Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)
1886-01-09 / nr. 6
Anul III Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lunâ 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 îl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fl., 1 an 40 fl. Apare în fiecare zi de lucru ia Sibiiu. Joi în 9/21 Ianuarie 1886 Nr. 6 Inserţiunile ) Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un miner costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. &ni.iiu, 8 Ianuarie s. v „Kolozsvári Közlöny“ dela 17 i. e. n. scrie sub titlul „Procesul de presă al „Tribunei“ următorul prim-articol: „Foaia sibiană cu o limbă netedă și căreia îi place să vorbească printre sire, în fine s’a tradat, pronunţând ceea ce îi zace în inimă, ceea ce însă până acum a scitit să ascundă prin limbagiul seu. De multe ori am scris, că la „Tribuna“ limba servesce spre aceea ce ajos Tallyerand, spre învăluirea inimii, şi am tot aşteptat ocasiunea ca să sară odată iepurele. „A sărit, noi ’l-am stîrnit. „Cetitorii noştri îşi vor fi aducând aminte de articolul nostru cu titlul „Kossuth şi Secăşanu“, în care am protestat contra procedurii „Tribunei“ de a-l pune pe marele nostru patriot în acelaşi şir cu Românii ardeleni „emigraţi“, deoarece, după cum am fost arătat, Kossuth trimite scrisori în patriă pe basa dreptului public, precând Săcăşeniştii sunt subiecte penale, care au agitat prin proclamaţiunea lor irredentistă în coutra siguranţei, averii şi vieţii. „La acest articol al nostru a răspuns „Tribuna“ în următorul seu nr., în n-rul 295 din 9. c. „Câteva proposiţii scrise în acest răspuns formează obiectul pertractării publice a procesului de presă, ce se va ţine la Cluj. „Sânt proposiţiuni, care vatămă şi revoltă în măsura cea mai mare, care vorbesc despre aceea, despre ce fantaseaza totdeuna această foaia, despre ruperea Transilvaniei de cătră statul de drept. „Ba încă despre mai mult! “ „Despre pretindere îndreptăţită a alipirii Transilvaniei la un alt stat. Aci urmează o traducere neexactă a unui pasagiu din articolul din n-rul 295 al „Tribunei“, — apoi continuă: „Astfel scrie dl Slavici, care pentru aceea a venit acasă din Bucuresci, pentru aceea a lăsat acolo catedra profesorală, născut fiind în Bănat, pentru aceea a venit în Transilvania, ca de aci, „din centrul Românismului“ să continue acum lupta, pe care au început-o înainte cu 20 ani Românii emigraţi de aci pentru săvîrşirea unirii întregei Românii şi a cărei conclusiune e astăzi regatul român liber, independent, autonom! „Acest Slavici e acela, care se numesce pe sine „element al ordinii“, care foaia sa organul „convieţuirii pacinice“, pe care nu de mult a atacat-o „Gazeta“ pentru blândeţa ei. „Ce blând. „Nu seim însă dacă ’i-a succes procuraturii a afla cu ocasiunea perchisiţiunii manuscriptul; nu seim nu cumva care se purisează după dictat articolui lui Slavici, dar’ fie oricum, atâta e sigur, că stilul e al lui, vocea e a lui Iacob. „După strămutarea curţii cu juraţi, acum va fi prima ocasiune, ca să judece o curte nouă cu juraţi asupra d-lui colega, pe care compatrioţii din Sibiiu ’l-au achitat atunci, când a scris că sau Maghiarul sau Românul trebue să peară. „Noi nu voim să influenţăm conscienţa independentă, nu adaugem observaţiuni la acest articol al „Tribunei“, dar’ne aducem aminte în acest moment de agitaţiunea, pe care a săvîrşit-o această foaiă dela început prin articolii ei ibis-redibis şi din această causă deşi nu s’ar pută dovedi din punct de vedere formal al justiţiei în acest articol aşa numita „provocare directă“, totuşi ne ţinem de datorinţă a o face atentă din nou pe societatea maghiară la cutezanţa agitatorilor noştri şi a o advertisa să fie precaută. „Nil multum remanebit!“ „Austro-Ungaria descrisă şi ilustrată“, în numărul 259 din anul trecut al „Tribunei“ am publicat în cestiunea întreprinderii literare puse la cale sub protecţiunea înălţimii Sale Principelui moştenitor un articol, la care dl deputat dietat şi profesor universitar Alexandru Roman a crectut de cuviinţă să ne trimită o lungă întimpinare. Mulţi dintre cetitorii noştri vor fi uitat acel articol, unii dintre dînşii nici că-’l vor fi cetit, mai nainte dar’ de a publica intimpinarea dini A. Roman,, re-,producem articolul, la care se răspunde în ea. Am dis atunci următoarele: Alteţa Sa Imperială şi Regală Archiducele Rudolf, viitorul nostru Monarch, s’a îndurat a se coborî delaînălţimea posiţiunii Sale, ca să petreacă din când în când printre muncitorii literari ai popoarelor din monarchie şi să lucreze chiar alăturea cu dînşii. E vorba, ca o seamă de literaţi şi de artişti, adunaţi împregiurul Alteţei Sale, să creeze o operă mare, presentându-ne în scris şi în ilustraţiuni icoana fidelă a vieţii popoarelor din împărăţie. Pentru ca această ideă să se poată realiza potrivit cu exigenţele criticei moderne, s’au angageat cele mai bune puteri literare din monarchie şi s’a hotărît anume, ca fiecare popor să fie descris de proprii sei oameni de litere, dacă are asemenea oameni. Şi este, în adevăr, o frumoasă privelişte să vedem pe viitorul nostru Monarchivit în mijlocul celor mai distinşi oameni ai popoarelor din monarchie şi lucrând împreună cu dînşii. Tocmai de aceea însă, e mare răspunderea acelora, care au luat asupra lor sarcina de a compune cercul, în care va avă să ni se presente viitorul nostru Monarch. Alteţa Sa Imperială nu cunoasce şi nici că putea pănă acum să cunoască îndestul cercurile literare ale tuturor popoarelor, ca să-’şi aleagă din propria-’i iniţiativă colaboratorii, ci trebue să primească cu toată încrederea pe cei ce ’i se propun. Nu vom cerceta, dacă în genere propunerile ’i s’au făcut după cum se cuvenia, ci ne vom mărgini la persoanele propuse din partea noastră, a Românilor. După prospectul ce ni s’a trimis din partea tipografiei de stat, între colaboratori sânt şi cinci Români şi anume d-nii Alexandru Roman şi Petru Opriş, ca colaboratori literari (irodalmi dolgozótársak), iare d-nii Ioan Goldiş, Iosif Vulcan şi Grigorie Moldovan ca colaboratori pentru partea etnografică îndeosebi. Aceasta e societatea, în care ni se presentă nouă, Românilor, viitorul nostru Monarch. Că e rău aleasă societatea, aceasta o simt toţi cetitorii noştri. Dintre cei cinci colaboratori români ai moştenitorului de tron nu sunt decât doi oameni cu oarecare reputaţiune literară, domnii Alexandru Roman şi Iosif Vulcan. Dl Roman e profesor la universitatea din Budapesta, membru al Academiei române şi fost redactor al unei foi politice române, care a încetat, ce e drept, în lipsă de sprijinire, dar a fost odată mult cetită. Dl Vulcan este redactor al unei foi literare, care timp îndelungat aproape ea singură a ţinut firul mişcării noastre literare, un neobosit scriitor de presă şi versuri, membru corespondent al Academiei române şi un om, care prin zelul seu literar a sciut odată să-’şi câştige multe simpatii la Români. Deşi nu şeim dar’, ca unul ori altul dintre aceşti doi literaţi ai noştri să-’şi fi câştigat prin lucrări de vre-o valoare mai însemnată o posiţiune mai însemnată în vieaţa noastră literară, ei au destule titluri literare, pentru ca se nu fim jigniţi de gândul, că ei ne vor representa în cercul de literaţi adunat împregiurul viitorului nostru Monarch. Nu însă în virtutea acestor titluri literare se află ei în acel cerc, ci în virtutea atitudinii lor în vieaţa politică. Alăturea cu d-nii Roman şi Vulcan găsim pe părintele I. Goldiş, profesor de limba română la gimnasiul din Arad şi autor al unei încercări scrise în limba maghiară asupra latinităţii limbei românesci. Şi părintele Goldiş e, pare-ni-se, ca dl Vulcan, membru corespondent al Academiei române, desigur însă nu ca literat român, fiindcă nu stim să fi scris vre-odată ceva în românesce, ci ca om, care s’a interesat şi el odată de cestiuni românesci. Dar’ este părintele Goldiş un om dat cu trup cu suflet gândului, de a nu se strica cu stăpânirea. Cât pentru dl Opriş, mărturisim, că nu-’l cunoasceţi: este un nume, care în vieaţa noastră literară nu e cunoscut, car’ în cea publică acum se ivesce pentru ântâia oară. Nota caracteristică a întregei societăţi e însă dl Grigorie Moldovan, bietul muritor, care de voie, de nevoie, ’şi-a consumat puterile tinereţelor batjocorind neamul seu prin fel de fel de încercări literare scrise în limba maghiară şi acum, ajuns la oarecare maturitate, dă din mâni şi din picioare ca să-l socotim Român ca toţi Românii, ba chiar literat românesc. Nu ştim, cum se vor fi simţind d-nii Roman şi Vulcan în societatea, în care se află, presupunem însă, că, deşi împregiurările îi determină să-’şi dee aerul de guvernamentali, simţementul de dignitate literară nu le este de loc măgulit, când se văd puşi în aceeaşi categorie cu necunoscutul Opriş, şi cu atât de bine cunoscutul Moldovan Gergely. Dar’ dnii Roman şi Vulcan treacă, ducă-se. Au mai păţit-o şi alţii poate chiar şi mai rău. Vorba e, Alteţa Sa Imperială şi Regală Archiducele Rudolf nu se cuvenia oare să fie pus în societatea unor oameni mai bine văzuţi de Români? Când s’a ivit pentru ântâia oară cestiunea întreprinderii literare patronate de viitorul nostru Monarch, am crezut şi noi, cum trebuiau să creadă toţi oamenii cu bun simţ, că vorba e de crearea unui teren comun, pe care înaltul Protector, poate să între în relaţiuni cu puterile mai distinse ale popoarelor, fără consideraţiune pentru atitudinea politică a fresce căruia îndeosebi, în loc de aceasta cercurile politice din Budapesta au profitat de ocasiune, ca să isoleze pe viitorul Rege al Ungariei, încungiurându-l cu oameni, pe care nu-i vedem bucuros. Rămâne acum, ca aceşti oameni să înţeleagă greutatea posiţiunii ce li s’a creat şi să-şi cunoască şi împlinească datoria faţă cu înaltul Protector al întreprinderii literare, la care iau parte. Aşa cum a fost pusă la cale, această întreprindere nu e câtuşi de puţin populară între Români. Nu se crede, că puterile, care au fost angajate din partea noastră, au destulă înţelegere, destulă pregătire şi destulă tărie de caracter, pentru ca să spună adevărul asupra vieţii noastre, se bănuesce, că ele vor fi influenţate de cercurile politice maghiare, — şi de aceea Românii nu voiesc să stie despre întreaga întreprindere. Forţa „Tribunei“. Cestiuni juridice. (Urmare.) Comerciul cu mărfuri din şi spre România nu se mai poate număra la a. n. „comerciul mare turcesc“ şi este a plăti bir pentru el. Sentenţa dela 9 Maiu 1885 nr. 1208. Curtea c. r. de administraţiune a decis asupra cererii lui G. A. Gerson, proprietar al unei mari magazii turcesci protocolate în Viena, contra decisiunii direcției financiare c. r. din Austriade jos, dela 24 Septemvrie 1884 nr. 35.612 în causa birului prescris pentru semestrul I a. 1883 dela exportul din şi importul în România, după pertractarea publică verbală şi după ascultarea advocatului Dr. Leopold Libitzky cum şi a secretarului ministerial cr. Ioan Kolazy: „Jalba se reprobă ca nemotivată.“ Motive. Recurentul poartă după însăşi a sa declaraţiune şi după cercetările făcute din oficiu exportul şi importul de fabricate şi producte brute nu numai din şi în ţerile turcesci, ci şi din şi în România. Recurentul, al cărui negoţ din şi în Turcia e liber de bir, se declară din partea autorităţii perceptoriale privitor la comerciul din şi în România după decisiunea citată obligator a solvi birul, şi ’i s’a prescris dela semestrul an. 1883 dela negoţul din urmă birul de câştig cu 63 fl. pe an. Jalba neaga însă această obligaţiune pentru, bir, fiind de opiniune, că libertatea birului conceasă după tractare supuşilor turcesci se referă nu numai la comerciul din şi în Turcia, ci şi la întregul negoţ Levantin, şi că după tractatul de Berlin dela 13 Iulie 1878 L. Imp. nr. 43 ex 1879 nu s’au modificat hotărîrile tractatelor comerciale dintre Austria şi Turcia relativ la supuşii turcesci, ce poartă negoţ în Austria. Curtea de administraţiune n’a fost în posiţiune de a găsi în decisiunea amintită vre-o călcare de lege. în tractatul de pace dela Passarovici, ratificat la 12 August 1718, este stipulat în articolul al 13-lea: utriusque partis mercatores justa antecedentes capitulationes in ditionibus utriusque Imperii rem mercatoriam libere secure, et pacifice exerceant. Ce e de înțeles sub acest comerciu, se explică vederat în patentul împăratului Carol VI din 4 Aprilie 1725. (Supplementum Codicis Austriaci, Pars II, pag. 268), anume că „Turcilor s’a conces prin tractatul încheiat comercial liber numai all’ grosso, şi că Turcii n’au voie de a negocia cu alte mărfuri în ţerile noastre ereditare, afară de care le aduc din Turcia“. Mai departe se ordonează prin patentul citat, că „Turcilor de a vinde alte mărfuri decât cele turcesci“ nu li-e permis, ci acelora, cari vor fi prinşi cu mărfuri, li se vor lua şi confisca acele, deci, ca Turcii să nu negustorească cu alte mărfuri, decât cu ale lor, se ordonează varii precauteri între acestea şi aceea, ca mărfurile cumpărate în ţerile noastre ereditare şi exportate în Turcia, să fie signate la vama principală cea dintâiu şi specia notată în paşaportul cameral etc. In asemenea mod se declarase „în considerarea acurată a contractelor încheiate cu Poarta, şi legilor existente în această privinţă şi mai ales a decisiunii înalte din 8 Aprilie 1796 conform §. 8 a normativului din 28 iulie 1806 trimis cătră toate guvernamentele ţerii şi cătră administraţiunea bancară. (Ediţia legilor a lui Kropatschek, t. 21 nr. 7059) „dreptul comercial al supuşilor turcesci se extinde asupra importului şi vendării a mărfurilor adevărate turcesci en gros, apoi pe exportul productelor şi fabricatelor din ţeară cum şi pe comerciul transitor din şi în Turcia în sensul celutrai larg.“ După aceste norme legale se restrînge comerciul conces prin tractare supuşilor turcesci în Austria numai la comerciul mare şi adecă la importul mărfurilor adevărat turcesci (mărfuri din Turcia) în Austria, la comerciul transitor din şi în Turcia (prin Austria), şi în urmă la exportul productelor austriace şi fabricate în Turcia. Că cuvintele „din şi în Turcia“ se raportează la tustrele felurile mişcării comerciale, este exportul, importul și comerciul transiter, devine din acea considerare, că normativul amintit se emise numai „în considerarea acurată a tractatelor încheiate cu Poarta, de aceea sânt hotărîte de a regula mișcarea comercială numai cu considerarea ambelor state contractante, precum şi mai departe şi din considerarea, că ea zice despre tustrele felurile mişcării comerciale într’o singură proposiţiune, aşa că cuvintele provenite la capătul acestei proposiţiuni, se pot raporta gramatical numai la toate aceste feluri ale mişcării comerciale. Că însă exportul mărfurilor din ţeară în special se numără la aşa numitul comerciu mare turcesc nu după direcţia fiecare, ci numai în Turcia, resulta pe deplin din patentul împărătesc din 4 Aprilie 1725, care vorbesce fără toată îndoeala numai despre exportul mărfurilor din ţeară în Turcia. Dacă aşadar’ recurentul cere din titlul audiţiei sale turcesci şi al tractatelor încheiate cu Turcia eliberarea de bir, atunci îi compete numai într’atâta privitor la normele citate eliberarea de bir de câştig, întru cât se mişcă negoţul seu în limitele descrise în normativul citat din a. 1806. Acesta e și caşul, și nu se poate trage cu privire la comerciul seu mare turcesc la o plătire a birului.