Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-11-08 / nr. 254

Pag. 1014 sura puterile sale cu cea austriacă pe câmpurile de luptă ale Galiției. La cas, când ar fi armata rusească învinsă răsboiul n’ar fi încă decis. Unui stat așa de puternic precum e Rusia, o luptă perdută n’ar învolva decât o desvoltare și mai mare a pute­rilor sale. La cas însă, când Germania ar da mână de ajutor Austriei, atunci­­şi-ar strămuta puterile înarmate locul din Galiţia în Polonia rusească, şi Românii ar avea cu desăvârşire mână liberă. In acest cas România ar putea pre lângă Transilvania să ocupe Bănatul şi Bucovina, cari sânt de asemenea împopulate de Români. O in­­vasiune a honvezilor austriaci în România nu e aşa inferioară. In aceasta privinţă amintim cu­vintele archiducelui Carol: „Cu Moreau la Viena, aceasta nu însemnează nimic — dacă voiu co­tropi numai pe Jourdain“. Ajungă în acest cas honvezii şi pănă la Kiev! Ce urmează din aceasta, dacă puterea de căpetenie a Austriei va fi sdrobită în Galiția? Austriacă nu se vor putea îndrepta în contra României mai mult decât cu­­ cel mult 4 di­­visiuni. Pentru respingerea acestei puteri va fi România destul de tare și va putea dispune tot­odată de destule trupe pentru ocuparea Transil­vaniei şi operaţiunile sale din Nordul Moldovei, unde foarte uşor poate concentra 4 corpuri de armată prin eminentele sale linii de fer Bucu­­resci—Băcău—Focşani şi Bucuresci—Iaşi—Doro­­hoi. De altă parte un aliat aşa de puternic cum e Rusia, care dispune de două linii ferate importante şi totodată strategice, precum sânt: Balta—Nicolaiev şi Charkov—Dubno va fi la ori­ce cas în posiţie de-a da României mână de ajutor în momentul şi la locul recerut. Presupunem însă, că România s’ar afla în coaliţiune cu Austria. In restim­p de 48 oare, întregul teritor român va fi ocupat de armata rusească, câmpul de luptă nu-­l vom mai căuta în Galiția, acesta va rămâne în România, și aceasta va ave de a suporta toate greutățile unei operațiuni răsboinice, din a cărei slăbiri nu se va putea curând recrea. Toate avantagiile zac deci în alianţa cu Rusia. Această importanţă a României într’un răsboiu ruso-austriac n’au scăpat din vederea politicilor germani şi austriaci şi relativ la viforul ce se aşteaptă, n’au lipsit în­cercări de a câştiga România pentru o alianţă cu puterile centrale şi de a angaja pe ministrul­­president Brătianu spre o călătorie pelegrină la Friedrichsruhe. Politicii români însă pare că bine au înţeles situaţiunea ţerii lor şi că sânt consoli­de grelele jertfe ce le-ar impune amiciţia ger­mană. Şi încercările ce se fac din partea Austriei spre a supune în privinţa economică România, au rămas fără succes şi convenţiunea comercială, asupra cărei negocierile de doi ani deja se tot amână, nu e încheiată încă. E deci întemeiată speranţa, că România nu-­şi va sacri­fica interesele sale în privinţa economică şi mai puţin în cea politică pretenţiunilor fără de mă­sură germane.“ Deodată se ridică strigând: „Viteji Romani!“ „Pe cari v’am dat eu însumi ca jertfii la duj­mani! „Armaţi-vă! sdrobiţi-’i! sau dacă nu, mai bine, „Decât supuşi la barbari, muriţi şi voi ca mine. „Şi cel învins e mare când screamuri!“ Atât putu să Zică, simţi, că moare, şi, Acoperindu-’şi fruntea cu manta-’i sfâşiată, Că au lungit. Atuncea şi Anibal s’arată, Şi ’ntins far’ de mişcare pe-acest Roman zărind, Asupra lui s’apleacă, şi chipu-’i desvălind, Pe consul recunoasce .... Se ’ntunecă la faţă, Trufia biruinţii, se stinge şi-’i înghiaţă. — Părea că-’l roade ’n suflet un cuget mustrător: învinsului Emiliu să fie învingător! Vedea că, după însăşi cumplita-ne penare, Cartagena-i tot mică şi Roma e tot mare! Şi Roma sângerândă, ce ’n faţă-’i apărea, De-ai sei măreţi şi falnici străbuni îi amintea: Crezu că-’i vede-aievea, se ruşina în cuget, Şi potolind degrabă al barbarilor muget, Biruitor nemernic — în cortul seu fugi. F a b i­u. Aşa dar, de azi noapte, ei n’au putut veni, Chiar pănă lângă Roma! . . . Le­ntul Când­­i-am lăsat la Cane, Ei împărţeau averea, trofeelor romane. Fabiu. Să ne gătim în grabă! (Va urma.) Revistă politică. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. în mai multe rânduri am avut pri­­legiu, de a arăta la acest loc, cât de ne­favorabile sânt raporturile economice ale monarchiei noastre cu statele învecinate. Cu România ne aflăm deja de mult în­tr’un regretabil răsboiu vamal, în negociă­rile convenţionale cu Italia s’au ivit deja la începutul lor greutăţi însămnate, car’ reînoirea convenţiei vamale cu Germania devine foarte problematică prin hotărîrile ce le-a luat cjilele trecute consiliul econo­mic german. La toate aceste se mai ală­tură acum şi denunţarea convenţiei comer­ciale din partea Sviţerei. Cât pentru con­venţia comercială cu România, pănă acum nu există nici cele mai mici semne, ce ar oferi vre­un prospect pentru înoirea aceleia. Italia nu e de loc prevenitoare. Delegaţii austro-ungari sau reîntors la Roma şi pentru Ziua de 17 i. c. era fixată reînceperea­ n­e­­gociărilor convenţionale. Dar’­scrrile ce vin din Roma conţin un raport foarte ne­favorabil despre prospectele acelor nego­­ciări, în special în privinţa cerealelor şi a alcoholului fac Italienii pretenţii, pe care delegaţii austro-ungari le privesc de neacceptabile. Iată ce se scrie din Roma Ziarului „Neue Freie Presse“ : Speranţa ce se nutrea aici, că adecă con­venţia comercială se va încheia încă în de­cursul acestei săptămâni, reesă acum de san­­guinică. Greutăţile sânt mari şi într’un punct, pre lângă cea mai mare bunăvoinţă, n’au înaintat oamenii nici măcar cu un pas: acest punct este vama pe cereale. Fie-’mi permis a spune, că oamenii noştri se înşeală grozav, dacă aşteaptă dela Italia concesiuni în favorul cerealelor unguresc! Representanții italieni chiar dacă ar vrea, ceea­ ce însă nu există, n’ar putea să se abată dela calea ce au apucat-o, căci atitudi­nea lor e normată prin o lege, care stabi­­lesce vama financiară pentru cereale cu trei lire pro mate metrică. Astfel delegații italieni încă în August au declarat, că cu privire la cereale nu pot face nici o con­venţie. Dar’ urcarea vămii pe făină resultă de sine din urcarea vămii pe cereale. Cât priveste alcoholul, lucrurile de asemenea nu sânt mai fa­vorabile, şi e întrebare, dacă delegaţilor noştri le va succede a scoate concesiuni de la delegaţii italieni. Punctul de plecare italian a fost în de­cursul negocierilor de pănă acum unul şi acelaşi pe care „Tribuna“ îl caracterisează cu urmă­toarele cuvinte. „Raportul natural ce există în­tre părţile contralente are drept urmare, că Austro-Ungaria nu poate respinge pretenţiunile italiene şi dela Italia nu poate cere concesiuni mai mari, ca cele ce le-a făcut în vechia con­venţie, dacă nu voesce se va teme legile drep­tăţii şi ale ecuităţii.“ în acelaş timp primesce şi „Die Presse“ soirea, câ consiliul federal din Germania a aprobat proiec­tul privitor la urcarea vămilor pe cereale, conform propunerilor consiliului economic. Proiectul conţine duplicarea actualelor vămuri pentru grâu şi secară. Legea se va presenta „Reichstag“-ului în prima sa şedinţă. Se aşteaptă, că deodată cu presentarea acestui proiect se va face din sinul „Reichstag“-ului şi o propunere relativ la emiterea legii de interzicere. Acceptarea acestei propuneri se ţine de sigură. Din România ne vine spirea, că ministrul de résboiu generalul Anghe­­lescu a demisionat şi dl Brătianu a primit interim­ar portfoliul de résboiu. De viața noastră socială cu numeroasele-’i caste — pe cari numai nouă ne place a pune atât de mare pond la ori­ce ocasiune — nici nu mai vorbesc. Pe cât de întristătoare sânt însă aceste adevăruri, cu atât mai mult trebue să ne bucu­răm, când în întunerec vedem ici-colea sclipind câte-o scânteie prevestitoare de lumină în viaţa mult cercatului nostru popor pe unul sau alt teren. După un lung timp avurăm şi noi Lugoje­nii ieri o Ziuă bună, care cu cele petrecute în ea ne-a umplut de mângâiere şi bucurie. „Dr. George Popovici va fi protopres­­biterul tractului Lugoj!“ Acesta a fost refrenul conferinţei ţinute mai an în causa ocupării postului devenit va­cant de protopresbiter în tractul Lugojului. „Să trăească protopresbiterul nostru Dr. George Popovici!!“ a excla­mat în 31 August a. c. n. în totalitatea voturi­lor Sale sinodul protopresbiteral electoral. Şi iată! „Cuvântul trup s’a făcut!“. D­r. George Popovici ieri fu introdus în postul seu de protopresbiter al tractului şi prim-paroch al comunei Lugoj. Abia Vineri, în 11 i. c. dimineaţa ne sosi vestea, că introducerea se va întâmpla ca ieri şi preşedintele comitetului parochial, dl Coriolan Brediceanu, convocând comitetul la o şedinţă, acesta unanim decise a întimpina în corpore pe noul protopresbiter — când va veni — la mar­ginile comunii, a-’l bineventa în numele comunii noastre bisericesci şi a-’l petrece pănă la locul unde descăleca; mai departe a decis comitetul să asiste în corpore la introducere, regretând mult, că scurţimea timpului face imposibilă o primire mai deamnă de alesul nostru. Românul arătă şi aci, cu mult poate dacă numai voesce. Sâmbătă la oarele 28/4 postme­­ridiane se puseră în mişcare de la hotelul „Con­cordia“ mai bine de Zece trăsuri cu fruntaşi de ai comunii noastre bisericesci, de-a lungul stradei Făgetului şi se opriră dincolo de dealul viilor, aşteptând aci sosirea protopresbiterului, care venia de la Cliciova şi după câteva minute şi ajunse. După­ ce între însufleţite strigăte de „să trăească“ s’a dat jos din trăsură, parochul M. Pocrean îl binevenia în numele comunii bise­ricesci în cuvinte puţine, dar’ alese şi bine sim­ţite, asigurându-­l despre iubirea şi sprijinul cre­dincioşilor la toate întreprinderile, cari ţintesc la progresarea şi înflorirea neamului nostru, a bise­ricii şi şcoalelor noastre. După repeţite „să trăească“ sositul ne mul­ţumi cu multă căldură pentru primire, încredin­ţând­u-ne, că precum încrederea noastră­­l-a adus între noi, iarăşi numai neîncrederea noastră îl va putea îndepărta din mijlocul nostru, între frenetice „să trăească“, reocupă apoi număroasa deputaţiune trăsurile şi petrecu pe protopresbiter pănă la cortelul seu în „Con­cordia“, unde încă aştepta o mulţime de oameni, a cărora bucurie li-o puteai ceti pe faţă. Duminecă dimineaţa a sosit apoi şi comi­sarul consistorial, dl Filip Adam, protopresbi­terul Iamului, care a celebrat sf. liturghie asistat de preoţii M. Pocrean, N. Bi­re­escu şi dia­conul P. Peste­an. La priceasnă comisarul consistorial acom­paniat de noul nostru protopresbiter şi ceialalţi preoţi — toţi în ornate de sărbare — să sui pe amvon, de unde, — după­ ce a cetit pastorala archierească — cu o cuvântare potrivită pre­­senta pe nou sânţitul protopresbiter numeroşilor credincioşi, ce erau în biserică, întroducându-­l în postul de protopresbiter şi primul paroeh al Lugojului. După aceasta urcă Dr. George Popovici amvonul şi într’o cuvântare memorabilă desfă­şură programa sa pentru postul ce-’l ocupă. Lung şi frumos ne-a vorbit, şi cuvântarea sa excelentă a făcut impresiunea, că vorbesce din inimă la inimă. Apoi cu câtă atenţiune ’l-au ascultat cre­dincioşii! Această atenţiune a ajuns la culme când, ca încheiere, noul protopresbiter cu faţa întoarsă spre s­­altar imploră ajutorul celui atot­puternic asupra sa şi a tractului, în fruntea că­ruia este pus. Mişcarea buzelor credincioşilor părea a testa, că turma repeţesce rugăciunea păstorului. După eşirea din biserică se putea auzi din toate laturile: „Doamne ţine-’l!“ „Aşa om am dorit!“ „Aşa om ne trebue nouă!“ Ştim prea bine ce însămnătate are postul de protopresbiter al tractului Lugoj şi chiar pen­tru aceea — văzând acest post ocupat de un astfel de bărbat, avurăm şi noi o Ziuă bună, ne-am bucurat, şi mângâiaţi în suflet am mers fiecare cătră ale sale. (p. p.) TRIBUNA Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Lugoj, la 14 Noemvrie 1887 st. n. Grele timpuri mai trăim! Rare, de tot rare sânt Zilele, în cari şi noi Românii mai avem cauză în viaţa noastră naţională a ne bucura de ceva. Pe terenul politic-naţional, mulţumită res­­pânditorilor de cultură în Orient la mai rău nu putem ajunge. în biserică şi şcoală avem —­ ce e ade­vărat — o constituţie, pentru care ori­care po­por ne poate invidia; dar’ în cele mai multe caşuri puţin ne folosesce, căci puţini sânt aceia, cari o cunosc şi mai puţini, cari cunoscendu-o o aplică, şi aşa frumoasele disposiţiuni ale statu­tului organic, ale deciselor sinodali şi congresuali sânt frumoase — pe hârtie. Cronică. Camera advocata!A, din Cluj aduce la cunoscinţă publică, că advocatul Dr. Árpád Bonis a fost primit în lista aceleiaşi camere, cu locuinţa în Dej- Nr. 254 Sfinţire de biserică. Comitetul pa­ I­rochial invită la"'­serblarea sfinţirii bisericei nou­­edificate din Gura rîului, ce se va săvîrşi la 8/20 Noemvrie a. c. Gura rîului, 31 Octomvrie 1887. Pentru comitetul parochial: Ioachim Muntean, președinte. * Transferarea baronului Schönfeld. Ce­tim în oficiosul „Kolozsvár“: Se răspândesce sgomotul, că corniţele Pejacsevich, coman­dantul corpului de armată din Budapesta va fi numit de comandant al gardei maghiare. Se spune, că în acest cas la comanda din Budapesta ar veni baronul Schönfeld, comandantul cor­pului de armată din Transilvania, sau corniţele Degenfeld-Schomburg, comandantul cor­pului de armată din Timişoara. Baronul Schön­feld a petrecut mai alaltăieri în Budapesta şi această împregiurare pare a adeveri transferarea lui în capitala Ungariei. Maghiarii la expoziţia din Bruxella. Directorul societăţii de agricultură din Ungaria a adresat o circulară, prin care invită pe econo­mii maghiari să iee parte la exposiţiunea inter­naţională din Bruxella, trimiţând produse potri­vite de a ţine concurenţă, precum lână, cânepă, cereale, porumb, rapiţă, tutun etc. * Principesa Th­yra de Cumberland a năs­cut ieri dimineaţă un fecior. E al şeselea născut al principesei. * Antichități. La Tétény în Ungaria s’au găsit 35 de chilograme de monede romane de bronz. Monedele sânt ca şi nouă; se vede că nici n’au fost puse în circulaţiune. Toate sânt din timpul împăraţilor Constantin şi Crisp. Pro­babil aceste monede erau menite de a plăti pe soldaţii romani; ele au fost depuse la museul na­ţional din Budapesta. * Ard-o focul supărare, că multă mai este în lumea noastră, dar’ în toată lumea la­olaltă computat nu este atâta, cât s’a încuartirat astăzi îi inimile cetăţenilor din Şimleul-Silvaniei! De când şi pentru­ ce ? Lăsăm se răspundă „Ko­lozsvár“ : „S’au supărat oamenii din Şimleul- Silvaniei, pentru­ că dela 1 Ianuarie 1888 s’a impus darea de câni şi în acel oraş“. Adecă e vorbă, că tot omul, care îşi ţine vre-un câne la casă, ori să-’l împuşce ori să contribue cu pelea lui la acoperirea deficitului Ungariei. Mare lucru! Şi de bună seamă cei din Şimleul- Sivaniei ar înnebuni de scârbă pentru noul im­­posit, dacă n’ar avea atâta inimă Ziarul „Kolozs­vár“ să-’i mângâie: „De ce să se plângă? Căci nu numai cei din Şimleul-Silvaniei, ci şi n­o­i şi toată Ungaria plătesce dare pentru câni!“ Aşa este, căci doară scie „Kolozsvár“, ce scie, numai bine ar face să nu prea facă vorbe, ca nu cumva dând de veste cânii din Ungaria, de ce pertrac­­teazâ prin Kolozsvár, într’o bună dimineaţă să deserteze şi să emigreze în corpore la America şi ar fi păcat, ca din pricina unui­­JUI din Cluj, să rămână Ungaria goală de câni şi — plină de deficit.* Resbunare CU — pipe. „Budapesti Hírlap“ aduce o scire din Dobriţin, pe care o reproduce cu multă reservă, car’ noi, împrumutând-o din numitul Z­ar, , lăsăm pe răspunderea celui ce a scornit scirea, dacă într’adevăr e scornită. In Dobriţin adecă sânt mulţi oameni nemulţumiţi cu actualul regim al lui Tisza, şi cu deosebire clasa de jos a poporului s’a scârbit al naibi, de când a ajuns în urechile lumii novela monopo­lului de tutun, pe care a născocit-o domnul mi­nistru de finance. Fumătorii din Dobriţin, al căror staflet e fumul de tutun, s’au consternat de vestea fatală, că legile cele nouă ale ţerii vreau să scoată din listă cu totul „szűz dohány“-ul, ceea­ ce pentru amătorii tutunului ar fi o lovitură de moarte. Şi, bată-le cucul legi! Ce fac domnii ţerii acolo sus la Budapesta, nu se poate desface cu una, cu două; chiar să fii din Dobriţin; totuşi nu poţi clinti măcar o slovă din lege. Sciind aceasta bine, fumătorii din Dobriţin s’au pus pe gânduri şi au socotit în mintea lor, că oameni sânt ei odată şi au să facă una nefăcută dom­nului Tisza, să se resbune pentru legea cea nouă — cu pipele. In durerea lor patriotică au adunat toate pipele din oraş, cinci mii la număr, le-au pachetat frumos şi le au trimis pe poştă chiar la Budapesta domnului ministru de finance. Acest munte de pipe, unele sparte de jumătate, altele greu mirositoare, vor da prilegiu mini­strului, ca, adese­ori contemplându-le gloria lu­mească, să-­și aducă aminte, că un ele stă as­cunsă durerea răsbunată a celor cinci mii de su­flete amărîte!* Trist adevăr. Mania sinuciderilor a luat un caracter de tot epidemic în Budapesta; sta­tistica scoate la iveală un număr înfiorător de mare, încât îţi vine a crede, că adevărata moarte naturală a renunţat de a-­şi mai îndeplini oficiul seu şi a lăsat pe oameni în singura grije a morţii volnice. Cetim în „Pester Lloyd“: „In decursul lunii octomvrie a. c. s’au insinuat la poliţia budapestană nu mai puţin decât 16 sinu­cideri, trei s’au înecat, şepte s’au împuşcat, cinci s’au spânzurat, şi unul a beut venin. Afară de asta, s’au mai găsit pe strade opt cadavre.“ Care e causa, că oamenii cad aşa uşor pe gândul de a se sinucide ? Nu legături nefericite de amor, nu temerea de rău în urma vre­unei crime, chiar

Next