Tribuna, iulie-septembrie 1892 (Anul 9, nr. 147-218)
1892-09-16 / nr. 206
Anul IX Bibir, Mercuri 16/28 Septemvrie 1892 Nr. 206 owiwk»«’ n ■'"\tp r-nigs*!'-ABONAMENTELE Pentru Sitivi: 1 lună 85 cr., l/ an 2 fi. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr.,« an 3 A- 50 cr., */* an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România şi străinătate: V* an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci Abuminatiteta *e fac numi i justiium-8e înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi îa poşte şi la livrării. în Bucureşci prunesce abonamente D. C. Pascu, Str. 1. ipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. i' n număr eoetA 5 «?««•«•! c a. muu 15 bani rora. Patrioţi sau agitatori? Sunt mulţi ani acum de când în ţerile regatului unguresc se ventilează alternativa aceasta. Nici odată nu se pare că n’a ajuns la însemnătatea care ’i-o dă cultul actual al „marelui“ „patriot“ din exilul de bunăvoe în Torino. S’a ventilat şi se ventilează divers, în tabere diverse. Se ventilează şi s’a ventilat în presă, în corporaţiuni la masa verde, în societăţi la mese albe. N’a ajuns însă până acum la o resoluţiune definitivă, care să-’i schimbe firea şi din alternativă să facă într’un fel sau într’altul ceva positiv, adecă să stim cu cine avem de a face în patria aceasta : cu patrioţi sau cu agitatori. Ce s’a ajuns pănă acum este că alternativa uneori se presentă mai puţin pretenţioasă. Mai ales când e vorba de a presăra ţărîna în ochii oamenilor, ca să se producă credinţa că concetăţenii noştri unguri nu se cugetă decât la egalitate pentru toţi fiii patriei. De alte ori şi mai ales când le suride norocul mai tărişor, alternativa se presentă foarte cătrănită, tratând pe neungurii din patrie foarte maşter, îi bănue pănă la împutare şi le însinua câte lucruri urîte, fâcând din ei agitatori, uneori trădători, numai patrioţi nu. Presa română, mai cu seamă de nouă ani încoace, întrucât este neatîrnătoare şi merge mersul ei pe picioarele proprii,şi-a dat şi îşi dă încă multă silinţă alternativei să-ş i schimbe firea. A vertut că în tabăra ungurească domnesc idei care nu sunt capabile de a face,ceea ce trebue să se facă aşa cum pretind interesele patriei. A cercat dlar, şi nu odată, numai să aducă lucrul acolo, încât peste tot credinţa despre existenţa de agitatori şi mai ales între Români să dispară cu totul. Să ocupe teren credinţa că în patrie există numai patrioţi în cel mai sever, dar’ şi în cel mai sincer înţeles al cuvântului. N’a isbutit însă. Şi n’a putut isbuti din causa compatrioţilor unguri, adecă din causa atitudinei imprudente şi vehemente a bărbaţilor care poartă cuvântul prim în cele politice ale compatrioţilor unguri. Şi n’are să isbutească. Fiindcă orişi ce ar începe presa română, cea neatîrnătoare şi sinceră, o boală politică şi se pune în cale şi îi paralisează toată instinţa. Este boală care pentru oamenii ce în taberile unguresci se ocupă cu politica a devenit crumoasă. Boala aceasta este vanitatea grandomaniei, conform cărei Ungurii nu pot fi patrioţi şi patrioţi buni şi fericiţi dacă nu vor unguri tot ce este fiinţă omenescâ şi respiră aer pe teritorul ţerilor regatului unguresc şi dacă fiinţele omenesci de pe acelaşi teritor nu vor cădă necondiţionat în toate erorile politice, care nu se mai sfîrşesc, când faţă cu concetăţenii neunguri din patrie, când faţă cu armata, când faţă cu dinastia şi în mod invers faţă cu „sfântul guvernor“ de la Torino. Vanitatea ungurească are o influenţă foarte funestă în toate privinţele. Ea schimbă şi încurcă pănă şi conceptele despre patriotism. Urmărind cineva firul roşu în desvoltarea cugetărilor politice din taberile unguresci se trezesce într’un labirint, în care totul este întors şi pe dos. Unde toţi oamenii de omenie, patrioţi sinceri şi cu resignaţiune se pomenesc taxaţi de aceea ce ei nu sunt: de patrioţi răi, de rebeli, rămânând, se înţelege, patrioţi şi încă patrioţi buni aceia care nu caută după omenie, cărora le lipsesce sinceritatea politică şi resignaţiunea patriotică în ochii lor este nebunie, dar se închină necondiţionat idolului care representă vanitatea grandomaniei ungurisătoare. în zadar arată presa română cine e Moldován Gergely şi alţii ca el. înaintea Ungurilor tot el are să fie om de omenie şi patriot bun şi agitatori toţi Românii câţi nu se sfiesc a pretinde egala îndreptăţire. Consecvenţele acestei stări bolnave însă este cu neputinţă să nu se arete. Ele fac imposibilă o situaţiune prosperă în interiorul regatului unguresc, în loc să apropie desparte, în loc să îmbuneze umplu inimile de amărîciune şi împedecă orice lucrare, la care să concurgă spre binele patriei toţi factorii chemaţi să lucreze în favorul patriotismului celui veritabil şi nefalsificat şi nealterat de aspiraţiuni grandomane şi totodată nerealisabile. Şi câtă necesitate nu este tocmai astăzi de o situaţiune prosperă în interiorul regatului unguresc. Inimicul comun bate, aşa picând, la porţile patriei şi în loc de a căuta oamenii politici ai compatrioţilor unguri după apropierea şi îmbunarea inimilor spre a le întări contra pericolului comun, cu o uşurinţă neiertată maltratează pe întrecute în tot chipul pe concetăţeni, hulesc armata, se închină rebelului declarat şi în acelaşi timp trîmbiţă prin presa lor şi prin aceea care cu banii ţerii, luaţi la disposiţiunea lor ,şi-au aservit-o, că toţi câţi voesc binele şi mulţumirea reciprocă în ţerile unguresci sunt agitatori şi toţi câţi se învoesc cu privilegiile rasei domnitoare de ai fi sunt patrioţi şi încă patrioţi buni. Procedura aceasta nu curmă, ea nutreşte răul de care patria este agitată de o jumătate de secol. Ea are însă totuşi şi partea demnă de toată consideraţiunea. Revarsă lumină adevărată asupra situaţiunii politice interioare. Lumea dinT în cei mai mult are prilegiu a se convinge, că cine promovează neliniştea în ţerile unguresci şi cine împedecă stabilirea păcii şi a armoniei celei bune între cetăţenii patriei. Păcat, de o mii de ori păcat, că compatrioţii noştri unguri au dat atât de puţin de orientare în cele aparţinătoare politicei. Anul 1866 li-a adus lor un noroc fără păreche. Dacă erau oameni cuminte, ce nu puteau ei face din Ungaria. Puteau face o ţeară, ca şi care să nu mai fie în Europa, să nu mai fie pe întreg rotogolul pământului. Se înţelege, că nu trebuiau să se încăpăţineze, să prefacă Ungaria în stat naţional. S’au încăpăţînat şi au produs o diformaţiune politică, care nefiind încă terminată şi e hidoasă pănă dincolo, dară dacă va fi terminată aşa cum o vor Ungurii atunci are să fie un monstru, ca şi care să nu mai fie. Fiindcă vor fi trecut peste toate condiţiunile care alcătuesc statele moderne în care patrioţii sunt patrioţi şi agitatorii lipsesc şi trebue să lipsească. FOIŢA „TRIBUNEI". Maghiarisare. Plagiaturi Maghiarii publică de un timp încoace o colecţiune de cusături şi brodării ţerănesci : „ Kalotaszegi varrottas — album. (Régi magyar hímzés minták gyűjteménye). Adecă un album de modeluri de cusături, brodării vechi unguresci (?) cu ajutorul Kultur egyletului şi al doamnei Gyarmathy Zsigmond pe lângă spnginul material al ministerului de culte. Această colecţiune cuprinde o mulţime de modeluri de cusături pentru feţe de perini, ştergare, cămeşi etc, şi apare periodic în broşuri de câte 6 coli (foi) în Cluj. întreprinderea la primul moment pare a fi foarte frumoasă, ba demnă de imitat, în fapt însă nu e alta decât un mijloc josnic de maghiarizare, o plagiatură cât se poate de neruşinată, un atentat îndreptat contra ţeranului român. Cea mai însemnată parte a cusăturilor reproduse e pur şi simplu luată de la poporul român. Cum se şi poate altcum? Faimosul EMK îşi exerciază numai criminala sa meserie când Întreprinde astfel de lucruri. Fiind misiunea acestui bălaur veninos maghiarisarea a tot ce se află în acest sărman stat poliglot (pănă şi a petrilor) e natural că maghiarisând voesce totodată să desnaţionaliseze. Şiut este că costumul, portul, în genere gustul şi stilul în lucrurile de mână a femeilor noastre române cât e de pitoresc şi că străinii la toate pensiunilel-au admirat şi premiat la exposiţii. Socotind acum EMKE şi guvernul, că aceasta e un fapt ce servesce spre fala ţeranului român, ba servesce totodată de un ce la care ţine Românul cu scumpătate ca la un tesaur propriu creat, car’ fiind de altă parte scopul Kultur-egyletului a desbrăca pe nemaghiari și în special pe Români de tot ce au mai scump, s’au pus în publicare de Kulturegylet cu ajutoru părintescului guvern maghiar, mai bine 7*8: d® părintescul guvern maghiar prin Kultur-egylet o colecţiune, care reproduce în cel mai obraznic mod cusături şi brodării pe care le afli în orice casă ţerănească română, muncă şi stil românesc sub firma că ar fi producte vechi unguresci. Aceast-i 1) pentru ca să se mândrească înaintea lumii că poporul unguresc are gust bun şi să dovedească inteligenţa intelectuală a lui; 2) ca prin cea dintâiu să desbrace de aceste pe poporul românesc şi să-l presente la caşuri binevenite ca un popor sărac de inteligenţă, care e avisat a lua ce Ungurii au creat demult! Ori doară nu cumva voesc duşmanii neamului nostru să dovedească, că şi cei din Moldova şi Muntenia au furat stil şi artă dela cultul şi civilisatul popor unguresc, aflându-se tot aceste forme de cusături în mare parte şi la ţerani în România ? Dar’ şeiul este, că stăpânilor unguri Ie place să afirme şi să ameninţe (dar’ nu să dovedească) că au drepturi asupra României care le-ar pute validita Că figurează şi o a treia persoană la alcătuirea numitei plagiaturi e foarte explicabil: dna Gyarmathy poate cu mai mult succes şi discreţiune să câştige mustra de cusături româneşti, doară comunică cu o mulţime de ţeranee române. Drept aceea puţin lipsesce de a se pute folosi această colecţiune ca album pentru stil şi cusături româneşti în şcoalele noastre superioare de fete ! O campanie adevărată se continuă contra portului românesc. Dame din „societatea mai bună“ maghiară deschid ateliere formale unde angajează pănă la 20 ţeranee române ; aceste apoi trebue se procure fel de fel de forme, de cusături, brodară şi ţesături românesci, pe care apoi „doamna, stăpâna“ de o parte le iifereaza Kultur-egylet-ului et cons., care de altă parte combinându-le şi arangiându le după placul şi gustul ei le dă pre ţesut şi cusut tot acestor ţeranee. Fabricatele acestea apoi, scorcite în stil, străine în formă şi compunerea colorilor, le aduce în comerciu ca fabricate române ori unguresci, în atelier de altă parte influenţează şi câştigă pe femeile noastre ca să primească şi răspândească forme de cusături şi brodării, ba chiar şi port întreg, din stare de modă vechi. Folosind astfel nepriceperea unor ţeranee formează un club de agente, chiar române, pentru infiltrarea gustului străin şi „nestilului“ în portul poporului nostru, şi care apoi se duc cu mai mult sau mai puţin succes consătenii lor de a adopta un conglomerat caraghios şi prost ce genează originalitatea şi gustul, stilul şi frumoea în portul ţerănesc român. Un alt mod de a se împodobi cu lucruri străine şi a maghiarisa este practisat de aşa numiţii compositori maghiari şi jidano-maghiari. Melodiile cele mai frumoase, mai cunoscute din musica poporală română le folosesc plagiatorii maghiari în composiţiile lor moderne ca temă şi motiv, care apoi în mai multe variaţiunii, dându-le oare şi care lustru maghiar le presentă lumii ca musica ungurească. Composiţiuni de acestea se execută apoi mai cu seamă în oraşe mai mârişoare unguresci şi în străinătate, mândrindu-se cu dulceaţa şi melodiosul lor sunet! Astfel se răspândesc atât albumul de cusături cât şi composiţiile de soiul acesta şi cu predilecţiune în ediţiuni în limbi străine, căci doară e felul Ungurului a seduce lumea (Occidentul) ca să se ridice, să impună şi să apară aceea ce nu e! Astfel se profanează doinele noastre cele dulci şi încântătoare, astfel arta şi industria de casă a ţeranului român ! Nu ar crede, nu ar presupune omul atâta făţărnicie şi şarlatanie dacă nuşi-ar aduce numaidecât aminte de modul cum se laudă mereu maghiarimea cu istoria, cu faptele altora, când pe lângă toate că constrinsă fiind, academia ungurească a recunoscut că Huniade, Mathia Corvin, Chinez, Dugoviei şi alţii nu au fost Unguri, totuşi la tot pasul şi pretutindenea, în publicistică ca şi în cărţi de şcoală se laudă mereu cu aceste măreţe figuri ca tot atâţia eroi şi luceafări ai neamului unguresc! Noi însă pe lângă toate aceste cu atât mai multă scumpătate şi vănjoşie să ţinem la tesaurele poporului nostru, să le păstrăm şi dezvoltăm mai departe pe basa şi cu mijloacele caracterului, inteligenţei şi gustului propriu nouă Românilor! Duşmanii neamului nostru nu -şi vor ajunge ţinta, nu, pentru că stilul cusăturilor e în strînsă legătură cu portul nostru, car’ chiar portul nostru în multe privinţe dă dovezile cele mai pipăibile, că sântem descendenţii glorioşilor Romani. Popor român, nu te lăpăda de ce e al tău, nu apuca pe calea criminală a desnaţionalisării, nu te dejosi a deveni plagiator şi cerşitor însuşindu-ţi gusturi străine, căci ai comori dăruite de D.Zeu şi pentru care comori, vezi, eşti admirat şi invidiat de alte popoare ! Nu profana roadele muncii şi inteligenţei strămoşilor tăi, ci împlinesce-ţi datorinţa: desvoaltă, sporesce şi nobitează ce ai moştenit din însăşi firea ta! Nu schimba, nu vinde doinele dulci la al căror farmec şi laptele mamelor noastre ne părea mai îndulcit, la al căror farmec am învăţat a iubi pe D-Zeu şi naţiune! Căci are neamul nostru destulă inteligenţă, capacitate de a desvolta, nobilita şi susţină portul şi musica sa proprie naţională, pe care pănă acum toată lumea le-a ţinut şi preţuit de poesie 1 H. Episcopie română în Macedonia. Cu data de 6 Septemvrie v. a. c. ni se scrie din Bitolia (Monastir) . Bucuria este la culme printre Românii din împărăţia otomană. Maiestatea Sa Sultanul a binevoit a acorda poporului român dreptul de a ave episcopi naţionali. Oradea imperială a sancţionat acest drept. Din acest moment Românii din Turcia sânt constituiţi bisericesce independenţi şi o eră nouă începe pentru ei. «miaiiiiiTtniMniwieemBiBHaiaMBWiaaaam^iWHaimfrsgBnwiMMMnMMiigenw Suspendarea dlui Dr. V. Lucaciu. Din diecesa Grheo’lei, la 24 Sept. n. 1892, în faţa loviturii infame ce renegatul episcop Szabó János şi blăjinul seu, „nu vede, nu aude“, consistor a măsurat marelui Român şi distinsului preot Dr. Vasile Lucaciu, în Ziua de 20 Septemvrie n. a. c. un număr mare de amici şi adoratori de ai lui, preoţi şi mireni din deosebite părţi ale ţerii s’au întrunit la Şişesci deoparte pentru a-ş i exprima în această vreme de năcaz şi persecuţiuni iubire, stimă şi aderenţă, de altă parte pentru a consulta că ce este de făcut ca răul să fie reparat, ca lupii să nu mai poată fără pic de frică a fie ataca stâna, şi ca păstorul fără credinţă, care vinde furilor ce este mai cu preţ în turmă, să -şi fee răsplata meritată. Inteligenţă şi popor a fost cam larece mii. Gravitatea situaţiunii era întipărită pe feţele tuturora. Nu zimbete de bucurie ci lacrimi şi suspine erau semnele disposiţiei sufleteşci ale mulţimii. în discuţiile chilei s’a constatat că : 1. Guvernul maghiar voeşce cu orice preţ a răpi neînfricatului anteluptător naţional terenul de activitate şi influenţa miraculoasă asupra moaşelor poporului. 2. A-’l persecuta cu atâta furie şi în aşa mod, ca tot Românul care merge după el să fie intimidat şi silit a se retrage. 3. Această instiinţa brutală a guvernului unguresc s’a manifestat de nenumărate ori în trecut şi se manifestează înteţit în present. Căci bravul nostru Lucaciu nu numai este tîrît înaintea juriului arpadian din Dobriţin, dar’ este pus sub acasă şi din partea tribunalului din Sătmar pe motivul, că ar fi calomniat publice pe „nevinovatul“ guvern maghiar făcendu-’l complice la mişelescul atentat cunoscut cu dinamită faţă cu cotarul afurisit Pap Zsiga. 4. Suspendarea lui Lucaciu din oficiul preoţesc prin slugarnicul şi răsbunătorul episcop al Gherlei asemenea este iniţiativa guvernului unguresc. 5. Episcopul şi consistorul gherlan prin actul suspendării lui Lucaciu — deliberând motivele ilegale şi temerare — a comis trădare de neam, tradare a libertăţii conscienţei, a intereselor bisericesce subjugându le la scopurile imorale ale unui guvern păcătos. 6. Episcopul şi consistorul gherlan este atât de servil şi lipsit de simţământul datorinţelor sale faţă cu biserica şi naţiunea, încât de hatîrul guvernului duşman este mai aplicabil a veni în conflict cu simţământul şi opiniunea publică a Românilor, a se face complice şi tovarăş neîmblânijiţilor noştri persecutori politici, care au jurat perirea naţionalităţii noastre. 7. Prin pasul seu scandalos şi ilegal episcopul şi consistorul diecesan au lăsat intrare liberă şi amestec vrăşmaşilor noştri politici în aşezămintele noastre bisericesci, ce aejimâne va servi de precedenţă şi us faţă cu toţi preoţii bravi şi consoli de chemarea lor. 8. Episcopul şi consistorul gherlan nu are durere de neam, ba nu-’şi cunoasce nici oamenii, nici parochiile; căci altcum n’ar susţine că Lucaciu prin ţinuta sa românească deroagă statului preoţesc şi îşi negligă datorinţele faţă cu biserica, când toată lumea scie că parochie mai înfloritoare, mai bine organisata ca a Şişescilor şi a filialelor sale nu există în diecesă. 9. Cele ce am vătat în Şişesci: monumentala biserică, care este un cap de operă, şi alte aşezăminte, starea învăţământului, arangiamentele economice, încrederea şi iubirea fără margini a poporenilor faţă cu preotul lor, ne-au convins că Lucaciu este extraordinar, fără păreche şi în împlinirea datorinţelor sale bisericesci. 10. Credincioşii păstoriţi de Lucaciu şi din tot giurul acela sânt fără seamăn desperaţi şi mâhniţi, dar şi decişi la toate pentru a nu lăsa pradă ce le este mai scump, mângâierea şi fala lor: preotul Lucaciu. 11. Sântem în modul cel mai serios îngrijiţi de soartea şi libertatea bisericii noasstre, a statului preoţeo, când vedem că nedemnul cap al archidiecesei, episcopM,ci într’un fel nu promovează aici chiar îuunăstarea bisericii, necum să stea şi în serviciul naţiunii, ci cu mână brutală, fără pic de conscienţă, lovesce unde ne doare mai rău, aruncă pata trădării în punctul cel mai luminos al diecesei. Ce va fi de capul nostru, dacă acest episcop ar deveni metropolitul Blajului? Roşim la faţă gândind numai la această eventualitate, şi ne cutremurăm când prevedem urmările, dacă guvernul sau oricine s’ar încerca a realiza acea nefastă întâmplare. Deci în faţa acestor consideraţiuni, în faţa nedreptăţirii şi a ruşinii ce ni s’a făcut, trăgendu-ne seamă, că stăm piept la piept cu vrăşmaşii neimblânziţi, între care şi episcopul Gherlei cu mamelucii sei dimpreună, in sfîrşit luând în considerare urgenţa şi greutatea politică a causei, mulţimea Românilor adunaţi la Şişesci au hotărît în unanimitate ca: „Să se facă representaţiuni referute la Sfântul Scaun apostolic din Roma, precum şi la preaveneratul Ordinariat metropolitan din Blaj, în care să se arate că prin actul de suspendare a celui mai iubit preot român părintele Dr. Vasile Lucaciu, sântem cu toţii vătămaţi în conscienţa noastră religioasă precum şi în convingerile noastre politice pe care cu toţii, cler inteligenţă şi popor deopotrivă le profesăm, şi să se ceară reparare exemplară pentru scandalul provocat de episcopul Gherlei, precum şi aceea, ca biserica, clerul şi poporul nostru pe viitor să fie scutit de astfel de acte de volnicie. Actul (documentul) representaţiunii s’a şi conciliat şi cetindu-se a fost primit întru toate de întreaga adunare, ear’ aşternerea ei s’a încredinţat unei comisiuni consistătoare din 24 membri preoţi şi mireni. Avem nădejde că toţi Românii, şi cei care n’au luat parte În adunare vor adera la condusele aduse ca să vadă şi duşmanii politici şi episcopul Gherlei, că a trecut vremea tirăniei, că fărădelegile se răsbună, că un popor întreg sare în apărarea anteluptătorilor probaţi şi virtuoşi, că în Dr. Lucaciu ete sentinela şi mândria noastră, car’ episcopul Gherlei un blăstăm pe capul nostru, care