Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-11-21 / nr. 265
Anul IV Nr. 265 Sibiiu, Sâmbătă 21 Noemvrie (3 Decemvrie) 1887 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 linia 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1li an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: Vi an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării, un număr costă 5 el. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Sibliu, 20 Noemvrie st. v. Comisiunea de incompatibilitate a dietei ungare, având a se pronunța asupra declarațiunilor făcute de dl general T r a ia n D o d a, a hotărît, ca dl general să fie încă odată, acum de a treia oară, invitat a-şi presenta credenţionalul şi a lua parte la lucrările dietei. Alegătorii din cercul Caransebeşului, întruniţi ieri în conferenţă, au răspuns la această hotărîre prin adresa de aderenţă, pe care am publicat-o în numărul de ieri al „Tribunei“, adresă, prin care se hotăresce, cel puţin pentru un timp oarecare, modul de procedere al cercului electoral. Şi nu poate nimeni să mai stea câtuşi de puţin la îndoială, că fraţii noştri din părţile Caransebeşului au votat în toată consciinţa această adresă, ca bărbaţi hotărîţi a primi toate consecinţele hotărîrilor, pe care le iau. Nu e, precum amis dl general, vorba numai de un scaun în parlamentul regatului ungar, ci de posiţiunea Românilor în viaţa publică a statului acestuia; fraţii noştri din părţile Caransebeşului, susţinând posiţiunea d-lui general Traian Doda, susţin causa noastră naţională. Şi de aceea ochii tuturor Românilor sânt îndreptaţi asupra Caransebeşului. Adresa de aderenţă a Caransebeşenilor nu e nici singura, nici cea dintâiu adresă de felul acesta. Mai nainte de a se fi pronunţat alegătorii d-lui general Traian Doda ei înşişi, s’au pronunţat Românii din toate părţile regatului ungar atât prin organele lor de publicitate, cât şi prin adrese de aderenţă, şi nici odată încă Românii din ţerile coroanei ungare n’au fost atât de uniţi ca acum. Sânt, ce-’i drept, oameni slabi de înger, strîmtoraţi ori obligaţi a sta în reservă, aceştia ori nu puteau, ori n’au îndrăsnit să se pronunţe. Atât de adevărată, atât de generală, atât de necondiţionată e însă aderenţa Românilor, încât în ciuda demoralisării generale şi în ciuda presiunilor de tot felul nu s’a găsit încă între Români nici un singur om, care ar fi cutezat să fie asupra sa sarcina infamantă de a afirma în public şi fără de reservă, că sânt între Românii din ţerile coroanei ungare şi oameni care nu aderă la linia de conduită indicată de dl general Traian Doda. Sânt numai oameni, cărora nu li se cuvine ori care nu cutează să se pronunţe, care aceştia îşi dau aprobarea prin tăcerea lor. Stând astfel lucrurile, votul unui alegător român din cercul Caransebeşului nu mai preţuiesce aci un singur vot: fiescecare alegător votează pentru o mie, fiescecare bărbat, mergând la urnă, representă masse întregi şi scapă onoarea unui întreg popor, şi fiesce-care mişel, care numai la sine se gândesce, trădează o causă sfântă. Aşa înţeleg şi fraţii noştri din părţile Caransebeşului posiţiunea lor. Ieri seară, după ce „Tribuna“ eşise de sub tipar, ni a sosit de la Caransebeş următoarea depeşă: „Conferenţă, la care au luat parte preste 600 de delegaţi din toate comunele Severinului, votând cu mare însufleţire adresa de aderenţă, deputatul Traian Doda răspunde cuprins de emoţiune şi dă în cuvinte convingătoare direcţiune pentru ţinuta viitoare a cercului. Alegătorii primesc cu rară însufleţire angajamentul de a păstra şi în viitor nepătată onoarea cercului nostru electoral“. Aşa să fie! Forţa „Tribunei“. Roma învinsă. — Tragedie în V acte. — De Alexandru Porodi. Traducere de I. L. Caragiali. A c t u 1 IV. (Urmare.) Fabiu. Ai înfierat ocară pe viţa strălucită, Pe numele lui Fabiu, chiar tu! Nefericită! Dar’ cum te-ai dat acelui mişel amăgitor? Răspunde, cum? Uitat-ai pe Tei, urgia lor Şi patria? Uitat-ai altarul, datoria? Uitatu-’ţi-ai strămoşii, ruşinea şi mândria? Uitatu-le-ai pe toate? Opimia (hotărîtă.) Pe toate le-am uitat: ’Mi-a fost de dînsul milă, tot ce-’mi cerui-am dat. Dar’ m’am căit: iubire, viaţă, bucurie, Jertfindu-le pe toate, mă ’ntorc la datorie. Fabia. Aşa dar’ şi fugiseşi cu el? fugiseşi chiar? Opimia. Voia să se ucidă, am vrut să-’l mântui; dar’ Deşi cu el fugisem, pătrunsă de căinţă, Gândindu-me la Roma, îmi fu cu neputinţă Să-’l mai urmez. De unde puteam acum să fiu Departe, fericită, mă veji, la moarte viu Şi nu mă plâng, căci mie mormentu ’mi-e scăpare, Dar’ mă gândesc cu jele l’acel sărman, pe care II voiu târî la moarte. Să mor! să mă ’ngropaţi, Să mă jertfiţi pe mine, pe dînsul să’l scăpaţi. El e soldat al ţerii; adi ţeara stă să peară, El trebue să moară în luptă pentru ţeară. Cât pentru mine, teamă să n’ai, căci o să vei fi: Voiu şei să merg pe calea strămoşilor. Fabiu. Cutezi A pomeni de dînşii? de dînşii, când o lume Să ’nchină amintindu-’şi de falnicul lor nume. Ei, de-ar trăi să vadă cum veci eu fapta ta, S’ar lăpăda de tine, din gropi te-ar blăstăma. Da, sfatul întreg te-aşteaptă: du-te să-’ţi ispăşesci păcatul. O p i m i a (după o tăcere.) Vai, tată! vai! în ceasul când e se mă cobor în groapa mea de vină, în ceasu 'ngrozitor Când vina o să-’mi fie aşa de crunt plătită — De tine, de bunica, de toţi sânt părăsită. Vai! nu’s de-ajuns pe semne durerea ce simţesc, Ruşinea şi căinţa, — nu! nu pot să găsesc Nici chiar la tine milă, deşi ’mi-ai fost părinte. De ce n’ai îndurare şi nu-’ţi aduci aminte Că tată-meu, cu limbă de moarte, te-a lăsat Să-’mi fii tu tată ’n lume, în paza ta m’a dat Picendu-’ţi: „Frate, ţine-’mi copila, e sărmană Să-’i fii tu tată, cruţ-o, să n’afle că-i orfană“. Şi chiar la ceasul ăsta de mine milă n’ai? Eu cer să-’mi... (în genunchi). Fabiu (înduioşat şi cu ochii în lacrimi). Ce ceri? spune. O pi mia. Ertare cer să-’mi dai! Fabiu. Vei sei să mori cu cinste? vei sei să mori? O pi mia. Fabiu. Ridică-te, copilă, de mine eşti iertată! (Se îmbrăţoşează) Acuma, fii Romană, şi fiică dacă ’mi eşti, Vin’ fără şovăire osânda să’ţi primesci! (Caeso deschide perdelele). Scena VI. Aceiaşi, Luciu, Festu, Caeso, colegiul Pontifilor, Scribi, Lictori, etc. Fabiu (arătând pe Opimia). Preoţi! în faţa voastră se află vinovata. Vă faceţi datoria, căci jertfa este gata! Luciu (Opimiei, grav.) Răspunde-ne, Vestală, cu-adevărat, tu chiar Ai fost prihănitoarea prea sfântului altar? Opimia. Da! Luciu. Opimia. Luciu. Tu? Eu Opimia. Eu însămi! Luciu. Sărmană tu! Vestală Necredincioasă Vestii și patriei fatală. Tarpeia nouă, care de-altar te-ai lăpădat Şi care trup şi suflet păcatului te-ai dat, Sărmană tu! Luaţi-o şi puneţi-’i pe frunte Năframă neagră, sămnul fărădelegii crunte. Iar’ noi, preoţi! noi nobili răsbunători ceresci Ai datinelor sfinte, ai legii strămoşesci, Vestalei prihănite să-’i dăm osândă dreaptă O jertfă cere Vesta, şi jertfa ne aşteaptă! (Va urma.) Dar’ tu ?... Destul! Op i mia. Fabiu. O p i m ia (arată uşa tribunalului.) Pontifex e dincolo? Fabiu. Da, tată Tu? Scrisoare de aderenţă. Alegătorii români din cercul electoral al Dicio-sân-Mărtinului au trimis generalului Traian Doda următoarea adresă : Scumpe Generale! Acum, în timpul de grele încercări pentru scumpa noastră naţiune, când însuşitorii supremaţiei (eghemoniei) ne-au interzis exerciţiul liber al limbei materne şi ne-au impus pe al lor în afacerile bisericesci, scolastice şi judiciare (cu intenţiunea de a ne maghiariza); acum, când oficialii români, deşi de ajuns calificaţi şi o parte mare din viaţă au servit-o statului cu diriginţă şi abnegaţiune, ca remuneraţiune se scot din funcţiune,lăsându-se fără pâne cu pruncii pe uliţe; acum, când Românii sunt daţi înapoi de la petiţionarea şi acceptarea ofierelor chiar şi celor mai inferioare, numai pentru că sunt români, în acest timp de restrişte provedinţa divină Te-a destinat de înger îngrijitor şi apărător al neamului Teu. Astă sfântă misiune, pentru carea trăiesci şi ai flis, că eşti gata a muri.Ţi-o ai împlinit şi ’Ţi-o împlinesci cu scumpătate şi abnegaţiune, căci eşti acela, scumpe generale, care pe câmpul de luptă ai îmbătrânit, sprijinind şi apărând tronul şi patria; eşti acela, care de un şir de ani lupţi apărând adevărul şi dreptatea; şi acuma, nimica ascunzând, ai spus dietei prin preşedintele aceleia, că ca abregat dietal nu vei abdice la mandat, dară nici nu poţi lua parte la consultările dietale cu acei prea puternici părinţi ai patriei, care nu respectează legile de înşişi ei alcătuite, şi care pe poporaţiunea română o consideră de egal îndreptăţită (îndatorată) numai la contribuirea pentru susţinerea statului cu parale şi sacrificiu de sânge, car’ dela binefaceri o eschid ca pe o străină netrebnică; ai spus verde, ca nu poţi sedă în rendul acelora, care, restrîngând în giurul lor toate bunătăţile, ţin cu putere, că statul şi patria sunt numai ale lor, car’ poporul român e considerat numai de ilot, de o paria indiană. Prin această francă declaraţiune ai vestit şi întregei Europene, că sbuciumările patrioţilor perciunaţi, prin care susţin morţiş, că în statul liberal maghiar toate merg de minune bine şi în ordine exemplară, că toţi cetăţenii, fără deschilinire, sunt de o potrivă împărtăşiţi din drepturi şi bunătăţi, prin urmare înoată în fericire pănă în grumazi, ai arătat că acelea sunt numai pe buzele lor profane, numai pe hârtie, care în realitate ca în palmă. Eşti meritul de prevedinţa divină, ca adevărata causă, pentru carea Românii cetăţeni preste trei milioane la număr nu sânt representaţi în dieta ţerii, să o aduci la cunoscinţa lumii civilisate şi să areţi, că în marşul lor de abstinenţă vor persevera pănă când dreptatea va triumfa. Pentru aceasta procedură corectă şi salutară grăbim a Te felicita şi aprobându-o, din adâncul inimii rugăm pe atotputintele Dumnezeu, să-ţi dea sănătate, ajutor şi putere ca lupta începută să o conduci la victorie strălucită, şi asigurându-Te că fideli te vom însoţi, îţi urăm la mulţi ani să trăiesci! Cetatea-de-baltă, în 24 Noemv. 1887. In numele alegătorilor români din cercul electoral al Diciosânt-Mărtinului. Iacob P. Macaveiu, preot gr.-cat. şi admin, protopo.; Simeon Pop, preot român gr.-cat.; Ioan Pop, preot român gr.-cat.; Miron Dasca , preot român. „Soarele unui rosboiu ruso-austriac“. ,,Soarele unui răsboiu ruso-austriac e deja pe cerul dimineţii. Se poate că vom ave o pasiune a-l vede ridicându-se la înălţimea ameţii“. Sânt trase aceste, trase de chiar, cu toate aceste nu ne încumetăm a le contesta orice importanţă. Pentru că, deşi trase fiind, ele sânt tipărite în „Post“ din Berlin, într’un articol, care întreg, dela început pănă la fine miroasă greu a praf de puşcă. Afară de aceasta „Post“ din Berlin nu e numai un ziar aşa pe aci încolo, un petec de hârtie albă tipărit cu litere negre. „Post“ este organ cunoscut în lume de trâmbiţa de răsboiu a cancelarului de fier, a principelui de Bismarck. Nu e mirare, dacă toată lumea este oarecum surprinsă de signalul din „Post“, care culminează în cele două trase citate de noi în fruntea acestor şiruri. Nu e mirare, dacă lumea surprinsă de tonul acesta, acum după evenimente cum au fost visitele la Friedrichsruhe, visita Ţarului în Berlin şi mesagiul, prin care a fost deschis „ Reichstag “-ul german în Berlin, se teme, crede că cetesce în frasele de mai sus un fel de „Achtung!“ (atențiune) atras asupra unui résboiu în perspectivă. Bine să fim înțeleși, nu susținem că „soarele unui résboiu ruso-austriac trebue neapărat să se ridice la înălțimea amerii“. Ceea ce s’a mai întâmplat de alte ori s’ar putea întâmpla și de astă-dată, diplomaţia cu măiestriile ei se îndrepte căile colţuroase ale politicei, vărsând negreală în loc de sânge. Soarele răsboiului ar dispăru, ca în părţile arctice soarele cel natural în timp de iarnă, fără se ajungă la înălţimea obicinuită a ameţii, iarăşi sub prizont şi încă pe timp îndelungat. Dar’ fiindcă nu susţinem, că résboiul trebue se urmeze imediat şi inevitabil signalului din „Post“, nu ne aflăm în posiţiune nici de a contesta cu desăvîrşire iminenţa sau, cel puţin posibilitatea résboiului, într’un timp, fie şi ceva mai îndepărtat. Urmează dar’ din toate, că situaţiunea, şi în deosebi a monarchiei noastre, nu este tocmai pe flori aşternută. Căci dacă „somele“ din cestiune s’ar ridica totuşi la înălţimea ameţii, fie mai curând, fie mai târdiu cetăţenii monarchiei noastre, vor trebui să-ş i simtă zăduful în toată puterea. Este dar’ o necesitate imperativă, ca tot ce este cetățean austro-ungar, să se