Tribuna Sibiului, august 1970 (Anul 3, nr. 760-784)

1970-08-08 / nr. 766

Ajtót tett stp, JBÎ -Stagiunea siraiană 1969-La Teatrul de stat 1970 in retrospectivă --­ La Filarmonica de stat In vara anului 1969, cea de-a XXII-a stagiune din istoria tea­trului profesionist sibian era pri­vită ca o stagiune de entuziasm al începutului. Această apreciere aproape unanimă se susţinea au­toritar, bazată pe cel puţin două argumente de neclintit. Primul, exprimat cu puterea de convin­gere a exemplului concret, se re­leva din demonstraţia de forţă făcută de instituţie in stagiunea estivală, cind­ se montaseră 3 spectacole de vară in aer liber, intr-un regim de efort de toată stima. Era prima stagiune de vară pe care o vedea Sibiul, concepută cu dinamism intelectual şi cu pro­­fesionalitate pe trei direcţii ale teatrului deschis (de stradă, de curte şi de pădure), dar mai ales o bază de pe care se putea sus­ţine un adevăr al perspectivei. Al doilea argument decurgea din conţinutul programului de direc­ţie lansat de • artistul emerit Dan Nasta cu prilejul trecerii sale in frntea teatrului, un program de •vînt şi de elevaţie, care urma a se Înfăptui tocmai incepînd cu stagiunea XXII. Din suma de prin­cipii ale acestui program reţinem: continuitatea istorică a progresu­lui instituţiei, nevoia unei per­spective responsabile, satisfacerea tuturor gusturilor spectatorilor printr-un echilibru larg al reper­toriului, sporirea la prag maximal a dinamicii de creaţie a colecti­vului, întărirea relaţiilor de co­laborare cu alte teatre şi insti­tuţii, lărgirea activităţii de cultură a teatrului pornind din interior în afară. Detaliind, acest program de fond urma să se înfăptuiască prin mijloace cum ar fi: activitate zil­nică de seminar, etnoi teoretică, cind practică (dicţie, gimnastică, dezbatere de idei), studio cultu­ral (nu atît experimental!) la sala Astra, unde să se prezinte spec­tacole de teatru, poezie, proză literară, dar şi conferinţe (ex. 7 conferinţe despre cele 7 arte în perspectiva modernităţii lor), ex­puneri animate (ex. despre covo­rul românesc) ş. a. m. d. Prin pris­ma concepţiei de repertoriu, sta­giunea XXII trebuia să arate ast­fel la secţia română: Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu, Pe­­ţitoarea de Th. Wilder, Caligula de Camus, Maria '714 de Ilie Pău­­nescu, o dramatizare după Faulk­ner, Paharul cu apă de Eugene Scribe, Fîntîna Blanduziei de A­­iecsandri, Şcoala femeilor de Mö­liere, Dragostea — carte de aur de Alexei Tolstoi, Violetele de Schehade şi o piesă de Marin Sorescu. A trecut, de atunci, un an. Sec­ţia română a teatrului a prezen­tat următoarele premiere: Al pa­trulea anotimp (25 octombrie). Moartea ultimului golan de Vir­gil Stoenescu (22 ianuarie) ... Es­eu de T. Muşatescu (7 martie), Năpasta, după I. L. Caragiale (7 mai), un­­recital Lucian Blaga (9 mai) şi cu ochii legaţi de Fey­deau (12 iunie). Din detaliile pro­gramului de direcţie nu s-a infăp­­tuit nimic. La 31 iulie ziarul nos­tru atrăgea atenţia asupra dezin­teresului cu care stagiunea esti­vală este legată de public. La 21 decembrie, revenind asupra activităţii teatrului, observam că nu se arată incă nici un semn că punctele propuse in programul noii direcţii ar începe să fie În­deplinite, iar in 11 februarie, con­­statînd că lucrurile alunecă pe o pantă dăunătoare instituţiei, soli­citam o intervenţie promptă. Din păcate, teatrul se considera ab­solvit de obligaţia de a răspunde in scris criticilor din presă, iar Comitetul judeţean de cultură şi artă, vizat direct in unele critici. Îşi exprima intr-o adresă părerea că intervenţiile noastre critice conduc la demobilizarea colecti­vului. S-a creat astfel un climat in care rigoarea exigenţelor a în­ceput să se destrame tot mai mult, şi ne-am trezit la sfîrşitul stagiunii XXII cu o sumă de pre­miere in limba română unică In istoria teatrului sibian şi cu o circulaţie de spectacole şi spec­tatori sub pragul minimal al celor­lalte stagiuni (212 spectacole cu numai 64 886 spectatori). Pentru a Înţelege insă mai bine aceste raporturi, din perspectiva dinamicii actuale a vieţii teatre­lor, o privire comparativă asupra producţiei altor instituţii cu po­tenţial apropiat o considerăm in­structivă. La Turda, oraş cu 40 000 locuitori, teatrul, cu o schemă de 24 actori, a prezentat în stagiu­nea 1969/7,0 un număr de 9 pre­miere. La Petroşani, oraş cu 40 000 locuitori, teatrul, cu o schemă de 29 actori, a prezentat 13 premiere. Să mai amintim că secţia română a Teatrului de stat din Sibiu acti­vează într-un oraş cu 130 000 de locuitori şi că a trecut prin sta­giunea XXII o schemă de 28 de actori. In mare majoritate nefolo­­siţi? Sau că secţia sibiană de lim­bă germană, din 7 premiere a rea­lizat 7, alungînd, cu numai 21 de actori, un ritm de 287 spectacole şi 94 739 spectatori? Ne-am fi putut Îngădui luxul să evităm această dezvoltare statis­tică, dacă platforma artistică a spectacolelor ar fi fost una de natură a răzbate cit de­cit în mişcarea teatrală naţională, dar ne vedem siliţi să observăm că, aşa cum am scris şi în cronicile spectacolelor, nici unul n-a reu­şit să depăşească o anumită linie medie de plutire. Aşadar, stagiunea XXII n-a fost în istoria teatrului sibian stagiu­nea unui început aşteptat. Acum ne aflăm în pragul deschiderii celei de-a XXIII-a stagiuni, în faţa căreia s-a acumulat un volum de exigenţe sporit. După cum ne mărturisea tovarăşul Mircea Blaga, noul director al teatrului, în co­lectiv s-au luat deja unele mă­suri de natură a impulsiona ridi­carea instituţiei la nivelul misiu­nii sale sociale. Ele se referă pe de o parte la o mai riguroasă or­ganizare a dinamicii de creaţie, dar pe de alta la vitalizarea ar­terelor de contact între teatru şi publicul său. Desigur însă nici unul din aceste criterii nu poate fi înfăptuit izolat, numai prin pu­terile instituţiei. Se cuvine, de aceea, o mai diversificată dezvol­tare a colaborării dintre teatru şi celelalte unităţi de cultură şi artă, dintre teatru şi unităţile econo­mice, dintre teatru şi tineretul şcolar etc. Pe de altă parte, un sprijin mai constant, mai eficace, trebuie acordat teatrului însuşi, pentru a-i întări organismul che­mat spre o lucidă depăşire de sine. ION ITU­ ­ începeam acum un an analiza operată asupra activităţii simfoni­cului sibian d­in stagiunea trecută (1968—1969) cu afirmaţia, argu­mentată de realizări al căror suc­ces depăşea limitele încurajării de circumstanţă, că orchestra apă­ruse de-a lungul întregii perioade in cauză, înainta, bogată in posi­bilităţi şi satisfăcînd in genere toate gradele de exigenţă. Tabloul sinoptic al concertelor stagiunii recent Încheiate este deosebit de semnificativ prin si­multaneitatea relevării componen­telor intrinsece ale procesului producţiei artistice între care pri­mează calitatea interpretativă, di­versitatea genurilor şi stilurilor abordate, raportul cantitativ al a­­cestora, raportul universal-autoh­­ton, varietatea unora din factorii interpretativi (dirijori, solişti), di­versificarea formelor de prezen­tare a programelor şi implicaţiile de ordinul educaţiei estetico-mu­­zicale a maselor. Fără îndoială că strădaniile şi eforturile fiecărui membru al co­lectivului, dar mai ales ale con­ducerii artistice, pentru asigura­rea în cadrul activităţii filarmo­nicii a tuturor acestor aspecte, au fost multiple. Stau chezăşie suficient de nu­meroasele realizări de mare suc­ces ale trecutei stagiuni.­­E cazul să arătăm aici convingerea noas­tră că astfel de succese nu pot fi repurtate decit cind toate coor­donatele amintite sunt prezente activ, chiar dacă nu cu aceeaşi evidenţă). Să ne amintim, de pildă, doar numele cîtorva solişti: Alexandru Demetriad, Valentin Gheorghiu, Sofia Cosma, Dan Mizrahi, Ştefan Ruha, Mihai Con­­stantinescu, Igor Frolov, Corne­lia Bronzetti. Simpla enumerare a lor este, credem, îndeajuns de convingătoare în ce priveşte înal­ta ţinută a interpretărilor. Dar, pentru o mai cuprinzătoare şi mai concretă retrospectivă a succese­lor prestigioase de care vorbeam să ne amintim de impresionabila forţă emoţională a interpretării ciclului integral de concerte be­­ethoveniene de către muzicianul­­pianist Radu Lupu­, sau de muzi­calitatea rafinată, îmbinată cu o tehnicitate mergind pînă la vir­tuozitate­a Mihaelei Constantin in Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Saint Saens; tot aici, la acest capitol, se impun a fi citate interpretările tinerilor şi admirabililor slujitori ai muzicii ca Renate Schorler — R.D.G. (Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de F. M. Bartholdy), Aurel Niculescu (Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră de P. I. Ceaikovski), Wolfgang Gü­ttler (Concertul pen­tru contrabas şi orchestră de A. Vivaldi), Sim­­on Iţicovici (Con­certul pentru vioară şi orchestră de J. Sibelius) ş. a. Nu putem uita nici momentele prilejuite publi­cului sibian de acele adinei şi pasionale trăiri a textelor majo­rităţii pârliturilor dirijate de ar­­tistul emerit Henry Selbing, sau cele în care sub­sensibila şi foarte priceputa baghetă a lui Erich Bergel, am audiat de exemplu Mişcarea simfonică de Liviu Glo­­deanu. De asemenea, de neuitat sunt realizări ca cele oferite nouă prin concertele vocal-simfonice (din care remarcăm Te Deum — A. Brukner, Omagiul lui Pales­trina — Doru Popovici, Requiem — W. A. Mozart) de către per­sonalităţi artistice complexe ca cele ale maeştrilor Mircea Cris­­tescu şi Fr. Xaver Dressier. Desigur lista unor asemenea exemple mai poate suporta des­tul de multe adăugiri. Credem însă că şi în această formă ea este in măsură a susţine afirma­ţiile noastre şi totodată permite o primă concluzie (poate cea mai importantă), din punct de vedere al calităţii interpretative colecti­vul filarmonicii sibiene se men­ţine cu consecvenţă pe linia unei continue perfecţionări a măiestriei sale artistice. Trebuie reţinut însă că acest fapt nu exclude în to­talitate nişte carenţe care există şi se manifestă cu precădere în sfera celorlalte componente ale procesului producţiei artistice. Repertorial, deşi aparent n-ar fi nimic de obiectat, o analiză atentă evidenţiază aspecte nu prea im-1 bucurătoare. Astfel, singura rela­ţie oarecum respectată, dintre cele dictate de o judicioasă poli­tică repertorială, este aceea a ra­portului universal-autohton (75 şi respectiv 25 la sută). In rest, ab­solut toate prezintă deficienţe. In cadrul repertoriului universal, de pildă, 90 la sută este acoperit de lucrări clasice şi romantice. In ce priveşte creaţia muzicală românească promovată In cursul acestei stagiuni se constată o a­­bundenţa a lucrărilor compozito­rilor aparţinînd ultimelor doua generaţii de creatori; ceilalţi, înaintaşii şi cei de la Începutul secolului, dar mai ales Însuşi ti­tanul Enescu, sînt literalmente neglijaţi (majoritatea — total). Mai mult, singura lucrare cu care Enescu este prezent în progra­mele sibiene ale stagiunii trecute este din nou una din eternele rapsodii. Nici în ce priveşte varietatea formelor de prezentare a progra­melor (concerte ce cuprind în program lucrări aparţinînd ace­luiaşi stil, concerte-medalion, ci­clu de concerte dedicate creaţiei integrale a unui compozitor etc.) stagiunea Încheiată nu corespunde aşteptărilor cu atît mai mult cu cit în articolul analitic publicat la închiderea stagiunii 1968—­1969 sugeram Ideea unor concerte Enescu, Bartók, Debussy, Hone­­ger, Stravinski, Hindemith, We­bern etc. în sfîrşit, ultimul unghi sub care vom privi activitatea ansam­blului sibian este acela al educa­ţiei estetico-muzicale. In sensul acestui deziderat aportul adus se pare a fi chiar meritoriu. Ne-o dovedeşte în primul rînd numă­rul tot mai mare al tinerilor pre­zenţi în sălile de concert şi frec­venţa in general crescîndă, iar apoi numărul de asemenea cres­­cînd al formaţiilor artistice de amatori cu care colaborează in­stituţia în unele din producţiile sale (pînă acum doar în cele vo­cal-simfonice, formaţiile la care ne referim fiind coruri). Este de remarcat că fiecare din aceste formaţii, colaboratoare mai vechi (corul „J. S. Bach" şi corul „Gh. Dima") sau mai noi (Corul de ca­meră al Casei de cultură), s-a străduit a răspunde acelei foarte atente şi competente îndrumări de specialitate primite din partea filarmonicii, DORU CONSTANTINIU Nicu Niculescu, Costel Răd­ulescu şi Radu Basarab într-o scenă din spectacolul „Cu ochii legaţi“ la anul 1930, Istoricul sibian I. Ru­pău, autorul unor numeroase articole şi lucrări despre istoria Transilvaniei, fiind solicitat de către Ministerul în­­văţămîntului să predea împreună cu prof. P. P. Panaitescu, erudit istoric şi slavist, la cursul organizat pentru susţinerea examenelor de capacitate ale profesorilor din şcolile secundare, prelegeri despre izvoarele istoriei ro­mânilor, au avut prilejul să constate cât de sumare şi restrînse erau cu­noştinţele candidaţilor în acest dome­niu al literaturii de specialitate, din care ar fi trebuit să-şi culeagă refe­rinţele istorice de neapărată trebuinţă pentru a pregăti lecţii temeinice la catedră. Această tristă „experienţă didac­tică“, mărturiseşte prof. I. Lupaş, i-a îndemnat să caute un mijloc potrivit pentru profesorii de istorie, care să le dea putinţa de a se orienta ei în­şişi in contextul izvoarelor ce tre­buiau împărtăşite elevilor. In acest domeniu al perfecţionării didactice, unde se pretindea „orientarea mai sigură" a profesorilor de la catedră, cunoaşterea izvoarelor istorice avea o netăgăduită importanţă. In dorinţa de a contribui la inten­sificarea şi înviorarea invăţămîntului istoric în şcoală şi a completa textul destul de sărac al manualelor folo­site de profesori, cei doi istorici au Ir­edite Istorici despre învăţămîntul istoriei în şcoală pregătit Împreună o­ culegere de iz­voare greceşti, latine, germane, ma­ghiare, poloneze şi româneşti, care se refereau la istoria noastră, cuprin­zând textele cele mai importante, in­titulată „Izvoare narative şi docu­mentare pentru istoria românilor“. Lucrarea redactată urma să pre­zinte evenimentele­­ istoriei noastre intr-o formă mai apropiată de origi­nea lor, şi să aibă un efect mai du­rabil în sufletul elevilor. Definitivarea acestei culegeri de izvoare documentare, de stringentă necesitate în predarea istoriei în şcoală, va prilejui, înainte de publi­care, un ultim schimb de păreri în­tre cei doi istorici, fapt ce va rămîne consemnat în rîndurile unei intere­sante scrisori trimisă de prof. P. P. Panaitescu lui I. Lupaş, în care îşi exprimă cu competenţă opinia asupra acestei colecţii documentare. Reproducem textul acestei scrisori semnificative, prin tematica ei de ac­tualitate în perfecţionarea profesori­lor de istorie. MIRCEA STOIA Bucureşti, 23 Iunie 1935 Stimate domnule Lupaş,’ Vă rog să mă scuzaţi că pînă acum n-am dat nici un semn de viaţă şi nu v-am scris privitor la colecţia de izvoare. După Paşti am fost foarte ocupat cu cursu­rile rămase cam in urmă ,şi acum în urmă cu exame­nele. Abia acum am putut studia lista de publicaţii şi izvoare pe care mi-aţi lăsat-o. Găsesc că toate textele propuse de domnia-voastră sint foarte potrivite, afară numai de doua, asupra cărora aş avea de făcut rezerve. Primul este sub nr. 28: Cronicarul Mihail Maxa despre luptele lui Mircea cel Bătrîn cu turcii. Acest text este, cum a dovedit 1. Bogdan un „Archiv für slavische Philo­logie“, o traducere din Cronica bulgară descoperită de același slav­ist român. Comparând textul cu originalul, am găsit la Ma­xa omisiuni deci e preferabil să dăm textul original și complet (introducerea, pe care mă oblig s-o fac). Al doilea text este sub. nr. 101 Argu­mente din cuvântul compus de Gh. Lazar la 30 VII U122 intru întîmpinarea lui Gr. Ghica. Am unele bănuieli, cari, ce e drept, nu sunt siguranțe, ai discursul e apo­crif. (Data nu corespunde cu venirea lui Gr. Ghica, sunt citate din Horaţiu atribuite greşit lui Cesar, ceiace pentru un om cu cultură clasică nu pare posibil). Pe de altă parte cred că colecţia noastră s-ar mai putea îmbogăţi şi cu­ alte texte. Vă trimit şi eu cu ti­tlul de propunere o listă de izvoare ce am întocmit şi vă rog s-o studiaţi şi să-mi comunicaţi părerea dom­niei voastre. In caz, cind ar fi prea multe texte, pu­­blicînd izvoarele din ambele liste, ar urma să facem o selecţie, dar trebuie mai întii să stabilim, măcar a­­proximativ Întinderea colecţiei. Rămîne de asemenea să stabilim dacă vom da unele izvoare in original, sau ţoate numai in traducere. Aş dori să am şi părerea d-voastre asupra acestui punct. In ce priveşte introducerea ce mi-aţi dat-o înainte de sfîrşitul examenului de capacitate, o găsesc concisă şi foarte potrivită. Cred că aţi păstrat o copie, aşa că micile modifi­cări ce Ie propun, le veţi putea raporta la acea copie. Anume propun ca în prima frază la mijloc după cuvin­tele „cunoştinţele candidaţilor cu privire la izvoarele narative şi documentare" să se adauge, în special în ce priveşte istoria Românilor (ca să­ corespundă cu sco­pul nostru). La sfirşitul aceleiaşi fraze aş suprima ca­­n­titativul manuale redactate în pripă, ca să nu arun­căm blamul asupra nimănui şi să spunem simplu, ma­nualelor de şcoală. Pe p. 2-a sus, după pasajul privitor la candidaţii la capacitate, propun să se adauge o frază care să lăr­gească sfera de cititori ai colecţiei: „Ne gîndim­­de­­asemenea şi la actualii profesori de istorie, cari au datoria să recurgă, pentru explicarea lecţiilor, la iz­voarele contemporane, ce singure dau realitatea vie a timpurilor trecute. O colecţie ca aceasta poate în­locui cu succes obositoare şi adesea zadarnice cerce­tări în biblioteci". La urmă vor urma unele mulţumiri pentru editură. în, aşteptarea răspunsului d-voastră, primiţi vă rog cele mai alese salutări, P. P. Panaitescu Aleia Alexandru 35 Parcul Filipescu București III P.S. V-at­i ruga să-mi comunicați adresa d-voastre vacantă. * Arhivele statului Sibiu­­— fondul Astra. ] mstira hirtaeus REVISTE ŞCOLARE 9 1 GHadeamus,­­ Cercul literar al liceului nr. 2 d­in Mediat a scos la sfîrşitul anului şcolar al doilea număr din revista sa GAUDEAMUS, In acelaşi format initial, In 42 de pagini. Revista o deschide de data aceasta Florin Körösi din clasa a X-a, care mai are In cuprins Incd un ciclu de poezii cu îndrăzneli imagistice cărora le conferă sonoritate şi o clară Inte­grare In ideie. Ligia Crăciunescu In cele patru poeme se autodefineşte printr-o suită de notaţii cu impli­caţii sufleteşti. Mircea Bercean (cl. X-a) cultivă cu predilecţie simbolul, fără abuz I nsd. Aş remarca PASARE AI­BA. Cel mai plin de semnificaţii răml­­ne totuşi Emil Tal, cu cinci poeme In care fiorul liric e puternic pre­zent, iar fluiditatea expresiei trece pragul maturizării. O noutate In acest număr sunt co­laborările elevilor de limbă germa­nă: Adelina Niţu, cl. XI, Anneliese Markus, cl. IX, Eukriede Pitters, cl. X, Erika Schuster, cl. XI, Anna Gu­­nesch, cl. XI, Christel Pauer, cl. XI (toate poezie). La proză, Zdrenghea Vasile din cl. XII B publică un lim­pede tablou autumnal, Emil Tat trece cu uşurinţă la proza Intitulată CHE­MAREA COCORILOR, peste care pluteşte neliniştea adolescentei. Mai iscălesc proză Socaciu Elena, cl. XII B, Popa Alexandrina, cl. XI B, iar Gertrud Ziegler, cl. XI D, o compo­ziţie In limba germană (Karneval am­ dem Eiss) Un fragment din Pros­per Mérimée tălmăceşte Boian Sil­viu, cl. XI B. O menţiune aparte pentru BRE­VIARUL CRITIC semnat de Sanda Movileanu, cl. XI-a , unde Marin Sorescu e interpretat cu îndrăzneală dar şi cu siguranţa opiniei obiecti­ve. Sunt sesizate cu inteligenţă ano­timpurile vieţii exprimate prin sim­boluri şi nu o sperie pe tânăra co­mentatoare să formuleze caracteri­zări: „Marin Sorescu e un romantic In accepţia largă a cuvlntului". Folosindu-se de prezenta la o şe­zătoare literară a scriitorilor Virgil Carianopol si Eugen Clark­, Emil Tot, unul din tinerii redactori ai re­vistei, a formulat clteva întrebări despre poezie şi artă sau despre Di­rectivele Congresului al X-lea şi drumul ce trebuie urmat de literatu­ra noastră, întrebările şi răspunsuri­le cuprind o instructivă pagină de anchetă. Nu lipseşte nici prezenţa celor mai mici (Munteanu Codruţa, cl. VII-a A, Comşa Marcela, Hancu Au­rora, cl. Vl-a A, Jocu Aurora, cl. Vll-a A) cu unele contribuţii de ver­sificaţie sau compoziţie, exerciţii ca­re Îşi au tîlcul lor. Revista nu neglijează nici partea grafică susţinută de Lupeanu Emil Han, cl. Xll-a, Diaconu Mihai, cl. IX-a şi Potrig Sorin, al. IX-a. Utilă Informaţia şi crimpelele din lucrările concurenţilor premiaţi la olimpiada literară ediţia 1970, faza municipală, unde au participat 30 de elevi, dintre care 11 au primit pre­mii, iar 9 menţiuni. O mai mare atenţie la corectură evita publicarea de două ori a ace­leiaşi poezii (Anonym, de Erika Schuster, pag. 16 și 38). DAN ARTEMIU­ ­­S CHIMIST­A NICOLAE G. IORGA if­ euLei Adună combinele lacom, adună Spicele umede încă de prins Ploile înfipte sălbatec în lună Se destramă învinse spre humă Cinice de greier şi de ciocîrlie Răzbate din bobul de grîu. Cad în genunchi în faţa cimpiei tăcute, golaşe Prieteni, pe toţi vă simt acum lingă umerii mei ! Insîngerate, durerile pământului se prăbuşiră în mine Totul se răsuceşte îndîrjit către stele. Culegătorii tămăduiră sufletul lor Cu încă o pîine. DUMITRU GEMENEL Jiul Jhim­ean­ Bolid nears, în calmă necădere, împerecheate guri de mici firide Prin care infinitul se deschide Încremenind eterica tăcere. Dramatic interludiu de abside Sub­ încleştate braţe — coliere — Tangentă-a două oarbe emisfere Sărutul grav, în piatră se închide. Lăţind mişcarea gurii sub pecete. .. . Cine, din umbra-i aplecată-n Lethe li va-nălţa în duh de epopee Peste gorjene linişti solitare l’refigurînd pe marea-i depărtare, L^n chip, ce-n piatra timpului să stric MIRA PREDA Pag. 3 s­s­ c aproape de­­­­Ham­a Se scutură grădinile de flori Şi arborii se scutură de frunză, In inimă se scutură comori Şi nimeni nu-i de fum­ să le ascundă. Vin anotimpuri lungi, de borangic, l­e care vremea-i ţese-n patru iţe. Lingă cioban, murind cite un pic, Se stringe alb sobor de mioriţe. Intre aceste vaste scuturări dle frunze, de culori şi de mireasmă. Stau copleşit sub lungi îmbrăţişări Cu propria şi strania-mi fantasmă. A GEORGE POPA

Next