Tribuna, septembrie 1898 (Anul 15, nr. 189-212)

1898-09-11 / nr. 197

Anul XV Sibiiu, Vineri 11/23 Septemvrie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Y* an 2 fl. 50 cr., V* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Yt an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru em INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la lib­rării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeşti „Popoarele Mele!“ (c.) De la prima privire manifestul Monarchului îţi face impresia unei scri­sori intime, emanată din un sentiment de iubire curat şi nefăţărit. Nu mai vedem rigoarea oficioasă obicinuită în astfel de acte, nici stilul stereotip şi rece. Monarchul se pare a scoborî din înălţimea tronului, ca să poată vorbi mai intim cu popoarele, cari s’au grupat cu toate în jurul treptelor tronului. E prea departe de a vorbi din înăl­ţimea tronului, căci popoarele sânt de­parte aşezate, ele nu ar înţelege toate cuvintele poate, şi dacă ar întreba de alţii se le lumineze, ar păţi-o poate mai rău.... Din înălţimea tronului nu poţi vorbi aşa nemijlocit, cum vorbeşti când te scobori însuţi, ca toţi să-’ţi audă gra­iul şi să-’l înţeleagă pe deplin. în momentul scrierei manifestului, Monarchul părea a fi mai mult om de­cât Suveran; om, care înţelegând dure­roasa zguduitură a suferinţei, mulţume­şte tuturora pentru mila ce m i-o manife­stă, şi doreşte ca toţi să fie fericiţi şi scutiţi de zguduitoarele sensaţii de du­rere, ce au trecut peste încărunţitul lui cap. Câtă căldură e în acest »Popoarele Mele!« îţi produce sensaţia unui părinte bătrân şi bun, care văzându-l şi copiii în­tristaţi exclamă înduioşat de presenţa lor: — Copiii mei! Şi aşa şi este. Popoarele grupate în jurul tronului din acest trist prilej, erau cu toţii copiii Coroanei. Erau între ei unii, mai răsfăţaţi, cari se îndesulau pretutindeni se ocupe totdeauna locul cel dintâiu, şi iarăşi erau alţii mai pu­ţin băgaţi în seamă, mai puţin răsfă­ţaţi în gesturi şi purtare, cari îşi ocupau cu modestie un loc între ceialalţi. Monarchul se coboară în mijlocul lor, şi rotindu-­şi privirea îi observă pe toţi deodată, şi pe cei­ ce se înghesui­seră înainte, şi pe cei din al doilea şi al treilea plan. Şi El nu exclamă, după­ cum alţii ar fi dorit: Naţiunea mea iubită! sau: Heghe­­moni iubiţi, copiii mei favoriţi! Nu. Privirea Lui îi învăluie deodată pe toţi, şi cuprins de aceeaşi dragoste pen­tru toți fiii monarchiei exclamă: — Popoarele Mele! Ca­ şi­ când ar zice: voi toţi de la poalele tronului Meu, toţi, fără deosebire de favoriţi, sau nefavoriţi, sunteţi păr­taşi durerei Mele, şi vrednici de înalta Mea recunoştinţă! Şi copiii cei răsfăţaţi privesc înapoi zimbind batjocoritor, în mintea lor de îmbuibaţi nu încape gândul, cum se face că Monarchul să se adreseze şi acestor nenorociţi nebăgaţi în seamă. Cum se poate să se adreseze cineva la naţiona­lităţi, la popoare, când scris este, că în această ţeară numai un singur popor există, care celelalte sunt »părţi inte­grante« ale aceluiaşi singur domnitor po­por şi în mod cu totul accidental vorbesc româneşte, sârbeşte sau slovăceşte. Nu, naţionalităţi nu există — numai una singură, căci numai a acesteia e pu­terea şi mărirea, Monarchul n’a folosit bună expresiune. Şi Monarchul continuă să vorbească mai departe, cuvintele Lui sună mulţimea de popoare. In comitiva adresată lui Bănffy se zice expres: »te încredinţez a face cuno­scută mulţumită Mea iubitelor Mele po­poare din toate ţările coroanei Mele ungare«. Aşadară în ţările coroanei ungare eseistă popoare ! Există, căci Suveranul nostru tre­­bue să ştie dacă există sau nu, dacă să adresează unor popoare existente, sau unor himere. Şi dacă există,­­ de la sine cad una după alta toate himerele heghemo­­nilor noştri, despre o singură­ naţiune existentă, despre absoluta dispariţie a majorităţei de nemaghiari, în oceanul Maghiarilor aflători în minoritate! Da, există popoare ! Popoare, cari de veacuri locuesc munţii şi văile acestei ţări, cari ’şi-au vărsat sângele şi ’şi-au jertfit vieaţa pen­tru ţeară şi pentru tron. Există popoare , cari îşi jertfesc şi astăzi totul pentru mărirea tronului şi binele ţărei, cari îşi împlinesc toate datorinţele de cetăţeni iubindu-­şi pa­tria cu aceeaşi nealterată afecţiune şi to­tuşi cu o nemai­pomenită violenţă vine un element mai mic ajuns la putere şi le aruncă în faţă . Nu-­i adevărat, voi nu existaţi, singur eu exist; voi aveţi să plătiţi dări, să vă împliniţi toate datorinţele ce aveţi ca cetăţeni, care eu, care am puterea în mână, drept recunoştinţă pentru servi­ciile voastre am să constat, că voi nici nu existaţi pe lumea asta! Frumoasă răsplată pentru popoa­rele, cari îşi împlinesc cu sfinţenie da­torinţele, car’ în schimb li­ se contestă dreptul de a-’şi pretinde partea lor la soare !... Frumoasă perspectivă pentru viito­rul­­majorităţei cetăţenilor, când li­ se ignorează cel mai elementar drept din lume: dreptul existenţei ca popor. Ar fi trist de bună-seamă, dacă existenţa noastră ar depinde dela le­gile heghemonilor, dacă ar pute să fie pe lumea asta o astfel de lege, care să mă poată convinge, că eu nu exist, când eu bine ştiu, că exist! Dar’ existenţa noastră dela Dum­nezeu şi dela noi depinde şi dacă ci­neva are aerul de a ne trage la îndo­ială existenţa e semn, că nu ne putem înţelege cu el. Pentru­ că sunt oameni cu cari nu te poţi înţelege, şi în caşul de faţă sin­gura mângâiere ne va fi, că nu noi spn­tem cauza neînţelegerei! Cum să te poţi înţelege cu cineva, când el îţi ignorează a priori existenţa ? Dacă nu exist, cum pot eu să mă dimit în desbateri reale cu cineva ? Dacă noi nu existăm ca naţiune, cum am pute întră în desbateri de pace cu Ungurii cari există?! Iată ridicolul situaţiei create de actualii heghemoni, iată imposibilitatea unei apropieri create de aceiaşi heghe­moni, cari buciumă în lumea întreagă, că naţionalităţile nu voesc să se împace şi ţes în tăcere planuri revoluţionare. Cuvintele manifestului: »Rog pe Atotputernicul să binecuvinteze popoa­rele Mele şi să le lumineze spre a afla calea iubirei şi a bunei înţelegeri«, par a se referi chiar la această situaţie ri­dicolă şi imposibilă. Dorim din inimă, ca dorinţa Mo­narchului să se împlinească, dar’ trebue să constatăm, că noi nu suntem însce­­nătorii acestor stări, deşi patrioţii ne strigă în gură mare: hoţii de păgu­başi ! Nu noi süntem de vină, că suntem prescurtaţi pe toate terenele, nu noi sün­tem de vină, că a­tăzi ni­ se ignorează chiar şi existenţa. Sunt alţii. Şi acei alţii, dacă ţin ceva la cu­vântul Regelui, să-­şi aducă aminte, că acesta le sună mai cu seamă lor, şi ei sünt chemaţi în primul rînd, a-’l face po­sibil şi realisabil. Nu noi süntem, cari am zădărnicit şi până acum pacea, nu o vom zădăr­nici-o nici de acum, să nu se uite însă că în toată afacerea noi nu putem ave decât un rol pasiv. Sibim, 22 Septemvrie n. Croaţii şi manifestul Mon­ar­­chuilui, în Croaţia manifestul Mo­narchului dat cătră popoarele Sale, a fost primit cu multă dragoste şi însu­fleţire. Manifestul tipărit pe placaje mari a fost afişat pe colţurile străzilor. Deputatul Mazzura, în o scrisoare des­chisă, adresată preşedintelui dietei, se plânge că Croaţia nici n'a fost invitată şi nici n'a fost representată la înmor­mântarea împărătesei. Foile protestează, ca manifestul Monarchului şi pentru Croaţia să fie subscris de Bănffy. Conform constituţiei, pentru Croa­ţia, manifestul trebuia să fie subscris de Iosipovich, ministrul pentru Croaţia. Gendarmeria la noi. Pentru păzirea ordinei în »statul unitar maghiar«, ca cel mai bun şi cel mai sigur mijloc s’au dovedit de multă vreme gendarmii, celebri cu deosebire, când au de a face cu nemaghiarii, şi au de a apăra intregitatea statului de pretinsele »conju­­raţiuni« ale »agitatorilor valahi«. Nu e mirare deci, dacă sânt indispensabili pentru Ungaria, în preliminarul de spese al ministrului de interne, pe anul viitor, sunt luaţi 5.239.980 fl. 76 cr. numai pentru salarizarea anuală a gendar­­milor. Tot acolo e proiectată înmulţirea gen­­darmeriei cu câteva sute. Ce să facă şi ei, siguranţa statului o pretinde. Adevărat stat poliţienesc. Salariile oficierilor din ar­mata comună, în ministerul comun de răsboiu, se lucră la un proiect de­­ lege, în urma căruia salariile oficeri­­i­lor din armata comună vor fi ur­cate.­­ Urcarea salariilor pentru oficerii din armata comună, ar aduce cu sine urcarea salariilor şi pentru ofițerii de la honvezime. Dacă acest proiect va deveni în adevăr lege, budgetul monarchiei iarăşi se va mai îngreuna cu câteva milioane. K­om MierMegn­e. Adâncul doliu de care e cuprinsă monarchia întreagă, prin neaşteptata şi tragica moarte a Maiestăţei Sale împă­rătesei­­ Regine, nici azi nu s’a sfîrşit, şi în curând nici nu se va sfîrşi, pen­tru­ că mare şi grozavă a fost lovitura ce a îndurat-o prea bunul nostru Mo­narch, şi mare e iubirea şi alipirea po­poarelor sale, şi durerea şi doliul lui şi fiii monarchiei o împărtăşesc. Maiestatea Sa primeşte zilnic adrese de condolare, supuşii Sei credincioşi fac totul spre a-­l mângâia, şi fiecare supus al monarchiei, ia parte după­ cum poate la doliul şi durerea Domnitorului seu. Condolarea Vienei. Marţi, în 20 i. c., Maiestatea Sa a primit în audienţă deputaţiunea oraşului Viena, constătătoare din doi subprimari, patru amploiaţi orăşeneşti, în frunte cu primarul Lueger, în numele oraşului Viena, primarul Lueger, în un frumos discurs, a tălmăcit durerea şi condolarea vienezilor, din incidentul grozavei nefericiri ce a căzut asupra Maiestăţei Sale şi asupra Casei domnitoare. Maiestatea Sa a fost mişcat până la lacrămi, în răspunsul înduioşat ce m i-la dat, a zis şi următoarele: »După lovitura grozavă ce m'a ajuns, o repet din nou, singura Mea mângâiere e credinţa în D-zeu şi în fidelitatea şi iubirea popoarelor Mele. Sper că voiu ave destulă tărie a-mi face datoria­. Venind vorbă despre doliul ce ’l-au manifestat oraşele cu ocasiunea înmor­­mântărei, Maiestatea Sa ’şi-a exprimat recunoştinţa, că doliul Vienei a fost sin­cer şi solemn, între altele a zis: Vienezii mă iubesc mult şi sânt în privinţa aceasta fără păreche, mă simţesc în mijlocul lor ca­ şi­ când aş trăi în o familie. Condolarea parlamentului maghiar, în şedinţa din 20 l. c. a camerei ungare, ca un tribut faţă de memoria Împărătesei-Regine şi ca o condolare faţă de Monarchul, ministrul-preşe­­dinte Bănffy a propus, ca amintirea răposatei împărătesc-Regine să se eter­­niseze în o lege. Anume să se fee dis­­posiţiuni faţă cu sumele incurse de bunăvoe pentru ridicarea unui monu­ment. Despre aceste disposiţiuni, despre resultatul lor şi despre afacerea monu­mentului, să se facă în fiecare an raport ambelor, camere până­ cănd monumentul va fi ridicat. Legea aceasta îndată după pro­mulgarea ei va întră în vigoare şi cu executarea ei va fi încredinţat mini­­strul-preşedinte. Acest proiect de lege — care are numai 4 z­i — a şi fost predat îndată comisiunei justiţiare. Adresele comitatelor. Toate comitatele au trimis adrese de condolare M. Sale. E de remarcat, că Ungurii nici în manifestarea acestor gingaşe sentimente de doliu, nu s’au putut desbrăca de şo­vinismul lor. Comitatele compuse din mai multe naţionalităţi, în adresele lor de condo­lare nu au făcut amintire decât de o singură naţiune, de naţiunea maghiară, desconsiderând cu totul sentimentele de doliu ale nemaghiarilor, nedându-le li­bertatea de a se manifesta în adresele cătră Monarch. Ca exemplu nu cităm aici decât adresa comitatului Braşov, care deşi e compus în mare parte din nemaghiari, în adresa de condolare a acestui comitat nu se face amintire decât de »naţiunea maghiară«. O singură deosebire se pare a fi făcut în această direcţie numai comita­tul nostru. Din adresa de condolare a congregaţiei si­­biene extragem următoarele: »Deşi în jalea cea adâncă,în dure­rea, ce e peste măsură de mare, cu care cercaţi suntem, credinţa în Dumnezeu ne este unica rază de speranţă, care abia mai licăreşte şi de care ne prindem cu toată tăria sufletului nostru adânc întri­stat, totuşi aflăm o consolare oare­care în firma convingere, că Dumnezeul pu­terilor va auzi ruga noastră, care de­o­­potrivă cu ţeara întreagă din adâncul inimilor noastre­­i-o aducem. Să dee putere Maiestăţei Voastre, ca să puteţi suporta această nouă şi ne­mărginită durere, şi cu nemărginita sa îndurare să trimită în aceste triste şi grele zile mângâiere Maiestăţei Voastre; să binecuvinte pe Maiestatea Voastră cu sănătate şi cu perseverare, ca în împlinirea datorinţelor de Domnitor să aflaţi mângâiere şi în neclătita alipire şi fidelitate a popoarelor credincioase, căci popoarele Maiestăţei Voastre, şi între acestea şi noi, în durata cea lungă a domniei Maiestăţei Voastre, plină de iubire părintească şi constitu­ţională, vedem garanţia, că ele vor afla balsamul alinător în noua şi nemărgi­nita perdere, care prin trecerea din vieaţă a Domnitoarei noastre de vece­­nică amintire binecuvântată, a Maiestăţei Sale Reginei Elisabeta, a zguduit adânc, — dimpreună cu Maiestatea Voastră şi cu augusta Casă domnitoare, —■ ţeara în­treagă, şi pe toate popoarele credin­cioase ale Maiestăţei Voastre, şi le-a umplut de amare dureri«. Parastase. Pentru repausul sufletului defunctei Împărătese­ Regine, s’au celebrat servi­ciu divin şi parastase solemne în toate bisericile noastre româneşti. Despre decursul acestor triste festi­vităţi primim următoarele rapoarte: Din comuna Bruznic, protopresbi­­teratul Lipovei, ni­ se scrie: La noi în comună a ajuns trista veste abia Luni, la 12 Septemvrie st. n. îndată s’au și arborat stindarde negre pe toate edificiile publice, între sunetele clopotelor bisericei, cari s’au tras regulat de trei­ ori pe zi până în ziua înmormântări, când s’a celebrat înainte de ameazi prin bravul preot Mihaiu Rubinoviciu, o liturgie pentru sufletul răposatei Împărătese- Regine. După ameazi la ora înmormântări s’a celebrat un parastas solemn împreunat cu rugă­ciunile deslegărei. La ambele rugăciuni, armo­nioasele răspunsuri şi cântări funebrale le-a exe­cutat corul vocal din loc sub dirigenţa învăţă­torului Titus Popescu. Dl preot Rubinoviciu, a ţinut o frumoasă cuvântare. La acest act solemn au luat parte şi antistia comunală, şi aproape toţi oamenii din comună.* Din Frata ni-se scrie: în comuna Frata-de-Câmpie. Sâmbătă, în ziua înmormântărei, dl preot gr.-or. Sofroniu Adam a servit un parastas în biserica gr.-or. la orele 10 a. m., fiind de faţă antistia comunală şi un mare număr de popor condolent. Au fost arborate şi mai multe stindarde de doliu. Deşi avem mai multe prăvălii în comună, cu toate acestea numai pe prăvăliile româneşti s’au arborat drapele de doliu, car’ pe ale Jida­nilor nu, ceea­ ce a scandalisat întreg poporul din comună. Nr. 197 LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor V. Păcuţian. — II. Libertatea cugetărei şi a discuţiunei. (Urmare). Chiar şi biserica cea mai intole­rantă, biserica romano-catolică, când e vorba de vre-o canonisare ascultă cu pa­­cienţă observaţiile­­advocatului diavo­­lului­. Cel mai sfânt dintre oameni nu ajunge această târzie onoare, decât cu­noscând şi precumpănind ceea­ ce are diavolul să-’i obiecţioneze. De nu era permis să se tragă la îndoială teoria lui Newton, omenirea nu ar fi avut nici­odată deplina încredere în veritatea ei, pe care o are astăzi. Cele mai sigure contemplaţiuni ale noastre n’au basă mai solidă decât convingerea, că au fost totdeauna expuse examinărei lumei. Dacă­ provocarea nu se acceptează, ori se acceptează dar’ atacul nu succede — adevărat că de convingere stăm încă foarte departe, dar’ am făcut cel puţin tot posibilul ce-’i permitea starea exi­stentă a minţei omeneşti. N’am negles nimic ce putea da o pasiune adevărului ca să ne ajungă. Dacă rămân barierele deschise, putem spera, că se va găsi un adevăr mai bun — dacă în general există — în momentul, în care spiritul omenesc îl va pute prinde. Până atunci însă avem dreptul să credem, că ne-am apropiat de adevăr atât de mult, cum numai se poate în zilele noastre. Aceasta e suma convingerilor pe cari le poate câştiga o fiinţă păcătoasă, şi aceasta e singura cale pe care le poate câştiga. E curios, că noi primim admisibili­tatea argumentelor pentru libera discu­­ţiune, dar, totodată ridicăm pretensiunea, că discuţia să nu fie dusă la extrem. Nu se ia în seamă, că dacă nu sunt mo­tive pentru caşul extrem, nu sânt nici pentru alte caşuri, pentru nici un caş. E curios mai departe, că nimeni nu-’şi aroagă infalibilitatea, ci concede, că discuţiunea trebue să aibă loc asu­pra tuturor chestiunilor; dar’ crede ea­răşi, că anumite principii şi teorii nu pot fi trase la îndoială, de­oare­ce sânt prea sigure, adecă: fiindcă omul e sigur că ele ar fi sigure. A declara, că o afirmare e sigură, pe când există cineva care ar pute trage aceasta la îndoială dacă ’i-ar fi permis, — şi a denega permisiunea aceasta, e tot una cu imaginaţia, că noi, şi aceia cari sunt de acord cu noi, suntem judecători peste conştienţă şi putem judeca fără să ascultăm partea contrară, în zilele de astăzi, descrise de »ne­credule şi pline de dubiositate«­, când oamenii se simţesc siguri, nu atât pen­tru­ că opiniile lor sunt adevărate, ci pen­tru­ că n’ar şti ce se înceapă dacă nu le-ar ave, — se basează apărarea unei păreri contra atacurilor publice, nu aşa de mult pe veritatea, cât mai mult pe importanţa ei pentru societate.

Next