Tribuna Sporturilor, 2014 (Anul 24, nr. 1190-1237)

2014-06-30 / nr. 1213

Rugbi 30 iunie - 6 iulie 2014 i Observator Cu degetul muiat în cenuşă în loc să mă veselească, acest turneu mondial m-a cătrănit, aşa că scriu cu degetul muiat în cenuşă de om mort ars pe rug. Ce-a fost până acum a semănat cu un bal al spânzuraţilor, la care vioara-ntâi au fost arbitrii, nişte golani adunaţi cu mătura de prin toate cotloa­nele lumii, de ăia care au pâinea şi cuţitul la FIFA, această organizaţie suprasta­tală, alcătuită din îmbuibaţi care se cred buricul pămân­tului. N-a fost meci în care fluieraşii codrilor să nu dea cu mucii-n fasole şi nu s-a găsit cineva care să-i spargă unuia nasul, ca să bage frica în ăilalţi. Nu-i vorbă că nici aşa­­zisele echipe mari ale Europei nu s-au arătat dornice să câştige, componenţii lor alergând de parcă aveau un picior mai scurt şi unul şi mai scurt, unii dându-şi pase de parcă erau duşmani, nu coechipieri, sau lovindu-se cap în cap precum berbecii care vor să impresioneze mioarele în călduri. Vedetele Spaniei, Italiei, Angliei, Portugaliei, pe care proştii dau milioane de euro, dolari, lire sterline, de parcă ar fi din cristal, ori porţelan, n-au arătat decât oboseală şi plictis, dorind parcă să plece cât mai repede pe la casele şi fe­meile lor, să stea cu burţile la soare prin te miri ce insule în care costumul de gală e pielea goală, în fond, au dreptate, la banii lor nu le mai trebuie glorie naţională. Ce folos că au conturile din bănci burduşite, dacă n-au timp să­­şi cheltuiască banii după bunul lor plac. Aşa că şi-au făcut o socoteală simplă: plecând mai repede din Brazilia, vor avea două săptămâni de vacanţă, faţă de ceilalţi, care vor asuda până spre mijlocul lunii iulie, când vor trebui să se întoarcă la cluburi, pentru pregătirea noului sezon competiţional. Proastă inspiraţie am avut şi când am mizat pe croaţi şi pe bosniaci, cărora se pare că nu le-a priit clima din America de Sud şi care sunt arţăgoşi doar în ograda lor. (Ţin să vă spun - cu ruşine - că, din cele 6 partide care s-au desfăşurat în grupa D - în care s-au întâlnit Uruguay, Anglia, Costa Rica şi Italia - n-am brodit niciun pronostic, pentru că nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că amărâţii costaricani vor avea vreo şansă de-a ajunge în optimi sau că uruguaienii îi vor călări pe englezi şi italieni­. Ce va fi în continuare mi-e şi frică să mă gândesc, fiindcă, după cum s-a văzut, multora li s-a spart ceasul norocului, iar dacă-şi mai bagă şi necuratul coada e de jale. Iar după câte s-au întâmplat, se pare că Dum­nezeu nu-şi alege sfinţii doar dintre mitropoliţi şi episcopi, mai "promovând" câte unul şi din popor. Nu îndrăznesc să zic nici care sunt cele 4 din semifinale, ca să nu mă fac de băcănie... N. I. DOBRA Rugbiul, sportul colectiv cu cel mai mare număr de jucători într-o echipă, cu părţile sale văzute şi nevăzute, oferă - în opinia internaţionalului român Paul Ciobănel - o multitudine de oportunităţi şi deschide, tuturor, variate per­spective înspre tărâmul reuşitei în viaţă. Practicarea lui impune jucătorilor decizii rapide şi optime, stăpânire de sine şi curaj, determinare şi inventivitate. Rugbiştii, meci de meci, săptămână de săptămâ­nă, se obişnuiesc cu asu­marea deciziilor corecte, luate cu rapiditate. O luptă pentru obţinerea balonului e o luptă pentru o împlinire colectivă, iar un asemenea deziderat rămâne unul dintre cele mai nobile ale fiinţei umane. Orice jucător ştie că el este, într-un anume fel, parte a unei "fa­milii”, în mijlocul căreia totul se clădeşte, cu răbdare şi demnitate­­ pentru a dăinui­­ şi nimic nu se mimează. Aidoma tuturor, oriunde în ţară sau în lume, rugbiştii sibieni "de ieri şi de astăzi” au fost şi rămân la fel, mânaţi de aceeaşi chemare de a juca pentru o satisfacţie comună şi călăuziţi de aceleaşi principii. Despre o parte dintre ei am dorit a le vorbi şi altora, cu convingerea că retrăirea unor momente fericite, dintr-un trecut pentru unii îndepărtat, pentru alţii re­cent, păstrează aceeaşi dintotdeauna savoare. Şi, dacă tristeţea înfrângerilor se estompează cu scurgerea timpului, parfumul victoriilor rămâne la fel de plăcut, ba chiar amplificat de buchetul amintirilor. Fără a urmări ierarhii şi comparaţii, fără a dori să emitem judecăţi de valoare şi fără a avea pretenţia că am adus în atenţia opiniei publice pe cei mai merituoşi rugbişti ce au jucat pentru echipe sibiene, am încercat, vreme de 54 de săptămâni, să creionăm portretele unor rugbişti ce au căutat cândva, ori o fac şi în prezent, să încânte, să aducă bucuriile de o clipă în sufletele unor spectatori, dornici să-i urmărească, şi - mai ales - să­­şi facă din propria pasiune o datorie de conştiinţă. Narate după anii în care amintirile au fost păstrate doar în unghere ascunse ale unor suflete mari şi larg deschise, anumite momente din trecut au căpătat alte conotaţii. Unele împliniri au fost hiperbolizate, altele complet uitate. Toate au fost realizate de oameni. Cu plusurile şi minusurile lor. Aşa sunt oamenii! Ca şi ei, rugbiştii sunt la fel! însă, au ceva în plus. O lăuntrică dorinţă de a fi mereu ei înşişi. Cu felul lor natural de a se manifesta, cu plăcerile şi dorinţele lor şi, poate, şi cu micile lor nevinovate capricii. Toţi cei despre care am scris au cătat să fie mereu la înăl­ţimea aşteptărilor celorlalţi. Fiecare a reuşit în propriul fel. Disciplinaţi de un joc în care orice fază se realizează în mod deschis şi direct, conduşi din teren şi de pe margine de mari caractere şi adevăraţi profe­sionişti ai muncii, sprijiniţi de familii pentru care marea iubire a băieţilor a devenit iubirea tuturor, rugbiştii sibieni au scris cândva­­ şi continuă să scrie - pagini dintr-o istorie fără de cuvinte a locurilor. O istorie închinată celor dragi lor, iubitorilor de sport şi pa­sionaţilor de rugbi. Victoriile şi eşecurile au fost şi sunt mereu trăite cu discretă bucurie şi aparentă tristeţe. Fiecare rugbist era aşteptat acasă de cineva drag inimii. Evoluţiile din teren erau influenţate de stări şi trăiri cărora şi sportivii le rămân tributari. Celor mai mulţi, tihna căminului le-a adus o favorabilă stare de spirit. Rândurile noastre s-au dorit şi un omagiu adus celor ce au rămas singuri acasă la fiecare sfârşit de săptămână. Soţii sau iubite părinţi sau copii, cu toţii o să îi fie aproape rugbistului din familia lor şi să-l înţeleagă. Sunt situaţii în care fiii au urmat taţilor, într-o superbă suc­cesiune. Pentru că rugbiul uneşte oameni şi generaţii, estompează divergenţe, sudează punţi peste lumi şi orizonturi. Demersul nostru, realizat "pro bono", fără a accepta recompense şi stimulente, ne-a îngăduit readucere în atenţia celor ce iubesc sportul a unor nume ce au apărat pe teren onoarea Sibiului, îi includem aici şi pe cei despre care nu am reuşit - din motive de tot felul - să scriem niciun rând. Mai importantă devine reuşita de a face să se vorbească şi să se scrie iarăşi despre jocul cu balonul oval, atât de iubit şi îndrăgit de eternul Bebe Boboc. El a fost posibil graţie sprijinului oferit de publicaţiile Tribuna şi Tribuna sporturilor, prin amabilitatea domnilor Mircea Biţu şi Ovidiu Boica, cărora le adresăm calde mulţumiri. Gânduri frumoase şi înspre un alt îndrăgit jur­nalist sibian, N. I. Dobra, pentru aprecieri şi încurajări. Nu am fi reuşit, în încercarea de a scrie despre rugbi şi rugbişti, fără de ajutorul celor ce ne-au sprijinit eforturile: Irina Racoviţan, dr. Silviu Borş, Radu Irimie, dr. Bogdan Andriescu, dr. Gabriel Hasmaţuchi, familia Sanda şi Nicolae Hanea, Adrian Bratoiu. Tuturor, din inimă, mulţumiri! Multe din textele articolelor ar fi fost cu mult mai sărace în informaţii fără de datele oferite cu generozitate şi amabilitate, cu acelaşi suflet mare, de către Mitică Răşcanu, Sandu Crajmariu şi Marin Arion. Mulţumiri le adresăm şi lor, dar şi tuturor celor despre care am scris, pentru pozele personale ce ni le-au pus la dispoziţie. La final, nu ne rămâne decât speranţa regăsirii articolelor într-o carte a rugbiului sibian. Sport ce-şi împlineşte prin noile generaţii destinul. Unul pe un trend ascendent, spre bucuria celor ce au jucat "ieri” şi joacă "astăzi” rugbi, în culori ale formaţiilor din Sibiu. Portretul celor de mâine e schiţat de tinerii ce-şi dispută un balon. E cel mai frumos lucru, iar noi le stăm alături spre a-i ajuta să recepţioneze tot ce avem a le transmite. Dra­gostea pentru rugbi şi căldura sufletească, întâi de toate! Cu bucuria de a fi putut scrie despre nobilul sport al marilor caractere şi cu satisfacţia de a putea fi atât de aproape de lumea rugbiului şi a rugbiştilor sibieni, în definitiv, cu încân­tarea de a fi unul de-al lor, Tiberiu Dumitru COSTĂCHESCU Portrete de rugbişti de ieri şi de astăzi la final

Next