Tribuna, februarie 1896 (Anul 13, nr. 24-47)
1896-02-14 / nr. 34
Anul XI Sibiiu, Mercuri 14/26 Februarie 1896 Nr. 34 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */♦ an 2 fl. 50 cr., 1/« an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/\ an 3 fl. 50 cr., V» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici . 5 cr. se vând la „Institutul Tipografic“ şi la „Prăvălia industriaşilor români din Sibiiu“ (Strada Cisnădiei Nr 27). Samsarlic, Sibiiu, 25 Febr. n. Am spus-o, şi cetitorii noştri se vor putea convinge, că broşura novelistică a dlui Slavici nu e scrisă într’alt scop, decât acela de a spune, ceea ce a spus la sfîrşitul broşurei. Acest pasagiu e singurul, care înseamnă ceva, care motivează edarea unei broşuri, ce se împrăştie gratuit în mii de exemplare. Sau doară numai de aceea a scris dl Slavici broşura, ca să se laude cum a creat dînsul curent nou în politică şi în literatură? Sau doar’ numai pentru a afla un cadru potrivit „ adresei“ pe care popa Grigorie Sima a lui Iuon a întocmit-o şi împodobit-o cu 600 de iscălituri — a scris cele 96 de pagini de poesie în presă? Nu putem crede. Dl Ioan Slavici e cu mult mai chibzuit, decât ca să facă un lucru aşa de costisitor pentru un scop aşa de bagatel, pentru o neînsemnată tămăiare proprie, care nici nu miroasă frumos. Omul chibzuit lucră cu scop; aşa a lucrat domnul Slavici întotdeauna, şi nu credem să-şi fi renegat trecutul acum, când trăeşte „în retragere şi uitare“ la Măgurele. De aceea credem noi, că dl Slavici ’şi-a scris broşura numai pentru sfîrşitul ei — şi a scris-o anume pentru Budapesta, mai mult ca pentru Bucureşti. Ştie dînsul prea bine, că la Budapesta domneşte sistemul ebraic, şi că acolo ştiu ceti oamenii din deret înainte. Pasagiul, pe carel-am reprodus eri se şi ridică din întreagă broşura, ca o piramidă egipteană. Pe când celelalte părţi sunt aşa de poetice, partea aceasta de la sfîrșit e lipsită de orice poesie. Dar’ să vedem mai de-aproape ce zice dl Slavici? Dînsul scrie: „Să facă dl baron ceea ce trebue să fie făcut, pentru ca să înceteze nemulțumirile legitime ale Românilor“. Aici dl Slavic înțelege „crearea unei legi electorale europenești“, de care a vorbit mai înainte, şi prin aceasta crede dînsul că va fi făcut Bánffy să înceteze „nemulţumirile legitime ale Românilor“. Cum, die Slavici, au Românii şi nemulţumiri nelegitime? Sunt între plângerile noastre şi de acelea, cari nu se basează pe nici o lege? „Să facă dl baron — zice dl ne-baron — şi-’l încredinţez eu, că duşmanii sei Români îşi vor perde toată trecerea şi nu vor mai îndrăsni să-’şi ridice capetele“. Pasagiul acesta e chiar revoltător. Cine e acela, care încredinţează pe Bánffy, că duşmanii lui Români îşi vor perde toată trecerea şi nu vor mai îndrăsni nici să-’şi ridice capetele ? Cine este el? E vr’un Olandez, sau American, sau e Ungur, om de aproape al dlui baron? Căci numai aşa cineva poate vorbi despre Români, ca despre o a treia persoană. Cine este el? — E dl Ioan Slavici, autorul articolului „Milleniul II.“ şi al altor articoli de felul aceluia. Dar’ cu ce poate dl Slavici încredința pe baronul său, că aşa are să fie, cum d-sa crede. Dînsul ni-a spus odată, că în România, mai ales astăzi, representantul Românilor ardeleni este dl Eugen Brote, amicul d-sale. ’L-a încredințat dl Brote, ca să încredinţeze pe dl baron, aşa cum ’l-a încredinţat, sau doar’ a avansat în vederi, şi acum se crede pe sine representantul autorizat al Românilor ardeleni? Dacă nu, în ce scop face dl Slavici, cetăţeanul împământenit al regatului român, astfel de propuneri şi declaraţiuni în numele Românilor ardeleni, din al căror sin a eştt cu desăvîrşire ? Dl Slavici, aşa se vede, oricât ar accentua ici-colea alte vederi, îşi continuă calea începută cu „Milleniul“ seu cel vestit. Dînsul face pe samsarul între noi şi guvernul maghiar, pe samsarul neîncredinţat de partea competentă, întrebarea e numai, că oare samsariîcul acesta, este el cinstit, ori necinstit? Reînoirea pactului. Pedecile şi greutăţile în jurul reînoirii pactului economicdualistic se îngrămădesc mereu, şi animositatea dintr’o parte şi din alta creşte. Se răspândesc svonuri, că parlamentele dincoace şi dincolo nu vor avea vreme să se ocupe cu chestiunea aceasta decât în sesiunile lor de toamnă. Până atunci agitaţiunea se va înteţi şi multe se vor schimba. Deocamdată însă, în Austria toate popoarele, ţerile şi parlamentele puşesc solidari în această cauză. Dacă nu va interveni de undeva vreun deus ex machina, Austriacii vor învinge. Bal electric în Turdia. — O istorie adevărată. — încă de pe vremea când studiam la gimnasiu, am avut de-a îndura multe din partea conscolarilor mei, din causa nefericitului oraş al cărui cetăţean „de mare speranţă“ sânt şi eu. Cei pe care naturai-a înzetrat cu vre-un nas lung, cu vre-o fisionomie mai comică ori în fine cu orice defect vor fi ştiind din proprie experienţă câte „visuri“ şi bune şi rele au trebuit se sufere de la soţii lor de şcoală, dispuşi totdeauna a ride pe contul altora. Eu, mulţam sfântului nu, am nici nasul lui Ovid, nici nu gârgăvesc, ba pot zice că n'am nici un cusur care se fi servit de ţintă glumelor colegilor mei. Cu toate aceste au aflat în curînd şi şi la mine un chiţibuş şi acesta — cum am zis — mai sus — a fost originea mea din un oraş, care se bucură spre nefericirea mea de un renume foarte problematic. Dacă voiu spune că mă trag din oraşul ai cărui locuitori sânt şovinişti până la ridicul, şi dacă în,cetitori vor afla, că de oraşul meu sânt legate o mulţime de anecdote şi întâmplări spade, cami presentă pe locuitorii lui într’o lumină de tot bizară vor gâci cu toţii, că nu poate fi vorba de alt oraş decât de ... . Turda. Eram student la gimnasiu, când „bravii“ şi „preacuminţii“ mei con-orăşenişi-au fost versat tot focul indignării şi al patriotismului lor „nobil“ asupra inteligenţilor români, spărgându-le ferestrile şi demolându-le casele. Atâta a trebuit numai, ca colegii mei să afle că şi eu sânt din Turda. Cât ai bate în palmi ’mi-au şi găsit epitete de onoare şi din „barbuzuc“ şi „sălbatic“ din Turda nu mă mai slâbiau. Iar’ dacă mă scăpăm vreodată să-mi dau și eu părerea în vre-o chestie sau chiar s- o apăr oricare din clasă putea se mă nimicească cu cuvintele fatale pentru mine de „sfătos ca un purcel din Turda“. Și potrivnicul meu era totdeauna sigur de aplausele colegilor, car’ eu adese am rămas bătut cu dreptatea în mână. Am venit apoi la universitate. Mă bucuram deja înainte, că părăsind gimnasiul, mă voiu fi scăpat şi de năcaşurile de mai sus. Dar’ aici am dat de-o altă posnă. Cum au aflat noii colegi că sânt din Turda, n’aveau alta de lucru, decât să întoarcă conversaţia întotdeauna la oraşul meu şi la „tradiţionala“ prostie a locuitorilor lui. Şi nu mă puteam scăpa de potopul de anectode întâmplate, cami toate erau puse în conta Turzenilor. Se înţelege de sine, că la început m’am mâniat foc şi am protestat solemn în contra acestei degradări a oraşului meu. Ambiţia şi mândria de turdean s’a aprins în pieptul meu şi nu odată m‘am încurcat în dispute lungi şi înfocate, cari numai în favorul meu nu s’au sfîrşit. Cu tot focul oratoriei mele mă încercăm se conving pe contrarii mei, că nici oraşul meu nu e chiar de rîs şi ocară şi că are şi el părţi bune. Aşteptam ocazia când colegii mei erau mai flămânzi — lucru ce se întâmplă regulat cătră firea lunii — şi le descriam cu foc şi cu colori vii excelenta friptură de porc, de care poate fi mândră Turda, apoi gustoasa turtă din Turda etc. etc. Le spuneam despre amabilitatea şi ospitalitatea inteligenţii — înţeleg a celei române — şi contam mai ales la sprijinul celor ce au fost prin Turda şi s’au bucurat de ospitalitatea lor, în zadar. — „Toate sânt bune şi frumoase“, îmi ziceau ei „dar’ una nu o poţi nega, că Turzenii tei sânt cei mai sălbateci şi proşti din lume“. Şi dăi cu anecdotele şi visurile despre Turda de trebuia să-’mi iau lumea în cap dinnaintea lor. în urma urmelor a trebuit apoi să mă dedau şi cu idea, că zeu ’mi-am greşit cariera când m’am apucat să apăr o causă perdută, ca de buna reputaţie a Turzii. Ei cu timpul am început a mă lăpăda şi eu tot mai tare de oraşul meu şi nu peste multă vreme m’am metamorfosat întru atâta încât din un apărător înfocat am devenit cel mai aprig duşman şi batjocoritor al lui. A venit apoi vremea, când am simţit desvoltându-se în mine un tot mai mare talent şi aplecare cătră etnografie şi zoologie, şi cine poate descrie bucuria mea, când într’o zi ’mi-a tresărit în cap idea, că într’adevăr e o fericire pentru talentul meu în naştere, că sânt chiar din Turda, unde un aşa teren larg se deschide pentru cercetările şi studiile mele. Durere numai, că m’am trezit prea târziu. Nişte oameni invidioşi de laurii ce puteam să ’mi’i câştig pe terenul acesta m’au prevenit publicând o mulţime de date preţioase despre Turzeni prin foi şi mai ales prin „Rândunica“, D-zeu să o ierte. Stând astfel lucrurile, a trebuit să mă mărginesc a cerceta şi a constata adevărul celor scrise până acum despre Turdeni, şi eventual a culege date noue, ca la un timp dat să edau un codex cât se poate de voluminos despre „cuminţeniile“ compatrioţilor mei. Şi ostenelele mele purtate cu o pacienţă de „philister“ nici nu au rămas deşerte. Mai ales întâmplarea pe care am auzit-o în zilele trecute în Turda şi pe care o present mai jos m’au convins, că sfătoşia de care sufer Turzenii nu e numai vorbă goală sau ceva din trecut, ci o boală progresivă, ceea ce se vede şi din caşul acesta, şi multe altele, pe cari le ţin pentru alte timpuri. întâmplarea despre care e vorba e următoarea : în zilele trecute a arangiat „Reuniunea de patinat“ un bal în sala comitatului. Şi fiindcă cu câteva zile mai nainte au fost condus lumina electrică de probă, până la spaţiul de patinat, au decis ca cu o cale să o conducă şi în sala de bal. Bal luminat electric în — Tura!!! O, ce vanitate şi ce urîc s’a răsbunat! S’a întâmplat anume, că femeia maşinistului încredinţat cu manuarea maşinii electrice încă a voit să iee parte la balul acesta. Neumblată însă cu lucrurile domneşti va fi ocupat din greşeală un alt loc, decât acela pentru care avea bilet. Atâta însă a fost destul, ca un aranger sfătos să ’mi-o înhaţe şi — more tor dense — să o dee pe uşe, afară într’un mod nu tocmai plăcut. Doamna maşinistă vătămată adânc în ambiţ, a mers plângând acasă şi a povestit bărbatului seu ce a păţit cu domnii. Se înţelege, domnia lui s’a măniat foc şi a decis imediat să se răsbune în mod grozav. Planul genial de răsbunare, ţesut de sigur de femeie, căci numai ele sânt dextere în d’al d’astea, a şi fost pus imediat în aplicare. Maşinistul a Întors câteva şuruburi... şi apoi s’a culcat liniştit, ca şi când nu s’ar fi întâmplat nimic. Ear’ publicul dela bal, spre cea mai mare spaimă a arangerilor, s’a văzut deodată în întunerec, tocmai când se zdrobiau mai tare la un „csárdás“. Spune cronica, că s’a născut o incurcală şi un hallo colosal, care a ţinut până ce au acultat arangierii cu chiu cu vai , lumini şi câteva lampe de prin chiliile funcţionarilor, la a căror palidă lumină ’şi-au continuat petrecerea întreruptă. O păţanie aceasta, pe cât de adevărată, pe atât de spadă, încât fiecare cetindu-o va zice cu toată convingerea, că aşa ceva numai în Turda s’a putut întâmpla. De când cu întâmplarea aceasta circulă prin Turda un proverb făcut pe analogia zicalei ungureşti, că „odată a fost In Pesta tîrg de câni“. Localisat în Turda proverbul sună astfel: „Numai odată a fost în Turda bal cu luminăţie electrică“. Cluj, 21 Februarie 1896. v. md. Subsidiul regesc. Se ştie că guvernul a detras în mod volnic mai toate ajutoarele, pe cari până acum le primia diecesele româneşti, pentru a le împărţi preoţilor mai săraci. E inuman acest fapt mai ales acum, când prin nouele legi poreclite „bisericeşti“ preoţilor li s’au sub tras mult şi din puţinele venite ce le aveau până aci. Dar’ e revoltător modul, cum s’au făcut aceste detrageri. „ Unirea“ ocupându-se de acest lucru într’un articol cu titlul de mai sus, ne descopere cum s’a făcut detragerea ajutorului anual de 18 mii fr., pe cari le primia archidiecesa Blajului. Subsidiul acesta — scrie „Unirea“ — acum mai bine de 30 de ani ș l-a ridicat ordinariatul arehidiecesan pe lângă cuitanţă totdeauna îndată după 1 ianuarie a fiecărui an de la perceptoratul regesc, care de present este în Alba-Iulia. Subsidiul apoi îl împărţia ordinariatul între preoţi cu sarcina de a da guvernului raţiuni în fiecare an, în conformitate cu datina aceasta destul de veche ordinariatul şi în anul acesta curgător îndată după 1 ianuarie a trimis chitanţa la Alba-Iulia. De acolo însă a căpătat răspunsul, că solvirea subsidiului acestuia prin perceptorul regesc din Alba-Iulia este sistată de cătră guvern încă din 22 Maiu, 1895. (!! Red. „Tribunei“). Lucru de mirat este, că ministeriul până în ziua de astăzi n’a încunoştiinţat despre acesta nici cu un cuvânt pe ordinariatul archidiecesan, care despre sistare nu ştie decât numai dela perceptoratul din Alba-Iulia. Din care caută ordinariatul archidiecesan îndată după primirea scriptei perceptoratului regesc din Alba-Iulia a cerut desluşiri şi informaţiuni dela ministerul de culte dar’ acesta până acum încă nu a răspuns nimica“. „Unirea“ ne mai spune, că în ăst an s’a luat în budgetul ţerii 10 000 fl., pentru diecesele române greco-catolice, adecă 2500 pentru una. Dar’ fireşte această sumă bagatelă nu poate fi nici decum despăgubire pentru ajutorul de tras. Ar fi prea cu coarne să iei 18 mii şi să dai despăgubire 21/1 mii. Acum e vorba să se facă ceva în această causă. Căci nu se poate lăsa baltă un lucru aşa de important pentru tot clerul românesc. Altcum ministrul tace, car’ preoţii pot răbda până ce Măria Sa s’ar îndura să le mai dee ceva. La chestiunea aceasta „Unirea“ mai zice: „Noi suntem de firma credinţă, că ordinariatul arehidiecesan, după ce va căpeta răspuns de la guvern, va şti afla mijloacele de lipsă, ca să apere până la cele din urmă independenţa bisericească. Mijlocul cel mai potrivit ar fi, ca să nu facă oposiţiune numai ordinariatul singur, ca să nu o păţească ca cel de la Orade în chestiunea gimnasiului din Beiuş, ci să concheme dacă un congres archidiecesan din cler şi popor, cel puţin sinod preoţesc, şi împreună să stee faţă cu guvernul. Orice hotariri ar lua apoi ordinariatul, congresul ori sinodul, acele să fie sfinte pentru cler, ca să dăm semne de adevărată disciplină“. Foarte bine, dar, dacă guvernul nu va răspunde nimic? . . Atunci, credem noi, cu atât mai vîrtos să se facă un sinod, căci doar la glasul unui sinod tot va trebui Maica Sa să respundă. Din parlamentul maghiar. Şedinţa din 22 i. c. Se continuă desbaterea asupra budgetului de comerciu. Deputatul Molnár critică aspru exposeul ministrului Dániel, imputându-i, că prea s’a ocupat în acel exposeu de chestiuni neînsemnate şi prea puţin cu lucruri de însemnătate actuală. Ministrul se scuză, că nu est® oportun a discuta acum chestiuni, cum este și încheierea compromisului economic cu Austria, dar această scuză este dovadă, că de present interesele economice ale Ungariei sânt total neglijente. Trebue cineva să fie politicește orb, pentru ca să creadă, că Austria se va îngriji de interesele agriculturile In Ungaria. Dacă actualul guvern păşeşte cu privire la interesele economice ale statului, întocmai în urmele guvernului precedent, nu mai este demn de a sta la locul seu. Sânt mincinoase acele știri, cari asigură, că progresul economic în Ungaria este mare. Această minciună a eşit din isvor austriac şi are menirea de a linişti ţeara. Documentează cu date statistice, că din raportul economic cu Austria a resultat pentru Ungaria daune considerabile. Face deci următoarea propunere: Casa îndrumă guvernul a abzice compromisul vamal şi comercial cu Austria şi a întrerupe orice pertractare referitoare la acesta, a se îngriji de înfiinţarea unui nou teritor vamal şi de înfiinţarea consulatelor comerciale. Urmează la ordinea zilei petiţiunile. Discuţie mai multa a dat numai petiţia capitalei în afara unui ordin al ministrului de interne, care jigneşte drepturile economice ale capitalei. în legătură cu această petiţie Polonyi Géza constată de basate gravaminele oraşului şi face propunere, în sensul căreia casa îşi exprimă regretele faţă cu procedura reap, ordinul ministrului. Szentivănyi este de părerea că nu mai încape nici o discuţie, căci violarea legii este evidentă. Să se înainteze regelui o acusa... sau apoi să se şteargă numele regelui de sub lege. Se vază ţeara că legea nu mai este lege ci numai o minciună scrisă. Ministrul Perezei îşi apără procedura sa, să votează şi propunerea luiPolonyi să apinge. Urmează interpelările. Deputaţii Balogh, Okolicznyi şi Visontai adresează miniştrilor de diferite resorturi interpelări în afaceri de importanţă mai mică. Interpelările să extrădau miniştrilor, în proxima şedinţă se va continua discuţia asupra budgetului de comerciu. Reforma legii electorale în Austria. (Urmare din anul 31). Dreptul de alegător în noua curte electorală 11 are fiecare cetăţean (care nu şi cetăţeană), care a împlinit vârsta de 24 ani, nu este exclus din dreptul de alegător şi a locuit in cutare cerc electoral cel puţin şese luni înainte de exerciarea alegerilor. De la dreptul de alegător în această nouă curte sânt excluse persoanele, care se află în condiţie de slujitori şi trăesc în legături de căsnicie cu stăpânul lor, care din motive generale, valabile pentru toate curiile de alegători, sânt încă excluse şi persoanele aparţinând armatei, persoanele grijite din fondurile şi aşezămintele de săraci, în sfîrşit persoane prihănite. Cel cu dreptul de alegător într’una din curiile acuma existente nu este exclus dela dreptul de alegător în „curia generală“ în aceeaşi ţeară, astfel că această nouă curie cuprinde în sine şi pe toţi aceia, cari deja posed dreptul de alegător într’una din curiile existente. Numai şese oraşe, cele mai populate ale Austriei, vor vota de sine stătător, anume: Viena va alege 5 deputaţi (ne înţelege cuprinşi în numărul celor 9 fixaţi pentru Austria-de-jos).