Tribuna, noiembrie 1896 (Anul 13, nr. 241-264)
1896-11-01 / nr. 241
Anul XIII ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 Lună 85 cr., I/4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarofeie: 1unie 19. 20 cr., I/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fi 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l« an 10 franci, »/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abon&ment* se fac numai pl&tindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 1/13 Noemvrie 1896 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dati 7 cr., a doua-oară 6 ci a treia-oară 5 cr.; şi timbra de 30 cî. Redacţie şi administraţi*: Strada Po^iăch lt. ifi. î'elifen Hr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoia*’ Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la „Tipografia“, şoc pe acţiuni Nr. 241 Şoapta sentimentului. Nu ascultaţi de nimenea, decât de şoapta sentimentului vostru necorupt... Vienezii cătră Blăjeni, Scrisoarea, pe care treizeci de studenţi universitari români au adresat-o acelor viitori „colegi“ ai lor din Blaj, cari s’au nesocotit pe sine înşişi, ’şi-au nesocotit întreg complexul de idei şi sentimente ce se leagă de numele „Blaj“, — atunci când s’au dus, ca ei să închidă uşa exposiţiei millenare din Budapesta — este fără îndoială un act frumos, de curat patriotism naţional, de curată colegialitate, este un act isvorât din cel mai frumos sentiment, care decorează tinerimea noastră. Bărbătesc în ton şi cald prin cuprinsul seu, acest avis colegial este o adevărată şoaptă a sentimentului înalt naţional, care aşa de viciu face se bată inimile tinerei noastre generaţiuni. Nu vrem să ne mai ocupăm de însuşi faptul ruşinos, la care studenţii din Blaj s’au lăsat să fie angajaţi. Opinia publică s’a cristalisat asupra lui şi l-a încrestat deja în răvaşul acelora, cari sânt autorii morali ai acestui fapt, care nicidecum nu a fost potrivit a ridica înălţimea morală a institutului, de al cărui nume se leagă, ca şi o fatalitate. Cu „autorii“ aceştia nici că-şi va bate lumea capul. Nici la noi, și nici în tabăra contrară, ei nu vor câștiga ce caută, pentru că asta e soartea tuturor, cari pornesc din considerațiuni așa de strimte. eeoiste. linșite de ori-ce mirwinino--------. —r------- — — r---------r*~ mai înalt. Ceea ce trebue să ne preocupe inse întotdeauna este tinerimea aceea, care în caşul de faţă inconştientă poate ’şi a asumat o pată pe frumosul seu nume. Ei sânt indivizi, trecători fără urme, ea fuse o colectivitate care va trăi, cât va trăi neamul. Ei, pot să fie hotârâtori azi, ori şi mâne; dar’ n’au fost ieri, şi nu vor mai fi peste câtva timp. Ea insé, tinerimea, va fi întotdeauna un element, care are să dee factorii hotărîtori în viitor. Ei, de comun mediocrități, cari trec fără a versa lumină în urma lor, ea insé, tinerimea, are întotdeauna talente luminoase, cari vor străluci viitorul nostru. De aceea ei ne pot fi indiferenţi, tinerimea rnsă nu o putem desconsidera nici în greşelile ei. E frumos tactul, cu care au procedat tinerii universitari din Viena, când s’au adresat numai cătră studenţii din Blaj, şi au ignorat cu totul pe cei ce în pehodul lor la Canossa li-au fost „conducători“. E firesc, că au procedat astfel, pentru că sentimentul lor e înalt, şi şoapta sentimentului lor nu se îndreaptă unuia ori altuia, ci întregului, care se numeşte „studenţimea din Blaj“. Cât de generoasă este şoapta aceasta! „Nu vă despreţuim — dar vă condamnăm faptul. Nu vă deplângem pe voi, dar deplângem institutul, ai cărei alumni sunteţi, deplângem neamul, care Mai mult, în Blaj ar trebui ca acest sentiment să fie şi mai viu şi mai stabilit, decât ori şi în care alt institut, pentru că la Blaj se leagă unele din cele mai strălucite figuri, din cele mai măreţe evenimente, cari au de comun o influenţă asupra educaţiunii sentimentului tineresc. Şi cu toate acestea vedem fluctuaţiuni aşa de isbitoare, aşa de respingătoare, în manifestaţiunile tinerilor studenţi din Blaj. Două extreme în aceste manifestaţiuni am văzut în interval scurt, înainte cu 2 ani am văzut tineri din Blaj, cari erau gata să se „scalde în foc“ şi să fie „venin pentru idealul naţional“. Acum vedem tineri, de 2—3 ori atâţia, cari îşi duc „idealul“ la exposiţia millenară din Budapesta... E destul să reflectezi cât de puţin la aceste isbitoare contraste, pentru ca să dai tot dreptul tinerimii din Viena, când le strigă studenţilor din Blaj, celor de acum şi celor din viitor: „în lucruri cari ating causa naţională politică a neamului românesc nu ascultaţi de nime, decât de şoapta sentimentului vostru necorupt“. Sperăm, că scrisoarea deschisă a tinerimii din Viena va impresiona asupra studenţilor din Blaj mai mult decât „abzugurile“ ce li s’au dat în drum cătră odiosul Ős-Budavár, şi mai mult decât toate celelalte semne de desaprobare a pasului lor nenorocit, condamnat de toată lumea românească, ţi iu . Dacă altceva nu se poate cere dela nişte tineri studenţi, atâta se poate la tot caşul, ca să aibă un sentiment, şi încă un sentiment hotărît. întreagă vieaţa lor e un sentiment. Se poate deci cere dela tinerii studenţi români, ca să aibă şi un sentiment național, de care să fie coriștii, și care să le fie conducător în toate acțiunile, cari ating causa neamului lor. Cine ar pută zice, că la tinerii din Blaj nu s’ar găsi acest sentiment? căci și ei es din sânul poporului românesc. Cine ar putea zice, că sentimentul acesta nu s’ar cultiva şi la studenţii din Blaj ? căci doar’ şi ei se adapă la aceleaşi isvoare, ca şi ceialalţi studenţi români. Petrov, sânt cât se poate de rele, aşa de rele, încât se produc mereu conflicte între ei, ba şi mai mult, ei ar dori să scape unul de altul. Cel puţin domnitorul ’şi-a manifestat de mai multe ori această dorinţă chiar pe faţă şi din causa aceasta tot anul acesta mereu ţine crisa, ba latentă, ba pe faţă, a ministerului de răsboiu bulgar. Petrovşi-a dat numai în cele din urmă şese luni, de trei ori demisiunea, şi prinţul Ferdinand totdeauna cu mare bucurie a primit exprimarea dorinţei ministrului seu, dar’... Petrov întotdeauna voind a chinui pe domnitor şi a-’şi arăta valoarea, a făcut să înţeleagă, printr’o vorbă aruncată aşa numai în hasard, că ar fi în stare a comite indiscreţiuni din timpul regimului Stamburov. Şi durat generaţiunile trecute, ca se sfărâme omnipotenţa absolutismului monarchic, şi se institue în locul seu ocârmuirea „naţiunii prin sine însăşi“ ! Idealul antecesorilor generaţiunii noastre în Europa întreagă era: se dee fiinţă „suveranităţii naţionale“, se asigure „Maiestăţii Sale poporului“ puterile hotărîtoare în stat, şi luptătorii pentru acest ideal erau convinşi, că introducerea sistemului de guvernament din Englitera în statele continentale va răspunde mai desăvîrşit aşteptărilor lor. Şi câtă decepţie ni a fost reservat noul, generaţiunii actuale! Câtă deosebire între felul cum îşi imaginau antecesorii noştri, în nobilul lor astă-dată cu invasiunea Tătarilor, prin urmare ne putem închipui cam ce fel de „alegeri“ au fost acestea. Emile de Lavelaye vorbind despre ingerenţele ilegitime în alegeri zice într’un loc: „Când guvernul face ingerenţe prin ameninţări şi promisiuni, el coboară şi corumpe caracterul naţional“. Aşa este. Dar, când ingerenţele iau proporţiuni atât de colosale şi ne maipomenite ca în Ungaria ? Evident că în asemenea cas guvernul prepară statului soartea Poloniei. Dacă ne dăm seamă de aceste „alegeri“ trebue să admitem, că în acest cas n’a fost vorba de alegeri, ci de a nu„El cere separaţiunea complectă a Ungariei de Austria şi introducerea sufragiului universal sub anumite condiţiuni, care arată lămurit orgoliul şi tendenţele Maghiarilor; el limitează sufragiul universal numai la aceia, cari vorbesc îmba maghiară; el exclude astfel pe alegătorii celorlalte naţionalităţi, ca Români, Croaţi, Slovaci, Sârbi, pe care kos- Buthiştii, fără îndoială că-i judecă nedemni de a figura în nobila lor companie. E de remarcat, că aceste naţionalităţi formează un total de 11 milioane, faţă de 6 milioane de Maghiari pur sang. — Kossuth, în manifestul seu nu-’i exclude pe toţi dela dreptul de a alege, ci numai pe aceia, cari nu vorbesc limba sa: cu modul acesta, el speră a-’i decide de a primi ceea ce el numeşte limba Sibiiu, 12 Noemvrie u. „Cupta“. Guvernul unguresc desiinte prin oficioasele sale ştirea lui Reichswehr despre promisiunile ce le-ar fi făcut Rănite Austriei, cu privire la urcarea „cuptei“. „Reichswehr“ luând act despre această desminţire zice, că, viitorul va dovedi întrucât a fost ea necesară ori superfluă, şi întrucât sunt informaţiunile sale exacte sau neexacte! Majoritatea lui Bánffy. Un magnat maghiar ’şi-a exprimat următoarele vederi asupra noului parlament ales de Bânffy: — „Câţi oameni liberi, cu caractere independente se află oare în partidul liberal? Să scoatem din grămadă pe miniştri şi pe secretarii lor de stat, şi apoi să strigăm: Care dintre voi nu e director la vre-o bancă, sau consilier în vre-o societate pe acţiuni, care are afaceri cu guvernul? Care dintre voi nu are arânzi de la stat, sau nu are rudenii, cari stau în astfel de legătură cu guvernul ? Care dintre voi nu e concesionat de trenuri vicinale, sau poate promite că în următorii 20 de ani nu va fi ? Care dintre voi poate promite, că în următorii 10 ani nu va cere de la guvern, nici pentru sine și nici pentru rudeniile sale funcţiuni publice ? Care dintre voi nu s’a folosit la alegere de presiunile ilegale ale funcţionarilor şi ale presidenţial de alegere? (acest modern Sobri Józsif) Care dintre voi nu a cumpărat nici un vot, fie din punga sa proprie sau din cassa partidului liberal? Acela, care e curat de aceste învinuiri, să ridice mâna!“ Sigur, că nici unul nu ar pută ridica mâna cu conştienţă curăţă! Foarte caracteristic. Lucru cutotdeauna la o astfel de vorbuliţă prinţul Ferdinand devine palid şi-’i svâcneşte ceva în inimă, par’că ’i-ar fi deşteptat ministrul seu de răsboiu o mulţime de lucruri extrem de neplăcute. Şi astfel întotdeauna se vede silit a refuza împlinirea „dorinţei“ (?) ministrului seu şi a dorinţei sale cele mai adânc simţite, de a scăpa de sfetnicul seu de atâţia ani. încordarea aceasta a relaţiunilor între prinţul Ferdinand şi ministrul seu merge aşa de departe, încât acesta nici nu era să iee parte la ultimile manevre bulgare, necum să le conducă el; numai în ultimul moment, pentru a evita scandalul, domnitorul s’a decis a-’i da voe ministrului să asiste la manevre. De altă parte se ştie, cât e de bine văzut prinţul Ferdinand la curtea din Viena; se ştie, că zadarnice au fost toate sforţările lui şi ale rudeniilor sale de a-şi exopera o întâlnire cu Monarchul nostru, după evoluţia ce a făcut-o spre Rusia. Prin această aversiune a M. Sale împăratului să şi explică faptul, că Ferdinand n’a fost poftit la înaugurarea Porţilor-de-fer. Şi acum vine ştirea sensaţională chiar din Sofia. Monarchul nostru a trimis ministrului de răsboiu Petrov fotografia sa, încadrată într'un pervaz foarte luxos şi prevăzută cu propria iscălitură a M. Sale. A doua telegramă din Sofia, confirmând cea dintâiu ştire, adaugă că: „prinţul Ferdinand a făcut imediat se parvină la Viena, pe cale diplomatică, mulţumita ş i cea mai călduroasă pentru distincţia ministrului seu de răsboiu şi a pus să declare, că el (prinţul) în acest act de graţie a împăratului vede o mare distincţiune pentru întreaga armată bulgară“. Ce rost? Ce înţeles? La prima vedere se pare un straşnic bobârnac! Se zicem: tabiou! Lu orice,a*i loaite câtâCwrîsUC. „Voinţa Ungariei“. Tragicomedia, care în Ungaria se numeşte „alegerea de deputaţi“ s’a terminat. Guvernul maghiar a întrunit imensa majoritate a sufragiilor „poporului unguresc“. „Voinţa ţerii“, „voinţa poporului“ s’au manifestat şi au trimis pe timp de alţi cinci ani de zile patru sute şi mai bine de „representanţi“ în camera Ungariei, din care vreo 280 de aderenţi convinşi ai cabinetului Bánffy şi ai partidului liberal maghiar. Aşa scriu, în neruşinarea lor tradiţională, ziarele ungureşti şi se vor găsi şi de asta-dată mulţi naivi, mai ales între străini, caii vor crede şi vor găsi raţională argumentaţiunea presei maghiare guvernamentale. Fireşte, că realitatea se presentă cu desăvîrşire în alte colori. Nu-’i vorbă, de când cu introducerea sistemului parlamentar în cele mai multe state europene, lumea s’a deprins să audă o constantă plângere despre abisul ce desparte constituţiile scrise de constituţiile aplicate în vieaţa practică ruse din toate instituţiile parlamentare, nici una n a dat cetăţenilor integri şi gânditori atâtea motive de critică şi de decepţie, ca practica alegerilor pentru corpurile legiuitoare, idealism, regimul parlamentar şi între felul cum el se practică încă în zilele noastre! Chiar şi în Englitera, patria mult citată a parlamentarismului se cunosc şi se recunosc scăderile acestui sistem, şi un prinţ al Albionului a zis celebra vorbă: Theparliamentary sistem is on its trial, sistemul parlamentar se găseşte încă în stare de experiment. De atunci şi până astăzi criticele acestui sistem se ţin lanţ în statele constituţionale culte şi putem zice, că majoritatea oamenilor politici oneşti, cari poartă într’adevăr un interes real binelui comun, sânt de acord în accentuarea multiplelor defecte inerente încă acestui sistem. Cu toate acestea defecte fatale, regimul constituţional este în orice caz, dintre toate sistemele trecute şi presente, cel mai bun, şi multă lume politică îşi dă mereu silinţă a îndrepta, pe cât se poate, neajunsurile, defectele sale. între aceste defecte locul ântâiu ’l-a ocupat şi îl ocupă posibilitatea de a falsifica voinţa poporului şi de a face astfel din regimul constituţional, — care trebue considerat ca cea mai înaltă biruinţă a civilisaţiei moderne, un regim — caricatură. Dar’ în cele mai multe state s’au luat şi se iau mereu măsuri din ce în ce mai energice şi mai potrivite, ca să se pună capăt acestui fel de usurpaţiune a puterii statului. Prin urmare, trebue să recunoaştem că ingerenţe ilicite în alegeri au fost şi sânt în multe state constituţionale, dar’ tot aşa trebue să recunoaştem, că în cele mai multe state aceste ingerenţe formau şi formeaza excepţi UUV Uţ ui gerilor începe a deveni în timpul din urmă din ce în ce mai mult o realitate. Numai Ungaria cu mult slăvitul ei constituţionalism a rămas în această privinţă Inderetul tuturor statelor moderne din Europa. Dacă s’au făcut şi se fac undeva ingerenţe în alegeri, dacă s’au falsificat vre-odată şi se mai falsifică undeva representanţa ţerii, nicăiri în Europa aceste ingerenţe şi aceste falsificări nu se pot compara cu cele ce se observă în Ungaria, pentru că nicăiri ele nu s’au făcut şi nu se fac cu atâta violenţă, atât de brutal şi atât pe faţă, ca în Ungaria. Ei bine, şi de această dată guvernul maghiar a ţinut să respecte şi să menţină intacte vechile tradiţii maghiare în materie de alegeri. Funcţionari, terorisări, promisii, bani, „panduri“, gendarmi, armată şi toată gama violenţelor imaginabile şi neimaginabile au fost folosite, pentru ca vreo şese milioane de Maghiari şi 10 milioane de nemaghiari să „aleagă“ 400 de Maghiari drept representanţi ai ţării, ai voinţei popoarelor din Ungaria şi Transilvania. Guvernul şi înalta finanţă evreiască au cheltuit milioane de florini, au mobilisat armata, au importat trupe din Austria, au bătut şi schingiuit oameni nevinovaţi, au descărcat puştile în mulţimea alegătorilor, au ucis 23 de oameni şi au rănit alte câteva sute, au dat foc la câteva sate şi au pus astfel la cale „verdictul ţerii“, unire şi confirmare de deputaţi din partea guvernului Banffy. Românii şi celelalte naţionalităţi nemaghiare nu au luat parte în aceste alegeri. Dacă luau, Ungaria, ne-ar fi dat spectacolul unui răsboiu civil! Care va se zică, sistemul continuă: guvernul maghiar, susţinut de deputaţi cari pretind a „representa“ colegiile nemaghiarilor, va continua opera de desfiinţare naţională a acestora. Şi să nu zici că sistemul politic din Ungaria e putred până în adâncimile sale. Şi să nu zici, că aceste alegeri sunt o blasfemie a regimului constituţional, şi cea mai mare ruşine pentru secolul şi pentru partea Europei în care ne găsim ? Şi să fie cu putinţă, ca un stat, în care totul e venal şi totul e corupt, şi care nu se basează decât pe minciună pe violenţă şi pe infamie, se poată dăinui ? Cum ? Aici în Sud-Vestul Europei, în punctul de plecare al vijeliilor europene va mai putea să se menţină multă vreme un asemenea putregaiu? Şi în acest putregaiu ’şi-au pus Austria şi Germania speranţele lor? E peste putinţă, pentru că niciodată şi nicăiri în lume n’a putut să persiste un stat ale cărui rădăcini erau cufundate în corupţie şi brutalitate, şi nu poate fi departe timpul, când se va zice Finis Hungariae, cum se zice azi Finis Poloniae. («Liga Română!“.) Aminrim flIGUGING şi presa străina. „Le Journal“. Le Journal publică un articol de politică exterioară, scris de dl A. Saissy, care ocupându-se de înverşunarea luptelor electorale din Ungaria, ne dă un exemplu de cum înţeleg Ungurii propaganda în alegeri. Cităm textual: „Cerneala răspândită în valuri în ziare, nu ajunge Maghiarilor pentru a-şi susţină candidaţii lor. Le trebue întruniri sgomotoase, unde oratori în costum naţional, cu „fokos“ în mână să celebreze gloria eroului. Le trebue întâlniri, unde bandele rivale să se încaiere, unde sângele să curgă“. Ne arată apoi cum borteşii (agenţi electorali) cutreeră ţinuturile în fruntea bandelor lor, aclamaţi fiind şi aclamând pe prieteni, huiduiţi fiind şi huiduind pe rivali. La vot merg pe rînd grupuri grupuri, cu lăutari în fruntea lor. în acea zi se bea în continuu, şi la cel mai mic incident „fokodul“ lucrează şi sângele curge. lndicând apoi grupurile ce întră în lupta electorală, menţionează, că Românii şi Sârbii nu iau parte la luptă, ceea ce constitue partea gravă a situaţiunii. „Gil Blas“, „Gil Blas“ din 28 octomvrie 1896, publicând o corespondenţă din Viena relativă la alegerile ungureşti, expune situaţia diferitelor grupări politice, arătând ca mai puternic, grupul independent al lui Kossuth, al cărui program separatist a făcut mult sgomot. A M«nwn «AnnGlî nWAIY»»«tv» Fiii ßlnod fnrtrt nu