Tribuna Sibiului, septembrie 1969 (Anul 2, nr. 479-503)
1969-09-11 / nr. 487
Anul II, nr, VSZi O fundamentare , realistă a sarcinilor viitoare (Urmare din pag. I) constituită din numerar. Acest fenomen reflectă creşterea conştiinţei socialiste a ţărănimii cooperatiste, sporirea aportului său la circuitul naţional al produselor agricole şi la realizarea venitului naţional. Printre măsurile preconizate pentru realizarea indicatorilor de plan pe 1970 am remarcat erbicidarea a 100 ha grîu, a întregii suprafeţe de cartofi şi a 10 ha cu legume, fertilizarea terenurilor arabile cu 3 000 tone îngrăşăminte naturale, 120 tone superfosfat şi 60 tone azotat de amoniu, diversificarea mecanizării în executarea lucrărilor agricole. Avîndu-se în vedere necesitatea descongestionării lucrărilor în perioada de toamnă, se preconizează cumpărarea unei maşini de sortat cartofi, care va elibera o importantă parte a forţei de muncă. Participanţii la discuţii, printre care brigadierul de câmp Gheorghe Poşa, secretarul organizaţiei de bază, cooperatorul Gheorghe Florea, brigadierul zootehnic Gheorghe Comşa, tehnicianul veterinar Matei Albeanu, au relevat caracterul mobilizator şi realist al indicatorilor de plan pe 1970, au făcut propuneri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii de producţie în anul viitor. In încheierea dezbaterilor a luat cuvîntul tovarăşul Ioan Prică, secretar al Comitetului judeţean de partid. Remarcînd rezultatele bune obţinute de cooperatorii din Porumbacu de Jos în sporirea producţiei vegetale şi animaliere, secretarul Comitetului judeţean de partid a arătat că acestea constituie o bază sigură de plecare pentru dezvoltarea de perspectivă a unităţii. „Indicatorii de plan pe 1970 au fost fundamentaţi în chip realist, ştiinţific — a spus vorbitorul în continuare. Au fost analizate cu simţ de răspundere toate propunerile concrete ale dumneavoastră, ele au stat de fapt la baza stabilirii sarcinilor de plan, avîndu-se in vedere, bineînţeles, atît interesele dumneavoastră, ale cooperatorilor, cit şi cerinţele economiei noastre naţionale. Responsabilitatea socială înaltă de care aţi dat dovadă cu ocazia dezbaterilor, atmosfera sănătoasă de lucru care a caracterizat discuţiile dumneavoastră, sunt o chezăşie fermă a succeselor viitoare pe care, fără îndoială, că le veţi avea în direcţia întăririi unităţii în care lucraţi, pe linia transpunerii în viaţă a indicaţiilor de partid“. Lucrările cenaclului literar In ziua de 6 septembrie a c., la sediul din Piaţa 6 Martie nr. 25 a avut loc şedinţa săptăminală de lucru a cenaclului literar. Scriitorul Radu Theodoru, secretarul Asociaţiei scriitorilor din Braşov, a prezentat membrilor cenaclului literar planul de lucru şi perspectivele de dezvoltare a mişcării literare sibiene, chemată să-şi aducă o contribuţie de seamă la oglindirea profundelor transformări sociale contemporane, la îmbogăţirea valorosului patrimoniu artistic al poporului nostru. Secretarul Asociaţiei scriitorilor din Braşov a schiţat obiectivele principale ale muncii scriitorilor sibieni, arătind că în contextul actualei reorganizări a mişcării literare din România, au fost create condiţii mai bune pentru desfăşurarea unei activităţi literare valoroase. Au fost alese organele de conducere ale cenaclului literar. Din biroul cenaclului fac parte: prozatorii Paul Constant şi Ladmiss Andreescu şi poeţii Werner Bossert şi Astrid Connerth. Secretar al cenaclului a fost ales scriitorul Mircea Avram. In discuţiile purtate, membrii cenaclului au făcut propuneri pentru îmbunătăţirea planului de muncă, angajindu-se ferm pe linia înfăptuirii măreţelor sarcini izvorîte din istoricele documente ale Congresului al X-lea al partidului. Anunţăm pe membrii cenaclului literar, ca şi pe toţi cei interesaţi în îmbunătăţirea activităţii mişcării literare sibiene că următoarea şedinţă de lucru a Cenaclului va avea loc vineri, 12 septembrie a.c., ora 18, la sediul din Piaţa 6 Martie nr. 25. Va citi Paul Constant (proză). (Urmare din pag. a îl-a)le analitice se respectă. Atunci? Calitatea nesatisfăcătoare a instrucţiei se datoreşte, in mare parte, faptului că multe cadre didactice de specialitate sunt plătite cu ora, apar în ipostaza de colaboratori, activitatea din şcoală fiind, pentru respectivii, un adaus lipsit de pastiune. Obosiţi, sau pur şi simplu plictisiţi, cînd se prezintă la catedră (de multe ori absentează) fac o expunere superficială a cunoştinţelor şi aşteaptă „să sune clopoţelul“. Să mai adăugăm aici lipsa unui control sistematic asupra studiului individual al elevilor, slaba pregătire pedagogică şi metodică a cadrelor despre care vorbeam ? Pe lîngă cele arătate mai sunt neajunsuri care vizează atît unităţile şcolare cît şi alte planuri mai înalte. Astfel, în corpul programelor de învăţămînt cunoştinţele de cultură tehnică generală sínt palid reprezentate. Matematica, fizica şi chimia, ca bază generală a unei solide pregătiri tehnice, a policalificării sínt tratate cu rezervă. Mecanica tehnică, electrotehnica sínt predate la im nivel puţin accesibil. Intr-un mod pur descriptiv sínt transmise cunoştinţele înglobate în aşa-zisa „tehnologia meseriei“. Poate că această disciplină nici nu solicită, în principiu, ore teoretice, putînd fi însuşită mult mai eficace prin instruirea practică. Se mai observă o neconcordanţă între ceea ce se predă în şcolile profesionale şi cunoştinţele din şcoala generală. Sunt reluate nejustificat unele cunoştinţe pe acelaşi plan sau chiar la un nivel inferior; altele, necesare, sunt întrerupte sau în cazul continuării lor sunt predate mult sub gradul cerinţelor, (ex.: cunoştinţele social-politice şi economice) ignorîndu-se în acest fel creşterea, pe plan general, a ponderii muncii intelectuale şi în special a gîndirii economice. Ca urmare a acestui fapt unii absolvenţi au o reprezentare palidă asupra corelaţiei dintre diferiţi indicatori ai producţiei — productivitatea muncii, preţul de cost, folosirea raţională a materiei prime şi a utilajelor. Trebuie avut în vedere faptul că pregătirea tehnică-profesională se intersectează, pe anume planuri, cu gîndirea economică şi politică, determinînd dezvoltarea de ansamblu a fizionomiei spirituale a muncitorului. Dar acest lucru poate fi realizat în mare parte prin participarea activă a elevilor la viaţa socială a uzinei, dezbaterea cifrelor de plan, sarcini concrete în cadrul grupei sindicale etc. Cîteva cuvinte despre instruirea practică. Aceasta se realizează în principal prin atelierele şcoală, activitate direct în producţie sau peşantiere. La I.T.S., AMET, „Independenţa“ însă, repartizarea elevilor la locul de muncă s-a făcut cu întîrziere, sau elevii lucrează cu totul altceva decît ceea ce se prevede în program. La Fabrica de confecţii, în schimb, instruirea practică în atelierul creat în acest scop rezultatele sunt foarte bune. Există cîteva forme consacrate în instruirea practică: ataşarea elevilor pe lîngă muncitorii calificaţi; includerea lor în echipe de muncitori; constituirea lor în brigăzi sau echipe conduse de un muncitor-instructor sau un maistru. în cazul primei forme pot fi sesizate cîteva neajunsuri. Majoritatea întreprinderilor lucrează în schimburi, iar practica nu poate fi eșalonată, în acest sistem organizatoric, în așa fel încît elevul să fie pe lîngă acelaşi muncitor. Deci munca de îndrumare nu are continuitate. Apoi, producţia fiind specializată, muncitorul execută de obicei un număr limitat de repere. Ca urmare, instruirea se realizează unilateral. Şi, în sfîrşit, muncindu-se în acord, muncitorul nu poate ceda maşina elevului, întrucît şi-ar periclita îndeplinirea sarcinilor de producţie. Implicit elevul rămîne în ipostaza de spectator, primind doar sfaturi me şi observînd fără să acţioneze. Cele arătate pun un semn de întrebare asupra folosirii raţionale a orelor de practică (60 la sută din totalul orelor de şcolarizare). Iată, deci, că după doi sau trei ani de şcoală, în care tînărul trebuie să devină specialist în meseria aleasă, el se prezintă ca un diletant obligat să ia propria-i calificare, în anumite articulaţii ale acesteia, de la început. Comitetele de direcţie, sindicatele, organizaţia U.T.C. trebuie să mediteze mai serios pentru radierea carenţelor înserate aici. Înainte de a încheia considerăm necesar a ne opri, pe scurt, şi asupra formei de pregătire profesională la locul de muncă. Pe această linie întreprinderile sibiene au obţinut unele rezultate bune. Ele se cunosc. Vom consemna un singur aspect ce ni se pare cel puţin bizar. Sunt pregătiţi în şcoli de 2 sau 3 ani vopsitori, zugravi, coafori, brutari, cismari, bucătari, ospătari, cofetari. Se aglomerează spaţiile şcolare cu meserii care, aşa cum dovedeşte experienţa, nu presupun pregătire şcolară (sau cel mult o şcolarizare pe termen redus). In schimb meseriile de bază solicitate de uzinele noastre sunt slab reprezentate în planurile de şcolarizare şi se cer însuşite în aceeaşi perioadă ca şi cele arătate mai sus. Credem că e anormală această situaţie. Credem, de asemenea, că se uită, absolut nejustificat, virtuţile calificării la locul de muncă. Şi mai credem că cele arătate în prezentul material pot atrage cel puţin atenţia factorilor răspunzători asupra necesităţii depăşirii diletantismului manifestat în organizarea formelor de calificare profesională. TREBUIE DEPĂŞIT peste tot diletantismul . Câmp fertil ideilor novatoare Colectivul de inovatori de la uzina „Automecanica“ Mediaş s-a preocupat intens pentru introducerea noului în producţie. Cifra de 63 inovaţii înregistrată de la începutul anului, din care 40 aplicate au adus uzinei o eficienţă economică antecalculată de 279 000 lei anual. La aceste realizări amintim: modificarea Circuitului de comandă la instalaţia de sudură cu arc în mediu protector de argon, inovator Ioan Brait, a cărei aplicare are o eficienţă economică de 30 000 lei anual. * Recent s-a experimentat şi aplicat un număr de 7 inovaţii la produsul cabină cu post avansat de conducere, la furgoanele frigorifice. Prin inovaţiile aplicate, produsul a căpătat o linie modernă, conducere mai uşoară şi o reducere a consumului de metal. Cele 7 inovaţii au fost propuse de un colectiv din secţiile de producţie ale uzinei. Pînă în prezent peste 100 de bucăţi furgoane frigorifice — la care s-au aplicat inovaţiile respective — au luat drumul beneficiarilor interni. A. ZSOMBORY coresp. Fe '■ tîrni p rotile Să-ţi faci cruce, nu alta, dom'le. Au dat fantomele iama în Sibiu. Nici nu ştii cînd te pomeneşti cu una. Şi, culmea, umblă minijupate, că nici nu poţi să le bănuieşti. La I.T.S. a circulat pe rotile o fantomă aproape o săptămînă. S-au făcut descîntece şi pronosticuri, s-au tămîiat oamenii între ei, dar degeaba. Au rămas tămîioşi şi atîta tot. Era o stafie tînără. Exact ca o fată de vreo 19 ani. Ai fi jurat că e taxatoare veritabilă. Au văzut-o cu ochii lor patru taxatori. Au văzut-o şi era să-l vadă şi pe Belzebub Că fantoma era în cîrdăşie cu el. Cum a început povestea? Intr-o dimineaţă, între orele 8 şi 9, taxatorul Nicolae Petrişor se afla în exerciţiul funcţiunii. S-a pomenit cu spiritul respectiv ca şi cum ar fi picat din cer. L-a privit fix, pătrunzîndu-1 pînă în rărunchi. I-a spus că este foileton taxatoare şi a venit să-l schimbe. A fost trimisă de la biroul de mişcare. Să-i lase şi biletele. Omul a simţit o toropeală în tot corpul şi s-a bucurat că se poate duce să tragă o duşcă, apoi să meargă să se odihnească. I-a lăsat şi cele 600 de bilete. Cu ea trebuia să se vadă abia la ora 17, la casierie. Dar fantoma s-a descurcat ca o taxatoare autentică. Dădea bilete, mai repezea călătorii. Pînă s-au terminat biletele. Intr-o staţie s-a urcat într-un alt autobuz şi a cerut taxatoarei Rodica Bîzgă să-i împrumute ceva bilete. I-a dat şi aceasta 1 000 de bucăţi. N-a zis nici pis. Nici măcar n-a întrebat-o cum o cheamă. Deşi este ştiut că şi stafiile au nume. Asta s-a întîmplat la Gara Mică. După cîteva zile fantoma apare din nou. Tot în staţia.Record“, ca şi prima dată. La ora 14:30, Katharina, taxatoare pe care s-au dus s-o schimbe, i-a cedat bucuroasă locul, dar bilete ba. Se vede treaba că în amiaza mare puterea fantomelor este mai moale. Nu le prieşte căldura. De aici şi explicaţia că ele activează mai mult noaptea şi dimineaţa. După ce maşina pe care „lucra“ i se retrage, fantoma se urcă în alta, pe la ora 20. După vechiul procedeu. Aici, în Piaţa Cibin, o schimbă pe Maria Tibu. Aceasta, însă, nu prea s-a bucurat că este schimbată, ca ceilalţi. S-a dus la casierie să facă o festanie. Cum şi de ce a fost schimbată? Cum, ştia, de fapt. Dar de ce? Ca să-i răspundă la întrebare, controlorul Ştefan Surpăceanu a apelat la organele de miliţie, împreună cu sergentul major Dumitru Lagigan au dibuit-o pe fantomă. Ce credeţi? Avea pînă şi buletin. O cheamă Aurica Badea, domiciliată în Guşteriţa. A lucrat ca ţesătoare la „Libertatea“, dar s-a lăsat de slujbă din toamna trecută. Apoi s-a împrietenit cu taxatoarele Maria Hera şi Marcela Ion, care o lăsau, din cînd în cînd, să le suplinească, două-trei-patru ore, timp în care dumnealor umblau după cumpărături. Aici a învăţat ea ceea ce a pus în practică. Ştia cum se schimbă taxatorii, cum se întocmesc actele etc. Plimbăreaţa fantomă va fi trimisă în judecată. La I.T.S. este vorba să se „dezinfecteze“. Să nu se îmbolnăvească lumea de fantomanie. Se speră că primii vor fi cei amintiţi, în afară de controlor. Să-i dezlege de vrăjitoria care i-a făcut gură-cască şi să le vindece lenea. Credem că nu va fi doar fum, cu miros de tămîie. Doamne, ferește ! ... MARIN NIȚA TRIBUNA SIBIULUI întreprinderea „7 Noiembrie“ Sibiu. Se lucrează la mașina automată circulară de tricotat cu 2 cilindri. In unităţile agricole socialiste se lucrează intens în aceste zile la recoltarea nutreţurilor insilozabile Pag. 3 fa La muzeu! Săliş Valori etnografice Suită parcă pe firul de baladă din imemorial pînă la noi, Săliştea Sibiului oferă, prin specificul său incontestabil, posibilitatea unei pătrunzătoare incursiuni în etnosul românesc, împreună cu celelalte sate aparţinătoare din Mărginime, ca Galeş, Tilişca, Rod, Vale etc., aşezarea s-a dezvoltat ca centru meşteşugăresc şi comercial, fiind atestată în documente încă din secolul al XIV-lea. Cojoacele şi portul săliştean, brîiele şi covoarele sunt obiecte mult cunoscute din vremuri de demult. Aici, unde fiecare lucru îţi povesteşte fără cuvinte despre geniul iscusit al acestei comunităţi de oieri şi neîntrecuţi gospodari, s-a creat de-a lungul timpului o artă populară cu specific propriu, care s-a impus treptat în tot sudul Transilvaniei. Despre hărnicia şi priceperea oamenilor din aceste locuri poţi afla nenumărate lucruri vizitind muzeul din Sălişte-Galeş, înfiinţat în februarie 1967 din iniţiativa învăţătoarei Maria Costăchescu, muzeul, care este cel mai vechi printre celelalte asemănătoare înfiinţate ulterior în judeţul Sibiu, s-a extins mereu, iar numărul exponatelor a crescut neîncetat, valoarea lor devenind demnă de orice alt mare muzeu de acest fel din ţară. Este poate interesant de aflat că totul a pornit de la o monedă de pe la 1600, găsită în raza satului, şi că dragostea unei femei pentru tot ce este vechi şi merită păstrat s-a amplificat şi şi-a găsit ecoul în tinerele vlăstare pe care le creşte şi le educă de atîţia ani. De atunci, muzeul a devenit tot mai complet şi mai interesant, dăscăliţa găsindu-şi repede susţinători printre sătenii din Sălişte-Galeş sau din aşezările învecinate. Cu deosebită generozitate şi înţelegere au participat la îmbogăţirea colecţiei muzeului cu piese care astăzi îi fac cinste Ioan Dădîrlat din Sălişte, care a donat un atelier de pălării, Tonică Rusu, al cărui nume ca donator poate fi întîlnit pe o veche roată de olar, sau Elisabeta Răcuciu, ale cărei feţe de masă şi alte lucrături în motive naţionale sînt deosebit de atrăgătoare. Din Galeş au donat obiecte Maria Lazarovici, Elisabeta Şchiopu, Dumitru Stanciu, Ana Nicoară, Paraschiva Furtună şi mulţi alţii. Donatori s-au găsit şi printre sibieni. Astfel, Ana Toma Sas a dăruit muzeului un vechi atelier de pieptăn şi un război de ţesut. Datorită mulţimii exponatelor, muzeul a putut fi organizat , pe ocupaţii, ca păstoritul, industria casnică, olăritul, prelucrarea lemnului, agricultura, pomicultura, apicultura etc. Exponatele sunt aşezate cu multă pricepere şi simţ artistic. In muzeul din Sălişte-Galeş pot fi întîlnite numeroase piese a căror raritate este certă. Plugul de lemn, piua din rădăcină de prun, cricul rudimentar construit din lemn, icoanele pe sticlă sau ceramica ornamentală sunt exponate tot atît de rare ca şi steagul de nuntă din Tilişca, a cărui vîrstă este de 100 de ani, sau paşaportul eliberat de vama Turnu-Roşu în 1860, care poartă ştampila Principatelor Unite pe o parte şi a Transilvaniei pe cealaltă. Un tablou cuprinzînd pe memorandişti la Viena in 1893 şi multe alte documente care aşteaptă un specialist fac, de asemenea, parte din colecţia muzeului. Secţia în aer liber, cara va fi deschisă la 20 septembrie, va cuprinde o casă tipici ţărănească din lemn şi o stînă veche cu inventar complet. Interesul le care s-a bucurat şi se bucură muzeul din Sălişte-Galeş de la deschiderea sa şi pînă acum este deosebit. In caietul de impresii pot fi întîlnite nume de profesori universitari din Franţa, Olanda, Germania, precum şi nume de personalităţi din judeţul nostru şi din ţară. Şi într-adevăr, acest interes crescînd este îndreptăţit pentru că aşa cum scria în caietul de impresii tovarăşul Silvestru Patiţa, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Pionierilor, „Bogăţia exponatelor atestă rezerve multiple în aşezarea aceasta veche pe care entuziasmul tovarăşei Maria Costăchescu a ştiut să le canalizeze spre o păstrare de durată. Bunăvoinţa oamenilor s-a întîlnit cu cea a colecţionarei. Să aducem copiii din jur la acest izvor de educaţie patriotică, de preţuire a tradiţiilor poporului. Lecţiile învăţate în faţa vestigiilor din muzeu se întipăresc în minte şi în inimă pentru totdeauna“. NICOLAE PETRU INDUSTRIA LOCALĂ ŞI NOILE EI DIMENSIUNI (Urmare din pag. I) produse de uz larg ca: balanţe compuse de 5 kg, foarfeci manuale de tipul I şi II, paturi metalice, saltele şi perne din poliuretan, articole din ceramică, prize duble şi triple de 10 A, containere metalice demontabile, cleme pentru rufe din materiale plastice, hîrtie gumată perforată pentru parchet, pătuţuri pentru copii, garnituri pentru sugari etc. In curs de asimilare se află încă un număr de 50 produse, care au fost deja omologate, ele găsindu-se în faza de execuţie. Amintesc doar cîteva: două tipuri de bucătării melaminate, masă fantezie, garni-ituri de camere combinate după o concepţie nouă, vitrină, servantă, articole de artizanat din ceramică! Vom acţiona, de asemenea, pe linia reproiectării şi modernizării unor produse cu pondere mar® în sarcinile noastre de plan. O gamă tot mai largă a produ- selor fabricate de industria locală va lua drumul exportului. Şi în a-cest an cît şi în cei care au trecut industria locală sibiană şi-a cîştigat un bun renume peste graniţele ţării. Tot mai mulţi parteneri străsini solicită produsele noastre. Pentru a satisface toate cerinţele, în anul viitor ne vom spori producţia considerabil. De altfel, ritmul de creştere va fi superior industriei judeţului. El va atinge 14,2 la sută. Ca factori tonifianţi care vor pune o bază solidă şi în continuare, producţiei sunt investiţiile. Deşi mai mici ca în anii precedenţi, el® vor reuşi să completeze obiectivei® începute în acest an. De mare utilitate ne vor fi şi fondurile de mică mecanizare, care împreună cu investiţiile vor contribui la sporul de producţie preconizat. 2 wBsBSBIm ~ * mT' : w. La întreprinderea „Flamura roșie“ din Sibiu, de 100 tone, o nouă presă hidraulică Recoltă bogată de prune Folosind din plin timpul de lucru, ferma pomicolă nr. 7 a I.A.S. Cisnădie a reuşit să recolteze în timp de 8 zile 110 tone de prune, din care peste 90 la sută au fost exportate (în R.F. a Germaniei şi R.D.G.). Din cantitatea de 385 tone planificată a se obţine de pe cele 85 hectare, 70 tone au fost destinate exportului. Ca urmarea bunelor lucrări agrotehnice efectuate în livadă, producţia este deosebită, ceea ce înseamnă că se vor realiza şi depăşi sarcinile de plan, iar exportul va sP°ni fâcînd să crească beneficiile fermei. AUREL praba