Tribuna Sibiului, august 1970 (Anul 3, nr. 760-784)
1970-08-08 / nr. 766
Ajtót tett stp, JBÎ -Stagiunea siraiană 1969-La Teatrul de stat 1970 in retrospectivă -- La Filarmonica de stat In vara anului 1969, cea de-a XXII-a stagiune din istoria teatrului profesionist sibian era privită ca o stagiune de entuziasm al începutului. Această apreciere aproape unanimă se susţinea autoritar, bazată pe cel puţin două argumente de neclintit. Primul, exprimat cu puterea de convingere a exemplului concret, se releva din demonstraţia de forţă făcută de instituţie in stagiunea estivală, cind se montaseră 3 spectacole de vară in aer liber, intr-un regim de efort de toată stima. Era prima stagiune de vară pe care o vedea Sibiul, concepută cu dinamism intelectual şi cu profesionalitate pe trei direcţii ale teatrului deschis (de stradă, de curte şi de pădure), dar mai ales o bază de pe care se putea susţine un adevăr al perspectivei. Al doilea argument decurgea din conţinutul programului de direcţie lansat de • artistul emerit Dan Nasta cu prilejul trecerii sale in frntea teatrului, un program de •vînt şi de elevaţie, care urma a se Înfăptui tocmai incepînd cu stagiunea XXII. Din suma de principii ale acestui program reţinem: continuitatea istorică a progresului instituţiei, nevoia unei perspective responsabile, satisfacerea tuturor gusturilor spectatorilor printr-un echilibru larg al repertoriului, sporirea la prag maximal a dinamicii de creaţie a colectivului, întărirea relaţiilor de colaborare cu alte teatre şi instituţii, lărgirea activităţii de cultură a teatrului pornind din interior în afară. Detaliind, acest program de fond urma să se înfăptuiască prin mijloace cum ar fi: activitate zilnică de seminar, etnoi teoretică, cind practică (dicţie, gimnastică, dezbatere de idei), studio cultural (nu atît experimental!) la sala Astra, unde să se prezinte spectacole de teatru, poezie, proză literară, dar şi conferinţe (ex. 7 conferinţe despre cele 7 arte în perspectiva modernităţii lor), expuneri animate (ex. despre covorul românesc) ş. a. m. d. Prin prisma concepţiei de repertoriu, stagiunea XXII trebuia să arate astfel la secţia română: Al patrulea anotimp de Horia Lovinescu, Peţitoarea de Th. Wilder, Caligula de Camus, Maria '714 de Ilie Păunescu, o dramatizare după Faulkner, Paharul cu apă de Eugene Scribe, Fîntîna Blanduziei de Aiecsandri, Şcoala femeilor de Möliere, Dragostea — carte de aur de Alexei Tolstoi, Violetele de Schehade şi o piesă de Marin Sorescu. A trecut, de atunci, un an. Secţia română a teatrului a prezentat următoarele premiere: Al patrulea anotimp (25 octombrie). Moartea ultimului golan de Virgil Stoenescu (22 ianuarie) ... Eseu de T. Muşatescu (7 martie), Năpasta, după I. L. Caragiale (7 mai), unrecital Lucian Blaga (9 mai) şi cu ochii legaţi de Feydeau (12 iunie). Din detaliile programului de direcţie nu s-a infăptuit nimic. La 31 iulie ziarul nostru atrăgea atenţia asupra dezinteresului cu care stagiunea estivală este legată de public. La 21 decembrie, revenind asupra activităţii teatrului, observam că nu se arată incă nici un semn că punctele propuse in programul noii direcţii ar începe să fie Îndeplinite, iar in 11 februarie, constatînd că lucrurile alunecă pe o pantă dăunătoare instituţiei, solicitam o intervenţie promptă. Din păcate, teatrul se considera absolvit de obligaţia de a răspunde in scris criticilor din presă, iar Comitetul judeţean de cultură şi artă, vizat direct in unele critici. Îşi exprima intr-o adresă părerea că intervenţiile noastre critice conduc la demobilizarea colectivului. S-a creat astfel un climat in care rigoarea exigenţelor a început să se destrame tot mai mult, şi ne-am trezit la sfîrşitul stagiunii XXII cu o sumă de premiere in limba română unică In istoria teatrului sibian şi cu o circulaţie de spectacole şi spectatori sub pragul minimal al celorlalte stagiuni (212 spectacole cu numai 64 886 spectatori). Pentru a Înţelege insă mai bine aceste raporturi, din perspectiva dinamicii actuale a vieţii teatrelor, o privire comparativă asupra producţiei altor instituţii cu potenţial apropiat o considerăm instructivă. La Turda, oraş cu 40 000 locuitori, teatrul, cu o schemă de 24 actori, a prezentat în stagiunea 1969/7,0 un număr de 9 premiere. La Petroşani, oraş cu 40 000 locuitori, teatrul, cu o schemă de 29 actori, a prezentat 13 premiere. Să mai amintim că secţia română a Teatrului de stat din Sibiu activează într-un oraş cu 130 000 de locuitori şi că a trecut prin stagiunea XXII o schemă de 28 de actori. In mare majoritate nefolosiţi? Sau că secţia sibiană de limbă germană, din 7 premiere a realizat 7, alungînd, cu numai 21 de actori, un ritm de 287 spectacole şi 94 739 spectatori? Ne-am fi putut Îngădui luxul să evităm această dezvoltare statistică, dacă platforma artistică a spectacolelor ar fi fost una de natură a răzbate cit decit în mişcarea teatrală naţională, dar ne vedem siliţi să observăm că, aşa cum am scris şi în cronicile spectacolelor, nici unul n-a reuşit să depăşească o anumită linie medie de plutire. Aşadar, stagiunea XXII n-a fost în istoria teatrului sibian stagiunea unui început aşteptat. Acum ne aflăm în pragul deschiderii celei de-a XXIII-a stagiuni, în faţa căreia s-a acumulat un volum de exigenţe sporit. După cum ne mărturisea tovarăşul Mircea Blaga, noul director al teatrului, în colectiv s-au luat deja unele măsuri de natură a impulsiona ridicarea instituţiei la nivelul misiunii sale sociale. Ele se referă pe de o parte la o mai riguroasă organizare a dinamicii de creaţie, dar pe de alta la vitalizarea arterelor de contact între teatru şi publicul său. Desigur însă nici unul din aceste criterii nu poate fi înfăptuit izolat, numai prin puterile instituţiei. Se cuvine, de aceea, o mai diversificată dezvoltare a colaborării dintre teatru şi celelalte unităţi de cultură şi artă, dintre teatru şi unităţile economice, dintre teatru şi tineretul şcolar etc. Pe de altă parte, un sprijin mai constant, mai eficace, trebuie acordat teatrului însuşi, pentru a-i întări organismul chemat spre o lucidă depăşire de sine. ION ITU începeam acum un an analiza operată asupra activităţii simfonicului sibian din stagiunea trecută (1968—1969) cu afirmaţia, argumentată de realizări al căror succes depăşea limitele încurajării de circumstanţă, că orchestra apăruse de-a lungul întregii perioade in cauză, înainta, bogată in posibilităţi şi satisfăcînd in genere toate gradele de exigenţă. Tabloul sinoptic al concertelor stagiunii recent Încheiate este deosebit de semnificativ prin simultaneitatea relevării componentelor intrinsece ale procesului producţiei artistice între care primează calitatea interpretativă, diversitatea genurilor şi stilurilor abordate, raportul cantitativ al acestora, raportul universal-autohton, varietatea unora din factorii interpretativi (dirijori, solişti), diversificarea formelor de prezentare a programelor şi implicaţiile de ordinul educaţiei estetico-muzicale a maselor. Fără îndoială că strădaniile şi eforturile fiecărui membru al colectivului, dar mai ales ale conducerii artistice, pentru asigurarea în cadrul activităţii filarmonicii a tuturor acestor aspecte, au fost multiple. Stau chezăşie suficient de numeroasele realizări de mare succes ale trecutei stagiuni.E cazul să arătăm aici convingerea noastră că astfel de succese nu pot fi repurtate decit cind toate coordonatele amintite sunt prezente activ, chiar dacă nu cu aceeaşi evidenţă). Să ne amintim, de pildă, doar numele cîtorva solişti: Alexandru Demetriad, Valentin Gheorghiu, Sofia Cosma, Dan Mizrahi, Ştefan Ruha, Mihai Constantinescu, Igor Frolov, Cornelia Bronzetti. Simpla enumerare a lor este, credem, îndeajuns de convingătoare în ce priveşte înalta ţinută a interpretărilor. Dar, pentru o mai cuprinzătoare şi mai concretă retrospectivă a succeselor prestigioase de care vorbeam să ne amintim de impresionabila forţă emoţională a interpretării ciclului integral de concerte beethoveniene de către muzicianulpianist Radu Lupu, sau de muzicalitatea rafinată, îmbinată cu o tehnicitate mergind pînă la virtuozitatea Mihaelei Constantin in Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Saint Saens; tot aici, la acest capitol, se impun a fi citate interpretările tinerilor şi admirabililor slujitori ai muzicii ca Renate Schorler — R.D.G. (Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de F. M. Bartholdy), Aurel Niculescu (Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră de P. I. Ceaikovski), Wolfgang Güttler (Concertul pentru contrabas şi orchestră de A. Vivaldi), Simon Iţicovici (Concertul pentru vioară şi orchestră de J. Sibelius) ş. a. Nu putem uita nici momentele prilejuite publicului sibian de acele adinei şi pasionale trăiri a textelor majorităţii pârliturilor dirijate de artistul emerit Henry Selbing, sau cele în care subsensibila şi foarte priceputa baghetă a lui Erich Bergel, am audiat de exemplu Mişcarea simfonică de Liviu Glodeanu. De asemenea, de neuitat sunt realizări ca cele oferite nouă prin concertele vocal-simfonice (din care remarcăm Te Deum — A. Brukner, Omagiul lui Palestrina — Doru Popovici, Requiem — W. A. Mozart) de către personalităţi artistice complexe ca cele ale maeştrilor Mircea Cristescu şi Fr. Xaver Dressier. Desigur lista unor asemenea exemple mai poate suporta destul de multe adăugiri. Credem însă că şi în această formă ea este in măsură a susţine afirmaţiile noastre şi totodată permite o primă concluzie (poate cea mai importantă), din punct de vedere al calităţii interpretative colectivul filarmonicii sibiene se menţine cu consecvenţă pe linia unei continue perfecţionări a măiestriei sale artistice. Trebuie reţinut însă că acest fapt nu exclude în totalitate nişte carenţe care există şi se manifestă cu precădere în sfera celorlalte componente ale procesului producţiei artistice. Repertorial, deşi aparent n-ar fi nimic de obiectat, o analiză atentă evidenţiază aspecte nu prea im-1 bucurătoare. Astfel, singura relaţie oarecum respectată, dintre cele dictate de o judicioasă politică repertorială, este aceea a raportului universal-autohton (75 şi respectiv 25 la sută). In rest, absolut toate prezintă deficienţe. In cadrul repertoriului universal, de pildă, 90 la sută este acoperit de lucrări clasice şi romantice. In ce priveşte creaţia muzicală românească promovată In cursul acestei stagiuni se constată o abundenţa a lucrărilor compozitorilor aparţinînd ultimelor doua generaţii de creatori; ceilalţi, înaintaşii şi cei de la Începutul secolului, dar mai ales Însuşi titanul Enescu, sînt literalmente neglijaţi (majoritatea — total). Mai mult, singura lucrare cu care Enescu este prezent în programele sibiene ale stagiunii trecute este din nou una din eternele rapsodii. Nici în ce priveşte varietatea formelor de prezentare a programelor (concerte ce cuprind în program lucrări aparţinînd aceluiaşi stil, concerte-medalion, ciclu de concerte dedicate creaţiei integrale a unui compozitor etc.) stagiunea Încheiată nu corespunde aşteptărilor cu atît mai mult cu cit în articolul analitic publicat la închiderea stagiunii 1968—1969 sugeram Ideea unor concerte Enescu, Bartók, Debussy, Honeger, Stravinski, Hindemith, Webern etc. în sfîrşit, ultimul unghi sub care vom privi activitatea ansamblului sibian este acela al educaţiei estetico-muzicale. In sensul acestui deziderat aportul adus se pare a fi chiar meritoriu. Ne-o dovedeşte în primul rînd numărul tot mai mare al tinerilor prezenţi în sălile de concert şi frecvenţa in general crescîndă, iar apoi numărul de asemenea crescînd al formaţiilor artistice de amatori cu care colaborează instituţia în unele din producţiile sale (pînă acum doar în cele vocal-simfonice, formaţiile la care ne referim fiind coruri). Este de remarcat că fiecare din aceste formaţii, colaboratoare mai vechi (corul „J. S. Bach" şi corul „Gh. Dima") sau mai noi (Corul de cameră al Casei de cultură), s-a străduit a răspunde acelei foarte atente şi competente îndrumări de specialitate primite din partea filarmonicii, DORU CONSTANTINIU Nicu Niculescu, Costel Rădulescu şi Radu Basarab într-o scenă din spectacolul „Cu ochii legaţi“ la anul 1930, Istoricul sibian I. Rupău, autorul unor numeroase articole şi lucrări despre istoria Transilvaniei, fiind solicitat de către Ministerul învăţămîntului să predea împreună cu prof. P. P. Panaitescu, erudit istoric şi slavist, la cursul organizat pentru susţinerea examenelor de capacitate ale profesorilor din şcolile secundare, prelegeri despre izvoarele istoriei românilor, au avut prilejul să constate cât de sumare şi restrînse erau cunoştinţele candidaţilor în acest domeniu al literaturii de specialitate, din care ar fi trebuit să-şi culeagă referinţele istorice de neapărată trebuinţă pentru a pregăti lecţii temeinice la catedră. Această tristă „experienţă didactică“, mărturiseşte prof. I. Lupaş, i-a îndemnat să caute un mijloc potrivit pentru profesorii de istorie, care să le dea putinţa de a se orienta ei înşişi in contextul izvoarelor ce trebuiau împărtăşite elevilor. In acest domeniu al perfecţionării didactice, unde se pretindea „orientarea mai sigură" a profesorilor de la catedră, cunoaşterea izvoarelor istorice avea o netăgăduită importanţă. In dorinţa de a contribui la intensificarea şi înviorarea invăţămîntului istoric în şcoală şi a completa textul destul de sărac al manualelor folosite de profesori, cei doi istorici au Iredite Istorici despre învăţămîntul istoriei în şcoală pregătit Împreună o culegere de izvoare greceşti, latine, germane, maghiare, poloneze şi româneşti, care se refereau la istoria noastră, cuprinzând textele cele mai importante, intitulată „Izvoare narative şi documentare pentru istoria românilor“. Lucrarea redactată urma să prezinte evenimentele istoriei noastre intr-o formă mai apropiată de originea lor, şi să aibă un efect mai durabil în sufletul elevilor. Definitivarea acestei culegeri de izvoare documentare, de stringentă necesitate în predarea istoriei în şcoală, va prilejui, înainte de publicare, un ultim schimb de păreri între cei doi istorici, fapt ce va rămîne consemnat în rîndurile unei interesante scrisori trimisă de prof. P. P. Panaitescu lui I. Lupaş, în care îşi exprimă cu competenţă opinia asupra acestei colecţii documentare. Reproducem textul acestei scrisori semnificative, prin tematica ei de actualitate în perfecţionarea profesorilor de istorie. MIRCEA STOIA Bucureşti, 23 Iunie 1935 Stimate domnule Lupaş,’ Vă rog să mă scuzaţi că pînă acum n-am dat nici un semn de viaţă şi nu v-am scris privitor la colecţia de izvoare. După Paşti am fost foarte ocupat cu cursurile rămase cam in urmă ,şi acum în urmă cu examenele. Abia acum am putut studia lista de publicaţii şi izvoare pe care mi-aţi lăsat-o. Găsesc că toate textele propuse de domnia-voastră sint foarte potrivite, afară numai de doua, asupra cărora aş avea de făcut rezerve. Primul este sub nr. 28: Cronicarul Mihail Maxa despre luptele lui Mircea cel Bătrîn cu turcii. Acest text este, cum a dovedit 1. Bogdan un „Archiv für slavische Philologie“, o traducere din Cronica bulgară descoperită de același slavist român. Comparând textul cu originalul, am găsit la Maxa omisiuni deci e preferabil să dăm textul original și complet (introducerea, pe care mă oblig s-o fac). Al doilea text este sub. nr. 101 Argumente din cuvântul compus de Gh. Lazar la 30 VII U122 intru întîmpinarea lui Gr. Ghica. Am unele bănuieli, cari, ce e drept, nu sunt siguranțe, ai discursul e apocrif. (Data nu corespunde cu venirea lui Gr. Ghica, sunt citate din Horaţiu atribuite greşit lui Cesar, ceiace pentru un om cu cultură clasică nu pare posibil). Pe de altă parte cred că colecţia noastră s-ar mai putea îmbogăţi şi cu alte texte. Vă trimit şi eu cu titlul de propunere o listă de izvoare ce am întocmit şi vă rog s-o studiaţi şi să-mi comunicaţi părerea domniei voastre. In caz, cind ar fi prea multe texte, publicînd izvoarele din ambele liste, ar urma să facem o selecţie, dar trebuie mai întii să stabilim, măcar aproximativ Întinderea colecţiei. Rămîne de asemenea să stabilim dacă vom da unele izvoare in original, sau ţoate numai in traducere. Aş dori să am şi părerea d-voastre asupra acestui punct. In ce priveşte introducerea ce mi-aţi dat-o înainte de sfîrşitul examenului de capacitate, o găsesc concisă şi foarte potrivită. Cred că aţi păstrat o copie, aşa că micile modificări ce Ie propun, le veţi putea raporta la acea copie. Anume propun ca în prima frază la mijloc după cuvintele „cunoştinţele candidaţilor cu privire la izvoarele narative şi documentare" să se adauge, în special în ce priveşte istoria Românilor (ca să corespundă cu scopul nostru). La sfirşitul aceleiaşi fraze aş suprima cantitativul manuale redactate în pripă, ca să nu aruncăm blamul asupra nimănui şi să spunem simplu, manualelor de şcoală. Pe p. 2-a sus, după pasajul privitor la candidaţii la capacitate, propun să se adauge o frază care să lărgească sfera de cititori ai colecţiei: „Ne gîndimdeasemenea şi la actualii profesori de istorie, cari au datoria să recurgă, pentru explicarea lecţiilor, la izvoarele contemporane, ce singure dau realitatea vie a timpurilor trecute. O colecţie ca aceasta poate înlocui cu succes obositoare şi adesea zadarnice cercetări în biblioteci". La urmă vor urma unele mulţumiri pentru editură. în, aşteptarea răspunsului d-voastră, primiţi vă rog cele mai alese salutări, P. P. Panaitescu Aleia Alexandru 35 Parcul Filipescu București III P.S. V-ati ruga să-mi comunicați adresa d-voastre vacantă. * Arhivele statului Sibiu— fondul Astra. ] mstira hirtaeus REVISTE ŞCOLARE 9 1 GHadeamus, Cercul literar al liceului nr. 2 din Mediat a scos la sfîrşitul anului şcolar al doilea număr din revista sa GAUDEAMUS, In acelaşi format initial, In 42 de pagini. Revista o deschide de data aceasta Florin Körösi din clasa a X-a, care mai are In cuprins Incd un ciclu de poezii cu îndrăzneli imagistice cărora le conferă sonoritate şi o clară Integrare In ideie. Ligia Crăciunescu In cele patru poeme se autodefineşte printr-o suită de notaţii cu implicaţii sufleteşti. Mircea Bercean (cl. X-a) cultivă cu predilecţie simbolul, fără abuz I nsd. Aş remarca PASARE AIBA. Cel mai plin de semnificaţii rămlne totuşi Emil Tal, cu cinci poeme In care fiorul liric e puternic prezent, iar fluiditatea expresiei trece pragul maturizării. O noutate In acest număr sunt colaborările elevilor de limbă germană: Adelina Niţu, cl. XI, Anneliese Markus, cl. IX, Eukriede Pitters, cl. X, Erika Schuster, cl. XI, Anna Gunesch, cl. XI, Christel Pauer, cl. XI (toate poezie). La proză, Zdrenghea Vasile din cl. XII B publică un limpede tablou autumnal, Emil Tat trece cu uşurinţă la proza Intitulată CHEMAREA COCORILOR, peste care pluteşte neliniştea adolescentei. Mai iscălesc proză Socaciu Elena, cl. XII B, Popa Alexandrina, cl. XI B, iar Gertrud Ziegler, cl. XI D, o compoziţie In limba germană (Karneval am dem Eiss) Un fragment din Prosper Mérimée tălmăceşte Boian Silviu, cl. XI B. O menţiune aparte pentru BREVIARUL CRITIC semnat de Sanda Movileanu, cl. XI-a , unde Marin Sorescu e interpretat cu îndrăzneală dar şi cu siguranţa opiniei obiective. Sunt sesizate cu inteligenţă anotimpurile vieţii exprimate prin simboluri şi nu o sperie pe tânăra comentatoare să formuleze caracterizări: „Marin Sorescu e un romantic In accepţia largă a cuvlntului". Folosindu-se de prezenta la o şezătoare literară a scriitorilor Virgil Carianopol si Eugen Clark, Emil Tot, unul din tinerii redactori ai revistei, a formulat clteva întrebări despre poezie şi artă sau despre Directivele Congresului al X-lea şi drumul ce trebuie urmat de literatura noastră, întrebările şi răspunsurile cuprind o instructivă pagină de anchetă. Nu lipseşte nici prezenţa celor mai mici (Munteanu Codruţa, cl. VII-a A, Comşa Marcela, Hancu Aurora, cl. Vl-a A, Jocu Aurora, cl. Vll-a A) cu unele contribuţii de versificaţie sau compoziţie, exerciţii care Îşi au tîlcul lor. Revista nu neglijează nici partea grafică susţinută de Lupeanu Emil Han, cl. Xll-a, Diaconu Mihai, cl. IX-a şi Potrig Sorin, al. IX-a. Utilă Informaţia şi crimpelele din lucrările concurenţilor premiaţi la olimpiada literară ediţia 1970, faza municipală, unde au participat 30 de elevi, dintre care 11 au primit premii, iar 9 menţiuni. O mai mare atenţie la corectură evita publicarea de două ori a aceleiaşi poezii (Anonym, de Erika Schuster, pag. 16 și 38). DAN ARTEMIU S CHIMISTA NICOLAE G. IORGA if euLei Adună combinele lacom, adună Spicele umede încă de prins Ploile înfipte sălbatec în lună Se destramă învinse spre humă Cinice de greier şi de ciocîrlie Răzbate din bobul de grîu. Cad în genunchi în faţa cimpiei tăcute, golaşe Prieteni, pe toţi vă simt acum lingă umerii mei ! Insîngerate, durerile pământului se prăbuşiră în mine Totul se răsuceşte îndîrjit către stele. Culegătorii tămăduiră sufletul lor Cu încă o pîine. DUMITRU GEMENEL Jiul Jhimean Bolid nears, în calmă necădere, împerecheate guri de mici firide Prin care infinitul se deschide Încremenind eterica tăcere. Dramatic interludiu de abside Sub încleştate braţe — coliere — Tangentă-a două oarbe emisfere Sărutul grav, în piatră se închide. Lăţind mişcarea gurii sub pecete. .. . Cine, din umbra-i aplecată-n Lethe li va-nălţa în duh de epopee Peste gorjene linişti solitare l’refigurînd pe marea-i depărtare, L^n chip, ce-n piatra timpului să stric MIRA PREDA Pag. 3 ss c aproape deHama Se scutură grădinile de flori Şi arborii se scutură de frunză, In inimă se scutură comori Şi nimeni nu-i de fum să le ascundă. Vin anotimpuri lungi, de borangic, le care vremea-i ţese-n patru iţe. Lingă cioban, murind cite un pic, Se stringe alb sobor de mioriţe. Intre aceste vaste scuturări dle frunze, de culori şi de mireasmă. Stau copleşit sub lungi îmbrăţişări Cu propria şi strania-mi fantasmă. A GEORGE POPA