Tribuna, ianuarie-martie 1892 (Anul 9, nr. 13-74)
1892-03-26 / nr. 70
SibiiUI Mercuri 25 Martie (6 Aprilie) 1892 Anul IX ABONAMENTELE Pentru Sibiuu: 1 lună 85 cr., «/* an 2 fl. 50 cr., */. an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe luni mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., «/* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România fl străinătate: 10 an 10 franci, l/, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac nimic plătindu-se înainte. Nr. 70 INSERŢIUNÎLE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un immer costă 5 cruceri v. a. sau 16 bani rom. Cu la Aprilie v. 1892 se începe Abonament nou „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesătie în monarchie, cât şi in România prin mandate postale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual prelângi localitatea unde se află şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis ziarul până acuma. Administraţiunea tiarului „Tribuna“. „Curtea maghiara“. In fiecare an Ungurii caută prilegiul să aducă la cunoscinţa celor dela Viena dorinţele ce spun că-’i frământă de secoli, şi mai ales dela dualism încoace. Prilegiu li se dă în cameră, cftnd se discută proiectul de adresă la mesagiu ori budgetul întreţinerii curţii. Ear’ dorinţa cea mare a Ungurilor e să aibă curte maghiară separată In ^toată ţ^iterea cuvântului de cea dela Viena, împăratul Austriei se stie cel puţin şese luni în castelul de la Buda, în giurul lui se nu fie „aulicii“ austriaci, ci numai înalţii dignitari de stat maghiari, în serviciul acestei curţi să nu fie alte persoane decât de naţionalitate maghiară. Aceasta, spun deputaţii în parlament şi scriu foile, în virtutea dreptului public, în virtutea dreptului naţional şi de vechime ce-’l are naţiunea maghiară şi, la caşul cel mai rău, în virtutea stipulaţiunilor încheiate la 1867. Foarte bine! Noi, care suntem liberali în bunul înţeles al cuvântului, car’ nu în cel unguresc, nu avem să ne supărăm, dacă concetăţenii noştri dela putere dau sbor dorinţelor lor, nici ne spăriem, dacă vedem, că aceste dorinţe nu însemnează altceva decât perderea tuturor naţionalităţilor din regatul Sf. Ştefan. Multe doresc oamenii, şi mai ales au fantasie Maghiarii, nu toate se pot realiza înse. Când aceste dorinţe ajung însă a fi exprimate în parlament, care este susţinut şi cu cheltueala naţionalităţilor şi chemat să apere şi interesele nemaghiarilor, acestea — scoase fiind din parlament, — sunt datoare să-şi dee şi ele cuvântul, să se pronunţe de câteori li se dă ocasiune fie prin presă, fie prin întruniri poporale ori memorande, vorba e ca să aducă la cunoscinţa capului statului dorinţele, aspiraţiunile lor. Altfel cu drept cuvânt pot fi socotite ca fără vieaţă, oar’ cine nu arată, că trăesce, de acela nicăiri şi nici într’o împregiurare nu se ţine socoteală. Noi Românii am dat totdeauna dovedi, că conscienţa naţională este viuă în noi, am protestat când loviţi am fost. Cum am avut şi avem însă a ne lupta împrotiva nu numai a unor concetăţeni care tind la nimicirea noastră, dar’ care dispun şi de puterea — de guvern — ce ne poate strivi, în trecut se vede, că n’am desvoltat destulă putere de resistenţă, căci stăpânirea, departe de a înceta, urmează cu goana contra noastră. Ungurii, departe de a ne privi ca egali cu dînşii, arată tot mai lămurit, că vor să ne facă cetăţeni nu ai unui stat poliglot, ci ai unui stat naţional maghiar, în care n’are să aibă loc decât cei ce se declară cu trup şi suflet că fac parte din gloriosul neam al lui Árpád. Resultă dinaceasta, că dacă înadevăr nu voim să fim trataţi ca cuceriţi, ca supuşi, trebue să opunem o mai energică protestare tuturor atacurilor îndreptate în contra noastră, şi atunci, când în parlamentul maghiar ajung la expresiune dorinţe şi gândiri, care nu sunt şi ale noastre, cetăţeni ai acestei patrii, aşa cum putem, trebue să ne exprimăm şi noi simţămintele ce ne animează şi ceea ce credem despre politica ce se face şi pe socoteala noastră. Prin presă şi prin întruniri poporale, convocate la ocasiuni date, şi cu ei trebue să spunem sus şi tare, că: dorinţele Maghiarilor nu sunt şi ale noastre; majoritatea acestui stat nu are gândurile minorităţii, ajunsă la putere prin concursul unor circumstanţe favorabile şi care de atunci se menţine prin fraudă; dacă Ungurii cred, că stipulaţiunile împăcării dela 1867 le dă dreptul să ceară curte maghiară separată, apoi cât ne privesce, noi suntem siguri, stim că ei au călcat aceste stipulaţiuni şi le calcă mereu în defavorul nostru, scoţând din practica vieţii de stat legea naţionalităţilor, care a format aşa decând basa dualismului, înainte deci ca ei să ceară Monarchului lucruri, la care cred că au drept, au călcat, au răpit drepturi sancţionate de Monarch chiar cu învoirea lor; dacă ei afirmă, că pe acest pământ nu se poate să existe decât un stat naţional maghiar, noi să le răspundem, că statul acesta nu poate fi decât poliglot, aşa e natural să fie, aşa e scris în lege; dacă ei spun, că nu pot permite ca cercurile conducătoare vieneze să experimenteze în politică pe socoteala lor, să spunem și noi cercurilor conducătoare, atât dela Viena, cât și dela Budapesta, că ni s’a urît demult cu sportul politic ce-’l fac Ungurii asupra noastră; să spunem, că dacă ei cer curte maghiară separată, ce n’a mai fost, noi cerem autonomia Ardealului, cu atât mai osebit, cu cât acest lucru a existat nu demult. Să spunem sus şi tare aceste lucruri mai ales pentru că ele nu sunt plângeri, ce în orice stat, fie cât de constituţional, se pot face în contra stăpânirii, ci sunt condiţiuni, dela care depinde buna ori reaua stare a statului, existenţa lui chiar. Nu dovedim deci decât un cald interes pentru statul ai cărui reali cetăţeni ne declarăm, când facem aceasta ! Iată de ce, credem noi, timpul este oportun, — după multele suferinţe ce am îndurat suprem chiar, — ca în acelaşi timp, când Maghiarii presentă răspunsul lor la mesagiu, noi să ducem Memorandul, ca atunci, când ei cer sus şi tare să li se împlinească un vis, noi să cerem cu demnitate respectul legilor, credincioasa aplicare a constituţiunii, pe temeiul căreia se sprijinesce statul Sfântului Ştefan. Situaţia în Bucovina. „Allgemeine Zeitung“ din München primesce din Viena următoarea corespondenţă, fără îndoeală inspirată din isvor oficios: „Adevărat, că contele Pace, în ciuda conflictului său vehement cu nobilimea română din ţeară, s’a întors ca president al ţerii în Bucovina, dar’ contele Taaffe ’i-a dat marşrută legată, care dovedesce, că tot baronul Vasilco a rămas domnul situaţiei. Acolo în Orientul depărtat al imperiului hotăresce exclusiv dorinţa guvernului asupra ocupărilor mandatelor pentru consiliul imperial şi dieta provincială. Şi este porunca ministrului-president, ca vechiul pact Poetul de curte. - Nuvelă - Trad, de O. Voniga. (Urmare) — Dar’ şi Omer dormita câteodată, — adauge Trembecki sublând viclean, părea că ▼oesce BO 40 °&, când nu este Achil, despre care ar voi să scrie, înţeleptul bărbat de curte însă întrerupse observarea, şi între oftări rostindu-i cuvintele: — eu sunt chiar aşa Omer — dormitator! — Ii vom deştepta. Pompa prinţului meu, care adeseori devine uricioasă, o va înlocui teaaurul nemăsurat. — Rămâi cu noi şi fii părtaş tuturor plăcerilor noastre. — Nu m’aş mai numi Felix atunci, când nu m-aş puţi ferici. — Nu-’ţi pot mulţumi din deajuns, conte .... Doresc însă în Varşovia să-’mi finesc vieaţa; puţinele «file ce pot să le mai am, compatrioţilor mei doresc să le consacrez, limba poporului meu voesc să o cultiv, şi a-mi termina opurile istorice puse deja în lucrare . . . Toate sânt visuri, iubite şambelane. Ce ai căuta în Varşovia ? Aceia e o ruină şi d-ta ca poet de salon Ieremiadelor voesci să cânţi? Pentru ce se laşi acest paradis pământesc, unde de toate sânt în abundenţă? . . Această apreciare își ară efectul dorit asupra poetului nostru, care cu trup, cu suflet era epicureist. — Se deșteptau înse câteodată în el cugete mai sublime: doria binele public și a lucra pentru el, ceva egoism îl îmbulfjia poate de doria să între în acel partid, pe care contele cu așa colori întunecoase îl înfățișa. — Nu die, conte, nu ! Las’ ca generațiunea tinera să rivaliseze pentru raclele gloriei, las’ ca ea să se bucure de îndurările voastre. — Un încărunțit trebue să se retragă în liniște patriarchală, de unde cu fructele mature ale experienței să hrănească junimea entusiasmată, ca stejarul secular ce-și scutură coroana ca in umbra ei se răsară vlăstari! — Ce vis ! Morților voesci se inspiri vieață ! ? Ha, ha! contele erupse în hohote de compătimire. Urmă o pausă. Unul își frământa creerii, că cum va pute de obliga pe poet, altul căuta calea spre retragere. Ofertele îl prea neliniştiau. Cu încetul plecară toţi trei. Bătrânul Trembecki în distragerea sa nici n’a observat, că a ajuns în gura cavernei întunecoase. Se auifia sgomotul diluviului suteran. Liniștea era conturbată de cuvintele contelui: Sofie! Haid’ se pedepsim pe şambelan! El voesce morţii se învieze! Merge dar’ în imperiul lui Pluto! Charon, ia-’ţi prada! Şambelanul momentan fu prins de un plutaş uriaş cu umeri laţi şi barbă căruntă, şi poetul, care singur se apăra, fu numaidecât — între hohotele contelui şi ale femeii grece — tras în luntre, care la moment dispăru în întunerecul cavernei. — Graţiază-mă, conte! strigă din adâncime poetul, a cărui voce ca un ecou năduşit ajunse la gura cavernei. Graţiază-măl cugetă la aceea, că nici citara lui Orfeu, nici osteocela Sybillei nu ’mi s’au dat! — Versurile tale sunt mai mult decât acelea! strigară cei căsătoriţi. Poetuluii se ascunse şi ultima rantă de speranţă. Verjendu-se între astfel de împregiurări, se aprofunda în cugete. Suvenirile vieţii sale trecute pe rînd îi veniau în minte în acest întunerec : anii petrecuţi în colegiul iesuiţilor, primul amor, primul vers de amor, prima presentare a lui între magnaţi, călătoriile, curtea de Marsilia, Dubarry, Walter, Cagliostro, Cassanova, intrigile, duelurile, utopiile pitagorice, reîntoarcerea în patria sa, curtea regelui Stanislau, al cărui tron o furtună infernală dintre şuerături de şerpi îl dărîmă; apoi — apoi aude vaietul multor milioane, morminţii se pun în mişcare, cortina se rupe. . . . Unde-i el acum? Ca poet îşi va împărţi suferinţele cu ei. Aprinde-va cu cântarea-i inimile răcite ? O, nu! Gondola vieţii sale se leagănă pe valuri liniştite; devisa flamurei lui estoicus impavidum fierent ruinae; înaintea lui murmurau păraiele, în ochii lui zimbiau frumseţiie, ochi geroşi îi veghiază, el scrie versuri ocasionale, despre căţei de braţe, despre picioruţe ; el ridică sabia şi sloboade glonţ pentru vătămarea oricărei fruraseţă, j.icându-se şi sărind ca un copil răsfăţat, ajunge a 70-a zi de nascere. — Unde e scumpa mea junetă? — răcni amar Trembecki. — Unde-mi sânt simţămintele naive şi nevinovate? Tot ’mi-am dat pentru un singur zimbet domnesc. Destulmi-a fost din aceasta. Nu doresc lux, nici splendoare, ci vieaţă liniştită, unde milioane de inimi palpitătoare mă aşteaptă. Nu-’mi trebue luxul, nici efertul strălucit al contelui; m’am săturat de măgulirile savanţilor şi de astfel de comedie! O, nimic nu-’mi folosesc, însă nici aceea, dacă Sofia. . . Poetul ar fi mai continuat această meditaţiune, ce câte odată o şi exprima, dacă nu ’l-ar fi întrerupt un hohot cordial ce se auzi. Lui nici prin minte nu-’i trecea, că în plută mai este și altul. — De ce nuji, Charone ? — Ha, ha! — nici de ţeranul acela, căruia diavolul îi arată arginţi, apoi îi aruncă în mocirlă. — Cum, o înțelegi? — Incâtva şi nici cum, dar’ dau cu socoteala. — Doar’ m’ai ascultat? — Ai vorbit destul de tare, dar’ propria-’mi experienţă e destulă ca să presupun firea secretului tău. — Propria-’ţi, experienţă? — Aşa ! Văd, că inima într’alt loc te ar duce, dar contele a aruncat undiţa. O, acela, care a trecut pragul acestui palat, care a beut din păharul acestui avut, acela, căruia ’i-a strîns mâna, acela al lui este, acela serv îi este, ca magicului dracul din 7 într’alţi şepte ani. Deoarece Trembecki în întreaga lui vieaţă n’a ajuns în atingere cu poporul, nu poate presupune atâta filosofie de vieaţă în un Cazac ucran, şi admirându-’l, doria să scie mai multe dela el. — Să scii — d'80 Charon, încetând cu lopatarea, — că nu ’mi-a fost mie datorinţa în întreagă vieaţa mea pazirea grădinii de şcolari petulanţi, nici să transport oaspeţii prin acest canal. — Oho, — cugeta Trembecki, acum va audiî o naraţiune, cum a audit despre regina Golcondei. — Odinioară calul meu era cel mai aprig prin deşerturi; dintre prietenii mei învîrtiam sabia cu mare isteţime, arma mea era sigură. Poporul de lângă Bob aşa crede în mine, ca în vr’o imagine miraculoasă. Dar’ am ascultat de vorbe viclene! — Mă unii cu Vodă Kievului, şi in locul căciulii de miel şi a buneii, îmbrăcai ,alta blănita cu atlas rosu şi bundă de lup. Şi atuncia în bundă de lup inima ’mi s’a făcut de iepure, am sedus Cazacii . . . ’i-am tradat ! . . . Groasnică întâmplare — cugeta în fine Trembecki — ai voit să mă înveți, dar’ ai vărsat venin în inima mea, atunci când era cuprinsă de visurile cele mai înalte. — Erai omul poporului, dar’ ’l-ai tradat, ’i-ai vândut, car’ eu, care din copilărie mă hrănesce cu pânea domnilor, acum pentru iubirea poporului me topesc, ’mi-ar place până şi dincolo de mormânt să-’mi pot lungi vieaţa, acea vieaţă, care până acum o ţinui închisă, al guvernului cu Românii să fie menţinut. Contele Pace declarase deja celor cel-au întimpinat în gara din Cernăuţi la reîntoarcerea sa din Viena, că vine dintr-o baie de oţel şi că nici unul dintre adversarii sei nu este permis să fie ales, ci toate mandatele vor fi date Germanilor şi Rutenilor. Atunci a fost chemat a doua oară la Viena. Taaffe vede în jumătatea de duzină de Români bucovineni, care aparţin clubului Hohenwart, oameni totdeauna ascultători ai guvernului. A-’i înlocui pe aceştia cu deputaţi, care stau mai aproape de dl Plener, ’i s’a părut o schimbare prea nebinevenită. Prima lovitură ce ’l-a ajuns pe contele Pace a fost, că senatul disciplinar al ministerului a achitat pe baronul Mustatza de sub acasa, că prin ofensarea soţiei presidentului ţeriişi-a perdut dreptul la postul seu de funcţionar. Astfel a avut apoi loc şi duelul nesângeros dintre Pace şi Mustatza, care s’a amînat păraă după verdictul supremului senat disciplinar. Totodată s’a comunicat presidentului țerii, că în locul baronului Vasilco este designat amicul politic al acestuia, dl Lupul, de president al dietei bucovinene. Cu acesta a trebuit contele Pace să se înţeleagă asupra distribuirii mandatelor dietale. Aceasta este forma patriarchal, în care se fac în Orient alegerile „representanţilor poporului“. Pentru poziţia ministerului faţă cu partidele acest sfîrşit al crizei este foarte caracteristic. Contele Taaffe consideră, şi acum ca şi mai înainte, clubul Hohenwart de peatra unghiulară a sistemului seu politic şi mai bine sacrifică pe un funcţionar înalt al seu, decât o slăbire a aderenţilor lui Hohenwart“. (Vezi telegramele.) REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 24 Martie st. v. Rusia şi Germania. „Berliner Tageblatt“ scrie, că nu demult contele Su v a o ff, ambasadorul rusesc la Berlin, a fost la Petersburg, unde a luat parte la o conferenţă a unui comitet financiar rusesc, în aceasta s’a hotărît a institui o comisiune extraordinară, care să iniţieze relaţiuni comerciale cu străinătatea. Membri ai acestei comisiuni sunt şi miniştrii Giers şi Vişnegradski. Comisia înainte de toate se va ocupa cu regularea relaţiunilor comerciale cu Germania şi contele Suvaloff va începe în această privinţă negocierile la Berlin, încă în anul trecut, când cu călătoria lui Giers la Berlin, au avut loc în această privinţă consultări între acesta şi Caprivi, dar au rămas fără resultat. Foaia rusească „Birsevaia Viedomosti“ scrie, că între Germania şi Rusia au avut loc pourparleuri asupra mai multor cestiuni financiare. Se zice, că acesta a fost şi scopul călătoriei din urmă a contelui Savaloff la Berlin. din Bulgaria. Lui „Politische Correspondenz“i se scrie peste Berlin, că tendenţa guvernului bulgar, după cum spun mai multe scrii din Sofia, este a exopera de la Poartă să revoace declaraţia ce a făcut guvernului bulgar la 1888, că poziţia prinţului Ferdinand de Coburg în fruntea guvernului Bulgariei este ilegală. Aceasta pentru că lipsa unui guvern legal lasă fără nici un scut faţă cu toate comploturile ordinea existentă în principat. din Grecia. Foaia oficială din Atena a publicat programul noului guvern grecesc, în publicaţiune se expun mai întâiu căuşele schimbării de cabinet şi se dicep că actualele raporturi, în urma administraţiei rele în toate resorturile sub cabinetul precedent, sunt critice. Guvernul promite, că va respecta legile existente şi va face o administraţie onestă. Mai departe va spori venitele statului prin revizuirea legilor de impozite şi va micşora cheltuelile întrucât se poate. Pentru a nu influenţa alegerile, guvernul nu va pune candidaţi. Toţi aceia, care acceaptă acest program, sunt a se considera de candidaţii guvernului. Despre alegerea din tereul Băii-de-Criş.9 în afacerea posiţiunii, ce ar fi luat-o părintele protopop al Zarandului dl Vasile Demian faţă cu alegerea de acolo, dl Krasznay Olivér, protopretor în Brad, ne adresează următoarea scrisoare: Onorată redacţiune! ’Mi s’a atras atenţiunea asupra invitării ce-’mi face în „Tribuna“, nrul 57 dela 10/22 Martie, dl protopop Vasile Demian, locuitor în Brad, ca adecă se mă rostesc asupra declaraţiunii ce ar fi pornit dela mine, că cu ocasiunea alegerilor de deputaţi întâmplate, dînsul ar fi fost mituit cu 500 fi., să mă explic, căci la cas contrar me declară de calomniator și va căuta satisfacție pe cale judecătorească pentru ofensa adusă onoarei sale. Rog de aceea pe on. redacțiune să binevoească a da loc următoarei mele declarațiuni