerile noastre. Apoi am declarat dlui procuror, şi am să mă ţin de promisie sub toate împrejurările, că îi pun, dacă voeşte toţi articolii scrişi de mine la disposition ca să mă acuse şi să mă închidă pe basa lor. Dar’ să iau răspunderea înaintea legii pentru un articol, care nu ’l-am scris şi la a cărui publicare n’am influenţat, numai pentru a-m i face plăcerea să ne poată arunca atât de comod în temniţă, să mă ierte, că această plăcere nu ’i-o fac. (Impacientându-se juraţii, presidentul provoacă pe acusat să vorbească scurt şi să răspundă numai la punctele din replica procurorului.) S. Albini: Eu ’mi-am notat cele replicate de dl procuror, şi îl chem de mărturie pe d-sa, care înţelege româneşte, că nu am făcut altceva, decât am răspuns la câteva din punctele sale, dacă însă domnii juraţii nu mai au pacienţa să mă asculte, apoi nu mai zic nimic. (Procurorul constată că acusatul a vorbit la obiect) S. Albini: Ca să nu vă plictisesc prea mult, voiu mai reflecta, dilor juraţi, numai la un singur punct. Dl procuror a binevoit a vă arăta o telegramă oficială din B eiuş , după care Românii din acele părţi s’ar pregăti de revoluţie din incidentul onomasticei Ţarului Ru s iei, aşa că solgăbirăul respectiv s’a văzut necesitat să ceară asistenţă militară pentru restabilirea liniştei. Recunosc că această telegramă îi este bine venită dlui procuror. Ce argument mai puternic îi trebuia, ca să poată zice: iată efectele agitaţiunilor „Tribunei“. Eată roadele muncii suverane a agitatorilor. Luaţi-’i numai pe acusaţi şi-’i aruncaţi cât se poate de afund în temniţă, căci patria este în pericol ! Nu e vorbă, minunat argument de a vă dispune să ne condamnaţi la sigur. Eu nu ştiu, de unde ’i-a venit dlui procuror acest argument, acest deus ex machina tocmai în momentul când îi vine mai bine la socoteală, dar’ ceeace ştiu este, că nicidecum nu-mi impune ştirea cu revoluţia din Beiuş. Astfel de „revoluţii“ am mai avut noi destule în timpul din urmă. Mai anul trecut a fost una în Zarand, în cercul Bradului, înainte de aceea alta la Măgura în graniţa Bucovinei, mai lunile trecute ear’ alta la Scărişoara în Munţii Apuseni. Totdeauna solgăbiraele au raportat că Românii sânt în ferbere şi că patria este în pericol.Totdeauna s’a cerut ajutor ’militar, şi în mai multe rînduri s’a şi trimis putere armată la faţa locului. S’au făcut apoi cercetări, închisiţii şi perchisiţii, dar’ nici-odată nu s’a putut afla nici măcar un singur Român, un revoluţionar, dar’ nici măcar cu petri în buzunar. Din contră totdeauna s’a constatat, că revoluţia a existat numai în creerii solgăbiraelor, sau în conştienţa cea rea a celor ce bine ştiu, că Românii au destule motive de a fi nemulţumiţi. Eu nu ştiu ce s’a întâmplat la Beiuş, dar sânt convins că tot aşa de ridicol ca şi cele premergătoare se va sfîrşi şi „revoluţia“ aceasta. în convingerea mea mă întăreşte foarte mult naivitatea cu care pretinsa mişcare a Beiuşenilor este adusă în legătură cu Ţarul Rusiei. Atât este de absurdă această poveste, atât de stupidă, încât orice cunoscător, fie cât de superficial, al raporturilor româneşti, mă va dispensa de a mă ocupa cu ea. Aceste observări am avut să vi le fac, dlor juraţi, la replica dlui acusator public. Repet că nu le-am făcut pentru a mă apăra, ci numai pentru a restabili adevărul. D-voastră aveţi acum să judecaţi Eu din parte-îmi nu doresc alta, decât să puteţi pronunţa verdictul ce veţi da cu aceeaşi conştienţă liniştită, cu care sunt eu gata să-’l primesc. * Imuplica domnului II. loan Vanovici. On. tribunal regesc! Onoraţi juraţii Fiindcă faţă cu apărarea se accentuează atât de des, ca se rămână la obiect, declar că precum s’a ocupat foarte pe scurt cu mine dl procuror în răspunsul seu, astfel și eu voiu răspunde scurt și voiu face numai vre-o câteva observări la observările domnului procuror n/lfAnnlt rrî ruuiuoatt-UHU. Dl procuror zice, că am început cu aceea, că apărarea e limitată, ceea ce n’am avut lipsă să spun, fiindcă am vorbit cinci sferturi de oară şi prin urmare n’am fost împedecat. Cer scuze, eu însă limitarea sau libertatea apărării nu o văd în aceea, că poate vorbi cineva un timp oarecare sau ba, ci restrîngerea apărării o văd în aceea, că apărătorului nui se permite a determina direcţiunea în care să conducă apărarea, ce să privească de aparţinător obiectului şi când este întrerupt apărătorul şi pentru de acelea care aparţin strict obiectului. Dl acusator public zice, că am citat toate din legea naţionalităţilor, numai §213 nu, care spune, că limba oficioasă a judecătoriilor denumite de stat e limba maghiară. N’am avut lipsă să citez acest paragraf, fiindcă articolul încriminat zice: „dorim .. . folosirea limbii noastre în administraţiune şi şcoală“, prin urmare eu numai la folosirea limbii în administraţiune şi şcoală am avut să reflectez, car’ acestora nu aparţine §. 13. Şcoala şi administraţiunea nu este identică cu judecătoriile denumite prin guvern. Dl acusator public mai observă şi aceea, că de acestea şi mai nainte şi în altă formă de nenumărate ori s’au spus aici, dar’ cu de acestea aici nu se pot câştiga lauri. Eu cred că o pertractare înaintea judecătoriei penale nu aparţine acelor ocasiuni unde s’ar pute câştiga lauri şi nici nu pleacă nime să caute lauri. Dar’ îl încredinţez pe dl procuror, că dacă apărarea prin inserarea d’alde acestea nu câştigă lauri, e mai mult ca sigur că dl procuror prin procedura sa, care încuragiază deviarea dela dreptate, nu va câştiga lauri. ’Mi-a răspuns dl procuror că am citat pe Grünwald, ceea ce nu aparţine obiectului, căci Grünwald nu este împrocesuat. Doară nici eu n’am zis ca Grünwald ar fi împrocesuat, ci am arătat numai că în ce mod prost, provocator şi ne mai pomenit a scris despre nemaghiari. Acest fapt nu-’l face nefăcut dl procuror prin observarea, că Grinwald nu e acusat. Dl procuror concede, că iei-colo s’au întâmplat incorectităţi, ilegalităţi şi volnicii, dar’ din acestea nu este permis să făureşti armă contra întregei naţiuni maghiare. Sigur că nu se poate, dar’ asta nici n’a făcut-o nime. în articolul încriminat nu este vorbă despre ură contra naţiunii sau rasei maghiare, acolo se află numai observări contra guvernului din incidentul nerespectării legii naţionalităţilor. Referitor la demolările de case a răspuns dl procuror, că resultatul cercetării introduse contra acelor demolanţi nu depinde de la organele administrative, căci fără probe nu se poate nimeni pedepsi, şi fiindcă şi acolo se ştiu apăra ca şi aici, adecă neagă. Curios răspuns! Răspund numai atât, că acolo degeaba neagă ceva, ale cărei urme sunt acolo. Dar’ dacă şi acolo ştiu nega şi dacă fără probe nu se poate nimeni pedepsi, apoi aici doară acusaţii numai de aceea sunt ponibili, pentru că nu este nici o probă şi pentru că ei neagă culpabilitatea ? Unde e aici logică ? Despre aceea, că pe ce basă e clientul meu Albini acusat, n’a spus dl procuror până acum nici un cuvânt. Aceea că Andreiu Babteş a declarat în decursul cercetării, că membrii redacţiunii se consultează referitor la publicarea oricărui articol politic, nu se poate lua în considerare, ântâiu fiindcă aceasta s’a adeverit de neadevăr și imposibilitate, de altă parte mai cu seamă fiindcă numai aici se poate judeca pe basa probelor desvoltate și constatate în decursul pertractării finale. în decursul pertractării de astăzi Insă nu s’a probat despre articolul încriminat nimic ce s’ar pută referi la clientul meu. Stau pe lângă toate cele expuse de mine şi colegii mei apărători. Rog să absolvaţi clientul meu. * Iulipicc‘M Domnului Dr. Stefan Pop. Domnilor •juraţi! Fiind timpul foarte înaintat, la miezul nopţii, voiu reflecta numai foarte pe scurt la replica dlui procuror. Trebue să încep numaidecât cu cele ce am avut deja onoare să accentuez: fără probe nimenea nu poate fi osândit, nu e permis să fie osândit! Iar’ în caşul de faţă dovezi îngreunătoare contra acusaţilor nu s’au adus. Dl procuror ’şi-a făurit arma cea mai puternică din deposiţiile ce acusatul Balteş ar fi fâcut înaintea judelui de instrucţie. D-sa aşa se vede, uită, că la un proces de presă sânt a se lua în consideraţie numai şi numai cele ce verbal, aici în faţa juraţilor s’au zis. Dovezi ce s’ar fi câştigat în decursul cercetării judecătoreşti, nu se pot lua ca normă. Dar’ în caşul de faţă nici nu există asemenea dovezi. Toată încurcătura s’a făcut prin felul cum s’au dresat procesele verbale. Şi de altfel acusatul Balteş şi Dordea s’au rectificat, abia înaintea d-voastră, respective au retras cuvintele ce fără voea lor li s’au pus în socoteală. Cât despre spirituala (?) observare a domnului procuror, care a zis că dacă ar fi să impoarte ceva din Rusia, apoi ar aduce cnutul (kancsuka), observ numai atâta, că Inşi şi Maghiarii s’au întors cu scârbă de aşa zişii „gyász magyarok“ de la 1848. Trebue apoi se protestez în contra apur căturii domnului procuror, ca să cetească aici o telegramă sosită în decursul pertractării, cu acea vădită intenţie ca să influenţeze pe juraţi. Fac aceasta nu pentru cămi-ar fi teamă că este adevărat ce se cuprinde în telegramă; sânt convins că şi aceasta este tot aşa de puţin exactă, după cum au fost ştirile răspândite anul trecut printr’un ţeran român, cărui Ungurii ’i-au dat să bee într’un birt din Brad atâta bere, până ce n’a mai ştiut de dînsul, când apoii s’a pus în socoteală că ar pacta cu Ignatiev, şi că prin urmare toţi Românii sânt vânduţi Ruşilor; protestez însă contra cetirii telegramei pe motivul că nici legile, nici bunul simţ nu îngădue astfel de apucături. Vă rog, dlor juraţi, judecaţi după dreptate, judecaţi aşa, că dacă v’aţi pune întrebarea în conştienţă d-voastre să puteţi zice că aţi dat verdictul după cum v’aţi convins, că articolul cuprinde ori nu agitare. * Cererea de nulitate înaintată de d-nii apărători Dr. Miloş Stefanovici, Dr. Ioan Vanovici şi Dr. Stefan C. Pop în numele dlor Balteş, Albini, Russu şi Dordea, în contra condamnării prin curtea cu juraţi din Cluj, este în traducere verbală următoarea : Onorat tribunal reg. ca curte cu juraţii Motivele principale din care am insinuat cererea de nulitate pentru cassarea sentenţei aduse la pertractarea finală ţinută la 12 Septemvrie 1893 în urma causei insinuate sub Nr. 2015/1893 sunt următoarele: 1. Cu toate că acusatul de a II. de rîndul II Eugen Brote nu s’a presentat la pertractarea finală, aceasta totuşi s’a ţinut.