Tribuna, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 218-242)

1893-10-09 / nr. 225

Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ** an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 9/21 Octomvrie 1893 Nr. 225 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti. Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament la Cu 30 Septemvrie v. 1893 expiră abonamentele pe luna Septemvrie şi pe cvartalul III. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reinoirea abonamentelor lor pentru regulata expediţie a for. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . I fl. 20 cr Abonamentul trilunar costă . 3 fl. 50 cr. Este în interesul dilor abonenţi, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sunt rugaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ pănă acum. Administraţiunea. Nemernicia lui Apponyi. Cea mai nesuferită persoană din întreg parlamentul maghiar e fără îndoeală contele Apponyi. Nici conaţionalii sei nu-l prea pot rumega. Singurul seu program este de a ajunge la guvern, şi multă vreme a trecut de când tot cochetează cu fotoliul ministerial. Programul partidului său, nu demult botezat „naţional“, este identic cu programul guvernului. Prin insinuări şi lucruri prinse din vânt caută să tulbure apele şi să-şi câştige popularitate patriotică, şi când e vorba de neadevăruri crase încă nu se dă Inderet, numai şi numai ca să-’şi ajungă scopul. Mai astă-vară s’a apucat de cestiunile militare şi a pus la cale în toate cercurile „patriotice“ o agitaţiune nebună contra limbii germane în armata comună, scandalul ce s’a desvoltat din agitaţiunea aceasta ne este încă proaspăt în memorie. Nici nu s’a terminat, ci acum pare a fi câştigat o faşă nouă prin corespondenţa germană a ministerului de externe înstrăinată de un aderent al lui Apponyi şi publicată în organul seu „Pesti Napló“, la care ministrul a fost necesitat să ordone perchiziţie. Afacerile acestea însă puţină durere de cap ne causează. Ei între ei se frământă, se ceartă, şi tot ei se împacă şi sărută. Pe noi ne revoltă însă când vedem cinismul cu care debitează neadevăruri impertinente despre Românian parlament, şi nu se află un singur Maghiar, care să se geneze şi să protesteze contra acelor insinuări răutăcioase. în decursul desbaterii despre răspunsurile de la Güns, în şedinţa din 12 octomvrie a rostit şi Apponyi o cuvântare desvoltând câte principii posibile şi imposibile de drept public şi stat, ca să combată guvernul şi pe ad versarul seu personal, pe Szilágyi. în cuvântare aseamănă Glinsul cu Boroş-Şebişul şi pretinde, că cuvintele aspre dela Gans să fi fost rostite la Boroş-Şebiş, unde Monarchul a fost între Români, căci naţionalităţile sânt calul de bătae în ţeara aceasta. Nici dorinţa aceasta emanată dintr’un suflet curat de cavaler maghiar nu ne supără, ne-am obicinuit deja în era constituţionalismului maghiar la d’al d’aceste. Ne-a surprins însă neruşinarea lui când a cutezat să spună că la Gaus a fost Monarchul între fii leali şi sinceri ai patriei, pe când la Boroş-Sebiş a stat între răsvrâtitori, care voesc să spargă unitatea monarchiei şi să detroneze Casa domnitoare! Cuvintele acestea în gura unui şef de partid, unui pretins „leader“ al parlamentului, unui politician care doreşte să ajungă pe fotoliul ministerial — ne-au revoltat. Şi cine ne spune acestea? Acela care agită contra unităţii monarchiei, contra unităţii limbii în armata comună, care impută guvernului drept crimă, că nu s’a dus oficios la desvălirea monumentului acelor fii rătăciţi ai ţerii noastre, care stimuţaţi de nişte oameni fără conştienţă şi suflete negre au ridicat mâna lor sacrilegă contra patriei comune, contra Domnitorului încoronat şi au îmbrăcat în flăcări şi au scăldat în sânge o întreagă ţeară! Şi cui o spune ? Unui popor care a monopolisat astăzi toate drepturile pentru sine, care pe fiii fideli ai ţerii îi şicanează până la desperaţiune. Unui popor, care de veacuri nu urmăreşte alt scop, decât răsturnarea dinastiei şi Înfrângerea monarchiei, unui popor, care numai după un secol de revoluţiuni a putut fi adus la reson să recunoască legalitatea dinastiei şi să subscrie sancţiunea pragmatică, care prinzând din nou putere car’ s’a răsvrătit şi a cărui politică de stat astăzi se basează pe o călcare a sancţiunii pragmatice. Şi la adresa cui o spune ? La adresa unui popor, care în timp de pace a fost totdeauna cel mai liniştit, real şi blând supus al Casei domnitoare şi cel mai fidel fiiu al moşiei sale, car’ în timp de răsboiu cel mai nepregetat şi eroic apărător al patriei şi dinastiei, care în decurs de secoli a luptat voiniceşte şi ’şi-a câştigat gloria neperitoare, prin nestrămutata credinţă, cu care a servit steagul, sub care a jurat unui popor care, in ciuda tuturor ademenirilor duşmăneşti, atunci când dieta maghiară a detronat Capul actual al monarchiei, a sărit cu mic şi mare, bătrâni, bărbaţi, juni, tineri din munţi şi din câmpii şi cu vieaţa şi averea lor au apărat Tronul şi patria până la ultima picătură de sânge! Unui popor, care astăzi mâhnit sufleteşte şi neîndreptăţit prin ocârmuirea ungurească, îngrijit de viitorul patriei, iarăşi cu foc ameninţată de nişte descreeraţi, adânc jignit în supremul seu tesaur, în limba şi legea sa străbună — a plecat cu supunere fiească la Părintele tuturor popoarelor din această monarchie, să-’şi spună năcazurile şi să ceară lecuirea boalei acute, care ne sfirşeşte patria. Unui popor, care acum, după ce guvernul ’i-a zădărnicit şi calea aceasta de mângâiere, nuşi-a perdut credinţa în dinastie, ci la orişice ocasiune îşi manifestează real sincerile sale sentimente de fidelitate şi protestează contra acelora care necinstesc steagul negrugalbin, divinisează pe cel mai mare duşman al monarchiei şi dinastiei şi duc ţeara, în nebunia lor, la perire. Ajunşi aici nu mai putem răbda. Trebue să păşim energic şi să arătăm fiilor adevăraţi ai patriei, dinastiei şi lumii cu degetul pe aceia, care sânt FOIŢA „TRIBUNEI“. Seghedinul. (Impresiuni). A neboj sa Seghedin» Sv. Harban- Vajanski. XI. Cum s’a depărtat Hosentragerul ne-am întrunit iarăşi cu toţii la advocatul în celulă. A fost o şedinţă agitată, aş pută zice chiar „furtunoasă“. Era vorba despre continuarea revoluţiunii. Eram împărţiţi în 2 grupuri, unul mai moderat, care era mulţumit cu cele săvîrşite ieri şi nu mai voia să continue demonstraţiunea, celalalt grup pretindea continuarea revoluţiunii până la ultima consecvenţă. în decursul desbaterii s’a încins o discuţie interesantă între Hurban şi Danton, cel mai extrem ultraist. Hurban representa idea, că dacă continuăm revoluţiunea Marele Mogul ne va detrage şi puţinele favoruri ce avem şi nu ne va lăsa deloc afară. Danton, cu legea în mână documenta, că n’avem nici un favor, tot ce numeşte Harban favor este mâncarea, litrul de vin şi preumblarea de două oare pe zi. Acestea sunt asigurate prin lege şi nici Marelui Mogul nu-i este permis să se atingă de ele. Pe cale disciplinară poate restrînge preumblarea de 2 oare la 1 oară drept pedeapsă, dar’ cel mult pe 2 zile. De celelalte beneficii însă nu-’i este permis să se atingă. Dacă ne va disciplina şi restrînge preumblarea, noi continuăm „strike“-ul şi zi de zi va fi necesitat să ne arunce cu baionetele în lăuntru. Aceasta nu va pută ţină mult, căci presa va face larmă, şi deschizându-se „parlamentul“ va urma o serie de interpelaţiuni şi ministrul va fi necesitat să ne facă dreptate. Hurban recunoştea că expunerea lui Danton e foarte frumoasă, juridică şi logică. Declară că va fi solidar cu condusele „şedinţei“, observă însă, că pe legile Ungariei nu se basează, fiindcă acelea există numai pe papir. Mogulul poate face cu noi ce vrea, poate lua disposiţiuni contrare legii şi n’are deloc să-l doară capul de urmări. Proteste energice au fost răspunsul la vorbirea lui Hurban. La votare au rămas moderaţii în minoritate, care Presidiul anunţa drept conclus continuarea revoluţiunii. Astfel am continuat „strike“-ul încă patru zile dupăolaltă, în ziua a doua şi a patra am fost necesitaţi să intrăm înaintea sosirii „bandei înarmate“, fiindcă Iuppiter pluvius ne-a binecuvântat cu câte o ploiică, de nu era cu putinţă starea afară. Odată am mai fost aruncaţi cu baionete în lăuntru şi odată am fost şi noi —umani. Iată cum s’a întâmplat. Era Duminecă seara, ziua a tria de revoluţiune. Stăm în grădină cu toţii şi aşteptam disposiţiunile Hosentragerului. Erau deja patru oare de când eşisem. Eram cam obosiţi şi domnia tăcere în întregul cerc. Deodată ni se pare că auzim suspine în apropiere. Căutând în direcţiunea de unde se auziau, vedem un căprar armat până în dinţi, ştergându-’şi lacrimile. — Da ce-i cu d-ta? întrebă vesel Danton. — Ei, vă este uşor d-voaste! — Ce ’ţi s’a întâmplat? — Am azi botez acasă, mă aşteaptă oaspeţii şi nu se poate începe botezul, fiindcă Hosentragerul din causa revoluţiunii d-voastre nu mă lăsă să merg acasă. Toţi sântem sub arme şi nici unul nu putem eşi. Sărmana nevastă-mea! . . şi eară începu să suspine. Ni se înmuiă inima de compătimire. în grabă ne-am înţeles, ca din considerare faţă cu botezul sărmanului om, să încetăm azi mai devreme. Danton se duse la sergent şi îi comunică, să raporteze Hosentragerului că noi astăzi întrerupem revoluţiunea din considerare faţă cu căprarul Buza, care astăzi are botez, mâne însă continuăm! Dorind cu toţii fericire şi petrecere bună lui Buza, am intrat în temniţă. Joia conducea corul, improvisând o strofă ocasională la botezul lui Buza, car’ noi ne simţiam foarte bine pentru actul uman care ’l-am săvîrşit, într’aceea cetiam cu plăcere raporturile foilor din ţeară şi străinătate despre „revoluţiunea“ noastră. Foile din Budapesta aveau zi de zi raporturi speciale şi depeşi de pe „câmpul de luptă“. „Magyar Hírlap“ a trimis un raportor special la Seghedin, ca să ne intervieze pe toţi. Era o scenă de tot hazul să vezi pe Joia Gyerek cu pipa în gură, picioarele crăcite, mâna în pantaloni, povestind cu mândrie jurnalistului atent toate vitejiile sale de pe „vremea răsboiului“. „Egyetértés“, „Szegedi Napló“, „Híradó“ publicau articole de fond. Foile din Viena, Praga şi alte centre aveau depeşi detailate despre „revolută“. „Tribuna“, falnicul nostru organ naţional încă a publicat în două rînduri comunicate despre luptele pentru aer curat din Seghedin. Acum aşteptăm ca şi „părinţii patriei“, care de present se ceartă în parlament pentru barba lui Apponyi, să ie şi afacerea deţinuţilor din Seghedin în mână şi să mai aranjeze un scandal, căci ajuta şi aşa nu pot. . . Omul ajuns la năcaz, când nu mai are încotro, îşi bate singur joc de năcazul propriu Aşa făceam şi noi. Am aflat în ciuda tuturor pozelor puse de Hosenträger chip şi mod de a trimite în orice vreme comunicate din temniţă în lume. Năcazul Hozentragerilor era grozav şi căutau să ne închidă căile secrete, dar’ nu le succedă într’o zi ni-am permis o glumă bună cu ei. Am scris o coaie de hârtie întregi cu hierogife, care se înţelege erau nedescifrabile şi pentru noi. Le-am numerotat cu ex 3 — ex 8. Am pachetat fiecare în gazete, cutii de chibrite, pe trne ele şi când eram în curte, am început să fluierăm semnificativ, să fugim pe lângă zid în sus şi în jos - păzitorii ne observau în continuu, şi făcându-ne ca şi când nu am observa că sântem observaţi aruncam la pachete peste zid. Sergentul se îngrijise, ca afară să fie păzitori, care să prindă toate pachetele noastre. Cu un zimbet de superioritate ne spuse apoi seara sergentul că s’a gătat cu comunicaţiunea noastră cu lumea de afară, car’ noi susţineam sus şi tare, că declaraţiunile noastre sânt toate la locul destinaţiunii lor. — Le-am cetit şi eu, şi acum sânt la domnul director — spunea cu mândrie sergentul Mare li-a fost mirarea, când ziua următoare au văzut coloanele foilor din Seghedin îndesuite cu scrisori d’ale noastre. Sergentul înjură căprarii de ce n’au prins ex. 1 şi 2, acelea trebue să fi conţinut raporturile aceste periculoase. Mai târziu am aflat că Hosentragerul neputând descifra hieroglifele noastre, după o trudă de trei zile şi trei nopţi — le-a trimis ministerului — acum îşi vor bate aceia capul cu ele... Petrecere bună! In fine după cinci zile de luptă eroică s’a terminat şi seria de zile albe. A sosit dela Marele Mogul un „teremtette“. Fără doar’ şi poate ni se interzice pe restimp de 8 zile eşirea în curtea temniţei. Ear’ cercetarea disciplinară ni se pune în vedere. Când ni-a comunicat Hosentragerul rescriptul ministerial , Danton ferbea de năcaz. Nu din causa pedepsii, ci fiindcă vedea zimbetul pe buzele lui Hurban, care îi spunea: Vezi că legile Ungariei sânt numai pe papir. Mogulul poate face ce vrea. Eu mai aveam două zile şi jumătate de stat în temniţă, va să zică numai pentru atâta vreme am fost lipsit cu desăvîrşire de aer curat. De Hurban însă îmi era milă. 8 zile să nu facă chilometri! Grozav, grozav! Ear’ Danton — era desperat, moros, îşi perduse veselia, căci „agitatorul panslav“ a avut dreptate... Am şi arangiat o înmormântare festivă, despre asta altă dată. Bill-A-Zam, adevăraţii agitatori, tulburători de linişte şi subvertitori ai păcii interne. Pentru aceştia trebue să zidim temniţe şi case de nebuni ! La temniţă! Ieri d. a. redactorii noştri condamnaţi au fost citaţi pentru astăzi la orele 10 a. m. înaintea procurorului trib. de aici în afacerea aplicării pedepsei dictate în procesul judecat la 12 Septemvrie n. a. c , provocaţi fiind să aducă cu sine şi amendele la care au fost condamnaţi. Când scriem acestea nu ştim încă, fi-vor condamnaţii noştri imediat porniţi la Seghedin, dar la tot caşul numai puţine zile îi mai despart de temniţă. Schimbări în redacţia „Tribunei“, în urma condamnării en masse a membrilor redacţiei noastre, care în curând îşi vor începe osânda, domnul Andreiu Babeş a fost cu ziua de astăzi absolvat de sub răspunderea pentru redacţia „Tribunei“, care în locul d-sale domnul Cornel Scurtu a fost angajat de redactor responsabil. Totodată anunţăm că domnul Dr. Valeriu Branscu a intrat ca colaborator intern în redacţia „Tribunei“. De sine înţeles este, că prin aceste schimbări personale, atitudinea politică a „Tribunei“ nu sufere nici o schimbare, ci va rămână ceea ce a fost: organul partidului naţional român, a cărui politică o va susţină cu toată hotărîrea. Sperăm deci, că poporul românesc şi în viitor va da „Tribunei“ toată încrederea, de care s'a bucurat în trecut. O înfrăţire româno-slovacă. (Urmare şi fine) După aceasta cântă întreaga adunare jalnicul cântec: „Până când frate Ardelene“ etc. etc. Luând apoi dl Dăian cuvântul zise scurt redat cam următoarele: Domnilor ! „în seara de astăzi, când noi cu toţii suntem pătrunşi de un viu entusiasm, trebue să ne aducem aminte de acei bărbaţi ai naţiunii, care având simţ pentru suferinţele unui popor, ai cărui fii sunt, cu abnegaţiune demnă de admirat luptă pentru drepturile răpite ale acelui popor desconsiderând osteneală, sacrificiu şi jertfe! Pe unul dintre cei mai distinşi ai acestor bărbaţi cu drept cuvânt îl putem numi pe colegul şi conducătorul nostru, pe Dr. A. C. Popovici! (Aplause frenetice.) Da, domnilor, dînsul merită recunoştinţa noastră cea mai nemărginită, căci nu e nici unul între toţi tinerii Români, care ar fi lucrat atât de mult pentru naţiunea sa, ca şi el. Şi nu e destul, domnilor, că acest Popovicişi-a consacrat anii cei mai frumoşi ai tinereţei sale spre a-şi îmbogăţi comoara cunoştinţelor referitor la cestiunea română, nu e destul, că dînsul — care (din starea sa materială ar fi putut trăi In belşug pe plaiurile romanticei Elveţii, sau sub azuriul cel italian în dolce far niente, nu destul că în loc de a o face aceasta ’şi-a jertfit chiar şi somnul nopţilor causei noastre, — dînsul a adus chiar şi cea mai mare jertfă causei: s’a expatriat. Căci nu judece nimenea prematur, nu-’şi permită nimenea cu uşuratică iuţeală de a-’l condamna pentru acest pas. Un Popovici (Să trăiască şi jivie nesfîrşite) bucuros ar suporta ani de închisoare grea, ba voios chiar şi martirului morţii, dacă ar vedea, că prin aceasta causa neamului nostru ar pută fi dusă la marea, la dorita isbândâ. Să nu credeţi, că vorbele mele sânt numai nişte frase retormice. Nu, domnilor, eu sânt aşa de fericit de a-l cunoaşte pe deplin pe Popovici, şi ve asigurez că cele zise sânt expresiunea convingerii mele cele mai profunde. Din altă parte nu uitaţi, că numai cedând rugării amicilor şi cunoscuţilor sei, condus numai şi numai de convingerea, că fiind liber, el va pută ajuta causei, în al cărei serviciu ’şia pus vieaţa mult foarte mult, — s’a decis de a-’şi părăsi patria sa iubită, de a renunţa la plăcerea de a mai auzi musica sa naţională*) doinele româneşti, de a-’şi părăsi rudeniile, amicii, cunoscuţii, tot — tot, de ce îl legau mii de legături scumpe. Viitorul va mărturisi adevărul celor zise de mine, istoria noastră va avă de a scrie despre faptele lui Popovici săvîrşite în exil în serviciul causei româneşti. Bar’ d-voastră, noi cu toţii, întreaga tinerime română cu mândrie trebue să ne cugetăm la aceea, că dar ni a fost să ne zicem colegii unui Popovici. Totodată însă trebue să ne insuim de a ne arăta întotdeuna demni de marele nostru coleg şi dascăl, stăruind cu toţii întru realizarea idealurilor sale. Terminând vorbitorul ridică paharul întru sănătatea lui A. C. Popovici, îndelungate strigăte de „Să trăiescă Popovici“, “să trâească Dipsi“, „Zivio Popovici“ fură ecoul cuvintelor sale. Tinărul Slovac dl Vladimir luă apoi cuvântul toastând dînsul în limba slovacă — pentru Popovici. *) Musica naţională într’adevăr precum cunoscuţii sei o ştiu prea bine — e în stare de a-l emoționa pe Popovici până la lacrimi. Nucleus.