Tribuna, noiembrie 1896 (Anul 13, nr. 241-264)

1896-11-08 / nr. 247

Anul XIII ABONAMENTELE Pentru Sitivn: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pa lună mai mult. Pentru monirorile: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., •/» an 7 fl, 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: »/» an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente­le fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 8/20 Noemvrie 1896 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima-daîă 7 cr., a doua-oară 6 cî a treia-oară 5 cr.; şi. timbra de SO ce. Redacţia ţi framb­iatraţi: Strada Psytăsii nr. ?s. Telesfon Mar. 10. Se prenumeră și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiasă Numeri singuratici ă 6 cr. se vend la „Tipografia“, soc. pe acțiuni. Chestiunea națională.*) L’école hixtorique en matüre de droit public est sort.e d’une réaction contre la révolution fran­­ţaise. A. Sorel. III. Credem că fiecare cetitor de bună credinţă, fie nu numai Român, ci chiar străin, va trebui să admită, că pretenţiu­­nea cardinală a Românilor de peste munţi, pretenţiunea lor autonomistă în cadrul imperiului din care ei fac parte, a fost şi este de fapt la basa politicei lor, că această tendenţă spre autonomie are deja o vechime de 150 de ani, şi este împăr­tăşită de întregul popor românesc din Transilvania şi Ungaria. Dare este oare sau nu legitimă această pretenţiune politică? Nu ne-am ocupa cu această chestiune dacă nu am şti, că au fost şi sunt între Români oameni, cari au crezut şi cred, că această aspiraţie autonomistă nu are nici o basă de drept în trecutul Români­lor de peste munţi, nici în condiţiunile lor presente, şi că astfel accentuarea prin­cipiului autonomist este o exageraţie, o pornire radicală fără o basă de drept şi fără şanse de isbândă. Această conside­raţie se face mai ales în legătură cu alta, şi anume: că Românii luptând pentru au­tonomie exasperează pe Maghiari, care aceştia, având o posiţiune politică tare, refusă Românilor până şi cele mai ele­mentare şi legitime concesiuni, pe care de sigur nu le-ar refusă, dacă Românii ar abdica de pretenţiunea lor autonomistă. Chestiunea de a se şti, dacă aspiraţiile Românilor sunt sau nu legitime, s’ar preta la o prea interesantă tesă doctorală, — dar’ în politica practică valoarea unei discuţiuni asupra acestei chestiuni e foarte relativă. Românii de peste munţi susţin, că pretenţiunile lor autonomiste sunt legitime. Unii Români, şi Maghiarii toţi, fără ex­cepţie, tăgăduesc aceasta. Am pută tranşa foarte scurt această chestie, întrebând: care ar fi să fie forul obiectiv și compe­tent care ar avea să aducă o hotârâre în această chestie?! Nu este un asemenea for? Atunci toată chestiunea „legitimi­tății“ cade de la sine. Dar, chestiunea aceasta presentă un interes din alt punct de vedere. Românii de peste munți, în imensa lor majoritate, nu numai că cred, ci ei simt pe deplin convinşi, că aspiraţiunile lor sunt pe deplin legitime. Ziarele şi cele mai multe publicaţiuni ale lor simt pline de argumente în acea­stă privinţă. Dar’ s’ar putea zice, că argumenta­­ţiunea istorică a Românilor pentru reven­dicarea autonomiei principatului Transil­vaniei nu se bazează pe fapte destul de concludente, şi că astfel această argumen­­taţiune nu e destul de „convingătoare“. Ei bine, toată lumea ştie, că d. e. Boemia, Moravia şi Silesia formau până la anul 1525 un regat independent sub coroana lui Wenceslaw, şi astfel astăzi dreptul de stat al Boemiei, drepturile istorice ale poporului ceh (sau boem,), pretenţiunile acestui popor de a restabili regatul boem nu pot fi contestate cu oare­care temeiu serios. Cu toate acestea, cercurile hotărî­­toare din Austria au retusat consecvent a recunoaşte „legitimitatea“ politicei boeme, care cerea şi cere restabilirea drep­tului public al regatului boem. Dar, factorii politici din Austria, ca cei din Ungaria, au refusat a recunoaşte această legitimitate nu pentru­ că ea nu ar fi evidentă, ci pur şi simplu pentru­ că acestor factori nu le vine la socoteală politica Cehilor şi astfel nu vor să-şi re­cunoască momentul legitimităţii. Din acelaşi motiv nu vor nici Ma­ghiarii să recunoască, că revendicările autonomiste ale Românilor ar fi legitime. Dacă ar fi deci, ca politica româ­nească de peste munţi să se orienteze *) Vizi numeral 234 şi 239 al „Tribunei“. Preducţiunea, după vederile Maghiarilor sau chiar a câtorva Români în ceea­ ce priveşte ca­racterul ei legitim sau ilegitim, e evi­dent, că Românii din Transilvania nu ar mai face politica lor, ci politica altora. Prin urmare, în punctul legitimităţii politicei lor, Românii de peste munţi nu poţi­ se admită, şi ei nici nu admit alte consideraţiuni şi aprecieri juridice, decât pe ale lor proprii. Ei pretind o situaţiune autonomă, şi au convicţiunile lor de drept în acest punct, altora nu le rămâne, decât se ţină seamă de aceste convingeri. Prin urmare, zădarnic am căuta noi Românii din regat să influenţăm politica de peste munţi în sens anti-autonomistic — căci nu am pută reuşi. Datoria noastră este să evităm a slăbi posiţiunea Românilor de peste munţi, să nu ne atingem de sanctuarul convin­gerilor lor, de drepturile pe care ei le reclamă, şi pentru a căror realizare ei luptă şi sufere din generaţie în generaţie timp de 150 de ani. Mai mult, datoria noastră patrio­tică este, să căutăm a înţelege punctul lor de vedere, şi să-­l fortificăm noi în­şine cu argumente de altă ordine, pen­­tru­ ca astfel să ridicăm moralul celor­ ce luptă, şi să-şi putem sprijini şi noi în faţa lumii civilizate, când adversarii lor maghiari pretextează motive ilegitime în aspiraţiile Românilor ori de câte­ ori vor să justifice măsuri de violenţă faţă de aceşti din urmă. Dar, dacă Românii de peste munţi, popor sărac şi strivit, se cred în drept a lupta pentru drepturi de autonomie, cu cât mai convinşi trebue să fim noi de­spre legitimitatea aspiraţiunilor lor, noi, cari crescuţi sub influenţa Franciei, ne-am adăpat la isvoarele ideilor moderne ale libertăţii şi independenţei popoarelor? Nu am fi nici Români, nici mai ales la­tini, dacă am cere şi noi pergamente vechi şi îngălbenite, ca să ne putem con­vinge astăzi despre legitimitatea unor aspiraţii politice, care în definitiv nu sunt decât resultanţa civili­zaţiunii moderne şi a deşteptării generale a popoarelor. Popoarele sunt compuse din indi­vizi, car’ dacă principiile egalitare şi liberale s’au pus în practică, pe cât sau pus, pentru indivizi consecinţa logică reclamă ca ace­ste principii să fie aplicate şi la grupu­rile de indivizi, la popoare întregi. De când făclia culturii moderne a luminat şi a trezit forţele latente ale masselor şi a făcut din robul de odini­oară om liber şi stăpân pe faptele sale, individ autonom, de atunci s’a trezit şi în popoare tendenţă spre libertate colec­tivă, spre autonomia lor. Această tendinţă nu are nevoe de „drepturi istorice“, ca să fie recunoscută în lumea oamenilor culţi şi de bună credinţă, drept o tendenţă legitimă a fie­cărui popor odată deşteptat din letargia medievală. Românii de peste munţi siluiţi se lupte într’o atmosferă de absolutism, in­­voacă şi ei, ca se convingă pe adversarii lor, motive istorice pentru revendicările lor naţionale. Ei le invoacă însă, nu pen­tru­ că nu ar ave la îndemână alte mo­tive mai raţionale şi mai moderne, ci pentru­ că statul în care ei trăesc este un stat, care se găseşte în sfera culturii germane, car’ Germanii au obiceiul de a căuta fundamentul drepturilor moderne în colbul archivelor istorice. Din acest colb istoric a eşit dreptul de stat al Ungariei şi dualismul, nenoro­cirea Românilor. Nicăiri în lume nu s’a făcut mai multă paradă cu teoria „drepturilor isto­rice“ ca în Austro-Ungaria, şi nicăiri n’au fost mai mult strivite şi călcate în picioare aceste drepturi ca în Austro- Ungaria. Când principiul naţionalităţilor în­­cepu să arunce valuri-valuri de preten­­ţiuni naţionale şi existenţa Ungariei poli­­naţionale se părea o chestiune deschisă atunci contele Szécheni, un vechiu con­servator maghiar, lansa prin anii 60, în reichsrath-ul din Viena celebra teorie despre „naţionalităţile istorico-politice“, făcând adecă o distincţiune între naţiona­lităţi cu un „trecut istorico-politic* şi deci îndreptăţite la o vieaţă politică în present — şi între naţionalităţi simple fără asemenea blasoane istorice şi deci lipsite de drepturi la o vieaţă na­ţională. în aşa numita Diplomă de Octomvrie (1860) împăratul recunoaşte teoria drep­turilor istorice, şi de atunci aproape toate naţionalităţile din Austro-Ungaria caută a pune în concordanţă principiul de naţionalitate cu dreptul istoric. Fireşte, că întocmai ca Maghiarii au şi Românii, Croaţii, Cehii drepturile lor istorice, dar’ toate aceste drepturi isto­rice au rămas literă moartă, cât timp ele nu aveau razim, decât în „documente“, ori­cât de veridice şi ori­cât de neîndo­­ioase ar fi ele. Abia când construcţiu­­nile şi documentele istorice au fost spri­­jinite pe forţa vie a vre­unui popor, a început să între şi în detentorii puterii publice din Austria de atunci „convic­ţiunea“ (sau mai pe româneşte: frica) despre „legitimitatea“ aspiraţiilor politice basate pe aceste hârtii. Şi aci se reduce valoarea practică a „legitimităţii“ vre-unui principiu politic în Austro-Ungaria la chestiunea echili­brului de forţe. Legitimă este ori­ şi­ce idee politică într-un stat constituţional, dacă aderenţii acestei idei luptă în marginile legalităţii pentru îndeplinirea ei. Astfel, în afară de considerantele is­torice, faptul în sine, că Românii de pe­ste munţi sunt un popor compact de 3 milioane de suflete, faptul, că acest po­por susţine şi el cu sudoarea feţii sale şi cu sângele fiilor sei imperiul din care face parte, şi în fine faptul, că acest popor are conştienţa personalităţii sale naţionale — îi dau dreptul incontestabil a cere garanţii reale, după buna sa chibzuinţă, pentru asigurarea existenţei şi pentru li­bera desvoltare a individualităţii sale de naţiune etnică-politică distinctă. Formula practică a acestor garanţii este principiul autonomist, care legitimi­tatea acestei pretenţiuni e în afară de ori­ şi­ce discuţie — pentru lumea impar­ţială. Prin urmare, în chestiunea „legiti­mităţii“ există un singur for şi acesta este subiectiv, el residă, în sentimentul de drept al poporului respectiv. Trebue să ne simţim deci mândri, când ne gândim la aspiraţiunile politice ale Românilor din Transilvania, pentru­ că ele ne dau nouă şi lumii întregi o do­vadă peremtorie, că ei sunt pătrunşi de un sentiment de drept desvoltat şi lă­murit. Celebrul jurisprudent german Hie­rin­g zice cu drept cuvânt: „Puterea unui popor este echiva­lentă cu puterea sentimentului seu de drept. „ A cultiva sentimentul naţional de drept însemnează a îngriji sănătatea etică şi, a mări puterea poporului. „Dar’ vieaţa dreptului nu se mani­festă, decât în luptă, car’ lupta pen­tru drept este lupta caracterului“. Supărarea patrioţilor. Cele petre­cute în parlamentul austriac au pus pe gân­duri pe patrioţii noştri. In Budapesta dom­neşte o consternaţie generală. In clubul li­beralilor se ţin sfaturi, se croesc planuri, se caută „nexul causal“, şi nu se ajunge la nici un resultat îmbucurător. îndeosebi revoltaţi sunt „liberalii“ noştri pentru critica aspră ce s’a făcut asupra alegerilor, in parlamentul austriac. Ii doare apoi şi apărarea naţiona­lităţilor, pentru­ că în aceasta văd ei o încu­­ragiare a naţionalităţilor şi o desaprobare a modului cum sânt tractate din partea Maghia­rilor. S’a fost luat hotărîrea, ca Bánc­y să dee un comunicat oficios, în care să se de­­savueze toate declaraţiunile făcute în parla­mentul austriac, dar1’ mai târziu Bănffy a abandonat ideea aceasta, temendu-se, că va ajunge şi mai bine strâns la părere. Ca to­tuşi veninul patrioţilor să nu rămână înecat în pieptul lor, s’a decis, ca Nemzet să sloboadă un articol­ respins lui Badeni. Despre cele întâmplate în parlamentul austriac, raportăm la alt loc. Sibiiu, 18 Noemvrie n. Deschiderea parlamentului ro­mân. Corpurile legiuitoare române îşi vor ţină prima şedinţă în 27 Noemvrie n., cu care se des­hide prin mesagiu de tron noua se­siune parlamentară. Altă destăinuire Bismarck nu tace. A făcut o nouă destăinuire. Neueste Nach­richten, ziar inspirat tot de Bismarck, aduce ştirea sensaţion­aă, că analog cu contractul ce a existat până la anul 1890 între Rusia şi Germania,­­ a existat unul până la anul 1891 şi între Italia şi Rusia. Frumoasă triplă alianţă, când două state, cari fac parte din ea, lucră pe sub mână în contră aliatului al treilea­­ Nr. 247 sată prin luarea matriculelor, să nu se mai primească, decât aşa, că despăgubirea acea­sta să se trimită ordinariatului, care o va îm­părţi cui va voi şi în suma cu care va afla de cuviinţă. Chipul, cum banii aceştia au fost împărţiţi de ministru anul acesta, s’a făcut într’un mod reprobabil şi demorali­se tor. Mâne probabil se vor încheia şedinţele. * ------—»—»»■-----­Din Blaj. Sinodul arcliidi ecesan. — Raport special. — Blaj, 18 Nov. n. Am terminat raportul meu trecut cu şe­dinţa întâiu. La orele patru comisiunea ad­ministrativă terminându-’şi raportul, membrii sinodului s’au întrunit în a doua şedinţă. Anticipez aci întru a remarca interesul deosebit cu care aşteaptă cu toţii hotărîrile sinodale. în şedinţa aceasta s’a cetit şi aprobat proie­ctul de regulament ce e de a se observa în şedinţele sinodale, o lucrare de importanţă, pentru­­ ca o discuţiune să fie tractată după merit. S’a dat seamă apoi despre activitatea şi purtarea preoţilor srrhidiecesari, cum şi de­spre activitatea protopopilor pe baza rapoarte­lor oficioase. Resultatul a fost satisfăcător, în legătură cu acestea s-a tractat şi stadiul la care au ajuns procesele bisericeşti încredinţate advocaţilor spre Îndeplinire. Un însemnat punct al desbaterilor din şedinţa aceasta ,l-a format însă discuţia cu privire la taxele ce se încassează din partea protopopilor sub titula de „seduile de cununie". Afacerea aceasta a fost tractată de altcum şi în diverse sinoade protopopeşti şi hotărîrea adusă a fost conformă împregiurărilor locale. Ajunsă la sinod, chestiunea aceasta a fost re­­solvată în sensul, că taxa aceasta să fie susţi­nută şi pe viitor. Bine ar fi, dacă ho­ărîrea aceasta ar pute să fie şi executată. Legile bisericeşti şi mai cu seamă legea despre că­sătoria civilă, au desechilibrat mult finanţele preoţilor şi protopopilor şi au demoralizat poporul credincios. Sinodul a fost necesitat din lipse financiare a accepta resolvirea aceasta a chestiunii. După închiderea şedinţei a doua, preoţii au mai rămas, spre a se înţelege cu privire la poziţia ce ar fi să p­lce faţa cu afacerea ajutorului regesc, a subaidiului şi a congruei. Resultatul hotărîrilor acestora a şi­­­juns apoi la valoare In a treia şedinţă. Siara a fost o representaţiune teatrală- S’a jucat piesa „Cârlanii“ şi s’a dat un con­cert, arangiat de diletanţii din loc. Mercuri, in 18 c., s’a ţinut şedinţa a IlI-a. Dintre obiectele mai însemnate desbă­­tute în şedinţa aceasta, mai însemnată a fost desbaterea referitoare la ajutorul regesc. E ştiut anume, că preoţimea din archidiecesă pri­­mia sub titlul de mai sus, în fiecare an 18.000 fl., pe cari apoi ordinariatul îi îm­părţea preoţilor după buna sa chibzuială. Anul acesta subsidiul a fost subtras, şi pe lângă toate representaţiunile consistorului, mi­nistrul a denegat extrădarea acestor bani. După cetirea tuturor actelor referitoare la chestiunea aceasta, sinodul a aprobat întru toate paşii intreprinşi de consistor, ’i-a de­clarat de ai sei şi a decis să se facă o nouă remonstraţiune ministerului pentru extradarea sumei acesteia. In legătură cu aceasta s’a decis, ca şi bagatelul de 6700 fl., pe cari mi­nistrul de culte ’i-a împărţit sub titlul de sub­­venţiune pentru despăgubirea preoţilor, sau­ Din parlamentul austriac. Abzicerea pactului vamal. Propunerea deputaţilor Pattai şi Lueger de cuprinsul, că „pactul vamal şi comercial legat cu Ungaria, care se termină cu finea anului 1897, se fie abzis imediat“,— după­ cum am amintit în numărul de ieri,­­ a fost primită din partea reichsrathului austriac cu unani­mitate de voturi, după­ ce a fost sprijinită chiar şi de ministrul de comerciu, baronul Glanz. Dăm astăzi următoarele amănunte despre decurgerea acestei şedinţe însemnate a reichsrathului, care a avut loc Luni, în 16 Noemvrie­­. Se pune la ordinea zilei propunerea nu­miţilor deputaţi şi se dă cuvântul deputatului Pattai, care zice, că simburele monarchiei e încă tot Austria, şi că Austriacă nu vor ceda dreptul de conducere Maghiarilor. Soartea Austriei nu atîrnă de la puterile de peste Leitha, cu atât mai puţin de la guvernul, care­­ domneşte azi acolo! Roagă, ca propunerii făcute să li­ se recunoască şi să se admită urgenţa. Ministrul de comerciu Glanz explică cu­prinsul contractului: în înţelesul §­lui 23 contractul vamal cu Ungaria trebue abzis cu finea anului penultim, adecă al 9-lea. Dacă nu se face abzicere, contractul rămâne în pu­tere pe alți zece ani. Ministrul crede, că va limpezi impresiunea, care a provocat înaintarea acestei propuneri de urgenţă, când declară­ că guvernul consideră prelungirea tacândă a pactului actual pe alţi 10 ani, ca scoasă cu totul din combinaţie. (Aprobări). După ţinuta de până acuma a guvernului, aceasta nici nu putea fi trasă la îndoială. E lucru cunoscut, că pertractările cu regimul unguresc au dus la o perfectă înţelegere asupra noului pact, care va cuprinde în sine o serie întreagă de modificări dorite, și nu alte împregiurări for­mează pedeea, că aceasta înțelegere între cele două guverne nu poate fi ratificată din parte legislativă, decât numai aceea, că lucrul acesta nu se poate întâmpla înainte de ivirea ter­­menului de abzicere. Aceasta formează un incident neplăcut pentru guvern, prin care însă nu se alterează întru nimica punctul de mânecare principial al guvernului. Ca din neobservarea terminului de abzicere, să nu se nască urmări grele de drept, ne stau deschise două căi. Antâiu, calea cea mai simplă, ab­zicerea, şi a doua, calea mai complicată şi care cere învoirea legislativei, adecă statorirea unor disposiţiuni provisorii. Fiindcă parla­mentul ungar nu e întrunit, şi fiindcă chiar şi după întrunire, atât acolo cât şi aici, va fi prea scurt timpul,­­ trebue să ne decidem pentru prima eventualitate. Abzicerea se va face clară încă înainte de expirarea anului acestuia. (Aprobări.) Dr. Hallvich crede, că după declara­­ţiunea ministrului, propunerea lui Pattai a de­venit superfluă. Altcum declară în numele partidului seu, că pactul cu Ungaria nu-­l voeşte, şi e pentru abzicere. (Aprobări.) Dr. Kramar asemenea crede, că propu­nerea nu mai are înţeles. Ambele ţeri au datorinţa a veghia, ca să nu fie scurtate în drepturi şi în interese. Vorbind despre cearta din ziare, constată cu plăcere, că guvernul unguresc nu e părtaş la atacurile hasardate. Cei de peste Leitha — zice oratorul — ar trebui se ţină cont de împregiurări, şi nu e nici o necesitate, ca abisul aflător între noi — Maghiarii să-­l facă şi mai mare. în numele liberalismului a fost provocat guvernul nostru din partea lor, ca să grijească să nu se des­­voalte trebile astfel cum se desvoaltă, în numele liberalismului — pentru­ că şi noi sar­tem liberali şi democraţi, — trebue se pro­testez în contra obiceiului de dincolo, a nu vede alta un liberalism decât poliţie şi gendarmerie. (Aprobări.) în contra curentului, în contra aspiraţiunii naţionale nu se află oare au­ aju­tor decât poliţia? Ciudat liberalism, şi eu mă bucur, că deşi lumea întreagă nu ne con­

Next