Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-08 / nr. 250

Anul XII Sibiiu, Mercuri 8/20 Noemvrie 1895 Nr. 250 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., X/* an 2 fl. 50 cr., V* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: lună 1 fl. 20 cr., X/* an 3 fl. 50 cr., x/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 4 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci- Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia­­• Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un m­inăr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Psicoogia momentului. Nu martiriul, nu exiliul face va­­area unui bărbat, ci ideile ce-­l duc , el; şi nici acestea totdeauna, ci ideile uine. Un Nicolae Bethlen, odată un eastemperat cancelar ardelean, purta în fpul seu o „Dacoromânie“ perfectă şi duşi o istorie politică română a Ar­­ialului va condamna pe aprigul cance­­r. Martiriul seu nu ne mişcă, cum ne iscă, cu toată vina sa, un Harteneck, tre­cerea dări şi pe nobili, ca şi pe ţe­­rii, o infracţiune a vechilor baze ale echei constituţii ardelene. Luăm pilda­­ intenţie din vremea de mult trecută rece. Pilda veche este mai clară, v edem mai clar. Martiriul dă titlu la ibire, ideile bune singure dau ti­­l­u l­­­a aderenţă. Reci şi raţionabili vom privi de aici­­ainte la cele din urmă, la idei, şi cu e, cu bunele idei, vom merge, de la lipsă, iarăşi la martiriu. Tocmai când ouă atacuri grele să dau, tocmai când irietatea lor provoacă poate momen­­t ne desorientări, tocmai când se pare­­ de ici de colo se desvăleşte câte un olţ de cer azuriu, tocmai acum tre­ce să fie cumpănit bine ori e pas. Spre Ost şi Vest să văd azuriile olţuri, în numele creştinism­­­­u­i şi al demi taţii mâne poimâne o parte mare de lume va fi rechemată la o vi­aţă mai bună, decât le-au făcut-o vea­­uri de-a rîndul Turcul fanatic, în nu­ Stele creştinismului să deschide în ^est, din marele oraş Viena, care în 683 a pornit mişcarea ce se continuă zi în Ost, un alt colţ azuriu. Conştien­­ele se trezesc şi cer dreptate. Şi ne întrebăm: cei­ ce fac rînduială v ţeri străine — nu vor face şi în ţe­­ile lor? îşi au toate problemele rîndul ei, el nu poate fi intervertit nici chiar n-in martiriu, dar’ martiriul le-a în­­emnat un loc, din care din ve­­ere nu mai este perdut. O să vie şi însiul lecuirii noastre. Răbdarea, aştep­­arda şi lupta noastră nu se vor sfîrşi până atunci.­­i Se pare că acest sentiment este ge­­neral, se pare că oamenii noştri înţeleg i z­i mai mult decât înţelegeau azi an, că aşa este. Presa noastră nu mai are lela un timp note discordante. „Drep­tatea“ asigura odată pe „Tribuna“, că este „loială“. Gazeta încă a lăsat mult din lungile sale articole polemice. De unde această schimbare? Ne-am schim­bat noi? Nu! S’au schimbat, se pare, alţii. Nu zicem irevocabil acest cuvânt, dar’ pare­ că o parte din vechea iritaţie s’a risipit,­­ pe temeiul con­vingerilor, că ea fusese de prisos. „Loialitatea“ ne face a ad­mite acest motiv, care, de n’ar fi, ar face loc numai presupunerii, că poate suntem altfel combătuţi, mai cu „deş­­teptăciune“ decât până acum. Faptul po­sitiv există, că un aer de linişte s’a lă­sat în presă, cu excepţiunea unui singur ziar fără importanţă. De n’ar fi trai­nic faptul — ar fi de regretat. Căci nimic în lumea aceasta mai de regretat nu ar fi, decât să simţi, că p­u­­te­rea ideii nu are înrâurirea cu­venită nici atunci când ea s’a consfinţit prin martiriu fi exd! Să fim optimişti. Avem însă drept să fim? Este drept, un an de lupte se­rioase ne-au dat dovezi tari, că i­d e i­l­e salutare ale politicei na­ţionale preconisate la 1892 dispun azi de foarte multe trupe, trupe devotate şi consecvente; alegerile din urmă, comitatense, ne-au dovedit ca şefii lor sânt urmaţi cu devotament de ele. Aceasta este motiv să fim optimişti. El ne arată că noi sporim în forţe, că lâncezeala veche să scutură. Avem drept să fim optimişti. Creştem! Dar’ trebue să creştem şi mai repede. Şi când ne aducem aminte c­u­m s’a lucrat în acest scop, găsim dar’ me­todul şi direcţia cum să se şi lucre în vii­tor. Cu ele n’am dat şi deci nu vom pută da greş! A căuta alte poteci azi, este a părăsi mijlocul probat, pentru a experimenta. Aceste cuvinte le rostim având în vedere semnele că o nouă înălţare a drapelului — să aşteaptă. Ea se va şi face. Şi ea va corespunde perfect disposi­­ţ­­­i­l­o­r ce le zugrăvim: un manifest al mem­brilor comitetului naţional adresat popo­rului nostru va spune nu peste mult timp un lămurit cuvânt în acest sens. Aceeaşi rămânând, intransigenţi pen­tru duşmani externi şi interni, iubitori pentru cei­ ce sânt purtătorii ideilor bune, noi vom păstra terenul câştigat, şi-­l vom spori în raport cu vrednicia noastră. FOIŢA „TRIBUNEI“, în linişte, îmbătat adoarme câmpul în parfum de floricele, Pe când vântul pe deasupra-’i Cânta-a jele! Sub clipirile de stele Fermecat tresare lacul.... ...Visător veslaşu-’n luntre Bate tactul. Printre stânci făcându-’şi calea Rîul, cade 'n triste şoapte.... ...Din vezduch, se lasă-n lene Neagra noapte.. Codru-ascultă taina nopţii, Nici că ’ncearcă se se mişte, Totul e aşa feeric în linişte!... Pe un album, în seri senine am căutat Să aflu o steluţă, Să-’ţi samene — dar’ n’am aflat Drăguţă! In nopţi tăcute ascultând La geam cum bate vântul, Ah câte planuri n’am făcut Cu gândul! ’Şi-or trece ani — dar’ n’or pute Frumoasă Mărioară, Din pieptul meu, ca să-’mi lipseşti O oră! Căci ne-am jurat de-atâtea­ ori Credinţă — pe vecie.. Şi Doamne mila ta spre noi Să fie!! Turda. Selain. Magazinul Barbuni. — Roman. — De André Theurret. Tradus de I. E. P r o d a n. (Urmare). — E tare cald! zise Germanin deodată cu o voce înăbușită — E vreme de furtună, răspunse Lau­­renția fără a-­și ridica ochii, voești să des­chid fereastra, vere? — Nu, mulțumesc! strigă Germanin. T­ se părea, că dacă fereastra era deschisă, ’i-ar fi încă şi mai greu a se lămuri. La sfîr­­şit, dintr’odată, fără transiţiune, ca un om care se aruncă în apă, reluă cuvântul: — Ve­­rişoară Laurenţia, mama d-tale ’ţi-a împărtă­şit cererea mea? Laurenţia roşi, şi ochii sei negri se aţintiră un moment asupra lui Germanin, care fu ca orbit de privirea lor. — Da, vere. — Ei bine, răspunde-’mi lămurit, cum se cade între oameni oneşti, voeşti se fii femeia mea?.. Eu nu ştiu vorbi frumos şi nu mă pricep de loc la discursurile lungi.. Se ştii numai că-’mi vei face mare plăcere primind-o, şi chinii voiu da silința ca să n’ai se te căeşti pentru acea­sta... Voeşti? Rosa tremură încet în mâna Laurenţiei. — Da, vere, murmură Laurenția. Germanin se ridică şi se apropia de ti­­năra fată. — Mulțumesc, zise el cu vocea sa groasă. Şi cum îi prinse mâna fără fineţă, rasa pe jumătate ruptă îi rămase între degete. O puse triumfător la butoniera sa şi repetă: — Verişoară, pe credinţa de om onest, voiu face tot ce-­mi va sta în putinţă ca să fii fericită cu mine.. începură numai­decât cu facerea vesti­rilor, şi la trei săptămâni cununia se întâm­plă în biserica de la Notre-Dame. Fiindcă moartea domnişoarei Lenette era recentă, nu s’a ţinut nunta. Tot oraşul, foarte surprins, de această grabnică deslegare, asistă la cu­nunie. La eşire, era lume adunată înaintea bisericii, şi între curioşi se afla şi Delfin Ni­vard. Când înainta ântâia trăsură şi când mireasa, ridicând lunga coadă foşnitoare a hainei sale de satin, se urcă în ea frumuşel, birocratul rămase un bun moment ocupat cu privirea cailor închiriaţi, cari tropăiau in di­recţiunea stradei Bourgului. Un palid surâs încreţi buzele sale subţiri şi, frecându-’şi mâ­nile, murmură în internul seu: — Că din sbiciu, visitiulel nu-’i răsturna pe drum, bă­iatul meu, tu duci răsbunarea mea! Această frumoasă mireasă va pune pe cei doi Bar­buni pe frigare... Sperez mult a fi de faţă ca să-’i văd frigându-se şi ca să aţîţ focul. Partea a doua. I. Noua păreche îşi petrecu luna de miere la moşia de la Rembercourt. Alăturea clădi­rilor de exploatare, tatăl Lafrogne clădise un pavilon, servind familiei de locuinţă în decur­sul recoltei fructelor, şi unde tânăra mireasă se instala cum ştiu mai bine. Aceste prime zori ale căsătoriei îi pă­rură lui Germanin delicioase. Acest robust vânător, al cărui apetit era departe de a fi blasat, gusta cu farmece nesfirșite voluptatea de a posede el singur o femee tineră, ele­gantă și drăgălașe. Gusta din plăcerile că­sătoriei cu răpirile unui biet de diavol, care timp mai îndelungat a trăit cu fructe sălba­tece, adunate de pe marginea drumurilor, şi căruia­­i­ se serveşte pentru prima­ dată fru­moase perseci ca catifeaua, delicate şi topicioase. Era pe timpul cositului, şi mirosul ade­­menitor al fânii Rusia şi Bulgaria­ (L). De când chestia orientală apasă cu greutate îndeosebi asupra Tur­ciei, lumea politică se preocupă mai pu­ţin de Bulgaria, despre care cu câteva săptămâni înainte credea că e­a va da prile­­ j. Maghiarii au părech­e. Din Constan­­tinopol se telegrafează, că guvernul Turciei a retras debitul postal la mai multe foi străine. Astfel au fost oprite să mai intre în Turcia „Temps“, „Kölnische Zeitung", „Novosti“, ba chiar şi foaia umoristică „Rom­os“ (Atena). Ungurii se pot făli, că departe în Orient, au păreche f­giul unei intervenţiuni diplomatice serioase ori chiar a intervenţiunii cu arma. Trebue, cu toate acestea, să ne oprim asupra unui moment recent din seria evenimentelor politice, ce se petrec în Bulgaria. Se ştie anume, că multă vreme prin­cipele Ferdinand s’a ţinut tare, n’a vrut să boteze pe fiiul seu Boris, în legea ortodoxă. Ba a silit pe Stambulov să schimbe chiar constituţia, care prevedea ca principele moştenitor bulgar să fie or­todox. E L a împins astfel în iataganele asasinilor panslavi, stricându-­l în ace­laşi timp şi cu o mare parte din Bul­garii patrioţi şi mari ortodoxi. Nu mai trăeşte însă Stambulov, prin­cipelui domnitor îi lipseşte omul tare şi resolut. A trebuit deci să se plece îna­intea Rusiei. Delegaţiunii Sobraniei, care şi-a adus răspunsul la mesagiu, a promis deci că fiiul seu va fi trecut la legea ortodoxă. Aceasta, pentru­ ca să se conformeze „dorinţei tuturor Bulgarilor“. Ştie însă toată lumea, că nu „do­rinţa tuturor Bulgarilor“ a îndemnat pe principele domnitor la aceasta, ci frica faţă de Ţarul tuturor Ruşilor. Iar’ dacă cineva s’ar îndoi, după atâtea fapte petrecute, cari întăresc afir­maţi­unea noastră, că aşa e, n’are decât să cetească articolul din „N­o v­o j­e Vremia“, care spune clar, că voia Rusiei se împlineşte, când principele mo­ştenitor al Bulgariei trece la legea or­todoxă. Naşte numai întrebarea, că până când şi până la ce grad actualul domni­tor al Bulgariei va umbla în voile Rusiei. Şi Rusia mulţumi-se-va oare cu atâta ?­lăca-se-va oare cu principele Ferdi­nand numai cu preţul trecerii la orto­doxie a lui Boris ? Cine cunoaşte politica Rusiei, nu va sta un moment la îndoeală să răs­pundă nu! Rusia va merge tot mai departe. De mult, ea stă cu ochii ţintă spre Con­­stantinopol. Ear’ în calea ei nu arangiamente de azi pe mâne ale Bulgarilor o vor opri-o, ci a­ran­giamentul cel mare, care de­sigur se va fi făcut între ma­rile puteri. Va fi știind Ferdinand de Coburg despre acest arangiament? Dacă da, dacă conform acestui aran­giament purcede în actele lui politice, poate să o ducă încă. Dacă însă prin măsuri de azi pe mâne crede a se sus­ţină, zilele ca domnitor îi sânt nu­mărate. Ori­ şi­ cum ar fi, deşi pe planul în­­tâiu azi sânt evenimentele din Turcia, totuşi la judecarea situaţiei generale este a se ţine cont şi de cele­ ce se petrec în Bulgaria. Chestia orientală- Asupra evenimentelor din Orient, se dau următoarele amănunte: în Constantinopol 120 batalioane de redifi sânt deja mobilisate sau pe drum de a fi mobilisate. Printre acestea sânt 4 regi­mente destinate să înăbușească revolta D ru­si­l­o­r. Generalul Sad-Eddin pleacă la Zeitun. 120 de doctori militari se vor expeda corpurilor al 4-lea şi al 5-lea de armată. La Sivas au fost lupte sângeroase. La Malatia, 3 preoţi catolici au fost asasinaţi. Revolta Druşilor la Hauran pare că ar fi consecvenţa unor neînţelegeri locale an­terioare. După o comunicaţiune oficială, comisiu­­nea de control începe se funcţioneze azi. * „Agenţia Ştefani“ află din Neapole, că prima diviziune navală compusă din corăbiile „Um­berto“, „Doria“, „Stramboli“, „Etruria“ şi „Partenope“, sub comanda vice-amiralului Accini, va pleca în curând în apele Turciei. Amiralul Accini a venit la Roma pen­tru a primi ultimele instrucţiuni de la guvern, apoi a plecat la Neapole. Escadra va pleca probabil Sâmbătă şi va sosi ‘a Mercuri în apele turceşti. * Se anunţă din sorginte oficială turcească că Sultanul a dat ordine ca victimele tulbu­­rărilor din A­s­i­a­­ m­i­c­ă, atât m­u­s­u­l­m­a­ni cât şi creştinii să fie hrăniţi pe socoteala statului. * „Corespondenţa Politică“ află din Pe­tersburg că escadra rusească a Mediteranei de sub comanda contra-amiralului Colegeras va pleca în curând în apele Mediteranei. Ea va staţiona mai întâiu la Smirna. * Armenii revoltaţi din Sivas au atacat pe musulmani Au rănit un soldat. Un glonţ a pătruns prin fereastră în camera guvernato­rului general. Aceiaşi Armeni au atacat satul Mandjilik şi au omorît mai mulţi musulmani. Autorităţile din Arabkir au descoperit 40 de bombe destinate se distrugă edificiile publice. La Arabkir populaţia musulmană a fost atacată de 1500 Armeni. Ea a cerut ajutoare prin telegraf. După o comunicaţie oficială, în urma disordinelor din Asia­ mică, s’au consemnat trupe considerabile şi s’au dat ordine nece­sare valiilor şi comandanţilor militari. Din Bucovina­ (Urmare şi fine)­în timpul din urmă aveam a însemna măcar un progres netăgăduit. Comitetul „Concordiei“ a ales, reorga­­nisându-se înainte de o lună mai mulţi mem­bri, cari trebue să insufle ori­cărui Român, adevărat încrederea cea mai deplină, atât cu privire la convingerea lor curat naţională şi desinteresată, cât şi cu privire la inteligenţa şi cunoştinţele trebuincioase pentru politiciani serioşi. Această regenerare a comitetului „Con­cordiei“ e fără îndoială un progres, căci e o dovadă, că majoritatea acestei societăţi, prin urmare majoritatea Românilor culţi din ţ­ară,aparţine deja direcţiei curat na­ţionale. Cu toate acestea însă sântem încă foarte departe deja o îndreptare a stărilor noastre triste. Căci toate acţiunile „Concordiei“, toate co­­municaţiunile „Gazetei Bucovinei“ poartă tot­deauna caracter privat, până când nu posed un organ executiv adecă representanţi, ale căror acţiuni ar trebui se fie in deplină ar­monie cu cond­usele „Concordiei“ şi cu opiniu­­nile exprimate în organul ei publicistic. Căci guvernul nu poate să recunoască ca representanţi ai opiniunii Românilor buco­vineni altă corporaţiune, decât numai pe aleşii legitimi ai poporului, adecă pe deputaţi. Va fi oare posibil, să se stabilească concordanţa între deputaţii actuali şi între dorinţele „Concord­ei“. Trebue se mărturisesc, că nu cred, că va fi posibil. Chiar acum există o contrazicere care nu s’a observat încă prea bine. „Gazeta Bu­covinei“ adecă a început acum să pertracteze într’un mod mai energic toate abusurile şi ilegalităţile funcţionarilor politici din Bucovina a căror ţinută sistematică e asuprirea elemen­tului român. Criticând deci organul „Concordiei“, atitu­dinea duşmănească a guvernului local în diferite caşuri (d. e­ la alegerea comitetului comunal din Câmpulung, excluderea şcolarilor români de la gimnasiul din Suceava, Introduce­rea limbii de propunere rutene la şcoala din Ipoteşti, şi între alte sate, în contra dorinţei a comunelor etc.) nu se poate trece cu ve­derea, că funcţionarii din Bucovina nu fac politică din iniţiativa lor, ci numai la ordinul guvernului central, care, precum se vede are la programul seu persecutarea sistematică a Românilor. Acum când a expus ministrul-president noul seu program în Casa deputaţilor, repre­­sentanţii tuturor fracţiunilor au întrat în des­­batere şi începând dela liberali până la Cehii tineri şi Ruteni, toţi ’şi-au făcut oare­care reserve, adecă s’au exprimat, cum ar înţelege ei „dreptatea“ adevărată şi sub cari împregiu­­rări vor sprijini noul guvern. Numai Bucovinenii nu s’au rostit, deci apar iarăşi ca unica fracţiune, care n’are ni­mic să ceară. Aieia aflăm deja fără îndoeală prima contrazicere între „Concordie“ şi deputaţi. Mă îndoesc, că noul comitet va ave des­tulă autoritate asupra deputaţilor, ca să-­i si­lească la o atitudine schimbată în sesiunea viitoare a dietei ţerii. Vom aştepta până atunci, însă re­­generarea partidului român se

Next