Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-10-09 / nr. 232

Anul III Sibiiu, Joi în 9/21 Octomvrie 1886 Nr. 232 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., l/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., l­a an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 8 Octomvrie st. v. P­ublicăm în coloanele „Tribunei“ un raport plin de cele mai interesante amănunte despre activitatea despărţămân­tului din Selagiu al „Asociaţiunii“. Am mai publicat un şir de articole privitoare la cestiuni culturale din fostul regiment de graniţă de la Năsăud. Ieri am terminat publicarea unui raport despre adunarea reuniunii învăţătorilor din districtul Si­­biiului, ţinută la Sălişte. Astăzi le dăm, în sfîrşit, cetitorilor noştri scrie despre ho­­tărîrea luată de mai multe femei române din Deva de a înfiinţa o reuniune. E clar­ şi la noi Românii interesate pentru cestiunile culturale, se lucrează şi la noi pentru ridicarea uleiului general. — Desigur însă, că dăm expresiune sen­timentului public român, când mărturisim, că nu sur­tem mulţumiţi cu zelul ce se desfăşură în această lucrare, şi ne plângem, că lucrarea nu e destul de generală, în genere nu se face nimic, şi tocmai în părţile, unde Românii se află în masse mai compacte şi pot să lucreze în mai fa­vorabile condiţiuni, spiritele sunt cuprinse de un fel de molatecă indiferenţă. Precând fraţii noştri din Selagiu, atât de expuşi şi de rău situaţi, pun umăr la umăr şi lu­crează cu un avânt juvenil pentru spriji­­nirea scopurilor culturale, cei din părţile Braşovului şi ale Făgăraşului, cei din Haţeg şi din Munţii­ Apuseni, în genere Românii din ţinuturile mai bine situate par a fi renunţat la ori­şi­ce resistenţă, par a-­şi fi perdut toată elasticitatea. Nici unii însă, nici Bârsanii, nici Oltenii, nici Hăţeganii, nici Moţii nu-’i întrec pe Năsăudeni în ceea­ ce privesce indiferenţa. Ei sunt fără îndoială cei mai bine situaţi dintre Românii din Ardeal. Aşe­zaţi în masse compacte într’un colţ de ţeară, având, ca foşti grăniţeri, cea mai bună organisare socială şi dispunând de mari fonduri comune, ei erau oare­cum anume aleşi, ca să stea în fruntea mişcă­rilor noastre naţionale. Chiar dintru în­ceput însă, simţindu-se „beati possidentes“, ei s’au isolat de ceilalţi fraţi ai lor, au umblat pe căile lor proprii şi s’au ferit de a face causă comună cu ceilalţi, — căci lor le mergea bine, nu aveau causă de a face oposiţiune, nu voiau să se strice cu guvernul, care nu îi supăra şi pe ei, cum îi supăra pe­ ceilalţi. Pentru ei nu exista principiul: „unul pentru toţi şi toţi pentru unul“. Astfel încetul cu încetul ne-am­ de­prins a nu mai calcula şi cu Năsăudenii în combinaţiunile noastre politice. Acum încep, în sfîrşit, să simtă şi ei greutăţile, cu care noi ne luptăm de atât amar de timp. — Vom vedèa, dacă se vor îmbărbăta ori nu, dacă vor în­ţelege ori nu, că una şi aceeaşi e soartea noastră a tuturora. Ca pretutindenea însă, şi în Năsăud e vorba înainte de toate de câţiva oameni, care înţeleg situaţiunea şi au în ei dorul de bine, ca să pornească o mişcare mai sănătoasă. Dacă cetim darea de seamă despre activitatea despărţământului din Selagiu al „Asociaţiunii“ ne ies la iveală câţiva oameni, care adună puterile şi le pun în lucrare. Tot astfel şi în reuniunea în­văţătorilor din districtul Sibiiului câteva persoane produc avântul. Şi tot per­soane sunt şi acele, care au pornit mişcarea în ţeara Haţegului, câteva din­tre doamnele noastre mai zeloase şi mai bine inspirate. Şi pentru Năsăud întrebarea e clar’: cine se va pune în fruntea treburilor? Cetind darea de seamă despre acti­vitatea despărţământului din Selagiu, un cetitor al nostru ne trimite despre activi­tatea despărţământului din Sibiiu nişte in­­formaţiuni după părerea noastră compro­miţătoare pentru actualul director al acestui despărţământ. Păstrăm deocamdată pentru noi aceste informaţiuni. Comitetul „Aso­ciaţiunii“ se află aici, cu totul aproape; vom căuta dar’ înainte de toate să ne încredinţăm, dacă sunt, ori nu exacte in­­formaţiunile, pe care le-am primit. îl seim pe actualul director al despărţământului din Sibiiu drept om corect, — dar’ s’a cam schimbat acest om odinioară corect, de când s’a depărtat de oamenii sei de mai nainte, şi se poate, ca să fie exacte informaţiunile. Un lucru e deocamdată sigur: că treabă nu face despărţământul din Sibiiu şi că despărţământul model e cel din Selagiu, eară nu cel din Sibiiu, nici cel din Braşov, dar’ nici cel din Năsăud. Iară cestiunea se reduce în cele din urmă la oameni. Sünt oameni, care fac treabă bună, ori­ şi­ unde ’i-ai pune, sünt oameni, care opresc lucrurile în loc, şi sünt oameni, care strică, voind chiar să dreagă, şi de aceea taina a toată înţelepciunea este să băgăm bine de seamă, pe cine punem în fruntea lucrării, la care voim a lua parte. Forţa „Tribunei“. Un nou adept. iii. (Urmare şi fine.) Spunendu-le Maghiarilor, că literaţii români din ţerile coroanei ungare sunt niste „schimosi­­tori“ de limbă şi luând drept mărturie autorizată pe dl Titu Maiorescu, titularul catedrei de lite­ratură română de la universitatea din­ Cluj ne dă un argument foarte puternic pentru combaterea înrîuririi maghiare. Căci tot Ardelean e şi dl Titu Maiorescu, cum a fost Laurianu, Bărnuţiu, Papiu-Ilarianu şi ceilalţi „schimositori“ de limbă. S’a născut, ce-i drept, in Craiova, ca f­iu de cetăţean român, dar’ tatăl-seu, Ioan Maiorescu, era Ardelean din Bucerdea de lângă Blaj, ear’ mumă-sa Ardeleancă din Braşov. Deosebire d­e vise, că Maiorescu nu a crescut, nu a trăit şi nu a lucrat nici odată sub influenţa maghiară. ’Şi-a început studiile la Braşov, le-a continuat la Viena, unde chiar Ma­iestatea Sa Monarchul nostru Francisc Iosif I­­l-a distins prin o medalie, şi le-a completat la Berlin şi la Paris. Terminându-­şi apoi studiile, Maiorescu ’şi-a început lucrarea, unsă nu aici, alăturea cu Ma­ghiarii şi în tovărăşie cu oameni crescuţi sub influ­enţa maghiară şi mai mult ori mai puţin in­culţi , ci la Iaşi, în mijlocul unui cerc de oameni tot atât de luminaţi ca dînsul şi în Ţeara­ Româ­­nească. Privind deci de acolo, din ţeara aceea şi din cercul acela asupra lucrării noastre şi jude­când cu mintea lui ferită de preocupaţiuni, Ma­iorescu trebuia neapărat să constate, că sânt anapoda foarte multe din cele ce se petrec la noi, că limba, pe care o scriem, e neromânească şi că o mulţime de idei şi apucături false s’au încuibat la noi. Dl Grigorie Moldovan le dă vise Maghia­rilor o informaţiune falsă, când le spune, că Maiorescu a condamnat lucrarea unor oameni ca Şipariu şi ca Bariţiu. Cât mai ales pentru Şi­­pariu, îndeosebi nici un cunoscător al literaturii române, nici un Român doritor de progres nu va susţine ceea­ ce dl Grigorie Moldovan­­ce, că a susţinut Maiorescu. Meritele, pe care ’şi­ le-a câştigat Şipariu pentru istoria şi pentru lă­murirea limbii române sunt mari şi recunoscute de toţi; lucrarea lui Şipariu formează o epocă în desvoltarea noastră literară. E cu totul altul lucrul, pe care­­l-a com­bătut Maiorescu: e exagerarea meritelor şi du­cerea la absurd a principiilor altfel sănătoase ale şcolii de la Blaj. Eare exagerarea şi ducerea la absurd sunt urmări ale înrîuririi maghiare. Crescuţi în şcoala maghiară, oamenii no­ştri începuseră să facă pe românesce ceea­ ce Maghiarii fac pe unguresce. Maghiarii au declarat pe autorii lor drept „clasici naţionali“ de­o­potrivă cu Voltair, Göthe, Shakespeare, Dante, Gibbon şi alţii. Ro­mânii au pus şi ei pe autorii lor, dacă se putea, chiar mai presus de cei maghiari. Maiorescu le-a s fis dlar’. Nu vă pripiţi, ci luaţi operele autorilor, cetiţi-le, judecaţi cu mintea nepreocupată şi vă veţi convinge, că mult au lucrat ei, dar’ lucrarea lor nu e decât începutul lucrării, pe care avem se o săvîrşim noi şi urmaşii noştri. N’avem noi Voltair, nici Göthe, nici Dante, nici Gibbon, — nimic nu avem afară de un bun început. — Maghiarii, preocupaţi de aspiraţiuni naţio­nale, nu fac cercetările istorice, pentru­ ca să scoată la iveală adevărul asupra faptelor petre­cute, ci pentru­ ca se caute pentru naţiunea lor titluri de glorie. Românii s’au pus şi ei se arete, că, dacă e vorba, e mai glorios trecutul neamului românesc decât al celui maghiar. Maiorescu le-a zis dar’. Căutaţi adevărul, numai adevărul, mărturisiţi-’l totdeauna şi închi­­naţi-vă înaintea lui. în sfîrşit Maghiarii s’au pus pe lucru să-’şi cureţe limba de elemente străine şi să-­şi facă cuvinte noue, un lucru de tot comod pentru o limbă ca cea maghiară, deşi foarte de multe­ ori absurd. Românii s’au avântat şi ei şi au înce­put să înlocuiască vorbele „străine“ cu altele mai străine încă, luate din limba latină. Nu aceasta e însă causa, pentru care limba română scrisă dincoace de Carpaţi era neromâ­nească , causa e influenţa străină şi mai ales cea I maghiară. Nu puteau se scrie bine românesce nisce oameni, care steteau fie direct, fie indirect sub influenţa culturală a unui popor abia pornit spre civilisare şi ajuns cu toate aceste în o faşă de decadenţă literară, — sper că trecătoare, — , dar’ de hotărîtă decadenţă. Nu ’i-a trecut însă lui Maiorescu prin minte să proclame principiul, că limbă românească „dulce şi frumoasă“ este şi aceea, pe care o vorbesce poporul din părţile Crăii-mari ori de pe la Dej, patria d-lui Grigorie Moldovan, — şi că avem să păstrăm în limba noastră tot „gozul“, care s’a strecurat în ea sub deosebitele înrîuriri stră­ine. Maiorescu, care, cel puţin după propria sa părere, e un bun scrietor, alege cuvintele, când scrie, cu multă cumpenire: aceasta o cerea şi de la noi. Sânt acum şese-spre-dece ani, când ’mi-am început activitatea literară, nu eram în stare se scriu o trasă corectă în românesce. Nu-’l cunos- Revistă politică. Sibiiu, 8 Octomvrie st. v. A u s t r o-U ngaria şi România încep a se apropia una de alta în ceea­ ce priveste cestiunile economice. La timpul său am fost amintit, că ministerul de externe al monarchiei noastre a conces căilor ferate austro-ungare, se revoace denund­ările ce le-a făcut cu privire la tariful unionist. Şi acum se pare, că în general este o acţiune oare­care în cur­gere, spre a restabili bunele relaţiuni eco­­nomico-politice între aceste două state. Ce e drept, o reîncepere a negocierilor oficiale între monarchia noastră şi Româ­nia nu se poate privi încă de nemijlocit iminentă, dar o scirile ce vin din Bucuresci ne spun, că în curând se vor întâmpla consultări confidenţiale între ambele state, spre a afla basa unui modus vivendi. Se poate că deocamdată se va statori un pro­­visoriu scurt, care va asigura Austro-Un­­gariei acelaşi tra­tament, de care se bu­­cură alt stat convenţional cu România, în acest mod s’ar câştiga timpul necesar spre regularea definitivă a cestiunii con­venţionale. Din motive mai ales econo­mice ar fi de dorit, să succeadă diploma­ţilor austro-ungari şi români a pune odată capăt conflictului, ce ruinează atât de mult pe ambele state deopotrivă. Rău mai stau Ungurii cu simpatiile lor în Bulgaria! Iată ce ’i­ se scriu din Rusciuc diarului „Budapestei’ Tagblatt“ cu datul de 10 Octomvrie n.: „ . . . . Bulgarii sciu, că religiunea şi limba lor îi începcie de Rusia şi ei nu pot uita nici faptul, că Rusia a fost aceea, care ’i-a eli­berat din ghiarele Turcilor. Din când în când se pot ivi şi disonanţe între Rusia şi Bulgaria, dar, în sfîrşit tot mai mult se va întări convin­gerea, că Ruşii şi Bulgarii sunt fiii unuia şi ace­luiaşi neam de oameni.............Noi în Bulgaria ştim, ce avem de a aştepta dela Rusia şi ce dela Austro-Ungaria, şi dacă am ave se alegem între generalul Kaulbars şi dl de Tisza, atunci alegem pe Kaulbars, cu toate că el promite mai puţin ca dl Tisza. Rusia face şi va trebui se facă ordine în Bulgaria şi să se insuească, ca ac­tuala constituţie, care e idealul şarlatanilor po­litici, să se schimbe în înţeles conservativ. Numai atunci vom pute paşi la alegerea noului principe. Pentru aceasta datorim Rusiei ca mulţumită. Bine­înţelesul interes al Ungariei ar fi, să nu asmuţe în contra Rusiei, ci să-şi caute prietenia. Un proverb bulgar dice­­­nKomu prodavos Kras­­taveii“ („Cui voesci se vindi crastaveţi?“) Aceasta o răspundem şi noi d-lui de Tisza. Noi ne cunoascem. Pentru un parlamentarism, cum e şi cel din Ungaria, ne mulţumim frumos; pe acela ,l-am avut şi noi aici şi ne-am săturat până dincolo de el. Ar fi bine, ca dl Tisza să restabileze în Ungaria „libertatea“ şi să nu se îngrijească de libertatea Bulgariei. Are el la el acasă destul de lucru şi n’ar ave lipsă să măture gu­noiul dinaintea uşii noastre“. Toate comunicările şi rapoartele din ciilele din urmă arată, că politica bulgară a cabinetului rusesc a început să se schimbe, în acest înţeles e de importanţă o scrisoare pe care o primesce din Peters­burg „Pol. Corr.“ şi care anunţă, că even­tualitatea unei ocupaţiuni nu zace în in­­tenţiunile Rusiei, că din contră Rusia va păstra o atitudine de aşteptare şi va con­tinua totodată a-­şi apăra poziţia sa pe te­ren curat diplomatic. Cu alte cuvinte, Rusia voesce să aştepte momentul favoritor, care încă nu a sosit, spre a redobândi în Peninsula­ Bal­­canică terenul, ce momentan ’l-a fost per­dut, şi apoi să lucreze într’acolo, ca în­­moiaţi odată Bulgarii să vină ei înşişi să ceară scutul şi ajutorul Ţarului eliberator. După expunerile ziarului „Le Nord“ din Bruxella încă se pare, că Rusia ar voi, pentru moment cel puţin, să se lase de pârtie în Bulgaria. „Aufgeschoben ist noch nicht aufgehoben“, zice un proverb ger­man, şi aceeaşi foaie îşi termină astfel ex­punerile sale: „Rusia nu va renunţa la poziţia ei faţă cu Bulgaria. Ea crede că e pe cea mai bună cale, dacă nu permite, să li­ se schimonosească opera, ea nu va preda şarlatanilor politici din Sofia şi ur­maşilor acelora poporul rescumpărat cu jertfe. Şi se şi simte în dreptul ei, dacă nu sufere, ca încrederea și iubirea, ce le păstrează poporul bulgar pentru Rusia, să se prefacă în mod artificial în dușmănie.

Next