Tribuna, octombrie 1896 (Anul 13, nr. 216-240)

1896-10-09 / nr. 223

Anul X0IT Sibiiu, Mercuri 9/21 Octomvrie 1896 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 8. 50 cr., */, an 5 8., 1 an 10 8 Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monwoMe: 1 tmH 1 8. 20 cr , */1 an 3 8. 50 cr., */i an 7 8. 1 an 14 8. Pentru România și străinătate: l/i an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci, Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru ISMER BUH Nr. 223 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a rîoua-oară 6 ci a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr.' Redacţi» şi adminiatraţi». Strada PopUcii Nr. 16. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiazi Numeri singuratici a­i cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiun Politica „sănetoasă“. — Adecă a — „Dreptăţii“. — Vederile, ca din „gura morţii“, pe cari organul bănăţean le-a desfăşurat, în­­tr’o formă vrednică de ele, înainte de convocarea conferenţei ne-au uimit pentru motivul, că erau vederi cu totului deose­bite, ba contrare vederilor generale. Dar’ şi mai mult ne uimesc vederile, ce le dă la iveală acest organ acum, după convo­carea conferenţei. Posiţia, ce o lua „Dreptatea“ atunci era o curiositate zia­ristică, care — după­ cum însăşi declară — n’a „întimpinat consimţământul nici chiar al acelora, cari stau aproape de ea“. Posiţia ce o ia însă acum, după convocarea conferenţei, este pe lângă aceea­şi un act imprudent, care arată lipsă de disciplină, şi care indirect lucră la zădărnicirea şi compromiterea acţiunii pornite de forul unic competent al organisaţiunii noastre de partid. Atunci „Dreptatea“ profesa nişte păreri — cum însăşi declară — indivi­duale, ale unui sau altui redactor al seu, vederi greşite, incapabile şi ridicule, — de aceea în sine inocente, — acuma însă ea păşeşte ca organ cu pretenţiuni de a re­­presenta poporul român din acele părţi, şi păşeşte în contra însăşi a acţiunii par­tidului nostru naţional, pe care astfel îl nesocoteşte, îl combate, îl frustrează în lucrările sale. Una din două: „Dreptatea“ ori că nu ştie ce face, ori că lucră într’adins spre a ne face rău. Peste acest debut, fireşte, nu se mai poate trece aşa uşor, cu un răspuns la ziar; pentru acest pas temerar vor trebui luate remedii şi măsuri; pentru acest ser­viciu de „organ naţional“ „Dreptatea“ va trebui să fie trasă la răspundere mai întâiu de susţinătorii ei, cari sunt mem­bri adicţi ai partidului nostru, şi apoi de însuşi partidul naţional. Ce va să zică asta, că ori de câte­­ori se face un pas, care înseamnă acţiune, vieaţă şi mişcare în sînul partidului, să ne vină un aşa numit „organ naţional“ ca să ne pună beţe în roate? Ce va se zică aceasta, ca un organ, care în tot decursul timpului de abia mar­e, repro­ducând articolui ziarelor maghiare, să se trezească numai atunci, când aude de un pas hotărît în vieaţa noastră, şi şi atunci să se trezească numai pentru aceea, pen­­tru­ ca să o contrazică, să contracareze? Nu cerem dela nime supunere ab­solută; recunoaştem ori­cui libertatea de a discuta, atunci când e timp de discu­­ţiune, timp de a se manifesta vederile singuraticilor. Atuncia însă când discu­­ţiunea este dirimată prin paşi hotărîţi intreprinşi din partea oficioasă — atunci organele cu pretenţiune de a fi organe ale partidului naţional sânt datoare a sprijini acţiunea întreprinsă ; —­oar’ dacă singuraticii membri, sau grupuri de membri ai partidului naţional au ceva de excepţionat în contra pasului întreprins, este timp şi loc potrivit unde să-­şi facă observările, protestele, sau ce vor dori. Asta este o chestiune de disciplină, şi asta o vedem ignorată chiar din par­tea „Dreptăţii“, care de altfel de atâtea­­ori ’şi-a dat aere de a fi întruparea „disciplină“.* * * in ultimul seu număr, în sfîrşit pu- I blică şi „Dreptatea“ convocarea confe­renţei generale, dar’ o publică în locul cel din urmă al cronicelor sale, fără nici un litiu, şi îngrădită de nişte observări fără rost, par’că anume, ca nici în acel loc convocarea să nu ese la iveală. Procedura aceasta a „Dreptăţii“ faţă cu „convocarea“ subscrisă de dl Dr. Ioan K­aţiu, despre care ea bine ştie, că este presidentul partidului naţional , este o procedură nu numai necuviincioasă, ci şi revoltătoare, pentru­ că pe lângă lipsa de tact şi bun simţ, ea mai arată şi totala lipsă de disciplină. Observările, cu care „Dreptatea“ îngrădeşte această convocare, chiar şi la ultimul loc al ultimei sale pagine, sunt pe câ­t de fără rost, fără înţeles, pe atât şi de păcătoase, pentru­ că indirect, ele pro­voacă pe cetitori să nu participe nici­cum la conferenţa generală. Iată unele din aceste observări: »Conferenţa convocată nu va ajuta ni­mic scopului (De unde ştiţi? R. »Trib.«), eventual poate se strice mult organismului nostru de partid (Prin ce şi de ce? R. »Tib.») la care noi ţinem foarte mult şi ! » foarte tare«. (Se vede! R. »Trib«). »Că­­tră acestea mai adaugem, că lupta noa­­tră naţională fiind legală, trebue să privim ca postulat al legalităţii respectarea chiar şi a o­dinaţiunilor ilegale, pe cât timp acestea au formă legală şi emanează dela for competent şi până­ când ele nu vor fi scoase din vigoare pe cale legală. (Asta-’i »politică sănătoasă« ! R. »Trib.«) Acesta este al nostru (al cui? al re- I dactorilor, directorilor, ori a fundatorilor »Drep­tăţii«? Al cui? R. »Trib.«; punct de mâne-i care şi sperăm că nu ni­ se va lua în nume I ... de reu din nici o parte (magna petis! R. »Trib.«) dacă şi iată cu acest act, fată cu proiectata acţiune, nu-­l părăsim. Alţii pot face ce vreau, cum vreau, noi nu putem îm­­pedeca pe nime (Dacă aţi pute, aţi şi îm­­pedeca. R. »Trib.«). Nu voim nici noi înşine, nici a îndemna pe alţii, se împopu­­leze temniţele lui Bănffy. (Aha! Frica de tem­niţă hotăreşte în „politica sănetoasă!« De ce n’aţi spus-o mai iute? R. »Trib.«). Adecă „politica de bîhă“. Dacă mai înainte „Dreptatea“ scria că „să punem bîha“ faţă cu politica stăpânito­­rilor maghiari, în câteva zile ea a ajuns se îndemne, măcar indirect pe cetitorii sei, ca se „pună bîhan faţă cu însuşi partidul nostru şi acţiunile lui. La atâta am ajuns cu „politica să­nătoasă“, şi încă în timp aşa de scurt! Cine dintre noi ar fi putut crede aşa ceva, cine ar fi putut presupune sau bănui aşa ceva înainte cu o lună, pe timpul mă­reţei adunări culturale din Lugoj ? Cine ar fi crezut pe timpul acelor zile de concordie şi entusiasm, ca chiar „Drep­tatea“ se înceapă „politica asta sănă­toasă“, de a „pune bîla“ faţă cu însuşi partidul, rumpând solidaritatea naţională proclamată atunci şi călcând în cel mai brusc mod disciplina de partid, pe care ea însăşi o accentua ca pe o dogmă. * * * De ce această schimbare? De unde această procedură „nesuferiteră“ ? (vorba „Dreptăţii“). Pe ce motive, îşi înte­­temeiază „Dreptatea“ această abatere re­voltătoare ? E greu a răspunde d­in numărul seu de „Sâmbătă“, adecă penultimul ei număr. „Dreptatea“ reflectând în „Cronică“ la articolul no­stru scria: »Articolul »Tribunei« încheie cu cuvin­tele: »La lucru, fraţi români din toate unghiurile, acum ori nici­odată, la lucru«. La lucru în 8 zile! — La lucru, fraţi români, ca să vă nimiciţi basa! — Şi până­ când ne vom pronunța în causă ţinem să constatăm, că cunoscuta mâncărime tinde a ne păpa şi ultima creangă11. Din aceste puține, dar’ proaste cu­vinte s’ar pără, că motivul abaterii este indignarea, că prin noua convocare s’ar fi „nimicit“ doar’ ]paşa (veche). Adecă „Dreptatea“ va fi crezând, că prin felul convocării, sau al conferenţei însăşi se va fi „păpând şi ultima creangă“... (Par’că ar fi vorbă de capre — aşa scrie „înţeleptul“ politician „sănătos“. Red. „Trib.“) Dar’ să vedem „pronunţarea“ pro­misă în notiţa citată mai sus, în noul seu de Luni „Dreptatea“ publică un prim-articol întitulat Iarăşi „în faţa alegerilor“, in acest articol „răspunzând“ Tribunei la articolui sei, „Dreptatea“ încearcă a-­şi motiva punctul seu de vedere. Motivarea însăşi e nespus de slabă; ea dă ultima „consfinţire“ a „politicei sănătoase“, o „consfinţire“ prohod, după care numai sapa şi lopata mai testează pentru­ ca „politica sănătoasă“ propagată de „Dreptatea“ dlui Rotariu să-­şi pri­mească ultimul onor. în acest articol nu mai este vorbă despre „nimicirea basei“. Aşadar, o nouă abatere... Aci se zice, că oprirea conferenţei din Maiu ne arată, „că o conferenţă de partid pe basă representativă şi cu caracter naţional, peste tot nu este suferi verdu — din partea guvernului. Ergo, — ar urma ca nici să nu mai convocăm. Ne-a oprit primarul Si­­biiului în 3/15 Maiu, deci să nu mai încer­că nici acum în faţa alegerilor, când legea ne dă drept să ne întrunim. într’alt loc „Dreptatea“ scrie: »Una ni­ se pare exclusă la tot caşul (!! R. »Trib «), presupunerea, că guvernul va permite în acest timp a se ţină o conferenţă de acest fel«. »Ear’ dacă aşa e (Mai sus »’i­ se pare«, aici »aşa e« R. »Trib.«) atunci — după ve­derile noastre — abia am ţină de lucru prudent, ca prin o eventuală conferenţă naţională nu numai să provocăm o nouă oprire sigură (!! Aici e sigur. Red. »Trib.«) a ei, ci însă să mai şi forţăm guvernul la o eventuală resolvire princiinală, care dându-se M. L în timpul de azi, la tot caşul ar suna numai aşa cum noi nu am dorit. Aci se resumează cu intesenţa „po­liticei sănătoase“. E într’adevăr un în­treg sistem (în schiţă) al politicei de inerţie şi amorţeală. Urmând consecvent acestei politice, am ajunge la sigur „în gura morţii“, unde „Dreptatea“ a ajuns deja. La acest „sistem“ de politică vom mai reveni. Şi până atunci însă nu ne putem suprima îngrijirea, ce ne in­spiră nenorocitele idei ale „Dreptăţii“. O slabă mângâiere în faţa acestora ne ofere ea însăşi, când declară în prim-ar­­ticolul de ieri că »noi din al nostru propriu indemn am publicat vederile noastre«, şi când ne descopere, câ e po­sibil, că »unele detailuri din articolii noştri să nu fi întimpinat consimţământul ge­neral nici chiar al acelor cercuri, ce stau mai aproape de foaia noastră« Dar’ asta e numai o prea slabă mângâiere... Vorba e, că „Dreptatea“ a făcut o greşeală neiertată, că repararea din partea ei, e imposibilă şi pentru scurţimea timpului, şi de aceea e neapă­rat de lipsă, ca bărbaţii luminaţi ai­­fra­ţilor din Bănat, bărbaţi, ale căror vederi n’au fost atinse încă de duchul rău al redacţiunii din Timişoara, să ese la iveală şi să declare, cu cuvântul şi cu fapta, care este anume ţinuta lor. Sperăm, că ceea­ ce au stricat redac­torii bănăţeni, vor repara fruntaşii Bănatului. Asta o pretinde, imperios şi neîn­­cungiurabil, momentul. FOIŢA „TRIBUNEI“. SUNET DE TALANCE, Talancele răsună lin Căci soarele ne lasă, Talancele răsună lin Şi turme după turme vin De peste deal, spre casă. Cunosc pe sunet turma ta ’Mi-e cea mai dragă mie, Cunosc pe sunet turma ta îmi stă de-a bate inima în piept... de bucurie. Stau sprijinită de pridvor Cu lacrămile­’n pleoape, Şi-ascult, şi-ascult de pe pridvor, Talancele sun la isvor, Ş’aproape... mai aproape. Aş vrea, dar’ nu mai ştiu ce-aş vrea Şi nu ştiu cum îmi vine, Aş vrea, dar’ nu mai ştiu ce-aş vrea. Să fiu o floare ’n calea ta Şi să mă iai cu tine. Sibiiu. Maria Canţanu. EPIGRAMA. (Unui scriitor poporal). Intre Creangă şi ’ntre tine Deosebirea să o ştii: Eî ’şi-a scris copilăria, Bai’ tu Berii — copilării! Ascanio. Impresiuni. Făgăraş, 5 Octomvrie 1896. (Urmare şi fine.) Făgăraşul e românesc. Ori pe unde treci cu palpitândă inimă, cu sfântă Însufle­ţire te convingi de adevărul celor spuse. Străinii se piticesc din ce în ce, se as­cund, dispar cu totul. Un soare muribund ne aruncă ultimele raze tomnatice în faţă, roşaţa despărţirii lui e aşa de jalnică, ea se refrânge pe vîrful munţilor stropiţi cu nea; un moment solemnei e acest apus, un tablou admirabil, Giur împregiur lume românească, vor­beşte, glumeşte... Făgăraşul e straformat, cei mici de suflet stau ascunşi în vizunni... Acuşi, acuşi vine rîndul. Dintre toţi cei mai fercheşi sînt coriştii cari cu nădejdea unor furtunoase aplause primite, sar de bucurie, bucurie amestecată cu niţică gâdili­­tură fioroasă. Dar’ predisposiţia e admirabil întocmită pentru corişti şi şampania (!) le dă zor, înserase de-a binele. Sala de la Lau­­ritsch începe a căpăta vieaţă. Trăsură după trăsură, ceaţă după ceaţă sosesc oaspeţii. Fiori de stranie bucurie, în­sufleţire, entusiasm pătrunde-ne sufletul; e aşa de bine, când e... româneşte... Şi azi e ro­mâneşte. Ochii bătrânilor să umezesc de un simţământ de mulţumită, al celor tineri stră­lucesc de un ideal... „Ce-­ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Fiii tăi trăească numai in frăţie Ca a nopţii stele ca a zilei zori, . ...................................................... Vis de vitejie, fală şi mândrie, ..........................asta ’ţi-o doresc!“ Sala e îndesată, galeria geme, murmu­rul e ca valurile domoale ale mării liniştite şi adiate numai de o boare uşurică, în următorul moment cortina se ridică şi apare avantgarda în frunte cu aprigul şi eroicul general. Dar­ nu mai puţin dornică de eroism este şi armata. Şi ce drăgălaşe armată. Frontul e com­pus din: „Sagittarii“, cu diferenţă, că acest soiu de săgetători în loc de turbe şi scuturi folosesc câte două steluţe şi hârtia de note. Ei sunt îmbrăcaţi în alb sau în roza. Mai la roată e grosul­­armatei, bariton, basso. Mai feriţi — fericiţi — sunt ei, causa? cine nu o ar ghîci. „Fosta-’i leleo când ai fost...“ Atacul e puternic, bine dirigiat şi el are şi efectul dorit. E linişte profundă. Bă­trânele par’că îşi reamintesc ceva: vechiu, plăcut şi gânditor. Acum? Trăesc din capi­talul vechiu şi din cel împrumutat nepoţice­­lor lor. Fo­t­ii bude om voinic... Cei cu musca pe căciulă, cari râdeau mai nainte rămân plecaţi la această întorsătură „dsibaşe“, cum ar zice un bănăţean. Lupta e ferbinte. Comandantul nu în­vinge a da directivă cu braţele, cu capul, în­treg, corpul când la dreapta, când la stânga, pâni­ ce horniistul dă signal de „ab.“ „Un povoiu de aplausa urmează, semn că armata nu-­i chiar numai de paradă, ci face răscoală de-a binele. însufleţirea se potenţează pas de pas. După laurii nemuririi se sbate armadia, îi va succede so pună drapelul pe murii Griviţei? Urma va alege. Finis coronat opus. Ostaşii sunt aproape exclusive recruţi, şi apoi comandatul e „străin de limbă şi de port“. Dar’ o­taşii noştri nu se luptă pururea la comandă aliana? Hehei, dar’ ce-ar fi când s’ar lupta sub­aguda noastră? Mare-’i D zeu! Multe poate face ca cei­ ce vreau se facă. Un singur şi disparent „ponos“ am au­zit. Bucăţile puteau fi mai bine cernute...! Punctum. Urmează piesa: Sfredelul dracului. * Animaţia e la culme când apare pe bină Iim­igold, zaraful. Acest soiu de însufleţire ’l-a eşucat mai mult „abitul“ numitului răp­­cigos ampresat. De album acest personagiu a fost totuşi subordinul „măiestrului* socaciu, Stan Funduc. Mustoxidi8? Grec în strictul înţeles al vorbii. Lumea se amusează plăcut şi voia bună e generală. Programa e pe gata şi deja „sexul frumos* simte flori plăcuţi, florii dansului. Cine nu a fost tinăr, cine tinăr fiind va cunoaşte acest soiu de piper. Acuşi, acuşi li­ se va face pe voe. Şi E hora. Cercul se lărgeşte, sala e mare, lumea e multă, hora creşte, creşte fără înce­tare. Acum e la loc. Şi Doamne, frumoasă mai e hora acum. Să se scoale Radu-Vodă, se vadă acest joc măiestru, pun rămăşag că ar abandona ideea trecerii peste Carpaţi... Dar’ el doarme somnul de veci, şi da­tori sântem noi să abandonăm ideea câ n’am fi copaci să-’i fim nepoţi. „N’avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid“... Hora se desprinde şi se începe valsul. Ochii ’ţi­ se duc apoi pe cele două coloane înşirate la Romană. Tineri, bătrâni, dau nă­vală es la largul, se înşiră: „Şi se duc, se duc pe rînd Zarea lumii ’ntunecând“. Animaţia merge crescendo. Iar’ când se începe învîrtita naţională, mulţi stăm locului şi ochii ni­ se umplu de umezeală... „Peste-a nopţii feerie Se ridică mândra lună, Totu-’i vis şi armonie“... Cerul se îmbrobode cu nori plumboşi, un vânt aspru scormoneşte frunzele galbine ale arborilor, le smulge, le aruncă în depăr- Mişcarea arbiorilor români. CONVOCĂRI. Am mai primit următoarele convocări de conferenţe electorale, pentru alegerea bărba­ţilor de încredere, la conferenţa gene­rală electorală: Comitatul Sibiiului. Pentru alegerea celor doi bărbaţi de încredere, cari sunt a se exmite din fiecare cerc electoral, spre a participa la confe­renţa electorală generală, convocată pe 24 octomvrie a. c.,­­ ne luăm voe a Invita prin aceasta pe toţi alegătorii dietali români din cercurile electorale: Sibiiu I. şi II., Cisnădia şi Nocrichiu, aderenţi ai progra­mului stabilit la 1881 ca să se întrunească Vineri, în 23 i. c., la 10 ore a. m., aici in Sibiiu, In sala dela „Hermannsgarten“ la o conferenţă. Sibiiu, 19 Octomvrie 1896. Io­ti­ de Preda, Zaharie Boiu, advocat. asesor consist. Onoriu Tilea, Dr. Octavian Russu, inginer. advocat. Dr. Amos Frâncu, Dr. Nicolau Vecerdea, advocat. advocat. Comitatul Alba-inferioarâ. Cercul Murăş Uioara. Alegătorii români din cercul electoral al Mură­ş-U i o a r e­i sunt conchemaţi la adu­nare pe 23 Octomvrie st. n. a. c. la 9 ore a. m. în M.­Uioara, spre alegerea alor doi deputaţi pentru conferenţa electorală generală a alegătorilor dietali români din Transilvania şi Ungaria, ţinândă la 24 Octomvrie st. n. a. c. în Sibiiu. Murăş-Uioara, 19 Oct. 1896. Beniamin Pop, loan Moldovan. m. cl. electoral al cerc. M.­Uioarei

Next